Sfantul Tihon din Zadonsk despre RAZBOIUL CRESTINILOR IMPOTRIVA FRATILOR LOR: “O, in ce stare de plans a ajuns crestinatatea: sa se chinuiasca si sa se manance unul pe altul! ODINIOARA CRESTINII SE AJUTAU UNUL PE ALTUL, DAR ASTAZI SE ALUNGA SI SE STARNESC UNUL IMPOTRIVA ALTUIA; din aceasta se cunoaste ca s-a apropiat venirea Domnului”

14-08-2015 ~~Sublinieri~~

“În vremurile de odinioară, creştinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creştinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva. Căci fiecare minte şi înşală şi se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poarta miere, iar în inimă fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima duşmăneşte; în faţă vorbeşte dulce şi măguleşte, dar, îndepărtându-se, defăimează şi ocărăşte…“

CITITI SI:

***

Războiul civil

“Auzim uneori că în lume are loc un război civil. Aceasta se întâmplă atunci când locuitorii unei patrii sau ai unui oraş se ridică unii împotriva altora. Asemenea fac şi creştinii când se ridică unul împotriva altuia şi se rănesc. Creştinii au o unire strânsă între ei; ei sunt uniţi printr-o legătură mult mai însemnată decât locuitorii unei ţări sau ai unui oraş. Ei toţi au o singură credinţă; mărturisesc un Singur Dumnezeu – pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh -, pe Care Îl cheamă, Căruia i se roagă şi Îl slăvesc; ascultă acelaşi cuvânt dumnezeiesc, se botează cu acelaşi Botez; toţi sunt într-o unică Biserică, toţi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine; sunt chemaţi la aceeaşi viaţă veşnică; de la acelaşi Hristos îşi iau numele de creştini ş.a.m.d. Vezi, creştine, cum sunt legaţi creştinii între ei? Cu adevărat mai mult decât concetăţenii şi fraţii după trup. Dar când se ridică unii împotriva altora atunci se porneşte între ei «războiul civil».

Aceasta se referă la: cei care fură, pradă şi răpesc într-un anume fel bunuri străine; negustorii care înşală, vânzându-şi marfa cu un preţ mai mare; stăpânii care îi împovărează pe ţărani fie cu dijme, fie cu munci grele sau îi chinuiesc fără de omenie, ori îi numesc cu cuvinte de ocară; judecătorii cei corupţi cu mita, care, fără bani, nu fac dreptate celor ce suferă pagubă şi defăimare; clevetitorii cei mincinoşi şi ocărâtorii, cei şireţi, viclenii, amăgitorii, care, într-un fel sau altul, îi înşală pe creştini; şi, în sfârşit, toţi acei creştini ce aduc jignire sau pricinuiesc vreo supărare semenilor lor creştini.

Toţi aceşti creştini se ridică împotriva creştinilor şi pornesc război asupra lor.

S-a scris despre primii creştini:

«Iar inima şi sufletul mulţimilor celor ce au crezut erau una» (Fapte 4, 32).

Şi însuşi Domnul aceasta o aşteaptă de la creştini:

«Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii» (Ioan 13, 34-35)

Asta a fost cândva, creştine! Nu, să nu le mai cauţi pe acestea. Căci dragostea multora s-a răcit; s-au înmulţit fărădelegile; zi de zi păcatul creşte; se înmulţesc tot mai mult păcatul şi răutatea. Împotriva cui? Împotriva creştinilor. Din partea cui? Din partea creştinilor! Fraţii s-au ridicat împotriva fraţilor şi «vrăjmaşii omului sunt casnicii lui» (Matei 10, 36).

Pretutindeni se aud jalbe şi plângeri; văzduhul însuşi vuieşte plin de glasuri tânguitoare. Văduva reclamă şi plânge: acel bogat mi-a luat pământul sau pădurea ş.a. Omul sărac şi necăjit suspină: unde să trăiesc? Acel asupritor m-a alungat de pe pământul şi din casa mea. Într-altă parte, ţăranul se jeluieşte: atâtea zile din săptămână trudesc pentru stăpânul meu; când să mai muncesc la casa mea, pentru ai mei?

Aproape toţi, ca într-un glas, se jeluiesc: nu putem să aflăm dezlegarea necazurilor noastre; unde să mergem, unde să căutăm dreptate? Niciunde nu se judecă fără bani. Unul se mâhneşte şi se plânge: acel negustor m-a înşelat la marfă. Şi altul îi răspunde: unde să nu afli una ca aceasta? În ce oraş? Oriunde mergi şi orice ai vrea să cumperi, pretutindeni trebuie să te păzeşti de înşelare, căci peste tot cer preţ mai mare decât costă marfa. Toţi s-au deprins cu unele ca acestea şi încă îşi întăresc cuvântul prin chemarea numelui lui Dumnezeu. Iată creştinii veacului de astăzi!

O, cât de mult s-au depărtat asemenea creştini de cei de la începuturi, care erau o singură inimă si un cuget! De aici se vede că şi creştinismul este unul mincinos. Odinioară creştinii se ajutau unii pe alţii, dar astăzi se alungă unul pe altul şi se stârnesc unul împotriva altuia; din aceasta se cunoaşte că s-a apropiat venirea Domnului, când, pe neaşteptate, ziua Domnului va veni «ca un fur» (2 Petru 3, 10)

O, sărmani şi orbi creştini! Cine v-a învăţat să trăiţi aşa? Ce proroc, ce apostol sau învăţător? Oare nu ne învaţă toţi aceia să trăim în frica lui Dumnezeu, să ne iubim unul pe altul, să avem pace şi înţelegere între noi? Luaţi aminte şi veţi cunoaşte că faptele voastre sunt de la duhul cel rău. El urăşte dragostea, înţelegerea şi pacea, pentru că este duhul vrajbei şi al răutăţii; se sârguieşte în fel şi chip să dezrădăcineze dragostea şi să sădească duşmănia şi astfel îi învaţă pe creştini să rănească şi să întărâte.

Suflete temător de Dumnezeu, rabdă tot ceea îţi vine de la creştinii cei mincinoşi şi făţarnici, căci Domnul îţi grăieşte:

«Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii» (Matei 24, 13; Apoc. 2, 10).

Despre aceeaşi

Locuitorii unei ţări, ca mădulare ale aceleiaşi societăţi, trebuie să se ajute şi să se apere între ei şi împreună să se înarmeze împotriva vrăjmaşilor din afară. Iar dacă nu vor face aceasta, vor fi supuşi batjocurii vrăjmaşilor lor şi ţara lor va fi devastată. Căci prin nimic nu se ruinează patria, ca prin războiul civil şi intern. Tot astfel, creştinul care se ridică împotriva creştinului şi îi pricinuieşte vătămare se supune batjocurii vrăjmaşului şi slujitorilor săi, închinătorii la idoli. Se bucură diavolul, vrăjmaşul creştinilor, de astfel de creştini; s-ar cuveni ca toţi creştinii să stea laolaltă şi să se avânte într-un singur cuget împotriva acestui vrăjmaş, şi unul pe altul să se ajute, să se îmbărbăteze unul pe altul împotriva lui şi astfel să poarte lupta împreună ca şi cum ar fi unul, aşa cum şi Domnul ne-o cere (vezi Ef. 6: 10-18; 1 Petru 5: 9). Dar dacă creştinul se ridică împotriva creştinului, atunci nu împotriva diavolului se luptă, ci luptă împreună cu acela împotriva fraţilor săi; îi dă ajutor şi îi face pe plac aceluia. Acesta este adevărul, chiar dacă asemenea sărmani creştini nu caută una ca aceasta. Căci cine face voia cuiva, aceluia îi şi face pe plac şi îi slujeşte.

O, în ce stare de plâns a ajuns creştinătatea: să se chinuiască şi să se mănânce unul pe altul! În vremurile de odinioară, creştinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creştinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva. Căci fiecare minte şi înşală şi se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poarta miere, iar în inimă fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima duşmăneşte; în faţă vorbeşte dulce şi măguleşte, dar, îndepărtându-se, defăimează şi ocărăşte. Aceea cugetă şi caută fiecare: cum ar putea să pună stăpânire pe bunuri străine.

O, cumplită vreme! O, cum a mai sporit viclenia diavolească, cum s-a înmulţit păcatul, cum a pierit dragostea! La ce să se aştepte sufletele creştine cele temătoare de Dumnezeu în asemenea cumplite vremuri, afară de asuprire şi prigoană? Când credeau că vor ieşi din Egipt, tocmai atunci israilitenii au îndurat cea mai grea prigoană din partea tiranului Faraon. Astfel, atunci când sufletele sfinte şi evlavioase slăbesc în lumea aceasta, diavolul se întrarmează cu şi mai multă înverşunare asupra lor şi se stârneşte împotrivă-le fie el însuşi, fie prin slujitorii săi; iar cu cât se va apropia mai mult sfârşitul lumii, cu atât mai multe şi mai cumplite patimi urmează să îndure cei evlavioşi.

Diavolul, mai întâi de toate, se ridică împotriva acelora care stau tari şi se avântă împotriva lui şi nu se îngrijeşte de aceia care se supun voii sale. Pentru aceasta îşi foloseşte toate puterile, ca pe acea «turmă mică» (Luca 12, 32) să o întărâte. Israilitenii, deşi prigoniţi de Faraon, au ieşit totuşi din Egipt cu argint şi cu aur, precum este scris: «Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur» (Ps. 104:36); tot aşa şi creştinii, chiar dacă la sfârşit vor pătimi multe de la diavol şi de la slujitorii lui, vor ieşi totuşi din lume cu nepreţuita comoară a fericirii veşnice.

Rabdă şi întăreşte-ţi inima, suflete evlavios! Cele lumeşti rămân în lumea aceasta, iar tu vei pleca de aici împreună cu comoara cea veşnică şi cerească.

«Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie… Fiţi, dar, şi voi îndelung-răbdători, întăriţi inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat. Nu vă plângeţi, fraţilor, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiţi judecaţi; iată judecătorul stă înaintea uşilor.» (Iac. 5:7-9)”.

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008)