Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta! AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI

6-02-2014 Sublinieri

Sf.Teofan

“Tu zici ‘Sunt crestin’ si te multumesti cu asta. Aceasta e prima amagire – sa-ti insusesti darurile si fagaduinta cresti­nismului, insa fara nici o grija pentru a inradacina in tine adevaratul crestinism; sau sa-ti adaugi ceea ce nu poti do­bandi decat prin vartutea si vrednicia cea din launtru…

*

„Ei bine, deci e rautate in mine – dar ce, eu sunt singu­rul? Cutare e la fel si tot asa e si celalalt si chiar si asta. Şi mai sunt o multime de oameni rai, chiar mai rai decat mi­ne…” – Asa ne orbim singuri cu obisnuinta pacatului din jurul nostru. Lamureste-te pe tine insuti ca numarul mare al paca­tosilor nu schimba cu nimic legea dreptatii si nici nu usurea­za pe nimeni de raspunderea pe care o are. Dumnezeu nu se uita la numar”.

***

2. Obiceiuri si inclinatii care inchid omul in pacat

Sa presupunem ca gandul cel bun a fost primit de noi si este luat in seama. Acum trebuie sa ne grabim sa ni-l insusim intr-o asemenea masura incat sa devina un adevarat cui de osie, care sa puna in lucrare cu usurinta si tarie toate cele din launtrul nostru. Pentru aceasta trebuie sa-i facem loc de ajuns pentru a putea trece inauntru, adica sa savarsim o adevarata lucrare asupra noastra, ca pregatire foarte trebuincioasa si folositoare spre trezire.

O astfel de lucrare are de infruntat acele curse iscusite sau obiceiuri si inclinatii care inchid pe om in pacat. Pacatul incurca sufletul in mrejele sale nenumarate sau se ascunde de suflet sub si mai numeroasele sale invelisuri; caci in si prin sine pacatul e urat si o simpla privire il vadeste dezgustator.

Invelisul cel mai adanc si mai aproape de inima e alcatuit din amagirea de sine, nepasare si nepurtare de grija; deasupra lor si mai aproape, de suprafata stau imprastierea mintii si grija de multe, cele mai de seama lucruri care ascund si hra­nesc pacatul, obiceiurile si imprejurarile pacatoase. Deasupra tuturor sta stapanirea carnii, cel mai vadit invelis, dar nu mai putin tare sau insemnat.

Primul invelis (amagirea de sine, nepasarea si nepurtarea de grija) e cel mai de seama. El impiedica omul sa vada primejdia starii in care se afla si ii submineaza dorinta de schimbare. Celelalte doua nu sunt decat unelte – ele sporesc si intaresc starea de pacat. Atunci cand harul dumnezeiesc intra pana la despartitura sufletului de duh, loveste direct in primul invelis si il sfasie. Sub lucrarea lui, omul pacatos e scos la iveala cu totul si sta inaintea propriei sale cunostinte in toata hidosenia lui. Insa cand omul cauta el insusi trezirea prin har, trebuie sa inceapa din afara si sa isi faca drum pana inauntru.

Astfel, daca vrei sa urmaresti cum se cuvine gandul care ti s-a dat cu privire la viata ta pacatoasa, incepe prin inde­partarea invelisurilor pacatului asa cum ar indeparta cineva straturile de pamant pentru a scoate la iveala comoara ingro­pata dedesubt.

***

Trupul

ep_feofan_vishenskiyMai intai de toate, urmareste trupul. Refuza-i desfatarile si placerile, margineste-i ingaduintele chiar si in cele mai firesti trebuinte; lungeste ceasul de priveghere, imputineaza-i hrana obisnuita, adauga osteneala peste osteneala. Mai ales, in orice chip vrei sau poti sa o faci – slabeste trupul, subtiaza-i grosimea. Prin aceasta sufletul se va elibera din legaturile materiei, va deveni mai plin de energie, mai usor si mult mai deschis lucrarilor bune. Trupul material care domina asupra sufletului odrasleste in acesta propria sa amortire si moleseala. Nevointele ascetice trupesti slabesc aceste lega­turi si le inlatura urmarile. E adevarat, nu orice pacatos tra­ieste fara de infranare sau isi rasfata trupul. Dar ar fi cu ane­voie sa aflam vreun om cu viata normala care sa nu aiba ni­mic de facut pentru a-si stapani trupul, odata ce dorinta de mantuire i-a atins inima. Iar rostul e plin de inteles – schimba in intregime lucrarea aceluia. Ceea ce ai facut mai inainte din obisnuinta sau pentru ca iti sustii indeletnicirile obisnuite, acum fa cu unele schimbari si cu un plus de asprime, de dra­gul mantuirii – iar lucrul acesta va avea urmari imediate.

***

Grijile si imprastierea mintii

Trupul impovareaza sufletul din afara; grijile si gandu­rile risipite il apasa din launtru. Sa presupunem ca trupul deja s-a smerit – primul pas a fost facut. Dar alte doua obsta­cole despart sufletul de sine insusi.

Grijile nu lasa deloc timp pentru lucrarea launtrica. Cand se ivesc, ai un lucru in maini si alte zece in minte. De aceea ele mana pe om tot inainte, fara a-i da prilej sa se uite inapoi si sa se vada. Prin urmare, trebuie sa lasi deoparte grijile o vreme, pe toate, fara nici o exceptie. Ai sa te apuci iarasi de treburile tale obisnuite mai tarziu, dar acum lasa-le sa inceteze, arunca-le din maini si da-le afara din minte.

Odata ce grijile au incetat, vartejul persista in cap – un gand dupa altul, unul de acelasi fel, altul cu totul potrivnic. Sufletul se risipeste, iar mintea se rasuceste incoace si inco­lo, fara a-ti ingadui astfel sa pastrezi ceva mai trainic si mai statornic. Aduna fiii acestia risipiti ai tai intr-unul singur, asa cum pastorul isi strange turma sau cum lentila aduna razele imprastiate, si intoarce-i asupra ta insuti.

Vointa de a patrunde mai adanc in tine insuti si a lucra asupra ta, de a stavili grijile si gandurile risipite, cere desigur negresit urmatoarele inlesniri: pe de o parte insingurare, iar pe de alta incetarea oricaror preocupari obisnuite atat personale, cat si sociale. Mai intai, aceasta smerire a carnii are ne­voie de o schimbare in felul in care iti implinesti trebuintele firesti. In acest sens, cel mai prielnic timp pentru a-ti schim­ba viata, trebuie socotit in vremea postului mai ales in Sfantul si Marele Post. Totul ajuta la aceasta in timpul Postului – acasa, la biserica si chiar si in societate[2] . In aceasta perioada totul este socotit ca o pregatire pentru pocainta. La fel, asta nu inseamna ca atunci cand gandul cel bun de a-ti schimba viata a venit, trebuie sa ii amani implinirea pana cand va incepe Postul. Tot ce se cere in aceasta vreme poate fi savarsit oricand altcandva, si in afara posturilor. Dar cand a sosit Sfantul si Marele Post e un pacat sa irosesti prilejul de a te ingriji de mantuirea sufletului tau, asa cum a fost irosit altadata. Daca cineva, care a primit gandul mantuitor de a-si schimba viata, dar in afara Postului, e impiedicat de modul sau de viata sa il si implineasca, ar fi mai bine pentru el sa se retraga o vreme intr-o manastire. Acolo ii va fi mult mai les­ne sa se stapaneasca.

***

Nepurtarea de grija, nepasarea si orbirea

Acum stai fata-n fata cu inima ta. Inaintea ta se afla omul tau launtric, cufundat in somnul adanc al nepurtarii de grija, nepasarii si orbirii. Incepe sa-l dezmeticesti. Gandul cel bun care a venit, deja l-a necajit un pic. Paseste spre aceasta cu nadejde tare si cu staruinta sufleteasca neslabita, cu toata luarea-aminte si incepe sa te silesti cu tot felul de imagini, mai mult sau mai putin tari si infioratoare, primindu-le pe toate in starea ta launtrica de a fi.

Mai intai, indeparteaza valurile de pe ochii mintii tale, care o tin intr-o stare de orbire. Daca omul nu leapada paca­tul si nu fuge de el, aceasta e pentru ca nu se cunoaste pe sine si primejdia in care se afla din pricina pacatului sau. Daca ochii i-ar fi deschisi, ar fugi de pacat ca de o casa cuprinsa de flacari. O asemenea orbire este urmarea neluarii-aminte la sine insusi – omul nu se cunoaste pe sine pentru ca nu a intrat niciodata in sine si nici nu s-a gandit vreodata la sine sau la starea sa morala. Insa in cea mai mare parte intunecarea ii este intretinuta de anumite convingeri oarbe despre sine in­susi. Omul isi tese o plasa de ganduri, in care se inchide sis­tematic pe sine. Pesemne ca aceste ganduri nu sunt decat ca niste plase de paianjen – adica sunt cu putinta doar in mica masura si totusi mintea niciodata nu le desface cu grija, iar inima vorbeste cu multa tarie despre realitatea si prezenta lor. Aceasta e amagirea morala sau prejudecata ce se naste din amestecul inimii in lucrurile mintii. Tocmai de aceea e nevoie sa unim o anumita cumpatare si intelepciune cu lua­rea-aminte in acest moment, lepadand orice inselaciune a inimii inraite. Daca inima vrea sa simta ceva in clipa cu pri­cina, sa simta atunci sub inraurirea puterii de inchipuire a mintii si nu doar prin ea insasi, ca si cum ar lua-o de capul ei. Altfel, iarasi va sili mintea sa-si inchipuie lucrurile asa cum ii plac ei; iarasi va sili mintea sa se supuna inimii, pricinuind neoranduiala si ravasire in intelegere si, in loc sa o lumineze, doar o va scufunda intr-o orbire si mai adanca.

3. Gandurile care tin omul in orbire

Punandu-te acum intr-o astfel de imprejurare, incepe sa aduci pe teren neutru diferitele ganduri care te tin in orbire si supune-le unei judecati aspre si nefatarnice.

***

Multumirea de sine cu „Sunt crestin”

Tu zici Sunt crestin si te multumesti cu asta. Aceasta e prima amagire – sa-ti insusesti darurile si fagaduinta cresti­nismului, insa fara nici o grija pentru a inradacina in tine adevaratul crestinism; sau sa-ti adaugi ceea ce nu poti do­bandi decat prin vartutea si vrednicia cea din launtru. Arata­ti singur ca e o amagire sa nadajduiesti intr-o simpla denumi­re, ca Dumnezeu poate ridica fii lui Avraam si dintr-o piatra si ca poate lua fagaduinta de la tine oricand, atata vreme cat cele de trebuinta pentru a avea parte de ea nu sunt implinite degraba. Mai ales, cauta sa intelegi ce inseamna sa fii crestin, uneste-te cu acest ideal si vei vedea cat mai tine aceasta proptea a orbirii tale.

***

„La urma urmei, nu suntem noi cei mai rai”

„La urma urmei, nu suntem noi cei mai rai; mai stim cutare sau cutare lucru si daca ne gandim la cele pe care le urmarim, vom fi in stare sa judecam corect. Ne vedem de treburile noastre nu fara de chibzuiala sau pricepere, asa cum fac altii.”

Asa se inseala unii prin propria lor apreciere psi­hologica. Altii, dimpotriva, sunt inselati de infatisarea tru­peasca – putere, frumusete, si forma. Atat unii, cat si ceilalti sunt cu atat mai orbiti cu cat se inalta mai presus de cei din jur. Trebuie sa te asiguri ca:

1) Inzestrarile firii oricum nu au nici o valoare morala, caci nu sunt o facere a mainilor noastre, ci ne sunt daruite de Dumnezeu; toate cele ale firii au inca si mai putina valoare in crestinism, pentru ca firea a fost pervertita prin pacatul stra­mosesc. Sfinteste toate bunele tale inzestrari prin credinta in Hristos Mantuitorul si printr-o viata pe masura acestei cre­dinte si abia dupa aceea socoteste-le bune.

2) Iarasi – ai facut tot ceea ce poti si trebuie sa faci dupa masura darurilor tale? Ţi se va cere mai mult cu cat ti s-a dat mai mult. Grija sa-ti fie nu la talente, ci la punerea lor in lu­crare. Ai ceva sa arati pentru ele? E castigul pe masura cheltuielii?

3) Cat despre cine stie ce daruri trupesti sau intampla­toare, nu e nimic de zis. Undeva Sfantul loan Gura de Aur vorbeste despre un om care lauda pe un altul pentru infatisa­rea deosebita, maiestatea sa, avutiile, palatul, caii de rasa si celelalte; dar apoi, il intreaba pe acela:

„Dar de ce nu-mi spui nimic despre omul insusi? Tot ce mi-ai infatisat nu e el.”

4) N-avem insa nici o pricina sa ne uitam la altii – mai bine sa ne ingrijim de noi insine. Fiecare va raspunde pentru sine insusi. Priveste-te pe tine, si separandu-te de ceilalti, judeca-te numai pe tine fara a te raporta la ei. Dar daca chiar vrei sa te pui alaturi de altii, atunci compara-te cu sfintii cei bine-placuti lui Dumnezeu. Ei sunt legea crestina cea vie si pilda pentru cei ce vor sa se mantuiasca. Daca te vei judeca prin asemuire cu ei, nu vei mai gresi.

***

Nu suntem chiar asa de rai”

Nu suntem chiar asa de rai: din cate se vede nu facem nici un lucru de rusine si nici altii nu ne socotesc chiar asa de rai si nu ne lipsesc de respectul si consideratia lor. Şi pe langa asta, nu sunt chiar oameni de rand, ci persoane insemnate. Cel mai gros si mai intunecat val al orbirii este tocmai aparenta buna-cuviinta a purtarii din afara si legaturilor cu cei din jur! Sa-ti fie cit mai limpede ca cele din afara nu au nici o insemnatate fara cele din launtru. Buna purtare in afara e frunza, in vreme ce bunatatea din launtru e roada. Frunzele smochinului fagaduiau roada, dar Mantuitorul, neafland nici una, l-a blestemat. Acelasi lucru se intampla si cu orice om cu o buna randuiala exterioara, dar care sta inaintea fetei lui Dumnezeu fara o inima cu adevarat buna si tematoare de El.

Da-mi, fiule, mie inima ta (Pilde 23, 26) i-a spus Domnul celui intelept [lui Solomon]. Din inima iese tot binele si tot raul. Dupa cum ti-e inima, asa esti si tu inaintea Domnului. Daca inima ti-e mandra, atunci oricat de smerit te-ai arata in afara, Domnul tot mandru te va socoti. Asa e si cu orice altceva. Şi judecarea altora e inselatoare. Ceilalti nu ne cunosc, dar se poarta bine cu noi, fie pentru ca ne socotesc buni, fie pentru ca respecta regulile de politete. Oare nu se mai intampla ca cei dimprejurul nostru ne vad rautatea, dar nu ne-o vadesc din cine stie ce socoteli ale lor? Şi nu se mai intampla ca unii, vazand raul din altii, ii lauda pentru aceasta, dand astfel oarecare sare si piper necuviintei lor? Iar nebunii care-i asculta continua fara sa se opreasca, scufundandu-se din ce in ce mai adanc in nebunie si rautate; caci, atunci cand cineva vede pe cei din jur zambind cu placere la faptele sale, inainteaza in caile cele rele cu o anumita multumire de sine. Oare nu tot asa am face si noi daca am sta sa ascultam cu atata grija cum ne socotesc si ne judeca altii?!

***

„Asadar, rautatea e in mine dar ce, eu sunt singurul?”

„Ei bine, deci e rautate in mine – dar ce, eu sunt singu­rul? Cutare e la fel si tot asa e si celalalt si chiar si asta. Şi mai sunt o multime de oameni rai, chiar mai rai decat mi­ne. ..”

Asa ne orbim singuri cu obisnuinta pacatului din jurul nostru. Lamureste-te pe tine insuti ca numarul mare al paca­tosilor nu schimba cu nimic legea dreptatii si nici nu usurea­za pe nimeni de raspunderea pe care o are. Dumnezeu nu se uita la numar. Daca toti au pacatuit, El ii va pedepsi pe toti. Priveste cati oameni s-au nascut inainte de potop si toti au pierit, afara de opt suflete. In Sodoma si Gomora cinci orase au fost arse prin foc din cer si nimeni nu s-a izbavit afara de Lot si fiicele sale. Chinurile din iad nu vor fi deloc mai usoa­re doar pentru ca acolo se chinuiesc atatia – dimpotriva, oare aceasta nu va spori chiar chinul fiecaruia?

4. Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta

Cu aceste ganduri si altele asemanatoare, grabeste-te sa risipesti ceata cugetarii pagubitoare care te tine in orbire si nu te lasa sa te vezi asa cum esti. Fa din aceasta telul acestei lucrari de seama asupra ta – sa ajungi pana intr-acolo, incat sa constientizezi starea primejdioasa in care te afli. Vei ajun­ge firesc la aceasta cand vei incepe sa indepartezi unul dupa altul acele lucruri care iti intretineau orbirea.

Putin cate putin vei incepe sa nimicesti nadejdea desarta in tine insuti sau in cele ale tale; incetul cu incetul vei inceta sa te mai indrepta­testi pentru pacate, adica vei pune capat acestei porniri de a te indreptati mereu si in orice privinta. Incredinteaza-te ca ceea ce numesti tu crestinismul tau nu inseamna nimic; ca, daca esti rau, inzestrarile tale intelectuale si trupesti mai de­graba te mustra decat sa te indreptateasca; ca, daca inima nu ti-e in buna randuiala, purtarea ta buna exterioara nu e decat un balci prin care il batjocoresti pe Dumnezeu, ca nici lau­dele celorlalti, nici cercul larg de prieteni la pacat nu te vor apara de mania si judecata lui Dumnezeu. Incetul cu incetul te vei desparti de gandurile tale si nu va mai ramane decat unul – un singur gand inaintea ochilor mintii si constiintei tale, care va grai raspicat impotriva ta, mai ales dupa ce te vei fi unit cu ceea ce se asteapta de la tine sa fii in Hristos. Vei descoperi ca te-ai abatut mult de la imaginea pe care o aveai mai inainte despre tine. Ca urmare, daca in tine con­stiinta nu va lucra impotriva ta, vei deveni in chip firesc ne­sigur de tine insuti. Despartit de toti si lipsit de orice sprijin de mai inainte, ar trebui sa fii coplesit de simtul primejdiei in care te afli. Ar trebui sa te sarguiesti in orice chip iti sta la indemana sa lucrezi asupra orbirii tale inainte de a ajunge in aceasta stare-limita. Renasterea acestui simtamant e intotdeauna pragul de cadere al pacatului, asa cum in razboi clati­narea sirurilor inamicului e semn ca in curand acesta va fugi.


[2] Desigur ca Sfântul Teofan se refera la o societate ortodoxa, cum era in Rusia pre-revoluţionara [n. tr. in engleza].


Vezi, din aceeasi carte, si in directa legatura cu cele de aici, si:

***

Legaturi:

***

***


Categorii

Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Teofan Zavoratul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “Inceteaza a te mai indreptati in pacate si ocupa-te de orbirea ta! AMAGIRILE CARE NE TIN ORBI SI CAPTIVI IN SOMNUL ADANC AL PACATULUI

  1. Ce interesant titlu! Daca fiecare l-ar citi pentru sine si nu ca indreptatire in fata altora… cred ca s-ar mai face lumina.

  2. Heruvicul:
    toată grija cea lumească acum sa o lepădam … ca pe Împăratul tuturor să-L primim

    Teofan Zavoratul:
    “Prin urmare, trebuie sa lasi deoparte grijile o vreme, pe toate, fara nici o exceptie. Ai sa te apuci iarasi de treburile tale obisnuite mai tarziu, dar acum lasa-le sa inceteze, arunca-le din maini si da-le afara din minte.
    Odata ce grijile au incetat, vartejul persista in cap – un gand dupa altul, unul de acelasi fel, altul cu totul potrivnic. Sufletul se risipeste, iar mintea se rasuceste incoace si inco­lo, fara a-ti ingadui astfel sa pastrezi ceva mai trainic si mai statornic. Aduna fiii acestia risipiti ai tai intr-unul singur, asa cum pastorul isi strange turma sau cum lentila aduna razele imprastiate, si intoarce-i asupra ta insuti.”

    Arsenie Boca:
    “Oprește-te! Atâta tre’ să faci, să te oprești. Să te oprești și să privești iară firul de iarbă, să vezi floarea să-i simți parfumul, să te închini la sfântul Soare și să-I mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și acolo, acolo, în liniștea aceea, în liniștea aceea multă acolo să te găsești tu pe tine din nou. Și vei deveni ce-ai fost cândva iară.”
    http://www.serafimpantea.ro/2010/07/08/parintele-arsenie-boca-un-mesaj-pentru-romani

  3. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul (III): CUM SA-TI INMOI INIMA IMPIETRITA? -
  4. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  5. @Petre

    Acelea nu sunt cuvintele parintelui Arsenie Boca ci ale unui ezoterist care intra in tranşă şi pretinde ca primeste mesaje de la parintele printr-o ratacire numita channeling: https://www.youtube.com/channel/UCiPPeMzlmfKJcwsXGOnM4cQ
    http://www.serafimpantea.ro/2010/07/08/parintele-arsenie-boca-un-mesaj-pentru-romani-probabil-fals

  6. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) -
  7. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  8. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR -
  9. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENȚEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic rea­zem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile ace
  10. Pingback: DACA TOTUL NE MERGE PE DOS SI PUTERILE SUNT PE SFARSITE… | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: BUCURIA POCAINTEI – Mitropolitul Antonie Bloom: “HRISTOS CAUTA LA PROFUNZIMILE OMULUI si cunoaste ce anume sta in spatele cuvantului sau al faptei. Hristos nu poate fi pacalit nici de ceea ce este la aratare”. PRIMEJDIA NEPASARII FATA DE
  12. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or
  13. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea dureroasa a cons
  14. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea constiintei, pe
  15. Pingback: PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI
  16. Pingback: Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I) | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Sfaturi din scrisorile CUVIOSULUI NIKON VOROBIOV despre LUCRAREA DUHOVNICEASCA: “Domnul ne va trage la socoteala in primul rand pentru faptul ca nu ne descoperim ranile inaintea Lui deplin, fara viclenie, ca le ascundem, ca ni le indreptatim…
  18. Pingback: “ACESTA ESTE DUMNEZEUL NOSTRU: El Se pogoara in mizeria cea mai adanca a firii umane ca sa scoata de acolo margaritarul cel de mult pret” – PREDICA PUTERNICA (si audio) IMPOTRIVA DEZNADEJDII, A DELASARII si A JUSTIFICARII PACATELOR | Cuv
  19. Pingback: “Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: “Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos?” CUM SE POATE INTOARCE DUHUL NECURAT IN OM, IMPREUNA CU ALTE SAPTE DUHURI MAI RELE? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text) | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR NOASTRE, NĂDĂJDUIM! | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI (video integral, talcuiri ale PILDEI CELOR ZECE FECIOARE s.a.). Inima milostiva, untdelemnul iubirii, TREZIREA SUFLETULUI DIN SOMNUL NEPASARII si NEVOIA DE PRIVEGHERE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate