Și am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, și avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur. (Apoc.13,11)
La acest Referendum vom vedea cât din poporul nostru se închină deja Fiarei și câte minți și mâini de români a paralizat deja cu duhul stăpânirii ei. Am văzut oameni care poartă deja chipul Fiarei pe fețele lor, la televizor și pe străzi. Sunt agresivi și vicleni, mint cu zâmbetul pe buze, spun monstruozități morale în limbajul aseptic al corectitudinii politice, dar cu o vădită voluptate sexuală. Asta la televizor. Pe străzi însă, limbajul lor devine mai murdar decât rigolele, iar agresivitatea nu se mai camuflează în veninul frazelor civilizate: etichetele corect politice explodează și caracterul Fiarei debordează frust, în violență fizică.
Au ochi de șarpe, întotdeauna reci, impersonali. Privirea lor e o gaură de cheie prin care te privește diavolul. Chiar cuprinși de senzualitatea cea mai fierbinte, ochii le rămân de gheață, doar lumina de neon din ei strălucește mai tare, căci moartea sărbătorește în trupurile lor, triumful împărăției sale…
Am văzut 50 de ani chipul comunist al Fiarei. De 30 de ani îl simțim mișcând tot mai tare în pântecul democrației noastre, ca un Monstru camuflat încă de pielea, carnea și organele mamei, adică de instituțiile statului român. A fost o inseminare artificială, concepută în vidul moral al poporului nostru, în vidul creat, în primul rând și ca o sinteză a tuturor păcatelor noastre, prin extirparea milioanelor de copii avortați: în locul lor s-a inseminat artificial Fiara. Și ea crește odată cu libertatea noastră, cea pentru care i-am măcelărit pe inocenții nenăscuți. Fiara ne-a adus desfrâul și avortul ca normalitate… Și le-am primit ca pe expresii ale libertății. Dar libertatea obținută prin desfrâu și avort, n-a fost a noastră, ci a Fiarei. Cu fiecare copil avortat, libertatea Fiarei a mai crescut puțin în lăuntrul acestui popor….
Iar acum Fiara vorbește despre libertatea sa ca despre libertatea noastră. Dar, orice om care nu și-a pierdut de tot simțul moral al inimii, știe că e vorba de libertatea Fiarei în lăuntrul nostru, nu de o libertate a noastră. Tocmai pentru că e libertatea Fiarei, nu a omului, ea constă într-un desfrâu fără margini și o degenerare a conștiinței morale și a instituțiilor create de aceasta, pe măsură. Libertatea despre care se vorbește azi în România și se atribuie lumii civilizate, nu este una umană!
Când scriu aceste rânduri, bat clopotele bisericii de peste drum. Iartă-ne, Doamne! Iartă-ne, Doamne! Iartă-ne, Doamne! Așa răspunde clopotul din lăuntrul meu….
Și, pentru rugăciunile tuturor Sfinților pe care i-a dat Cerului acest pământ, dă Doamne Iisuse Hristoase poporului român de azi puterea de a se ridica din vraja Fiarei și de a vota DA pentru Tine și cuvântul Tău! Amin.
“SABIA” REFERENDUMULUI, MOMENTUL ADEVARULUI, ZILELE CERNERII si MORTII VII de langa noi – GENERATIA CARE A ALES LEPADAREA DE HRISTOS. Apocalipsa in direct sau eliberarea Fiarei. SODOMA – PAMANT ROMÂNESC?! “Nu pot să rămân mut în fața ipocriziei: să citezi pe Iisus Hristos – Dumnezeu şi apoi să Îl arunci la coș. Nu am văzut o perfidie atât de mare de la Carantania încoace”
Pr. Vasile Gordon/ ziarul Lumina:
„Sabia” referendumului a descoperit gândurile din multe inimi
Dezbaterile şi poziţionările pro şi contra referendumului privind clarificarea în Constituţie a definiţiei căsătoriei între bărbat şi femeie, dar şi rezultatele de acum ştiute ne-au adus în atenţie două versete nou-testamentare a căror exegeză este deosebit de relevantă pentru a înţelege corect realităţile din societatea românească. E vorba de versetul 34 – cap. 10 din Evanghelia după Matei şi de versetul 35 – cap. 2 al Evangheliei după Luca. În primul, Mântuitorul Iisus Hristos rosteşte cuvintele surprinzătoare: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie…“; al doilea exprimă o prorocie a bătrânului Simeon în faţa Maicii Domnului: „Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi!”.
Un prim indiciu în descifrarea primului verset îl avem în cuvintele rostite de Mântuitorul în continuare: „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi dușmanii omului vor fi casnicii lui…” (v. 35-36). Prin acest mesaj paradoxal (Mântuitorul fiind şi Cel ce a rostit „Fericiţi făcătorii de pace…”), El vrea să ne spună, de fapt, că Evanghelia Sa va fi ca o „sabie”, care va despărţi pe credincioşi de necredincioşi, pe iubitorii adevărului de iubitorii minciunii… Despărţire care, iată, se poate observa chiar în aceeaşi familie, până în ziua de azi, când unii membri sunt credincioşi, alţii atei, unii iubitori ai rânduielii şi libertăţii sănătoase, alţii ai libertinajului fără limite. În cazul subiectului nostru: unii pro referendum şi clarificării în Constituţie, alţii contra.
Prorocia bătrânului Simeon utilizează acelaşi cuvânt „sabie”, cu înţeles uşor diferit, dar nu total. Pe de o parte, prin sufletul Maicii Domnului va trece sabia sfâşietoare a pătimirilor Mântuitorului, dar şi a celor care, luându-şi crucea, vor urma Lui; pe de alta, sufletul ei este sfâşiat de sabia dezbinărilor de tot felul a fiilor adoptivi, din toate locurile şi din toate timpurile, inclusiv din ţărişoara noastră, văzută de bunii creştini ca o Grădină a Maicii Domnului.
Referendumul pentru definirea creştină a căsătoriei a fost şi rămâne expresia unui adevăr evanghelic devenit, iată, „sabie” care a despărţit pe drept-măritorii creştini de liber-cugetători, adepţi ai „diversităţii”, „boicotari” declaraţi etc. Mai mult: prin poziţionarea pro sau contra semenii noştri şi-au arătat (descoperit) gândurile şi simţămintele din inimi, poate pentru unii multă vreme tăinuite.
Am observat, astfel, cu multă bucurie, cum personalităţi din cele mai diferite domenii şi-au descoperit gândurile frumoase şi au susţinut public acest act de importanţă naţională, spre cinstea lor, după cum am fost nevoiţi să vedem, cu profundă tristeţe şi dezamăgire, şi atitudinile potrivnice, de la persoane pe care până acum le credeam angajate trup şi suflet la propăşirea spirituală şi materială a neamului nostru. Dar, tot răul spre bine! – cum se spune adesea. Referendumul s-a dovedit a fi „sabie” care a despărţit „apele”: pe susţinătorii unei bune rânduiri a familiei de adepţii obiceiurilor străine creştinismului românesc. Totodată, menirea de a da pe faţă gândurile din inimile unor semeni ai noştri, dându-ne şi nouă posibilitatea să-i cunoaştem aşa cum sunt, nu cum păreau a fi. Un cunoscut proverb francez spune: „Un homme averti en vaut deux” (un om avertizat valorează cât doi). În pofida neîmplinirii scopului propriu-zis, o bună gestionare a realităţilor legate de acest referendum ne poate stimula să fim mai uniţi, mai bine informaţi, cu mai mult tact în transmiterea învăţăturii sănătoase şi mai bine înarmaţi în lupta cu stihiile veacului, care nu vor pregeta să profite de trista dezbinare din rândurile conaţionalilor.
Încheiem, de aceea, evocând avertismentul şi îndemnurile Sfântului Apostol Pavel, atât de actuale în contextul realităţilor pe care le trăim: „Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva Începătoriilor, împotriva Stăpâniilor, împotriva Stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare…” (Ef. 6, 12-13).
***
Marius Iordachioaia/ Dragostea in care cred:
Referendum sau Apocalipsa în direct (6 octombrie)
Despre Referendum, cu Dragostea (9 octombrie)
Dacă nu aș fi cunoscut personal dragostea lui Hristos și eu aș fi fost unul din cei care au stat acasă la Referendum. Aș fi preferat secției de votare o cârciumă sau un teatru, iar polemicii pe marginea Referendumului, o carte bună sau un film de artă.
Dacă nu aș fi cunoscut personal dragostea Mântuitorului nu m-aș fi implicat în campanie, grotescul și vulgaritatea agresivă în care a fost scufundată dezbaterea ca să fie înecată orice fărâmă de respectabilitate a demersului, ar fi fost suficiente ca să mă țină la distanță.
Ca și acum două milenii Adevărul acestui Referendum a fost judecat în pripă, în ”noaptea minții” și cu depoziții mincinoase, a fost bătut, scuipat, biciuit, adică s-a făcut totul ca să nu mai arate a Adevăr, ca să fie mutilat, să ia aspectul groaznic și respingător pe care îl are, în mod normal, minciuna. Dacă nu aș fi cunoscut personal dragostea Adevărului, după ” cosmetizarea ”Lui de către dușmanii Săi, nici eu n-aș mai fi crezut în El.
Iubirea Lui se face, în cel ce a primit-o, credință: altă credință reală nu există. Iar, dacă asemenea Sf. Petru Apostolul, cazi din credință, dragostea lui Hristos nu te părăsește ci ți se face căință, lacrimă și suspin, atotdevoratoare sete de iertare. Și așa îl mântuiește pe cel căzut.
N-a fost cu adevărat creștin și nu va putea rămâne în Trupul lui Hristos decât cel ce a cunoscut și primit, ca suflare de viață, dragostea Mântuitorului Iisus Hristos. Această dragoste crede, ea nădăjduiește, ea se smerește, se roagă și înțelege toate, în noi (1 Cor.13). Fără această dragoste toate virtuțile sunt închipuite. Numai virtuțile ei sunt reale, vii, dumnezeiești. Fără ea creștinismul nu poate fi decât cel mai spectaculos nimic. Doar ea rămâne lucidă în mijlocul infernului pe care îl poate declanșa diavolul în lume.
Pe Dumnezeu nu-L putem iubi decât cu dragostea Lui. Această dragoste ne-a fost arătată și dăruită în Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Prin credința în ea, ți-o împropriezi, începe să devină a ta și tu, al ei. Sfintele Taine sunt cerute de foamea și setea ei de a te asimila destinului său. Ea este viața veșnică, apa vie ce izvorăște în inimă cu un debit tot mai bogat, pe măsura dorinței credinciosului de a-și vedea răutatea, întunecarea și moartea deplin înecate în ea….
După acest Referendum, călătoria dragostei lui Dumnezeu către Slava sa, a Bisericii către Împărăție, continuă cu aproximativ o zecime din efectivul statistic. În drumul său prin lume spre Împărăția Cerurilor, Biserica se curățește de tot ce nu este zidit pe dragostea lui Hristos.
Și urmează alte cerneri, căci nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Iar curată e numai dragostea lui Hristos.
”Căutați dragostea.” (1 Cor.14,1) Numai ea și ai ei vor rămâne după toate cernerile Bisericii.
Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne să cunoaștem iubirea Ta și să trăim și să ne mântuim prin ea. Amin.
***
PS Calinic Botosaneanul/ Doxologia:
Să fie, oare, începutul sfârşitului?!
Da, dorinţa celor aproape patru milioane de români, exprimată prin vot, este considerată de către Ana-Maria Caia drept „o mocirlă, o inepţie fără sens: nici legal, nici moral, nici spiritual”. Or fi, oare, şi inepţii cu sens? Nu ştiu! Numai că Ana-Maria Caia se preface a nu şti că Referendumul pentru definirea familiei a fost dorinţa unanimă a unor oameni sănătoşi la minte, care au vrut ca în Constituţie să fie stipulat, în clarul ei, definiţia căsătoriei ‒ aşa cum, de altfel, se găseşte şi în Sfânta Scriptură ‒ „între un bărbat şi o femeie”, act fundamental de întemeiere a unei familii. Şi, dacă lucrurile au stat aşa, în ce constă ilegalitatea, imoralitatea şi nespiritualitatea acestui Referendum?! Românii au fost chemaţi la Referendum nu ca să „gireze ură şi aroganţă”, cum calomnios afirmă Ana-Maria Caia, şi nici ca să slujească vreunui partid politic, ci au fost chemaţi ca să spună „Da” familiei normale, aşa cum stă scris în Sfânta Scriptură, şi „Nu” legalizării păcatelor strigătoare la cer. Cu siguranţă că „ilustra noastră intelectuală” a auzit despre păcatele strigătoare la cer şi despre sancţionarea lor în Sfânta Scriptură chiar de la tatăl dumneaei, fost profesor la „Şcoala de cateheţi” de pe lângă Mănăstirea Neamţ. Faptul că astăzi le consideră nişte „minciuni odioase despre comunitatea gay” ne arată până unde poate involua copilul hrănit cu anafură, colac şi colivă. Dumnezeu spune: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Leviticul 18, 22); şi iarăşi: „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire” (Leviticul 20, 13), şi aş putea să aduc încă multe alte exemple scripturistice în acest sens, iar Ana-Maria Caia spune, în calitatea ei de formatoare de opinii, să nu proliferăm „minciuni odioase despre comunitatea gay”. Minte Scriptura?!
Realitatea că Referendumul nu a trecut, deşi după datele INS ar fi trebuit să treacă, având 33%, este evaluată de către Ana-Maria Caia drept „o mică spre medie minune”. Asta Da minune! Între Baraba şi Iisus, mulţimile aţâţate de cărturari l-au preferat pe Baraba, iar pe Iisus L-au vrut crucificat. „Mi-aş dori – scrie poeta – să primim victoria graţios. Şi mi-aş dori ca şi înfrângerea severă pentru CPF, BOR şi PSD să fie primită cu graţie”. Ca imediat cuprinsă de flacăra neo-marxistă, să izbucnească homeric: „Să curmăm minciunile odioase despre comunitatea gay şi despre Occident; … Copiii mei nu sunt „copiii noştri”;… nu sunt la comun cu ăia ai liderilor CPF, nici la comun cu ăia ai ierarhiei BOR;… Copiii mei sunt ai mei şi îi cresc aşa cum vreau eu, în limite legale”. Parcă aud poetul antic: „Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul…!” Însă, schimbând registrul, „ilustra noastră intelectuală” devine orwellian de generoasă şi condescendentă: „Voi lupta pentru educaţia religioasă a copiilor voştri şi pentru dreptul de a vi-i creşte cum vă taie capul, cât nu le faceţi rău”.
Deci, după cum spune chiar dumneaei: „copiii sunt doar ai celor care i-au născut – adică ai mamelor – şi ai celor cu care i-au procreat, adică ai taţilor”. Dar, oare, Dumnezeu o fi avut vreun rost atunci când Părintele şi Doamna preoteasă au procreat-o? Talanţii cu care se mândreşte de unde i-a primit?
Paradoxal, Ana-Maria Caia a crescut într-un mediu spiritual de excepţie. Dar „fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini” (Luca 6, 44). Şi Iuda s-a format pe lângă Iisus, numai că s-a ales praful de el. Ce nu face omul pentru 30 de arginţi?! Vinde totul, fără scrupule; îşi vinde sufletul, familia, ţara, credinţa, cerul, pământul şi chiar cele mai de jos ale pământului. Şi, mai grav, proclamă păcatul drept virtute.
Jertfa sfinţilor noştri voievozi şi a milioanelor de eroi martiri morţi pe toate câmpurile de luptă pentru Ţară şi credinţă, în Anul Centenarului, ar fi trebuit altfel preţuite de noi. Am validat însă, cu purtarea noastră, stihul poetului: „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…”. Din păcate, a devenit un obicei ca la momentele importante ale României să ne manifestăm ingratitudinea. Brâncovenilor, care s-au jertfit pentru Ortodoxie, le-am ales urmaş pe cel care a gratulat pe susţinătorii referendumului cu titlul de „fanatici religioşi”, iar în Anul Centenarului unităţii de neam şi de credinţă i-am dat ţării prin comoditate şi blazare, manipulaţi de mediile potrivnice, legalizarea păcatelor strigătoare la cer. Am deschis larg poarta pentru noaptea stricăciunii şi a morţii. La capitolul acesta – din nefericire – excelăm!
În grandomania ei, Ana-Maria Caia, ca un Napoleon strateg din „Ferma” lui Orwell, stabileşte locul Bisericii în societate. „Ea nu trebuie să se amestece în porceala politică, trebuie să-şi vadă de menire, aia spirituală, fără să facă legi ale statului. Poate începe să se scuture de ambiţiile lumeşti şi să îşi sporească credincioşii prin exemplul luminos”. Cu alte cuvinte, înapoi în ghetoul comunist! Or, Biserica nu poate fiinţa în afara cetăţii; nu poate abandona duhul profetic care mustră pe conducătorul ticălos, apără pe săracul marginalizat, îndeamnă pe bogat la milostenie şi denunţă păcatul şi corupţia. Noi stăruim în îndemnul Apostolului: „Staţi tari în libertatea cu care Hristos v-a făcut liberi şi nu vă lăsaţi prinşi în jugul robiei” (Galateni 5, 1).
Cu aceeaşi superbie binevoieşte Ana-Maria Caia să accepte că avem nişte copii abandonaţi la comun, – este totuşi un pas înainte – şi că pentru eradicarea acestui fenomen recomandă, sub promisiunea că în timp va adera şi ea la acest proiect, Coaliţiei pentru Familie „să înceapă de mâine o susţinută campanie de modificare a legilor adopţiei – probabil în favoarea familiilor gay (n.n) – de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă pentru aceşti copii, de rezolvare definitivă a situaţiei lor” şi, totodată, aşteaptă ca „în 5 ani să nu mai avem copii cerşetori, copii care nu au hrană, copii în centre de plasament”. Briliant spus! Dar, concret, ce a făcut Ana-Maria Caia pentru aceşti copiii? Din fericire Biserica, la acest capitol, de la Revoluţie încoace, a făcut mari progrese. Şi cei care caută adevărul, dacă doresc să afle ce face Biserica Ortodoxă Română pentru aceşti defavorizaţi de soartă, pot intra pe site-urile mitropoliilor, arhiepiscopiilor şi episcopiilor din ţară şi din străinătate. Noi nu suntem „homofobi”, aşa cum ne acuză Ana-Maria Caia – dar, ca slujitori ai lui Dumnezeu şi implicit ai Bisericii, trebuie să le spunem oamenilor adevărul despre comunitatea gay şi anume că legalizarea păcatelor strigătoare la cer atrage după sine adopţiile, propaganda gay în şcoli, înlocuirea orei de religie cu ora de educaţie sexuală, pedepsirea preoţilor care vor refuza cununia gaylor, respectiv a celor care vor condamna în public „mocirla” în care trăiesc, susţinerea financiară de către Stat a unor operaţii şi tratamente hormonale pentru schimbarea de sex ş.a. (a se vedea Prof. Adrian Papahagi). Citiţi lucrarea „Homosexualitatea, propagandă a degenerării umane” şi veţi afla ce se întâmplă în lume legat de căsătorie, familie şi ideologia LGBT.
Se pare că pe Ana-Maria Caia nu o îngrijorează toate acestea, – nici nu avem pretenţii – mai ales că ea confundă credinţa cu păcatul, spunând: „Mi-aş dori să încetăm să ne batem joc de oameni pentru credinţa lor” – a fi gay, oare este o credinţă? – ci, dimpotrivă, le susţine cu mult entuziasm. Ştim că în urmă cu câţiva ani era împotriva predării orei de religie în şcoli, recomandând educaţia sexuală. Şi geniile mai au rătăciri!
Referendumul nu a fost o „porceala politică”, ci „un drept, o onoare şi o binecuvântare”. Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată. Democraţia bazată pe libertatea civică presupune informare corectă şi permanentă privind temele dezbătute în public. Deşi Referendumul pentru familie nu a fost validat, ne-a oferit totuşi posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum si principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român. Indiferent de contextul social, Biserica Ortodoxă Română susţine şi promovează familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine. Acesta este mesajul Bisericii!
În finalul mesajului, Ana-Maria Caia, aruncând „basmaua şi umilinţa”, jubilează de bucurie: „deocamdată, ştiu că o să le pot lăsa moştenire copiilor mei un paşaport de UE şi o ţară în care nu e un delict să gândeşti cu capul tău”. E glasul unei fiice risipitoare cu talanţii Domnului, înainte de a ajunge să râvnească la roşcovele porcilor (Luca 15, 16). Oare nu ar fi putut lăsa un astfel de paşaport şi fără să susţină păcatele pentru care Dumnezeu a ars Sodoma şi Gomora?! Păcat, între Hristos şi Baraba, Ana-Maria Caia optează pentru al doilea. Mare păcat! Însă, orice revenire în sine este posibilă. Succes, Ana-Maria Caia!
***
Matricea Romaneasca:
Somnul conştiinţei naşte monştri
Foarte mulţi oameni consideră cimitirele nişte locuri macabre, un fel de Vale a Plângerii. De altfel, nu atât locul în sine, cât ideea morţii, mai degrabă, întristează. Despărţirea de fiinţele iubite, dorul întristează.
Paradoxal, pentru mine cimitirele reprezintă locuri de meditaţie, nu un peisaj demn de filme horror. Da, mormintele pot speria, moartea sperie. Aş fi ipocrită să nu recunosc faptul că mă gândesc cu frică la moarte. Ȋnsă mai mult decât moartea trupească sau o lespede rece de piatră, mă sperie moartea sufletească… moartea conştiinţei, moartea valorilor morale… deoarece această moarte are consecinţe atât asupra individului, cât şi asupra societăţii.
Se spune că societatea este oglinda valorilor majorităţii. Dar ce se întâmplă când majoritatea este doar o masă indiferentă şi amorfă? Ce se întâmplă când nepăsarea se transformă în handicap? Monstrul indiferenţei ucide generaţiile actuale şi viitoare. Ucide suflete.
Aţi văzut „morţii vii”? Nu sunt greu de recunoscut. Au privirile golite de sens. Ochii lor nu mai licăre, ei sunt stinşi. Ei nu mai văd dincolo de ceea ce este tangibil, material. Se adaptează cu o viteză uluitoare vremurilor şi ideologiilor.
Societatea este un imens „cimitir” în care morţii umblă fără vreun reper (moral).
Mai ţineţi minte mitul peşterii, al lui Platon? Cel ce a văzut lumina zilei încerca să le descrie şi celor din peşteră minunata trăire. Zadarnic însă… nepăsarea şi comoditatea au învins.
Din fericire, mai sunt şi fii rătăcitori ce găsesc drumul spre casă, spre „lumină”. Cea mai frumoasă parabolă din Evanghelie care evidenţiază, pas cu pas, această întoarcere este aceea a fiului risipitor, parabola restaurării ontologice a fiinţei umane. Punctul culminant al acesteia este întoarcerea fiului risipitor acasă. La nedumerirea vădit exprimată a fratelui cu privire la pregătirile ce se făceau pentru a sărbători acest eveniment, tatăl îi dă acestuia cel mai cuprinzător răspuns: „Trebuie însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”
Am ales să închei articolul cu această pildă întrucât este dătătoare de speranţă. Nu mă dezic de ceea ce am scris mai sus. Societatea este un imens „cimitir” în care morţii umblă fără vreun reper (moral). Partea bună este că, printre ei, mai sunt şi fii rătăcitori.
***
Referendumul prin ochii unui Preot
(3 octombrie)
În avancronica plebiscitului din 6-7 octombrie, numit şi referendumul pentru familie, Marcel Stavără, preot la Biserica Icoanei din Bucureşti, scrie pe foaia de cultură editată de către Matricea Românească despre Taina Căsătoriei, homosexualitate ca păcat capital şi perfidia promotorilor necurăţiei.
Hristos în mijlocul nostru!
Priviți rețeta unei băuturi de toamnă: luați un pahar cu apă curată și un pumn de pământ. Presărați în apă câteva firicele de pământ și ziceți de fiecare dată: “este al lui Dragnea”, apoi altele precum “este inutil”, “este foarte scump”, “este neconstituțional”, “nedemocratic”, “promovează ura”…
Amestecați 2-3 săptămâni! Apa s-a înnegrit total! Poți să bei așa ceva?
Sunt preot creștin și din această poziție mă exprim concret, fără generalizări, ci cu toate faptele concrete pe care le trăiesc.
Referendumul pentru căsătorie (! nu pentru familie) este foarte simplu: “bărbat și femeie”, în loc de “soți”. Cine nu este convins, să o consulte pe doamna Ana Săcrieru (Coaliția pentru Familie) și va fi elucidat pe tema oricărei legi. Atunci de ce se vrea răstălmăcirea lucrurilor? Ca să nu te bucuri de un pahar cu apă curată, la fel de curată cum este căsătoria naturală instituită de Dumnezeu prin complementaritatea fiecărei vocații masculin-feminin.
Iar cazurile concrete sunt acestea:
Vine o mamă îndurerată la tine în biserică și, în timp ce lacrimile o năpădesc, îți spune că fiul său a plecat de acasă acum 2 ani, pierdut în droguri și sodomie, nu a mai știut nimic despre el și deodată l-a văzut la televizor trecând “victorios si zâmbitor” prin parada gay, desfigurat și de nerecunoscut.
Eu, preotul ortodox, sunt cel care promovez iubirea, pentru că iubesc pe omul căzut şi rătăcit în păcatul sodomiei. Am un fiu duhovnicesc pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am scăpat de această patimă. Nimeni nu știe ce zbucium este în sufletul acestui om, ce dramă trăiește și ce eforturi ascetice facem împreună pentru a uita de acest păcat. Deci mie îmi pasă cu adevărat de el şi nu vreau să își piardă mântuirea, chiar dacă amintirile acestui păcat îl mai chinuie.
Țineți minte, cele mai periculoase propoziții sunt:
1. “nu am nimic cu ei” , pentru că arată indiferență față de omul căzut. Indiferență, nu iubire! Eu, tocmai pentru că îl iubesc, îl ajut să se salveze din această robie. Când este un om într-o groapă, îi dai mâna să-l ridici, nu îl lași acolo în groapă pentru că “îi respecți opțiunea”.
2. “România nu este încă pregătită să accepte acest lucru – homosexualitatea”, adică pentru ce să mă pregătească, pentru ceva nenatural, dizgrațios si care este întinăciune în fața lui Dumnezeu? Sau cine să mă pregătească: Remus Cernea şi Andreea Bălan? Nu mai bine ascult eu de sfaturile oamenilor așezați în viață, cu exemplu de moralitate și înțelepciune, cu un discernământ ce provine dintr-o rațiune ce nu este întunecată de patimi?!
3. “Eu sunt ortodox, dar susțin LGBT”. Adică eu mă împărtășesc cu Hristos și apoi Îl scuip. Acela care vorbeste așa nu este ortodox. Si-a pierdut ortodoxia de mult. Habar nu are ce înseamnă credinţa ortodoxă de care, dacă o cunoşti, te îndrăgostești şi nu o mai lași niciodată.
Am obosit să mă apăr de atâtea atacuri pentru că sunt român creștin.
Însă, ca teolog, nu pot să rămân mut în fața ipocriziei: să citezi pe Iisus Hristos – Dumnezeu şi apoi să Îl arunci la coș (repudiezi, scuipi, ridiculizezi, ignori, contești, negi existența). Adică: la mai multe emisiuni am văzut un susținător LGBT care a citat pe Iisus Hristos, Care a zis “să iubești pe vrăjmașii tăi”.
Dar a ignorat total că tot Dumnezeu, încă neîntrupat, a creat bărbatul cu femeia şi i-a unit. Nu poţi să te faci că uiți de Sodoma și Gomora, să ignori că în ochii lui Dumnezeu (Care este singura iubire adevărată) acest păcat este spurcăciune.
Sau să nu știi că Dumnezeu întrupat – Iisus Hristos (Care a întemeiat, susține şi conduce Biserica – în care tu lovești şi despre care nu vrei să vorbești) a binecuvântat unirea dintre bărbat şi femeie la nunta din Cana Galileii (Ioan cap. 2, Matei cap. 19)! Ce îi spune Hristos femeii prinse în adulter: “Femeie, unde sunt cei care te condamnau? Nu mai sunt. Nici Eu nu te condamn. Mergi și nu mai păcătui! (Ioan 8)”. Aceasta este ideea: “nu te condamn, dar ieși din păcat, vino în firea adevărată, trăiește cum te-am creat Eu și nu deraia de la ținta îndumnezeirii”!
Cum să scrii pe banner: “Sodoma – pământ românesc” și să te mai numești român?! Mă bucur foarte mult că Matricea Românească refuză să se instaureze altă matrice peste neamul românesc
Ipocrizia și perfidia sunt diabolice. Să citez pe Dumnezeu pe Care nu dau 2 bani prin actele de necurăție pe care le comit şi pe care El, Dumnezeu, nu le agreează si nu le binecuvântează! Exact ca în Evanghelia după Matei cap. 4, când Satana cita din Scriptură și ispitea pe Hristos cu pasaje din ea.
Nu vreau să par dur pentru că sunt direct, dar nu am văzut o perfidie atât de mare de la Carantania încoace.
Preot ortodox la Biserica Icoanei din Bucureşti.
***
Alex Costache:
“De unde atâta ură împotriva homosexualilor? De ce ți-e frică?”
Sunt întrebări care mi-au fost puse doar pentru că am asumat că votez DA. Nu am fost întrebată de ce. S-a asumat că urăsc, că mi-e frică, că sunt proastă ( nu înțeleg argumentele celor educați…) şi intolerantă.
Nu cred că într-un asemenea scenariu mai este loc de dezbatere. Ori de explicații, intelectuale, teologice, civice, ori personale.
“De ce urăşti clasa muncitoare? De ce o asupreşti?”
În dictatură, Condamnarea are loc Înaintea acuzării, Înaintea apărării, Înaintea procesului.
După astea ultime 2 săptămâni nu mai votez DA pentru căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Votez DA pentru libertatea de a spune ce cred. Nu doar acasă, ci şi în societate.
Votez DA şi o spun public pentru că deja multora le e frică să o spună public.
În privința Vestului … ne spun azi că sunt un exemplu cum ne spuneau şi acum 70 de ani. Ei sunt cei educați, civilizați, înțeleg tot. Noi, primitivii superstițioşi, agresivi, iraționali.
Marxismul încă nu a fost condamnat aşa ca nazismul. Aşa că o luăm de la cap. Aceeaşi piesă…mă scuzați…alți proşti, alți păpuşari fără scrupule. Alți nebuni convinşi că vor construi o lume plină de pace.
***
Cristina Popescu:
Realitatea e că acest referendum are meritul de a fi devenit un moment al adevărului, de a fi realizat o separare a oilor cele de-a dreapta de caprele cele de-a stânga și de a limpezi apele mâloase în care pescuiau vectorii vieții noastre politice: politicieni, fani, formatori de opinie, intelectuali.
Și putem vedea acum la lumina zilei că cei care acuză în gura mare frauda și diversiunile adversarilor, care pretind “integritate morală” și “anticorupție”, care cereau anti-frauda la alegeri și erau oamenii “curați” și “onești” sunt fix cei care în timpul campaniei au utilizat cele mai mizerabile diversiuni, manipulări și falsuri pentru a sabota votul, intoxicări și fraude care i-ar umple de invidie până și pe feseniștii anului 1990. Ce om cât de cât întreg va mai miza fie și un leu pe integritatea lor? Piesa “oamenilor curați” cântați-o la alte mese, eu nici mărunt nu vă mai dau.
Putem vedea “electoratul educat, informat și instruit” cum înghite fără să clipească gogoși oricât de umflate și scamatorii oricât de grosolan executate, dacă vin de la idolii lor; mamaile cu câteva clase de care obișnuiesc să râdă cu dispreț apar deja ca un etalon de discernământ. Sunt ei, acești “educați” mai deștepți decât minerii din ‘90 sau în realitate au doar abilitatea de a citi cu mai mare viteză cuvintele cu care îi păcălesc alții?
Putem vedea cum și-au dat arama pe față publiciștii de stânga deghizați până recent în oameni de dreapta, ba chiar conservatori: progresiști acoperiți nevoiți să își scoată la lumină adevăratele crezuri sub justificări penibile – atunci când nu sunt de-a dreptul vânduți sau pur și simplu prostuți. Câte parale vor mai face de azi înainte “opiniile” lor?
Putem vedea conformismul la ideologia dominantă a unei mari părți din elita consacrată a intelectualilor civici români: în cele mai fericite cazuri din lașitate, dar deseori din oportunism și ticăloșie.
Cred că “Apelul” semnat ieri de 39 intelectuali prin care se cere “investigarea manipulărilor taberei pro referendum și ale Bisericii, care au transformat referendumul într-o mișcare de subminare a intereselor statului român” (!!!) -dar care nu pomenește nimic despre toxicizarea dezbaterii publice prin sabotările, minciunile și demonizările practicate de adversari, de natură să ridice tensiunea dezbaterii- ar trebui să se numească Apelul lichelelor (mă doare prezența semnăturii lui Vlad Zografi acolo).
Cine-i va mai băga de acum înainte în seamă, cine îi va mai lua vreodată de acum înainte ca reper, altfel decât ei între ei?
“Onorată instanță, am fost un dobitoc” spusese acum 28 de ani Tudor Postelnicu. Ar trebui să o repet și eu, oare cum de am văzut atât de târziu micimea acestor oameni – lași, papagali pre-setatați sau ticăloși, nici nu mai contează? Cinste puținilor care și-au păstrat și onorat statura, fie și cu ezitările la care au fost forțați de terorismul moral al colegilor lor.
De acum e gata. Știm cum stăm. Miturile s-au spulberat. “Educații”, cu creierul lor spălat, pot rămâne cu intelectualii și publiciștii care le asigură acest act de igienă. Noi, ceilalți, măcar am scăpat și de călăuzele proaste și de împreună-călătorii balast. Ne vom descurca mai bine fără ei, ne-am dat acum seama cine ne încurca și ne ducea numai pe cărări greșite.
Ne vedem la urne. DA la referendum!
***
Vlad Mateescu (ActiveNews):
Apostazia unei generații
În opinia mea, nici asocierea cu Liviu Dragnea, nici ignoranța electoratului ori grija pentru protejarea drepturilor comunității LGBT nu au stat, în principal, la baza eșecului Referendumului, ci apostazia unei generații.
Fenomenul în sine nu reprezinta o noutate. El a devenit vizibil după tragedia de la Colectiv când Bisericii i s-a cerut prin vocea câtorva zeci de mii de protestatari amplificată de rețelele de socializare și de posturile de televiziune comerciale să se retragă practic din societate. Criticile, în fapt hulele, nu au vizat doar așa zisa neimplicare a Patriarhului Daniel în ajutorarea familiilor victimelor tragediei și nici discutabilele nereguli din sistemul administrativ eclezial, ci instituția însăși considerată anacronică și totalitară după modelul Inchiziției, instituție care prin subvențiile primite de la stat împiedică ridicarea de școli, spitale, autostrăzi, pe scurt, dezvoltarea economică.
Tineri care nu erau născuți sau aveau doar câțiva ani atunci când părintii lor strigau în fața tancurilor și a mitralierelor „Exista Dumnezeu!!!”, s-au lansat fără nici cel mai elementar simț al ridicolului într-o gamă întreagă de invective și blasfemii la adresa sfintelor icoane, a sfintelor moaște și a tot ceea ce alcătuia tipicul bisericesc reiterând parca atmosfera din romanele dostoievskiene. Boicotul la adresa Referendumului pentru căsătorie în numele unei false ideologii neomarxiste care scoate familia din parametrii ei firești nu reprezinta altceva decât reflexul incendiului din urmă cu trei ani care privit sub diferitele sale aspecte a mistuit nu doar viețile unor tineri nevinovați, ci și sufletele unor tineri dezorientați și ușor manipulabili. Aceștia sunt cei care, prin vocea unei prese total aservite „normelor” europene dar și sub “oblăduirea” unor bătrânei frustrați ca nu și-au putut împlini la vremea lor fanteziile perverse, ridică din nou sabia împotriva Bisericii și a Patriarhului României cerându-le socoteala pentru implicarea în desfășurarea scrutinului și pentru asa numitul compromis cu puterea politică.
„Cine se leapădă de voi (apostolii care reprezinta temelia bisericii), de Mine se leapădă” le-a spus Mântuitorul ucenicilor Săi. Nicicând parca astfel de cuvinte nu au fost parcă mai relevante.
***
Jurnal de migrant:
Din țara celor 3.700.000 de candele aprinse
Lumea Ortodoxă îşi măsoară firul din caier înainte şi după 29 mai 1453. Pentru că, după această zi, nimic nu a mai fost la fel. Căderea Constantinopolului a fost evenimentul ce a schimbat toată istoria. Și încă o mai schimbă până astăzi.
Povestesc izvoarele, consemnate mai târziu de către Ghenadie Scholaris, primul patriarh ortodox de după cădere, că însuși cuceritorul Mahomed, după câștigarea cetății ce se dorea a fi veșnică, a avut o epifanie. A văzut mâna lui Dumnezeu.
Odihnindu-se în palatul basileilor, în prima noapte de după biruință, o Mână a ieșit din perete, arătându-și degetele răsfirate. Cinci degete.
Nu a mai putut dormi. A trimis în puterea nopții după înțelepții sufiți islamici, poate, poate, îi va tâlcui cineva arătarea. Răspunsurile însă nu l-au mulțumit. Nu își găsea odihna. Ce să fie cu cele cinci degete ce îl bântuiau?
S-a gândit că, poate un creștin i-ar aduce liniștea. A trimis după monahul Ghenadie, ce scăpase măcelului. Atât rămâsese din lumea ortodoxă!
Primindu-l în sala ce odinioară găzduia icoana Maicii Domnului, protectoarea Cetății, Mahomed al II-lea Cuceritorul, îi povestește monahului creștin viziunea ce îi chinuia existența.
Ghenadie a ascultat lăcrimând…
Stăpâne, cele cinci degete ale Mâinii lui Dumnezeu, nu este un mesaj pentru tine, ci pentru noi, cei ce ne consideram a fi, până ieri, poporul lui Dumnezeu!
Cinci degete – ne spune așa Dumnezeu: dacă găseam cinci drepți în cetatea Ortodoxiei, nu lăsam cetatea în mâinile osmalâilor! Dacă erau cinci drepți în cetate, astăzi, stăpâne, nu erai acum în palatul împăratului Constantin, ci departe, în stepele Caucazului…
5.20. Sună ceasul. Pipăi să-l opresc. L-am găsit. Nu îmi vine să mă ridic, la ce ploaie și frig a fost la Londra sâmbătă, îmi vine să îmi trimit demisia pe whatsapp. Deschid social media, cu ochii pe jumătate închiși…
Atâta tristețe și deznădeje de parcă eram pe 30 mai 1453. Căzuse Constantinopolul referendumului. Nu știu cine joacă rolul lui Mahomed, însă, cifrele sunt limpezi și fiecare le va folosi pentru a argumenta în felul ce-i convine. Am văzut deja reacția unor vectori de imagine. Am văzut titluri. Am văzut jigniri. Am văzut acuzări. Înfrângeri. Cereri de demisii. Lacrimi. Indignare. Lepădare de neam, de viță, de rădăcină românească…Cineva scria că deja creștinismul este în minoritate…
De la Constantinopolul căzut la Ierusalimul Învierii
Da, căzuse Constantinopolul neamului românesc.
Pentru unii. Căci pentru alții, din care și eu fac parte, se vede un răsărit de soare. Ce credeți, pe 30 mai 1453 nu a mai răsărit soarele?
A doua zi după, s-a transformat într-un prezent veşnic – în ziua a opta. În ziua veșniciei. Refuz să cred într-o înfrângere, chiar și pentru o primă bătălie. Pe fiecare prescură proscomidită în lumina caldă a abisidei Bethleemului, sunt imprimate cu sudoarea celui ce frământă, IS HR NI KA. Iisus Hristos, Biruitorul. Iisus Hristos, Biruiește. Cum poți să proscomidești și să nu crezi în biruință? În biruința cea adevărată. Nu cea de imagine. Nu de politică eclesială, nu de PR sau a fi politic corect.
Să ne amintim! Și iudeii au avut aceeași ispită – vedeau un Hristos de succes. Așa cum ni l-am fi dorit și noi la referendumul din anul 2018. Să vezi umflare în pene ortodoxe, dacă trecea referendumul. Nu ne reveneam din mândrie, nici în 50 de ani!
Însă, uităm că binecuvântăm o altă împărăție – A Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. O Împărăție care nu prea are nimic din lumea aceasta. Iar noi ne dorim succesuri, vorba cuiva. Creștinismul, așa s-a născut: în simplitate, în bucurie, în taina cămării inimii, în întâlnirea caldă dintre Hristos și cei adunați în jurul Potirului. În liniștea cămării inimii și a candelei aprinse. Ne-a smerit Dumnezeu. Și bine ne-a făcut, ca să ne vedem realitatea cea de toate zilele.
Ne dorim credincioși mulți la Biserică? Veniți în Occident, în bisericile românești și vedeți cum săracii preoți nu fac față, de multe ori fiind depășiți de situație. Să împărtășești cu orele, afară în frig. Să spovedești cu nopțile… Vorba unui părinte drag: cea mai frumoasă Liturghie pentru mine, este aceea în care vin doar câțiva credincioși. Și nu este lipsă de evlavie. Este un adevăr. Ne dorim biserici pline, iar când le avem, nu putem să le gestionăm. V-ați gândit, dacă printr-o minune, duminica viitoare vă vine la biserică, dragi părinți, toată parohia? Nu doar 10%!
Apropo de Constantinopol și căderea sa răsunătoare. Șă știți că nici lumea bizantină, nici măcar veacul Părinților, nu au fost lumi ideale. De multe ori ne amăgim cu simfonia bizantină, dintre Biserică și Stat. Dacă am ști câte nasuri tăiate, câți ochi scoși la propriu, câte călugăriri cu forța, au fost în lumea basileilor ortodocși, nu am mai vedea în Biserică secolelor apuse, lumea ideală.
Referendumul din anul 2018 a fost un bun barometru. Un cântar corect. Aceștia ne suntem. Cu bune. Cu rele. Cu mult. Cu puțin. Cinste preoților care și-au luat băbuțele la braț și au votat. Cinste tinerilor care și-au jertfit timpul pentru a pune o mărturie bună. Plecăciune monahilor și monahiilor ce și-au lăsat chiliile și pacea că să voteze pentru familii. Ei, cei fără de familie. Închinare mamelor și bunicilor creștine. Cinste celor care au bătut kilometri ca să voteze. Mulțumire celor ce s-au ostenit și au scris corect și la obiect. Ce să mai! Poporul lui Dumnezeu!
Dacă în Constantinopol nu au fost cinci drepți, în țara noastră, ni se demonstrează după 6 și 7 octombrie 2018, că sunt, nu mai puțin de 3.700.000 de candele aprinse seară de seară, fără a le socoti pe cele din biserici, catedrale și mănăstiri.
O fi mult? O fi puțin? Pentru mine, este mult și dătător de nădejde să vin din țara celor 3.700.000 de candele aprinse!
Sus inimile!
Parintele Arsenie Boca despre VIITORUL ROMÂNIEI: “O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Merită atenție din partea tuturor. Poate mai mult de la sus-puși: https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/10/sarbatoarea-recoltei.html?m=1
Foarte binevenite cuvintele.
“Sabia” referendumului nu ne-a despartit de casnicii nostri. De aceia ne-am despartit atunci cand am luat hotararea sa Îi urmam lui Hristos. Referendumul a facut o prima taietura intre cei care frecventeaza bisericile.
Cine se crede om duhovnicesc nu pune la indoiala sfatul si indrumarea duhovnicului, ca sa nu mai zic de chemarea lui Dumnezeu.
Pentru cine merge duminica si in sarbatori la sf. Liturghie, se spovedeste si se impartaseste regulat nu mai este necesar sa cunoasca legile si articolele din Constitutie. Acestia cunosc glasul Pastorului si Îi raspunde prin ASCULTARE. Nu stiu daca a fost lepadare sau nu absenta la vot, Dumnezeu stie, dar neascultare a fost. Ma refer la cei din biserici. Si Parintii Bisericii spun ca neascultarea este moarte duvovniceasca.
Chiar si mortii sunt buni in razboiul duhurilor cazute cu Dumnezeu. Dar daca nu cred ca exista Dumnezeu, de ce se lupta cu El?
Stephen Hawking’s posthumous book ‘Brief Answers to The Big Questions’ says ‘there’s no God’
The very first question answered in the book is “Is there a God?”
Although Hawking did not believe in any sort of God, creator, or afterlife, the book details his belief in aliens and the possibility of time travel.
http://www.msn.com/en-xl/europe/europe-tech-science/stephen-hawkings-posthumous-book-brief-answers-to-the-big-questions-says-theres-no-god/ar-BBOxeaI?li=BBKxJ6T&ocid=iehp