Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI?
Mugetul apei vesteste furtuna. Dupa ce va fi bine rascolita, din mare va iesi fiara. Marea este marea acestei vieti, lumea in care traim, reprezentata de Sfantul Ioan Evanghelistul prin aceasta imagine sugestiva care exprima realitatea ei profunda – o apa de mare intindere, care omogenizeaza, amesteca, aduna laolalta, din maruntaiele careia se va naste antihristul.
Pentru ca Hristos a venit din afara lumii, iar Antihristul va iesi din intunecimea si imputiciunea ei. El intru ale Sale a venit, dar a fost respins de ai Sai. Antihrist va veni dintru ale lumii si lumea il va primi, ovationand.
Pana acolo, insa, omenirea aceasta va trece printr-un mare si cumplit razboi al carui zvon (in sensul biblic) il auzim deja. Huruie tot mai aproape, tot mai apasator. Razboiul nu este sfarsitul in sine, o spune Insusi Hristos. Insa profetiile Bisericii ne arata ca razboiul va arunca omenirea (partea care va mai ramane din ea) intr-o asa lipsa de har si intr-o asa ratacire, incat va fi gata sa se arunce in bratele amagitorului.
Multi dintre noi refuza insasi aceasta idee, de parca ar fi o noutate…
Amenintarea razboiului pluteste de ceva timp, iar problema deja nu se mai pune DACA va fi razboi, ci doar.. CAND. Acum, exista semne ca acest cand e, practic, iminent. Sigur, nu stim o data anume, insa estimarile, daca se pastreaza actualul ritm al evolutiilor, sunt cat se poate de negative. Pe de o parte, asistam la o accelerata impartire a lumii in blocuri antagonice dominate de cate o fiara (imperiu). Fiara euro-atlantica, fiara eur-asiatica, fiara persana, fiara galbena.
In interior, aceste imperii isi consolideaza puterea, introducand masuri din ce in ce mai politienesti, suspendand libertati civile, centralizand puterea economica, eliminand progresiv democratia. Tarile mici sufera la granitele disputate ale sferelor de influenta, fiind transformate in garnizoane si teatre de operatiuni, in statii avanpost. Cum e si cazul nostru, Romania fiind transformata tot mai mult in garnizoana CIA, condusa de serviciile secrete afiliate politicii americane prin institutiile statului politienesc botezate cu numele de “Justitie” si prin marionetele lor politice.
Orice amanare este… amanare si atat. Tendinta este insa ireversibila, la fel cum ireversibil este si drumul omenirii catre mai rau.
Daca ne uitam in jur si incercam, catusi de putin, sa privim starea duhovniceasca in care ne gasim, intelegem de ce.
Facem, oare? Sau nu cumva dragostea ni se raceste?
Raspunsul se afla in istoria pe care o traim.
Dar daca vrem sa vedem si sa nu ne mintim pe noi insine, atunci nu vom nega, ci vom marturisi ca securea e la radacina pomilor, iar bolovanii urmarii pacatelor stau deasupra capetelor noastre si, in plus, daca nu ne uitam ca fatarnicii doar la semnele climei, prefacandu-ne ca nu stim sa le citim pe cele ale timpului, atunci, patrunsi de aceasta iminenţă apocaliptica, desigur ca ne vom fi intrebat:
Greutatea zilelor noastre este ca ne aflam fiecare ratacind in calea lui si nu a venit proorocul Ilie, cel care va intoarce inimile parintilor catre copii, cel care va incalzi inimile oamenilor vremurilor de pe urma, insuflandu-i pentru a sta impotriva potrivnicului, pregatindu-i pentru A Doua Venire.
Pentru ca unei astfel de nedumeriri nu se pot da raspunsuri concrete. Nici din rasarit si nici din apus nu ne
vine ajutorul, si nici muntii, daca le strigam sa cada peste noi, nu ne pot ajuta sau ascunde de urgia ce are sa vina peste noi. Cu alte cuvinte, nu locurile de refugiu si nu solutiile lumesti ne vor salva sau ne pot ajuta in mod esential.
Ci numai ceea ce am acumulat inlauntrul nostru.
Asa invata, de pilda, Sfantul Seraphim Rose, atunci cand indemna sa adunam launtric (sa invatam par coeur) cat mai multe rugaciuni, cat mai multa sfintenie din bogatia Bisericii, pentru ca din aceasta rezerva sa ne hranim sufleteste daca ne-am afla in situatii similare celor care au trecut prin experienta Gulagului comunist.
Asa isi indemna fiicele Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, invatandu-le, in sala de tribunal, cantarea liturgica Iubi-Te-voi Doamne…, si indemnandu-le sa invete multe poezii. In inchisorile comuniste poeziile au hranit mii de suflete.
Si mai putem acumula daruind: daca avem o haina de prisos, dand celui ce n-are.
De asemenea, si mai important: refuzand nedreptatea si jecmanirea, murdariile si desfranarile de orice fel, rasfaturile si desfatarile egoiste.
Sa ne amintim blandul avertisment al Parintelui Rafail Noica:
“Cred ca vin zilele cand trebuie sa fie viata noastra curata. Curata nu inseamna ca nu mai pacatuim, pe ici, pe colo, asa [fara voia noastra, n.n.], dar macar gandirea noastra sa fie dreapta, sa fie integra, sa fie deplina, ca daca nu, riscam sa fim inhatati de valurile si tsunamiurile vietii postmoderne”.
Trebuie sa intelegem: complicitatea la nelegiuiri de orice fel, justificarea sofisticata si sofistica a uraciunilor, a grosolaniei, a nemilei, a destrabalarii, sau participarea la asa ceva ne vor trada in momentele de incercare. Patimile si faptele noastre ticaloase se vor alatura tortionarilor nostri si ne vor chinui poate chiar mai mult.
Este bine sa recitim experientele celor din inchisorile comuniste. Sa recitim si sa vedem care au fost resorturile interioare si cum au rezistat acolo. Nu pentru a ne inchipui ca putem rezista in conditii similare, ci pentru a ne intelege mai bine, pe noi, prin suferintele ca o operatie pe cord deschis prin care au trecut ei.
Numai doua mici exemple sa ne reamintim aici. Unul, apartinand lui Valeriu Gafencu, si un altul, relatat de Demostene Andronescu:
„Rugăciunea lui Valeriu şi pilda vieţii sale lucrau pe nesimţite în sufletele celor ce-l înconjurau. De pildă, într-una din zile R. trăgea pe furiş dintr-un rest de ţigară pe care-l găsise prin curte. Valeriu l-a văzut şi i-a spus:
– Cum vei putea rezista la marile încercări in care suntem angajaţi, dacă nu te poţi stăpâni de la un fum de ţigară?!
Lui R. – tânăr student pe cât de bine pregatit pe atât de bine intenţionat – i-a fost suficienta această observaţie pentru ca să înceapă să-şi puna cu seriozitate problema vieţii creştine şi a trairii launtrice”.
*
In legatura cu Ni
chifor Crainic, despre care Colonelul Craciun spune ca l-a castigat de partea sa foarte usor, fie-mi permisa o paranteza. Marele om de cultura (teolog, filosof si poet) a fost un ins controversat, ar spune unii; eu insa as spune, mai degraba, ca a fost un om chinuit. Sufletul lui era, in acea perioada critica, taramul de lupta dintre Bine si Rau. Si fizic, el avea o conformatie ciudata. Cineva care l-a vazut odata la baie spunea ca, de la brau in jos, Nichifor Crainic avea o conformatie de satir. Asa se explica comportamentul sau, oarecum aberant, din perioada de detentie. Un exemplu: pe la inceputul anilor ’50, deci in primii ani de detentie, cand oamenii mai erau chinuiti si de alte instincte decat de foame, el se afla intr-o celula din Zarca, impreuna cu profesorul de filosofie Ion Petrovici, cu o inalta fata bisericeasca si cu amiralul Macelaru. Ca in fiecare celula, si ei isi treceau timpul cu diferite activitati – in cazul lor, mai ales intelectuale. Povesteau, “puneau tara la cale”, conferentiau (fiecare pe teme din specialitatea lui), se dedau la “barfe” vinovate sau nevinovate etc. Duminica, in special, dupa o scurta slujba oficiata de inaltul prelat, conferentia Crainic. Intr-o astfel de conferinta, el a tinut restransului sau auditoriu o lectie de mistica ortodoxa. A vorbit atat de frumos si convingator incat l-a impresionat profund pana si pe profesorul Ion Petrovici, care se considerea mai degraba “liber-cugetator”. Dar dupa ce si-a terminat exprimarea, Crainic s-a trantit pe pat si a fost auzit rostind o vulgaritate greu de reprodus. Acesta era Nichifor Crainic. De altfel, se spune despre el ca si in libertate, in vremurile lui bune, era destul de slobod la gura.
Una dintre marile lui “neputinte” era foamea. Nichifor Crainic suferea cumplit de foame. Si in libertate el fusese un gurmand, asa ca, in foamea Aiudului de la sfarsitul anilor ’50, el era dispus sa se batjocoreasca pe sine sau chiar sa-L renege pe Dumnezeu pentru un “blid de terci”. De altfel, isi recunoaste el insusi aceasta “neputinta” intr-o marturisitoare poezie intitulata chiar “Foamea”. Iata cum suna prima ei strofa:
“In tara turmelor si-a painii/ Visez o mana de ciuperci!/ Lasati-ma in rand cu cainii/ La raiul unui blid de terci!“.
Cunoscandu-i neputinta, unii dintre “caralii” se amuzau punandu-l sa joace ca ursul sau sa conteste existenta lui Dumnezeu in schimbul unei portii consistente de mancare. Cand il intalneau prin curte (acest lucru se petrecea in fabrica inchisorii), strigau dupa el, incitandu-l:
“Hei, Crainic, daca joci ca ursul, capeti o gamelea cu arpacas!“.
Si “nefericitul”, batand darabana cu palma, pe fundul unei gamele pe care o purta totdeauna cu el, juca precum ursul! La sfarsit isi primea portia promisa, pe care o infuleca hulpav.
Este bine sa recitim si Razboiul Nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul. Scrie acolo cum trebuie sa fie crestinul trezvitor: in asa fel incat sa nu il surprinda daca primeste o palma din senin, fara sa fi facut nimic. Am rezista probei?
Ne-am pus oare problema cum am reactiona daca am fi supusi batailor, jignirilor, umilirilor, pur
si simplu gratuit? Cati dintre noi au trecut cu adevarat prin situatii injositoare, prin constrangeri si bataie, ca sa isi stie cat de cat reactiile instinctive, sa isi cunoasca slabiciunile, sa vada, pur si simplu, cum este sa treci prin asa ceva?
Majoritatea dintre noi, trebuie sa o recunoastem, nu am cunoscut asa ceva. Cei mai in varsta, care poate au apucat sa faca armata obligatorie, cei care au trait in institutii colective (camine, orfelinate) stiu, cat de cat, despre ce e vorba. In orice caz, la mijloc se afla rezistenta launtrica: acel ceva care iti da verticalitate, care te face sa te simti OM. Este mare pericol atunci cand aceasta este zdruncinata – si uneori, TOCMAI pentru ca NU STIM cum este in astfel de situatii, o putem pierde pentru ca ne pierdem cu firea si avem impresia ca ar fi trebuit ca demnitatea noastra de om sa arate altfel.
Sfantul Ioan Gura de Aur spunea, de pilda, ca in fata acuzelor rauvoitoare nu trebuie sa ne pierdem cu firea, chiar si acolo unde ele ar contine o bruma de adevar. De ce? Pentru ca cei care acuza nu o fac cu scopul indreptarii, ci cu scopul demolarii celuilalt. Nu trebuie sa dam drepturi asupra launtrului nostru, asupra constiintei noastre, celor care au scopuri rele.
Sa nu ne inchipuim ca demnitatea inseamna sa fii intact fizic sau sa fii respectat in orice fel de ceilalti. Poti ajunge cel mai dispretuit dintre toti, ciuca batailor. Atunci intervine simtamanul rusinii si al fricii. Poate ca nu suporti umilinta la care esti supus, este prea mult pentru tine, si atunci cedezi, cum s-a intamplat cu acel detinut politic care a rezistat torturilor din Pitesti dar care, atunci cand tortionarul s-a urinat asupra lui, a cedat. O umilinta prea mult pentru el. Sau poate ca te domina frica atat de mult incat te-ai anihilat ca persoana.
Dar si acestea sunt indreptate tot catre demolarea rezistentei din interior (care se rasfrange, fireste, si in exterior). Oricare ar fi mobilul cedarii, conteaza mai putin. Conteaza ca se tinteste la aceasta, la distrugerea acestei rezistente din interior. Pentru ca astfel devii o umbra de om care face orice.
Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori…
Sunt multe din noi, din afectele noastre, pe care nu le stim cum trebuie, pentru ca nu ne cunoastem deplin si poate mai traim si in inchipuire, chiar la modul benign. Ne inchipuim cum ar fi daca ar fi… Mare inselare. NIMIC nu o sa fie dupa inchipuirea noastra. Ne inchipuim, de pilda, cum ar fi sa facem foamea. Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras. Noi nu stim cum este foamea si punct. Nu are sens sa incercam sa ne imaginam. Foametea e atat de cumplita incat, fara credinta destula, fara lupta cu patimile, fara intarirea harului, ii poate impinge pe oameni inclusiv sa devina ucigasii si canibalii propriilor copii. O spune Insusi Hristos in versetele eshatologice si o stim din istoria recenta (vezi foametea din Ucraina). Si noi ne inchipuim ce este o foamete?!
Avem o singura sansa de rezistenta in conditii de vremuri apocaliptice – razboi, prigoana, foamete. Sansa noastra este o Persoana si se numeste… Iisus Hristos. A fost rastignit in zilele lui Pontiu Pilat, dupa ce, in prealabil, a fost arestat, intemnitat, supus batailor si batjocurilor, scuipat si biciuit.
Fiu al unui Tata, El ne trimite pe Mangaietorul. Asadar, avandu-L pe Hristos, avem Sfanta Treime. Avem dragostea.
El si doar El este taria noastra, de fapt, rezistenta noastra. Sa nu ne punem increderea in pregatirea omeneasca (nu e de neglijat, dar sa nu depindem de ea). Totul poate fi demolat si daca noi ne-am agatat de cele omenesti, daca noi ne-am pus nadejdea salvarii noastre in orice NU este Hristos, atunci suntem in mare pericol. Pentru ca totul ne poate fi rapit, insa Hristos nu.
Dar la ce… foloseste Hristos? Dragoste, Treime, poate ne suna cam … teologic, cam… abstract? Pentru ca, desigur, Hristos nici nu poate fi luat in rucsac ca sa ne acopere de ploaie sau sa ne astampere foamea biologica, nici nu ne protejeaza neaparat de batai sau agresiuni punandu-i la respect pe tortionari.
Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
“Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea” (Ps. 90).
Dar relele vor veni si poate si bataia. Pentru ca victoria, scaparea, refugiul pe care ni L-a dat Hristos nu este din ordinea celor vazute. Nu vom fi asemenea eroilor din filme si basme. Nu vom rapune pe vrajmasii nostri cu pumnul sau piciorul, insirandu-i ca in filmele hollywoodiene, si nici ingerul nu ii va alunga de la noi.
Dar acestea toate cate ar veni, prin Hristos, nu vor deveni piatra de impiedicare pentru sufletele noastre. Prin Hristos, ingerii ne vor ridica inimile, sa nu cadem. Asa cum au fost langa El in gradina Ghetsimani, asa pot fi langa noi atunci cand ne e greu, cand tremura inima in noi si frica ne copleseste, scotand o sudoare rece.
Nu vom rapune rautatea vitriolanta din jurul nostru. Dar putere avem de la Hristos sa o stingem cand intra in sufletele noastre sau cand propriile noastre scorpii launtrice tasnesc din noi. Avem putere de la Hristos sa calcam peste lasitatea, orgoliul, neputinta noastra, peste balaurul groazei si leul terorii.
Sa nu ne mai inchipuim, sa renuntam la iluzii si proiectii si sa nu ne visam eroi si martiri, ci sa ne asumam drept ceea ce suntem, niste pacatosi si potentiali vanzatori, pe care NUMAI marea mila a Domnului ii poate salva! E cel mai bun, mai realist si mai sigur inceput pe care il putem face: BIZUIRE 0 (ZERO) PE SINE!
Sa citim mai multa literatura si istorie din inchisorile si perioada marilor experiente ale razboiului si totalitarismelor recente.
Sa ne rugam, sa ne plangem real pacatele (si nu doar o data si gata), sa ne zdrobim rautatea si impietrirea inimii, pana cand din ea incepe “sa curga sange”… ca sa putem lua in schimb Duh Sfant, hrana cereasca, izvor de vitejie duhovniceasca, iar nu de la trup si de la sange...
Sa ne pregatim prin toate mijloacele! Si sa ne rugam mai mult unii pentru altii. Sa cerem sa ni se incalzeasca inima pentru durerile ce vor veni. In salbaticia care se anunta, aceste rugaciuni, aceasta dispozitie buna catre semeni, va putea conta cat o paine calda pentru un flamand.
Sa cautam sa recuperam din noi insine macar o farama din lumina ce ne-a fost aratata de Mantuitorul cand S-a pogorat intru noi, cercetandu-ne si inviindu-ne din moarte si din iad, cand ni S-a dat spre a-L vedea, a-L gusta, a-L manca si a-L bea.
O mica farama de lumina, acum, cand vine ceasul intunericului…
(va mai urma… doar daca va mai fi timp si va voi Dumnezeu sa urmeze…)
Mai multe si mai adancite raspunsuri si completari la cele scrise, puteti gasi cercetand articolele:
- SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
- PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
- CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
- Ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala – PARINTELE ARSENIE MUSCALU (VIDEO)
- SUNTEM PREGATITI PENTRU IMPARATIA CERURILOR?
- Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
- HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui
- Cuv. Serafim Rose: Ce sa facem pentru a discerne si a rezista ispitelor acestor vremuri?
- Ce am retinut din talcuirile si avertismentele CUVIOSULUI DANIEL GOUVALIS privitoare la Apocalipsa. Cum sa ne ferim de exegetii improvizati si de speculantii financiari ai profetiilor eshatologice? CUM TALCUIESC SFINTII PARINTI LEGATURA DINTRE LEPADARE SI ANTIHRIST
- Din scrisorile Staretului Selafiil din Tomsk (Siberia): “CUM NE VOM MANTUI NOI?”
- SOLUTIA “DELTA FORCE”? Vremurile de restriste – intre tehnici de supravietuire si metode de despatimire
- AU CUVANTUL CITITORII (2) – ALEXEI: Antrenamentul harului
- AU CUVANTUL CITITORII (1): ALIN-7: Un pelerinaj virtual prin blogosfera ortodoxă, în 10 paşi
- Au cuvantul cititorii (3): CARE ESTE SCOPUL ACESTUI JOC DE-A LEPADAREA? CE TREBUIE SA FACA CEL CARE VREA SA REZISTE IN FATA PRIGOANEI ANTIHRISTICE?
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Rugaciunea de dimineata a STARETILOR DE LA OPTINA. RUGACIUNE PENTRU IZBAVIREA DE ANTIHRIST
- Sfantul Nicon, ultimul staret de la Optina ne invata CUM SA NE PREGATIM DE PRIGOANE. Este bine sa ne dorim sa traim chiar in timpul venirii lui ANTIHRIST?
***
- PROFETIILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL despre Turcia, Grecia, Cipru si CUM INCEPE RAZBOIUL MONDIAL
- PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA DESPRE ROMANIA: “Romania va fi inconjurata de flacari… Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne”
- Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA!
- DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS” – de Pr. Boris Molchanoff
- Sfantul Lavrentie de Cernigov – PROOROCII PENTRU VREMURILE NOASTRE
- “Mi-e frica, Parinte, tare n-as vrea sa ajung vremurile acelea! Ce sa fac?”
- STARETUL DIONISIE IGNAT: “O sa fie schimbari mari. Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul”. CE INSEAMNA ‘AL OPTULEA VEAC’?
- PARINTELE DIONISIE IGNAT – de 6 ani impreuna cu sfintii (†11 mai 2004). VREMURILE DIN URMA – SEMNE SAU EXAGERARI? (I)
- PARINTELE DIONISIE IGNAT – VREMURILE DIN URMA (II): Despre U.E. si propaganda sodomiei
- PARINTELE DIONISIE IGNAT DESPRE VREMURILE DIN URMA SI ANTIHRIST (III): “Sa facem rabdare si sa ne pregatim, mai cu seama noi, poporul român!”
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- Ce vremuri traim si cum sa le infruntam? – Parintele Rafail ne raspunde
- Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”
- Parintele Sofronie – Cuvinte duhovnicesti de cea mai mare adancime despre lumea contemporana
- Parintele Rafail Noica despre “partea cea buna” a celor care pazesc Cuvantul
- Avertismentul bland al parintelui Rafail
- PROFETIA DESPRE ANTIHRIST SI SFARSITUL LUMII a Sfantului Ipolit, episcopul Romei
- SFANTUL NIL ATHONITUL, IZVORATORUL DE MIR (12 nov.) – PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII: “Hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor”
- “Cand oceanul raului va inunda intreaga lume, atunci va veni sfarsitul lumii”
- CUVANT DESPRE ANTIHRIST al Sfantului Ioan Damaschin
- Sfantul Efrem Sirul despre inselaciunea perversa si insidioasa a Antihristului si despre durerile cele din urma
- Proorociile schimonahiei Nila – 10 ani de la adormire (6 martie): “MAI INTAI DE TOATE, RUGACIUNEA!”
- Din cuvintele prorocesti ale Cuvioasei schimonahii Macaria: “CURAND TOATE VOR VENI UNA DUPA ALTA… DOMNUL STIE CUM SA-I ASCUNDA PE AI SAI”.
- Cuv. Paisie Aghioritul: “Arme” pentru razboiul nevazut al acestor vremi
- CUV. PAISIE: “E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE”
- “DOMNUL NU-I LASA PE AI SAI” – Viata si harismele unui proroc al veacului XX: SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA
- DIN PROFETIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS: “Vor veni ani grei, dar nu va temeti!”
- CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne duhovnicesti…”
- “VEDETI SA NU FITI AMAGITI!” – Parintele Serafim Rose despre semnele sfarsitului lumii
- Evanghelia eshatologica de la Luca, foarte importanta mai ales pentru zilele noastre: “LUATI SEAMA SA NU FITI AMAGITI!”
- Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
- Fiara, Antihristul si profetul mincinos in talcuirea Vladicai Averchie Tausev (“Apocalipsa Sfantului Ioan: un comentariu ortodox”)
- “Sa nu ne ingaduim naivitatea, sa nu dormim in opinci”. CLARIFICARI SI AVERTISMENTE NECESARE PRIVIND PROFETIILE SI FALSELE PROFETII APOCALIPTICE
- PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE (III). Despre sfarsitul lumii, Antihrist si A Doua Venire: “SFANTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA”.
- PARINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONESTI: Ce inseamna si cum se dobandesc curajul NE-LUMESC si demnitatea CRESTINA?
- Lepădarea lui Petru sau DE CE CADE OMUL?
- HRISTOS, TARIA MUCENICILOR
- Sfintii 40 de Mucenici: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
- Parintele Aldea despre lectiile esentiale pentru noi ale marturisitorilor din inchisorile comuniste. CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI?
- MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul”
- Parintele Adrian: CINE BRAVEAZA GRESESTE! (Parintele Adrian Fageteanu despre Cap. 24 din Evanghelia dupa Matei – AUDIO)
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU: “Vor fi vremuri cand tacerea va fi mai de folos decat vorba”. DESPRE VREMURILE DIN URMA, LEPADARE, PLANURI OMENESTI, DEZORIENTARE, DEZBINARE, JERTFA… (video)
- “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui” – cuvant al lui Dumnezeu pentru vremea noastra (de unde aflam si care este izvorul vitejiei duhovnicesti)
- O eroina discreta a rugaciunii si a daruirii: LUCIA POPSOR (†13 iulie 2010) sau DESPRE JERTFELNICIA CARE NE FACE LIBERI
- El a ales Crucea. Noi ce vom alege? (I)
- Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)
- Cuviosul Paisie Aghioritul: Pentru cel credincios mucenicia este sarbatoare
- Taina muceniciei: nesocotirea de sine – “Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet” (Cuv. Paisie)
- Ce fel de vitejie aveau sfintii mucenici…
- NOI AM REZISTA PRECUM CANANEANCA? Cum reactionam la jigniri, la incercari, la suferinte?
- Praznuirea Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat – CE INSEAMNA SI CUM E POSIBILA MUCENICIA?
- …SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I)
- Ce ne spune INVATATURA ORTODOXA A SFINTILOR PARINTI despre mucenicie si ispitirea lui Dumnezeu (II)
- SFANTUL TEODOR STRATILAT: INTRE CREDINTA IN ASCUNS SI MUCENICIE. Raspunsuri si pentru cei de astazi
Doneaza pentru filmul "Scrum"
As vrea sa vin cu ceva in completarea la cele expuse in acest articol: că singurul mod de a rezista la prigoana va fi prin rostirea cât mai deasă a Rugăciunii lui Iisus. de fapt de aici vine și curățirea lăuntrică: această rugăciune curățește mintea si inima de gândurile rele, de pornirile rele, alungă, vizibil, plictisul sufletesc, aduce dragostea de Maica Domnului, de sfinți și de Hristos. Toți Stareții optineni vorbesc despre ajutorul cu totul minunat al Rugăciunii lui Iisus in vremuri de prigoană. Dar cea mai directă abordare am găsit-o în cartea „Calea rugăciunii lăuntrice” – Vlădica Antonie Mărturisitorul-o carte extraordinară, o comoară pur si simplu….
http://www.librariasophia.ro/carti-Calea-rugaciunii-launtrice–Manualul-isihiei-ntonie-Marturisitorul-vl-so-418.html
http://ortodoxiesaumoarte1.files.wordpress.com/2011/10/calea-rugaciunii-launtrice-manualul-isihiei.pdf
Dragii mei,
Si eu mi-am pus destul de des in ultimul timp aceste intrebari. La un moment dat am cazut in deznadejde. Dar din deznadejdea mea m-am ridicat aducandu-mi aminte cuvintele parintelui Rafail Noica. El spune ca ceea ce a primit Sfantul Siluan este un cuvant pentru noi toti, pentru perioada aceasta cumplita pe care o traim: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”. Cuvantul acesta il putem trai si privind iadul din sufletul nostru si sa nu deznadajduim in mantuire dar si privind iadul care este lumea in care traim si sa nu deznadajduim. Pentru ca, spune parintele, pentru situatii de exceptie Dumnezeu are solutii de exceptie. Apoi mult m-a mangaiat cuvantul parintelui Efrem Sirul (pentru perioada eshatologica) pe care l-ati postat nu demult pe site. Mi l-am listat si il citesc din cand in cand. Noi trebuie sa ne facem alegerile noastre drepte (adica sa-l alegem pe Hristos) si sa-l lasam pe Dumnezeu sa implineasca alegerea pe care noi am facut-o. Cred ca purtand aceste ganduri vom razbi. Ceea ce am mai facut eu a fost sa-mi cumpar toate vietile sfintilor (le-am comandat la Editura Man. Sihastria prin telefon ca au fost mai convenabile la pret) si mai am in plan ceva: sa invat cat mai multi psalmi pe de rost (Rugati-va sa reusesc). Dumnezeu nu ne va lasa chiar daca vom trece prin grele si cumplite incercari!
@Ana
Multumim pentru link. Foarte bun este si “Sbornicul” editat de Ed. Reintregirea Alba Iulia. Il puteti comanda prin telefon.
ei , fratilor , ciudat sentiment am acum , dupa ce am citit cele scrise . Tot ne informati de atata timp si credeam ca am constientizat cat de cat toate acestea dar parca speram … sa mai fie timp . Se pare insa ca s-a hotarat ca trebuie sa se produca colapsul actualului sistem si o schimbare radicala nu poate fi facuta decat printr-un mare razboi . Vedeti cum este firea asta pacatoasa , in loc sa ma gandesc la vesnicia sufletului , ma tenteaza mai mult sa ma gandesc cat de pregatit sunt pentru … supravietuire ? Oare as putea rezista torturilor , foamei , lipsurilor , frigului patrunzator , oboselii , s.a.m.p. ? Spre asta se indreapta rapid mintea ( oare mintea ? ) dar de fapt , spre asta tinde INSTINCTUL DE CONSERVARE , adica o ispita dintre cele mai grele ce se pot abate asupra noastra . Si abia mult timp dupa ce incepi sa reflectezi asupra posibilitatilor de supravietuire iti dai seama ca mergi pe un drum si o directie total gresita si te intristezi, si-ti vine sa plangi asemenea lui Petru , gandindu-te ca , daca acum , cand inca nu s-a intamplat nimic , ci iti inchipui doar un scenariu , prima reactie a fost aceasta , ce se va intampla intr-o situatie reala ? Doamne , ajuta-ma , ca slab sunt .
http://www.youtube.com/watch?v=QkpJYskXHK0
este infricosator doar sa ne gandim ca am putea ajunge sa traim astfel de vremuri. Domnul a spus foarte clar : ” va fi un necaz asa de mare, cum n-a fost niciodată de la inceputul lumii”, iar necazuri cumplite deja s-au vazut si se vad inca pe fata pamantului. Nu cred ca dorinta de a mai avea timp tine neaparat de instinctul de supravietuire; poate fi si constientizarea faptului ca nu suntem pregatiti sa ne infatisam in fata Judecatorului…
Dragii mei,
Lepadarea de sine, pentru a iubi si ierta sincer toate sufletele ! Tot ce se intimpla, tot ce se va intimpla, este ingaduit de Dumnezeu pentru mintuirea noastra ! Trebuie sa acceptam totul cu Pace si cu multumire catre Dumnezeu ! Trebuie sa ne lepadam de cele lumesti ! Acestea nu au Viata, ci fiind trecatoare, au moarte. Trebuie sa renuntam la orice patima ! Orice urma de patima ne va putea fi fatala ! De fapt patimile ne vor fi dusmanii adevarati ! Ele se vor intoarce in mod vadit asupra noastra ! Ele ne vor chinui, in realitate ! Nadejde tare in Domnul nostru Iisus Hristos care a biruit moartea ! Nadejde tare in Maicuta Lui pe care Ne-a lasat-O noua Maica ! Sa cerem sincer de la Ei ajutor ca sa ne omoare patimile noastre !
Am avut un vis ciudat, insa din care putem invata ceva ! Eram pe un cimp inverzit, cu flori multe, soare. O frumoasa zi de vara ! La un moment dat aud o bubuitura puternica undeva in dreapta, nu departe. Apoi un val urias de foc vad venind asupra mea ! In acel moment am strigat : “MAICA DOMNULUI, SCAPA-MA !” Atunci am simtit o putere, am sarit in sus si am inceput sa zbor. Focul venea in urma mea, eu simteam o greutate care ma tragea in jos, insa cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Sale Preacurate Fecioare, am reusit sa ajung intr-un loc ferit, unde focul nu a ajuns. Apoi aud o voce care ma intreaba ce mi s-a intimplat. Am inceput sa spun ce mi s-a intimplat si in momentul acela aud din nou bubuitura si vad din nou focul venind spre mine. Am strigat din nou dupa ajutor : “MAICA DOMNULUI SCAPA-MA !” S-a repetat zborul, exact la fel Maicuta Domnului cu Fiul Ei M-au intarit si M-au scapat de moarte ! Asadar, dragii mei, ce ne vom face ?! VOM STRIGA SI NOI : ” MAICA DOMNULUI SCAPA-NE !” Si Maicuta Domnului cu Fiul Ei ne vor scapa de urgie, ne vor scapa de cadere !
sa ma iertati pt. multa vorbarie !
DOAMNE AJUTA !
Mircea
@Elena ,
🙂 , sa mai fie timp , din toate punctele de vedere .
Din pacate pentru mine , pot spune ca nu-L iubesc pe Dumnezeu asa cum imi cere El , din tot sufletul meu , din tot cugetul meu , … si mi-e teama ca as proceda asemenea femeii lui Lot , as intoarce capul , gandindu-ma la copil , la nevasta , la mama . Iata unul din motivele pentru care as vrea sa mai fie timp , sa apucam sa ne ” coacem ” , pentru ca acum suntem fructe crude care pot pica din pom la prima adiere de vant . Nu stim nimic , suntem nimic , avem nimic , cum sa pleci la drum cu un asemenea bagaj ? Stiti , cred , ca pe un drum de hoti , cel care are cele mai mari sanse de supravietuire nu este cel sarac , ci cel bogat , cel care-si poate rascumpara viata cu bogatia pe care o da hotilor , in timp ce saracul care nu are nimic poate fi ucis imediat , pentru ca nimeni nu-l va cauta , nimeni nu v-a tras la raspundere pentru el . Asa ca , da , sa mai fie timp si cu ajutorul Bunului si Multmilostivului Domn sa reusim sa punem inceput bun ( asa cum ne indeamna dragul nostru parinte Cleopa , in link-ul pus de fratele Costel-Dumnezeu sa te binecuvanteze , frate Costel ca de fiecare data ai ales atat de bine povata ) .
“E cel mai bun, mai realist si mai sigur inceput pe care il putem face: BIZUIRE 0 (ZERO) PE SINE!”
Cred ca aici se afla esenta bolii noastre duhovnicesti dar si a Mantuirii. De cand a cazut omul in capcana diavolului, traieste in inchipuirea ca poate reusi ceva de unul singur. Atat de mare este inchipuirea, ca omul chiar si atunci cand cere ajutorul lui Dumnezeu tot pe puterile omenesti pune pret, si nu pe interventia efectiva a lui Dumnezeu, pe Harul (Darul) lui Dumnezeu, sau pe Energiile Necreate (formularea teologica).
De fapt, omul il roaga pe Dumnezeu sa il ajute sa continue pe acelasi drum delimitat de conceptia lumeasca despre realitate, de omul vechi care intunecat fiind isi doreste sa sporeasca inca in pricepere, invatatura, rezistenta psihologica, etc., si chiar daca acestea nu sunt neaparat rele in ele insele,ele nu pot asigura rezistenta in cazul razboiului nevazut (cu demonii), dar mai ales vor continua sa-l tina pe om departe de Harul Duhului Sfant.
Practic, omul traieste ca un ateu, chiar si atunci cand vorbeste despre Dumnezeu, sau chiar si cand se roaga. Omul spune ca crede in Dumnezeu dar nu traieste ce spune. Orice val se ridica impotriva lui, sau daca lucrurile nu ii ies cum si-a propus, el revine inapoi la logica acestei lumi si actioneaza din impuls — ori din frica, ori catre vreo placere sau patima. De aceea omul trebuie sa caute voia lui Dumnezeu in toate, iar pentru aceasta, tot cu ajutorul lui Dumnezeu el trebuie sa se purifice, sa-si simplifice viata, sa se desprinda de cele ale lumii acesteia, sa-si rezolve conflictele interioare (frici, rusini, ideologii, vise/dorinte, predispozitii, patimi, etc.) Tinta trebuie sa devina Dumnezeu, iar mijlocul de a ajunge la tinta tot Dumnezeu.
Omul trebuie sa se lepede de el insusi, iar pentru aceasta trebuie sa inteleaga ca are nevoie totala de Dumnezeu, si poate si ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic de la om, in sensul ca Creatorul a facut creatia nu pentru a munci pentru El ci pentru a se desfata de El; iar in cazul nostru, in care am alunecat catre pacat, avem nevoie de ajutorul direct al lui Dumnezeu pentru a ne ridica. Nici nu se pune problema sa ne putem descurca altfel, sau sa ne putem “cumpara” Mantuirea dupa ce implinim un anumit numar de canoane sau de fapte bune. (acesta nici nu este o invatatura Ortodoxa, mai degraba catolica)
La noi se pune problema in sensul de transformare prin Harul lui Dumnezeu si de unire efectiva cu Dumnezeu. De aceea Sfintele Taine, de aceea ni se “cere” sa ne rugam in tot ceasul, de aceea Rugaciunea lui Iisus, pentru a (re)descoperi faptul ca existenta noastra trebuie sa fie traita impreuna cu Dumnezeu, si pentru a ne pregati vietile cat mai mult pentru acest lucru.
Cred ca in Rugaciunea lui Iisus se ascunde o realitate de mare adancime, dupa cum am spus mai sus — taina ca omul nu cere nimic altceva decat Mila lui Dumnezeu, ca el realizeaza ca fara Dumnezeu nu poate nimic, dar si ca Dumnezeu doreste sa milostiveasca pe om, ca El stie ca omul are nevoie de acest Medicament (al Milei). De cate ori nu ne-am simtit iubiti si vindecati atunci cand cineva ne-a observat si ajutat din pura compasiune si dezinteres propriu? Si cu cat mai mult atunci cand este vorba de Mila Nemarginita a lui Dumnezeu?
Orice metoda de lepadare de sine si de sporire in virtute va esua atata timp cat omul nu invata sa se bizuie pe Dumnezeu, dar NU de nevoie sau din constrangere. Omul trebuie sa inteleaga Personalitatea lui Dumnezeu, aceea ca El este Milostiv si Iubitor de oameni si ca este in Firea Lui sa aiba grija de noi, si bine-inteles ca si poate sa faca acest lucru. Orice alta abordare ne va aduce in bratele demonilor, tocmai din purtarea de grija a lui Dumnezeu, pentru ca El nu voieste ca omul sa sporeasca spre sine insusi. Si vai de noi, ca aici ni se pot intampla multe necazuri si stramtori, si Harul nu va fi cu noi in intregime. Trebuie sa ne maturizam duhovniceste, dar in mod paradoxal, asta nu inseamna ca trebuie sa sporim dupa metoda lumii acesteia, ci ca trebuie sa sporim in Credinta, Nadejde si Dragoste (de Dumnezeu si aproapele). Sa nu mai fim atei cu numele de crestini, ci adevarati traitori de Dumnezeu. Sa ne venim in fire si sa credem cu tarie ca Dumnezeu este Bun si ca ne ajuta intotdeauna; sa nu mai dam mana cu demonii care ne invata sa deznadajduim sau sa cautam lumea aceasta (acest cerc vicios prin care stapanitorul acestei lumi reuseste sa ne tina sub papuc).
In Numele DOMNULUI! Nu va fi niciun razboi, decat cu sine insusi. Celui ce crede, toate ii sunt cu putinta. La DUMNEZEU totul e posibil, chiar si faptul ca nu va mai fi razboi. Stati linistiti, DAR MERGETI LA SPOVEDIT SI IMPARTASIT! Prin acestea si prin CUVINTELE BUNE ale Preotilor Ortodocsi, se poate schimba Lumea intreaga. Credeti si vi se va da. Amin. ALILUIA!
Un crestin trebuie sa fie intotdeauna pregatit, cu candela inimii aprinsa. Cu atat mai mult in aceste vremuri. Este necesara deasa spovedanie, pocainta pentru pacatele noastre, trairea in curatie, evitarea compromisurilor de orice fel, cultivare smereniei si a altor virtuti pentru a putea dobandi Duhul Sfant, care ne va invata ce sa facem in vremuri de grea incercare sau in ispitele care vin asupra noastra. Nu stim daca acest razboi este ultimul, cel profetit, sau vor fi doar niste sicanari, ramane de vazut, caci n-ar fi primul razboi dintre Israel si statele din jur, dar e bine sa fim mereu pregatiti.
7. Iar cand veti auzi de razboaie, si de zvonuri de razboaie, sa nu va tulburati, caci trebuie sa fie, dar inca nu va fi sfarsitul.
8. Si se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie, vor fi cutremure pe alocuri si foamete si tulburari vor fi. Iar acestea sunt inceputul durerilor.
[…]
10. Ci mai intai Evanghelia trebuie sa se propovaduiasca la toate neamurile.
Ma intreb totusi, cum ramane cu propavaduirea Evangheliei care nu a fost facuta la toate neamurile (daca ma gandesc numai la Coreea de Nord).
Eu totusi cred ca nu anul acesta va fi razboiul mondial profetit (cel mult poate doar un inceput, ce va implica doar cateva state, in special cele aflate in mod direct in conflict).
In orice caz, e bine sa fim pregatiti sufleteste, sa nu amanam pocainta.
@Lucia:
La Dumnezeu toate sunt cu putinta, intr-adevar. Dar la noi? Este oare posibila pocainta, in roadele ei?
Si ce va da siguranta de a vorbi cu atata certitudine IMPOTRIVA cuvantului Sfintilor si oamenilor harismatici? Doar faptul ca nu ne place si nu e dorim?!
@Mirela:
Pacat ca mai vechile postari pe aceeasi tema au trecut neobservate.
Profetii Ilie si Enoh vor vesti intregii lumi sa nu il primeasca pe antihrist drept divinitate si imparat al lumii. Evident, nu vor face aceasta printr-un mesaj doar negativ, ci propovaduind, totodata, Evanghelia si pe Hristos intregii lumi. Pentru ca, daca antihristul se va adresa intregii lumi, e limpede ca avertizarea si propovaduirea Evangheliei va fi si ea adresata tot intregii lumii si tot atunci.
Ce credem noi despre razboi, pana la urma, e mai putin important. Amanari au mai tot fost. Dar… serios, oare cat credeti ca mai poate dura starea asta de tensiune? Si nu e vorba doar de Iran, unde se uita toti acum, ci de intreg contextul. Daca problema ar fi doar Iranul, nici nu ne-ar interesa prea mult. Dar problema e ca toata atmosfera internationala se incinge, ca blocurile se antagonizeaza, ca se merge pe politica fortei, tot mai mult si febril, in loc de compromis. Asta la nivel international, daca starea duhovniceasca a lumi nu ne spune nimic. Niciodata nu a fost lumea in mai mare masura capabila sa faca rau si e greu de crezut ca va “rata” sa si puna in fapta aceasta posibilitate.
Si impresia noastra este ca noi am dori o amanare… infinita, pana nu se va mai intampla niciodata nimic rau, si niciun sfarsit. Pe undeva intelegem. Pentru noi chiar nu este ceva teoretic, o asemenea perspectiva – si inca realizata doar foarte partial – nu poate decat sa te sperie si sa te faca sa iti doresti sincer sa nu apuci asemenea evenimente, sa nu le traiesti, sa nu vezi asemenea nenorociri, mai ales cand nu esti singur ci mai ai si grija altora! Dar… oricat de mult ne dorim sa nu se intample asta, pur si simplu nu depinde de noi si de ce vrem noi. Ci de voia Tatalui. De noi depinde doar sa fim pregatiti crestineste.
Apocalipsa:
12:1 In cer s-a aratat un semn mare: o femeie invaluita in soare, cu luna supt picioare si o cununa de douasprezece stele pe cap. (Numarati stelele de pe steagul UE, sunt 12. Europa e numele zeitatii feminine antice grecesti, probabil singurul continent cu nume care face referire la o persoana feminina)
12:3 In cer s-a mai aratat un alt semn: iata s-a vazut un mare balaur ros, cu sapte capete, zece coarne, si sapte cununi imparatesti pe capete.
12:4 Cu coada tragea dupa el a treia parte din stelele cerului, si le arunca pe pamant (Comunismul a dominat la apogeul lui o treime din populatia planetei)
12:14 Si cele doua aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca sa zboare cu ele in pustie, in locul ei unde este hranita o vreme, vremi, si jumatatea unei vremi, departe de fata sarpelui (A se vedea heraldica SUA si alianta lor cu UE si implicarea lor in tarile arabice, desertice: Irak, Afganistan,Libia, Siria, Iran)
13:2 Fiara, pe care am vazut-o, semana cu un leopard; avea labe ca de urs, si gura ca o gura de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapanire mare. (Putere militara: Leopard, pete= camuflaj militar; gura de leu=guri de foc, lansatoare de rachete, etc; labe de urs= senile )
13:13 Savarsea semne mari, pana acolo ca facea sa se pogoare foc din cer pe pamant, in fata oamenilor. (rachete)
13:15 I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei sa vorbeasca, si sa faca sa fie omorati cei ce nu se vor inchina icoanei fiarei (Televiziunea si proiectia holografica)
Nu mai redau aici partea cu 666 si cipurile care sper ca e arhicunoscuta!
16:8 Al patrulea a varsat potirul lui peste Soare. Si Soarelui i s-a dat sa dogoreasca pe oameni cu focul lui.
16:9 Si oamenii au fost dogoriti de o arsita mare, si au hulit Numele Dumnezeului care are stapanire peste aceste urgii, si nu s-au pocait ca sa-I dea slava. (Vedeti activitatea solara anormala din ultimul timp. Nu are nici o treaba cu incalzirea globala care oricum e o sarada. Soarele devine tot mai activ, dovada sta suprafata lunii lui Jupiter, Europa, care s-a topit din cauza activitatii crescande a Soarelui)
16:12 Al saselea a varsat potirul lui peste raul cel mare, Eufrat. Si apa lui a secat, ca sa fie pregatita calea imparatilor, care au sa vina din Rasarit (Vedeti proiectele Turciei de captare a izvoarelor Eufratului care vor face practic Eufratul sa nu mai ajunga sa se verse in ocean. Vedeti de asemeni si proiectele teoretice de invazie dezvoltate de China care prevad “traversarea Eufratului”)
@Cosmin:
Desi este vizibila suprapunerea unor imparatii si fenomene peste profetiile din Apocalipsa, totusi nu e in regula sa le identificam atat de precis peste unele versete. In mare, e corect, in mic, sa fim precauti, cam asta e ideea.
Eu de abia astept sa se termine cu lumea asta. Nu exista niciun motiv rational pentru care ne-am putea dori sa vietuim in continuare in ea.
Singura problema care se ridica este cum vom continua noi sa vietuim dupa ce aceasta lume va fi distrusa (sau, mai exact, transformata). Aici este de fapt, cuiul, caci suntem mult prea legati de ceea ce va urma sa fie aruncat in foc, deci ne temem, instinctiv, ca vom avea si noi aceeasi soarta …
@Admin: nu sunt vazator. Doamne fereste sa sustin asa ceva!!! Voiam sa arat ca pana si un laic ca mine poate descifra, macar sarac asa ca mine, sensurile Scripturii si ale vremii! Scuza ca “N-am stiut!” nu tzine! O spun clar ca si tine: NU ITI CONDUCE VIATA SI MAI ALES CREDINTA DUPA PROPRIILE INTERPRETARI! Dar asta nu-ti anuleaza obligatia de judecata! Ce am postat mai sus e propria-mi interpretare si mi-o asum in perspectiva vremurilor ce le traim. Atat! Ca am dreptate?!?!/ Dumnezeu cu mila! Dar parca-i prea evident!
Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Amin!
@Cosmin:
Dar de ce atata suparare? 🙂 Era doar o remarca, un indemn, nu o admonestare.
@Admin: unde ai vazut tu suparare ca eu iti dau dreptate intru-totul si subscriu la adaugirile tale?!?!!?! Ai completat binevenit! Si chiar daca m-ai fi admonestat n-ar fi fost suparare! O spun si acum: nu credeti ce spun EU! Ci judecati singuri, dar nu va smintiti: ascultati de veteranii trairii ortodoxe (nu de mine, ca eu nici macar ortodox nu cred ca sunt)! Nu fiti de capul vostru ca sa nu va fie propria judecata cale de pierzanie! E deja lumea plina de falsi “vazatori, apostoli, sau mai stie Dumnezeu ce”! Sunt sfintii Parinti care au spus ce trebuia de spus! Dar peste tot si toate, sfatul meu e urmatorul: lasati cutia cu floricele din poala si nu mai asteptati la TV sfarsitul lumii si mai bine dati pe la Biserica. Nu faceti pe sfintii, ca nu sunteti! Nu simulati smerenia ca nu prostiti pe nimeni in afara de voi! Fiti sinceri si rugati-va din sinceritate la nivelul vostru! Luati-o usor! Un copac nu creste instantaneu! Nu incercati sa renuntati dintr-odata la tot, sa nu va fie caderea dincolo de masura voastra! Suntem copii, iar copilul invata sa paseasca intai a invata sa alerge! Vorbesc din experienta si nu din carti! Nu disperati ca ati cazut! Nu asteptati rezultate si mai ales feriti-va de rezultate instantanee. Nu e treaba voastra sa stati cu ochii holbati si sa va spuneti: oare lucreaza Dumnezeu sau nu?!?!?
NICIODATA sa nu nu incercati sa-L prostiti pe Dumnezeu!
NICIODATA sa nu uitati de EL!
Problemele ivite in timpul persecutiilor sunt diverse. Din scrisorile Sf. Ciprian se intrevede ca atmosfera din vremea sa este asemanatoare izbitor cu s-a petrecut in inchisorile comuniste. Au fost multe caderi, nu doar biruinte, multe inselari si greutati.
@fane
In putinta noastra este numai rugaciunea, o “arma” pe care poate nu o folosim indeajuns ! Cu aceasta “arma” putem invinge toate razboaiele si putem atrage Mila Lui Dumnezeu !
Din tentatia pacatului este greu de iesit pentru firea omeneasca, dar umilinta sufletului si rugaciunea sunt mai tari decat pacatele.
Pana la urma este o “bucurie” sa vezi ca Scriptura se implineste, este “dovada” ca Dumnezeu este Viu si Actioneaza.
Sta in puterea rugaciunii noastre neincetate sa capatam curajul de a nu ne dezice de El orice ar fi.
Rugaciunea ne duce sufletul si mintea la El, iar El ne da puterea sa rabdam pana la capat…
Doamne ajuta-ne !
Cel mai mare pacatos nu a reusit sa sporeasca in rugaciunea lui Iisus, iti trebuie o viata duhovniceasca ca sa sporesti, ori eu plin sunt de pacate. Am vazut recomandarea staretului Efrem sa spunem rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma, necuratul deja dansa prin prin mintea mea, ia uite mai ce recomanda parintele Efrem, apoi am vazut si-n pelerinul rus forma aceasta mai scurta care este de un real ajutor pentru pacatosi. M-am dus la duhovnic si i-am spus ca as vrea sa spun forma mai scurta(primesem binecuvantare pentru rugaciunea lui Iisus) si mi-a zis, Robert spune: Iisuse, miluieste-ma! Cel cu coarne vede ce scriu, dar nu spun din mandrie ci doar incerc sa ajut si pe alti pacatosi ca mine, nadajduind in mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului! Cu cat mai des repetam numele Mantuitorului nostru cu atat ne va fi mai bine!
Invredniceste-ne Doamne Iisuse Hristoase, sa facem Sfanta voia Ta in toate zilele vietii noastre!
Scrie un Parinte intr-o carte ca Dumnezeu nu vrea sa piara pamantul acesta care este minunat alcatuit de El Insusi,ca ar fi ca un gospodar care dupa ce si-a facut o casa frumoasa,cu gradina si acareturi,se apuca sa-i dea foc.Dumnezeu nu face asa ceva!Oamenii,in dorinta lor de inavutire si stapanire vor distruge Pamantul.Dar,daca oamenii constientizeaza ca intoarcerea lor la Dumnezeu ii poate salva,Dumnezeu poate strica planurile celor rai.
Eu cred ca pentru asta trebuie sa ne rugam,sa amane Dumnezeu aceste planuri,pentru ca nu suntem pregatiti sa infruntam urgia nesabuintei unora.
Preocuparea crestinilor ar trebui sa fie sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi,si nu sfarsitul lumii…
Sf. Ioan Gura de Aur spune ca este bine ca omul nici sa prinda mult curaj,nici sa deznadajduiasca.A avea curaj peste masura te face sa cazi,iar deznadejdea,odata cazut,nu te lasa sa te scoli.Ava Dorotei vorbeste despre dobandirea masurii,a echilibrului,a pacii si a smereniei.El ne doreste continuu vanatori ai pacii.Prin pacea inimii tale si doar prin aceasta,ii ajuti si pe ceilalti.Sa te gasesti totdeauna in stare de pace,astfel incat inima ta sa nu se tulbure.,sa nu se tulbure de lumea asta cazuta si confuza,dar care daca doreste,poate sa inlature valul care n-o lase sa rasufle…,prin amintirea lui Dumnezeu si a fapturilor Lui…smerite si discrete…
Iertare,suntem doar coslujitori ai tainei liturghiei vietii,din care ne impartasim prin rugaciune,prietenie,si ne mangaiem in aceasta calatorie involburata a vietii noastre trecatoare…cum spune M.Moise Aghioritul…
Doamne ajuta!
Poate ar fi foarte necesar dupa articolele cu subiecte despre sfarsitul lumii sa se aminteasca pe scurt invataturile de credinta incepatoare legate mai ales de ceea ce trebuie sa punem in inima dupa BOTEZ si sa facem lucrator , adica sa nu ne mai sperie nimic , pentru ca stim din EXPERIENTA ca este adevarat ajutorul lui Dumnezeu. Dar cand ne bazam pe ajutorul lui Dumnezeu TREBUIE sa ne fie CLAR ce credem.
De exemplu: la Botez se incepe si SE GARANTEAZA salvarea DOAR A SUFLETULUI in momentul mortii .
Si asta DOAR PENTRU CA AM FOST BOTEZATI si CREDEM CA DOMNUL IISUS HRISTOS EXISTA si a fagaduit ca ne salveaza. Si chiar la Botez a fost iertat PACATUL STRAMOSESC DEFINITIV, deci indiferent de cate ori ne slabeste credinta nu mai trebuie sa repetam Botezul, si oricate pacate vom face pana la moarte, daca NU NE PLACE SA PACATUIM, si ne pocaim, si credem macar ca talharul de pe cruce, aceasta credinta il face pe Dumnezeu MILOSTIV.
De aceea, daca nu am inaintat in credinta pentru a dobandi alte DARURI, alte CUNUNI, sa nu uitam ca TRUPUL SE VA DISTRUGE, va putrezi, si nu este grija noastra sa il salvam daca este un razboi, sau suntem prigoniti. Totusi este un pacat sa ne dorim moartea, sau sa scapam de aceasta lume. Ceasul mortii il ingaduie NUMAI Dumnezeu, si pana atunci suntem datori sa luptam pentru supravietuirea trupului. DAR CU MASURILE CREDINTEI, a poruncilor la care ai ajuns.
In schimb SUFLETUL ESTE IN GRIJA NOASTRA, sa PAZIM CREDINTA DIN EL. Si sufletul care crede , va astepta, fara sa se indoiasca, sa se intalneasca la Judecata de apoi cu Dumnezeu Treimea, si va ADORMI linistit, chiar daca uitandu-se la trup va vedea si va sti ca MOARE. Moare , si va putrezi trupul pentru ca este trupul pacatului, si nu ne-am ostenit destul in post si privegheri ca sa fim sfinti si cu trupurile. Si mai stim si ca trupurile se vor schimba la Invierea de obste.
Iar cei care mai uita aceste invataturi incepatoare, sa le inteleaga tot mai bine , in fiecare zi , ca sa devina mai puternice decat reflexele de supravietuire CU TRUPUL pe care le avem in subconstient. Si exista si mijloace de verificare. Daca te sperii de ceva trebuie sa repeti invatatura sa vezi daca dispare teama. Daca nu, inseamna ca nu ai inteles inca bine.
Si nu are nici un rost sa invatam dogme complicate, sau sa incercam trairi inalte de iubire, daca vrem sa sarim peste aceste INCEPATOARE pietre de temelie ale credintei.
@Cosmin:
Bine. 🙂
@soram:
Da, dar nici nu ne putem minti ca nu traim ce traim…
Ce anavoie mi-i parcursul
Prin Adevăr spre înviere,
Când pocăinţa nu-i aprinsă
Şi ruga nu mi-i cu putere.
Când mila pentru mine, taie
Mereu şi mult din pocăinţă
Şi trupul lacom de păcate
Mă duce-n rău şi-n necredinţă.
Iar când ispitele placerii
M’au prăbușit în desfătare
Şi-n bucurii nelegiute
În pofte și în nerăbdare,
Simt întunericul căderii
Cu disperare şi durere,
Şi strig spre Tine Domnul milei,
Căci frica morţi’mi dă putere.
Findcă nimic nu pot obţine,
-Din bunătăţile-Ţi divine -.
Nimic nu pot păzi Iisuse
Pe’această lume fără Tine.
Nici un efort n’aduce roadă
Şi nici o faptă bucurie,
Nici un cuvânt nu-mi dă putere
Şi nici o pază, curăţie.
Trufia omenească-mi fură
Întregul rod al celor bune
Și din capcanele’nselarii
Doar Tu mă scoti, prin rugăciune.
Iar când din dorul curăţiei
Î-mi plâng amarul neputinţii
Tu-mi dai nădejdea mântuirii
Şi pilda ce-au lăsat-o sfinţii.
Tu mă cobori în mine însumi
Prin sfinţitoarea umilinţă,
Să-mi văd şi să-mi cunosc lăuntru
Care se zbate-n neputinţă.
Tu’n bucuria învierii
Mi-arăţi cât eşti de bun şi sfânt
Şi-mi dai să-ţi simt dumnezeirea
Încă de’aici, de pe pământ.
Cu noi cine va fi’n durere,
În panică şi-n suferinţa ?
Cui îi vom cere ajutorul,
Şi izbăvirea prin credinţă ??
Cui îi vom spune disperarea,
Cui îi vom cere ajutor,
De nu Te vom chema pe Tine
Slăvitule Mântuitor ?
Cine cunoaşte’n profunzime
Adânca noastră suferinţă,
Singurătatea şi durerea
Şi tânguirea din căinţă ?
Cine ne mângâie’ntristarea,
Ne dă speranţă şi iubire,
Ne dă răbdare şi putere,
Renaştere şi izbăvire ?
Cine-i cu noi în întristare
Când oamenii ne-au părăsit,
Când ura urlă pretutindeni,
Şi când nădejdea ne-a slăbit ?
Când în noianul de necazuri,
Nu mai vedem nici o salvare
Când toţi ne ocolesc cu teamă,
Cui să mai cerem îndurare ?
În cine să avem nădejde ?
Cui totul să-i încredinţăm
(Şi tainele şi suferinţa),
Convinşi că nu ne înşlăm ?
Când în mulţimea de păcate
Ne paşte dreapta osândire,
Când desnădejdea ne ucide,
La cin’să cerem mântuire ?
La Tine Dumnezeul milei.
La tine Bunule Iisus,
Cel ce-ai purtat crucea durerii,
Şi răul tuturor l-ai dus.
La Tine vom găsi iubire
Şi mângâiere şi iertare
Şi noi nădejdi de mântuire
De izbăvire şi’ndreptare.
La Tine vom găsi Iisuse,
Işirea din singurătate,
Şi mângâere în necazuri
Şi sfânt izvor de sănătate.
Tu înţelegi toată durerea,
Tu nu divulgi. Tu n’osândeşti.
Nu râzi de suferinţa noastră,
Ci ne-o alini, că ne iubeşti.
Tu ne eşti Mamă, ne eşti Tată,
Tu eşti balsam, eşti izbăvire,
Eşti mila noastră, eşti onoarea,
Că Tu eşti sincera iubire.
Tu eşti aproape de oricine.
Eşti în adânc de suferinţă.
Tu o-nţelegi, Tu ierţi, Tu mângâi
Tu ne ajuţi întru credinţă .
Cine Te-a câştigat Iisuse
Şi Ţi-a simţit iubirea-Ţi sfântă,
De bucurie plânge-n cuget,
Şi îngerii în duh îi cântă.
Că Tu eşti sfântul, eşti sublimul,
Eşti tot ce poate da iubirea,
Mila, iertarea, bunătatea,
Sinceritatea, duioşia.
Tu eşti divinul, eşti salvarea.
Tu eşti comoară şi odor,
Eşti unica noastă nădejde
Slăvitule Mântuitor.
Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, cel ce ca un soare sfinţit de razele Soarelui dreptăţii a strălucit pe cerul Ortodoxiei, risipind întunericul necredinţei prin răbdarea chinurilor, cu razele dumnezeieştilor sale rugăciuni să scrie şi pe cerul inimii noastre semnul biruinţei venit prin crucea lui Hristos, ca să ne izbăvim din noaptea patimilor.
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/02/paraclisul-sfantului-sfintit-mucenic.html
De multe ori ma opresc din asemenea ganduri despre sfarsitul iminent al lumii si-mi amintesc de bogatul din Evanghelie cu toate camarile lui pline-ochi de roade.
“In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau.” Si grijile de pana acum cum te vor salva? as parafraza eu. Cand in loc sa folosesti timpul daruit tie, l-ai nesocotit. Razboiul sfarsitului lumii il ducem cu totii in sufletele noastre, zi dupa zi, cu prezenta raului din viata noastra in formele lui cele mai cosmetizate.
“Tu esti Petru si Dumnezeu si-a cladit Biserica Sa pe tine. Tu esti piatra Bisericii Sale impotriva careia nimic nu poate izbandi.
Sa cladim biserici cu credinta noastra, biserici pe care nici o putere omeneasca nu le poate dobori, o biserica a carei temelie este Hristos.”
(Pr.Gh.Calciu)