PARABOLA PARINTELUI MILOSTIV: “Daca omul nu se incredinteaza de iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceste”

11-02-2017 Sublinieri

prodigalson

Pentru Duminica fiului risipitor, va mai recomandam:

pilda_fiului_risipitor_15

Arhim. Varnava Iankos:

Dumnezeul iubirii părinteşti

In lectura evanghelică de astăzi (v. Luca 15, 11-32) Biserica noastră dă citire pildei fiului risipitor, continuând pregătirea noastră pentru Postul cel Mare, care este prin excelenţă o perioadă a pocăinţei. Pocăinţa în această pildă are ca element principal ideea întoarcerii.

Pocăinţa nu este o stare lăuntrică statică de întristare de sine sau de îmbunătăţire a imaginii noastre, ci este un proces de întoarcere şi de restaurare a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Ceea ce este important este faptul de a găsi premisele acestei întoarceri şi acestei relaţii.

Elementele sunt două. Primul este certitudinea că Dumnezeu este Părintele nostru, care ne iartă şi ne iubeşte şi pe toate le iconomiseşte nu în vederea unei efemere mângâieri sufleteşti, ci în vederea unui parcurs statornic al mântuirii „persoanei” noastre. Aşadar, nu poate să existe o raţiune a pocăinţei sau o nevoinţă duhovnicească în care să nu existe limpede faptul că Dumnezeu este Părintele nostru.

Ceea ce l-a salvat pe fiul cel risipitor şi i-a dat premisele întoarcerii, ale mântuirii şi ale restaurării este ceea ce nu a uitat nici măcar o clipă în ţara cea îndepărtată, nici în ceasul păcatului: că Dumnezeu este un Părinte milostiv. Întreaga noastră luptă, în cele din urmă, şi întreaga noastră căutare este să ne încredinţăm de prezenţa şi de mărturia în viaţa noastră a lui Dumnezeu Tatăl.

heaven_7-e-murariu

detaliu icoana de Elena Murariu

Dacă omul nu se încredinţează de iubirea părintească a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceşte. Dacă omul nu se încredinţează de iubirea părintească a lui Dumnezeu, nu poate să vorbească despre Dumnezeu. Dacă omul nu poate să fie încredinţat, să-I mărturisească Dumnezeu că este Părintele lui, nu poate să aibă viaţă nici ca să facă ceva esenţial, adică ceva care să aibă perspectivă veşnică în viaţa lui. Deoarece chiar şi ţinerea poruncilor şi nevoinţa lui personală nu se fac pentru ca să păzească, să ocrotească, să sporească să caute această relaţie, ci ca să se închine pe sine însuşi lui Dumnezeu. Aşa se luptă omul, între conservatorism şi liberalism, între moralitate şi imoralitate şi este condus în chip pedagogic de către pronie. Însă şi cele două cadre, al moralităţii si al imoralităţii, sunt iadul, sunt robie, dacă omul nu s-a încredinţat de iubirea părintească a lui Dumnezeu.

Aşadar, toată lupta noastră numai atunci poate să fie justificată, dacă omul, înainte de a pleca din această viaţă, se încredinţează de dragostea părintească a lui Dumnezeu. Se încredinţează că Dumnezeu este Dumnezeul dragostei, al iertării şi al lăsării păcatelor. Este Dumnezeul nu al celor îndreptăţiţi, ci Dumnezeul celor ce se pocăiesc.

Al doilea element este simţirea îndepărtării de această relaţie. Simţirea căderii din această relaţie, care nu are nimic de-a face cu înţelesul strâmt al încălcării poruncii şi legii, ci are de-a face cu o lipsire şi cu o ofensare a acestei relaţii. Dacă omul nu a gustat această relaţie, nu poate să vorbească despre moralitate sau imoralitate. Nu a înţeles încă valoarea poruncilor şi a legilor drept căi pedagogice care-l conduc la şi-i asigură această relaţie. Omul care nu a gustat bucuria nu ar putea să simtă nici absenţa acesteia.

Adevărata pocăinţă nu este o nenorocire, o întristare de sine că nu am reuşit într-un anumit lucru. Ci pocăinţa este simţirea pierderii Raiului. Este simţirea pierderii iubirii părinteşti.

Dacă omul recunoaşte faptul că comoara lui este această simţire a iubirii părinteşti, atunci nu este presat de nimeni şi nu este constrâns ca să ţină poruncile şi să-şi păzească integritatea persoanei sale departe de păcat, ci dimpotrivă, el însuşi se străduieşte să nu ofenseze şi să nu piardă această bucurie şi acest har.

Simţirea harului Dragostei lui Dumnezeu şi simţirea lipsirii şi a pierderii lui – din pricina fugii noastre şi a dezlegării noastre de El – sunt cele două elemente care ne conduc pe calea mântuirii. Orice altceva în afara acestui cadru, a acestei experienţe şi a acestei stări este iad, chiar şi dacă în mod aparent omul este fără de păcat.

Prin urmare, măsura moralei, măsura virtuţii, măsura păcatului pentru Dumnezeu nu se epuizează la o ţinere scolastică a poruncilor, nici la o scolastică investigare de control a noastră sau a altora cu privire la cantitatea păcatului nostru, ci se epuizează şi se concentrează în faptul dacă am păzit această relaţie, dacă am crezut în această relaţie şi în bucuria pe care ne-o dă.

Dacă omul crede cu adevărat că întreaga lui viaţă, toate lucrurile sunt Dumnezeu-Tatăl, atunci cu adevărat trăieşte libertatea fiilor lui Dumnezeu şi este condus spre un parcurs pe care nu l-a bănuit mai înainte. Virtutea şi păcatul sunt robie dacă omul nici nu a căutat, nici nu a refuzat această experienţă şi încredinţare: că, aşadar, Dumnezeu este un Părinte milostiv. De altfel, aşa este caracterizată în tradiţia noastră lectura evanghelică de astăzi:Parabola Părintelui milostiv“.

(din: Preot Varnava Iankos, Biserica pacatosilor, Editura Egumenita, 2016)

fiul-risipitor

Legaturi:

***

 

***

 


Categorii

Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Fiul Risipitor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Preot Varnava Iankos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “PARABOLA PARINTELUI MILOSTIV: “Daca omul nu se incredinteaza de iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceste”

  1. Pingback: “SFANTUL RISIPITOR” SI FRATELE FARISEU. Oare noi de partea căruia dintre cei doi fii ne găsim? – Omilie de exceptie a Parintelui MOISE AGHIORITUL | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: “E ca o pânză ţesută de Dumnezeu, care pune inimă lângă inimă…”. MĂRTURIE VIE și îndemn tare la LUPTA DUHOVNICEASCĂ OSÂRDUITOARE ÎN BISERICĂ și la LUCRAREA “ȚESĂTURII” DRAGOSTEI FRĂȚEȘTI – Partea a
  3. Pingback: ÎNCREDINȚAREA LUI TOMA – Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (AUDIO + TEXT): “Noi nu Îl credem pe Dumnezeu şi nu ne încredem în El! V-aţi pus în palma lui Hristos! De ce nu staţi cuminţi acolo? De ce vă agitaţi? Sunteţi în p
  4. Pingback: “Vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? OFERĂ-I UN MOD DE A NĂDĂJDUI. Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său”. CUM SA CREĂM PREMISELE LUCRĂRII LUI DUMNEZEU CU NOI? | Cuvântul
  5. Pingback: Parintele Hrisostom de la Putna: MAICA DOMNULUI ESTE CEA CARE NE DESCHIDE USILE POCAINTEI CATRE INIMA LUI DUMNEZEU. “Sa avem grija sa nu mai inmultim lacrimile pe obrazul Maicii Domnului!” (si AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: TÂLCUIREA PILDEI FIULUI RISIPITOR – PĂRINTELE VARNAVA IANKOS (conferință video subtitrată). ESENȚA PĂCATULUI – AUTONOMIZAREA ȘI DEGRADAREA RELAȚIEI. “Dacă omul nu iubește și nu trăiește durere în viața lui, nu-L va găsi
  7. Pingback: IPS NICOLAE, MITROPOLITUL ROMAN AL CELOR DOUA AMERICI: “Sa zidim o casa duhovniceasca pentru copiii nostri, ca sa nu se rataceasca in lume. Nu zidurile mari si frumoase fac biserica, ci credinta noastra” (VIDEO, TEXT – predica la manasti
  8. Pingback: AMAGIRILE SI TREZIREA FIULUI RISIPITOR. “Rezultatul imbuibarii si al confortului: OMUL MODERN este FOARTE SIGUR PE EL SI PE TEHNOLOGIE si NU MAI ARE CONSTIINTA VINOVATIEI, ci doar aceea ca totul i se datoreaza” (PREDICA la Biserica romaneasca
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate