VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?
DESPRE MENTALITATEA DE TIP POLITIC, IEZUIT SI LUMESC A SEPARARII CREDINCIOSILOR PE BAZA PARTIZANATELOR DE GRUP
+ 13 aprilie 1976
Cum putem apostazia daca pierdem Duhul si trairea Ortodoxiei?
„Biserica – accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face unealtă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru reglarea propriilor noastre conturi”.
***
- Va rugam sa cititi integral, fiind un cuvant de mare folos si de mare actualitate: IPS AVERCHIE TAUSEV: TREI NIVELURI ALE APOSTAZIEI
*
“(…) Cel de al treilea nivel al apostaziei
In sfârşit, cel de al treilea nivel de apostazie cu privire la care Arhiepiscopul Averchie ne-a avertizat, este atins atunci când bisericile ortodoxe, chiar şi când păstrează toate tradiţiile a ceea ce ele numesc „Ortodoxie adevărată”, pierd totuşi „savoarea” preţioasă a credinţei lor şi ajung contaminate de un duh lumesc travestit în spiritualitate. Aceasta se întâmplă din pricina:
(1)a pierderii dragostei creştine adevărate, fără de care toate tradiţiile ajung mai degrabă osânditoare decât purtătoare de har, şi
(2) a întrebuinţării în scopuri lumeşti a formelor şi suporturilor de credinţă exterioare(care sunt menite să trezească amintirea lumii de dincolo). Dintru aceşti factori se iveşte o altă formă de „pseudo-Ortodoxie“, de data aceasta mult mai subtilă, pentru că poate fi tăinuită în toate formele corecte. Câteva din simptomele sale, care pot fi găsite şi în „pseudo-Ortodoxia” apostaziei de nivelul al doilea, vor fi înfăţişate mai jos.
Politica de grup
Arhiepiscopul Averchie a văzut că, odată ce „savoarea” Ortodoxiei s-a pierdut, iar Biserica ajunge să fie privită în primul rând ca o organizaţie lumească, calitatea de mădular al Trupului tainic al lui Hristos este confundată cu calitatea de membru într-o grupare administrativ bisericească sau în alta. Atunci, vieţile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curăţirii Bisericii“, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizaţiei. Preoti, mireni şi monahi sunt aţâţaţi şi făcuţi să nu se încreada unii în alţii, tocmai ca să apere avantajele lumeşti al respectivelor lor grupări. O grupare bisericească poate să se desprindă dintr-o alta şi să caute să îşi legitimeze poziţia cu nenumărate formule legale şi canonice. 
Diferite grupări pot să se unească, formând „supragrupări” ca să ajungă să se simtă mai legitime; pot sa vorbească de unitatea lor exterioară, ca şi când aceasta ar reprezenta unitatea duhovnicească adevărata a Bisericii, însă adeveresc că această unitate este de fapt pe de-a-ntregul politică, dacă ele resping sau întrebuinţează polemica împotriva acelor grupări ortodoxe care nu s-au alăturat organizaţiilor lor. Cei cu o „mentalitate partinică” pot pierde însăşi ideea de sfinţenie, ridicând în slavă personalităţile bisericeşti fie pentru ci sunt „recunoscute” de propria lor grupare, fie pentru ca sunt purtătorii ei de cuvânt cei mai de vază. „Canonicitatea”, o armă însemnată în polemica dintre grupări, ajunge să fie mânuită destul de discreţionar şi confundată în mod greşit cu „recunoaşterea” unui grup de către alte grupări. In felul acesta, pare să devină mai „canonic” cel care întrebuinţează propaganda cea mai eficace.
Arhiepiscopul Averchie era scârbit de acest domeniu, al ceea ce el numea „politica de grup”, văzând că nu are nimic de a face cu adevăratul creştinism. Cu toate că politica de grup a atins într-adevăr o culme în vremurile acestea de pe urmă, când „dragostea multora se va răci” (Matei 24,12), „mentalitatea de grup” nu este doar apanajul epocii moderne – ea este o tendinţă generală a părţii căzute, trupeşti a omenirii. Chiar şi Sfantul Pavel a avut de-a face cu ea când îi scria bisericii din Corint:
„Că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu al lui Apollo, iar eu al lui Chifa, iar eu al lui Hristos! Au doară S-a împărţit Hristos? Au Pavel s-a rastignit pentru voi? Sau întru numele lui Pavel v-aţi botezat? […] Căci când zice cineva: Eu sunt al lui Pavel, si altul: Eu, al lui Apollo, au nu oameni trupeşti sunteţi?” (1 Corinteni 1,12-13; 3,4).
Să faci din Biserică o unealtă a intrigilor politice, spunea Arhiepiscopul Averchie, înseamnă “să le supui pe cele veşnice celor vremelnice, pe cele cereşti celor pamânteşti, pe cele sfinte celor păcătoase”. In articolul sau Râvna cea sfântă, a afirmat în continuare:
„Şi în acelaşi chip [ca şi râvna sfântă], există o râvnă artificială, mincinoasă, înapoia măştii căreia este tainuită colcăiala patimilor omeneşti de rând – cel mai adesea mândria, iubirea de stăpânire şi de cinstire şi interesul unei politici de grup asemenea celei care joacă rolul principal în luptele politice şi pentru care nu poate fi nici un loc în viaţa duhovnicească, în viaţa bisericească publică, însă care, din păcate, este des întâlnită in vremea noastră şi este aţâţătoarea de căpetenie a oricărei gâlcevi şi tulburări din Biserică. Conducătorii si aţâţătorii acestei râvne mincinoase se ascund adesea in spatele vreunui fel de idealism închipuit, însă în realitate îşi urmează numai ţelurile lor personale, străduindu-se nu să-I fie pe plac lui Dumnezeu, ci să îşi satisfacă propria grijă de sine şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă si slava colegilor şi partizanilor din gruparea lor. Toate acestea, nu mai trebui să o spunem, sunt profund străine râvnei celei sfinte şi adevărate, sunt potrivnice ei, păcătoase şi vinovate, căci ele primejduiesc mai mult Sfânta noastră credinţă şi Biserică!”
„Biserica – accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face unealtă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru reglarea propriilor noastre conturi“.
In ceea ce-l privea pe Arhiepiscopul Averchie, politica de grup o socotea plictisitoare, oricare ar fi fost gruparea implicată. In mod ironic, tocmai dezacordul lui cu cei ce aveau „mentalitate de grup“, a fost cel care l-a făcut să cadă pradă politicii lor. A fost îndepărtat din calitatea de membru permanent din propriul consiliu episcopal, fiindcă a refuzat să fie dirijat mai de grabă de o „linie de partid”, decât de propria sa conştiinţă. Văzând că politica de grup a pătruns nu doar în alte grupări, ci şi în obştea sa, i-a spus odată unuia din foştii lui seminarişti: „Nu rezultă din aceasta că harul Sfântului Duh părăseşte soborul nostru?”
Totuşi, se poate pune întrebarea de ce Arhiepiscopul Averchie a vorbit aşa de făţiş despre fenomenul „neinspirant” al politicii de grup. Nu ar fi fost mai bine să ne prefacem doar că toate celelalte grupări ortodoxe nu există şi să ne mărginim atenţia la propriul nostru cerc? Nu, pentru Arhiepiscopul Averchie aceasta ar fi fost o sustragere de la răspunderea sa ca Apostol al lui Hristos. Politicile de grup otrăvesc misiunea Ortodoxiei în Lumea Liberă, abătându-i din cale pe cei nou convertiţi şi făcându-i pe credincioşi să se plece mai curând şoaptelor diavolului decât cuvintelor Vieţii. Pastrarea tăcerii ar fi fost o nelegiuire de vreme ce, dacă această problemă nu ar fi fost abordată făţiş, cum altfel ar găsi căutătorii de cele duhovniceşti esenţa adevărată a Ortodoxiei, care prin fire este mai presus de politica de trup? Cum ar fi trăit aceştia realitatea vie a Bisericii celei adevărate care, aşa cum spunea Arhiepiscopul Averchie, este „unitatea duhovnicească strânsă a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos“?
„NUMAI RÂVNA SFÂNTĂ PENTRU DUMNEZEU, PENTRU HRISTOS, scria arhiepiscopul, fără nici o amestecare a vreunui fel de prefăcătorie sau a vreunei POLITICI îndoielnice şi perfide, trebuie să ne călăuzească în toate faptele şi lucrările noastre“.
***
(…)
CEREASCA BIRUINŢĂ
Pe 1/14 aprilie 1976, Părintele Serafim Rose a scris în jurnalul său:
„Astăzi am fost înştiinţaţi despre moartea călăuzei noastre duhovniceşti şi teologice, Arhiepiscopul Averchie, care ne-a lăsat cu adevărat orfani…”
La câteva luni după aceasta, pe 22 octombrie/4 noiembrie, Părintele Serafim a venit la biserică pentru slujba de dimineaţă şi i-a povestit unuia dintre fraţii săi despre un vis minunat pe care îl avusese în noaptea ceea. Il văzuse pe iubitul său Arhiepiscop Averchie stând pe nişte trepte verzi, precum iarba, care duceau in sus. Erau acolo mulţimi uriaşe de oameni, ca la o adunare în aer liber, iar Părintele Serafim era cu ei. Arhiepiscopul Averchie arăta strălucitor. Era înveşmântat tot într-un alb orbitor, precum era şi întreaga mulţime, şi diaconul din preajma arhiereului, şi Părintele Serafim însuşi, care stătea puţin mai jos, însă chiar în faţa Arhiepiscopului Averchie. Avea loc un fel de sărbătoare solemnă. Diaconul trebuia să rostească prochimenul, dar dintr-odată parcă nu mai putea să grăiască cuvintele, iar el şovăia, căutând să şi le aducă aminte. Insă Părintele Serafim le cunoştea şi a privit în sus către Arhiepiscopul Averchie – vrând să îi spună că el ştie cuvintele care erau de trebuinţă. Atunci Arhiepiscopul i-a dat de înţeles că ar trebui să spună el prochimenul cu voce tare, în locul diaconului.
„Să învieze Dumnezeu – a psalmodiat cu glas înalt Părintele Serafim –şi să se risipească vrăjmaşii Lui! Să învieze Rusia! Aliluia!”
Indată ce a spus aceasta, a fost acoperit de un uriaş murmur, din toate părţile; cântarea a răsunat precum un tunet, revărsându-se ca nişte valuri mari, până în depărtări. In această clipă, Arhiepiscopul Averchie a zâmbit cu mulţumire adâncă. A început să urce încet, în vreme ce legăna, tămâind, o cădelniţă. Şi în timp ce minunatele coruri de mii de glasuri continuau, Părintele Serafim a înţeles că acest prilej măreţ, solemn, nemaiauzit era prăznuirea învierii Rusiei. Apoi s-a trezit.
Glasul plin de linişte al Părintelui Serafim, întru care a povestit visul, l-a încredinţat pe frate că fusese o cercetare adevărată din partea Arhiepiscopului Averchie. Sfârşindu-şi povestirea, Părintele Serafim l-a întrebat: „Oare ce să fi însemnat?”
„Nu ştiţi ce zi este astăzi?”, i-a răspuns fratele. „Este prăznuirea Sfântului Averchie, cel întocmai cu Apostolii – cea dintâi prăznuire a numelui Arhiepiscopului Averchie în Ceruri! De asemenea, se prăznuiesc în aceasta zi atât cei Şapte Adormiţi din Efes – ale căror vieţi preînchipuie învierea obştească -, cât şi Icoana Maicii Domnului din Kazan – care a izbăvit Rusia în trecut. Visul Sfinţiei voastre nu este unul oarecare; trebuie să aibă o însemnătate”.
Astfel s-a învrednicit Părintele Serafim să se împărtăşească din biruinţa cerească pe care Arhiepiscopul Averchie o trăia deja în Ceruri”.
Va recomandam calduros si alte articole despre viata si invatatura IPS Averchie:
- SALVAREA ORTODOCSILOR DE ASTAZI (I)
- SALVAREA ORTODOCSILOR DE ASTAZI (II)
- SALVAREA ORTODOCSILOR DE ASTAZI (III)
- Un om în faţa apostaziei contemporane: Arhiepiscopul Averchie
- ARHIEPISCOPUL AVERCHIE ŞI ÎNSEMNĂTATEA SA PENTRU BISERICA ORTODOXĂ – de Cuv. Seraphim Rose
- IPS Averchie, mentorul Cuviosului Seraphim Rose despre MAREA APOSTAZIE
- Sa ne temem de fatarnicie!
- Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici (ADEVARATA ORTODOXIE INSEAMNA LUPTA)
- CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI
- IPS Averchie despre principiile evanghelice ale iertarii pacatelor si judecarii raului
- Fiara, Antihristul si profetul mincinos in talcuirea Vladicai Averchie Tausev (“Apocalipsa Sfantului Ioan: un comentariu ortodox”)
***
Legaturi:
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (I): “Atunci cand clericul se laicizeaza devine impreuna-lucrator cu diavolul”
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (II): Cum se infrunta problemele bisericesti, despre cei care cauta ranguri si slava si despre cum se iau deciziile in Biserica in duh ortodox
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
- SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
- FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite
- “O ASTFEL DE „CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual (III)
- Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe calea cea stramta, imparateasca
- LUCRATORII NETREBNICI SI PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI. CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
- TOATA NADEJDEA LA HRISTOS!
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE DESPRE SEMNUL RACIRII INIMII. Cum “ajuta” galceava teoretica a calendarului la denaturarea credintei
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: NU PUTEM CITA CANOANE UNUI OM CARE SE INEACA. Supercorectii, Patriarhia Moscovei si cazul dramatic al pr. Dimitrie Dudko
- “In ce stramta camasa de forta a logicii vor sa ne sileasca sa intram…” – ULTIMUL CONFLICT AL PARINTELUI SERAPHIM CU GRUPAREA ZELOTISTA
- Ravna fara socotinta sau boala “supercorectitudinii”
- Cuviosul Serafim Rose despre ispitele nou-convertitilor sau cum se poate pierde harul la cei ravnitori
- TAINA UNITATII. Cum traim, fara sa stim – pietist sau ideologic – in afara Ortodoxiei, in numele “UNITATII” DE JOS SI A “IUBIRII” CELEI VECHI (I)
- Pr. Al. Schmemann despre PERVERTIREA SENSULUI CUVINTELOR SFINTE, despre unitatea de Sus si unitatea de jos, cea a exclusivismului omenesc (III)
- Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (I)
- Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde
- IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
- Credinta mecanica sau viata crestina ca SIMULACRU
- Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste
- CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!”
- “CA TOTI SA FIE UNA…” – Mitropolitul Augustin de Florina despre dezbinarea generala si cea dinauntrul Bisericii, ca semn al sfarsitului
- “Jurnalul fericirii” in actualitate
- EVANGHELIA PARASITA: “Nu stiti ce cereti… INTRE VOI NU TREBUIE SA FIE ASA”. Despre intaietate, ierarhii, competitie, interese vs. slujirea smerita si supusa
- Pr. Mihai-Andrei Aldea: DE UNDE INCEPE SI CUM SE FACE LUCRAREA DE PROPOVADUIRE (MARTURISIRE)? Cum putem sa-i iubim pe cei aflati in rataciri si pacate grele? Cum poti sa cazi din Adevar chiar fara sa stii?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Doamne vrajmașii mântuirii
Ne’ademenesc în rău prin bine
Și noi cădem crezând gândirii
Și’aprecierilor de sine.
De cand ne’am înălţat cu mintea
Și instruirea foarte sus
Nu ne mai pogorâm în grija
De-a nu-ţi greși în chip ascuns.
De cand luptăm patrunși de râvna
De-a demasca înșelăciunea
Ne îngrijim de chipul nostru
Spre’al face să convingă lumea.
Imaginea “care convinge”
Ne preocupă mai presus
Decât păzirea – cea cu frică –
De-a nu-ţi greși în chip ascuns.
Ne’alipim de grupul celor
Ce ni se par cei mai curaţi
Și ne’angajam fără de frica
Că vom putea fi înșelaţi…,
Că gândul, fapta și cuvântul
– Când le-am plinit total în bine –
Ne pot fura prin înșelare
Și prin parerile de sine.
Trăim azi vremea cand în lume
Imaginea e’n cinste mare,
Când nimenea nu mai vorbește
Ortodoxește de’nșelare.
Toţi comentăm sfânta credinţă
Și scriem strașnic în Iisus,
Lipsiţi de frica înșelării.
-Și cei de jos și cei de sus-.
Acum imaginea e totul.
Cândva însă vorbea trăirea,
Smerenia cea dinlăuntru,
Frica de’a pierde mântuirea.
Sfinţii părinţi cercetau duhul
Cu grijă și cu frică mare,
Noi ne’nalţăm mai sus de ceruri
Fără vre-o frică de’nșelare.
Acum mai mult ca niciodată
Ne amagim desăvârșit
Trăind sentimental credinţa,
Pasional și fals smerit.
Dar iată ne vadește duhul
Și scrisul sfinţilor părinţi
Trirea desacralizantă
Și râvna celor razvratiţi.
Ne dă-n vileag duhul ce luptă
S’arate cine am ajuns,
Ce știm, ce-am zidit,ce facem.
-La ceilalţi nu ţie Iisus-.
Ajută-ne c’adanc și sicer
Cu’adevărat să ne smerim,
Să ne pazim de înșelare
În ce trăim și-n ce gândim.
Unele fraze din acest articol parca ar fi fost scrise de cineva care priveste realitatile de acum de la noi di biserica, din minastiri, din parohii, de pe net. Un hatis de intrigi si de lupte de reglari de conturi care nu mai au nici o legtaura cat de mica cu crestinismul, cu Iisus Hristos si evanghelia Lui! Ceva foarte foarte MURDAR!Sincer la cate aud si vad, ma intreb daca unii oameni chiar nu tremura cand se impartasesc sau daca se cred nemuritori? SAu pana la urma daca ei mai cred in ceva, in Dumnezeu. Sa fie dar inselare, orbire? Dar atata de mare??? Numai eu vad asta? Singura consolare e ca mereu se pare ca a fost asa in biserica, nu e acum mai rau ca altadata,probabil, dar tot e foarte urat ca e asa.
Un sfant parinte spunea :” Cel mai greu este sa combati raul, cand este facut sub aparenta binelui…”
Episcopul acesta nu era stilist?
Nu, este arhiereu ROCOR, adica Biserica Rusa din Exil, rezultata a conditiilor istorice de dupa revolutia bolsevica si cu care a fost in comuniune inclusiv Biserica Ortodoxa Romana inainte de instaurarea comunismului. Acum cativa ani Biserica Rusa din Exil s-a unit cu Patriarhia Moscovei, revenind astfel la Biserica-Mama, de vreme ce comunismul (cel putin in fateta sa agresiv-ateista) a cazut in Rusia si s-au recunoscut miile de jertfe ale mucenicilor rusi.
Este insa ”revendicat”, pe nedrept, asa cum este revendicat si Sf. Ioan Maximovici, sau cum e Cuviosul Seraphim Rose, de o serie de grupari, para-grupari, micro-factiuni stiliste sau schismatice fata de ROCOR unit.
Sa stim ca ROCOR nu era o simpla factiune, ea era Biserica Rusa din exil. Biserica ce a pastrat comuniunea cu Biserica Moscovei, chiar daca nu in chip vizibil, ci in chip invizibil, adica, preoti de la moscova conslujeau cu ei. Tocmai aici e diferenta intre gruparile schizmatice si ROCOR, Sfantul iaon Maximovici a hirotonit 2 preoti pe stil nou!!pentru nevoile Bisericii pe nou.
Stilistii de astazi sunt schizmatici, fanatici si chaor eretici pentru ca au transformat calendarul in Dogma. Folosesc niste masuri de gandire fara dragoste, strict juridice, sunt supercorecti. De aceea preferam sa marturisim in Biserica dar nu inafara ei. Orcata dreptate Dogmatica a ravea stilistii, ei sunt cazuti de-a dreapta si un parinte i-a vazut in iad intr-un loc une dera un foc care ii ardea, erau canoanele fara dragoste.
Luptam in Biserica:
[Comentariu editat de admin – Va rugam sa nu mai incercati sa strecurati printre randuri si sa repetati materiale care au fost deja postate pe site de mai multe ori si care nu au legatura cu articolul in cauza si fac astfel incat tema comentariului sa fie de neinteles. Am mai spus ca nu sustinem petitiile online, care nu sunt doar inutile, ci servesc, involuntar, la adunarea unor baze de date]
Ati auzit bancul cu semiilegalistii? Se spune la Radio Erevan urmatoarea stire: Ceausescu nu a fost ilegalist, ci semiilegalist! Intraba ascultatorii:De ce SEMIILEGALIST? Raspunsul Radio Erevan: Ceausescu se ascundea, dar nu il cauta nimeni!
Asa si voi cu bazele de date. In primul rand aceasta petitie are binecuvantarea parintelui Theodoros Zisis care o sustine, a parintelui Gavriil din Sfantul Munte(ucenucul Sf Paisie Aghioritul, a parintelui Gheorghios Metallinos si a altor nume mari de arhierei care nu pot sa le spun)
Aceasta petitie este cu totul speciala. Atitudinea voastra este lipsita de logica. Marturisirea nu e bravura ieftina. Ea face parte din datoria oricarui credincios ortodox. Tine si de latura Martirica.
Pr Timotei
@ Pr. Timotei:
Radem noi, dar o sa dea candva in plans rasul acesta. Multi s-au ‘ars’ la timpul lor, altii isi asteapta doar randul cuminti si creduli. Nu-i de ajuns nevinovatia (cata o fi) entuziasmul, ravna infierbantata si buna intentie, fara un dram de intelepciune. Cum cita adesea parintele N. Steinhardt, “Iubesc naivitatea, dar nu la barbosi”. Sa credem senin si fericit ca nu ne “cauta” nimeni, da, e foarte frumos. Noi nu vrem sa vindem oamenilor iluzii, macar ca unii ce suntem patiti. Nu vrem sa amagim oamenii de niciun fel. Am mai vazut filmul asta de cateva ori in chestiunea cipurilor, a cazului Corneanu, etc. Si cunoastem in parte si la ce au folosit multe din aceste demersuri VIRTUALE. Totul e, din pacate, numai virtualitate, iluzie, in bataia tobelor si in rasunetul trambitelor, al chimvalelor si aramelor sunatoare, dar neaparat cu peluza plina.
Suntem de acord cu ideile de acolo, am mai spus-o, sprijinim continutul, dar nu si forma in care este facuta. Dincolo de asta, e nevoie de petitii si memorii serioase, in toata regula, care sa mearga direct la destinatari (Sf. Sinod), de demersuri insistente acolo unde chiar conteaza, nu de petitii stridente, nu agitatie de fatada, care doar fac ocolul netului, scrise cu litere mari, dand un efect respingator, si care… nu ajung nicaieri si nu rezolva absolut nimic, decat… fac doar zgomot mult si aduc, poate, beneficii de imagine de marturisitori virtuali unora. Iar tot ce e mult, obsesiv, abuziv, deranjeaza si provoaca efectele contrare.
Dupa cum, nu va suparati pe noi, nici bravura ieftina (si sub pseudonim), nu e deloc marturisire. Cu atat mai putin martiriu. Un pic de tact si de intelepciune nu strica. Si mai multa pace launtrica, pentru a deosebi duhurile si tovarasiii de drum sinceri de cei interesati...
Iertati-ne, va rugam!
Sunt deacord cu ceea ce spuneti, dar petitia e doar un inceput, este un semnal de alarma, provoaca reactii adverse. Are un rol bine definit in acctiunea mult mai ampla si mai personala care se va desfasura. Are rol pedagogic, pregatitor, socant, dar tocmai aceasta face diferenta intre inertie si acctiune. Daca unii se semneaza sub pseudonim, e problema lor, tine de etica aceasta situatie, mai bine nu te semnezi decat sa pui un nume fals. In al doile rand, bravura ieftina o intalnim la cautatorii de nod in papura stilisti, nu la un text bine conceput teologic, asa cum ati mentionat ca sunteti deacord cu continutul, dar nu si cu forma, urmeaza, asa cum am mentionat acctiuni mult mai ample in aceasta directie si mult mai personale. Frica pazeste pepenii.
Asa cum spnea P Timotei:”stilistii de astazi sunt schizmatici,fanatici si chiar eretici…folosesc niste masuri de gandire fara dragoste,strict juridice,sunt supercorecti”,dar Sfintii despre care vorbesc ei ,nu s-au rupt de Biserica,si din scrierile lor,folosesc numai citate scurte,care sa le reprezinte interesele,fara sa ia in calcul ca acei Sfinti au marturisit din interiorul Bisericii,fara sa produca schizme…Au marturisit cu dragoste pentru povata celorlalti…
Daca gresesc,iertare,insa mi se pare mie,sau e ceva minciuna,parca se chiama,cand atribui unei persoane ca a scris ceea ce nu a scris,si mai redai si sub forma de citat?!?!
Va rog, cine vrea poate sa ma contrazica,dar unde e sinceritatea???Cineva supercorect,cum se impaca cu minciuna???Cine isi permite,om de rand ,sa afirme ca ucenicii din tara asta nu citesc cartile Sfintilor Parinti?Nimeni!Poate ne depaseste puterea de intelegere si avem nevoie de sfatul duhovniculi,ceea ce e cu totul altceva…
Sau cu versurile tiparite intr-o carte cu vieti de Sfinti?
Mi-e mila de ei,sincer,ma doare inima!Cata inversunare…,si suntem acelasi neam,suntem frati romani,intru Hristos…?Da,toti il cautam pe Hristos,dar depinde si cum?Cu inversunare sau cu seninatate si dragoste?Sa ne inraim asupra celor care nu se pun de acord si nu ne urmeaza pe noi,sau sa ne rugam lui Dumneze pentru ei?A sufocat pe cineva dragostea crestineasca,cand e de fapt o raritate in zilele noastre?!
Oare cum se face,ca cel mai bine ne-a explicat,P Serafim Rose,ce intelegem prin “Carare imparateasca”si prin cadere de-a dreapta?Or fi citit si ei?
Bunul Dumnezeu sa le arate”CALEA IMPARATEASCA”!
Imn celor cazuti
Valeriu Gafencu
Te-ai dus si ne-ai lasat in urma ta
Nadejdea revederii-n Paradis,
Vei fi mereu cu noi si-om astepta
Sa ne vedem cu sufletul deschis!
Catre:
biroul.sesizari@patriarhia.ro, cancelaria@patriarhia.ro, patriarhia@patriarhia.ro
“În ziua de 14 aprilie 2011, în Sala Conventus din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc întâlnirea reprezentanţilor următoarelor Culte din România”
L-as caracteriza pe PF Daniel ca fiind domnul activist, el se inscrie in descrierea stas pentru activistul de partid ecumenist. Conduita ecumenica impecabila, cunostintele religioase deasemenea, dar folosite cu maiestrie in diferite contexte dupa imprejurari. Psihologia activistului ecumenist este o caracteristica a celor ce vor sa acceada la posturi inalte in Biserica. In primul rand trebuie sa fii doctor in teologie, altfel, nu avem ce discuta cu tine. Titlul de doctor trebuie sa fie conferit de catre o universitate cat mai eretica. Acolo, in urma studiului amanuntit si stiintific, dar mai ales numele institutiei legat de progres, de occident, de deschidere. Activistul ecumenist are relatii stranse, de amicitie cu toti reprezentantii cultelor, de altfel, e dispus la orice, doar gandeste liber, nu e constrans de canonane invechite. Relatiile ecumeniste ce urmeaza sa le deschida sunt de natura sa ocoleasca bine toate obstacolele puse in cale, numite canoane, Orosuri Dogmatice, si apoi prin smecherie, sa urmeze tot unitatea in diversitate. Dupa principiul (…pasaj eliminat de admin. pentru limbaj vulgar…). Desigur ca aceasta curvie spirituala este mult mai grava decat cea fizica. Activistul ecumenist se asemana intru totul cu activistul comunist, el e spalat la creer, doreste suprematie personala, nu se gandeste la binele comun. Il deranjeaza adevarul, pentru ca el e ipocrit. Nimeni nu il poate banui ca nu cunoaste Dogma Ortodoxa, o cunoaste foarte bine, dar o aplica dupa propriile interese, foloseste jocuri de cuvinte ca sa nu fie prins in cuvant, stie sa fie cameleonul perfect. Se transforma din mare Ortodox in mare ecumenist intr-o clipita. Nu are sentimente. Este rece. Limbajul e de lemn. Tot ce conteaza e slava personala. Deja putem vorbi de marii baroni din Ortodoxia Romaneasca. Ei sunt echivalentul lui Becali, Nastase, Basescu, Catarama. Poarta barbi, si sunt imbracati in calugari, dar sunt oameni politici abili. Polititca e arta pe care o stiu cel mai bine. De aceea nu se dau in laturi de la nimic pentru a-si atinge scopurile. Crima(cum a murit PF Teoctist? In conditii misterioase?), stie sa se detaseje abil de apropiatii lui, care cunoscandu-i slabiciunile ar putea sa il atace intr-o zi. De aceea se debaraseaza de ei. Stie sa mentina dictatura in Sinod, sa bage frica in ierarhi. Doar frica pazeste pepenii. (.. . pasaj eliminat de admin. pentru limbaj inadecvat… )spune-ne esti tu oare ortodox? Dar oare poporul roman merita mai mult?? Oare cat timp mai rabda Dumnezeu preacurvia aceasta spirituala? Din cauza noastra s-ar pute ca Duhul sfant sa plece intr-o zi. Slava Domnului ca Biserica nu insemna patriarhul ei, nici Sinodul, ci Pleroma Bisericii, Clerici si Credinciosi. Toate Manastirile, Parintii, credincioasii, si ierarhii ei. De aceea fiecare membru al Bisericii prin Botez, avem datoria de a marturisi impotriva a ceea ce apostatii activisti ecumenisti fac.
Patriarhul Ecumenic este pe cale sa rupa comuniunea cu BOR, iar unii fac intruniri ecumeniste. Adica tara arde si baba se piaptana.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/14/pf-daniel-la-consiliul-europei-face-apel-la-o-educatie-in-spirit-ecumenist-in-romania-patriarhul-a-coordonat-infiintarea-consiliului-consultativ-al-cultelor/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/14/europa-chemata-sa-depaseasca-schisma-dde-la-1054-intre-catolici-si-ortodocsi-patriarhul-ecumenic-bartolomeu-i-ataca-prejudecatile-legate-de-schisma-dintre-orient-si-occident-si-se-auto-propune/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/13/putere-si-biserica-o-apropiere-care-costa-mult/
Pe de alta parte, sa nu uitam:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/04/08/o-astfel-de-%e2%80%9ecorectitudine%e2%80%9d-va-produce-mereu-numai-schisme-si-in-cele-din-urma-ajuta-numai-miscarea-ecumenica/