SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE!

6-06-2012 Sublinieri

14

Vezi si:

“Cel cu adevarat credincios nu va fi niciodata sigur de sine insusi…”

*

“Desi multi crestini par evlaviosi, ei traiesc inca din plin in duhul lumii acesteia. Fac parada de cult religios, dar inima lor este lipita de cele lumesti, vazute, materiale.

Intr-un moment al secularizarii acaparatoare, agresive si insidioase a vietii noastre “spirituale”, pana acolo unde pacatele, obiceiurile, modele, conceptiile si mentalitatile lumesti cele mai “incarcate” de mustul desertaciunii devin normalitate si moneda curenta si pentru noi, “crestinii evlaviosi“, ortodocsii “practicanti” si poate chiar “misionari”, “marturisitori” (in inchipuirea noastra), poate ca este nevoie sa ne scuturam putin de valul dulce al uitarii mortale a sensului nostru, de inertia caldicica si de mreaja inselatoare a duhului lumesc in care ne complacem si cu care ne compromitem zi de zi – minimalizand si relativizand pacatele noastre, intotdeauna prea mici, scuzabile si neinsemnate, cocolosindu-ne, justificandu-ne si tratandu-ne cu maxima indulgenta propriile patimi, dar osandind necrutator paiul compromisului din ochii altora…  Este nevoie deci sa ne amintim de urgenta, cat inca mai avem in noi suflare si putere lucratoare… ce si cat de mult ni s-a dat, la ce am fost chemati si sa ne observam... cat traim sau cat murim cu sufletul, mai degraba, zi de zi si ceas de ceas, intr-o nepasare si o inconstienta mai infricosatoare decat moartea insasi...

Am trait deunazi evenimentul eclezial cardinal al Pogorarii Duhului Sfant. Dar pentru noi si in noi… unde este Duhul Sfant si cat timp sau cata energie mai depunem in cautarea si in pazirea Sa? Ni se pare lucru prea teoretic sau prea inalt pentru niste mireni? Sa-l ascultam pe Sfantul Macarie Egipteanul, care ne transmite, in cuvinte frumoase, nimic altceva decat…. invatatura lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra. Simplu, dar foarte grav…

Mult ni s-a dat, mult ni se cere

Dumnezeu pune la incercare sufletele in multe si variate feluri si asteapta sa vada cum lucreaza libertatea vointei fiecaruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte usor si repede, si indata ce devin credinciosi se roaga. Ei traiesc in lume fara osteneala prea mare. Intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica doreste sa vada daca acestia se bucura si lucreaza pentru El cu ajutorul harului pe care l-au primit fara multa truda. Mult li s-a dat, mult li se cere. Repede li s-a dat, repede li se cere dovada recunostintei. Altii insa sunt lasati sa se oboseasca mult in fel de fel de  nevointe, in asteptare indelungata, in lacrimi neincetate de cerere a Duhului Sfant, si foarte greu le raspunde Dumnezeu. Nu pentru ca nu-i iubeste – poate chiar pe acestia ii iubeste mai mult, – ci pentru ca vrea sa le vada straduinta, rabdarea, increderea.

In tainica lui intelepciune, Dumnezeu toate le face dupa un plan. Acei ce nu primesc harul cu repeziciune se aprind si mai tare de dorul lui si, dezlipiti de lume, lepadati de toate, ei nu deznadajduiesc in acest pustiu de asteptare. Tocmai acest dor fierbinte vrea Domnul sa-l incerce – daca vor rezista la toate ispitele si la toate luptele sau vor cadea in indiferenta si plictiseala de atata asteptare. Asa se dovedeste credinta in Cel ce nu este un inselator si care va darui cu siguranta ceea ce a fagaduit celor ce-L roaga cu rabdare pana la sfarsit. Pentru cei credinciosi, credincios este Domnul! Acestia neincetat se cerceteaza si se judeca sa vada cu ce L-au suparat pe Domnul de-i lasa atat de mult timp sa astepte venirea Duhului Sfant peste ei. Si neincetat isi descopera greseli, neinsemnate in fond, dar care in ochii lor par mari. Se caiesc amarnic si se considera cu adevarat nevrednici de venirea Duhului peste ei. Pe acestia ii iubeste Dumnezeu in ascuns si ii ajuta si ii apara de rautatile vicleanului.

Masura dragostei fiecaruia este foarte variata si Domnul cantareste lacrimile fiecaruia si drepte sunt judecatile Sale. El nu se uita la fata omului, ci la gandurile sale ascunse. Nu evlavia aparenta si nu practica religioasa exterioara le pretuieste Dumnezeu mai mult, ci inima curata, infranta, duhul smerit; pe acestea le doreste El.

Fiecare va da socoteala de ceea ce a primit sau de ceea ce i s-a oferit si n-a primit, de ocaziile ce i s-au dat sa afle, sa caute, sa invete si pe care nu le-a luat in serios, de sfaturile si indemnurile Domnului venite prin gura oamenilor alesi, care insa n-au fost primite, ci au fost dispretuite. Cel cu adevarat credincios nu va fi niciodata sigur de sine insusi. Chiar de va fi obtinut harul ceresc, el tot va crede ca nu-l are si nimanui nu va spune lucrul acesta. Toata munca si tot zelul lui i se vor parea nimic si vesnic va fi flamand si insetat de Dumnezeu.

Cel care se compara cu altul si se crede mai luminat si mai inaltat spre desavarsire, acesta – vai! – a si cazut din smerenie in mandrie, si toate ostenelile lui sunt zadarnice. Judecarea altora este intotdeauna dovada trufiei din inima celui ce judeca. Numai cel care ii iarta pe toti, ii apara, abia acela a ajuns la smerenie. Cel care dezvaluie pacatele altora este, de asemenea, plin de mandrie si toata evlavia lui este o prefacatorie. Si nu este suficient ca limba sa taca, sa nu mai cleveteasca, ci trebuie ca mintea insasi sa-ajunga sa nu mai gandeasca niciodata rau despre nimeni. Caci pacatul trufiei in minte nu este numai pe limba. Abia atunci cand in ganduri si in vorbe se face un gol total despre lume si oameni si Domnul este singura preocupare a mintii, a limbii, a urechii si a ochiului, abia atunci sufletul a ajuns la acea fericire a saraciei duhului pe care Iisus o pune in fruntea celor noua fericiri predicate de El.

Un crestin adevarat nu este niciodata sigur de ziua de maine si permanent se gandeste la sfarsitul sau, iar nu la cel al fratelui sau. El este atent numai la el insusi, la tot ceea ce se petrece in mintea lui, are mult de lucru cu propriile lui ganduri rele, pe care neincetat se lupta sa le alunge, si niciodata nu are timp sa observe ce face aproapele lui. El nu urmareste decat linistea sufletului sau, alungarea poftelor din el, fara sa se lase in seama vreunui har special sau sa se justifice in vreun fel anume.

Cine nu-L primeste pe Hristos in inima sa inca din viata aceasta nu va avea parte de El nici in vesnicie

Crestinii trebuie sa se nasca din Duhul Sfant, asa cum copiii se nasc din parintii lor trupesti. Rostul parintilor acesta este, sa nasca fii, iar lipsa copiilor ii intristeaza. Tot astfel Dumnezeu se intristeaza atunci cand sufletele nu se nasc din Duhul Sfant. Aceasta este opera cuvantului predicat oamenilor. Acest cuvant trebuie sa-i faca pe oameni sa renasca din Duhul, sa-i faca oameni duhovnicesti. Asa precum umbra merge inaintea trupului si anunta prezenta acestuia, tot asa cuvantul Evangheliei este umbra lui Hristos Insusi.

Cuvantul preceda Adevarul

De la Creatie, Dumnezeu a avut in vedere nasterea fiilor duhovnicesti. De aceea i-a si trimis El pe prooroci, pe profeti, pe patriarhi, pe parinti, legile si, in cele din urma, pe Insusi Fiul Sau. Toata aceasta lucrare a avut ca scop sa nasca fii din natura Sa dumnezeiasca si intreaga omenire a fost chemata la aceasta renastere spirituala, dupa cuvantul: „De nu se va naste cineva de sus, nu va putea vedea Imparatia lui Dumnezeu”. Mare bucurie se face in Ceruri pentru un singur suflet astfel renascut. Trupul omului este un simbol al sufletului, iar parintii lui trupesti ii simboli­zeaza pe Tatal Ceresc si, ca mama, pe Duhul Sfant. La randul lui, sufletul este trupul Duhului Sfant. Si precum trupul de carne, fara suflet, este mort, tot asa si sufletul, fara Duhul Sfant este mort pentru Imparatia Cerurilor, neputand lucra nimic din cele dumnezeiesti.

Numai in inima celui ce priveste neincetat spre Hristos, cu dragoste si dor fierbinte, Acesta isi imprima chipul Sau. Chipul Domnului se fixeaza, se picteaza, se cufunda in sufletul celui ce-L cauta, iar omul nu mai poarta vechiul lui chip, ci chipul lui Hristos, care va invia impreuna cu el, si astfel acest om se va alatura Stapanului care a domnit in inima lui. Sufletul care n-are imprimat in el chipul lui Hristos nu este vrednic pentru Imparatia Cerurilor, asa precum o moneda ce nu poarta emblema stapanirii pamantesti este falsa si poate fi aruncata la gunoi, pentru ca nu intra in circulatie. Dupa cum trupul mortului nu mai are nici o valoare si este scos afara din casa si bagat in pamantul cimitirului, tot astfel sufletul mort este scos afara din Imparatia Cerurilor si ingropat in intunericul iadului. Sufletul mort n-are ce cauta in cetatea sfintilor!

Sa ne rugam si sa-i cerem cu credinta lui Dumnezeu sa ne daruiasca inca vii fiind, in acest trup de carne, pe Duhul Sfant, care este viata sufletului nostru. Caci cel ce nu cauta inca de aici lumina dumnezeiasca pentru sufletul sau si n-o primeste, la sfarsitul vietii trupului sau si sufletul ii va fi impins afara din Lumina cea cereasca, din viata vesnica. Asa cum focul, in esenta lui, nu poate fi schimbat de nici o materie ce se arunca in el, caci el topeste si consuma totul, tot astfel si sufletul care trece prin focul Duhului Sfant topeste si arde toate gandurile rautatii ce vin peste dansul. Nimeni nu-i mai poate face nimic, asa precum o pasare ce zboara sus de tot, in inaltimi, nu se mai teme de nimic, fiindca este deasupra tuturor primejdiilor.

Caderea lui Adam este caderea sufletului in stapanirea duhurilor rele, este omul care a coborat din Ierusalim spre Ierihon si a fost atacat de hoti, batut rau si lasat gol. Iar samariteanul milostiv nu este altul decat Iisus Insusi, Mantuitorul sufletelor noastre.

Nu cuvintele legii salveaza sufletul omului, asa cum nu levitul sau fariseul l-au salvat pe nenorocit, ci doar mila lui Dumnezeu; si numai cei plini de mila fata de aproapele lor isi salveaza sufletele. Cel ce nu judeca pe nimeni, cel ce-i iarta pe toti si se milostiveste de toti si nu se cearta niciodata cu nimeni, ci toate le trece de la sine, le cedeaza altuia, lipsindu-se pe el de bunurile lui, de hainele lui, de banii lui, de interesele lui, pentru a veni in ajutorul altora. Ba inca isi da si viata din iubire pentru fratele lui ce se afla in primejdie, caci aceasta este dovada adevaratei iubiri. Acesta isi salveaza sufletul, inviindu-l pentru vesnicie – caci spune Iisus: Cine isi va pierde sufletul sau il va castiga”. Il va pierde in folosul altuia, pentru a-i ajuta pe altii, asa cum a facut samariteanul cel milostiv.

Ca si trupul lui Lazar cel mort de patru zile, care mirosea groaznic, asa este si sufletul nostru plin de toate rautatile patimilor. Aceasta rana a mortii sufletesti o mostenim cu totii noi, urmasii lui Adam. Si aceasta oribila rana nu poate fi vindecata de nimeni, decat de Hristos. Nici profetii nici legea nu puteau vindeca moartea sufletului omenesc. Doctorul cel adevarat al sufletelor noastre este Iisus Hristos, care pentru aceasta a venit in lume, sa readuca la viata sufletele noastre moarte, si neincetat El asteapta afara si bate la usa inimilor noastre; si cine-i va deschide, ferice va fi de sufletul lui!

Iisus este hrana si bautura sufletului nostru, viata noastra vesnica. Cine nu-L primeste pe Hristos in inima sa inca de pe acest pamant nu va avea parte de El nici dincolo, in vesnicie.

Sufletul care nu este luminat de Duhul Sfant este nelinistit, temator si nestatornic

Cel cu adevarat credincios trebuie sa se straduiasca sa-si schimbe gandurile, obiceiurile, toate conceptiile si rationamentele sale vechi, cerand neincetat ajutorul lui Dumnezeu. Pacatul nu mai are putere asupra celor ce-L asteapta cu incredere pe Domnul si se gandesc la aceasta neincetat. Satana vrea sa inspaimante sufletul prin ispite si caderi, ganduri rele, provocari si boli. Dar cine este atent si stie de unde ii vin toate relele nu se sperie, ci asteapta cu rabdare trecerea lor. El stie ca Domnul va lupta pentru salvarea lui din ghearele duhurilor rele, numai sa aiba incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu. El este atent la gandurile noastre, la felul cum acestea lucreaza, la sinceritatea iubirii noastre fata de El, la felul cum il cautam, la zelul nostru pentru El. Asa cum un copil nu se poate ingriji singur si plange si se tine tot timpul de mama sa, tot asa si sufletul – ca un copil plange in fata lui Dumnezeu si se tine dupa El. Si daca o mama nu-si respinge copilul ce o cheama, cum va respinge Domnul sufletul care-i nascut din El, prin credinta?! Domnul il invata pe acest suflet cum sa se roage cu adevarat, cum sa gandeasca curat, cum sa traiasca in curatenie. Caci oricine isi inchipuie ca poate sa fie bun, drept si curat fara de Hristos, acela este „un hot si un talhar, ce nu intra pe usa, ci se urca si sare pe alta parte”. Caci numai Hristos este „Calea, Adevarul si Viata”...

Sa ridicam trupul nostru, sa-l facem altar de jertfa, sa punem pe el gandurile noastre si sa-L rugam pe Dumnezeu sa trimita focul ceresc, nevazut, sa mistuie totul. Sufletul care nu se hraneste cu lumina Duhului Sfant este nelinistit, temator si foarte nestatornic. Desi multi crestini par evlaviosi, ei traiesc inca din plin in duhul lumii acesteia. Fac parada de cult religios, dar inima lor este lipita de cele lumesti, vazute, materiale. Cetatenia adevaratului crestin este insa in ceruri, si aceasta nu este un simbol sau o vorba goala. Numai cel care a ajuns la pacea inimii sale si nici un gand lumesc nu-l mai tulbura, acela si-a gasit adevarata cetatenie cereasca”.

(din: POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

Cititi si:

***

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Razboiul nevazut, Sfantul Macarie Egipteanul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

60 Commentarii la “SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Sfantul Macarie Egipteanul ne vorbeste simplu si pe intelesul tuturor:

    -nu o evlavie formalizata si formalista ci inima smerita si gandul curatit de osandirea aproapelui si indreptat inlauntru, spre cercetarea propriilor caderi, ne duce la adevarata credinta
    – sa nu ne inspaimantam de provocari, boli si rele ce vin asupra noastra ci sa nadajduim la Cel Care ni le da pe toate in viata spre mantuire, chiar si atunci(mai ales atunci) cand aparent Dumnezeu nu ne raspunde.

    Ce frumos vorbeste Duhul Sfant prin sfintii Sai, descoperindu-ne si nou Intelepciunea lui Dumnezeu si purtarea Sa de grija fata de toti oamenii !

  2. Sfantul Macarie cel Mare – Cele cincizeci de omilii duhovnicesti

    Omilia a V-a Mare deosebire este între creştini şi oamenii lumii acesteia. Pentru că oamenii lumii acesteia sînt legaţi cu inima şi cu mintea în lanţuri pămînteşti; pe cînd creştinii doresc din toată inima să se afle în graţia Tatălui celui ceresc şi numai pe El II au înaintea ochilor.

    1.Alta este lumea creştinilor, mintea, vorba, fapta şi modul lor de viaţă, şi alta este fapta oamenilor din lumea aceasta, mintea, vorba şi modul lor de viaţă. Altceva sînt aceia şi altceva sînt aceştia şi mare este deosebirea între unii şi alţii. Pentru că locuitorii pămîntului şi fiii veacului acestuia se aseamănă griului pus în ciur ; ei sînt cernuţi de cugetele cele nestatornice ale lumii acesteia, se află în necontenitul vîrtej al lucrurilor celor pămînteşti, al poftelor şi al complicatelor probleme materiale.
    (…)
    4.Creştinii adevăraţi se deosebesc de toţi ceilalţi oameni. Deosebirea dintre ei şi ceilalţi oameni este mare, precum am spus şi mai înainte, şi constă în faptul că creştinii au mintea şi cugetul totdeauna la cele cereşti şi la bunurile cele veşnice, la apropierea şi împărtăşirea de Duhul Sfînt; constă în faptul că s-au născut de sus, de la Dumnezeu, şi s-au învrednicit să devină în fapt şi adevăr fii ai lui Dumnezeu ; constă în faptul că au ajuns la o stare de tărie, de netulburare şi odihnă,în urma a multe osteneli şi nevoinţe depuse vreme îndelungată ; constă în faptul că nu mai sînt zguduiţi şi daţi prin ciurul cugetelor celor nestatornice şi zadarnice. Prin aceasta sînt mai mari şi mai buni decît lumea, prin faptul că mintea şi cugetul sufletului lor sînt în pacea lui Hristos şi se află în iubirea Duhului precum şi Domnul, vorbind despre unii ca aceştia, a zis că au trecut din moarte la viaţă. Prin urmare, deosebirea dintre creştini şi ceilalţi oameni nu constă în ţinută sau în forme exterioare, aşa cum socotesc mulţi. Sînt şi între ei unii, care sînt asemenea lumii prin mintea şi cugetul lor, au momente de clătinare, de nestatornicie în gîndire, de necredinţă, de confuzie, de tulburare, şi de temere, precum au toţi oamenii ; deşi atît prin ţinută, cît şi prin faptele lor, ei se deosebesc de lume — sînt legaţi cu legături pămînteşti, pentru că nu au încă în inima lor odihna cea de la Dumnezeu şi pacea cea cerească a Duhului, pentru că n-au cerut-o, necrezîndu-se vrednici s-o ceară de la Dumnezeu.

  3. 5.Deci, prin înnoirea minţii, prin pacea cugetelor, prin iubirea de Domnul şi dragostea cea cerească, se deosebeşte făptura cea nouă a creştinilor de toţi oamenii lumii. De aceea a avut loc venirea Domnului,ca să învrednicească pe cei ce cred cu adevărat în El, de aceste bunuri duhovniceşti. Că slava creştinilor şi frumuseţea şi bogăţia cea cerească este de nedescris şi se agoniseşte cu osteneală, cu sudori, cu încercări şi cu multe lupte ; dar toată îndreptarea se datoreşte harului lui Dumnezeu.

    6.(…)Dar foarte puţini sînt aceia care adaugă un sfîrşit bun unui început bun, cei care duc neclătinaţi drumul pînă la capăt, care au dragoste numai către Dumnezeu şi de toate celelalte se dezbracă. Într-adevăr, mulţi se luptă şi mulţi se împărtăşesc de harul ceresc şi se rănesc de dragostea cea cerească, însă nesuportînd luptele, asalturile, durerile şi ispitele zilnice venite din partea celui rău şi boldul diferitelor pofte lumeşti — faptul că fiecare iubeşte ceva din aceastălume şi nu se poate dezlega întru totul de iubirea lui — se afundă în abisul lumii, din cauza lipseide bărbăţie, a trîndăviei, laşităţii sau din cauza iubirii unui lucru pămîntesc. Se cuvine, deci, ca acela care vorbeşte să ducă o viaţă bună pînă la sfîrşit, să nu pună alături şi să nu amestece iubirea faţă de cele cereşti cu o altă iubire, ca nu cumva să-1 împiedice să se dedice celor cereşti, să se întoarcă la cele de mai înainte şi în cele din urmă să-şi piardă viaţa. Că după cum mari şi de negrăit sînt făgăduinţele lui Dumnezeu, tot aşa este nevoie de multă credinţă şi speranţă, de multe lupte, dureri şi încercări. Pentru că nu sînt un lucru mic bunurile pe care omul speră să le obţină în împărăţia cerurilor. Vrei, deci, să împărăteşti cu Hristos în veac, dar nu vrei să iei asupră-ţi şi să duci de bună voie, pînă la moarte, luptele, greutăţile şi ispitele din vremea scurtă a acestei vieţi? (…)

  4. 10.Deci, cît de necesar este ca fiecare dintre noi să creadă, să se nevoiască, să se sîrguiască a duce viaţă virtuoasă şi să arate multă nă-dejde şi răbdare, PENTRU A NE INVREDNICI SA PRIMIM INCA DE ACUM, IN SUFLET,PUTEREA SI SLAVA DUHULUI SFANT, CA ATUNCI CAND TRUPURILE SE VOR DEZLEGA SA AVEM IN NOI PE ACELA CARE NE VA IMBRACA SI NE VA FACE VII!
    Că zice Apostolul :«De vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi»(IICor. 5, 3). Şi:
    «Va face vii trupurile noastre muritoare prin Duhul Său, Care locuieşte în voi»(Rom. 8, 11). Fericitul Moise, avînd pe chipul său slava Duhului, s-a arătat simbol al slavei trupurilor de la înviere. Şi dacă chipul său era (atît de slăvit) încît niciunul dintre oameni nu putea să-L privească, cît de slăvite vor fi trupurile drepţilor la înviere? SLAVA DE LA INVIERE ESTE SLAVA PE CARE SUFLETELE SFINTILOR SI ALE CREDINCIOSILOR S-AU INVREDNICIT S-O AIBE INCA DE ACUM IN OMUL LOR CEL LAUNTRIC.(…)

  5. 11.(…)De această slavă creştinii se învrednicesc încă de acum în chip tainic, însă atunci la înviere se va arăta pe trupul lor. Că slava pe care, încă de acum, o au cei sfinţi în sufletele lor — precum s-a zis mai înainte — acea slavă va acoperi şi va îmbrăca trupurile cele goale şi le va răpi la ceruri, iar de aici încolo ne vom odihni cu Domnul în veci, în împărăţia Sa cu trupul şi cu sufletul.Creîndu-1 pe Adam, Dumnezeu nu i-a făcut aripi trupeşti ca păsărilor, pentru că i-a pregătit aripile Duhului, adică acele aripi pe care i le va da lui la înviere, ca să-l înalţe şi să-l ducă acolo unde vrea Duhul. Astfel de aripi se învrednicesc să aibă sufletele drepţilor încă de acum, atunci cînd zboară cu gîndul la cele cereşti. Că alta este lumea creştinilor, alta este masa, altele sînt veşmintele, alta este desfătarea, alta este împărtăşirea şi altul este cugetul. De aceea, ei sînt şi mai buni decît toţi oamenii. Puterea, pe care s-au învrednicit s-o primească încă de acum de la Duhul Sfînt se află înlăuntru, în sufletele lor, însă LA INVIERE SI TRUPURILE SE VOR INVREDNICI DE ACELE BUNURI ALE DUHULUI SI VOR FI IMBRACATE CU ACEA SLAVA, PE CARE SUFLETELE, INCA DE PE ACUM, O EXPERIAZA.

  6. Greu, greu tare este sa te lepezi de cele ale lumii acesteia. Greu este sa te lepezi de cafeaua de dimineata, de pierderea timpului la telefon, de cititul lucrurilor din pura curiozitate, de aflatul unor barfe mai mult sau mai putin nevinovate despre unul si despre altul, chiar daca ai picat din intamplare in acea discutie. Greu este sa scapi de obiceiurile rele, de somnul de dupa-amiaza sau de mancatul delicateselor ivite pe neasteptate, chiar cand tu esti cu burta plina deja, greu este sa nu-ti zici parerea, sa taci, … grele sunt toate astfel de “maruntisuri” pe care le aduni in fiecare zi, ca intr-un cos cu pietricele. Si apoi te intrebi de ce nu te poti ruga cu burta/tolba plina, de ce ai mintea imprastiata, de ce inima ta nu mai salta, de ce nu te poti apleca asupra aproapelui cu osardie si cu dragoste, de ce Duhul nu mai vine… Tolba, inima ta, e plina de pietricele si e grea, ca duce povara mincinoasa a lumii acesteia.

    Crucea crestinului, e povara cea usoara in Hristos. De ce, Doamne, ne e asa de greu sa plecam capul spre Tine, ca Tu sa intri inima noastra, sa ne umpli cu Harul Tau? De ce ne e asa de greu sa le lasam pe toate, sa cadem cu totul in ochii oamenilor, ca sa crestem in Hristos?

    Ai impresia, tu ca si crestin practicant, ca faci ceva, cu pasi mici, dar macar e ceva. Insa, adevarul e ca inima ta tot goala de Hristos e de cele mai multe ori, si plina de cele ale lumii acesteia mai tot timpul. Insa mintea, mintea te pacaleste, cum ca gandul iti este la Dumnezeu, ca uite citesti carti duhovnicesti, citesti articole, extrase din Sfintii Parinti, si parca uite faci ceva. Insa, adevarul e altul. Adevarul e ca azi ai dat milostenie doar 1 leu si 12 oua, ca ai zis doar o vorba buna si ca te-ai maniat si ai judecat si ai pierdut timpul de vreo 20 ori. Bilantul la sfarsit de zi e teribil. Si ca motzul de pe tort, ai ajuns si prea obosit la rugaciunea de seara, ca sa o zici pe indelete, asa ca zici o varianta mai scurta, sau te chinui cu ganduri felurite sa o zici cum trebuie, ca de, te mustra constiinta.

    Sfantul Ioan Maximovici stia vietilor sfintilor din calendar pe dinafara, se spune. Sfintii si-au trait viata si viata aceasta este pentru noi, ca sa ne hranim din seva lor, ca sa facem ca ei, dar in felul nostru.
    Eu cred ca toate din mandrie se trag, lipsa aceasta de vointa in lepadarea de sine. Sinele acesta uracios si patimas, care ne tine departe de dragostea Domnului. Ce e mai scump decat sa fii langa Domnul, in vesnicie? Cine vrea sa stea departe de dragostea Lui, cui nu-i arde inima de dorul Lui?
    Cine are vointa sa fie ultimul, cel nevazut si nestiut de nimeni, cel care nu iese in evidenta, ci pe toate le face doar pentru Dumnezeu?

    “Cine Ma iubeste pe Mine, pazeste poruncile mele”! Si cine nu zice cu sinceritate, Doamne, Te iubesc, dar parca ma iubesc inca si pe mine…. teribilul adevar acesta este.

  7. Câte comori nebănuite
    Şi câte taine nepătrunse
    Rămân în sufletul meu leneş
    Necercetate-n veci Iisuse ?

    La câte bucurii curate
    Puteam s’ajung şi n’am ajuns
    Şi’n ce’nălţimi de neprihană
    Puteam să fiu şi nu-s Iisus !

    Împărăţia ta cerească
    Ai pus-o şi’n sufletul meu
    Şi la comorile’Ţi divine
    Am fost chemat să vin şi eu

    Că din pruncie am botezul
    Şi încă nu ştiu ce-i “ascuns”
    În adâncimile-mi din suflet,
    (Ce dar şi câţi talanţi mi-ai pus).

    Nu am pătruns prin post şi rugă
    În taina sufletului meu
    Să simt cum arde’n pocăinţă
    Tot cei scârnav, hidos şi rău.

    Foamea şi’acuma mi-i povară.
    Mi-i tot instinct nestăpânit
    Care nu vrea (prin abstinenţă)
    S’ajung la ce mi-ai dăruit.

    Nu vrea să facă din răbdare
    Şi din supunere, lumină
    Care prin post deschide’accesul,
    La’mpărăţia Ta divină.

    Că fară post nu-i cu putinţă
    În ea Iisuse de pătruns.
    (Fără smerenia rădării
    Şi ce sfinţii părinţi au spus).

    Fără de post şi nevoinţă
    Nimeni întrânsa n’a păşit.
    (Că nici o taină nu’i deschisă
    Celui ce nu sa nevoit).

    Doar cunoştinţa, nu hrăneşte
    Nici nu ne creşte vrednicia,
    Dacă asceza nu o “sparge”
    Ca’n Har să-i soarbă energia.

    Am adunat comori de suflet.
    Dar totu’i numai cunoştinţă.
    Doar ghidul către energia
    Şi viul sacru din credinţă.

    Deşi’am pătruns cu mintea’n ele,
    Tot dinafară am rămas,
    Căci prin asceză înlăuntru
    Nu am făcut nici primul pas.

    Răbdarea nu mi-i călăuză
    Nici postul aspru nu-i puterea
    Ce-mi face simţurile’nstare
    Să simtă ce e învierea.

    Ajută-mă Doamne Iisuse
    Să simt concret şi vrednicia
    (Smerit în post şi în răbdare)
    Pe cât de mult ştiu teoria.

  8. Extraordinare cuvinte!
    As vrea sa pot sa mi le imprim ca si cu un fier rosu in minte si in inima si sa sa nu ma mai preocupe altceva decat implinirea lor!
    As vrea…Ajuta,Doamne,neputintei mele!

    Multumiri,inca o data!

  9. @ioana
    Sa va rasplateasca Domnul osteneala!
    Multumiri!

  10. Magda s.
    cu copy/paste nu e mare osteneala.
    Insa, pentru frumusetea graiului nostru vechi, va recomand cartea pe care tocmai o recitesc.
    http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/3801-omilii-macarie-eghipteanul,-sf..html

    De multe ori Sf. Macarie Eghipteanul cu ale sale invataturi m-a scos din ispite mari si grele.

  11. “Ci încă şi aceasta voiu socoti: Căci cine sânt eu şi carea vrednicie am, că încă şi numele lui se cheamă asupra mea, de nici o treabă fiind eu întru toate? Deci de voiu fi răbdând şi bineplăcând cu osârdie până în sfârşit, întru toată râvna, şi voiu sluji lui întru toate săvârşirile cele bune, bun şi drept fiind el, săvârşi-va cândva făgăduinţele sale, că nemincinos este; iară de şi gheennei voieşte a mă da, pentru ale mele păcate a mă munci, eu de el nu mă las, şi dintru dragostea cea către dânsul nu mă voiu abate, precum zice şi fericitul Iov: Şi de mă vei da morţii, eu nu te voiu lăsa, şi nerăutatea mea nu o voiu depărta”.

  12. Si-apoi mai este un gand ispititor care adie usor la urechi: da, fa o schimbare in viata ta, este necesara, dar acum esti prea obosita, ai prea multe de rezolvat, sa te mai linistesti putin, nu vezi cate treburi sunt in asteptare? …. maine, poimaine… ai timp berechet!

  13. Pingback: LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia? -
  14. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA! -
  15. Pingback: CINE SI CUM POATE BIRUI OMUL CEL VECHI? “Cel care se crede drept pentru ca nu e desfranat, n-a omorat, n-a furat, nici n-a inselat, acesta se rataceste grozav” -
  16. Insetat si flamand a fost sufletul meu dupa cuvantul Domnului si a sfintilor Lui!

    Astazi am fost la sfintirea Bisericii Manastirii Sf Cuv Gherman de la Canaraua Fetii. Minunata manastire, minunat loc, indepartat foarte de civilizatie, bun de nevointa. S-a ridicat in 9 luni de zile cu ajutorul Domnului. Un staret tanar de doar 33 ani, fara obste deocamdata, intrat in manastire cu o hotarare darza de la 14 ani. Smerit si hotarat, singur cu o manastire de construit la varsta rastignirii Mantuitorului. Cauta nevointa calugareasca adevarata, intr-o vreme cand calugarii incep sa fie ca mirenii…

    Domnul nu ne lasa, fratii mei dragi, are grija de noi si vad ca se ridica o noua generatie de pastori, dintre ucenicii binecuvantati ai generatiei de aur de mari duhovnici.

    Multe lucruri tulburatoare mi s-au intamplat in ultimele 2 luni, insa inima mea e plina de induiosare, caci mana Domnului si lucrarea Sa am simtit-o atat de clar, atat de plina de dragoste, incat tot ce s-a intamplat m-a intarit mai vartos in credinta in purtarea minunata de grija a Dumnezeului nostru si in ajutorul sfintilor. Doua lucruri i-am cerut Sfantului Efrem cel Nou, si pe amandoua mi le-a dat intr-o luna de zile, milostivindu-se de mine, pacatoasa. Super-grabnic ajutator intr-adevar!

    In necazuri si in ispite si in slabiciuni se arata dragostea Domnului nostru. Acolo, in topitoare, se caleste si se pregateste sufletul nostru sa-l vada pe Domnul. Bucurati-va cand aveti necazuri si ispite, ca Domnul va cauta spre indreptare in acele momente. Prin ce esti ispitit prin aceea ti se arata unde e slabiciunea ta, patima ta. Cu dragostea Sa nemarginita pentru noi pacatosii, cauta Domnul indreptarea noastra!

    Dor mi-a fost de voi. Domnul sa ne ajute, sa ne invredniceasca de Imparatia Sa!

  17. Pingback: Predici audio la Duminica dupa Botezul Domnului: ISPITIRILE DIAVOLULUI, CHEMAREA LA POCAINTA, DUMINICA – PRIMA ZI A SAPTAMANII -
  18. Pingback: SUFLETUL – MIREASA LUI HRISTOS. “Dumnezeu pandeste fiecare miscare a inimilor noastre impietrite… Orice clipa poate sa ne fie ultima; de ce sa mai amanam atunci pocainta?!” -
  19. Pingback: Predica puternica a Parintelui Longhin de la Banceni (2011, video): LUATI-L PE HRISTOS IN VIATA VOASTRA, IN FAMILIA VOASTRA, IN DUREREA VOASTRA! -
  20. Pingback: PARINTELE STANILOAE despre ORTODOXIE versus catolicism si protestantism: “Biserica Ortodoxa n-a stirbit adevarul coborat de sus, n-a diluat vinul ceresc cu apa sfatoseniilor omenesti” -
  21. Pingback: Indrumarul Sfantului Nicolae al Ohridei pentru saptamana a cincea din Post: SA NE AMINTIM CINE SUNTEM SI CINE NE ESTE PARINTE -
  22. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  23. Pingback: PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea” -
  24. Pingback: Gheronda Iosif Vatopedinul: UNDE DUCE ADEVARATA POCAINTA? DE CE AVEM NEAPARAT NEVOIE DE SPOVEDANIE SI DE PLANS? -
  25. Pingback: INALTAREA DOMNULUI: “Aceasta este maretia omului! Iata, aceasta esti tu, aceasta sunt eu!” PREDICI ale Sfantului Iustin Popovici si Fericitului Pr. Valentin Mordasov: “SA NE INALTAM LA ADEVARATA PATRIE!” -
  26. Pingback: DUHUL ADEVARULUI SI AL IUBIRII, Duhul lui Dumnezeu, Care Se roaga in noi si ne calauzeste tainic “la pamantul dreptatii”. STIM AL CARUI DUH SUNTEM? -
  27. multumesc frumos

    Hristos s-a inaltat – adevarat s-a inaltat

  28. Pingback: Predica la Cincizecime a Sf. Iustin Popovici: NASTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Ce trebuie sa facem cu sufletele noastre?/ PREDICI AUDIO, VIDEO la Rusalii -
  29. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul despre RAZBOIUL SI PACEA CRESTINILOR. “Fericirea vesnica sta ascunsa in suferinta trecatoare rabdata cu umilinta si nadejde” -
  30. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate