PARINTELE PROCLU: “Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă. DUHUL SFÂNT ÎL LASĂ ÎN PĂRĂSIRE PE CEL CE SE MÂNDREŞTE”

9-02-2017 Sublinieri

e

Smerenia şi dragostea

Nevoinţa fără dragoste şi smerenie e de plâns

Cel ce se mândreşte cade în curvie

— Care e cea mai mare virtute pe care o poate dobândi creştinul?

— Cea mai mare virtute îi smerenia. Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Şi dacă şi-a pus în gând că „eu sunt mai bun ca altul!”, a pierdut. Am pierdut! Asta e… Da, atâta spun, vă spun: este putere dumnezeiască şi este putere mare…

Creştinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuţi Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila. Şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu poate greşi. Iar dacă a căpătat smerenia nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul, el se vede pe el mic şi păcătos.

Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă de nimeni. N-ai văzut? Toţi sfinţii au avut smerenie. Şi care zice că-i sfânt îi înşelat de diavol. Sfinţii, ei nu s-au socotit că-s buni, ci că sunt nevrednici, gunoiul pământului. Uite, asta e. Şi când vei auzi pe cineva că se recomandă el ca sfânt, acela e înşelat de diavol. Atâta a iubit Dumnezeu omul smerit, încât i-a iertat şi păcatele pe care le-o făcut. Dumnezeu îi plin de bunătate, dar Dumnezeu nu iartă mândria. Toate păcatele le iartă, dar mândria nu o iartă!

Şi cel ce se mândreşte cade în curvie. Asta e cu cel ce se mândreşte… Adică Duhul Sfânt îl lasă în părăsire. Şi când vede că a căzut, pe urmă-l doare capul, dar pe urmă învaţă smerenia. Uite asta e, asta-i treaba… Şi ca să nu ne părăsească Duhul Sfânt, trebuie să-ţi zici aşa în minte: toţi sunt mai buni şi eu sunt cel mai păcătos.

Şi când îmi vine gândul să zic ceva să mă răzbun, îi spui aşa la gând: „Am să-i zic, dar nu azi – am să-i zic mâine“. Până mâine, mai zic o rugăciune, mai fac rugăciuni la noapte şi Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri şi mâine nu-i mai zic nimica. Astfel te bucuri că ai putut birui răutatea din tine. Asta-i treaba…

Mai zic: prin smerenie, prin căinţă, se poate repara, dacă mai sunt zile şi mai este viaţă. Dar când o pus mâinile pe piept şi o ieşit sufletul, cu atâta o rămas. Omul cât îi în viaţă se poate întoarce din păcat, se poate să facă din cele bune, mai bune, şi s-ar putea să facă din cele bune, mai rele.

Spunea cineva: „Dacă ai un copac cu fructe şi n-are frunze, se pot vătăma fructele”. Aşa mi-a spus un părinte. Mi-a spus că de vreau să mă fac călugăr, cât pot, să doresc a fi nebăgat în seamă. Dacă eu caut să fiu nebăgat în seamă, atunci Duhul Sfânt mă ajută. Iar mai ales nu am voie să mă supăr nici pe cei mari, nici pe cei mici. Dacă eu mă supăr că nu m-o băgat în seamă, am pierdut tot, am chicat pradă vrăjmaşului… Vai de mine! Dumnezeu să vă ajute!

Mândria e a oamenilor nebuni

S-o întâmplat pe timpuri ca un tânăr să fie luat în robie. Şi acel tânăr a stat în robie vreo 20 de ani, poate şi mai bine. După ce a fost eliberat, i s-a dat un cal, o geantă cu mâncare şi 3 galbeni. Apoi a plecat în ţara lui. Şi a văzut undeva un moşneguţ unde lumea de pe lume venea şi-l îmbulzea. Tânărul s-a dat jos de pe cal şi a întrebat pe locuitori: „Ce-i acolo?”. Un om i-a răspuns: „Un moşneguţ înţelept. Dacă-i dai un galben, îţi dă un cuvânt de folos”. S-a dus şi el la moşneguţ şi i-a dat un galben. Atunci moşneguţul i-a spus: „La apă mare să nu te faci viteaz”. Tânărul s-a gândit mai bine şi a hotărât să-i mai dea un galben, să vadă ce-i va mai spune. Bătrânul înţelept i-a zis: „Mânia de seară să o amâni pe mâine.” Primind şi cel de-al doilea sfat, tânărul s-a urcat pe cal şi a purces la drum. Când era aproape să treacă o apă mare, a venit puhoiul, un puhoi mare de apă. A văzut în timpul acela un tânăr, tot ca el, pe cal, care a încercat să treacă puhoiul, dar s-a înecat. Doar calul a ieşit, dar pe călăreţ nu l-o mai văzut. Şi ce-o făcut acest tânăr? O stat până ce o scăzut apa şi pe urmă s-o urcat pe cal ducându-se spre patria lui. Acolo ajungând, ce s-o întâmplat? La casa lui aflându-se, a văzut printr-un gemuleţ al casei un tânăr culcat în patul său. Era băiatul lui, dar el nu ştia acest lucru. Îl ducea gândul să-l omoare. A mers totuşi la fratele său să-l întrebe cine este cel din casa lui. Fratele său i-a amintit că atunci când o fost luat în robie, soţia sa rămăsese grea. Iar cel din casă e fiul lui. Şi-a dat apoi el slavă lui Dumnezeu de primejdiile de care fusese scăpat. Căci avea să se înece ori avea să facă crimă. Moşneguţul acela era văzător cu duhul. Acesta i-a descoperit ce avea să se întâmple.

Sunt trepte, trepte de rugăciune… Ai văzut, moşul acela despre care vorbeşte şi Părintele Cleopa? Moşul Gheorghe, era tânăr. Lucra la brutărie. Şi el proorocea lucruri care se adevereau. Oamenii de acolo, mai glumeţi, îl întrebau: „Moş Gheorghe, când prooroceşti ceva, aşa se întâmplă. Dar de dumneata când prooroceşti?“. Atunci el a zis: „Ehe, măi băieţi, eu când voi muri o să tragă clopotele în toată lumea.” Şi aşa a fost. Când o început războiul, s-au tras clopotele în toata lumea, căci aşa se anunţa atunci năpasta războiului. Moşul Gheorghe a murit într-o clopotniţă a unei biserici, nebăgat în seamă. Mulţi îl judecau, considerându-l nebun. Căci el, atunci când erau călduri umbla îmbrăcat cu cojocul, iar când era frig umbla desculţ. Dar de rugăciune nu se lăsa niciodată. Când spunea un cuvânt, trezea sufletul. Despre el am auzit că a vrut să se urce în tren şi să călătorească până undeva. Fiindcă nu avea bilet l-au dat jos, dar trenul nu mai pornea. După ce s-a urcat înapoi, a pornit şi trenul. El avea pe Duhul Sfânt. Era un om sporit. Aşa se spune: Bunul Dumnezeu descoperă veşnicia la cei smeriţi!. Sunt şi acum prin mănăstiri părinţi care sunt foarte sporiţi, dar ei se tem de mândrie ca de şerpi. Ei se acoperă cu vălul smereniei că nu au nimic, nearătând că sunt sporiţi.

— Şi e bine aşa?

E bine, că stau acoperiţi şi nu poate să-i jefuiască vrăjmaşul. Pentru aceia care au ajuns la o smerenie desăvârşită, chiar dacă i-ar lauda toată lumea, ei nu se bucură de lauda nimănui. Ei ştiu că trebuie să meargă la judecată şi nu mai au nevoie de lauda nimănui. Dacă mă duce cineva legat de mâini şi de picioare la judecată spre moarte şi ar vrea să mă laude cineva, ca astfel să scap, nu-mi trebuie! Mai bine rabd pentru Hristos. Duhul Sfânt nu mă va lăsa pentru păcatele mele să mă mândresc, căci mândria e a oamenilor celor nebuni.

Duhul mândriei e aşezat lângă scaunul nebuniei şi al ieşirii din minţi. Mândria nu e a oamenilor sănătoşi, ci a oamenilor bolnavi, ca mine.

Cum ştie să mă laude, ştie şi să mă ocărască

— Cum să căutăm smerenia?

— Smerenia noi o căutăm aşa: de câte ori mă laudă cineva, să nu primesc acele laude. Şi, dacă în caz că vine timpul şi te-o lăudat cineva, n-ai voie să-l ocărăşti; că, dacă-l ocărăşti, dai în altă groapă şi mai rău. Şi ştii ce? Trebuie să spui aşa: această persoană mă laudă, dar el nu ştie de lupta mea. Şi faci cum a zis Părintele Cleopa: „Dacă vezi că te laudă, spui în gând: apoi cum ştie să mă laude, tot aşa ştie să mă şi ocărască!”. Iar dacă el mă laudă şi conştiinţa mă mustră, nu mai am nevoie de lauda lui. El mă vede ca un ou roş şi când îl spargi pe oul roş vezi că-i plin de gunoi şi-l zvârli cu tot cu coajă. Nu-ţi mai trebuie; aista sunt eu.

Dacă n-am dragoste, n-am nici smerenie

Bunul Dumnezeu doreşte să ridice sufletele cu aceste două virtuţi – smerenia şi dragostea. Ele nu se pot despărţi, dacă am smerenie am şi dragoste, dacă n-am dragoste, n-am nici smerenie. E o virtute întreagă, dar, ca să se poată înţelege, sunt două virtuţi. Când se duce cineva în mănăstire, vrea să se pocăiască, să se liniştească, să se roage. Dar, când ajunge şi dă cu ochii de duşmanul lui, n-are ochi să-l vadă – atunci cade din lucrarea lui. Gata! Şi de asta Sfinţii Părinţi îi îndeamnă pe toţi care doresc pocăinţă şi doresc să sporească, întâi aceste două virtuţi să le câştige. Şi-am văzut în mănăstiri pe vremea mea când venea un frate sau o soră, căutau părinţii să îi ajute să poată căpăta aceste două virtuţi – smerenia şi dragostea. Mi-aduc aminte, când eram frate în mănăstire, eu eram mic şi mi-au crescut nişte mustăţi de parcă eram, aşa mi s-a părut mie, ca un pitic. Şi fraţii, când găteau treaba la vite, mă trăgeau unul de opinci, altul de mustăţi şi mă tot necăjeau şi râdeau de mine. M-am dus la părintele şi m-am plâns lui. Şi părintele m-a învăţat aşa: „Dacă fraţii râd de tine, râzi şi tu cu ei tot de tine, dar nu cumva să râzi de ei, că pierzi!”. Şi am făcut aşa cum m-a învăţat, iar acei fraţi, când au văzut aşa, s-au întristat şi nu mi-au mai zis nici „Du-te-ncolo”, adică şi-o căutat fiecare de nevoinţa lui.

Când Duhul Sfânt se va atinge de inima cuiva, atunci simte dragostea şi smerenia duhovnicească. Şi aceste lucruri numai dacă le-o simţit cineva te înţelege. Că ele n-au culoare ori chip. Dar dragostea duhovnicească şi mila care izvorăşte din ea şi smerenia, acestea sunt daruri de la bunul Dumnezeu. Şi aşa le simte cineva: ducându-şi viaţa în mod simplu şi nebăgat în seamă de nimeni. Şi să se silească pe cât poate a se păzi de cele mici; căci cel care nu se poate păzi de cele mici, nu poate spori nici la cele mari.

Nevoinţa fără dragoste şi smerenie e de plâns

Creştinii care au smerenie şi dragoste, Duhul Sfânt îi ajută să poată scăpa de aceste ispite de care sunt înconjuraţi. Pentru că aşa spune, că celor smeriţi cu inima Duhul Sfânt le descoperă tainele. Dar, ca să spun aşa, e foarte greu a căpăta aceste două virtuţi. Nu le poate căpăta cineva peste noapte. Iar care spun că-s nevoitori şi n-au ochi să-i vadă pe ceilalţi, aceia sunt, săracii, de plâns, pentru că – aşa zice un Sfânt Părinte – trebuie a urî boala (păcatul), dar nu pe bolnav (păcătos).

Şi atunci bunul Dumnezeu va rândui ca să putem birui acele duhuri; dacă eu duc viaţă de pocăinţă, Duhul Sfânt ne dă putere prin semnul Sfintei Cruci. Prima dată, când începe lupta duhovnicească, Duhul Sfânt îţi dă putere să-ţi scoată din inimă gândurile răutăţii iar cu timpul, dacă nu dai înapoi ci rămâi statornic, poate şi din trup să depărteze acele duhuri. Dar, de multe ori, se poate ca Duhul Sfânt să ne lase descoperiţi când vin acele duhuri asupra noastră. Dar pe măsură ce facem semnul sfintei cruci, pe acea măsură ne ajută şi biciuieşte pe duhuri. Dar cât timp eu visez ca să ajung ceva mare, sunt înşelat de diavol.

Dacă, din ascultare, ajunge cineva ori Preasfinţit, ori duhovnic, ori iconom, atunci trebuie a dubla smerenia. Trebuie să-ţi zici aşa în minte: „Doamne, întăreşte-mă să pot face această ascultare!”. Iar dacă simţi că nu poţi duce lucrarea, dublezi smerenia şi aştepţi până ce bunul Dumnezeu te va întări, ca să o poţi duce.

Dar am observat ceva: era un părinte foarte nevoitor şi cam bolnav şi Părintele Cleopa a vrut să-l facă preot, chiar şi duhovnic. Dar el nu a vrut şi a spus părintelui: „Eu peste un an de zile trebuie să plec”. Şi a rămas tot călugăr. El m-a învăţat cum să vieţuiesc ca să pot scăpa de multe curse ale vrăjmaşului. Şi anume: să trăiesc nebăgat în seamă şi de cei mari şi de cei mici, dar să nu-i urăsc pe cei care mă ponegresc. Astfel voi scăpa de multe şi felurite curse.

Când te pui la rugăciune, să n-ai nimic asupra cuiva. Dacă are altul asupra ta e doar treaba lui, nu-i treaba mea. Dar eu am datoria să mă rog şi pentru el şi să-i doresc binele. Sunt multe încercări pentru smerenie, de aceea e foarte greu să o dobândeşti. Ştie diavolul că dacă omul o căpătat aceste două virtuţi – smerenia şi dragostea – Duhul Sfânt nu-l lasă în părăsire.

Smerenia nu o capeţi din fapte bune

Fără încercări, fără ispite, nu capeţi smerenia. Şi nu o capeţi din fapte bune. Pe măsură ce omul e lovit şi de diavol, şi de oameni, şi din toate părţile, atunci el cade într-o deznădejde, dar nu una totală, Doamne, fereşte!, ci una pasivă, cum că nu mai are încredere în el, nici în oameni, ci are încredere deplină numai în Dumnezeu, Care poate să-l ajute. Atuncea vede că adevărul e numai la Dumnezeu. Dar întâi nu mai are încredere în el şi vede atunci că şi oamenii sunt ca şi el. Trebuie să am milă pentru oameni, dar să nu am încredere că m-ar putea ajuta.

Şi pentru toţi care se luptă cu firea lor să capete adevărata smerenie, să ştie: pe măsură ce caută smerenia în acea măsură li se descoperă Duhul Sfânt. Proorocul David spune aşa: „Multă este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pentru darurile pe care le-ai ascuns de la cei ce se tem de Tine”. Duhul Sfânt ne descoperă aici ca nu cumva alte duhuri să-i înşele pe cei slabi. Le ţine acoperite şi, pe măsură ce sporim în smerenie, Duhul Sfânt descoperă câte o părticică şi atunci ne vom simţi plini de bucurie.

Spunem că Dumnezeu este cu noi. Dar nu oricând simţi bucuria aceasta, ci mai ales atunci când ai răbdat ceva pentru adevăr ori făcând ascultare ai răbdat năpaste şi nu te-ai războit. După cum rânduieşte Bunul Dumnezeu, sufletul poate răbda orice năpaste.

— Cum putem să ne smerim şi să sporim?

— Uite cum îi: dacă toţi ne smerim, toţi câştigăm. Şi care pune la încercare, prima dată să aibă smerenia înăuntru, fără să o vadă ceilalţi, nu-i nevoie să se vadă smerenia.

(Din: Pr. Nicolae Nicau, “Convorbiri duhovnicesti cu monahul Proclu Nicau” Editura Agaton, 2011)

nicau_proclu_pr-convorbiri_duhovnicesti_cu_monahul_proclu_nicau-8076

Legaturi:

 

***

 

***

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Proclu, Razboiul nevazut, Vamesul si fariseul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “PARINTELE PROCLU: “Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă. DUHUL SFÂNT ÎL LASĂ ÎN PĂRĂSIRE PE CEL CE SE MÂNDREŞTE”

  1. S-avem parte de rugăciunile lui !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate