PARINTELE THEODOROS ZISIS la Constanta – predica si conferinta despre DESCRESTINAREA EUROPEI, rolul Sfantului Imparat Constantin, CADEREA CONSTANTINOPOLULUI, ierarhii filo-papistasi si PERICOLUL ECUMENISMULUI

30-05-2013 18 minute Sublinieri

UPDATE VIDEO SI AUDIO – predica si prima parte a conferintei

***

Plus:

La întronizarea papei Francisc I nu a fost prezentă Biserica Ortodoxă. Mesaj actual al Sfântului Grigorie Palama

zisis3

“Așa cum s-a descreștinat Europa, se descreștinează acum Grecia și se vor descreștina apoi toate țările ortodoxe care au intrat sau doresc să intre în Europa. Prin intermediul papismului și al vlăstarului lui legitim, protestantismul, care falsifică Evanghelia și se supun ispitelor diavolului însuși, pe care l-a respins Hristos, creștinismul se transformă după chipul lumii, se laicizează, devine nedemn de crezare, își pierde puterea lui duhovnicească, se strică, îndobitocește…”

***

“Nemaiauzite și nemaivăzute, ”pline de rușine” din punct de vedere ortodox au fost cele ce s-au făcut cu ocazia întronizării noului papă, Francisc I, avându-l în frunte din păcate pe patriarhul ecumenic, Bartolomeu I, împreună cu delegația de reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe autocefale…”.

***

…Trebuie să ne întărim în zilele noastre, în fața furtunii ereziei ecumenismului și a nepocăinței papismului, care în mod demonic impune să i se închine toți, așa cum din păcate, de multe ori în trecut și foarte pe față astăzi fac mulți dintre ierarhii și arhipăstorii noștri, care încearcă să ne înspăimânte, să ne calomnieze, să ne prigonească, să ne reducă la tăcere.

***

PREDICA VIDEO SI AUDIO a Parintelui Theodor Zisis in Catedrala Arhiepiscopala din Constanta, 29 mai 2013:

Omilie tinuta in Catedrala Arhiepiscopala din Constanta, in care parintele porneste de la aniversarea caderii Constantinopolelui (29 mai 1453-29 mai 2013), comentand radacinile spirituale ale evenimentelor (decaderea morala si mai ales caderea din dreapta credinta a bizantinilor, prin tentativele de unire cu Roma eretica, in al carei ajutor lumesc sperau, astfel devenind, pentru vane considerente politice, luptatori impotriva Singurului de la Care le putea veni ajutorul adevarat) si ajunge la observarea modului in care lectiile trecutului sunt uitate, astfel incat istoria tinde sa se repete, prin raspandirea ereziei ecumenismului, in zilele noastre.

maxresdefault

***

  • Asociatia Prietenii Sfantului Efrem cel Nou:

Predica Pr. Prof. Univ. Dr. Theodoros Zisis despre căderea Constantinopolului și împotriva panereziei ecumenismului (AUDIO)

ASCULTA AICI:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

***

PRIMA PARTE A CONFERINTEI, AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Edictul de la Mediolan și conceptul de toleranță religioasă

Pr. Prof. Univ. Dr. Theodoros Zisis

Constanța, Manastirea Sfantul Ioan Casian, 29 mai 2013

 Partea I

Edictul de la Mediolan (313 d.Hr.) și manifestările festive plănuite în Biserica Serbiei

În anul 2013 se împlinesc 1700 de ani de la emiterea cunoscutului Edict de la Mediolan (313), pe care l-au semnat împreună cei doi împărați de atunci, Constantin cel Mare și Liciniu. Cu ocazia acestei aniversări sunt organizate manifestări festive de către Biserica Serbiei din cauza faptului că un oraș sârbesc (Niș) e considerat locul de naștere al Sfântului Constantin cel Mare.

1. Edictul de la Mediolan favoriza creștinismul și deschidea calea pentru primul stat creștin din istorie

biserica-palama_67Într-adevăr, conform părerii predominante în cercetarea istorică, Constantin cel Mare s-a născut în Naiso din Moesia Superioară, în actualul oraș Niș din Serbia, nu înainte de anul 280, probabil în 288, ca fiu al ofițerului roman Constanțiu Chlor, apoi ajuns cezar și împărat și al grecoaicei Elenei din orașul Drepano din Bitinia, care a fost numit apoi de împăratul Constantin cel Mare, fiul ei, Elenopoli, în cinstea ei.

În cadrul întoarcerii progresive a lui Constantin cel Mare către creștinism până când a ajuns apărător și binefăcător al Bisericii și până la declararea creștinismului drept religie oficială a marelui Imperiu roman, adică până la întemeierea primului stat creștin din istorie, un moment important îl constituie așa-numitul Edict de la Mediolan. Ca text imperial, el a fost pus în circulație în Răsărit de Liciniu, co-împărat cu Constantin cel Mare, însă cuprindea hotărârile pe care le-au luat la Mediolan (Milano de azi) cei doi împreună împărați (în februarie 313), exprimând mai mult dorința și hotărârea lui Constantin cel Mare și mai puțin pe ale lui Liciniu de a înceta persecuțiile groaznice și nedrepte ale societății romane împotriva creștinilor și a  li se permite și acestora să își manifeste liber credința și cultul lor, așa cum era valabil acest lucru pentru toți ceilalți locuitori ai Imperiului, chiar și pentru evrei.

Și ca să nu li se pară păgânilor că societatea abandonează religia străbună a majorității locuitorilor și se întoarce evident în favoarea creștinilor (care erau o minoritate) persecutați cu ură până atunci, hotărârile de la Mediolan au apărut ca unele care propun toleranța religioasă față de toți locuitorii Imperiului, astfel încât să se evite părerea că ar fi de fapt un act de bunăvoință față de creștini și astfel să crească ura celorlalți împotriva lor.

Este însă clar, conform realității istorice, că sincretismul, adică amestecul diferitelor religii în care se credea liber în Imperiul roman, amestec din care a provenit și mișcarea gnosticismului, constituie elementul distinctiv fundamental al politicii religioase a împăraților romani dinaintea lui Constantin cel Mare. Prin urmare și înainte de Edictul de la Milan a existat toleranță religioasă, care îi excludea pe nedrept doar pe creștini. Din acest motiv Edictul de la Milan nu trebuie să fie considerat ca cel care introduce principiul general al toleranței religioase, ci mai ales că el schimbă atitudinea nedreaptă avută față de creștini, în comparație cu adepții altor religii. Acest lucru se vede și din textul Edictului, pe care l-a emis Liciniu, în 15 iunie 313, după intrarea lui triumfală în Nicomidia și l-a adresat eparhului Bitiniei. Așadar, e vorba de un edict pe care Liciniu l-a emis în Nicomidia, pe baza acordului lui cu Constantin cel Mare la Mediolan. Cităm în limba română partea principală a Edictului, așa cum îl menționează istoricul Eusebiu de Cezareea, după traducerea lui după originalul latin:

”Când eu, împăratul Constantin și eu, împăratul Liciniu, am avut fericirea să ne întâlnim la Mediolan și săLicinius discutăm toate cele legate de interesul și binele public, am decis că printre celelalte lucruri care ar aduce foloase tuturor, primul și cel mai important se impune să se hotărască ceea ce are legătură cu respectul față de Dumnezeire, adică să acordăm creștinilor, precum și tuturor celorlalți, libertatea să urmeze fiecare ce religie dorește, astfel încât oricare ar fi zeitatea și puterea cerească, să aibă intenții bune față de noi și față de toți cei care se află sub stăpânirea noastră. Deci am hotărât atunci că este drept și înțelept să fie adoptată această politică, astfel încât nimeni să nu fie lipsit de șansa de a se pune fie în slujba credinței creștinilor, fie a oricărei alte religii pe care o consideră mai potrivită pentru sine, astfel încât Zeitatea lor Supremă, al cărei cult îl săvârșim cu asemenea libertate, să ne dea, în orice problemă, bunăvoința și bunătatea pe care o dorim de la ea. Prin urmare, trebuie să știe conștiința ta că am decis să fie anulate toate îngrădirile referitoare la creștini pe care le cuprindeau epistolele noastre către tine și de acum înainte oricine dorește să urmeze credința creștinilor este liber să o facă, fără restricții, fără intervenții sau piedici (n.tr. – din partea ta, ca și conducător al Bitiniei). Am considerat că trebuie să îți explicăm aceasta pe deplin, ca să știi că am acordat respectivilor creștini libertatea deplină să își săvârșească cultul lor. Înțelegi, desigur, că devreme ce le-am acordat acest drept, și ceilalți au asemenea, de dragul păcii împărăției noastre, libertatea deplină să aleagă și să cinstească oricare religie doresc. Și acest lucru s-a hotărât ca să nu se pară cuiva că nedreptățim vreo religie sau cult. În cazul creștinilor am hotărât să decretăm următoarele lucruri (prezentate mai jos).”

În continuarea Edictului urmează porunci pentru imediata oferire comunităților creștine de locuri pentru săvârșirea cultului lor, precum și înapoierea averilor celor de la care fuseseră confiscate și care se aflau încă în proprietatea statului (Imperiului) sau fuseseră date unor persoane particulare.

Prin urmare, hotărârile de la Mediolan au pus la egalitate în fața legii pe toate religiile, iar creștinismul cel până atunci persecutat l-a cuprins în cadrul unei toleranțe și libertăți religioase legiferate solide și au deschis deja drumul pentru ca în următorii 10 ani să se pună temeliile primului stat creștin, unic ca și rodnicie culturală și durată a existenței lui, de asemenea (au deschis) drumul pentru încreștinarea deplină a Europei, care acum din păcate aproape că s-a descreștinat.

Fără îndoială, Edictul de la Mediolan, adică integrarea creștinismului în principiul toleranței religioase, prin ratificarea lui legală oficială de cele două autorități (n.tr. – de cei doi împărați), dar și decretarea libertății conștiinței romanilor de a alege oricare credință religioasă, dar mai ales a celei creștine, favoriza mai ales creștinismul. Pe baza acestei constatări de nezdruncinat, așa cum reiese ea din izvoarele și din cercetarea istorică, că Edictul de la Mediolan favoriza mai ales creștinismul și deschidea drumul pentru mărețul stat creștin al lui Constantin cel Mare, pentru lumea întreagă creștină și pentru Europa creștină, putem să spunem câteva păreri și să facem câteva aprecieri față de manifestările festive programate în Biserica Serbiei, cu ocazia împlinirii a 1700 de ani de la emiterea Edictului de la Mediolan.

2.  Papa ca centru al manifestărilor festive. Episcopul Artemie era o piedică pentru acesta, de aceea a fost caterisit

Observăm dintru început că s-a făcut foarte multă publicitate acestui eveniment: întâlniri peste întâlniri, consfătuiri peste consfătuiri și mai ales acordarea unei mari importanțe faptului dacă la aceste manifestări (n.tr. – ortodoxe) va participa și papa Romei. Desigur, se vede că sunt puse niște condiții în întâlnirile dintre Vatican și Biserica Serbiei, de care depinde dacă papa va accepta invitația pe care Sinodul Serbiei este hotărât să i-o trimită. Și, desigur, aceste condiții au legătură cu faptul cum va fi menționat în lume distinsul și întâiul loc al pontifului roman printre ceilalți conducători creștini, adică cum va fi menționat primatul papei, care constituie problema spinoasă și greu de rezolvat de-a lungul secolelor, pentru că torpilează sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe Universale (Catolice); desigur, este în stare să torpileze și așa-zisul dialog dintre ortodocși și catolici, care are loc de 30 de ani (din 1980) și este antipatristic.

Biserica Serbiei, cea puternic antipapistașă până în zilele noastre, care a sfințit cu sânge de mucenici atitudinea ei de respingere a ereziei papismului și care a făcut celebre în zilele noastre mari personalități de sfinți și teologi, precum Sfântul Nicolae Velimirovici și Sfântul Iustin Popovici, a făcut o cotitură, și-a plecat genunchiul în fața puternicilor arhitecți ai Noii Epoci ai Antihristului, ai sincretismului interreligios și ai ecumenismului, și-a pierdut bunătatea și frumusețea mărturisirii ortodoxe a Sfinților Părinți și s-a alăturat minciunii și urâciunii, panereziei ecumenismului. Cu toate că până acum câteva decenii, fiind următoare a părerii Sfântului Iustin Popovici legată de împreună-rugăciunea cu ereticii, Biserica Serbiei refuza pe bună dreptate să răspundă invitației romano-papistașilor de la Belgrad de a participa la săptămâna de rugăciune ecumenistă, acum se străduie și face totul ca să se accepte să vină papa la sărbătorile festive legate de Edictul de la Mediolan, să fie protos la aceste manifestări, ca și conducător al tuturor patriarhilor și întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cum într-adevăr era recunoscut ca având primatul de cinstire, dar nu cel de stăpânire în timpul perioadei dinainte de schisma din 1054, după aceasta însă ca eretic se află în afara Bisericii și este supus anatemelor care sunt valabile pentru eretici.

synod-serbian-orthodox-church-irinejBiserica Serbiei – n.tr. – ca și corabie – și-a schimbat cu totul linia de navigare în abordarea ereziilor papismului și ecumenismului, desigur din momentul alegerii noului patriarh Irineu, care încontinuu provoacă sensibilitatea și conștiința ortodoxă prin ceea ce spune și face, ajutat de cunoscuta triadă de foști buni ierarhi ortodocși și teologi. Episcopul de Rașca și Prizen, Preasfințitul Artemie, prigonit și caterisit anticanonic cu aleșii lui colaboratori și cu mulțimea de monahi din Kosovo, trebuia și pentru acest motiv să fie scos din rândul ierarhiei, încât să nu mai existe în sânul acesteia voci antipapistașe, antiecumeniste, adică ortodoxe. Trebuia să fie curățat terenul de fanatici, de zeloți, ca să poată să vină papa în Serbia. Adevărul are însă propriul lui teren: nu poate nimeni să îl îndepărteze; se îndepărtează pe ei înșiși de Adevăr cei ce nu merg pe calea Acestuia (n.tr. – Adevărul fiind Hristos).

3.  Ar fi bine ca la aceste manifestări festive să treacă și la potirul comun, ca să fie clară care e situația

A fost dată atâta importanță și atâta mărime acestor manifestări festive încât, prin exagerare, mulți cred că nu este exclus cu ocazia acestei întâlniri a papei cu patriarhii și întâistătătorii ortodocși (n.tr. – întâistătători sunt acei conducători ai Bisericilor naționale care nu au titlu de patriarh, ci de arhiepiscop, cum e de exemplu în Cipru, Grecia etc) să se meargă înainte spre potirul comun, adică să aibă loc împreună-slujirea ortodocșilor cu papa. Acest lucru, desigur, îl doresc de foarte multe secole toți sfinții și îl dorim și noi, cu condiția necesară și obligatorie ca papa să se lepede de toate ereziile și rătăcirile lui și să se întoarcă cu pocăință în Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) și Apostolică Biserică. Altminteri nu vom avea o unire adevărată, ci una falsă, cum s-au făcut și în trecut prin sinoadele mincinoase de la Lyon (1274) și de la Ferrara-Florența (1438-1439).

Și pentru că nu se pune problema (n.tr. – de către ereticul papă) ca papismul cel luciferic să-și accepte vreodată greșelile și să se pocăiască, pentru că ereziile și înșelările lui sunt dictate și șoptite de Satana cel lipsit de pocăință, considerăm că ar fi un lucru de dorit să se facă o unire mincinoasă [nu suntem de acord cu aceasta idee, nota noastra], adică unirea prin păstrarea ereziilor și a înșelărilor, astfel încât măcar să se clarifice situația și să înțeleagă toți oameni cum se ambalează și cum se produce toată această teologie împăciuitoare și iubitoare (n.tr. – iubăreață) a dialogurilor ecumeniștilor spre înșelarea celor care nu văd (ce se întâmplă) și nu înțeleg. Ecumeniștilor de ambele părți le convine să promoveze unirea în ascuns, în mod subversiv, prin erodarea continuă a modului de gândire autentic ortodox în facultățile de teologie și în rândul clericilor, astfel încât să nu existe reacții de respingere când se va face falsa unire. Acest lucru, desigur, trebuie să îi trezească din somn și pe acei clerici și teologi bine intenționați care nu se neliniștesc de ce se uneltește deja în mod distrugător și antipatristic prin împreună-rugăciunile cu ereticii, prin găzduirile liturgice (n.tr. – când se face slujbă, în cadrul săptămânii de rugăciune ecumenistă în fiecare zi la altă confesiune), prin declarațiile post-patristice, prin eclesiologia baptismală (n.tr. – conform căreia nu numai Botezul ortodox este cel autentic, ci orice botez făcut în numele Treimii), prin anularea granițelor Bisericii, prin darurile de Coranuri și mitre patriarhale, precum și de sfinte potire, prin recunoașterea tainelor ereticilor pe care noi îi considerăm biserici, participând pe picior de egalitate la Consiliul Mondial al Bisericilor și multe altele. Reacția și rezistența mică și slabă la toate acestea care nu sunt permise nici de Sfânta Scriptură, nici de Tradiția patristică, prin motivația firului roșu al potirului comun, funcționează în folosul panereziei ecumenismului, pentru că ele în practică impun unirea chiar înainte de împărtășirea din potirul comun. Când va fi hotărâtă inter-comuniunea din același potir, erodarea interioară, împăciuirea și agapologia teologiei baptismale post-patristice va fi atât de înaintată încât nu vor mai exista persoane care să vadă linii roșii, va fi impusă, așa cum neteologic și în mod denaturat se susține, unitatea în diversitate, pe care cică o învață Sfântul Fotie cel Mare, primul și cel mai mai eficace luptător și distrugător al papismului.

Așadar, pentru că eroziunea și surparea interioară încă nu s-au generalizat, considerăm că nu le convine ecumeniștilor să treacă acum la potirul comun. Noi le dorim să purceadă la acesta, astfel încât și aceia dintre ortodocși care pun drept fir roș potirul comun (inter-comuniunea) să vină să ne susțină, pentru ca cu ajutorul lui Dumnezeu și a Sfinților Mărturisitori să se risipească norul negru al ereziei ecumenismului și să strălucească din nou soarele Ortodoxiei.

4. Duhul manifestărilor festive din Serbia este străin de Edictul de la Mediolan și de lucrarea Sfântului Constantin cel Mare, cel întocmai ca Apostolii

După toate acestea, desigur, ne putem întreba, pe bună dreptate: ce legătură au toate aceste manifestări ecumeniste și sincretiste cu Edictul de la Mediolan și cu Biserica Serbiei? Ce legătură are Biserica Serbiei cu Edictul de la Mediolan? Dacă Biserica Serbiei dorea să îl cinstească pe Sfântul Constantin cel Mare, cel întocmai ca Apostolii, care s-a născut în orașul Niș din Serbia, trebuia să o facă pentru întreaga lui lucrare, fie pe baza anilor lui de naștere (280-288), adică în deceniul 1980-1990, fie să aștepte aniversarea morții lui (337), adică în anul 2037. Edictul de la Mediolan se potrivea să fie sărbătorit fie de către Vatican, în subordinea căruia se află Mediolanul (Milano de azi), fie de Biserica Constantinopolului, de care aparține Nicomidia, unde a fost pus în circulație Edictul. Însă dacă se sărbătorea în aceste locuri, cu caracterul sincretist și ecumenist care este dat acestor manifestări, ecumenismul ar fi avut foarte puțin de câștigat pentru că, așa cum spune poporul grec, am fi avut încă una la fel, aceeași mâncare ecumenistă de la cele două cunoscute restaurante (n.tr. – se referă la papa și patriarhul de Constantinopol, ca cei ce organizează toate aceste întâlniri ecumeniste). Trebuia ca rolul de restaurant să îl joace Biserica Serbiei cea antipapistașă până acum, să se vadă că în totalitatea lor Bisericile Ortodoxe autocefale, chiar și cele foste antipapistașe, se închină fiarei Apocalipsei și se mândresc cu aceasta.

5. ”Galileea neamurilor” sunt aceste manifestări din Serbia

Considerăm că prin ademenirea intrării Serbiei în Uniunea Europeană, conducătorii bisericești ai țării sunt influențați de criterii politice, caută să facă niște alianțe omenești și pierd împreună-lucrarea și ajutorul lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă și în Grecia, care de atunci de când a intrat în cadrul Uniunii Europene prin unirea monetară (n.tr. – trecerea la moneda euro) și a acceptat vizita papei în anul 2001, merge din rău în mai rău. Așa cum s-a descreștinat Europa, se descreștinează acum Grecia și se vor descreștina apoi toate țările ortodoxe care au intrat sau doresc să intre în Europa. Prin intermediul papismului și al vlăstarului lui legitim, protestantismul, care falsifică Evanghelia și se supun ispitelor diavolului însuși, pe care l-a respins Hristos, creștinismul se transformă după chipul lumii, se laicizează, devine nedemn de crezare, își pierde puterea lui duhovnicească, se strică, îndobitocește (n.tr. – a se vedea exemplul homosexualilor).

Și dacă sarea își va pierde gustul, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni (Matei 5, 13)

Așa este călcat în picioare de secole creștinismul în fosta Europă creștină pe care a întemeiat-o cel care e Mare cu adevărat, Sfântul Constantin, începând cu Edictul de la Mediolan, care nu are nici o legătură cu ceea se uneltește astăzi în cadrul ecumenismului inter-religios și intercreștin, care nu scoate în evidență unicitatea Evangheliei, nu favorizează creștinismul, cum îl favoriza Edictul de la Mediolan și lucrarea după aceea a celui întocmai ca Apostolii, Sfântul Constantin. Dimpotrivă, ecumenismul ne întoarce la întunericul cel dinainte de Hristos, întuneric al egalității și al cinstirii deopotrivă al tuturor religiilor, al toleranței religioase, în Galileea neamurilor, cum este descrisă aceasta în Evanghelia după Matei:

Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim, spre calea mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit. (Matei 4, 15-16)

6.  False, nu cu adevărat constantiniene sunt festivitățile pentru Edictul de la Mediolan

Prezența papei în cadrul aniversării a 1700 de ani de la emiterea Edictului de la Mediolan constituie o falsificare a duhului celor hotărâte la Mediolan, urmărește evidențierea primatului papei, cât și a panereticului ecumenism, nu sunt festivități constantiniene, ci fals constantiniene, ce reamintesc de marea înșelăciune istorică a Darului pseudo-constantinian și a Ordinelor pseudo-isidoriene. Conform specialiștilor, ”nici un alt fals în istoria universală nu a fost alcătuit cu atâta dibăcie și nu a avut consecințe așa de mari.” (cf. Arhim. Vasilios Stefanidos, Istoria bisericească, Atena, 1959, p. 299-300). Conform acestui dar pseudo-constantinian, Sfântul Constantin cel Mare, plecând din Apus, ca să mute capitala Imperiului în Răsărit, cică i-a cedat papei Romei conducerea, politică și bisericească, a statului roman apusean. Pe baza acestei mari minciuni istorice, vreme de secole Apusul a fost cutremurat de cezaro-papism, adică de luptele continue ale papei de a se impune și asupra puterii politice, în fața conducătorilor apuseni, de multe ori însă și prin amestecuri, politice si bisericești, în Răsărit.

Festivitățile aniversare ale Edictului de la Milan ar avea sens dacă în urma lor s-ar impune progresiv încreștinarea Europei care a început de la Constantin cel Mare, însă acum progresiv și deja aproape definitiv se descreștinează, în primul rând din cauza papismului care a falsificat predica evanghelică și s-a amestecat în cele lumești. Biserica Ortodoxă Catolică din păcate începând cu secolul XX a amnistiat prin ecumenism denaturarea eretică făcută de papism, pe care îl recunoaște prin conducătorii ei ecumeniști ca fiind canonic, Biserică soră, dar și iconomahul și dizolvatul protestantism, prin participarea ei (a Sfintei Ortodoxii) la așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor, care de fapt este Consiliul Mondial al Ereziilor și al Înșelării.

Se vor găsi oare puteri ortodoxe în Serbia care să se opună manifestărilor pseudo-constantiniene papocentrice? Serbia ortodoxă antipapistașă a Sfântului Sava și a Sfinților contemporani Nicolae Velimirovici și Iustin Popovici va accepta să fie călcată în picioare, sărbătorind și dorind venirea papei? Se va găsi oare vreun patriarh sau arhiepiscop ortodox care să refuze a participa la manifestări având drept conducător pe papa, responsabilul principal al descreștinării Europei, distrugătorul lucrării Sf. Constantin cel Mare? Ne îndoim, însă încă nădăjduim.

Epilog

Acest text a fost scris atunci când [inainte de, n.n.] am fost informați cu bucurie că ierarhia Bisericii Serbiei se opune acțiunilor filopapistașe ale patriarhului Irineu și ale colaboratorilor lui. Speranțele noastre cresc și ne rugăm ca în final să nu fie amnistiat (declarat nevinovat) papismul de către sârbii înșiși, așa cum a fost amnistiat de alte popoare ortodoxe și de noi, grecii. Stați neclintiți și fiți tari, frați sârbi.

Vezi si:

***

Pope_Francis_and_Ecumenical_Patriarch_Bartholomew_In

Partea a II-a

La întronizarea papei Francisc I nu a fost prezentă Biserica Ortodoxă

Mesaj actual al Sfântului Grigorie Palama

Nemaiauzite și nemaivăzute, ”pline de rușine” din punct de vedere ortodox au fost cele ce s-au făcut cu ocazia întronizării noului papă, Francisc I, avându-l în frunte din păcate pe patriarhul ecumenic, Bartolomeu I, împreună cu delegația de reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe autocefale. Nu, nu a fost prezentă acolo Biserica cea Una, Sfântă, Catolică (Sobornicească) și Apostolică, Biserica marilor mărturisitori ai credinței împotriva ereziei papismului: a Sfântului Fotie cel Mare, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfântului Marcu Eugenicul, a Sfântului Nicodim Aghioritul, a Sfântului Cosma Etolianul, a Sfântului Iustin Popovici, a Sfinților Părinți uciși de către latino-cugetătorul patriarh Ioan Vekkos, a Cuvioșilor Mucenici de la mănăstirea Kantara din Cipru, a contemporanilor cu noi sârbi ortodocși omorâți de către ustașii catolici, incitați de cardinalul, și acum ”sfântul” papistașilor, Stepinatz. Este posibil ca cei omorâți ”ca niște miei” de către papistași să fii trimis reprezentanți, bucurându-se de întronizarea ucigașului lor? E posibil ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a anunțat pe părinții aghioriți de venirea papistașilor și a latino-cugetătorilor conduși de Vekkos, spunând că ”vin dușmanii Fiului Meu”, să fi participat, aprobând întronizarea dușmanilor Fiului ei, fără ca vreme de 1000 de ani încoace, de la schismă, să existe măcar o urmă de pocăință din partea lor?

Nu așteptăm nici un răspuns teologic, nici vreo justificare a celor spuse și făcute de marii teologi ai apostaziei ecumeniste, dintre care pe unul, mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului l-am văzut în imaginile televizate și pe internet mai slugarnic decât toți ”ortodocșii”, aproape sărutând cu buzele lui mâna papei. Ne e de ajuns confirmarea adresată papistașilor, făcută de cu adevărat marele teolog al credinței ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, care în primul lui Cuvânt împotriva kakodoxiei (ereziei) papistașe despre purcederea Duhului Sfânt ”și de la Fiul” (Filioque), bazându-se pe învățătura de Dumnezeu înțelepțită a Sfinților Părinți, pe care diferitele parasinagogi (erezii) și fracțiuni ale clericilor și teologilor laici post-patristici îi ignoră sau îi disprețuiesc, spune că niciodată nu îi vom primi pe papistași să se împărtășească cu noi, atâta timp cât ei continuă să păstreze erezia lui Filioque:

”Însă noi, fiind învățați de înțelepciunea de la Dumnezeu primită, a Sfinților Părinți, nu ignorăm uneltirile diavolului, niciodată nu vă vom primi să vă împărtășiți cu noi dacă spuneți că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul”.

Pe cine să îi credem și să îi urmăm? Pe cei ce teologhisesc în Duhul Sfânt și care sunt în acord continuu cu totalitatea Sfinților Părinți, devreme ce nu este posibil ca Duhul Sfânt să fie în dezacord cu El Însuși, sau pe cei ce teologhisesc din burtă sau după gânduri omenești, plecând de la premise filosofice ale marii mândrii și îngâmfări papistașe, cum făcea și umanistul adversar al Sf. Grigorie Palama, monahul apusean Varlaam din Calavria? Au citit vreodată arhipăstorii noștri scrierile Sfinților Părinți? Pe cine urmează ei? Pe organele și șoptitorii diavolului, care a dus într-o mulțime de erezii ”biserica” Romei cea plină de boală și trufie?

Nu, Biserica Ortodoxă nu a fost prezentă acolo, la întronizarea papei, care de veacuri e organ ”convins” al satanei, conform Sfântului Grigorie Palama. Își fac iluzii toți păstorii și arhipăst-gregory-palamas-st-cyril-and-methodius-churchstorii care cred că ei reprezintă Biserica lui Hristos atunci când nu reprezintă și adevărurile credinței. Biserica există acolo unde există adevăr. Când nu există adevăr, acolo nu e reprezentată Biserica. Așa spune Sfântul Grigorie Palama, contestând părerile filovarlaamiste ale patriarhului Ignatie al Antiohiei și prin acestea și pe cele identice ale patriarhului Ioanis Kalekas al Constantinopolului, care prin autoritatea puterii patriarhale încercau să subestimeze învățătura și părerile unui pe atunci simplu ieromonah, Sfântul Grigorie Palama, prin calomnii și persecuții, care au ajuns și până la închiderea lui vreme de 4 ani (1343-1347) în temnițele palatului imperial din Constantinopol.

A venit vremea, în sfârșit, să se trezească cei care, amăgiți de atitudini eclesiologice episcopocentrice și papocentrice ezită să vorbească și să ia la rost pozițiile distructive ale reprezentanților ereziei postpatristice ecumeniste a vremurilor noastre, care mai rău ca orice, preamăresc și laudă pe cei care târăsc Biserica în mod slugarnic și înjositor în curțile arhiereticului papă și ale altor multor eretici, pe care îi cinstesc cu mitre, cârje episcopale și vase de cult, recunoscând astfel de fapt preoția lor și valabilitatea tainelor lor. Împreună cu pe atunci ieromonahul Grigorie Palama, exprimând și noi părerea multor ieromonahi, preoți, diaconi, monahi și laici, repetăm cele spuse de Sf. Grigorie Palama, adresându-se patriarhului Antiohiei și, prin acesta, patriarhului ecumenic, celui de atunci și celui de acum:

”Căci cei care sunt ai Bisericii adevărului, sunt ai lui Hristos; iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos; și aceasta este valabil și dacă ei se induc pe sine în eroare și se numesc pe sine și sunt numiți de alții ca păstori și arhipăstori sfinți; căci am fost învățați că creștinismul nu pune importanță pe persoane, ci pe adevăr și pe acrivia (exactitatea) credinței.”

Când, în urmă cu câțiva ani, am pus în circulație, cu o mulțime de semnături ale clericilor și laicilor, cunoscuta Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, au fost deranjați foarte mulți arhierei apărători și promovatori ai ecumenismului pentru că, printre altele, scriam că prin cele pe care le scriu și le fac în mod anticanonic și antiortodox, ecumeniștii ”se pun de fapt pe ei înșiși în afara Bisericii”. Ne-au acuzat că noi ”îi scoatem afară din Biserică” și au cerut să fie luate măsuri împotriva noastră. Ei nu au fost însă atenți la formulare: nu îi punem noi în afara Bisericii, ei înșiși se pun pe sine în afara Bisericii. Nu zice aceasta oare și Sfântul Grigorie Palama prin cuvintele de mai sus: ”cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos” ? Cu siguranță ar fi cerut și pedepsirea Sfântului Grigorie Palama, dacă trăia astăzi, așa cum de altfel l-au și pedepsit latinocugetătorii epocii lui chiar prin întemnițare, fără să năruiască, însă, conștiința lui martirică și mărturisitoare.

Sărbătorirea recentă a memoriei Sf. Grigorie Palama, în afara mesajelor lui isihaste și duhovnicești, ne trimite și un mesaj foarte actual și deșteptător. Sfântul Grigorie și-a părăsit urcușul său isihast și asceza și vederea neîncetată a lui Dumnezeu și s-a implicat în luptele împotriva ereziilor Apusului și ale lui Varlaam, de dragul mântuirii ortodocșilor. Așa cum zice Sinaxarul celei de-a doua Duminici a Postului Mare, cu toate că după caracter Sfântul Grigorie era liniștit și pașnic, în apărarea credinței s-a dovedit a fi luptător și combativ, până când a reușit să îi alunge pe eretici departe de Biserică: el era

”extraordinar de liniștit și de smerit, nu vorbea decât despre Dumnezeu; cu toate acestea a fost un mare luptător … de la început până la sfârșit a fost un luptător atletic împotriva patimilor și a dracilor, cât și pentru îndepărtarea ereticilor cât mai mult de Biserica lui Hristos și s-a manifestat prin scrierea de cuvinte și lucrări despre credința ortodoxă.”

Prin conștiința martirică și mărturisitoare care caracterizează viața Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți trebuie să ne întărim în zilele noastre, în fața furtunii ereziei ecumenismului și a nepocăinței papismului, care în mod demonic impune să i se închine toți, așa cum din păcate, de multe ori în trecut și foarte pe față astăzi fac mulți dintre ierarhii și arhipăstorii noștri, care încearcă să ne înspăimânte, să ne calomnieze, să ne prigonească, să ne reducă la tăcere. Însă nu ne temem și repetăm cuvintele marelui mărturitor al credinței, Sfântul Grigorie Palama, ai căruia ne rugăm, măcar într-o mică măsură, să ne arătăm următori:

”Însă noi, văzând sfârșitul vieții acelor sfinți, îi urmăm în cuvânt, fiind împreună cu Dumnezeu, cu răbdare, bucurându-ne cu nădejde, suferind dureri. Să fiu ispitit, să fiu ucis, să fiu ars, să fiu tăiat de sabie, să mi se smulgă unghiile; orice tortură să mi se dea, o primesc cu bucurie, însă rămân nemișcat, sprijinindu-mă pe acest duh (n.tr. – al mărturisirii adevărului); de toate acestea mai mult mă bucur decât mă întristez. Căci așa eu voi mări darul dumnezeiesc față de mine, înțelepciunea îmi va deveni o soție de nedespărțit și voi fi un vas mai încăpător al duhului și egoul mi-l voi sfâșia prin nădejdile fericite, primind un inel de logodnă nepieritor. Am norul de martiri, cu care eu mă voi număra la întâlnirea cea așteptată (n.tr. – cu Hristos); am mulțimea drepților, cu care voi fi pus moștenitor al învierii; cu mărturisitorii sunt în aceeași Biserică, iar la sărbătorirea celor întâi-născuți voi fi și eu numărat cu ei; voi fi părtaș la puterea și cinstea cea nemuritoare. Și atunci ce pot oare să-mi facă injuriile și calomniile; nimic nu pot să îmi facă care să fie mai copleșitor sau mai puternic (n.tr. – decât bunurile enumerate mai sus).”

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

traducere din limba greacă realizată de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

consilier cultural al Episcopiei Covasnei și Harghitei

π Θεοδωρος Ζησης

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

Ecumenism, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Pagini Ortodoxe, Papa (Papism), Părintele Theodoros Zisis, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Irineu al Serbiei, Traduceri, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “PARINTELE THEODOROS ZISIS la Constanta – predica si conferinta despre DESCRESTINAREA EUROPEI, rolul Sfantului Imparat Constantin, CADEREA CONSTANTINOPOLULUI, ierarhii filo-papistasi si PERICOLUL ECUMENISMULUI

  1. Deci…m-a lasat PAF! Pr.Zisis – cat de bine a ilustrat imaginea adevarata a (des)crestinismului european, spre care ne afundam vertiginos, fara a ne lauda ca suntem mai breji decat Apusul:

    “Așa cum s-a descreștinat Europa, se descreștinează acum Grecia și se vor descreștina apoi toate țările ortodoxe care au intrat sau doresc să intre în Europa. Prin intermediul papismului și al vlăstarului lui legitim, protestantismul, care falsifică Evanghelia și se supun ispitelor diavolului însuși, pe care l-a respins Hristos, creștinismul se transformă după chipul lumii, se laicizează, devine nedemn de crezare, își pierde puterea lui duhovnicească, se strică, îndobitocește…”

    Spuneti si voi…nu este asa?
    Laicizarea crestinismului, transformarea lui in ceva gol de continut, cel mult intr-o forma general-umana cu ceva spoiala de morala este mai actual ca oricand;
    – paradoxal, datorita pretentiei (inconstiente sau nu) a oamenilor spre Ceva valid, spre Absolut, spre Adevar…. la care nu se mai (poate) ridica, devine ne-credibil, fiindca scade/cade in intensitate;
    – iar de-aici, SI (d)in TRAIRE! – ulterior, (ca sa reziste) utilizeaza sau imprumuta termeni noi meniti (chipurile) sa-l revigoreze (vezi, reprosul crestinilor asupra invechirii canoanelor si-a hotararilor ecumenice);
    -si nu in ultimul rand, folosirea unui limbaj de lemn (sofisticat, de altfel)care-l face sa-i piara, si ultima bruma de Duh! spunandu-se multe (in continut)si prea-putine, in ESENTA!

  2. Ca tot vorbeste despre papo-centrism, va spicuiesc cateva fragmente din cartea “Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu”
    Sfanta Manastire Paraklitu
    Schitul Lacu – Sfantul Munte Athos

    4. Cezaro-papismul

    Termenul se refera la situatia in care stapanirea bisericeasca si cea lumeasca se confunda intr-o persoana (theocratie).Papa este conducatorul „Bisericii” Latine si totodata conducatorul statului Vatican. Cezaro-papismul – cu desavarsire incompatibil cu Evanghelia, sfintele canoane si Traditia bisericeasca – ii ia orice drept Papismului de a aprea ca Biserica.

    Primul stat papal a fost intemeiat, asa cum am vazut, in anul 754. Statul papal de astazi constituie o ramasita medievala vrednica de plans in epoca noastra.

    Hotarele lui au fost fixate in 1929 de catre dictatorul Mussolini si Papa Pius al IX-lea. Ultimul a formulat chiar parerea ca „reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant nu trebuie sa fie cetatean al statului pamantesc” (Hristos a fost cetatean al statului pamantesc, iar „reprezentatul” Lui, nu poate fi!).

    Vaticanul, astazi, ca si celelalte state, uzeaza de diplomatie, incheie acorduri politice cu alte state, are prim-ministru, ministri, ambasadori, garda, agentie de stiri si mai ales banci, prin care influenteaza economia internationala, fiind actionari la mari societati si participand la tot felul de afaceri. “

  3. “Crimele papismului

    Alterarile dogmei au adus dupa sine, cum era si firesc, alterari si in moralitatea Crestinismului apusean si au condus Papismul la savarsirea unor fapte pe care istoria le-a caracterizat drept criminale.

    Ele nu constituie simple cazuri de abatere sau greseli personale ale unor reprezentanti ei lui, ci decurg din structura lui statala si din invatatura lui eretica. Cata vreme „Biserica” Apuseana va ramane stat, mai ales cu tendinte socio-politice dominante si cata vreme va persista asupra dogmei privind satisfacerea dreptatii divine, nu va inceta sa se repete tristul ei trecut.

    Prima pagina neagra a Papismului au scris-o Cruciadele.
    Din 1095 pana in 1270, sub pretextul eliberarii Sfintelor Locuri si cu scopul ascuns de a supune Rasaritul crestin, Scaunul papal a organizat, in colaborare cu principii apuseni, opt cruciade.

    La ele au participat grosolanii si fanaticii „ostasi ai lui Hristos”, care in drumul lor omorau, profanau, distrugeau totul. Amintim numai ca in 1099, atunci cand aceste hoarde barbare au ocupat Ierusalimul, au junghiat 7.000 de saracini si au ars pe evrei in sinagoga lor. De asemenea, in 1204 au macelarit Constantinopolul si au distrus monumente de o nepretuita valoare culturala, pagubind iremediabil cultura universala.

    A doua pagina neagra a Papismului a scris-o Inchizitia, care acopera unul dintre capitolele cele mai ingrozitoare ale istoriei universale. Ea a dus mii de oameni la chinuri si la foc. A adus groaza si teroare peste state intregi. A identificat Crestinismul in constiintele popoarelor cu neomenia si lipsa de libertate.

    In sfarsit, „a fost premergatoarea ororilor savarsite de Revolutia franceza (1789), ale Revolutiei Bolsevice (1917) si ale crimelor fascismului si nazismului”. A fost intemeiata, asa cum am amintit, in secolul al XIII-lea ca sa sprijine stapanirea papala in Occident.

    Victimele ei au fost diferiti eretici, necredinciosi, vrajitori, oameni de alte credinte si, in general, cei incompatibili cu sistemul papal sau ipoteticii lui adversari. Inchizitorii erau de obicei monahii dominicani, care aveau dreptul sa supuna pe cei suspecti la chinuri aspre spre a-i constrange sa-si marturiseasca vina.

    Se prevedeau pedepse proverbiale pentru asprimea lor: biciuirea in public, temnita pe viata, confiscarea averii, moarte prin foc. Faimoase erau ceremoniile publice de ardere a victimelor, pe care le numeau Fapte de credinta, la care participau si clericii.

    Alta crima a Papismului, savarsita in ultimii ani, a fost participarea activa a acestuia la genocidul sarbilor. Este vorba despre Holocaustul Balcanic, despre care istoricii occidentali intentionat nu pomenesc nimic pana astazi.
    In 1941 puterile naziste si fasciste ale vremii sustinute de papa Pius al XII-lea rup o parte din Iugoslavia si formeaza statul independent Croatia, in care instaureaza regimul filonazist ale lui Ante Pavelici.

    Arhiepiescopul papistas Aloijio Stepinats al Zagrebului si Pavelici organizeaza exterminarea sarbilor ortodocsi, a putinilor evrei si tigani din tara, pentru ca Croatia sa devina un stat papal omogen.

    Grupuri de nationalisti croati fanatici (ustasi), cu participarea activa a clerului papal, de dedau la maceluri si executii, inchideri in lagare de concentrare, deportari, distrugerea sfintelor biserici, trecerea la papism cu forta si alte multe bestialitati. In decurs de patru ani (1941-1945) din 2.300.000 de sarbi ortodocsi au fost omorati mai mult de 1.500.000, iar 250.000 au fost trecuti cu sila la papism. Sarbii care au mai ramas au continuat sa traiasca un regim de constrangere si groaza.

    In 1998, papa Ioan Paul al II-lea a validat in mod solemn aceste crime, proclamandu-l <> al „Bisericii” Apusene pe instigatorul lor, cardinalul A. Stepinats! In aceeasi vreme Vaticanul era primul care actiona din culise pentru destabilizarea Balcanilor, la impartirea Iugoslaviei, la crimele Occidentului „civilizat” savarsite spre pierzarea ortodocsilor sarbi. Amintim numai mesajul pe care l-a adresat papa, in 1992, diplomatilor straini adunati la Vatican: „Dezarmati-i pe sarbi sau inarmati-i pe musulmani!”
    (Marturia europarlamentarului Gheorghios Romeou, in ziarul Vima, Atena-31.01.1993).

    Se vede ca Roma nu si-a schimbat pan astazi nici metodele, nici comportamentul, cu toate mobilizarile internationale pacifiste ale „Sfantului Scaun” si in pofida fatarnicelor scuze ale pontifului roman.

    Catalogul crimelor vechi si noi ale Papismului este mare. Este dureros de spus, dar daca se va scoate masca religioasa a Vaticanului, se va descoperi o organizatia lipsita de scrupule. Cuvantul necrutator al marelui F.Dostoievski se dovedeste intru totul adevarat pana in zilele noastre: „Catolicismul roman nu mai este Crestinism…Catolicismul este credinta necrestina…Roma a propovaduit un Hristos care a cedat la a treia ispita a satanei…a propovaduit in toata lumea ca Hristos nu poate imparati fara imparatia lumeasca…Papa a rapit pamant, s-a asezat pe un tron pamantesc si a luat sabia in mainile sale.

    De atunci nu s-a schimbat nimic, fara numai ca la sabie au adaugat si minciuna, intriga, inselaciunea, fanatismul, prejudecata, crima; se joaca cu cele sfinte, mai drepte, mai curate si mai inflacarate sentimente ale poporului. Toate, toate le-au tradat ca sa castige ieftina stapanire lumeasca. Asadar, toate acestea nu sunt invatatura lui Antihrist? Cum sa nu rasara ateismul de acolo?”

  4. Pingback: AUDIO: Partea a II-a a conferintei PR. THEODOR ZISIS de la Man. Sf. Ioan Casian (Constanta). Intrebari si raspunsuri despre ECUMENISM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Va rugam, nu mai trimiteti mesaje off-topic.

  6. Dostoievski, “Idiotul”, partea 4, cap VII :

    — Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă
    creştină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de
    credinţă este?

    — Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste
    măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd
    catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea!
    Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare,
    reduce totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai departe: predică
    un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care
    este contrariu celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist,
    vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de
    ani de zile şi care m-a făcut să sufăr cumplit… Catolicismul roman
    crede că biserica nu poate să trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă
    nu este supusă puterii sale politice şi strigă: Non possumus. După
    mine, catolicismul nici nu este pro priu-zis o religie, ci numai
    continuarea Imperiului roman din Apus, şi totul în el, începînd cu
    credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpînire pe pămînt,
    pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul merge aşa, numai
    că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea,
    fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de
    sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai
    naive, cele mai arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani,
    pentru o josnică stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i
    învăţătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naştere ateismului?
    Ateismul izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman! Acolo zace
    de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare
    să creadă sieşi? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l
    inspirau. A fost generat de minciuna şi de neputinţa lor spirituală!
    Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai anumite pături,
    cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici, şi
    anume cele care şi-au pierdut rădăcinile; în schimb acolo, în
    Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a
    şubrezit – întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni,
    iar apoi din fanatism, din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism!

  7. frate admin, felicitari pentru ca ai afisat aceasta conferinta. pr zisis a sustinut a 2 zi dupa aceasta conferinta o a doua la manastirea sf filip din Adamclisi care a fost foarte antiecumenista, aceasta va fi pusa pe internet in scurt timp

  8. Acum am priceput cum e cu toleranta. Diavolul vine cu multe oferte si cere toleranta intre cei ce le accepta. Important este sa se bucure de “meniu”. Numai sa nu refuze ceva din ce ofera el, adica sa nu se duca pe calea cea dreapta in lupta cu pacatul. Toleranta trebuie sa fie pentru hoti, homosexuali, mincinosi, eretici… si intre ei. Dar nu cumva sa fie fata de cei drepti si credinciosi. Adica toleranta este spatiul decaderii in care nu incape lumina precum crestinismul nu incapea intre religiile si misteriile romane de odinioara.

  9. Sunt ”usor” dezamagita de emisiunea ”Universul credintei” (devine ”obicei”) fiindca, au incercat sa impace capra cu varza;

    -sa ma explic: au aratat pregatirile in privinta conferintei (deci, ca sa nu se zica ca nu au aratat pe post) DAR, nu au aratat SI prin AUZ, ceea ce a spus Pr.Zisis…au dat pe fundal o melodie ciudata si CAM ATAT!

  10. Păr. Theodoros Zisis la Măn. Adamclisi (video integral, 3 ore si 40 de min)

    Viata monahala. Erezia ecumenismului si lipsa de informare a poporului in aceasta privinta. Definitia ecumenismului. Ecumenismul este antievanghelic si antipatristic si conduce la revenirea in intunericul de dinainte de Hristos, Lumina cea adevarata. De la ecumenismul intercrestin la cel interreligios. Evitarea marturisirii este o forma de ateism, dupa Sf. Grigorie Palama. Biserica locala a Georgiei si cea a Bulgariei au parasit Consiliul mondial al bisericilor; situatia Greciei si a Serbiei; actiunile antiecumeniste ale Sfantului Munte, cele ale IPS Serafim de Pireu si cele ale sinaxei clericilor si monahilor ortodocsi din Grecia; “Marturisirea de credinta antiecumenista”. Ascultarea se opreste la urmarea ereziilor ierarhului. Pe patriarhul eretic Nestorie l-a vadit un simplu laic, prezent la predica eretica a acestuia. Sf Maxim Marturisitorul si Sf Marcu Eugenicul, ca unici opozanti ai ereziei. Sfintii marturisitori si martiri prigoniti si ucisi de catre papistasi. Dumnezeu nu ne-a dat duhul fricii, ci pe cel al tariei, puterii, marturisirii. Ex. Sf Teodor Studitul, care a aparat ortodoxia, in locul zidurilor moarte ale manastirii sale infloritoare, pe care a parasit-o, pentru a marturisi- misiunea noastra nu este de a apara pietre si cladiri, ci de a apara credinta si a ne mantui sufletele. Invaliditatea opririi de la slujire a clericilor marturisitori. “Martirii” ereticilor nu sunt martiri. Erezia catolica antievanghelica filioque.

    Erezia monofizita si nefericitele roade ale “dialogului” dintre ortodocsi si “Bisericile” Orientale. Clericul ecumenist necaterisit este purtator de har si savarseste Taine valide. Arta liturgica (inclusiv muzica) de influenta occidentala trebuie evitate, ca neortodoxe. Poporul trebuie sa auda rugaciunile Sfintei Liturghii, inclusiv cele considerate “tainice”. Pictarea falsului sfant eretic, papistas, Francisc de Assisi intr-o biserica ortodoxa, de catre pr Arsenie Boca face parte din manifestarile ereziei sincretismului si a ecumenismului. Ratacirea celor care se alatura schismaticilor sau initiaza schisme, din pricina propovaduirii ereziei ecumeniste de catre clericii canonici. Daca nu face pocainta publica, mitropolitul Nicolae Corneanu ar trebui sanctionat si chiar caterisit, pentru impartasirea cu ereticii greco-catolici. Casatoriile mixte ortodox(a)-eretic(a) sunt necanonice, invalide- neortodoxul trebuie mai intai botezat(a). Isihasmul in lume. Tema cea mai potrivita pentru viitorul sinod panortodox este ecumenismul. Fobia Apocalipsei, tipica pentru ereticii neoprotestanti si improprie ortodocsior. Concluzia sinaxei clericilor si monahilor ortodocsi din Grecia- cipul (actele electronice) nu contin(e) simbolul lui antihrist.

    Despre indepartarea poporului de clerul ecumenist, in semn de protest. Marturisirea ca necesitate. Cine nu marturiseste adera la al treilea tip de ateism, dupa cei care neaga existenta lui Dumnezeu si dupa eretici, cf. Sf Grigorie Palama. Din scrierile teologilor contemporani renumiti (Staniloae, Andrutsos s.a.) trebuie retinut numai ceea ce este in acord cu Traditia. IPS Serafim de Pireu este o nadejde pentru ortodoxie si un exemplu pentru ceilalti episcopi. Necanonicitatea “icoanelor” Sfintei Treimi. Faptul ca Duhul Sfant sufla unde voieste nu inseamna ca se pot mantui ereticii. Rara impartasire este un obicei antipatristic si antitraditional, pe care l-au combatut Sfintii Colivazi. Traditionala in Biserica este deasa impartasire, fara spovedanie inainte de fiecare impartasire, dar cu deasa marturisire a gandurilor, catre duhovnic. Despre patrunderea clericalismului in ortodoxie, dinspre romano-catolicism. Masoneria si ecumenismul. Masoneria este sub anatema, clericii masoni trebuie caterisiti, iar mirenii masoni afurisiti. Revenirea lor la ortodoxie trebuie facuta prin spovedanie si mirungere. In incheiere: parintele Theodoros si o parte din auditoriu, cantand troparul Sfintilor Mucenici, inaintea raclelor Sfintilor Mucenici necunoscuti de la Adamclisi.

  11. Multumesc pentru postarea comentariului!

  12. @Ana Elisabeta:

    Asta cu toate ca cineva care apare si in video altadata se facea frate cu… dracul secularist si anticrestin numai ca sa dea in noi.

  13. @Ana Elisabeta

    🙂 Multam’ frumos!

  14. @ Admin

    Nu stiu la cine va referiti. Am primit pe mail cu recomandare expresa, am urmarit (mai mult audio decat video, se tot faceau si niste erori de conexiune), m-am gandit sa postez aici. N-am recunoscut pe nimeni dintre prezenti si probabil ca nu cunosc persoana respectiva, nu numai personal, ci nici ca persoana publica (cum il cheama, cum arata…) Am inteles din articole mai vechi ca ati avea niste dusmani, dar habar n-am cine sunt.

  15. @ Magda

    🙂 Cu bucurie!

  16. @ Ana Elisabeta:

    Oricum nu credem ca ar conta, chiar si daca am fi injurati negru pe alb, tot noi noi am fi tendentiosi 🙂

    In alta ordine de idei, nici chiar pr. Zisis nu e infailibil si uneori trebuie deschis ochii si vazut bine TOT ce este in jur… Asa poate se vor vedea TOATE marile pericole, inclusiv cele mai mari decat ecumenismul, cel putin in momentul de fata…

  17. @ Admin:

    Chiar nu stiu, asa ca daca vreti sa spuneti la ce va referiti bine, daca nu si-asa-i bine. Daca aveti controverse sau conflicte mai vechi despre care nu vreti sa deschideti discutia, este dreptul dumneavoastra. Desi atunci poate era mai bine nici sa nu fi facut aluzii, dar cine sunt eu sa judec? 🙂

    Da, asta e si ideea, ca NIMENI nu este infailibil. Eu imi mentin pozitia in ceea ce priveste cealalta problema de care am discutat, pe care deocamdata o consider o controversa nerezolvata. Aveti dreptul si chiar datoria, daca asa va indeamna constiinta, sa avertizati cititorii ca nu sunteti de acord cu anumite pozitii sau afirmatii ale autorilor. Pe mine constiinta ma indeamna in acest caz ca, fara a accepta in intregimea lor si ad litteram cele afirmate (cred ca sunteti de acord ca daca acele cuvinte tari sunt intentionate sa fie luate ad litteram, apar contradictii logice majore, de unde si presupunerea mea ca avem de-a face cu un limbaj retoric hiperbolic), sa astept ca viitoare evenimente sa lamureasca lucrurile intr-un sens sau in altul.

    Domnul sa ne lumineze!

  18. @ Ana Elisabeta (off-topic):

    “Viitoarele evenimente” pot sa insemne si ca omul si-a dat seama dupa mai mult timp ca a gresit, si inca grav, insa sminteala pe care a facut-o candva si asupra careia nu a revenit public ramane, din pacate. Iar asta nu inseamna sa zici ca nu ai spus ce ai spus sau sa o indreptatesti ca politicienii ori ca avocatii, insultand bunul-simt al vederii ca negrul e negru si nu e alb… Bat-o vina de trufie! In rest… nu are rost discutia sursa suplimentara, cand ne impotrivim evidentelor si nici nu ne propunem sa luptam cu judecatile partinitoare.

    In alta ordine de idei: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/02/23/activewatch-ortodocsi-razboi-fara-scrupule-mila-violenta-kamikaze/#comment-197964

  19. @ Admin (in continuare off-topic)

    In legatura cu primul paragraf: da, exista si aceasta posibilitate.

    In legatura cu al doilea paragraf: acum am inteles. Am citit articolul respectiv, dar n-am dat mare atentie discutiei din comentarii. Pai daca pr. Matei Vulcanescu a fost nedelicat in criticile pe care a considerat de cuviinta sa le faca, chiar trebuia sa-l categorisiti ca aliat cu vrasmasii lui Hristos? Pai asta e ca si cum daca imi da cineva o palma, eu ii dau cu una cu toporu-n cap, sa nu mai indrazneasca si alta data. E doar o opinie personala, fara intentia de a jigni.

  20. @ Ana Elisabeta:

    Da, e limpede ca nu sunt sanse sa ne intelegem,pentru ca se pare ca nu plecam deloc de la aceleasi valori despre ce inseamna normalitate si bun-simt, ne pare rau. Chiar nu poti arata cele mai flagrante si strigatoare la cer evidentze celui ce tine vartos ochii inchisi sau are grave deficiente de vedere. Chiar ne pare rau! Puteti continua sa justificati si sa aparati ticalosiile cele mai mari, dar nu aici, la noi, va rugam mult! Pentru noi negrul nu poate fi vreodata alb… Asta este.

    Iertati-ne!

  21. @ Admin:

    Dumnezeu iarta! Eu personal nu cred ca am ce sa va iert, nu intentionez sa ma simt jignita pentru ca va aparati pozitia asa cum va indeamna constiinta. Va rog, la randul meu, sa ma iertati.

  22. Pingback: Parintele Porfirie despre CREDINTA ADEVARATA, PAPALITATEA ERETICA, teoria “toate religiile sunt adevarate” si MINUNILE MINCINOASE ALE DIAVOLULUI -
  23. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu da
  24. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu daca poate fi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare