În ţara noastră par a fi în vogă cultura negării, cultura calomnierii, cultura condamnării, a terfelirii şi discreditării lucrurilor esenţiale (limba, identitatea, cultura, tradiţia, Biserica, istoria), prin care – orice s-ar spune – mai avem, sper, şansa să rămânem noi înşine. În biata noastră democraţie, pe care n-o lăsăm să intre măcar în adolescenţa ei, se susţin, se promovează şi, câteodată, se aplică verdicte emise de Tribunalul Poporului din 1946, deci, de tribunalele staliniste.
Articole din categoria: Razboiul impotriva Romaniei
„Nu putem trece, însă, peste un detaliu de cultură elementară: Mircea Vulcănescu – unul dintre cei mai străluci reprezentanți ai generației interbelice, autorul unor cărți capitale precum Dimensiunea românească a existenței – face parte în mod firesc din patrimoniul spiritual al României. Cine îi contestă valoarea dă dovadă nu numai de rea-voință, dar mai cu seamă de o ignoranță pe care nici o împrejurare actuală nu o poate justifica. Mircea Vulcănescu merită mult mai mult decât ca un liceu obscur dintr-un colț al Bucureștiului să-i poarte numele; el își merită locul printre membrii postmortem ai Academiei Române, cum la fel merită ca măcar o universitate din țară să-i poartă numele.
Nu am găsit nimic rău în biografia lui, de la felul în care şi-a trăit viaţa, până la modul în care a încheiat-o în temniţa Aiudului, prin acele cuvinte testamentare: „Să nu ne răzbunaţi!”, toate ne fac să-l considerăm un martir şi un reper spiritual al Neamului nostru. Iar din perspectiva satului, faptul că noi în anii ’30 am avut asemenea ţărani care puteau să influenţeze atât de profund viaţa unui mare om politic şi a unui om de cultură, este un motiv de mândrie şi ne-am simţit datori faţă de el.
Acum, ca toti au agreat in numele interesului national sa-l puna pe Tudose premier, putem arata intregii lumi ca in Romania nu e democratie, ci un sistem securistoid copiat dupa cel al lui Putin in Rusia.
„Noi ne tensionăm unii pe alții, ne pierdem respectul pe care spunem că îl propovăduim și de foarte multe ori spunem lucruri care nu sunt reale. Eu m-am săturat de minciunile împotriva familiei românești. Mi-e până în gât să aud că noi suntem din Evul Mediu, când de fapt noi suntem un pic mai vechi decât Evul Mediu. Să aud tot timpul că suntem niște spălați pe creier și niște prostalăi că nu gândim ca ceilalți”, a mai spus pr. Necula.
Amenda a scăzut de 10 ori şi în cazul celor care dau undă verde pentru exploatarea copacilor bolnavi sau scoşi din rădăcini. 2.000 de lei este acum sancţiunea maximă. Un raport Greenpeace arăta acum doi ani că ţara noastră pierde trei hectare de pădure în fiecare oră.
In plina propaganda anti-Coalitie pentru Familie, tema declinului demografic este ignorata strategic. Mai mult decat atat, semnalele de alarma sunt directionate, explicit, spre tema familiei si necesitatii incurajarii natalitatii prin politici destinate tinerelor familii. O observatie critica, totusi. E inadmisibila ideea elaborarii unor politici destinate doar tinerelor familii din ”clasa de mijloc”. Politicile trebuie concepute spre incurajarea tuturor.
Apreciez România pentru că își conservă valorile tradiționale, cred că e ceva foarte important pentru națiune. Asigurați-vă că familia rămâne intactă, că se construiesc familii aici. Familia tradițională este foarte importantă și cred că o țară puternică e o țară care are o familie puternică. O țară care nu are familii puternice nu este o țară puternică. Aceasta i-am transmis și premierului dvs.
Anumite posturi de televiziune, radio, cotidiane online si presa scrisa formuleaza acuzații nefondate, creaza stiri manipulatoare, prezinta informatii nereale, profund distorsionate despre Coaliția pentru Familie si initiativa de modificare a Constitutiei României. În cele mai multe cazuri. moderatorii emisiunilor radio si tv nu au solicitat invitatilor să probeze acuzațiile. Toate aceste derapaje majore vor ajunge probabil in manuale, ca probe ale unei deprecieri fără precedent a activității jurnalistice.
Trăim în capitalism, și în capitalism proprietarul decide. Iar proprietarul României este acum străin. Nu poate fi altfel, chiar dacă se dorește a se prezenta situația altfel! Din când în când, dar mereu mai ades, situația își arată adevărata față, oricât ar ascunde-o unii sau alții! De îndată ce proprietarului străin nu-i convine ceva, atunci inventează dușmani, rezultate ale alegerilor sunt ignorate, câștigători ai acestora sunt făcuți vinovați de te miri ce, structuri ale procuraturii, care și așa nu descoperă vreun străin corupt, ci numai români corupți, intervin spre a-i delegitima pe nefericiții victorioși, demonstranți apar ca la un semn în stradă etc. etc. Și toate cele asemenea sunt puse în mișcare atunci când salariile sunt într-un fel sau altul crescute, căci instrumentul principal de împilare a României de către stăpânul străin este salariul colonial, unul de multe ori mai mic decât în țările de origine ale respectivului capital străin la productivități ale muncii egale sau chiar superioare în subsidiarele din România.
Vopseaua statului modernizat se scorojește. Potemkiniada cade la pămînt. Informația circulă, chiar dacă e miezul unui zvon sau glazura unui denunț, chiar dacă e începutul unei stenograme sau finalul unei înregistrări cu telefonul. Sînt lucruri despre care ȘTIM că sînt adevărate, lucruri care se petrec sub ochii noștri de ani buni. Ne-au lipsit pînă acum posibilitatea de a face interogatorii și semnăturile făptașilor sub jurămînt. Vin vremuri amuzante. Cîntăreții orbi ai statului falsificat, mîncătorii de căcat din presă și din societatea civilă, apostolii mîinii forte, toți cei care au călărit pe procurori și pe ofițeri așa cum călăresc orcii pe hiene, toți cei care, în numele Codruței Koveși și al Monicăi Macovei, au revărsat ură la intensitate leninistă, toți au nevoie de un popas la vomitorium. Copiii ăștia feroci trebuie să-și borască puțin ideile pe pantofi.
Așa cum am mai relatat, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) se află pendinte o cauză (R.F. c. Germaniei) a cărei miză este alterarea reglementărilor privind filiația, pentru a servi două persoane de același sex care „au copii”. O altă cauză, de asemenea pendinte, oferă o nouă ocazie de a se folosi pretinse argumente anti-discriminare spre avansul unei agende sinistre anti-familie, manifestă, de data aceasta, sub forma ipocritului „drept de a avea copii” – inclusiv pentru aceia care, din motive ce țin de construcția biologică a cuplului, nu pot avea unul.
Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie de intoleranță și discriminare se manifestă, de fapt, ele însele intolerant, discriminatoriu și antidemocratic față de cetățenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească și necesară, în deplinul respect al regulilor democrației.
Militanții revoluționari, odată ce și-au dobândit libertatea în planul vieții intime, iau cu asalt instituția mariajului pentru că văd în ea un ultim obstacol în calea emancipării totale. Nu mai e vorba de majorități opresive și de minorități oprimate, ci de o luptă pentru un statut simbolic din care homosexualii nu obțin practic nimic, dar dobândesc în schimb sentimentul unei victorii pe ruinele unei instituții străvechi.
Ce se întâmplă în situaţia în care nu izbutim să ne concetrăm pe primele două posibilităţi, cele mai realiste, şi să producem acum milioanele de români de care e nevoie? Subliniez: ACUM, şi nu peste treizeci de ani. Ei bine, generaţia mea, adică cei peste patruzeci de ani, vor avea cu greu o pensie suficient de mare încât să întreţină o cutie de carton în care să trăiască la talpa blocului. Pentru că de apartamente şi case nici nu se va pune problema. Ca să parafrazez un banc bun: putem începe să ne panicăm.
Riscurile și reacțiile adverse pe care le presupune această procedură medicală care este vaccinarea, precum și ingredientele vaccinurilor, fie prezentate în cuprinsul prospectelor acestora sau chiar necunoscute de nimeni (nici măcar de autoritățile care aprobă punerea lor pe piață) datorită faptului că sunt considerate „secrete industriale”, sunt prin ele înseși suficiente pentru a declara cu certitudine procedura vaccinării ca fiind purtătoare de riscuri, ca atare numai un părinte informat, după o aprofundată chibzuință și cântărire a situației personale a copilului, luând în considerare contextul medical familial, cu istoricul său imunologic, alergologic, genetic, poate decide să și le asume sau nu în privința acestuia.
Va dau un sfat. E un sfat bun. N-avem nevoie sa avem criza guvernamentala, avem nevoie de stabilitate ca sa ne ridicam. Curatiti-va in propria ograda, scoateti gunoaiele din ograda. Daca aveti ministri corupti, iar sectorul sanatatii are atatea bube cat nu se pot numara, legate de mafia medicamentelor, de traficul de influenta, de o gramada, scoteti-l afara, pentru ca altfel puteti starni o furtuna care curata tot. Nu mai rabda oamenii, si acum ati facut o greseala uriasa: toata populatia se vaccineaza, inclusiv adultii. La copii mai era un pic de traditie, dar daca vreti sa vaccinati cu toate vaccinurile cu putinta si, daca apar probe ca vaccinurile nu s-au testat, nu s-au verificat efectele secundare, si apar probe ca utilizarea unor vaccinuri a creat probleme, nu le-a rezolvat, eu nu va vad bine.
Ambasada Rusiei in Romania (contul de Facebook): În contextul publicării în presa română și Internet a materialelor despre evenimentele tragice în aprilie 1941 la Fântâna Albă și așa-zisul “masacru la Fântâna Albă” propunem spre atenția cititorilor traducerea în limba română …
Pentru orice ţară din lume, resursele naturale sunt o binecuvântare dacă cei care conduc acea ţară nu o trădează sau nu sunt corupţi, dacă ştiu să le folosească pentru concetăţenii lor. Altfel, este Africa. Există oameni care afirmă că acesta este scenariul pentru România pentru următoarele decenii. Să fim doar un teritoriu de exploatare a resurselor naturale, care urmează să fie procesate în vest. Este cineva care să-i contrazică?
Pe plan informational, ramane ca varianta de lucru ca Rusia poate investi in razboiul informational de tip trolling, mai degraba decat in razboi propagandistic deschis. Trollingul, la acest nivel, poate insemna nu doar diseminarea de viziuni/informatii anume, ci si folosirea de tactici discursive prin care se cauta intimidarea, confuzionarea, derutarea, demobilizarea unui public tinta, provocarea etc.
“După 27 de ani, România se plasează pe ultimul loc, împreună cu Bulgaria, la distanță de standardele europene, dar și față de celelalte țări foste socialiste membre UE. O țară subdezvoltată, sărăcită, cu o economie dezindustrializată și cu o agricultură dezorganizată, o economie incapabilă de a oferi locuri de muncă pentru întreaga populație, munci cu valoare scăzută, o comunitate demoralizată”
E adevarat ca exista o directiva a Comisiei Europene care impune studierea istoriei religiilor in loc de “ora de religie” confesionala? Da, dar nu e directiva*, ci recomandare**, si nu apartine Comisiei Europene, ci Consiliului Europei***, adica o cu totul alta institutie decat UE.
Stiripesurse: HALUCINANT – Cum să scriem un DENUNȚ, subiect de olimpiadă. Reacția ministrului Educației Un subiect dat ieri la faza judeţeană a olimpiadei de limba română i-a blocat pe profesori. Elevilor de la clasa a 12-a din judeţul Prahova li s-a …
In realitate, este vorba despre un profit RAPORTAT, nu de un profit real. Asadar, multinationalele RAPORTEAZA un profit care e mult mai mic decat cel al firmelor autohtone. Iar cauza pentru aceasta sub-raportare a profitului este ca, procedand astfel, il scot in afara tarii. O spune chiar ANAF-ul.
Principalul motiv al scăderii populației rămâne prăbușirea numărului de născuți-vii: în 2016 s-a atins un nou record, de numai 189.783 copii născuți, ceea ce ne apropie de nivelul anului 1876. Atunci, însă, au fost înregistrați 164.547 de copii născuți la o populație de numai 4,4 milioane de locuitori, în timp ce în 2016 populaţia era de aproape 20 de milioane de persoane, la numărul de 189.783 nou-născuți.
ActiveNews: Ministerul Educației vrea ca Istoria predată copiilor să formeze „mecanisme intelectuale care să prevină orice forme de naționalism”. Ȋn plus, profesorii nu mai sunt obligați să predea și operele scriitorilor clasici ai literaturii române Ȋn vreme ce copiii merg …
“Revolutia luminii” merge impotriva acestei tendinte de contestare a status-quo-ului, avand rolul de a reafirma si relegitima neoliberalismul si euroatlanticismul. Intr-o lume in care regulile jocului globalist sunt rediscutate, la noi se reafirma categoric, in paralel cu delegitimarea masiva a politicului si investirea cu puteri extra-ordinare a institutiilor coercitive, de forta (SRI, DNA). Pentru ca acesta este sensul “luptei anticoruptiei”. Delegitimarea politicului inseamna, totodata, delegitimarea democratiei reprezentative si ”securizarea” avanposturilor neoliberale. #Strada modelata prin #Firechat devine noua instanta cetateneasca ce invalideaza votul popular, prea periculos in aceste timpuri, marcat fiind tendinta nationala, localista, si care plebisciteaza, intr-o forma cenzitara ascunsa, adevaratii lideri ai Romaniei, oamenii statului profund.
Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsând generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.
Mesajul lui Johannis, ca mediator: numai strada are dreptate. Absolut nimic despre Statul Poliţist, nimic despre acest pol politic ocult şi antidemocratic numit Binom, ce intervine în viaţa politică rezultată în urmă alegerilor, nimic despre realitatea intervenţiei SRI în Justiţie, care este considerată “câmp tactic” printr-o decizie desecretizată a CSAT. Johannis se bucură pueril în faţa luminiţelor oraşului în “sărbătoare”: “imaginea aceea splendidă din Piaţă Victoriei, cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii.” O imagine care seamănă cumplit cu aceea de acum câţiva ani, din Piaţa Maidan.
Cum se manipulează masele? Cititorul Titus L S-au scris o mulțime de cărți despre manipulare. Sunt studii teoretice, sunt manuale practice, toate acestea sunt publice, lumea le citește și degeaba. Manipularea este suverană, nimeni nu pare a scăpa de ea. …
Basilica.ro: Îndemn la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica …
Putin se va intalni cu Viktor Orban la Budapesta in curand. Zilele trecut Trump a vorbit cu Putin la telefon si apoi au reinceput ostilitatile in estul Ucrainei. Putin i-a dat recent o harta lui Dodon cu Moldova Mare, care include si Moldova din Romania. Toate acestea nu sunt simple coincidente. Sper ca la conducerea Romaniei mai exista oameni care gandesc si care stiu citi semnele timpului.
Dacă vă întrebați cum a fost posibil stalinismul în România, priviți ce se întâmplă în ultimele zile. Nu, nu sovieticii l-au adus: noi, românii, l-am construit. Și, în multe aspecte ale sale, i-am depășit, în ticăloșie, pe sovietici. Așa că ne-am mai luat-o încă o dată peste bot. Noi, cei care am făcut prostia să credem că România poate fi o țară liberă și democratică. Din păcate cetățenii ei nu vor asta. Ei vor mai mulți securiști, mai multe închisori, mai pline de dușmanii poporului, mai multă slugărnicie față de ocupanți.
România este evaluată, nu doar din cauza lui Ceauşescu, ci şi din cauza succesului interbelic al mişcărilor legionare, ca un mediu social premodern cu un puternic potenţial naţionalist (fie prin manipulare externă, maghiară sau rusească, fie prin forţa charismatică a unor lideri politici autohtoni). Pentru ca acest potenţial să rămână latent, inactiv, fără expresie publică, în 2005, SUA (prin CIA) au convins preşedintele României să accepte reţeta FBI pentru Mexic. Sub masca unei mari campanii Anticorupţie urma să fie implementate, în secret, toate ingredientele unei noi poliţii politice, a cărei misiune esenţială trebuia să fie neutralizarea germenilor naţionalişti. Misiunea a reuşit. Azi, în UE, România este cel mai puţin expusă unor mişcări eurosceptice ori naţionaliste. Din păcate, în colateralele ei, misiunea a fost exploatată şi pentru răfuieli politice de interes personal sau partinic, lăsând în urmă multe abuzuri judiciare.
Dovada existenței statului profund, în declarația lui Iohannis, de acum vreo jumătate de oră, la Strasbourg. ”Indiferent de jocurile politice, cu securitatea nationala nu are voie sa se joace nimeni, nici macar cei care au impresia ca ei conduc acum lucrurile”. Deci vă este clar: nu cei care au câștigat alegerile guvernează. Nu, ei doar au impresia că guvernează. Alții au cu adevărat puterea. Cei care, bătând cu pumnul în masă, își iau cât vor ei din banii publici. Restul? Să moară! Cum să iei banii de la gura serviciilor și a procurorilor?
Isprăvile statului de drept sînt fără număr, fiindcă statul de drept a ajuns lucrarea unor meșteri nebuni, otrăviți de putere. Oameni lacomi, cu minte puțină și suflet pornografic, au clădit o biserică a curvelor cu epoleți, un loc de închinăciune pentru proști.