SARBATOAREA CELUI SINGUR, TRIST SI LEPADAT… Cuvinte duhovnicesti zguduitoare la INTRAREA IN IERUSALIM si intrarea in SAPTAMANA PATIMILOR LUI HRISTOS. “Daca nu exista in noi trairea si trecerea prin aceste PATIMIRI, nu vom putea niciodata sa gustam din ceea ce este cu adevarat INVIEREA. O vom trata SUPERFICIAL si vom pierde tocmai esentialul”. CUM IL RASTIGNIM SI NOI PE DOMNUL?

21-04-2019 Sublinieri

Meditatie duhovniceasca la Intrarea in Ierusalim:

DE CE SE SCHIMBA (IN RAU) si DE CE TRADEAZA OMUL?

Adunatu-s-au astăzi mulţime de iudei din Ierusalim în Betania, şi s-au întristat împreună cu surorile lui Lazăr; iar a doua zi, cunoscând că s-a sculat din mormânt, s-au pornit spre uciderea lui Hristos.

Cum e posibil ca aceiasi oameni sa fie astazi plini de simtaminte frumoase si sincere, idealisti, calzi si iubitori, iar in cateva zile, in cateva luni sau in cativa ani sa ajunga reci la inima, impietriti si intunecati, gata sa se descotoroseasca, sa scuipe din viata lor cu grabire pe Cel sau pe cei pe care ii iubeau, sa nu-i mai cunoasca, sa nu le mai sufere prezenta, sa-i batjocoreasca, ba chiar sa se faca partasi rastignirii Aceluia… sau acelora?! 

Ce se alege de toate marile porniri nobile si entuziaste, de cuvintele mari de iubire, de fagaduintele solemne ale prieteniei, de juruintele sfinte ale fidelitatii? Ce se alege de toate atingerile harului si de toate milele revarsate cu imbelsugare asupra sufletelor noastre candva flamande si insetate? Ce se alege de toate lacrimile varsate de noi sau… pentru noi? Acum toate s-au sters, acum ne descurcam, ne-am rezolvat prolemele si ne este “bine”?

 

“Iată, sunteţi sătui; iată, v-aţi îmbogăţit; fără de noi aţi domnit…”

Cat de usor putem uita totul, cat de usor putem scuipa si calca in picioare ceea ce ieri am strans in brate sau am cinstit cu frica si cutremur? Cum… si mai ales, de ce? Cu ce pret? Cat costa sufletul pe care ni-l vindem, cat costa Mirele sau fratele pe care Il/il tradam?

“Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”

Azi este sarbatoarea Celui singur, trist, neinteles si, foarte curand, abandonat. A Celui aclamat si adulat fara masura, dar care nu se increde nici in osanale, nici in promisiuni sau in angajamente neconditionate. Nu fiindca ar fi viclene, ci fiindca sunt slabe, usuratice, fara radacina, fara substanta. Fiindca acelea sunt fie rod al harului, al unor daruri suprafiresti, ale unor insuflari dumnezeiesti  – care cer apoi o pazire si o “intretinere”, cu mare scumpatate si cu multa truda, la care noi insa… nu mai suntem dispusi sa ne angajam (“muieti is posmagii?”) -, fie rod al unor aprinderi si inflacarari psihologice de moment, al unor entuziasme conjuncturale, de cele mai multe ori influentate de anumite nevoi, asteptari si interese bine deghizate de ochii constiintei, dar prinse cat se poate de strans de iubirea de sine si de imaginea idealizata pe care ne-am creat-o despre noi insine.

Dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă”.

Ne bucuram de un frate, cata vreme ne serveste unor nevoi, Il cautam pe Dumnezeu cata vreme ne raspunde unor cereri. Dupa care ne simtim LIBERI sa ii uitam.

“Il folosim pe Dumnezeu ca “dealer”, ca “psiholog de serviciu” si atat. Il folosim pe Dumnezeu ca “aducator de pace”, o “pace” care sa-mi permita mie sa merg mai departe pe drumul meu. Nu-L primesc pe Dumnezeu ca sa-mi spuna El ce sa fac eu, ci ca sa-I spun eu… ca eu sunt pana la urma-urmei “seful”, nu-i asa?” (Parintele Hrisostom Radasanu, a se vedea predica de mai jos).

Pentru toate relatiile importante si binecuvantate, incepand cu cea esentiala, cu Dumnezeu, vine acea obligatorie VREME DE INCERCARE si, peste aceasta, vin asupra noastra probele vorbelor mari pe care le declamam cu usurinta.

Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi smintiŞi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine.

Vin valuri succesive de cernere, vin ispite atat in credinta, cat si in dragostea si in prietenia omeneasca, momentele in care ne este TESTATA autenticitatea si mai ales credinciosia. In care suntem chemati sa ADEVERIM cuvintele inalte si grele risipite cu lejeritate. Chiar daca nu mai simtim harul coplesitor, fiorii dragostei, bucuria curata sau entuziasmul navalnic care ne faceau la inceput sa dorim sa eternizam clipa, asta nu inseamna ca ceea ce ni s-a daruit de la Dumnezeu ar fi avut termen de garantie redus – atata vreme cat dureaza “simtirea” respectiva, iar dupa aceea… nu mai avem nicio responsabilitate. Nu, nu e de ajuns ca ieri am fost sinceri si ravnitori, daca maine ne lasam intunecati, invartosati si modificati launtric de ispitele pe care le primim generos in casa, lasandu-ne sa ne distruga ceea ce aveam mai scump, in numele altui (mai) bine… Ce folos daca ai inceput ca Apostol plin de insufletire, daca sfarsitul te vadeste vanzator si sinucigas? Si Iuda putem deveni oricare dintre noi, daca ne lasam prinsi cu totul in mreaja ispitei fara a ne trezi la vreme si a ne pocai…

În cele ce te voi găsi, în acelea te voi judeca.

Astazi oamenii isi gasesc indreptatiri in tot felul de teorii psihologice si in mentalitati postmoderne confortabile, potrivit carora atasamentul sufletesc, sensibilitatea, responsabilitatea, datoria, onoarea, statornicia, fidelitatea sunt valori perimate, desuete, care stau in calea fericirii si a “dezvoltarii noastre personale”, a “autorealizarii eului” nostru, EU care nu suporta, vezi bine, nicio ingradire si nicio conditionare. Astazi, tot mai mult, relatiile interumane, inclusiv dragostea si prietenia, ajung “de unica folosinta“, atata vreme cat sunt inca sustinute de emotii, de interese si de…favorabilitatea imprejurarilor. Cat nu… la gunoi cu ele, fara regrete si dureri, fara inutile remuscari, fara periculoase sentimente de vinovatie! Am zis? Ei si ce daca am zis, atuncea era altceva! Viata merge inainte…

“Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi”.

“Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: “Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a răspuns: “Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?” şi a zis Domnul: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ”.

Azi e sarbatoarea Celui solitar si lepadat si e sarbatoarea tuturor celor singuri si lepadati de oameni. De exemplu, indraznesc sa cred ca e si a “fraierilor” care “se investesc emotional”, care “se ataseaza” si “se consuma” sufleteste. A naivilor care mai cred in prietenie, in iubire, in cuvantul dat. A prostilor care isi varsa inima cu incredere fara rest, pana la capat.

A celor care nu incearca neaparat si intotdeauna sa zambeasca fals si “sa faca frumos” doar pentru ca “trebuie”. A celor care nu si-au lepadat sensibilitatea ca pe o zdreanta, a celor care stiu ce e durerea sufletului, fara sa si-o doreasca bolnavicios, dar nu fug de ea, atunci cand le vine pe nepoftite, ci se lasa urcati pe cruce si tintuiti in cuie… rugandu-se, plangand si nadajduind in Inviere. A celor care stiu sa fie partasi la durerea celuilalt si nu cauta sa o expedieze grabnic pentru a nu-si strica buna dispozitie…

A celor care inteleg ca FARA DURERE, FARA EFORT si FARA LUPTA absolut, dar absolut nimic bun nu dainuie in aceasta viata si nu poate sa strabata poarta ingusta catre Vesnicie. A celor care stiu ca, ORICAT NE-AM AMAGI sau oricat ar incerca altii sa ne pacaleasca, NU EXISTA INVIERE FARA CRUCE si nu se poate sa te impartasesti REAL macar de o farama din bucuria Invierii daca ai evitat cu obstinatie sa iti pui sufletul la bataie, sa-ti largesti inima si sa TE FACI PARTAS LA PATIMIRI. La Patimirile Domnului din aceasta saptamana grea, dureroasa, dar foarte luminoasa, dar si la patimirile fratelui Sau celui mic pe care tot El ti-l trimite in cale.

Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Incepe o saptamana CRUCIALA pentru viata noastra. Daca vrem sa ne deschidem urechile, ochii si inima. Daca vrem sa intelegem si sa participam. Incepe saptamana mantuirii noastre.

BINE ESTE CUVANTAT CEL CE VINE INTRU NUMELE DOMNULUI!

***

Arhim. Hrisostom Radasanu (Man. Sihastria Putnei) – predica cea mai “tulburatoare” la Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim:

CUM SI DE CE IL RASTIGNIM PE HRISTOS? (2010)

– Nu este o sarbatoare festivista, ci una serioasa. Nu ne putem bucura decat pe jumatate, dar cu un ochi plangem. In centrul Sarbatorii sta un Om trist.

– Intrarea in Ierusalim – chipul intrarii Domnului in sufletul omului, care este o intrare complicata si dureroasa.

Domnul intra in cetatea sufletului nostru, in locul cel mai sfant al ei, ca sa de afara pe zarafi, ca sa faca acolo curatenie, sa aduca lucrurile pe fagasul normal.

– Nu este usor ca Dumnezeu sa faca aceasta, pentru ca Il primim de cele mai multe ori pe Dumnezeu doar ca sa-I aratam noi ce sa faca, ce sa ne dea. Il folosim pe Dumnezeu ca “dealer”, ca “psiholog de serviciu” si atat. Il folosim pe Dumnezeu ca “aducator de pace”, o “pace” care sa-mi permita mie sa merg mai departe pe drumul meu. Nu-L primesc pe Dumnezeu ca sa-mi spuna El ce sa fac eu, ci ca sa-I spun eu… ca eu sunt pana la urma-urmei “seful”, nu-i asa?

– Este exact ceea ce au trait fariseii, carturarii si arhiereii acelor vremi: ei se credeau stapanii acestei cetati si, dintr-o data, vine cineva care sa le conteste stapanirea.

– Zarafii, schimbatorii de bani si negustorii de animale in chiar templul – locul cel mai sfant – al cetatii celei sfinte se vad si ei amenintati.Ce drept are Acesta asupra locului meu de negutatorie?”. Acesti negutatori inchipuie patimile cele ascunse ale sufletului, demonii cei vicleni care s-au instalat acolo, sub acoperamantul unor ocupatii onorabile.

– Dumnezeu nu vine nici sa cumpere, nici sa vanda, ci sa Se instapaneasca asupra a ceea ce este al Sau.

– Dumnezeu este “autorul partiturii” si El stie cel mai bine sa o interpreteze la orga sufletului nostru (exemplul din viata compozitorului Felix Mendelssohn-Bartholdy).

Daca noua ne este greu este pentru ca noi ne blocam tot timpul, fiindca nu avem incredere sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze! “Tu sa-mi spui mie ce sa fac? Oare nu sunt eu invatatorul propriei mele vieti?”

Manzul asinei – talcuit de Parinti drept chip al firii noastre indobitocite de pacat si lipsite de orice orientare si orice experienta a lucrurilor cu adevarat serioase.

– Domnul era trist fiindca stia ca mantuirea Ierusalimului [a omenirii] este o treaba foarte grea. Vedem asta si la sfinti: cu cat se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atat devin mai seriosi, [mai indurerati pentru lume].

– Cu cat ne aprofundam si noi mai mult in tainitele sufletului nostru, cu atat descoperim mai multe lucruri de care nu suntem mandri si acestea ne fac mai seriosi, mai tristi.

Iar in aceasta Saptamana a Patimilor, aceasta “seriozitate” [tristete] trebuie sa caracterizeze intreaga noastra vietuire, dar noi suntem asemeni zarafilor, a negustorilor din templu: ne preocupam atat de mult de ce vom pune pe masa de Pasti… Si uitam ca Cineva foarte serios are de intrat in sufletul nostru, iar nu intr-o casa cu masa [bogata], ci are de intrat aici [in inima]. Are de intrat aici si de facut un pic de ordine, are de intrat aici si de facut un pic de curatenie, si ca depinde de noi cum ne deschidem portile, depinde de noi ce fel de ramuri Ii aducem spre inchinare. Depinde de noi cum lepadam hainele noastre cele vechi si le punem inaintea acestui cortegiu minunat, ca El trecand peste dansele sa le faca noi si vrednice de purtat. Ca noua ni se pare atunci cand punem o haina pe jos ca ea se murdareste. Credeti-ma, hainele noastre sufletesti, daca nu sunt calcate la propriu de catre Domnul, nu vor fi niciodata vrednice sa infasoare un lucru atat de minunat cum este sufletul. De aceea trebuie sa ne invatam sa ne punem mai des la dispozitia Lui, caci asta inseamna asternutul hainelor in fata cuiva, insemna supunere, inseamna plecare, inseamna smerenie, inseamna ascultare.

Mai era trist Domnul pentru ceva? A, da! Ca poate nu va reusi cu noi. Atunci cand a fost rastignit, El a fost dus in afara de cetate. Cat de mult a dorit El sa intre in cetate si sa ramana acolo! Cat de mult a dorit El sa intre in Sfanta cetate, in locul cel sfant si sa faca acolo ceea ce un Dumnezeu stie sa faca. Si cu toate acestea, cei care nu-L iubeau, L-au luat si L-au rastignit in afara de cetate. Ori de cate ori Il rastignim, sa stiti ca noi Il rastignim in afara de noi insine, Il rastignim in lacrimile aproapelui nostru, Il rastignim in respingerea pe care el o simte atunci cand nu ma uit la el asa cum trebuie. Il rastignesc pe Domnul si Il fac neascultator atunci cand eu nu ascult de glasul duhovnicului. Il rastignesc pe Domnul atunci cand eu nu ascult de chemarea clopotelor bisericii la ceas de seara si de denie. Ma aseman acelora care astazi striga Osana intru cei din inaltime!, iar maine sunt in stare sa strige: Rastigneste-L! Pruncii aceia care astazi erau cu ramuri de finic in mana, s-au trezit maine-poimaine acoperiti fiind de sangele Acelui nevinovat. Caci parintii lor au spus: “Sangele Lui sa cada asupra noastra si asupra copiilor nostri!. Si cam asta facem noi cu Dumnezeu: Il luam si Il dam afara. Si cu cat se straduieste El sa intre mai in adanc, cu atata ne razvratim mai mult, cu atata nu-L ascultam, cu atata ne departam de Dansul si avem impresia ca asa este bine. Avem nevoie de Dumnezeu doar cand e de bine, cand e de bucurie, dar atunci cand sunt lucruri foarte serioase – “gen” mantuirea propriului meu suflet – atunci Dumnezeu nu ma mai intereseaza si Il dau afara; si, dandu-L afara, nu fac decat, pentru a cata oara?, sa-L rastignesc.

Nu stiu ce putem face… De cand eram mic traiam o frustrare teribila in aceasta Duminica a Stalparilor. Stiam ca saptamana ce vine, la denii, vin la biserica numai cateva femei batrane si puzderie de copii. Mergeam la deniile la care se citeau Evangheliile si jumatate de biserica era goala. Mergeam la Prohodul Domnului si de-abia daca erau patru barbati care sa dupa Epitaful in jurul bisericii. Oameni plictisiti, oameni obositi, oameni care nu stiu ce vor? Ce fel de oameni suntem noi? Acesta este al patrulea lucru care-L intristeaza pe Domnul. Al patrulea lucru care face ca atunci cand El Isi arata deschiderea fata de noi, noi sa spunem: nu ne intereseaza ceea ce ai Tu de spus si ceea ce ai Tu a ne oferi.

De aceea, dreptmaritorilor crestini, fiecare in dreptul sau sa randuiasca in aceasta saptamana momente de apropiere de ceea ce vrea Dumnezeu sa ne faca, de ceea ce Dumnezeu vrea sa ne spuna. Daca nu ne-am spovedit, sa ne apropiem de spovedanie, daca n-am prea fost la biserica sa gasim motiv acuma sa venim. Cine stie, poate un cuvant ratacit dintr-o Evanghelie sau dintr-un tropar isi va gasi loc si aici, la noi. Aveam treaba cu cineva de pe aici de pe la Marginea, la Iasi. Si il intreb: n-ati putea veni si luni si marti in Saptamana Patimilor? Si-auziti ce cuvant de om intelept, un om care nu studiase teologia si nici nu stiu daca citise prea mult la viata lui. Mi-a spus un lucru: Parinte, da`-i Saptamana Patimilor, mai stau si eu pe acasa, mai fac un pic de curat, mai citesc ceva din Cartea Sfanta, mi-a spus parintele sa ma mai rog un pic. Cat de rusinat am fost eu, purtatorul de vesminte sfinte, cand am auzit un om simplu invatandu-ma ceea ce este Saptamana Patimilor cu adevarat. Asta este Saptamana Patimilor.

Nu-s doar Patimile Lui, sunt si patimi[ri]le mele. Si de aceea, in unele zone ale tarii femeile obisnuiesc ca in aceasta perioada sa poarte doliu, pentru ca Cel care patimeste le este cineva drag, este cineva apropiat, cineva pe Care ele Il iubesc, la care tin si in patimirile Caruia se regasesc. Sa ne rugam cu curaj si s-o facem! Sa rugam pe Dumnezeu ca aceste patimiri pe care le indura El, sa devina cu adevarat si patimirile transformatoare ale sufletului nostru, ale sufletului meu.

Va marturisesc, fratilor si surorilor, daca nu exista in noi trairea acestor patimi, daca nu exista in noi trecerea prin aceste patimi, nu vom putea niciodata sa gustam din ceea ce este cu adevarat Invierea. O vom trata la un mod superficial intotdeauna, ne vom raporta la Inviere doar ca la o sarbatoare intre alte sarbatori si vom pierde din vedere tocmai esentialul. Esentialul aceste este: Cel care a inviat este Acela care a fost rastignit, Cel care a fost respins, Cel care a fost batjocorit, Cel care a fost dat la o parte.

Impreuna cu Dansul zice Sfantul Apostol Pavel, sa mergem si noi, impreuna cu Dansul sa patimim si noi, impreuna cu Dansul sa fim obositi si noi, impreuna cu Dansul sa gasim cumva daca nu lacrimi de sange macar lacrimi de apa cu care sa ne mai plangem pacatele. Impreuna cu Dansul sa intelegem ca ceea ce ne este randuit, ceea ce ne este adus in viata noastra bun si binecuvantat, numai de la Dumnezeu este. Lui sa-I fie slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin!”

 

Legaturi:

DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)

INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM (Duminica “Floriilor”). Despre SUPERFICIALITATEA si NESTATORNICIA SENTIMENTELOR OMENESTI. Cat valoreaza si cat dureaza osanalele multimilor care asteapta un rege (lider) pamantesc?

INTRAREA IN IERUSALIM. Predica Sf. Vasile al Kinesmei despre ENTUZIASMUL NESTATORNIC si CALEA IMPARATEASCA. “Orice s-ar intampla cu voi, sa nu scapati din maini haina lui Hristos, sa mergeti neabatut pe linia urmarii Lui!”

DUMINICA FLORIILOR. Predicile Parintelui Petroniu Tanase si PS Sebastian. CE FEL DE IMPARAT ESTE CEL CARE INTRA ASTAZI IN IERUSALIM? CUM IL PRIMIM?

PREDICI LA DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…”

“Daca vei muri inainte de a muri, nu vei muri atunci cand mori!”– MONAHUL MOISE AGHIORITUL despre Invierea lui Lazar, Intrarea in Ierusalim a Domnului si RAPORTAREA NOASTRA INTERESATA LA HRISTOS: “Il folosim pentru a petrece bine si placut, Il avem ca pe un paratrasnet, nu-L urmam insa pe Golgota”

LITERA UCIDE… CHIAR SI PE FIUL LUI DUMNEZEU! “Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume”. DE CE PREFERAM UN DUMNEZEU AL PUTERII SI NE SMINTIM DE SMERENIA SI CRUCEA LUI HRISTOS?

Ca un miel spre junghiere…: SMINTEALA DUMNEZEULUI RASTIGNIT si REFUZUL LUI HRISTOS din partea celor care aleg partea PUTERII LUMESTI sau a REVOLTEI, a VIOLENTEI in numele dreptatii. CARE ESTE PUTEREA CRESTINULUI?

IATA MIRELE… RASTIGNIT! Inceputul SAPTAMANII MARI a SFINTELOR PATIMIRI ALE DOMNULUI NOSTRU. “In saptamana aceasta, toata mintea sa se indrepte catre Crucea lui Hristos! In saptamana aceasta, inimile sa fie fierbinti si deschise!”. “Esti invitat ca in aceasta saptamana a Sfintelor Patimiri SI TU, FRATE SI SORA, sa randuiesti ceva SCHIMBARE IN VIATA TA” (audio, video, text)

PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)

“…SĂ NU RĂMÂNEM AFARĂ DIN CĂMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregătiți de Nuntă? Îl mai așteptăm pe Mire sau L-am înșelat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrați de Iisus? NUNTA E “PE BUNE”, FRAȚI ȘI SURORI…

IUBIREA TRADATA SI ZDROBITA A LUI DUMNEZEU. Cuvantul care TACE in fata batjocoritorilor ucigasi si vicleni: “Sarbatorim DUREREA INFINITA a Celui infinit”

PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI

INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan (audio) ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: “Mergeti pe urmele lui Hristos!”

“EU SUNT PRIETENUL TĂU, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, TOATE, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Tu eşti Mie totul… Ce doreşti mai mult? PENTRU CE TE TRAGI ÎNDĂRĂT DE LA ACEL CE ATÂT DE MULT TE IUBEȘTE? Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund? Pentru ce alergi în zadar?”

ASTEPTAND INVIEREA, SA LUAM AMINTE: “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”

BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?”

ASTAZI HRISTOS-DUMNEZEU PENTRU NOI PATIMESTE SI SE RASTIGNESTE…

SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?

SĂPTĂMÂNA MARE – TIMPUL DĂRUIT DOMNULUI, ÎNTRU TREZIREA NOASTRĂ. Urmându-L pe Hristos pe calea Deniilor. Tâlcuiri adânci pentru a pătrunde în taina nesfârșitei SMERENII ȘI DURERI A IUBIRII RĂSTIGNITE. “Noi suntem smochinii cei vorbitori ai acestei lumi”

CUM SE CUVINE SA PETRECEM SAPTAMANA MARE SI SFANTA A PATIMILOR LUI HRISTOS? “Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului. Cum vom cuteza sa lipsim de langa Iisus tocmai in aceste momente?”

SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE!

MERGI DUPA HRISTOS PE CALEA PATIMILOR! (Ganduri pentru Saptamana Mare)

SĂPTĂMÂNA MARE – hotarul judecăţii noastre. SCANDALUL CRUCII ÎN VIAŢA NOASTRĂ şi ALTOIREA NOASTRĂ LA TAINA PĂTIMIRII DOMNULUI: “Atâta vreme cât omul rămâne izolat în dreptăţile lui, nu are nicio legătură cu Hristos cel Răstignit”

NU TE TEME, TURMĂ MICĂ! NU NE LASĂ DUMNEZEU! “Să ştiţi că pentru toţi deznădăjduiţii aceştia care par pierduţi, lepădaţi şi uitaţi, ai nimănui, S-a rugat Hristos atunci în Grădina Ghetsimani” DUMNEZEU SE ROAGĂ PENTRU MINE… Cum putem intra sub aripile ocrotitoare ale rugăciunii Sale arhierești din Ghetsimani?

“Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos?” – CUVINTE ZGUDUITOARE ale Parintelui HRISOSTOM RADASANU la sarbatoarea SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (video, text): “Sa nu ne asteptam la ceva bun de la aceasta lume! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume. Obisnuiti-va cu ideea! COMODITATEA NE INVATA SA FIM MICI, SA FIM SCLAVI SI EA VA AJUNGE SA NE UCIDA SUFLETUL!”

PARINTELE EPISCOP MACARIE – cuvant mangaietor despre purtarea-impreuna a Crucii: CALEA IMPREUNA-PATIMIRII CU HRISTOS SI CU FRATELE AFLAT IN SUFERINTA: “Dacă un apropiat se plânge că-i e greu, primul nostru impuls nu e să împreună pătimim cu el, ci să-l moralizăm asemenea prietenilor lui Iov” (VIDEO, TEXT)

IUBIND CRUCEA LUI HRISTOS… Conferința de la Ploiești (aprilie 2016) a Părintelui Episcop MACARIE DRAGOI (audio+text) – prima parte: “Atunci când simțim că nu mai avem puterea de a merge mai departe, atunci când simțim că suntem slăbiți, epuizați sub povara crucii, SA NE RIDICAM OCHII SPRE CERURI…”

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHNEASCA INTRU NOI

STRIGATUL LUI HRISTOS – MIRELE INDRAGOSTIT DE OM si RASPUNSUL “CALDICEL”-INDIFERENT AL MIRESEI. “Sufletul ce face? Curveste, sarmanul. Noi ne lipim cu inima de cele moarte si Il inlocuim pe Dumnezeu… Ce poate sa fie mai dureros in iubire decat ca cel pe care il iubesti este nepasator?” (Cuvantul PARINTELUI CEZAR AXINTE – audio si text – la PILDA CELOR POFTITI LA CINA, 2018)

O, NEAM NECREDINCIOS SI INDARATNIC… Parintele Teofil Roman despre TRISTETEA MANTUITORULUI pentru DESFRAUL SPIRITUAL al crestinilor: “Oare noi, noul popor, Ii aducem Domnului bucurie si mangaiere?” (AUDIO, TEXT)

LEPADAREA LUI PETRU sau De ce cade omul?

LEPADAREA LUI PETRU si PRIVIREA LUI IISUS. “Fara ispite si caderi, omul nu isi cunoaste slabiciunea”. Adevarata CAINTA ca “durere mistuitoare” pentru RANIREA DRAGOSTEI versus SPOVEDANIA FORMALA, DIN OBISNUINTA, fara frangerea inimii

CUM INCEPE INSELAREA sau in ce fel oricare dintre noi IL POATE VINDE PE HRISTOS?

IUDA. “Vai, cat de mult rau fac… acei oameni nelegiuiti care vand pe ai lor si care tradeaza dragostea, prietenia, fratietatea…”

CRESTINII – TRADATORI DE FRATE, VANZATORI DE HRISTOS

CUM A AJUNS IROD SA ACCEPTE TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN? Legile duhovnicesti ale luptei cu patimile si tragedia sufletului slab, sovaielnic sau: DE CE NU SUNT SUFICIENTE BUNELE INTENTII PENTRU MANTUIRE?


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Invierea lui Lazar, Meditatii duhovnicesti, Parintele Hrisostom Radasanu, Saptamana Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “SARBATOAREA CELUI SINGUR, TRIST SI LEPADAT… Cuvinte duhovnicesti zguduitoare la INTRAREA IN IERUSALIM si intrarea in SAPTAMANA PATIMILOR LUI HRISTOS. “Daca nu exista in noi trairea si trecerea prin aceste PATIMIRI, nu vom putea niciodata sa gustam din ceea ce este cu adevarat INVIEREA. O vom trata SUPERFICIAL si vom pierde tocmai esentialul”. CUM IL RASTIGNIM SI NOI PE DOMNUL?

  1. “Sunt sterp ca tintirimul
    Ferecat in neagra buche a vietii.
    Am ucis in mine solii si profetii.
    Dar o bucurie, sora cu vecia
    Imi surpa-ngradirea si-mi mistui urgia
    Azi deschid cetatea pasilor asinii:
    Intra, te intampin, Doamne al Luminii,
    N-am stalpari, nici straie sa-ti intind la poale
    Zdreanta unei inimi iti astern in cale”
    ( poetul Vasile Voiculescu )

  2. Pingback: FII CREDINCIOS PANA LA CAPAT, PANA LA MOARTE! – Nevoia esentiala de HOTARARE si STATORNICIE in viata duhovniceasca. PERICOLUL de a te increde in propriile stari sufletesti: “Pe venirea simtamintelor nu poti pune temei”/ CANTARI PSALTICE
  3. Prima este o meditație „Cuvântul Ortodox”?

  4. @ Cristi:

    Da.

  5. Pingback: PRIN CRUCE NE-A VENIT INVIEREA, PRIN NECAZURI SI DURERE NE VINE ADEVARATA BUCURIE MANTUITOARE. Pastorala Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit SERAFIM la Sfintele Paști, 2019 | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “Cautati-L pe Dumnezeu cel viu, NU ALERGATI DUPA MINUNI, dupa lucruri iesite din comun! NU VA BAZATI PE CELE DIN AFARA!” – PREASFINTITUL DAMASCHIN LUCHIAN despre amagirea credintei dependente de MINUNI si semne exterioare vs. INTALNIREA
  7. Pingback: IOSIF, NICODIM si MIRONOSITELE. Trezvia, indrazneala si devotamentul omului in fata VULNERABILITATII DUMNEZEULUI CELUI VIU. “Dumnezeu S-a facut strain, Dumnezeu Se lasa la mana oamenilor, ca sa trezeasca in ei un raspuns liber al inimii lor. A AJUTA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate