SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta Timisoara, 2008 (partea a II-a)

21-02-2013 Sublinieri

pocainta femeii

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

… A doua treaptă cu care și începe aici este nădejdea. Şi tema unu chiar aşa şi este: Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire. Deci nişte cuvinte fundamentale: nădejde, păcat, pocăinţă! Păcatul e la mijloc. În momentul când ai făcut păcat, de fapt, ce înseamnă? Hai s-o punem în termenii noştri de arte marţiale. De ce face omul păcatul? Răspunsul, în terminologia războinică, este simplu: a fost omorât în lupta cu diavolul. Păcatul nu poţi să-l faci atâta vreme cât eşti liber şi ai conştiinţa deosebirii binelui de rău. Păcatul îl faci în momentul în care fie n-ai ajuns la conştiinţa deosebirii binelui de rău, fie diavolul, cu armele lui, cu care lucrează la nivelul imaginației tale, te-a ispitit și te-a învins. Şi ştiţi treptele păcatului: de la momeală, consimţire, însoţire ş.a.m.d. Faptul că noi păcătuim înseamnă clar un singur lucru: suntem robi. Deci din oameni liberi, păcatul ne transformă [in robi]. Imaginaţi-vă când veneau hoardele de tătari sau de turci în Moldova sau în Ţara Românească, dacă bărbaţii noştri care apărau dreapta credinţă, şi casa, şi pământul, şi legea, nu puteau să le facă faţă, care era rezultatul? Ori erau omorâţi, iar femeile şi copiii erau târâţi în lanţuri în bugeac. Din acel moment, femeile, copiii, bărbaţii care erau prinşi în război, mai puteau ei să facă ce vor? Nu mai puteai să faci nimic. Făceai exact ce se poruncea, pentru că erau cu biciul pe tine.

Şi acum daţi-mi voie să fac un salt în istorie. Fără să intru în detalii, vă pun numai o întrebare, aşa, în suspans: oare noi acum suntem în stare de oameni liberi sau de robi? în sensul duhovnicesc al cuvântului. Nu mă refer atât la lupta noastră duhovnicească, pe plan spiritual, cu diavolul, ci mă refer, pur şi simplu, la statutul nostru, să zicem, comparând poporul lui Israel, care a fost dus în Babilon, comparând viaţa prizonierilor creştini la tătari sau la turci. Noi, acum, ca Biserică şi ca creştini. Nu vă răspund la asta, răspundeţi fiecare în sinea dumneavoastră. Noi suntem în starea celor care-şi hotărăsc singuri soarta, stăpâni pe soarta noastră, pe faptele, gândurile, vorbele noastre, sau suntem, cumva, legaţi, într-un alt mod decât lanţurile acelea grele pe care le purtau robii? E o altă temă pe care o s-o dezvoltaţi singuri aici, [sau] altă dată, pentru că e mai greu de lămurit deodată acest lucru. Dar ar fi bine să vă gândiți, pentru că, în măsura în care răspundem corect la această întrebare – e foarte important! -, stabilim strategiile de luptă pentru mântuire. Adică dacă eu zic aşa: şcoala românească este şcoală creştină, e minunat! Dar dacă zic: şcoala românească nu mai este şcoală creştin-ortodoxă, atunci copiii noştri, sau cum am intrat noi, ăştia mai albiţi, când am intrat în şcoala stalinistă si poststalinistă, oare ce s-a întâmplat cu sufletele noastre? Deci e foarte important ca să ne exersăm discernământul în a discerne natura instituţiilor noastre de stat. Pentru că ele vin toate sub chipul: „dom’le, e libertate, democraţie, şi faceţi fiecare ce vreţi, sunteţi stăpâni pe soarta voastră!” Nu ni se spune aşa?! Asta-i democraţia: cea mai fericită combinaţie economică, socială, politică imaginată. Dar noi suntem oameni în Biserica lui Hristos. Şi va trebui să vedem: aceste instituţii trec examenul exigenţelor spirituale, morale, chiar sociale, ale Bisericii? Deci acest examen trebuie să-l faceţi dumneavoastră, cu toţii, pentru că trăiţi în această lume. Şi una este dacă instituțiile sunt ale noastre, binecuvântate de Dumnezeu, și alta este dacă instituţiile sunt, cum ar zice Culianu, instituții ale statului magic. Nu? În opoziţie cu statul ăla tiranoid, tiranozaur, pe care l-am simţit pe pielea noastră, noi, mai demult. Ăsta este un lucru pe care voiam să-l spun.

Deci, observaţi, la mijloc este păcatul. Păcatul stă între virtutea nădejdii şi primejdia morţii prin deznădejde. Ştiţi ce se apreciază că va fi, statistic, boala care va distruge, cum să spun eu, va avea cea mai mare extensiune în mileniul actual? Am auzit statisticile întâmplător, că nu le caut. Eu stau în pădure, poate nu ştiţi, stau undeva la Oaşa, dar, din când în când dau drumul la radio şi nu ştiu, parcă dau drumul exact atunci când spune câte o trăsnaie. Si trăsnaia pe care am auzit-o, care este absolut îngrijorătoare, este că în momentul de faţă statisticile mondiale arată că numărul bolnavilor mintali depresivi a trecut de jumătate de miliard, ceea ce e o cifră înspăimântătoare! […] Și se apreciază că în acest secol bolile mentale, bolile sufletului – nu zic ei de suflet, ei vorbesc de dereglări psihice, de alte denumiri tehnice – vor fi bolile care vor avea cel mai mare impact distructiv asupra comunităţii umane. Aşa spun statisticile. Cum traducem acest lucru? Că statistica spune ca şi cum ar fi fost cancerul, să zicem, pe primul loc, sau SIDA, sau altceva. O boală ca toate bolile. Oare să fie oare o boală ca toate bolile? Este o diferenţă de statut ontologic între bolile psihice și bolile trupeşti. De ce? Pentru că ei, de fapt, ce ne spun? Ne spun că lumea va muri de deznădejde. Lumea va pieri, se vor sinucide și se vor eutanasia, că acum chiar am auzit zilele trecute de cineva care cerea să se eutanasieze. Si e un proces în Franţa, dacă sunt eu la curent, actualmente e un proces în Franţa, în care o femeie a dat în judecată spitalul că nu o omoară, că nu-i face eutanasie. Ai auzit?

Şi a pierdut.

– Şi a pierdut? Face recurs la Haga! Deci imaginaţi-vă! Deci un om face recurs că nu au vrut s-o omoare medicii! Imaginaţi-vă nebunie mai mare ca asta! Asta vreau să spun că întâi e bolnavă mintal.

Asta nu e nebunie, ci e corect din punct de vedere politic.

– Da. Da, asta-i altă nebunie. Ei, imaginaţi-vă că s-a ajuns la această fază. Dar această fază este un simptom al acestei boli a deznădejdii. Deznădejdea generalizată. Care de unde vine? Vine de la faptul că mintea omului nu mai are niciun fel de scut în lupta cu vrăjmaşul sufletului. În sensul că diavolul pune stăpânire pe sufletul omului. Şi ştiţi ce înseamnă boală mintală? Înseamnă deja pregustarea iadului. Eşti în anticamera iadului. Şi atunci începi să iei pastile, începi să-ţi anesteziezi bruma de conştiinţă pe care o ai, ca să nu mai simţi grozăvenia morţii, care va fi veşnică din momentul morţii propriu-zise. […] Dumnezeu să ne păzească să vedem cum este să fii nebun! Dacă citiţi cărţile deţinuţilor din puşcăriile comuniste, o să vedeţi că cea mai mare groază pentru cei care erau torturaţi era să nu înnebunească. […] Noi nu ne dăm seama, nici măcar din afară. Dacă vezi un nebun, nu-ţi dai seama. Dar ce-o fi în sufletul lui? Atât putem spune, cum spune ţăranul: Dumnezeu să-i ferească şi pe vrăjmaşi de aşa ceva! La acest nivel se duce lupta cu diavolul.

De aceea vă spun că această carte trebuie citită ca un tratat de arte marţiale. Şi nu citit numai de călugări, ci citit de fiecare om conştient, care e hotărât să-şi mântuiască sufletul său.

Ei, acum, cum se face să biruieşti deznădejdea? Aici îţi arată prin exemple concrete că pocăinţa este arma imbatabilă împotriva diavolului. Adică dacă ai făcut o greşeală, ai făcut un păcat, şi chiar ai făcut un păcat mare – şi aici îţi dă exemple de păcate mari -, apăi „Doamne, miluieşte!”, vorba latinului, care zice: “Dum spiro spero” – “Cât mai respir, nădăjduiesc“. I-auziţi ce vorbă frumoasă! Ăştia erau păgâni. Dum spiro spero! Deci câtă vreme mai am suflare de viaţă în nări, am nădejde! Acest lucru este cu atât mai adevărat o dată cu venirea lui Hristos. Pentru că indiferent cât de rău ai fi ajuns, cât de căzut şi căzătură ai fi ajuns, zice Hristos că: N-am venit să mântuiesc pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi. Şi nu există păcătos, de la tâlharul de pe cruce la depravata de Maria Egipteanca, pana la… orice – tâlhar înseamnă criminal, vă daţi seama, că n-ajungea pe cruce pentru că spunea poezii – deci de la cel mai mare tâlhar până la cea mai mare desfrânată, la cel mai mare păcătos, Hristos, dacă te întorci spre El şi-I spui: „Doamne, ăsta sunt, iată ce-am ajuns, ajută-mă!” – şi dacă eşti conştient de starea în care eşti, n-o spui aşa cum o spun eu; o spui cu durere şi cu lacrimi, – din acel moment (și bătrânii aici confirmă, citiţi să vedeţi) – Hristos este acolo şi-ţi dă mâna. Şi chiar dă un caz foarte frumos în care oarece frate tot timpul se tânguia el – noi am folosit cuvântul „tânguirea inimii” aici pentru πένθος (pentos)-ul grecesc care e o noţiune mult mai complexă, pe care o întâlnim în tragedia antică, dar am tradus cu „tânguirea inimii”; dar „tânguirea inimii” iarăşi nu e în limbajul nostru obișnuit, tânguirea inimii este o stare de profundă durere lăuntrică atunci când vezi decăderea propriului suflet sau a aproapelui tău, când îi vezi moartea sau suferinţa. E greu de tradus. Asta numai cine o trăieşte o ştie. Şi, zice, era un frate care se jelea în inima lui în fiecare zi şi zicea: Doamne, am păcătuit. Ce-o să fie cu sufletul meu?...” Şi o spunea cu durere. Şi, zice, la un moment dat aude un glas lin: „De ce plângi, omule? De ce plângi, omule?...” „Păi, Doamne, ce să fac, nu mai am nicio nădejde…” Şi îi spune Mântuitorul: „Ba este nădejde!” „Doamne, dacă nu-mi vei da mâna, n-am nicio nădejde…” Şi atunci l-a luat de mână şi l-a ridicat.

Sunt nişte mici bijuterii, ca să zic aşa, nişte icoane ale îndurării lui Dumnezeu pentru starea omului necăjit şi întristat, starea de primejdie aceasta a deznădejdii: oare mai e nădejde de mântuire pentru mine? Ei, când ajungi să-ţi pui întrebarea cu durere: oare mai e nădejde de mântuire pentru mine, când te gândeşti că n-ai făcut niciun lucru bun până acum, – dacă şi copiii, când încep să deschidă gura, sunt în primejdie, păi eu… Dacă pentru fiecare cuvânt nefolositor şi rău dau socoteală, păi vai de capul meu, într-o carieră de 25 de ani de dăscălie, păi câte cuvinte rele şi nefolositoare n-am zis?! Ce mai pot eu, cum pot să le mai şterg? Şi fiecare, la rândul nostru, ştie câte a făcut. Ei, asta-i prima treaptă, când ajungi la această conştiinţă. Şi atunci îţi spune: „Iacătă, este mântuire!”.

Şi apoi încep treptele. Acum le trecem în revistă mai degrabă. Sunt 25 de trepte, o să le citim în mare, ca să le vedeţi, pentru că, dacă le citeşti aşa, simplu, poate nu-ţi dai seama, că această carte a fost făcută de un Sfânt, chiar de un Sfânt. Şi Sfântul Nicodim Aghioritul a tipărit-o, cu sfinţenia şi cu harul pe care i l-a dat Dumnezeu – ştiţi ca a făcut şi Filocalia, a lansat-o pe piaţă, cum zicem noi. Si orânduirea aceasta pe trepte, dacă vreţi, are o taină. Este, cum am zice noi în termeni oculţi, este o carte de iniţiere, o carte iniţiatică, deci nu-i o carte profană. Este o carte care, dacă ştii s-o citeşti, are, cum să vă spun, labirinturile ei de taină. Și eu vă dau doar aşa, o simplă cheie, nu pot să vă spun mai mult, dar ia uitaţi-vă, să vedeţi cum se simte un fir, aşa, al Ariadnei, prin labirintul acestui text masiv.

Deci e prima temă: Nimeni să nu deznădăjduiască, ci prin pocăinţă, nădejde să aibă în mântuire. După aceea, vedeţi, a luat cuvântul din prima temă şi zice: Cum trebuie să ne pocăim? Zice acolo Mântuitorul, când vine şi-L întreabă acela, fariseul acela, învăţătorul acela de lege: „Bine, iubeşte pe aproapele tău, fă aia...” – ştiți povestea – şi acela, învăţătorul de lege: „Da, e clar, aşa este, ştiu şi eu. Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi, pe Dumnezeul tău, aşaClar. Dar cine-i aproapele meu?” Păi, ce ne arată acest lucru? Că degeaba ştim noi pe de rost toată Sfânta Scriptură dacă nu înţelegi subţirimea cuvântului. Ştiţi cum se zice în greceşte la sensul cuvântului? Ei nu zic sens, cum zicem noi. Eu v-am mai spus, la studenţii mei de altădată, grecii au un termen foarte frumos pentru „sens”: δύναμη της λέξης (dynami tes lexos). Auzi: “dynami”, puterea cuvântului! Deci cuvântul are putere! Dacă tusm_john-eats-book nu înţelegi, nu prinzi puterea. Vedeţi cum sună? Vezi cum vine vorba: dacă tu nu prinzi puterea! Hai să zicem altfel. Dacă tu mănânci pâine și puterea pâinii n-o prinzi, n-ai digestia bună. Păi poţi trăi? Pentru că pâinea, vinul, au putere. Puterea asta o luăm de acolo, şi ce nu-i puternic, aruncăm. Dar dacă tu arunci ce-i bun şi nu prinzi puterea, te mai poţi hrăni? Eşti un om mort. Transferaţi această judecată la nivelul minţii. Cuvântul e putere de viaţă. Ne referim la Cuvânt, cu majusculă, la Cuvântul Evangheliei, Cuvântul descoperirii lui Dumnezeu.

Dumnezeu spune Cuvântul, cum spunea învăţătorului de lege. „Da, ştiu şi eu asta! Dar cine-i aproapele meu? Şi el ştia că aici nu există ieşire, aici intri în aporie, ca sa zic aşa, intri în colaps. Şi atunci, Mântuitorul, aţi văzut atunci ce răspuns îi dă, tot la fel de subţire! I-a dat exemplul cu bunul samarinean. Şi zice: Fă şi tu la fel! Şi nu poţi să-ţi dai prea bine seama cum e cu aproapele, care e aproapele, care-i departele, deoarece cuvintele au o putere şi o taină a lor. Dacă nu te trudeşti şi nu transpiri şi eşti indiferent la puterea cuvântului, trece prin tine, cum zicem noi: intră pe-o ureche şi iese pe alta. Foarte bună vorba asta: intră pe-o ureche şi iese pe alta! N-ajunge la encefal, n-ajunge la inimă şi la creier. E, de-asta vă spuneam: este o putere a cuvântului. Şi dacă prinzi puterea, dintr-odată te schimbi. Zice: Cum trebuie să ne pocăim? Nu mai intru în detalii, dar e limpede că pocăinţa – probabil ca ştiţi majoritatea dintre voi, dintre cei care m-aţi mai auzit-, pocăinţa în limba greacă înseamnă schimbarea noetică, schimbare la nivel noetic. Noi o traducem cu schimbarea minţii, ceea ce deja înseamnă o treaptă mai jos de traducere a cuvântului grecesc. Asta e cu limba greacă, de-asta a fost aleasă, pentru că e aleasă, şi nu putem traduce toate cuvintele la fel în limba română, le mai împuţinăm câte un pic, câte un pic. Este o schimbare a minţii, însoţită de regret. Această schimbare a minţii are ca constantă a stării de suflet părerea de rău. Deci observaţi, două dimensiuni: cerebrală, logică, raţională şi, în acelaşi timp, intuitivă, şi, pe de altă parte, volitivă, afectivă, stare de părere de rău. Deci, cele două, dacă nu merg împreună, n-ai făcut nimic. Dacă numai zici: „Da, am păcătuit”, sau dacă numai stai şi plângi: „Aoleu, văleleu, ce păcate fac eu…!”, iar n-ai făcut nimic. Deci trebuie să ai minte şi inimă, voinţă, afecte și judecată dreaptă, cu care tu să decelezi, să despici răul până la rădăcină şi să te schimbi. Acum, nu mai intrăm în detalii cum să ne pocăim, dar e clar că următoarea treaptă este treapta pocăinţei.

Şi apoi merge din detaliu în detaliu. Iată, tema a patra – că tema a doua este legată de pocăinţă şi spune aşa: Ca să poţi ajunge la pocăinţă, zice aici tema a doua, trebuie să facem binele şi să nu-l lăsăm pe mai târziu, că după moarte nu există îndreptare. Adică te avertizează că după moarte nu mai e pocăinţă. Adică fă binele acum, cât poţi, că binele, fapta bună vreau să zic, este, ca să zic aşa, un fel de preambul, de preludiu al pocăinţei. Cine face fapte bune, Dumnezeu îl ajută, îi trimite, cum zice Herma păstorul, îi trimite îngerul pocăinţei.

Scorneliuutaşul Corneliu cred că era un bun exemplu.

– Da, și mai bun, adevărat! Sutaşul Corneliu, care făcuse atâtea fapte bune, aţi văzut ce avocaţi ai pocăinţei a găsit. Deci aşa ajungi la pocăinţă, prin fapta bună. Şi zice: nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Iar noi, când eram tineri, ziceam: nu lăsa pe azi ce poţi face mâine. Ca să vezi mintea stricată ce poate să inventeze. Da. După aceea adâncim această treaptă. Zice: Celor neputincioşi li se potriveşte să fie călăuziţi spre lucrările pocăinţei. Aici intervine încă un element. Pocăinţa este o osteneală. Nu toţi suntem valizi. Mai suntem unii în cărucioare, în cârje, handicapaţi; şi mental, şi ca educaţie. Aici se referă la educaţia noastră, la formaţia noastră. Si atunci, câtă vreme eşti copil, câtă vreme nu ştii pe ce lume te afli, trebuie să ai un lucru care se subînţelege aici: smerenia de a te vedea aşa cum eşti, şi să zici: măi, eu nu prea ştiu cum e cu pocăinţa, să mă duc să întreb pe cineva mai bătrân. Şi deja, din acest punct, toată această carte te trimite la un cuvânt esenţial: cuvântul avva, care, în traducerea noastră, este sinonim cu bătrânul duhovnicesc. Şi, revenind la terminologia militară, bătrânul duhovnicesc ce este? Este maestrul de scrimă, dacă vrei. Dar nu numai un simplu maestru de scrimă în sala de antrenament, ci este acel războinic care are brăzdată fiinţa de multe cicatrice, care a trecut prin toate înfruntările, şi în faţa căruia legiunile de diavoli se cutremură datorită harului şi puterii pe care i-a dat-o Dumnezeu. Si, dacă stai în preajma lui, progresul tău duhovnicesc este incredibil, e fantastic. Şi sunt multe poveşti aici în care se spune că sunt mulţi care o iau pe cont propriu.

Nu e neapărat necesar să cazi dacă mergi pe cont propriu, dar spune că, mergând pe cont propriu, riscurile sunt imense, pentru că n-ai experienţa luptei şi foarte mulţi riscă să piară în această luptă. Iar cei mai înțelepți, dintre cei tineri care se angajează în lupta duhovnicească, au ca reper esenţial bătrânul duhovnicesc. Şi aici veţi găsi foarte multe lucruri care vă ajută pe voi să vă orientaţi în privinţa duhovnicului. Şi trebuie s-o recunoaştem acum, chiar dacă lucrul ăsta nu se prea recunoaşte din discreţie, nu toţi oamenii care termină facultate sau seminar de teologie sunt şi duhovnici. Citind această carte, veţi vedea că duhovnicia este o artă, o artă a artelor, o ştiinţă a ştiinţelor, şi că nu dă lumea peste margini de duhovnici şi de oameni care au dus războiul cu diavolul și l-au câştigat. Adică vreau să vă avertizez că această carte nu tratează lucrurile la modul formal. Biserica, după cum ştiţi, are dimensiune teandrică, divino-umană. Această carte tratează lucrurile din perspectiva duhovnicească a Bisericii. Deci nu din punctul de vedere al instituţiei. Instituţia hiroteseşte pe toţi absolvenţii de şcoală de teologie cu un comportament, mă rog, potrivit. Această absolvire a şcolii de teologie nu înseamnă nici pe departe absolvirea încercărilor, [nu da] certificatul de biruinţă în lupta cu diavolul. Aceasta este partea instituţională a duhovniciei. Partea harismatică, de putere a duhovniciei, aia, vorba Sfântului Vasile, rămâne în alegerea noastră. Zice: fiecare să caute şi să-şi aleagă un duhovnic iscusit. Zice Sfântul Vasile: iscusit, nu zice orice duhovnic! Zice iscusit! Dacă nu eşti atent la lucrul ăsta, ajungi în situaţia de care ne spune Mântuitorul, că orbul, călăuzind pe orb, ştiţi unde ajung. Deci, atenţie, că acest tratat de arte marţiale are ca pivot esenţial acest personaj numit bătrân, acest gheron.

Bineînţeles, etapele următoare după această călăuzire duhovnicească ne face trimiteri în iad şi în Rai. Deci ne spune că sunt oameni care au ajuns, li s-a dat vederea Raiului înainte de moarte şi ei au povestit celor din jur cum este în Rai. După aceea, li s-a dat unora vederea iadului și ei s-au întors din iad şi au povestit cum este în iad. Si restul cărţii să ştiţi că se axează în principal pe personalitatea, şi pe relaţia cu duhovnicul. Termenul aici să ştiţi ca nu este de duhovnic, este de bătrân, şi chiar o să încerc, să verific, să vad, dacă e vorba de preot sau nu. La vremea de atunci, duhovnicul nu era nevoie să fie şi preot.

– Nu e vorba de preot.

– Da. La vremea de atunci, duhovnicul putea să fie preot, dar nu era în mod necesar, condiţionat. Duhovnicia era o stare harismatică. Adică ce înseamnă? Darul de a sfătui era un dar al Duhului Sfânt. Dacă vă uitaţi, între cele şapte daruri ale Duhului Sfânt este şi darul sfatului, darul cârmuirilor, darul cunoştinţei. Ei, dintre aceste daruri ale Duhului Sfânt face parte și acest dar al călăuzirii duhovniceşti. Ei îl găseau la acei bătrâni, care, la rândul lor fuseseră pe lângă alți bătrâni cu acest dar.

cave-guyApoi vorbesc despre necesitatea înstrăinării… Înstrăinării! Un alt element. De ce se duceau în pustie? Vedeţi, trebuie să vă puneţi aceste întrebări. De ce oare nu rămâneau şi nu stăteau aceşti oameni căutători, aceşti oameni înfometaţi de Dumnezeu, ca noi, în cetate? Că doar să ştiţi că, la vremea când e scrisă cartea, cetatea Constantinopolului era o minune. Era o minune de creştinism. Gândiţi-vă ce era o slujbă la Sfânta Sofia. Vă puteţi imagina că mai găsiţi pe lume aşa ceva? Şi, totuşi, mi-aduc aminte de povestea lui Evagrie din Pont, care, fiind în Constantinopol, a ajuns Evagrie care stătea noaptea şi îi îngheţau picioarele într-un puţ ca să se lupte cu patimile; a fugit de la curtea împărătească şi s-a dus exact în Sahara, ca să zic aşa, să se lupte cu duhurile şi cu puterile vrăjmaşe. Deci trebuie să avem foarte clar de ce aceşti oameni îndrăgostiţi, înflăcăraţi până la incandescenţă de Dumnezeu, de ce nu stăteau în cetate?

Sfântul Teodor Studitul a rămas în cetate, a fost un bastion în cetate.

– Aşa. Cartea asta, în orice caz, se referă la situaţia cealaltă. Ei se duceau aproape fără rest în pustie. Şi nu ştiu cum să vă povestesc, e foarte greu să înţelegem ce înseamnă acum ca un om ca noi să meargă în deşert sau în pădure. E foarte greu să vă imaginaţi cum este să nu mai mergi la McDonald’s sau la Mall sau la ştiu eu cum se mai cheamă babilonia asta de aici. Unde pică para mălăiaţă, numai te duci, scoţi banul, cardul şi mai ştiu eu ce scoţi, şi-ţi umpli paşca şi mănânci şi bei de nu mai ştii cum te cheamă. Deci de la starea asta în care suntem noi acum până la vieţuirea în pustie, cugetaţi, încercați să vă imaginaţi, citind această carte. Deci altă treaptă care este avută aici în vedere este treapta înstrăinării. E, şi după aceea, zice: celor ce se leapădă de lume le este neapărată trebuinţă să nu se însoţească cu rudele – fiti atenti aicea! – trebuie să ne iubim rudele ca şi pe ceilalţi fraţi dacă şi ele împărtăşesc aceeaşi vieţuire cu a noastră. Dacă, însă, petrecerea e potrivnică, trebuie să le ocolim, ferindu-ne de vătămare. Deci atenţie şi la rude! Trebuie să îi iubeşti pe toţi, dar de unii te fereşti şi cu alţii trăieşti. Pentru că, dacă te amesteci, o faci pe pielea proprie. Cel ce se leapădă de lume trebuie să se golească de toate. Cum trebuie să-şi chivernisească acesta agoniseala din lume. Şi cum că pentru cei din obşte a avea ceva propriu este pierzanie – aici e votul sărăciei. Cel ce vrea să se mântuiască trebuie să caute a fi în preajma celor îmbunătăţiţi – lucru folositor. Trebuie, de asemenea, să-i întrebe pe aceştia cu râvnă şi cu dor aprins pentru ca să afle de la dânşii cele despre mântuire. Şi restul cărţii se axează pe personalitatea bătrânului. Supunerea este de neapărată trebuinţă. Care este folosul care vine din aceasta şi cum se dobândeşte. Tema 20: Nu trebuie să aibă nimeni încredere în el însuşi, ci în toate să se împărtăşească de povaţa părinţilor duhovniceşti, iar cele tainice ale inimii – atenţie, deci ceea ce de fapt se cheamă spovedanie – cele tainice ale inimii să le mărturisească cinstit, fără să ascundă nimic. În ediţia următoare, eu am propus aici să le spună curat, pentru că mi-am amintit de versurile din Mioriţa. Mie-mi place mai mult să zic „să le spună curat”. Şi „să le mărturisească cinstit”, bine, dar să vedem acum dacă or sa accepte schimbarea.

Trebuie să ne înfăţişăm gândurile celor cu dreaptă socoteală dintre părinţi. Auziţi: ne înfăţişăm gândurile celor cu dreaptă socoteală! Şi aici temă de casă vă dau – nu-i aşa, referitor la dăscălia mea- : ia socotiţi frăţiile şi domniile voastre ce virtute e asta, dreapta socoteală? Că dacă nu pleci la drum cu dreaptă socoteală greu mai nimereşti adresa.

Discernământul.

– Ei, asta-i temă de casă. Eu nu vă mai povestesc mai mult, că mi-a expirat timpul. Zice: trebuie să ne înfăţişăm gândurile celor mai cu dreaptă socoteală dintre părinţi și să nu le încredinţăm oricui, la întâmplare. Cum? Trebuie să ne mărturisim şi să întrebăm. Şi să vezi ce lucruri frumoase vă spun aici. Nu vi le spun, dar să le vedeţi acolo. Şi cu ce fel de credinţă să primim răspunsurile părinţilor. Şi că trebuie să lucrăm împreună cu aceştia, să conlucrăm cu aceștia. Adică nu zici [doar]: roagă-te pentru mine… Vine câte unul pe la mine: roagă-te pentru mine… Păi să fii sănătos! Eu nici pentru mine nu apuc să mă rog, darămite pentru păcatele tale. Nu aşa: roagă-te pentru mine, avva/frate/părinte… Că nu iese aşa nimic. Ne rugăm împreună, dacă e vorba să ne rugăm!

Aşa… Trebuie să ne ferim de însoţirile cu oamenii fără purtare de grijă. Asta apropo şi de rude. Iar celui ce vrea să se mântuiască îi este de neapărată trebuinţă înstrăinarea şi de mireni, adică de creştinii din lume. Trebuie să ne îndepărtăm de toţi cei care ne vatămă, chiar de ne sunt prieteni – deci chiar de ne sunt prieteni! – ori de am avea mare nevoie de dânşii. Adică, cu alte cuvinte, dacă ăsta are bani şi am interes, ştii, lasă, e el cam stricat, cam curvar, cam nu-ştiu-ce, dar, totuşi, mă fac că plouă. Nu e de glumă! Banul tâlharului şi banul curvei nu-i primit în Biserică, știţi de treaba asta. Deci cu ăla nu faci nimic. Aşa. Cel care se leapădă de lume să nu se încurce în treburi lumeşti, chiar dacă îi par pricini întemeiate. Să le lase în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Şi după aceea: Virtutea este lucru ostenitor şi puţini sunt cei care o urmează. Cu aceştia trebuie să râvnim să ne asemănăm, iar la cei mulţi să nu luăm aminte. Asta apropo de democraţie. Adică majoritatea asta democratică… Ultimul cuvânt din această carte este: la cei mulţi să nu luăm aminte. Doamne, ajută-ne!

Cam asta am putut să vă spun în timpul pe care eu însumi mi l-am rezervat. Bineînţeles că asta ridică o mulţime de întrebări. N-am putut să intru în prea multe detalii, dar dacă aveţi întrebări care vi se par de urgenţă, vă mai stau olecuţă la dispoziţie.

(va urma)

Legaturi:

 

***

*

*


Categorii

Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Parintele Iona Patrulescu, Pocainta, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta Timisoara, 2008 (partea a II-a)

  1. Cum se numeste cartea scrisa de Sfantul Nicodim Aghioritul, cea pe care o tot pomeneste profesorul Ion Patrulescu- actualul rasofor Iona ?

  2. @ George
    Este vorba despre o Culegere de texte ascetice si filocalice pe care autorul initial Pavel Everghetinos le-a prelucrat si le-a pus intr-o oarecare ordine spre folosul calugarilor sai.Aceasta culegere,devenita apoi foarte cunoscuta ,a primit numele de Everghetinos,dupa numele autorului.(1054)
    Everghetinosul s-a bucurat de o mare popularitate in lumea greaca,fiind tiparita in anul 1783 de catre Sfantul Nicodim Aghioritul si Macarie al Corintului,cunoscand de a lungul timpului mai multe editii.
    In romaneste a fost tradusa la M-rea Neamt in anul 1797,iar a doua editie a fost publicata in anul 2007,in traducerea si ingrijirea M-rii Vatoped,volumul intai si doi.Lucrarea de fata s-a extins in 8 volume,la care contributie cu ajutorul Lui Dumnezeu,o are Pr.Iona in colaborare cu M-rea Vatoped.Sper ca am scris bine.

  3. Pe langa faptul ca este un bun crestin dl. prof. Iona este si foarte citit, in sensul de foarte bine pregatit…

    Deci, dispune de multe cunostinte in detaliu si din cate am observat stie cum sa le potriveasca, sa faca legaturi intre ele si sa le aseze acolo unde trebuie.

    Asta inseamna, dupa cum se poate observa, ca are o capacitate de sinteza aprofundata,
    Adica nu trateaza lucrurile cu superficialitate, lucru important si foarte rar pe la noi prin B.O.R.

    Este adevarat ca monahi si parinti traitori am avut si inca mai avem in B.O.R.
    Insa, cu o astfel de pregatire putini la numar.
    Oameni care sa stie cum sa explice si sa expuna cunostiintele pe care le detin cu o angajare serioasa si responsabila

    Nu e deloc usor ca cineva sa-ti faca o corecta legatura, direct cu sursa unde se gaseste “Esenta Ortodoxiei” in special textele vechi de limba greaca veche.
    Pentru asta nu este de ajuns sa fii un traducator de greaca veche, oricat de pregatit ai fi, iti mai trebuie si alte daruri, cu care daca nu ai fost inzestrat de Dumnezeu, din alta parte nu le vei putea capata.

    Prof. Iona cred ca va fi o raritate prin B.O.R si cu siguranta va sti sa imbine trairea ortodoxa cu solidele cunostiinte de care dispune si de care sa ne folosim si noi cu ajutorul lui Dumnereu.

  4. @George:
    Am rugamintea sa modificati cumva numele sub care postati, cronologic sunt primul care l-am folosit. Ma simt ciudat sa vad comentarii semnate tot “George”, de care nu-mi amintesc sa le fi facut. 🙂
    Multumesc.

  5. @George
    Nu stiu de cat timp scrieti dvs. pe acest site, dar va asigur ca eu am postat aici comentarii cu mult inaintea dvs. In plus, cred ca ma confundati cu altcineva pentru ca eu scriu rarissim comentarii pe acest site.
    Nu in ultimul rand, scriu cu acest al doilea prenume al meu (George) fiindca era o vreme in care cineva scria comentarii dubioase pe acest site semnate cu acelasi prenume ca al meu (Sorin) si am vrut sa ma delimitez de individul acela. Nu stiu daca isi mai aduc aminte adminii, la momentul respectiv, cand am hotarat sa nu mai scriu cu primul meu prenume ci cu acesta, le-am explicat de ce o fac.
    Numai bine!

  6. Pingback: Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “ECUMENISMUL ESTE PROIECTIA IN BISERICA A NOII ORDINI MONDIALE SI PREGATIREA INSTALARII LUI ANTIHRIST. Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“ -
  7. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  8. Pingback: Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU TOTI CEI CARE CAUTA MANTUIREA: “Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi” -
  9. Pingback: TINERII SI TABERELE de spiritualitate ortodoxa si de civilizatie romaneasca LA MANASTIRI: Tabara de la Oaşa. Virgiliu Gheorghe despre CRIZA TINERILOR DE AZI - Recomandari
  10. Am observat ca prima parte a conferintei se gaseste si in format audio si se poate descarca. As vrea , daca se poate sa descarc si partea a doua si a treia, dar nu gasesc link. Aveti cumva si pe acestea disponibile?

    Multumesc

  11. Pingback: CUVIOSUL PAISIE OLARU (DE LA SIHLA) si DARURILE SALE: Simplitatea, Tainuirea de sine, Smerenia -
  12. Pingback: Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU TOTI CEI CARE CAUTA MANTUIREA: “Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi” -
  13. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  14. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  15. Pingback: Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii? -
  16. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA -
  17. Pingback: PARINTELE IONA, profesorul anahoret de la Manastirea Oaşa (VIDEO): “Este o lupta ca sufletele copiilor sa fie rapite de la Dumnezeu”. DESPRE ILUZIA POLITICII si A LIBERTATII DE A NE ALEGE CONDUCATORII, despre ROBIA LA DIAVOL SI LA BANCI, PRIN
  18. Pingback: “România, te iubesc” in FAMILIA DUHOVNICEASCA de la MĂNĂSTIREA OAŞA – “MANASTIREA TINERILOR” (video – I). Locul “ceresc” al (re)gasirii sensului, pacii si valorilor traditionale pentru mii de tineri. PAR
  19. Pingback: Stareţul IUSTIN de la MĂNĂSTIREA OAŞA despre VALORILE ROMÂNEŞTI, defectele poporului, demonizarea societăţii şi distrugerea tinerilor, “pâinea şi circul DNA” si spectacolul satisfacţiei răului: “DACĂ FACEM ABSTRACŢIE DE TR
  20. Pingback: Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL DEPRESIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate