EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi?

26-11-2013 Sublinieri

CE INSEAMNA, cu adevarat, BARBATIA si LIBERTATEA?

“Copiii nostri vorbesc deja pe alta limba, ei au pri­mit deja ideologia noii ere la un nivel subconsti­ent, insa adesea foarte adanc…”

saint-stelian-patron-of-children-iconos-art

Vedeti si:

copii_cu_lumanari

Educatia ortodoxa si lumea contemporana

Preot Alexei Uminski

Epoca contemporana, care este numita tot mai des „postcrestina”, a savarsit o ras­turnare pe care multi n-o constientizeaza inca. Expresiile „noua era”, „noua generatie”, care nu mai sunt simple expresii, ci termeni constatatori ai interpretarii „noi”, cu susul in jos, a notiuni­lor fundamentale de credinta, moralitate, legiti­mitate, dragoste, libertate – a acelor notiuni pe care s‑a tinut de doua mii de ani lumea care se numeste crestina. Astfel, toata „noutatea” con­sta aici intr‑o pervertire uimitor de nerusinata, care, de exemplu, a fost deja vazuta si descrisa in antiutopia orwelliana. Am intrat intr‑o epoca in care lumea, in nazuinta sa apostata, nu se hotaraste sa se lepede de Hristos direct, ci falsifca toate idealurile crestinismului, umplandu‑le cu continutul sau mincinos insa aceasta falsi­ficare, aceasta rasturnare, aceasta „schimbare de semn” atrage dupa sine, in mod inevitabil, fap­tul ca lumea, dorind sa devina necrestina, devi­ne anticrestina (vezi Mt. 12, 30).

Notiunile de dragoste, libertate, toleranta, flantropie s.a.m.d. au fost dintotdeauna pline de continut crestin, iar acum sunt pline de con­tinut absolut neoliberal. Este suficient sa unim doua cuvinte – Libertate si Dragoste – ca sa ob­tinem o combinatie pe care crestinii o vor in­terpreta drept curvie, iar lumea contemporana drept una din realizarile democratiei. Or, dra­gostea poruncita noua de Dumnezeu se poate realiza numai in libertate: Dumnezeu l‑a facut pe om liber (prin insusi acest fapt lasandu‑i po­sibilitatea de a inclina spre rau) doar ca el sa Il poata iubi pe Dumnezeu si sa‑si poata iubi aproapele. Aici este evidenta intoarcerea cu susul in jos a valorilor: ea consta in a numi dra­goste numai atractia fizica, fiind excluse cauta­rea comuniunii duhovnicesti, respectul fata de om ca chip al lui Dumnezeu, fidelitatea si re­cunostinta. Libertatea noastra a fost rascumpa­rata cu pretul mortii pe cruce a Mantuitorului, si a da numele ei conceptiei satanice (in sen­sul cel mai propriu si exact al cuvantului) potrivit careia totul este ingaduit, ce nu are ni­mic in comun cu necesitatile reale ale omului, este din punct de vedere crestin o profanare, iar din punct de vedere al bunului simt obisnu­it o absurditate.

Rasturnarea cu susul in jos a valorilor a de­venit ideologia acestei „minunate lumi noi, cum isi intitula antiutopia Aldous Huxley. Cel ce nu este de acord cu aceasta noua interpre­tare devine renegat, dusman al libertatii si de­mocratiei, fundamentalist si asa mai departe. In aceasta lume intra copiii nostri – intr‑o lume care vrea foarte mult ca, ramanand atragatoare, sa‑l „recroiasca” pe om dupa calapodul sau. Si exista foarte marele pericol ca, intrand in aceas­ta lume, care isi atarna pe ea panouri de recla­ma cu cuvintele „pace si securitate” (vezi I Tes. 5, 3), copiii nostri s‑o apuce pe una dintre caile gresite: ori sa nu poata rezista si sa accepte fal­sele valori ale acestei lumi, ramanand pe dina­fara crestini ce nu au decat „chipul bunei cre­dinte”, ori, dimpotriva, sa se separe de lume si sa intre intr‑un fel de „ghetou ortodox”, luand o pozitie absolut ostila fata de tot ce ii incon­joara. Ambele cai sunt distructive pentru edu­catia ortodoxa.

In general, ne stabilim singuri scopuri de acest gen: ori ne straduim sa‑i adap­tam pe copii la aceasta lume cu orice pret, ori, dimpotriva, sa‑i dezadaptam, facandu‑i sa sim­ta teama fata de lume sau dispret si superiori­tate fata de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste pozitii sunt distructive. Trebuie sa ne dam seama ca scopul educatiei crestine nu poate fi decat unul singur: cel de a pregati pen­tru Hristos madulare vii ale Bisericii. Noi pre­gatim chiar pietrele cele vii din care se zideste casa duhovniceasca: Biserica noastra. Iar Biseri­ca noastra si fiecare om din ea sunt lumina lu­mii, sarea pamantului. Asadar, nici in educatie nu trebuie sa permitem ca odraslele noastre sa fie sare doar la infatisare, o sare fara gust si fara miros, o sare ce si‑a pierdut puterea, sau o fa­clie pusa sub obroc, doar pentru ei insisi si pen­tru ai lor. Din pacate, lucrul acesta ni se poate intampla si noua.

SAMSUNG DIGITAL CAMERAHristos spune ca sarea trebuie sa ramana sare, iar lumina trebuie sa lumineze tuturor. Aici apa­re principala noastra problema dureroasa: cum sa facem in asa fel incat copiii nostri, iesind in aceasta lume, sa ramana crestini adevarati.

Adeseori suntem nedumeriti, nepricepand motivele pentru care copii si adolescenti din familii crestine, care sunt invatati din copilarie sa se roage, care se impartasesc des, sunt aproa­pe total lipsiti de „imunitate duhovniceasca”, „musca” imediat din momelile pacatului, sunt slabi in fata infuentelor daunatoare. Noi ne straduim sa‑i ferim de tovarasiile rele, de televizor, de discutiile si imaginile murdare, de muzi­ca vulgara si de pseudocultura, insa, in mod pa­radoxal, tocmai acestea ii atrag si au asupra lor o inraurire deosebit de ucigatoare: ei creeaza im­presia unor plante de sera, ce pier la cel mai mic ger, si intr‑o anumita masura asa si este. Care este insa vaccinul, cum sa‑i imunizam?

Mai in­tai de toate, trebuie sa intelegem un fapt amar: copiii nostri vorbesc deja pe alta limba, ei au pri­mit deja ideologia noii ere la un nivel subconsti­ent, insa adesea foarte adanc. Cum asa? Foar­te simplu: din aer – da‑da, din aer, din mediul inconjurator, din permanenta reclama agresiva de pe strada, de la televizor, din miloacele de transport in comun, care e construita pe princi­piul hipnozei; din permanenta vulgaritate care se vede peste tot, de la ganguri pana la aparta­mentul de alaturi, din revistele porno ce se ga­sesc la chioscurile de ziare. Da, fiindca acesta este aerul pe care il respiram.

Noi ii invatam pe copii sa se roage, ii ducem la biserica, ii crestem in legea lui Dumnezeu. Totul este corect, dar… dar lumea legii lui Dumnezeu este o lume a nevointei, o lume a efortului duhovnicesc, o lume a rastignirii impreuna cu Hristos. Ea nu se ofera oricum, nu poate fi primita pur si simplu, ala­turi de celelalte valori sau interese ale sufetului. Ea este o comoara pentru care trebuie neaparat sa „vinzi” tot ceea ce ai.

Asa se intampla si cu cei care se intorceau la Hristos in perioada sovietica. Oamenii insetati de dreptate se lepadau de nedreptate; cei ce ca­utau dragostea taiau curvia si pofa; cei ce do­reau libertatea adevarata – libertatea in Hristos – puteau sa mearga vitejeste la nevointa si sa rabde prigoane – dar pe atunci lumea era inca alta. Existau deja conceptii de genul „amorului liber”, dar ele revoltau opinia publica, si sodomia provoca o repulsie generala. Drepturile si li­bertatile cetateanului erau incalcate, dar existau oameni care se luptau pentru ele cu barbatie si in mod dezinteresat, adeseori riscandu‑si liber­tatea si viata, fara sa primeasca vreun onorar. In mod uimitor, de‑a lungul deceniilor de comu­nism societatea atee a reusit sa pastreze cumva criteriile fundamentale ale moralitatii crestine, chiar si o anumita imunitate morala, care a fost acumulata de zecile de generatii de stramosi crestini. Pe atunci nu puteam sa‑i invatam pe copii religia, nu puteam sa‑i ducem in mod re­gulat la biserica, dar fiecare data cand o faceam schimba sufletul copilului, fiindca era o nevointa si un efort duhovnicesc.

Copiii de acum s-au nascut deja intr-o alta lume, in familii crestine, dar lipsite de orice radacini si traditii, care au rupt‑o cu societatea in care s-au nascut si s-au separat de cea in care copiii sunt gata sa intre. Poate ca acestia din urma vad in familie experi­enta intoarcerii la Hristos, insa nu pot sa o inte­leaga. Le dau o educatie crestina oameni care nu au primit o educatie crestina, se straduiesc sa-i creasca crestineste parinti care n-au fost crescuti crestineste. In acest caz este deosebit de distru­gatoare obisnuita vanitate parinteasca: adeseori, oamenii uita cum au fost ei in copilarie si cer de la copii lucruri de care ei insisi nu sunt in stare. Proaspat imbisericiti (si este bine daca sunt ma­car imbisericiti!), de-abia incep, taras-grapis, sa traiasca potrivit poruncilor Evangheliei, iar co­piilor le cer sa fe drepti si neprihaniti – drep­tate si neprihanire care trebuie sa fe conforme cu propria lor viziune, nu intotdeauna verifcate dupa indreptarul invataturii bisericesti. Rezul­tatul este acela ca foarte des, cu mult mai des de­cat am crede, copiii nu numai ca se departeaza de Biserica, ci pierd si legatura cu parintii; lipsiti fiind acasa de intelegere, de dragoste si de cal­dura, ei devin o prada usoara pentru orice in­vatatura indoielnica, se lasa convinsi de propa­ganda oricaror vicii…

Iar noi, crestinii, parinti si pedagogi, rostim mereu aceleasi vorbe: „pace”, „libertate”, „dra­goste”, „bine”, „dreptate”… Insa conceptiile crestine se inoculeaza cu greutate, pe cand con­ceptiile „noii ere” cresc de la sine, ca in parabo­la: a semanat omul samanta buna in ogorul sau, dar au crescut odata cu aceasta neghine, pe care le‑a semanat vrajmasul – si ce dorinta puternica de a smulge neghinele acestea apare cand vezi cum inforesc cu imbelsugare in sufetele adolescentilor nostri ortodocsi! Insa Evanghelia ne spune: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, sa smul­geti odata cu ea si graul (Mt. 13, 29). Si atunci, ce este de facut? Putem incerca sa mergem pe ca­lea urmatoare: sa‑i invatam pe copii sa deosebeasca neghinele de grau si sa se „pliveasca” singuri. Aceasta cale este foarte grea, si trece prin ascetica ortodoxa. Tocmai ascetica, stiin­ta despre om si despre miloacele luptei cu pa­catul da defnitia cea mai exacta a conceptiilor fundamentale despre care am vorbit mai sus.

De exemplu, Cuviosul Antonie cel Mare spune: „Frica de Dumnezeu naste plansul, iar plan­sul naste barbatia”. Pentru lumea in care traim, aceasta fraza este de o absurditate desavarsita. Cum adica sa nasca frica barbatie? Si, in general, pentru omul contemporan frica este ceva injositor. Lipsa de frica – iata principala calitate a eroului vremii noastre! In afara fricilor conditionate biologic (frica de moarte, de durere s.a.m.d.), omul nu se teme de prea multe lucruri: se teme pentru cei apropiati, se teme de Dumnezeu si se teme de parerea ce­lorlalti. Asadar, frica este diversa si poate fi impartita in trei categorii: cea fireasca (toti se tem de dentist, dar daca trebuie suntem nevoiti sa ne biruim frica si sa ne asezam pe scaunul stomato­logic), frica buna si frica rea.

Despre frica buna scriu Sfntii Parinti asceti. Deosebit de accesibil scrie despre ea Ava Dorotei in cuvantul sau despre frica de Dumnezeu – despre acea frica pe care lumea n-o stie deloc. Nu vom reproduce acum acest cuvant, in care frica de Dumnezeu ne este prezentata ca prin­cipala componenta a barbatiei, fiindca barbatia este plina de frica de Dumnezeu, dar cu desa­varsire lipsita de frica de aceasta lume, adica de frica rea. Lumea ii invata pe copii cu eroii de tip nou, idolii fara teama, carora nu le e frica de ni­mic – nici de durere, nici de Dumnezeu -, dar carora nu le e frica, totodata, sa le provoace du­rere altora, sa ucida si sa nimiceasca multimi de oameni in numele propriei lor „dreptati”. Ero­ul nu iarta, el se razbuna intotdeauna, si aceas­ta este „dreptatea” lui. El este cu adevarat fara teama – este lipsit de minunata frica de Dum­nezeu, dar totodata este lipsit si de barbatie. Cel fara teama nu e in stare sa intoarca si celalalt obraz, caci lumea va crede ca este slab; nu poa­te sa ierte, caci lumea va crede ca este las. Sa in­toarca celalalt obraz si sa ierte poate numai un om plin de barbatie. Asadar, lipsa de teama a eroului lumesc este robie si lasitate – si, bine­inteles, ea este cel mai usor de demonstrat in fata celor slabi si neajutorati, pe cand la barba­tie se ajunge prin efort duhovnicesc si reprezinta, propriu‑zis, ceea ce numim demnitate uma­na.

Pentru a fi tu insuti in toate imprejurarile vietii este nevoie de nu putina barbatie. Barba­tia constituie fundamentul oricarei virtuti: imaginati‑va castitatea lipsita de barbatie, sau dra­gostea lipsita de barbatie, sau milostivirea lip­sita de barbatie – or, tocmai asta gasim la copiii nostri. In ei sunt sadite multe virtuti (de care sunt lipsiti, adeseori, copiii din familiile necredincioase), insa n-au barbatie, si de aceea virtu­tile lor pier foarte repede. In schimb, este pre­zenta deja in ei lipsa de teama: ei nu se tem de pacat.

Asadar, in primul rand trebuie sa le explicam copiilor diferenta duhovniceasca dintre diferite­le sensuri ale cuvintelor, sa‑i invatam, se poate spune, rusa [româna în cazul nostru, n.n.] crestina, iar in al doilea rand sa‑i invatam, cu ajutorul Avei Dorotei si al propriului exemplu, barbatia si frica de Dumnezeu, care in esenta sa este dragoste – iar dragostea, dupa cuvantul Apostolului, alunga frica.

Urmatorul concept care trebuie explicat co­piilor este cel de libertate. Cuviosul Antonie cel Mare spune:

„Liberi sa nu-i socoti pe cei care sunt slobozi prin starea lor lumeasca, ci pe cei care sunt liberi prin vietuirea si obiceiurile lor. De pilda, sa nu-i numesti liberi cu adevarat pe cei de vaza si bogati daca sunt rai si neinfranati, caci ei sunt robi ai patimilor. Libertatea si fericirea sufetului sunt alcatuite din curatia adevarata si din dispretuirea celor vremelnice”.

Libertatea este lucrul care misca la maxim sufletul adolescentului. Acesta cauta sa-si mani­feste propria libertate, si forme de manifestare a acesteia pot fi gastile, petrecerile, muzica con­temporana, aspectul exterior socant. La „liber­tate” cheama mizerabilele reviste pentru ado­lescenti, care-i indeamna pe acestia sa fe liberi de parinti, liberi de interdictii („N‑ai incercat asta? Esti un mucos. Nu te‑ai culcat cu un prie­ten mai in varsta? Esti cu cas la gura”) – insa pe­trecerile si gastile nu fac sa se realizeze liberta­tea adolescentului. Dimpotriva, in ele omul se ascunde de lume, pe care nu poate sa o accep­te. Inima adolescentului simte minciuna aces­tei lumi, si ca atare tineretul isi creeaza grupuri care se opun acestei lumi. Nu libertatea, ci frica de aceasta lume il face pe adolescent sa caute petrecerile si gastile.

Si copiii nostri ortodocsi nazuiesc sa‑si expri­me libertatea personala. Ce le margineste liber­tatea? Pai, bineinteles, parintii, indatoririle cas­nice, ordinea. Si mai ce? Ei spun: scoala, biseri­ca, constiinta, Dumnezeu. Foarte bine! Incepem sa discutam despre omul liber. Cine e omul li­ber? Cel care face ce vrea, mananca ce vrea, bea ce vrea, merge unde vrea s.a.m.d. Toata lumea ar vrea sa fe asa. Si ce-i impiedica? Constiinta… Tocmai constiinta, despre care Ava Dorotei spu­ne intr‑una din invataturile sale:

„Cand Dumne­zeu l‑a zidit pe om, a semanat in el ceva dumne­zeiesc, ca un fel de gand ce are in sine, aseme­nea scanteii, si lumina, si caldura, un gand ce lumineaza mintea si ii arata ce este bine si ce e rau: acesta se numeste constiinta, iar ea este le­gea fireasca”.

Da, tocmai constiinta ii impiedica pe oameni sa fe liberi in acest sens. De ce? Pai deoarece daca cineva vrea sa traiasca asa cum ii place face asta pe socoteala altuia. Omul liber fara constiinta este, de asemenea, un erou al vre­mii noastre. De ce este liber un asemenea om? Este liber de indatoriri, de responsabilitate, de prietenie, de dragoste, de constiinta, de Dumne­zeu. Dumnezeu este insa izvorul libertatii; toc­mai de la El a primit omul posibilitatea de a fi liber. Asadar, constiinta, acest glas al lui Dum­nezeu in om, este totodata si glasul libertatii in om. Asadar, exista diferite libertati, care sunt si ele tot de trei feluri: libertatea fireasca se expri­ma prin cuvantul „a vrea”, dar putem sa vrem o libertate buna si una rea. Sfntii Parinti ne inva­ta ca in lume lucreaza trei voi: voia lui Dumne­zeu, cea buna si desavarsita, care vrea ca toti sa se mantuiasca; voia draceasca, mincinoasa, care vrea sa nimiceasca si sa distruga toate, si voia noastra omeneasca neputincioasa, care este definita de libertatea alegerii intre voia lui Dumne­zeu si voia draceasca.

O libertate grea, chinuitoare i s‑a dat omului: tot timpul sa inabuse in sine insusi ceea ce toti cei din jur numesc „libertate adevarata”, tot tim­pul sa se sileasca sa faca lucruri care seamana atat de putin cu niste gesturi si actiuni libere. Si trebuie sa recunoastem pe sleau ca omul nu este liber. Sa ne intoarcem la inceputul istoriei. Ce l‑a lipsit pe om de libertate: porunca sau pacatul? Lumea spune: porunca. Hristos spune: paca­tul. Crestinii inteleg libertatea ca libertate de pa­cat, si tocmai despre aceasta scrie Apostolul Pavel in capitolul 6 al Epistolei catre Romani. Nu­mai Dumnezeu este absolut liber, libertatea Lui este desavarsita libertate in bunatate si dragos­te. Dumnezeu nu alege. Asadar, se dovedeste ca liber este cel ce-si urmeaza intotdeauna consti­inta, care se sacrifca in mod liber, cel care impli­neste cu barbatie voia lui Dumnezeu.

Dar cum sa ajungem la aceasta libertate? Libertatea poa­te fi educata in om asa cum se educa vointa. Vo­inta este un concept familiar adolescentilor. Vo­inta, nazuinta spre victorie, spre atingerea sco­pului urmarit in invatatura, in muzica s.a.m.d. inseamna efort. Asta intelege oricine, si la intre­barea: „Cine este mai liber, omul cu vointa pu­ternica sau cel lipsit de vointa?” toti adolescen­tii vor da acelasi raspuns. Asadar, scopul edu­carii adolescentilor nostri este educarea vointei, adica a libertatii crestine. In lumea contempo­rana poate sa‑si pastreze credinta doar omul li­ber, omul care intra in aceasta lume cu o percep­tie neviciata asupra ei, care se constientizeaza pe sine insusi ca pe o persoana libera in Hristos. Despre aceasta libertate vorbeste Aposto­lul Pavel, aceasta libertate suntem chemati sa o cultivam in copiii nostri. Si daca vom reusi sa crestem din copiii nostri niste oameni liberi, ei, intrand in lume, nu vor fi franti de ea, ci o vor transfigura.

Trebuie neaparat sa-i imunizam duhovniceste pe copiii nostri prin introducerea in educatia ortodoxa a bazelor asceticii, a luptei cu paca­tul, a scoaterii la iveala si nimicirii tuturor ideologemelor pervertite ale lumii contemporane. Suntem datori sa‑i invatam pe copii sa „pliveas­ca ogorul” sufetului lor prin spovedanie si prin atentia la miscarile sufetului lor. Asta ne invata Biserica noastra si sfntii nostri, dar se infaptu­ieste prin efortul duhovnicesc autentic al tutu­ror: al parintilor, al pedagogilor, al copiilor.

[va urma]

(Educarea copilului. Sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, Editura Sophia, 2013)

-educarea-copilului-sfaturi-ale-duhovnicilor-i-psihologilor-ortodoc-i-10815

Legaturi:

***

***

***

***


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Parintele Alexei Uminski, Portile Iadului, Reeducarea ieri, azi si maine, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: EXPLOZIVA PASTORALĂ DE CRĂCIUN a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord, DESPRE RĂZBOIUL FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA FAMILIEI ŞI AL VIEŢII şi diversele forme de RĂPIRI DE COPII din zilele noastre: “Dacă nu ne transformăm familia într-o mic
  2. Pingback: PREDICA PĂRINTELUI CRISTIAN ONEA (Biserica Ceauș Radu) despre OTRĂVIREA SUFLETELOR COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR DE AZI: “Să-ți fie milă de copilul tău, să nu-l lași să se ducă la moarte! A venit vremea să ne rugăm, să ne punem în genu
  3. Pingback: PREACUVIOASA MAICA PARASCHEVA. Rugăciuni, Slujba privegherii, Predica PS Ignatie al Hușilor (VIDEO) și SFATURI FOARTE IMPORTANTE ȘI ACTUALE CĂTRE PĂRINȚI ale Maicii preotese FLORICA BAȚU-ICHIM († 2010): “Doamne, salvează familia noastră!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate