IMBRATISAREA LUI DUMNEZEU. PS Benedict Bistriteanul: CRUCEA – declaratia de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. IZOLARE, FRICA, DEZBINARE vs. SLUJIRE SI PARTICIPARE LA SUFERINTA APROAPELUI (video + text)

PS Benedict Bistrițeanul: „Crucea – îmbrățișarea lui Dumnezeu”
 
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2020, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șieu-Odorhei, Protopopiatul Beclean.

„De fiecare data cand te apropii de o localitate, fie ca este sat fie ca este oras, primul semn puternic pe care il vezi este crucea. Romanii credinciosi din vechime au asezat troite la intrarea in sat ca sa fie protejat satul si, bineinteles, crucea troneaza solemn pe turla bisericii si aceasta cruce se vede din departare. Si apoi crucea o gasesti la intersectii, o gasesti in curtile credinciosilor, crucea o gasesti in casele lor sau sub forma cruciulitei la gatul nostru. Niciun simbol nu este mai puternic si mai raspandit cand vine vorba de crestinism si de Evanghelia Domnului Hristos, cum este Crucea. Si, tocmai de aceea, Crucea devine simbol, imagine a lui Dumnezeu si chip al dragostei lui Dumnezeu. Declaratia de dragoste a lui Dumnezeu pentru lume. Ne spune Insusi Hristos ca nu este dragoste mai mare decat ca cineva sa-si dea viata pentru aproapele sau. Si cand acel Cineva este chiar Fiul lui Dumnezeu intrupat, Domnul Iisus Hristos, cu atat mai mult declaratia de dragoste pe care Dumnezeu i-o face omului se dovedeste in fapte.

Noi traim intr-o lume in care ne facem unii altora tot felul de declaratii si zicem declaratii de dragoste. Cu atat de multa usurinta ne declaram dragoste chiar vesnica unii altora. Dar dragostea aceasta vesnica se dovedeste, se vadeste in jertfa pentru celalalt. Si tocmai de aceea, in putinele versete care au fost randuite sa se citeasca astazi la Sfanta Liturghie, unul isi are un loc central. Fragmentul pe care tocmai l-am ascultat este luat din Evanghelia dupa Ioan, din capitolul 3 incepand cu versetul 13. In capitolul 3, versetul 16 ne spune Evanghelistul Ioan lucrul urmator, care este punctul central in jurul caruia se invarte intreaga desfasurare a Evangheliei de astazi. “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“.

De aceea Dumnezeul nostru este mare, pentru ca nu este unul din departare, este unul de foarte aproape, este unul care cunoaste conditia umana. Oricat de mare si de minunat ar fi Dumnezeu, daca ar sta in departare si S-ar uita, fie si cu compatimire, la poporul care sufera, ar ramane un Dumnezeu al departarii. Dar Dumnezeul nostru este unul al apropierii, pentru ca L-a trimis pe Fiul Sau in lume in mijlocul nostru, ca sa simta bucuria omului, dar, mai ales, ca sa simta suferinta omului. Cand noi suferim, Hristos este Cel care sufera in noi, pentru ca nu a existat suferinta mai mare in aceasta lume decat suferinta lui Hristos, Care a fost rastignit pe nedrept pe Cruce. Pentru cine? Pentru mine, pentru tine, pentru noi, pentru lumea intreaga, de la inceputuri si pana la sfarsiturile ei.

De aceea, Crucea este semnul dragostei lui Dumnezeu care, precum zice Sf Apostol Pavel in prima sa scrisoare catre Corinteni, in capitolul 1: „pentru unii este nebunie iar pentru altii este puterea lui Dumnezeu”. Si vedeti ca si in zilele noastre sunt unii care nu pot purta povara crucii, nu pot primi crucea, pentru ca exprima „dragostea aceasta nebuna a lui Dumnezeu” pentru om care face totul ca sa il mantuiasca pe om. Dumnezeu a venit in lume ca sa ne caute pe fiecare in parte. Nu noi Il cautam pe Dumnezeu, El ne cauta pe noi. Si tocmai de aceea, pentru unii nu poate fi acceptabil ca Dumnezeu Se smereste atat de tare, incat se urca pe obiectul cel mai de ocara, care era pe vremuri crucea. Cine murea pe cruce se asimila categoriei talharilor celor mai groaznici – si totusi El atat de tare Se smereste si Se urca pe cruce, pentru ca iubeste. Numai cine iubeste poate sa se smereasca intr-atat incat sa sufere ocara pentru ceilalti. Ba mai mult decat atat, sa sufere umilinta maxima posibila.

Unii au inteles aceasta taina a Crucii ca si taina dragostei. Altii nu au inteles-o si s-au impotrivit ei. Si de aceea, Sfantul Pavel de atunci intuia lucrurile acestea zicand: pentru unii Crucea este puterea lui Dumnezeu, pentru noi cei care ne inchinam si credem in ea, dar pemtru altii este nebunie. Este de neinteles cum ar putea Dumnezeu sa Se umileasca intr-atat, incat sa primeasca Crucea, iar crucea aceasta sa se transforme in ceva maret, care sa primeasca loc de cinste mai apoi, dupa aceasta jertfa a Domnului Hristos.

Rastignirea, crucea Domnului, pe care o avem si noi in fata aici, as zice ca este cea mai frumoasa icoana a lui Dumnezeu pe care o avem. Este cea mai frumoasa si cea mai incurajatoare pentru ca daca ne intreaba cineva pe noi cine este Dumnezeul nostru si daca cumva ne iubeste Dumnezeu, ii aratam Crucea si Il vedem pe Domnul Hristos cu mainile intinse, imbratisand intreaga lume si ii raspundem: asa de mult ne iubeste Dumnezeu, imbratiseaza intreaga lume de la un capat la altul.

Dumnezeu nu ii iubeste doar pe cei buni, asa cum avem noi impresia de multe ori, Dumnezeu ii iubeste neschimbat si egal pe toti, ca un bun parinte care isi iubeste in mod egal copiii, indiferent de calitatea lor morala. Un parinte bun nu face diferenta in dragostea sa intre un copil care este cuminte si un copil care nu este atat de cuminte; dimpotriva, uneori arata mai multa gingasie celui care nu este cuminte ca sa il intoarca inspre bine. Cu atat mai mult, Dumnezeu nu iubeste discretionar, iubeste pe toti, imbratiseaza pe toti. Si ziceam ca Dumnezeu ii cauta pe toti in parte. Pe noi care suntem astazi aici, dar si pe cei care au ramas acasa din diverse motive, obiective sau neobiective, pe toti ii cauta Dumnezeu, pe toti ii vrea Dumnezeu langa El. Si tuturor le declara dragoste atunci cand Se rastigneste si imbratiseaza intreaga lume.

Asadar crucea este icoana cea mai frumoasa a lui Dumnezeu, dar este si semnul identitar al crestinului. Este identitatea noastra, de aceea cand trecem pe langa o biserica, cand trecem pe langa o troita, cand trecem pe langa un loc binecuvantat, ne inchinam cu semnul Crucii, este semnul nostru si nu ne rusinam sa purtam si o cruciulita la gat chiar si la vedere, fara sa facem spectacol din asta, ci doar sa ne manifestam identitatea noastra. Noi suntem ai lui Hristos, noi stam in fata crucii, pentru ca ea, crucea inseamna imaginea dragostei lui Dumnezeu pentru mine.

Tocmai pentru ca este semnul identitar si icoana lui Dumnezeu, as zice ca crucea este taina lui Dumnezeu, taina vietii si taina cat pentru o viata. De ce? Pentru ca daca crucea este dragoste, dragostea nu are durata, dragostea este singura realitate care trece si dincolo. Tot pe Sfantul Pavel il auzim ca zice: credinta si nadejdea vor pieri, nu mai e nevoie de ele, dar dragostea este cea care trece dincolo. Dragostea este mai puternica decat moartea, ne spune Inteleptul Solomon si, tocmai de aceea, oricat am trai, 50, 70, 100 sau mai multi ani, tot mai e loc pentru acest progres in dragoste si pentru aceasta adancire in Taina Crucii, ca taina a dragostei.

Noi traim foarte putin taina aceasta a crucii. De ce? Pentru ca iubim foarte putin, desi peste tot se vorbeste despre dragoste – oriunde deschizi televizorul, calculatorul, internetul, despre dragoste se vorbeste. Si cu cat vorbim despre dragoste mai mult, paradoxal, cu atat iubim mai putin. Penru ca dragostea nu are nevoie de vorbe multe, dragostea se manifesta prin fapte. Atunci cand simti nevoia sa tot spui, sa tot vorbesti despre dragoste, inseamna ca nu iubesti suficient. Si tocmai de aceea ziceam ca noi intram foarte putin in Taina Crucii, pentru ca nu reusim sa iubim decat foarte putin si tare ne e frica de suferinta si orice dragoste presupune suferinta. Numai cine iubeste stie cat de grea este suferinta sau cat de mare este suferinta, dar oricum, cine iubeste, cine sufera si iubeste deopotriva, nu renunta sa iubeasca de frica suferintei, nici gand. Nici un parinte nu renunta sa fie parinte de frica suferintei, ci este parinte pentru ca vrea sa aiba copilasi si pentru ca iubeste. Si apoi de acolo, deodata cu dragostea parintelui, vine si suferinta pentru copilul sau, dar niciodata omul, iubind, nu fuge de suferinta. Cine fuge de suferinta nu reuseste nici sa iubeasca prea mult.

Dumnezeu incearca de fiecare data, prin cuvantul Sau, sa ne cheme ceva mai aproape de cer. Crucea este un semn care ne leaga de cer, are doua brate. Un brat vertical care ne leaga de cer, dragostea de Dumnezeu – „sa iubesti pe Dumnezeul tau din toata inima ta, din toata vartutea ta, din toata puterea ta…” – sa Il iubesti pe Dumnezeu pe verticala; „iar pe aproapele tau ca pe tine insuti”, pe orizontala. Cine Il iubeste pe Dumnezeu pe verticala reuseste sa il iubeasca si pe aproapele. Cine nu Il iubeste pe Dumnezeu nu are putere nici sa iubeasca pe aproapele. Pentru ca vedeti cat ne e de greu in familie… nu sa ne iubim, ci sa ne suportam de multe ori unii pe altii: sot pe sotie, parinti pe copii. Bine ar fi sa ne iubim toti, dar e tare greu sa ne iubim, dar e greu si sa ne suportam. Dar atunci cand avem aceasta dragoste a lui Dumnezeu pe verticala, atunci reusim si pe orizontala.

Ziceam ca Evanghelia, in general, si acest fragment din Evanghelia de astazi este o chemare mai mult inspre cer, sa intelegem cele duhovnicesti… Ca si zice Domnul in introducerea fragmentului pe care l-am citit astazi: daca voi nu intelegeti cele pamantesti pe care vi le spun, cum veti intelege cele ceresti? Crucea nu tine de pamant, tine de Cer, pentru ca este taina Dragostei, care este mare de tot si atunci zice Domnul: cum intelegeti cele ceresti, daca nici pe cele pamantesti nu reusiti sa le intelegeti? Adica cumva ne cheama cumva tot mai mult inspre Cer, zice cu durere, dar ne cheama inspre Cer, ne cheama sa ne mai rupem de pamantul acesta. Pentru ca, vedeti, vremurile sunt atat de tulburi… Mereu si mereu, lucrurile merg bine si dintr-odata se poate termina totul. Si daca nu avem perspectiva Cerului, daca nu avem perspectiva vesniciei, ce mai ramane? Poti sa fii presedintele Romaniei, poti sa fii Presedintele Uniunii Europene, orice poti sa fii in aceasta lume. Fiecare dintre noi se confrunta cu suferinta si cu moartea si toate se termina. Daca nu ai perspectiva vesniciei, daca nu ai perspectiva Imparatiei lui Dumnezeu, ce ramane dupa?

Si apoi dupa acest preambul, El explica ce inseamna Crucea, face o istorie de fapt a trecutului si a viitorului. Zice Domnul asa: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer”. Adica El, Iisus Hristos nu este numai un invatator cum credeau unii, ci este Fiul lui Dumnezeu. El a venit din Cer si apoi se urca din nou in Cer. Cuvantul acesta din Evanghelia l-a spus cu timp inainte de moartea Sa, de aceea v-am spus ca vorbeste si inspre viitor, El stia ce Il asteapta. Si acum foloseste un eveniment din Vechiul Testament ca sa exprime Taina Crucii care se va intampla in viitorul momentului despre care vorbeste: „precum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa Fiul Omului va fi inaltat”, zicem noi, pe cruce. Face referire la un moment foarte important din istoria poporului evreu. Poporul evreu a fost dus un robie in Egipt si, la un moment dat, proorocul Moise l-a scos din tara Egiptului inspre tara fagaduintei, inspre Canaan, Ierihonul de astazi, dupa cum se spune. Ei, si la un moment dat prin pustie, acolo e foarte saracacioasa natura, nu era nici de mancat, nici de baut si Dumnezeu i-a hranit din cer si le-a dat apa din piatra. Dar, la un moment dat, pentru ca oamenii erau rai, invartosati, nemultumiti permanent, Dumnezeu a ingaduit ca acolo in pustie sa vina serpi veninosi si foarte multi erau muscati de serpi si mureau otraviti. Iarasi, suparare mare, au venit la Moise si i-au reprosat: ne-ai scos din pamantul Egiptului, eram robi, adevarat, dar aveam de mancare, aveam de baut si nu muream; aici nici de mancare nu avem, nici de baut si murim din pricina serpilor. Nu aveau incredere in Dumnezeu, cum nici noi nu avem incredere in Dumnezeu. Si atunci Moise Ii cere lui Dumnezeu semn si ajutor si Dumnezeu ii zice: Fa un sarpe de arama, asemanator celor care erau vii si care muscau, inalta-l pe un stalp inalt si tot cel care va fi muscat de sarpe si va privi la acel sarpe de arama se va vindeca. Si asa s-a intamplat si au si scapat de aceasta boala, de aceasta moarte cumplita care ii cuprinsese in acele vremuri.

Ei, de ce foloseste Domnul acest moment din istorie vorbind despre El Insusi? Pentru ca asemeni sarpelui de arama care dadea viata doar privind la el, la fel se intampla si cu Hristos care S-a facut El blestem, S-a urcat pe cruce, ca noi, care suntem in jurul Sau si suntem bolnavi trupeste si sufleteste, privind la El, sa ne vindecam, sa primim viata. Sarpele este chipul blestemului, stim asta din vechiul Testament, de atunci de cand a fost creat omul, diavolul a luat chipul sarpelui si l-a ispitit pe el si de atunci este chipul blestemului si omul cand il gaseste il omoara, asa facem de regula. Sarpele, chipul blestemului, si totusi mantuirea in cazul lui Moise a venit tot prin sarpe, prin sarpele de arama. La fel, Hristos S-a facut blestem pentru noi, a luat blestemul nostru, pacatul meu si prin blestem, prin pacat, a adus vindecare, a adus viata. Asa cantam si in ziua de Paste: cu moartea pe moarte calcand. Moartea este un blestem, dar Hristos a luat moartea ca sa vindece moartea, sa o vindece dinauntru. El este acest Sarpe de arama. Vorbind despre un eveniment din trecut, ne vorbea de un eveniment din viitor, vorbind despre tot cel care, uitandu-se la El, va primi viata. Noi avem viata in Hristos, de aceea cine sta cu Hristos si Il are pe Hristos inainte, nu mai moare, asta a zis-o Domnul de mai multe ori: „Cine crede in Mine si in Tatal care M-a trimis are viata vesnica”. Cine priveste in jos, cine priveste in stanga, in dreapta, vede numai pamanul si se teme, se teme de orice, chiar si de umbra lui. Cine priveste la Hristos asezat pe Cruce nu se mai teme, pentru ca El este singurul in aceasta lume care ne-a promis viata vesnica si este si credibil, pentru ca este singurul care a murit si a inviat. El ne-a promis viata vesnica, Cel care a murit si a inviat.

Si acum fac o contextualizare cu Vechiul Testament. Ce era acolo in pustie si ce e in zilele noastre? Ce era acolo in pustie? Boala si suferinta. Suferinta este peste tot si in zilele noastre si vedeti ca aceste vremuri, care sunt foarte miscatoare, nesigure prin ceea ce Dumnezeu a ingaduit sa cada peste noi si ce se intampla in stanga, in dreapta, sunt amprentate de aceasta stare de suferinta, de boala, de nesiguranta, de frica mare. Se propaga o frica mare. Ce mai traiau ei atunci in Vechiul Testament si ce mai traim noi astazi? Dezbinarea, cearta, nu se mai impacau unii cu altii din pricina fricii. Si noua ni se spune sa ne ferim sa ne imbolnavim si se foloseste mereu acest cuvant “izolare”. Si, de multe ori, aproapele nostru devine sursa de frica, dusmanie: sa nu se apropiem de el, sa nu ne imbolnavim. Toate masurile trebuie sa le tinem, dar aproapele nostru sa nu devina departele nostru, pentru ca mantuirea este de la aproapele, pentru ca fericirea noastra este de la aproapele.

Daca ne-am izola intr-o casa si nu am iesi cativa ani doar din pricina unei stari de sanatate perfecte, tare nefericiti am fi, iar eu cred ca ne-am imbolnavi de multe alte boli. Nu izolare in sensul de instrainare unii de ceilalti, ci fratietate, ajutor. Daca cineva este bolnav, nu fugim si sa nu ii dam o mana de ajutor daca are nevoie doar pentru a ne proteja excesiv, ci suntem unii impreuna cu altii.

Iata, ziceam dezbinare si cearta in Vechiul Testament, dar nu de putine ori si in zilele noastre exista dezbinare si cearta intre noi – si din multe alte pricini. Si ce mai traiau ei atunci si traim si noi? Traim si sentimentul descurajarii si chiar al deznadejdii. Ce-o fi? Maine incepe scoala, cum o fi cu bietii copii, cum vor invata, cum va fi ziua lor de studiu? – gandindu-ne la ce a fost inainte si la conditiile care sunt astazi. Cu siguranta si cei care nu au copii traiesc aceasta stare de neliniste intr-un fel, pentru nou, pentru ceva care nu am mai trait pana acum. Va fi cu adevarat bine? Vor putea ei  sa studieze ca lumea? Sau celelalte zone de activitate in care noi ne desfasuram viata. Este aceasta stare.

Hristos, prin Cruce, astazi ne aduce un cuvant optimist, ne aduce vindecare si un sens suferintei. Orice ar ingaduiDumnezeu pe pamant, suferinta capata sens daca este Hristos acolo si nu ne lasa asa cum am fost inainte, ne subtiaza, intelegem viata mai bine si privim mai des si mai atent la Cer. Pentru ca suferinta ne face mai vulnerabili fata de lume si ne deschide mai mult inspre Imparatia lui Dumnezeu. Dar ne cheama si la unitate, pentru ca crucea inseamna dragoste – dragoste de Dumnezeu, dar si dragoste fata de aproapele. Nu unul impotriva celuilalt, ci unul impreuna cu celalalt, unul slujind pe celalalt. Cine nu invata sa slujeasca pe celalalt nu are loc nici in Rai, pentru ca in Rai e loc doar pentru cei care stiu sa cedeze locul celuilalt si sa se bucure de prezenta celuilalt. Daca noi nu ne bucuram de prezenta celuilalt si de bucuriile lui si nu traim tristetile deodata cu el, si de ne-ar pune cineva in Rai cu sila nu ne-am simti bine. Pentru ca noi nu stim sa slujim, noi nu stim sa fim impreuna cu celalalt – or, acolo sunt doar cei care stiu sa faca lucrul acesta si aceasta impreuna vietuire le provoaca multa bucurie.

Si apoi ce ne mai aduce crucea? Ne aduce incredere in Cel care S-a rastignit pentru noi, incredere in Cel care a murit pentru noi. Eu sau oricine daca v-am spune un lucru sau altul s-ar putea intampla sa nu fim credibili, dar daca cineva spune: aveti incredere si isi da viata pentru tine, atunci cuvantul Acestuia merita toata atentia si merita nu numai sa te increzi in El, ci merita sa te incredintezi Lui, sa te incredintezi totalmente lui Hristos.

Si apoi vine si concluzia Evangheliei si ma apropii de final. Dupa ce ne spune ca crucea este simbolul, revelarea dragostei lui Dumnezeu, ne mai spune ceva: ca nu a venit Fiul in lume sa judece lumea, ci ca sa mantuiasca lumea. Iarasi este un cuvant foarte incurajator. Nu a venit sa ne pedepseasca, nu a venit sa ne critice, sa ne judece, a venit sa ne mantuiasca. Si ce face orice parinte incercand sa isi salveze copilul? Orice. Il cauta, il mangaie, il cearta daca e cazul, numai sa il castige si sa il intoarca la calea cea buna.

Asa a venit Hristos si ne cheama si pe noi la aceasta unitate sub semnul Crucii, sub aripile Lui. Si le spunea la un moment dat si ne spune si noua: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci…, cat am vrut sa va adun precum o closca isi aduna puii sub aripile sale si n-ati voit”. Asta este crucea, este semnul imbratisarii sub adumbrirea lui Hristos, in dragostea lui Hristos, in dragostea Lui care ne-a fost declarata si dovedita odata si pentru totdeauna, prin semnul Crucii.

Asadar, iubiti frati si surori, sa privim la Hristos care sufera impreuna cu noi si in felul acesta ne vom vindeca – de boli, de suferinte, de frici si de diversele noastre deznadejdi! Amin!”

Legaturi: