“Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu?

27-06-2016 Sublinieri

Scan10258

„Dumnezeu e bun”

Dacă-L vedem pe Dumnezeu în chip omenesc, putem  spune că într-un buzunar are petale de trandafir, iar în celălalt cărbuni aprinşi. În Apocalipsă, unde este prezentat tronul ceresc cu Mielul înjunghiat săvârşind Sfânta Liturghie împreună cu ceata Sfinţilor, a celor douăzeci şi patru de preoţi, a îngerilor şi a mucenicilor, se vede cum cărbunii aprinşi de la tămâiere sunt aruncaţi pe pământ. Astfel, avem cele şapte trâmbiţări şi cele şapte vase care se traduc în  chinuri înfricoşătoare trimise asupra omenirii păcătoase şi nepocăite. Evreii L-au răstignit pe binefăcătorul lor pe Cruce şi au simţit aceşti cărbuni aprinşi: templul lor a fost distrus, au pierdut jertfele lor, ceremoniile lor, preoţii lor, pământul lor.

ingerii cu trambite cu tamaieCred că astăzi paharul „mâniei” Domnului s-a revărsat. Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită. Cineva mi-a spus împăciuitor: „Dumnezeu e bun, ne va ajuta”. Eu i-am răspuns: Ştii, în ultimii ani Dumnezeu a intervenit puţin cam «dur» în lume: cutremure, foamete, epidemii, uragane, cancer, SIDA, războaie. Dumnezeu are şi cărbuni în buzunarul Său, nu doar petale de trandafiri şi mângâieri. Când mângâierile lui Dumnezeu nu te emoţionează şi nu te depărtează de cele materiale (prin minuni, prin Cuvântul Său, prin Evanghelie), atunci foloseşte căi mai dure pentru a te dezlipi de stricăciunea materiei şi a slavei deşarte”.

Acestea i le-am spus prietenului care căzuse în aceeaşi greşeală pe care o facem cei mai mulţi dintre noi astăzi: ne-am găsit confortul într-o casă frumoasă, însoţiţi de iubirea de plăceri şi de iubirea de arginţi şi nu vrem să ieşim la aer curat, fiindcă ne e teamă de ploi. Insă în felul acesta nu vom vedea niciodată soarele şi cerul senin.

Este epoca vieţii ticăloase. Ştim că trăim în spaţiul stricăciunii, al duhorii duhovniceşti, înconjuraţi de murdării care ne înăbuşă, dar n-avem curajul să scăpăm de ele, nici nu vrem o mână de ajutor pentru a ieşi la suprafaţă. Suntem foarte bănuitori sau mai degrabă legaţi de lucrările mâinilor noastre şi ne e teamă să fim mutaţi din locurile contaminate în care ne aflăm. Dumnezeu să ne miluiască şi să nu trebuiască să arunce asupra noastră fulgerele pedepsei Lui.

31-05-2006

***

Păcate şi mentalităţi

Hristos n-a cercetat păcatele, ci mentalităţile, adică păcatele devenite obişnuinţă. Cel care-şi dă seama de păcatul lui se pocăieşte, se smereşte și se izbăveşte. Insă când păcatul intră în mentalitate, adică devine mod de viaţă, atunci lucrurile sunt urâte și primejdioase. Hristos i-a miluit pe păcătoşi. Însă cu cei care au făcut din păcat un mod de viaţă a fost foarte sever. I-a certat pe cărturari şi farisei pentru faptul că voiau să aibă mereu întâietate, pentru alipirea lor oarbă de lege, pentru veşmintele lor luxoase, pentru dispoziţia lor critică faţă de păcătoşi, pentru că se făleau că deţin adevărul, pentru neîndurarea lor.

Astăzi, dacă Hristos ar fi venit printre noi, n-ar fi lucrat la fel? I-ar fi iertat şi mângâiat pe păcătoşii cu inima zdrobită, însă ar fi mustrat mentalităţile noastre, precum moda, îmbrăcămintea luxoasă, evitarea naşterii de copii, îmbogăţirea peste măsură, nedreptatea. Adică toate cele care sunt considerate ceva obişnuit şi pentru care conştiinţa nu ne mai mustră.

Nu mi-e teamă de păcatele care smeresc, ci de mentalităţile bolnăvicioase care îndobitocesc.

10-06-2006

(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

carbuni-foc-foto-lucian-filip

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Ce este pacatul?

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la ““Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu?

  1. Romani 2, 1-8:
    1. Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci.
    2. Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea.
    3. Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
    4. Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
    5. Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
    6. Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui:
    7. Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune,
    8. Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie.

  2. Corina,
    dintre cuvintele Sfantului Apostol Pavel multe imi plac, dar acesta “Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” e la loc de frunte – mi se cam potriveste si mie, din pacate.

    Nimeni sa nu deznadajduiasca insa de mila lui Dumnezeu. De pe scaunul de judecata (in icoana de mai sus), Mantuitorul binecuvinteaza – sa ne silim sa dobandim catusi de putin harul Sfantului Duh ca sa ne impartasim de binecuvantarea Lui atunci.

  3. Pingback: CAND DUHUL SE STINGE si sporim doar in cunoasterea rationala, lumeasca… “UNDE SA AFLAM HARUL IN VREMURILE NOASTRE COMODE? Harul iubeşte truda jertfei, pe când epoca noastră iubeşte confortul” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: Omilia MITROPOLITULUI CIPRIOT NEOFIT DE MORFOU la Înălțarea Sfintei Cruci: “Cand ne rastignim prin pocainta trupul si sufletul, vom avea dreptul la Inviere si ca persoane, si ca popor”. CEA MAI MARE PROBLEMA – NU CEA POLITICA, CI LIPS
  5. Pingback: “Fara de veste…”. SEMNUL FURTUNILOR si MIZA CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Cedeaza Biserica noastra SANTAJULUI ticalos al “noilor securisti”, alegand TACEREA si NON-COMBATUL in cauza REFERENDUMULUI pentru definirea casatoriei? RUG
  6. Pingback: MITROPOLITUL NEOFIT (Cipru) despre SEMNELE VREMURILOR, apropierea Razboiului Mondial si a MARILOR CUTREMURE. Care sunt motivele pentru care ingaduie Dumnezeu nenorocirile si CE AVEM DE FACUT: “Nu Dumnezeu provoaca aceste probleme, ci pacatele oameni
  7. Pingback: “HRISTOASE AL MEU, DA-MI RABDAREA SI CREDINTA SFINTILOR!” – Predici noi ale MITROPOLITULUI cipriot NEOFIT DE MORFOU (audio, text): “Trebuie sa stiti ca EXAMENELE INCEP! Trebuie cu totii sa fim gata de mari evenimente neasteptate”
  8. Pingback: FOC SI POTOP. Ce fel de vapaie a cuprins lumea si ce este de facut? | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “SA INTELEGEM ORTODOX EVENIMENTELE care se intampla. SA VA RUGATI NU DOAR PENTRU GRECIA, ci pentru toate tarile despre care veti auzi ca vor trece prin propriile lor incercari in urmatoarele saptamani si luni – si vor fi multe acestea”.
  10. Pingback: Omilia MITROPOLITULUI CIPRIOT NEOFIT DE MORFOU la Inaltarea Sfintei Cruci: “Cand ne rastignim prin pocainta trupul si sufletul, vom avea dreptul la Inviere si ca persoane, si ca popor”. CEA MAI MARE PROBLEMA – NU CEA POLITICA, CI LIPSA S
  11. Pingback: DUMNEZEU NU DOARME, DUMNEZEU NU INTARZIE SA LUCREZE! Prima parte a conferintei IPS Serafim de la Cluj (2018) cu invataturi de mare folos despre ROSTUL NECAZURILOR, lucrarea tainica a lui Dumnezeu in vremea inmultirii pacatului, SUFERINTA PENTRU PACATELE A
  12. Pingback: Cultul TRUPULUI DEZGOLIT sau PROVOCATOR si tavalugul nimicitor al DUHULUI DESFRANARII | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: POPORUL ROMÂN, CĂZUT, MURIBUND, ÎNCONJURAT DE VULTURI ȘI HIENE. Se va mai ridica la viață la chemarea lui Hristos? (PR. CEZAR AXINTE in duminica Referendumului) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “Ne-a mai dat Dumnezeu un Post. Încă o șansă…”. CARE ESTE CAUZA DUHULUI ANTIHRISTIC CARE RĂZBOIEȘTE BISERICA? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate