INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text)

“…În ziua de astăzi închipuirea, îndreptăţirea, foarte uşor vin. Înşelarea, dragii mei, căderea de-a dreapta, este atât de puternică în sânul nostru şi în tagma noastră, a monahilor, a clericilor, a creştinilor noştri, cum nu vă puteţi închipui. De ce? Pentru că lipseşte marea, frumoasa, înălţătoarea virtute: smerenia. […] De aceea ne-am dezechilibrat, pentru că nu mai iubim smerenia. De aceea apar dezechilibre în mănăstirile noastre, chiar şi intre conducători apare dezechilibrul acesta…”

***

“Iată că ne-a ajutat preabunul Dumnezeu să ajungem cu bine şi cu sănătate şi anul acesta la începutul Postului Mare – post frumos, duhovnicesc, care pe unii, care sunt mai plini, cumva, de cele trupeşti şi care se gândesc la cele trupeşti îi sperie, iar pe alţii, care se gândesc la cele duhovniceşti îi bucură. Sunt convins că pe dumneavoastră, toţi cei prezenţi şi care mă ascultaţi acum, postul este spre bucurie pentru că dacă nu aţi fi aici, nu aţi dori unirea cu Hristos. Iar unirea cu Hristos atrage după sine bucurie. Căci cel care-L râvneşte pe Domnul şi năzuieşte către casa lui Dumnezeu, acela se împărtăşeşte de bucurie lăuntrică şi de darurile Duhului Celui Preasfânt Care sunt vii şi care lucrează în Biserica noastră. Că doar acela care este în afară de Biserică şi care se aşază în afară de Biserică nu cunoaşte darurile şi milostivirea lui Dumnezeu. Dar noi, cei care ne sârguim cât de cât, care ne silim cât de cât spre casa lui Dumnezeu şi dorim să ne unim, să-L avem pe Hristos sălăşluind în inimile noastre – cum spune o rugăciune din timpul Liturghiei a Sfântului Vasile cel Mare – noi, cei care dorim să-L avem sălășluind pe Hristos în inimile noastre, noi toţi aceştia ne bucurăm și căpătăm bucurie din bucuria Lui; căpătăm milostivire din milostivirea Lui; şi noi, la rându-ne, împărtăşim în jur bucurie şi pace şi râvnă şi dragoste.

Suntem la începutul Postului Mare. Au fost trei săptămâni pregătitoare pentru această perioadă frumoasă, deosebită. Şi iată-ne acum la lăsatul sec […] şi apoi vom intra în perioada asta frumoasă, duhovnicească. O rugăciune ne însoţeşte pe noi în această perioadă: rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. V-aş îndemna ca fiecare dintre dumneavoastră să cunoaşteţi stihurile: după ce se rosteşte întâi rugăciunea Sfântului Efrem, se fac 12 închinăciuni. Şi când facem închinăciunile acelea, avem de spus câte un stih:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului / Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul / Cel Ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă / Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă.

Sunt patru stihuri deosebit de frumoase şi care-şi au însemnătatea lor, care aleargă de la noi la aproapele şi apoi iarăşi la noi. Care pleacă de la noi către aproapele şi, am spus, se întoarce iarăşi către noi şi către fiinţa noastră prin care noi Îi cerem lui Dumnezeu să ne fie nouă milostiv. Le găsiţi în Ceaslov la rânduiala miezonopticii din toate zilele, unde găsiţi şi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Rugămintea şi îndemnul acestea sunt: învăţaţi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul!

Unii Părinţi au aşezat-o ca importanţă şi ca având un conţinut bogat aproape alături de rugăciunea Tatăl nostru sau imediat după rugăciunea Tatăl nostru. Aşa au aşezat-o unii Sfinţi Părinţi pe această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele… Această rugăciune, deci, să o învăţaţi ca să o rostim cu toţii în biserică şi nu numai în biserică, ci şi să o adăugaţi acolo, la rugăciunile dumneavoastră de seară şi de dimineaţă. Când veţi face rugăciunile dumneavoastră de seară şi de dimineaţă, adăugaţi la sfârşit și rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi nu încheiați ziua şi nici nu începeţi ziua fără ca să rostiţi această rugăciune deosebit de frumoasă, de înălţătoare, care ne obligă pe noi la iertare, care ne aduce aminte că trebuie să iertăm, că trebuie să fugim de slava deşartă, că nu trebuie să grăim de rău, că trebuie să-L preamărim pe Dumnezeu, că trebuie să ne aducem aminte de El și de poruncile Lui, că în cele din urmă rugăciunea aceasta în esenţa ei ne pune în faţă dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele sau, şi mai bine zis, legătura sfântă adâncă dintre noi și aproapele, dintre noi şi Dumnezeu.

Iubiţii mei, am îndemnat de multe ori la rugăciune. Îndemnul meu şi în seara aceasta este tot la rugăciune; si îndemnul este şi mai mult la citirea Psaltirii. Diavolul este acela care ne păcăleşte pe noi, ne păcăleşte în fel şi chip. Ne aduce mai cu seamă pierderea timpului. Să ştiţi că cel mai mare hoţ este diavolul. Şi el nu fură bunuri, ci ne fură timpul. Timpul pocăinţei noastre, timpul vieţii noastre, timpul vieţuirii noastre, şi ne pune în loc fel şi fel de lucruri de nimic cu care ne încurcăm şi uităm că trebuie să-L preamărim pe Dumnezeul nostru, uităm că trebuie să împlinim poruncile Lui cele sfinte şi bune.

Am spus că [diavolul] este cel mai mare hoţ, ne fură acest timp. Ei bine, să luăm aminte! Avem o carte la îndemână, e vorba de Psaltire. Psaltirea este importantă, deosebit de importantă în viaţa noastră. Astăzi, după ce am plecat de la Sfânta Liturghie, pentru că am mai multe ediţii ale Sfintei Psaltiri, am căutat o ediţie mai veche şi am găsit o ediţie tipărită cu aproape 100 de ani în urmă, unde părinţii care s-au îngrijit, Sfântul Sinod al Bisericii care s-a îngrijit cu tălmăcirea, diortosirea şi aşezarea Psaltirii, au pus în predoslovie, în cuvântul înainte, nişte cuvinte deosebite, unde au arătat importanţa Psaltirii şi totodată şi roadele pe care le aduce Psaltirea celor care se silesc să o citească:

„Ce este soarele între celelalte lumini ale cerului, aceea este Psaltirea între celelalte cărţi insuflate de Dumnezeu.” – se spune în această predoslovie. „Soarele luminează toate marginile lumii. Psaltirea luminează toate simţirile inimii, toate cugetele sufletului şi toate mişcările minţii, căci omul este un microcosmos. Şi dacă el este o lume mică, îl încălzește şi îl veseleşte, îl luminează prin cunoştinţa adevărului şi prin descoperirea dumnezeieştilor taine. Psaltirea îl aprinde pe om cu dragoste către Dumnezeu, cu căldura Duhului Sfânt şi cu umilinţa lacrimilor.”

Lacrimile să ştiţi că au o importanţă deosebită, dragii mei, în viaţa noastră. Ele sunt neglijate. Cu părere de rău o spun, am constatat şi în unele ediţii noi ale Ceaslovului sau ale Psaltirii, în unele rugăciuni se înlătură de multe ori această dorinţă de a lăcrima. Lacrima are o deosebită importanţă în viaţă noastră. Sfântul Isaac Sirul spune, deosebit de frumos, că o zi fără o lacrimă este o zi pierdută. Iar un scriitor apusean spune: „O singură lacrimă vărsată la picioarele lui Hristos e mai dulce decât toate dezmierdările acestei lumi trecătoare.” Este foarte importantă. De ce e importantă lacrima? Pentru că ea se naşte dintr-o inimă înfrântă şi smerită, pentru că ea este un rod al pocăinţei, este o floare, mai bine zis, a pocăinţei pe care omul o săvârşeşte. Este un rod frumos care vine de la Dumnezeu şi care se duce înaintea lui Dumnezeu. Şi Sfântul Grigorie Teologul spune:

„Toată imaginea cea văzută şi gândită nu se spală decât cu lacrima pocăinţei”.

Deci ai văzut o imagine ticăloasă, te-ai îndulcit cu o imagine ticăloasă, ţi-ai imaginat ceva necurat, un păcat anume, ei bine, acel păcat, acea imagine pe care ai lăsat-o să pervertească, să prindă inima ta, nu se spală decât cu lacrimă. Atât de importantă este! Şi iată Părinţii aceştia de dinainte de 1920, când a fost tipărită această Psaltire şi s-a scris această predoslovie, care sunt convins că a fost preluată de la alte Psaltiri, mult mai vechi.

„Îl aprinde, deci, cu dragoste către Dumnezeu şi cu umilinţa lacrimilor, îl veseleşte cu aducerea aminte de Dumnezeu” – Psaltirea – „şi cu făgăduinţa veşnicelor bunătăţi ale Ierusalimului ceresc, încât nu este aşa de trebuincioasă călătoria soarelui lumii cât este citirea Psaltirii omului.”

Auziţi până unde merge acest Părinte bisericesc! Să spună părinţii că nu este atât de importantă mergerea soarelui cât de importantă este citirea Psaltirii. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Mai bine să înceteze soarele din călătoria sa decât să înceteze citirea Psaltirii”.

De aceea aţi văzut că la noi este pusă rânduiala citirii Psaltirii, între slujbe se citeşte în continuare la Psaltire și mulţi dintre dumneavoastră puneţi pomelnice ca să fie pomenite la Psaltire şi aceste pomelnice se pomenesc de două ori în timp de 24 de ore. Şi Psaltirea se citeşte de aproape două ori în timp de 24 de ore. Şi părinţii sunt aceia care se silesc ca să fie prezenţi. Iar cine cumva nu este, fie are o obligaţie, fie a întârziat, este obligat fie să facă un canon la trapeza mănăstirii, fie să citească alte două ore din timpul lui liber, din timpul de odihnă, să citească la chilie. Aceasta este rânduiala în mănăstirea noastră, rânduială la care ţinem absolut cu toţii, că e bună şi sfântă.

Psaltirea este mai folositoare decât toate cărţile! Toate cărţile sunt de folos şi mare grijă fac dracilor, dar nu ca Psaltirea. Zice Sfântul Vasile cel Mare:

„Nicio altă carte nu slăveşte pe Dumnezeu aşa cum slăveşte Psaltirea, nici nu se poate asemăna cu folosul ei”.

Deci e şi importantă și mult folos aduce Psaltirea.

„Voia-ţi este a şti folosul pe care-l pricinuieşte citirea psalmilor?”

– deci pune întrebarea: vrei să afli care este folosul citirii psalmilor?

– „Însuţi vei pricepe numai de vei citi cu luare-aminte”.

Deci începe sa citeşti, dar cu luare-aminte!

„Că este cu neputinţă a număra ce poate lucra Psaltirea”.

Şi înşiră de acum bunătăţile pe care le aduce citirea Psaltirii:

„cu îngerii slăveşte pe Dumnezeu; pe toată lumea cea din cer şi cea de sub cer o cheamă spre slavoslovia lui Dumnezeu; pe draci îi blesteamă; mare plâns şi mare durere face diavolilor [Psaltirea]”.

S-a dus cineva la Părintele Paisie, Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii, să se roage şi pentru noi, duhovnicul părintelui Cleopa – l-am cunoscut şi am simţit puterea harului adâncii smerenii. Te copleşea cu smerenia şi cu prezenţa harului lui Dumnezeu care țâșnea din el, nu altceva.

S-a dus o creştină la el şi i-a spus părintele Paisie: „Mămucă, mai citeşte şi dumneata la Psaltire.” A citit ea şi se duce înapoi la părintele şi îi spune: „Părinte, dar nu înţeleg nimica din Psaltire!” Părintele îi spune: „Mergi şi citeşte mai departe, că cel împotriva căruia e scrisă, ăla înţelege…!”

De aceea atât de frumos Părinţii au spus: „mare durere pricinuieşte diavolilor.”

„Pentru cei mari şi pentru cei mici, pentru toată lumea pe Dumnezeu Îl roagă; lucrează sfinţenie; pe suflet, ca soarele îl luminează, ca apa îl curăţeşte, ca focul îl încălzeşte, ca untdelemn cu îndurarea lui Dumnezeu îl unge, poftele trupeşti, iuţimea, urgia, mânia, le potoleşte; înmulţeşte credinţa, nădejdea şi legătura dragostei; mai înainte spune cele viitoare, alege acestea de acum, aduce aminte de cele trecătoare. Citirea Psalmilor cu luare-aminte și din inimă împietrită scoate lacrimi.”

Adică oricât ai avea inima de împietrită, dacă te apuci sa citeşti Psaltirea cu atenţie, ei bine, te umileşte.

„Psaltirea este partea cea aleasă cu îngerii”.

Auziţi ce frumos: „parte aleasă cu îngerii”.

Deci atunci când te apuci de citit la Psaltire, ai citit o catismă, două, trei, cum noi, monahii, avem de citit minim trei catisme pe zi, ei bine, când te-ai aşezat să citeşti Psaltirea ai parte cu îngerii.

„Cântare preaiubită lui Dumnezeu.”

Ce frumos! Poate ar trebui să mă opresc aici. Cătare preaiubită adusă lui Dumnezeu! Deci este preaiubită, citirea psalmilor este un lucru preaiubit lui Dumnezeu.

„Solitoare a mântuirii omului păcătos, mângâiere bătrânilor, înfrumuseţarea tinerilor, luminare şi înţelepciune a pruncilor, podoabă preafrumoasă femeilor celor înţelepte, dătătoare de smerenie, izgonitoare trufaşilor draci, armă înfricoşărilor de noapte, odihnă ostenelilor noastre, tuturor toate Cartea Psalmilor le este. Pentru acestea unii au numit-o mica Biblie, căci toate sunt pe larg în cărţile Legii celei Vechi şi celei Nouă, toate sunt tâlcuite pe scurt de Duhul Sfânt în Psaltire.”

Şi recomandă mai departe în această predoslovie, de aceea zice că

„această neîmpuţinată şi fără de preţ comoară o hărăzesc dragostei tale, iubite cititorule, ca din aceasta să-ţi agoniseşti ţie bogăţie veşnică, nestricăcioasă, păstrată în ceruri, unde furii nu se apropie, nici rugina nu o strică.”

Deci oferă cititorilor Părinții, când au tipărit-o, această frumoasă carte, Psaltirea, şi cat de frumos au spus aici:

„bogăţie veşnică, nestricăcioasă, păstrată în ceruri”, unde furii nu o fură şi nu rugineşte comoara aceasta.

Dragii mei, facă bunul Dumnezeu să înţelegem cât de importantă este Psaltirea pentru noi și câtă trebuinţă avem noi de citirea Psalmilor. Am spus: Psaltirea nu întruneşte nimic altceva decât pocăinţa. Este pocăinţa scrisă a lui David şi a Proorocilor, a Patriarhilor Vechiului Testament. Prin Psalmi ei L-au simţit, L-au lăudat şi L-au preamărit pe Dumnezeu şi s-au sfinţit pe ei. De vom face și noi şi ne vom sili în această perioadă a Postului Mare, pe care am început-o acum, de ne vom sili să citim Psalmii Proorocului David, de vom citi la Psaltire, ne vom sfinţi pe noi.

Sunt unii preoţi care nu recomandă să se citească Psaltirea, se tem. Am numit-o mai devreme Scriptura în mic. Dacă nu ne temem să citim Scriptura în mare, atunci de ce să mă tem să citesc Scriptura în mic? Dacă nu mă tem să citesc Evangheliile, atunci de ce să mă tem să citesc Psalmii? Să nu ne fie teamă de aşa ceva, ci să îndrăznim, căci datori suntem a ne ruga. Mai mult ca oricând  avem nevoie de rugăciune. Mai mult ca oricând întreaga omenire, întreaga suflare de pe faţa Pământului are nevoie de rugăciune.

Va spune cineva: „Cine sunt eu? Sunt aici o creştină, sunt aici un părinte în această mănăstire, vai de capul meu acolo…” Dar smerenia grăieşte bine din tine și foarte bine că ea grăieşte în felul acesta! Vai de noi când ne-om considera că suntem cineva! Dar eu am să-ţi spun: ei bine, lumea, omenirea, Biserica, familia ta, satul tău, obştea ta din care faci parte, obştea creştină din care faci parte, obştea monahală din care faci parte are nevoie de rugăciunea ta. Nimeni nu poate să spună că rugăciunea lui nu e de trebuinţă nimănui. Da, e bine să cugeţi aşa, dar să nu o laşi deoparte, ci să o împlineşti. Căci noi, ceilalți din jur, avem trebuinţă de rugăciunea ta. Avem nevoie de nevoinţa ta, de puţinul tău pe care l-ai adus, de un singur Doamne Iisuse sau un singur stih din Psalmi dacă ai zis.

Câţi psalmi nu sunt! Sunt atât de frumoşi!

Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este păzitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?…

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea…

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc. Mulţi se scoală asupra mea. Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui…

Şi atâţia şi atâţia psalmi… Că de frumoşi sunt, cât de înălţători! Bine au zis în această predoslovie Părinţii noştri. Nu cunosc, nu m-am uitat în ultimele ediţii ale Psaltirii, sunt convins că poate au preluat din frumuseţea aceasta a Părinţilor despre Psaltire, poate că au preluat în cuvântul înainte, dar eu am preferat acest text pe care l-am găsit în cea mai veche Psaltire pe care o am la mine la chilie.

Facă Bunul Dumnezeu ca aceste cuvinte pe care Părinţii le-au aşezat aici, pe care le-au pus aici – ei şi-au dat numele undeva pe aici la sfârşit, că au aşezat aici în Psaltire şi pascalia pe toţi anii, au aşezat şi canoane, diferite rugăciuni de trebuinţă, sunt trei ierarhi ai Bisericii noastre care s-au îndeletnicit, care făceau parte din Sinodul Bisericii noastre, iată că am găsit numele lor: arhiereu Valerian Râmniceanu, Meletie Constănţeanul şi arhiereu Evghenie Piteşteanul. Trei ierarhi ai Bisericii noastre. N-au scris decât că sunt arhierei. Smerenia i-a obligat să-şi ascundă titulatura pe care o aveau. Să le fie veşnică pomenirea lor și aceste cuvinte pe care ei le-au aşezat aici să rodească în inimile noastre și fapta noastră, a fiecăruia, să aibă şi ei acolo parte.

Şi repet: să nu neglijăm rugăciunea, să nu neglijăm Psaltirea. Dar înainte de a citi să curăţăm inima noastră de duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, într-un cuvânt să curăţăm inima noastră de neiertare. Să scoatem din inima noastră neiertarea şi să punem în locul ei iertarea. Să punem în locul ei dragostea. În trecut, Părinţii în această zi se despărţeau. După ce gustau câte ceva, se practica, cel puţin în pustia Egiptului şi în părţile Palestinei de astăzi, lucrul acesta. Şi astăzi mai sunt unii care doresc lucrul acesta, dar nu ne mai este la îndemână, nu mai suntem la fel de puternici, nici în voinţă, nici în har, nici trupeşte. Altfel spus, nici duhovnicește, nici trupeşte nu mai suntem atât de puternici ca Părinţii noştri de altădată.

Dar avem şi noi ispitele și încercările noastre pe care Dumnezeu le îngăduie, poate pentru a străluci, nu ştim noi. Aşa e spus despre cei de pe urmă că vor avea ispită și încercare. Ce ispită şi încercare? Cred că nu e alta decât să ştii să păstrezi măsura, echilibrul, să ştii să te păstrezi pe calea dreptei credinţe. Căci în ziua de astăzi închipuirea, îndreptăţirea, foarte uşor vin. Înşelarea, dragii mei, căderea de-a dreapta, este atât de puternică în sânul nostru şi în tagma noastră, a monahilor, a clericilor, a creştinilor noştri, cum nu vă puteţi închipui. De ce? Pentru că lipseşte marea, frumoasa, înălţătoarea virtute: smerenia. Defăimarea de sine. Cât de frumos au numit-o Părinţii:

„Calea cea mai scurtă şi cea mai dreaptă la izvorul harului e defăimarea de sine”.

Cine mai iubeşte această virtute? Cine o mai îndrăgește? De aceea ne-am dezechilibrat, pentru că nu mai iubim adâncul smereniei, pentru că nu mai iubim smerenia. De aceea apar dezechilibre în mănăstirile noastre, chiar şi intre conducători apare dezechilibrul acesta, pentru că nu mai este aşezare în buna rânduială şi în buna vieţuire a Părinţilor noştri.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem cuvintele acestea ale Părinţilor: importanţa rugăciunii şi a vieţuirii celei frumoase. Iertând din inimă, scoţând din inimă tot ce este rău și vătămător, aşa să ne apropiem de Dumnezeul nostru, lăudându-L pe El cu cântări în psalmi, cum spune frumos Sf. Apostol Pavel în Epistola către Coloseni, dacă nu mă înşel:

Lăudaţi-L pe Dumnezeu în inimile voastre cu cântări şi psalmi şi laude duhovniceşti.

Aşa să-L lăudăm şi atunci cu noi va fi până la sfârşitul veacurilor, ne va da puterea, ne va da tăria, ca să biruim ispitele, încercările mai mari sau mai mici care vin peste noi. Şi atunci fiecare dintre noi vom reuşi să sprijinim întreaga lume cu puţinul nostru.

De aceea am spus: avem nevoie unii de alţii, avem nevoie de rugăciunea dumneavoastră şi dumneavoastră de rugăciunea noastră şi a mea. Dacă ne vom sprijini cu rugăciunea, atunci biruitori vom fi!

Aşa să ne ajute Dumnezeu la toţi. Amin”.

***

LEGATURI: