CRIZA SI TEORIA CONSPIRATIEI la romani. Printre hatisurile manipularilor CAPITAL(E). De la stanga si de la dreapta…

26-09-2011 9 minute Sublinieri

Cand economia este explicata de “profetii supremi” si de “profetii conspiratiei”

Orice încercare a unui economist cu experiență și specializat de a explica apariția crizei financiare nu are nici cea mai mică șansă în fața unor argumente precum cea adusă de documentarele care au apărut din 2008 încoace. De la idei potrivit căreia criza a fost provocată pentru ca “băieții deștepți” să se îmbogățească, până la unele conform cărora criza a fost creată să devenim sclavi sau pentru ca populația lumi să fie redusă, documentarele teoriei conspiraționiste au apărut ca ciupercile după ploaie, pentru că s-au bucurat de toate condițiile necesare: de la declarații ale unor lideri politici până la evenimente și fapte care au avut loc și care au putut fi interpretate foarte ușor într-o cheie conspiraționistă.

Ne-am gândit să realizăm o trecere în revistă a principalelor filme care tratează criiza într-un fel sau altul, din perspectiva teoriilor conspirației. Cele mai cunoscute dintre ele: Zeitgeist și Insidejob.

1. Zeitgeist – Moving Forward este primul, cel mai cunoscut și cel mai răspândit film despre criză, religie, politică și societate realizat după declanșarea crizei financiare.

2. PsyWar – Wake up! este un documentar fantastic, care demolează efectiv din temelii, mitul societăţilor democratice moderne, revelându-le adevărata faţă, de societăţi elitiste, cum au fost dintotdeauna în istorie, prin combinarea istoricului dezvoltării propagandei corporatiste şi guvernamentale americane, cu interviuri ale unor personalităţi marcante, ca Howard Zinn şi Noam Chomsky, ilustrând SUA ca pe o oligarhie psihopată orientată doar spre acumularea de averi, în detrimentul drepturilor omului şi echilibrului ecologic planetar.

3. Despre Sclavia Modernă, un film făcut de doi francezi, mai puțin cunoscut publicului larg.

4. Human Resources, în regia lui Scott Noble, tratează subiectul vast al controlului social, examinând istoricul și filozofia elitelor mondiale, “angrenate într-o cursă isterică de demolare a psihicului uman, pentru edificarea visului lor etern, sintetizat de Hobart Mowrer: “demoralizarea comportamentală supremă”.

5. The War You Don’t See, lansat în 2010, tratează tema armelor de distrugere în masă

6. China contra SUA – Imperii la război, apărut în 2011

7. Inside Job își concentrează atenția asupra comportamentului și psihicului marilor investitori și directori de pe Wall Street.

8. Economia Fericirii expune “viciile ascunse sau vizibile ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii, în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor, acutizând practic orice problemă cu care se confruntă societatea actuală: conflictele militare, fundamentaliste şi etnice, instabilitatea financiară şi şomajul”.
Economia fericirii (Documentar, 2011)

La acestea nu am inclus și producția cinematografică despre bancherii de pe Wall Street realizată de celebrul regizor Michael Moore.

Cine crede în teoriile conspiraţiei

Un studiu de dinainte de criză arăta că 31,5% dintre români credeau că politica şi finanţele internaţionale sunt controlate de evrei, în timp ce în 2003 abia 23% dintre conaţionali aveau aceasta convingere. Dat fiind trendul crescător şi apariţia crizei care a alimentat propagarea acestor teorii, proporţia românilor care cred în aceste explicaţii lipsite de rigoare ştiinţifică a trecut, cel mai probabil, de 50%.

Motive pentru care teoria conpiraţiei are succes

Teoria conspiraţiei are adesea un mesaj foarte simplu, formulat în termeni uşor de înţeles.

Mesajele se propagă cu rapiditate.

Sunt transmise prin metode vizuale, de obicei filme sau documente care sunt foarte accesibile unui public foarte larg.

Fac aluzii şi referiri la personalităţi şi evenimente reale din trecutul recent.

Interpretările evenimentelor sau declaraţiilor sunt formulate astfel încât să aibă un fir cât de cât logic pentru cel care le receptează.

Interpretările merg pe tipare şi clişee recunoscute pentru succesul de care au dat dovadă: de exemplu, referirea la organizaţii oculte care au secrete faţă de marea majoritate a oamenilor.

SONDAJ CAPITAL: Eşti mai degrabă adeptul unor explicaţii ştiinţifice ale economiei sau crezi în teoria conspiraţiei?

Nota noastra:

De fapt, Capital critica teoria conspiratiei popularizand-o…

Demersul respectiv face parte din modalitatea clasica de a intimida explicatiile alternative asupra unui fenomen, incadrandu-le otova la teoria conspiratiei, singura explicatie rezonabila admisa fiind cea “stiintifica”. In realitate, singura explicatie admisa este cea mainstream, caci exista explicatii economice solide care descriu fenomenul crizei in termenii unei crescande tentative de a realiza suprastructuri institutionale globale – vezi aici una din ele.

Apoi, care explicatii stiintifice? Nu este deja o afirmatie cliseistica faptul ca nimeni – in afara unuia care si-a facut meserie din “ghicit” in bobii economiei, Nouriel Roubini – nu a putut “prezice” criza? Ce explicatii stiintifice, cand astazi evolutiile economice sunt comentate pe twitter de “profetii crizei” sau “profetii supermi” de la FMI cu doua-trei vorbe pline de semnificative dar vagi, aruncate din coltul gurii, care au insa capacitatea de a zgudui pietele financiare si de a determina “prabusiri” sau “cresteri”?

Tocmai ca explicatia mainstream nu exista, de fapt, cu privire la criza, si sunt promovate aceste comentarii care sunt orice, numai stiintifice nu, dar care isi indeplinesc cu bine rolul de perdea de fum.

In ceea ce priveste filmele propriu-zise popularizate, odata in plus, de Capital, cel putin despre Zeitgeist stim foarte bine ca este o facatura diversionista si virulent anti-crestina. Celelalte, pe care nu le-am vizionat, probabil ca au aceleasi defecte ca si alte documentare  – unele mai serioase decat facatura Zeitgeist – date si de noi: partialitatea analizei, perspectiva mult prea ideologizata, identificarea gresita a finalitatii fenomenului descris. Chiar daca, in mod cert, vor fi continand si lucruri grave, reale, importante, informatii care pot fi folosite sau discutii serioase si rationale.

Dar necazul cu multe dintre asa-zisele “teorii ale conspiratiei” de factura joasa care sunt vehiculate si sunt foarte la moda, este ca ba sunt doar bancherii de vina, ba doar capitalismul in sine, ba doar americanii, ba doar masonii sau/si evreii. Partialitatea merge si mai departe, cand se descrie finalitatea: ba vor doar stapanirea resurselor, ba doar reducerea populatiei etc. Asadar, noi respingem acest gen perfid de vulgare teorii ale conspiratiei, o data, pentru ca se transmit intr-un mod spectaculos, cinematografic, fals, mitizant, irational, apeland la corzile afective ale omului, cele care sunt manipulabile, “adevaruri”, “dezvaluiri”, “secrete”, iar apoi, pentru ca se constituie in viziuni unilaterale care te pun pe piste false, chiar daca ele, aparent, sunt verosimile, dar nu contin… adevarul lucrurilor.

De ce s-ar populariza insa acest gen de explicatii incadrat la “teoria conspiratiei”? Parerea noastra este ca la mijloc avem de-a face cu o strategie: pe de o parte, exista “explicatiile” sulfuroase si aburitoare ale “profetilor supremi” asistati de cate un “profet al crizei” care nu spun nimic, dar care sugereaza schimbari fundamentale, chiar “apocaliptice” prin care va trece lumea la toate nivelele sale si, pe de alta parte, explicatiile la fel de sulfuroase si aburitoare ale “demascatorilor” de duzina, a tuturor celor care au nevoie de o atmosfera sumbra si oculta ca sa para ca transmit un mesaj mai plin de miez, “dezvaluitor”.

Pe scurt, in ceea ce priveste fenomenul crizei, se incurajeaza raportari ne-rationale, un fel de caricaturi de revelatii, atat intr-o parte cat si in alta. Scopul ar fi ca gandirea limpede, de bun-simt, logica sanatoasa, analiza profunda, sa fie compromisa in fata “revelatiilor” care vin din partea FMI sau, in polul opus, din partea “conspirationistilor” care amesteca adevarul cu minciuna sau cu ideologia. De altfel, ambele “revelatii” pornesc de la fapte reale, pe care le incadreaza insa in propria lor viziune.

Este adevarat insa ca asa-zisele “teorii ale conspiratiei” gata-facute au succes pentru ca ele sunt scheme facile de interpretare a lumii, scutind, astfel, omul de a gandi cu propria judecata. Exact asa cum se intampla in cazul explicatiilor mainstream, care ar trebui sa fie primite conformist si acceptate doar pentru ca ele sunt… oficiale. Asta in conditiile in care, culmea, suspendandu-si judecata, omul care adera neconditonat la o astfel de teorie are impresia despre sine ca a descoperit o revelatie cruciala despre lume si soarta ei… Practic, este un fenomen similar inselarii duhovnicesti.

Acum, ce se poate spune despre criza? Este ea conspiratie sau nu? Bineinteles ca esteInsa nu poate fi abordata in modul simplist, fantasmagoric sau ideologizat in care este prezentat de obicei in ceea ce se incadreaza la teoria conspiratiei. Ai zice ca cele mai multe dintre acesteteorii ale conspiratiei” au fost inventate anume pentru a ridiculiza ideea reala de conspiratie. In istorie, “ipoteza” conspiratiei este probata de atatea si atatea evenimente importante. Revolutia pasoptista de la noi nu a fost altceva decat o conspiratie masonica, revolutia bolsevica la fel, pentru a da doua exemple celebre.

Asadar, nu doar ca exista conspiratiile, ci conteaza si cine este in spatele lor. E foarte relevant din punct de vedere istoric sa stii ca pasoptistii erau masoni, e foarte relevant sa intelegi ca sistemul cu banca centrala a fost, in principiu, o solutie inspirata tot de gruparile masonice si menita intaririi puterii complexului statalo-bancar. Si evident ca e foarte relevant ca in spatele evenimentelor de astazi e aceeasi grupare: masoneria, asa cum am spus-o direct de nenumarate ori, in ciuda minciunilor repetate ca placile stricate de profesionistii manipularii, tabloidizarii si dezbinarii ortodoxiste pe internet.

De exemplu, aici:

In privinta elitelor, a puternicilor zilei, trebuie sa mentionam ca iarasi avem de-a face cu simplificare simplista din partea autorului articolului. Este evident ca bancherii sunt doar o parte a problemei, sunt doar o parte a elitei care constitutie puternicii zilei si ai vremurilor de sfarsit. Alaturi de ei sunt elitele politice, industriale, religioase, un intreg complex, de fapt, interdependent. O importanta deosebita in acest complex o joaca insa nu bancherii in calitatea lor de grup ce detin puterea economica, ci acea elita – fie ea bancara, industriala, statala, religioasa – care face parte dintr-un grup ideologic puternic sudat, bazat pe o serie de rituri si grade, ce se inchina unui anonim Mare Arhitect. Acest grup, care isi poate asuma, pe buna dreptate, revolutia franceza cu toate “excesele” sale teroriste, revolutiile pasoptiste, crearea bancilor centrale, experimentul comunist, precum si marea lor capodopera, Uniunea Europeana, este francmasoneria.

In plus, astazi acest lucru este aproape oficializat, chiar daca intr-un mod care, chipurile, ar arata ca stapanitorii acestei lumi nu ar sti prea multe din cele ce se petrec acum. Comisia Trilaterala, Bilderberg si alte think-thankuri despre care am scris mereu, lucreaza astazi aproape la vedere:

Cand secretul devine doar discret. AGENDA DE MODELARE SOCIALA SI CENTRALIZARE GLOBALA ESTE ACUM LA VEDERE. La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut?)

Mari magnati ca George Soros nu fac niciun secret din faptul ca sprijina solutiile care duc catre un control global al lumii. Cu toate acestea, desi sunt atatea lucruri deja fatise, se perpetueaza si se popularizeaza o serie de teorii ale conspiratiei de joasa factura, care, majoritatea, par a fi “cusatura” acelorasi retele diabolice de putere ale lumii. Nu cumva intentia este tocmai de a acoperi cu o perdea de fum ceea ce este astazi tot mai evident chiar si pentru omul simplu, cu judecata sanatoasa, care nu este un initiat in ale ocultelor?

Mai este un aspect al problemei. Conspiratiile, in sine, nu explica tot. Pe langa aceasta parte geneaologica (CINE) este si partea fenomenologica, adica partea contextuala, care explica DE CE reusesc conspiratiile, care sunt ideologiile de care se servesc astfel de grupari, mentalitatile care fac posibila actiunea lor si modul real, actualizat, in care se “intrupeaza” agenda lor si, de asemenea, CUM anume arata “fiara” rezultata din complexul acestor cauze laolalta.

Aceasta vedere cuprinzatoare asupra istoriei omenirii este cu totul fidela modului in care Biserica se raporteaza la problema. De pilda, cea mai complicata si, in acelasi timp, cea mai riscanta parte a profetiilor apocaliptice este cea in care exista detalii punctuale (cum ar fi cei zece imparati din Apocalipsa, sa zicem). Multi si-au prins urechile in incercarea lor de a identifica in aceste versete persoane concrete, istorice. Talcuitorii cu discernamant si cugetare patristica au evitat insa, intodeauna, astfel de hatisuri, apeland, in schimb, la o perspectiva cuprinzatoare, larga, in care esential devine modul in care duhul antihristic anima puteri politice si organizatii spre punctul final al antihristului. De ce? Tocmai ca nu poti sa identifici in mod corect CINE se afla in spatele lucrarii de amagire daca, intai, nu stii foarte bine in ce consta aceasta si care ii este lucrarea. Asadar, exact ca intr-o investigatie criminalistica, “faptasul” este identificat dupa indicii si dovezi, dupa o reconstructie solida si temeinica, identificarea sa fiind la finalul cercetarii, nu la inceputul ei, chiar daca o banuiala putem avea inca de la inceput.

De aceea, esential pentru a intelege ce se intampla in zilele noastre este

1) dobandirea cugetului patristic, luminat de Duhul Sfant al Bisericii si

2) dobandirea unei perspective ortodoxe cuprinzatoare, care sa explice totul in lumina profetiilor relevate ale Bisericii.

Fara aceste doua conditii, orice informare, oricat de “secreta” ar fi, nu aduce nicio schimbare in bine, pentru ca informarea inca se plaseaza la nivelul cugetului pamantesc al oamenilor. Fara aceste doua conditii, ne vom impedica mereu in capcanele manipulatorilor si dezinformatorilor de profesie, care stiu perfect sa speculeze slabiciunile noastre psihologice.

Sunt unii care fie nu au inteles nimic din indemnurile noastre la prudenta si discernamant duhovnicesc sau, daca au inteles, au rastalmacit cu rea credinta spusele noastre. Mai mult, ca sa isi arate inca odata naravul demn de mila perpetueaza o serie de falsuri  DOVEDITE care au tocmai rolul de a compromite orice vadire in duhul adevarul a conspiratiilor.

Unul din aceste falsuri este faimosul “document” Protocoalele Inteleptilor Sionului despre care nu noi, ci Sfantul Martir si Tar al Rusiei, Nicolae, precum si marele marturisitor ortodox Alexandr Soljenitin, au lasat urmatoarea marturie, asa cum am mai precizat de cateva ori:

 

– In fine, legat de Protocoalele Sionului, trebuie sa se stie ca noi nu facem altceva decat sa urmam Sf. Mucenic Tar Nicolae si marelui Alexandr Soljenitin, care il evoca pe imparatul martir respingand scrierea drept un fals istoric pe baza dovezilor. Deci pe un SFANT si pe un MARE MARTURISITOR si un INTELECTUAL CU VIATA SFANTA ii face mincinosi persoana in cauza, fiindca noi nu am zis de la noi nimic:

 

Acest fals (Protocoalele Inteleptilor Sionului – n.n.) fabricat la inceputul secolului (1900 sau 1901) fusese publicat pentru prima data in 1903 la Petersburg. (…) Desi Protocoalele au fost reeditate in 1905, 1906 si 1911, nu au beneficiat de nicio distribuire in Rusia de dinainte de Revolutie si “nu au gasit credit in societatea rusa… Propagatorii sai nu au obtinut sprijinul curtii.” Dupa mai multe tentative infructuoase, Protocoalele au fost, intr-un final, prezentate lui Nicolae al II-lea in 1906, producand asupra acestuia o puternica impresie. Iata cateva din notatiile sale facute pe margine: “Ce anticipare! Cata exactitate in executie! Anul 1905, de la noi, a fost, desigur, condus de ei! Nu ne putem indoi de autenticitatea lor”. Dar cand oamenii politici de dreapta au propus folosirea abundenta a Protocoalelor pentru apararea monarhiei, primul ministru Stolipin a ordonat o verificare secreta a originii lor. Ancheta a tras concluzia ca este indubitabil vorba de o falsificare. Suveranul a fost zguduit de raportul lui Stolipin si a dat ordin ferm: “Protocoalele trebuie confiscate. Nu putem apara o cauza curata prin mijloace murdare.” (…)


Istoric al Bisericii si teolog ortodox, A. Kartasev vorbise despre caracterul inacceptabil al antisemitismului pentru orice crestin in culgerea Scit (Scut), aparuta inca dinainte de revolutie si deja citata de noi de mai multe ori. (…) Kartasev scrie in aceasta prefata (la o lucrare dedicata Protocoalelor – n.n.): “Un om sanatos la minte, de buna credinta si de o disciplina stiintifica normala, nu poate discuta serios despre problema autenticitatii acestui fals de origine politieneasca, fabricat cu talent si contagios pentru oamenii nestuitori”. Totusi, “spalandu-le ignorantilor ochii de praful din Protocoale, ar fi nepermis ca, facand lucrul acesta, sa-i intunecam din nou facandu-i sa creada ca prin aceasta se elimina problema evreiasca.” (Al. Soljenitin, idem, pp. 203-205, vol. 3).

 

Asta nu inseamna ca nu stim ce forte conduc lumea si incotro vor sa o duca… ZECI DE ARTICOLE sunt publicate pe Razboi intru Cuvant pe aceasta tema, pe care pana si orbii le vad, numai cei de rea-credinta nu…


Cateva doar, aici, pentru cei mai noi (la finalul lor gasiti si alte linkuri):

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/15/marturisirea-hotarata-totala-dar-si-plina-de-discernamant-a-vladicai-serafim-de-pireu-sustinut-de-multi-arhierei-%e2%80%9dsunt-antisionist-dar-nu-antisemit%e2%80%9d-marele-arhitect-al-masoner/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/06/22/mitropolitul-nectarie-de-petra-si-hersonis-o-voi-spune-ne-guverneaza-masoneria/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/10/07/zeul-tolerantei-si-descrestinarea-crestinismului-toleranta-si-francmasoneria-1/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/10/11/toleranta-si-francmasoneria-2/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/11/23/2007/09/06/pr-gheorghe-calciu-parintele-nostru-marturisitor-masoneria-si-organizatiile-internationale/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/11/23/parintele-calciu-planul-masoneriei-este-sa-subjuge-intreaga-omenire-si-sa-distruga-credinta-crestina/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/10/parintele-sofian-boghiu-despre-sfarsitul-lumii-antihrist-si-masonerie/


http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/06/22/mitropolitul-nectarie-de-petra-si-hersonis-o-voi-spune-ne-guverneaza-masoneria/

De ce se intampla aceste lucruri? Abundenta de “revelatii supreme, “dezvaluiri secrete” si capitale, au rostul lor de a zapaci mintea bietului om confruntat cu gravele crize ale vremurilor noastre. Astfel, se reuseste compromiterea oricarei discutii, explicatii rationale asupra a ceea ce se intampla, o explicatie care sa porneasca nu de la presupuneri “oculte”, ci care sa porneasca de la elemente vizibile tuturor. O astfel de discutie sigur ca ar arata care este amploarea si finalitatea istorica a crizei actuale, de pilda, lucru care corespunde perfect adevaratelor profetii si revelatii, cele ale Bisericii despre vremurile de apoi. Si sigur ca nimeni nu vrea sa se intample asa ceva…

Legaturi:

Vezi si:


Categorii

Criza mondiala, Masonerie, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Polemici, conflicte, zelotism, extremism, provocari

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

52 Commentarii la “CRIZA SI TEORIA CONSPIRATIEI la romani. Printre hatisurile manipularilor CAPITAL(E). De la stanga si de la dreapta…

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Ironic sau nu, in “Economia binelui si a raului” , economistul ceh Sedlacek are o parere proprie:
    http://www.zf.ro/business-international/pentru-a-pune-capat-crizei-guvernele-trebuie-sa-produca-plusuri-8799590

  2. @carmen:

    Proprie si nu prea. Ca solutie propune acelasi lucru pe care il propun J-Cl Trichet, Barroso si Soros: obligatiuni comune europene, adica un sistem financiar si fiscal pan-european.

  3. Nu ma refeream la acest lucru. Ci la aura moralizatoare si populista in care se invaluie.
    Pe mine m-a uimit publicitatea care i se face evenimentului in sine si piesei de teatru in care actorul principal am inteles ca va fi chiar autorul.
    http://www.sapteseri.ro/ro/stiri-si-evenimente/economia-binelui-si-a-raului/

    O scurta prezentare a cartii:
    http://www.europalibera.org/content/article/24316121.html

  4. @carmen:

    Da, si forma in care o popularizeaza, ca …piesa de teatru?!

    Interesant mod de a transmite un mesaj… globalist.

  5. Există pur şi simplu o conspiraţie, pe marginea căreia oamenii au croşetat tot felul de teorii care mai de care mai „elaborate” şi mai încâlcite, care mai rău încurcă şi complică lucrurile decât să le explice şi să le lămurească, servind în final cu voie sau fără voie conspiratorilor. Nu mai vedem pădurea de copaci. Secretele acestei conspitaţii au fost treptat-treptat dezvăluite, şi vedem cum multe dintre ele au devenit realităţi. Da, s-a căutat înlocuirea unei ordini sociale cu baze creştine, cu o alta ordine socială bazată pe principii atee.

    Creştinii au fost avertizaţi încă de acum două mii de ani în Apocalipsa Sf. Ioan despre cele ce se vor întâmpla. Oricum creştinul ar trebui din principiu – cu sau fără conspiraţii – să fie permanent în alertă maximă în legătură cu tot ceea ce ar putea să-l îndepărteze de credinţă, care ar putea introduce principii şi dogme false în credinţa lui, sau care să-i slăbească credinţa. Mi-e teamă că unii despicând firul conspiraţiilor în paisprezece să nu se îndepărteze de ceea ce ar trebui făcut. Şi cum poate fi cel mai bine demantelată o conspiraţie? Prin a fi nişte buni creştini, pentru că o conspiraţie poate introduce prin lege cele mai aberante constrângeri exterioare, dar sufletul nu-l poate robi decât cu acordul omului.

  6. Formidabila gandire si exprimare … la rece! Cati au capabilitatea de a gandi asa sau de a absorbi gandirea aceasta? … Acestia sunt ultimii care au mai ramas. Ortodoxia se lamureste … ca metalul in cuptor.
    Doamne-ajuta!

  7. Nu inteleg precizarea si legaturile facute cu “Protocoalele inteleptilor Sionului! Admin, sau cineva dintre voi, as dori sa pot pricepe si eu atitudinea fata de acest document!
    Am inteles ca este un fals dovedit in urma unei anchete.
    Fals fata de ce? Ce origine ar fi trebuit sa aibe si cine ar fi trebuit sa fie acesti “Intelepti ai Sionului”?
    Parcurgand cu gandul aceasta lucrare observ o credinta specifica in Dumnezeu asemanatoare intrucatva cu ceea ce am citit ca ar contine cartile sfinte ale celor care ar fi trebuit sa creada in “Vechiul Testament”, dar pentru care acesta a devenit secundar …
    Vis-a-vis de continut, aceste “protocoale” imi par exact acea gandire exprimata de regretatul doctor Paulescu in cartea sa celebra din 1913. Carte documentata rational cu dovezi istorice …
    Cine ar fi putut crea un “fals”, in care sa transpara atat de bine credinta?
    Cine ar fi putut compune asa ceva, decat aceeia care acum studiaza “bosonul Higgs” si care au atatea teorii relative despre Dumnezeu???
    Mentionez ca am absolvit liceu de “Fizica Atomica”!!!???

  8. @adrian:

    Falsul este dovedit pentru ca nici nu era greu de dovedit. Parte din textul Protocoalelor a fost extras, pur si simplu, dintr-un roman de aventuri ieftin din anii 1830 si ceva, daca nu se inseala memoria.

    Dar asta nu inseamna ca nu are aspecte VEROSIMILE. Cum a exclamat si Sfantul Tar Nicolae, cele descrise in ele par a fi foarte similare cu ce se petrecea atunci in Rusia si cu ce se intampla in general in perioada moderna, cea a revolutiilor politice si a democratiei.

    DAR… tocmai aceasta face ca Protocoalele sa fie atat de suspecte si, de fapt, un material care serveste cel mai bine conspiratorilor insisi. A fi verosimil nu inseamna deloc a fi autentic, a fi adevarat. Ce fel de intelepti ar fi fost cei de la Sion ca sa puna pe hartie cele hotarate de ei? Chiar atat de idioti sa fie? Adica niste raufacatori ordinari stiu ca trebuie sa isi stearga urmele, orice regim politic criminal face ca prim pas suprimarea dovezilor compromitatoare si acei “intelepti” si-ar fi pus agenda pe hartie? Foarte credibil, ce sa zicem.

    Si, nu doar ca sunt un fals, dar Procotoalele au ajuns astazi sa fie pur si simplu nomina odiosa. Ele nu pot fi folosite ca argument, odata pentru ca din punct de vedere istoric sunt false, al doilea pentru ca ele au fost folosite de regimuri ca nazismul. A le folosi astazi te descalifica de doua ori: odata ca nivel de credibilitate a doua oara te face vulnerabil si te expune acuzelor de tipul celor puse de Capital in articolul lor.

    Vezi acum capcana? In loc sa poti sa critici liber si fara sa ai puncte vulnerabile modernitatea si tot programul ei revolutionar, in loc sa ai libertatea sa critici iudaismul rabinic pentru scopurile sale antihristice, ne agatam ca nepriceputii de o sursa de 2 lei ca Protocoalele, de parca am fi lipsiti de judecata si de putinta de a scoate doua vorbe legate de la noi si de la ce ne invata bunul simt si Biserica.

    Si este absolut stupefianta dependenta oamenilor de Protocoale. La ce folosesc, oameni buni, Protocoalele, cand este atat de vizibil si la ordinea zilei ce efecte distructive are modernitatea asupra societatii? Ce nevoie ai de un fals istoric dovedit sa intelegi ca transformarile prin care trece lumea sunt, in parte, generate de masonierie si corespund scopurilor iudaismului rabinic?

    Este clar pentru noi ca Procotoalele sunt o pista falsa, facuta inadins sa aiba caracter verosimil, tocmai ca sa compromita pe cei care incearca sa isi dea seama de unde vine raul vremii noastre. Si este foarte dubios cum unii cauta cu tot dinadinsul sa o raspandeasca drept un text credibil si necesar pentru a intelege ce se intampla astazi…

  9. Dragul meu,
    Inca o data. Cine sunt acesti intelepti?
    Este clar pentru mine ca ceea ce e scris acolo reprezinta baza fenomenelor amplificate de astazi.
    Mi-ai raspuns ca “transformarile prin care trece lumea sunt, in parte, generate de masonerie si corespund scopurilor iudaismului rabinic”.
    Da. Acestia ma gandeam si eu ca sunt “inteleptii”.
    Deci nu exista nici o contradictie!
    Multumesc pentru raspuns!
    De altfel, este cunoscuta dorinta acestora de a se lauda. Precum acel roman a aparut in 1830 si ceva, precum exista un film “1984”, avem suficiente indicii vis-a-vis de placerea lor de a se lauda. Vezi si jocul “The Illuminati Card Game – 1995” care contine scene intamplate in 2001!
    Dumnezeu sa ne ierte!

  10. @adrian:

    Da, cam zadarnic raspunsul nostru si nu putem decat sa ne declaram inca odata perplexitatea fata de atasamentul de Protocoale.

    Inca odata: Sfantul Nicolae si Alexandr Soljenitin au lasat marturie ca Protocoalele Sionului sunt un fals istoric. Preferam sa ii credem pe ei si sa ocolim aceasta sursa. Ca le place iudeilor sa se laude nu face ca dovada istorica a falsului sa nu mai fie valida.

  11. Iertati-ma va rog, insa e ultimul raspuns!
    Trebuie incheiata aceasta discutie!
    Nu sunt atasat fata de “protocoale”. Se intampla ca am deschis ochii, candva, odata, acum mai multi ani. Primul pas cred ca a fost citirea acestui document. M-a cutremurat atunci si am inceput sa caut dovezi (pe care poate le mai caut si acum). Mi-a venit enorm de greu sa cred ca o minte omeneasca poate compune asa ceva. Si redacta. Si face public. Mi-am dat atunci seama ca sunt un idealist care nu vede in jurul lui… Dar vremea aceea a trecut. Acum simt ca vremea cautatului dovezilor a cam trecut. Acum vreau sa ma indrept si sa cred sincer in ceea ce noi numim “dreapta credinta”.

  12. @adrian:

    Nu e nevoie sa iti ceri iertare, nu ne-ai gresit cu nimic.

    Cum spuneam, scrierea Protocoalelor are multe aspecte verosimile. De aceea, ea poate avea un efect asemanator celui descris de fratia ta si, dupa cum scrie in citat, si de Sfantul Nicolae. Dar… daca uneori incepem chiar si cu asta, e cazul sa “crestem” si, odata maturizati, sa sesizam si capcanele din ea.

  13. Dar Protocoalele de la Toronto de Serge Monaste tot fals sunt?

  14. ” Nu cumva intentia este tocmai de a acoperi cu o perdea de fum ceea ce este astazi tot mai evident chiar si pentru omul simplu, cu judecata sanatoasa, care nu este un initiat in ale ocultelor? ”

    Evident asta se intampla . Este ceva asemenator testelor-grila devenite foarte populare dupa `89 . Nu mai trebuie sa gandesti , sa-ti pui efectiv mintea la contributie pentru a ajunge la un rezultat ci ti-l oferim noi , in doua , trei sau mai multe variante . Cati dintre cei chestionati isi vor pune problema , in cursul testarii daca nu cumva toate variantele oferite sunt gresite si vor consemna acest lucru pe lucrare ? Poate 1 % , poate 10 % , dar in cazul majoritatii , cei ce au conceput testul si-au atins scopul . I-au dirijat pe cei chestionati spre niste raspunsuri induse .
    Cu cat se va insista mai mult pe acel rezultat , cu atat va fi mai popularizat .
    ( Este exact ceea ce nu inteleg antenistii lui Voiculescu , care bat continuu aceeasi moneda , criticand guvernarea si presedintia zi de zi . Asa se face ca toata tara de la tata Ioana pana la domnul colonel in rezerva Sandu , a aflat ca D-na ministru Udrea a facut o multime de partii , sali de sport . Inutile , corect , dar a facut ceva , vor zice majoritatea . Asta inseamna sa nu realizezi ca faci propaganda gratuita adversarului . )

    Doamne , ajuta-ne !

  15. @alta alina ,

    nu , protocoalele de la Toronto sunt originale , numai ca au fost create special pentru a denatura orice argumentatie logica sau mai bine zis au fost create tocmai pentru a induce teoria conspiratiei mondiale .

  16. Pe langa CINE si DE CE si CUM reuseste in aceste conspiratii (asa cum e scris in articol) mai trebuie avut in vedere si SCOPUL. Intr-adevar, acesta nu este doar detinerea puterii, a resurselor, a banilor, manipularea, promovarea perversiunilor etc., acestea sunt doar mijloacele, de aceea ceea ce se numeste conspiratie este doar partea executiva, la vedere sau pe ascuns. Scopul insa este demonizarea omului si inchinarea la antihrist ca unui dumnezeu, distrugerea si caderea totala a sufletului omenesc. Conspiratia este doar partea accesibila sau poate mai usor sesizabila, materiala, a LUCRARII. Libertatea de actiune a satanei creste pe zi ce trece si de aceea NIMENI nu va putea rezista prin forte proprii, oricate informatii ar avea despre sistem, oriunde s-ar retrage. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugaciune si cu lacrimi.

  17. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/18/provita-romania-vaccinul-pentru-gripa-porcina-periculos-si-ineficient/#comment-28105

    In anii ’90 Serge M. era un ziarist senzationalist, aparand la emisiuni despre O.Z.N.uri, esoterism, Nostradamus,etc. Nostradamus era cel mai in voga atunci, impreuna cu sfarsitul lumii in anul 2000 si legatura piramidelor cu extraterestrii. De zeci de ani de la Erich von Daniken incoace, preocuparea umanitatii cu piramidele si extraterestrii nu se mai termina.

    (…)
    4. Bolile cardio-vasculare, de care a murit si S.M. sunt cauza nr.1 de deces in Americade Nord.
    5. Bilderbergii sunt f. secretosi, ma indoiesc ca cineva ar putea obtine un document la nivel inalt de la ei.
    6. Puterea Mondiala VREA sa avem informatii despre ea ca sa ne bage in sperieti: teama paralizeaza si duce la confuzie; deci dezinformarea va contine elemente de adevar. Ce nu se va spune niciodata este cine exact conduce si probabil ca sunt f. putini. Eu cred ca cercul cel mai de sus este compus din doar cativa oameni, restul sunt de fatada, instrumente. Si nici nu conteaza cine sunt, ci doar ce fac.
    7. S.M. scrie despre manipularea psihica a omenirii de o rasa extraterestra: povesti de adormit copiii, dar tinerii crescuti cu Star Trek le cred.Orice site sau persoana care mentioneaza un asemenea subiect este sau manipulat sau manipulator. Manipularea psihica se face zi de zi prin mass-media, scoala (cititi “Dumbing Us Down” de John Taylor Gatto), cartile de doi bani ca DaVinci code,etc.
    8. S.M. are tendinta New Age de a amesteca stiintificul cu ocultul, cu fantasticul si cu religiosul (doar partile apocaliptice si profetice).
    9. Da vina pe maSSoni( e la moda).MaSSonii sunt doar o armata de tampiti care au fost condusi de poporul fost ales de cel putin 300 de ani.Ei sunt doar instrumentele. Insusi principiul dupa care se aleg unii pe altii, nepotismul, face ca sa intre in organizatie tot felul de gogomani, ca si la comunisti.Si s-a vazut unde a dus asta: daca nu erau prosti, nu cadeau.
    10. Protoc.de la Toronto nu sunt decat o versiune modernizata a celor din 1905, si spun ce stie deja toata lumea.
    11. Introducerea nr.666 ca nume al “grupului de conducere” este absolut de ras. Sau infantil.
    12. In ’85 nu mai era nevoie de “agenti infiltrati” fiindca de peste 100 de ani toate ordinele veneau direct de sus in ce priveste directiile de urmat. De ex.francezii aveau deja din sec.19 ministrii,prim-ministrii si chiar presedinti apartinand poporului candva ales, iar cei de peste ocean de la Lincoln incoace au fost controlati cu atentate,santaje,mita,etc.
    13. In arhivele internetului nu exista nimic despre S.M. si Protoc.la data cand se presupune ca le facea publice. Toate informatiile sunt mai noi.
    14. Site-urile care le publica acum au in nume cuvinte ca: mister,iluminati,conspiratie,esoterism,extraterestri, si cu asta se si ocupa. Aiurelile care se scriu pe aceste site-uri pur si simplu iti taie respiratia.
    15. Nici un site sau autor serios (si sunt cativa) nu-l mentioneaza pe S.M. sau acel document.
    16. Numele documentului”Aurore rouge” imprumuta din titlul filmului “Red Dawn”, f. popular in anii ’80 despre o presupusa invaziesovietica. Absolut de ras si filmul.
    17. Teoriile complotiste fanteziste sunt incurajate de sistem pt. a denigra munca putinilor luptatori cinstiti si a-i incurca pe cei care citesc, atragandu-i spre senzationalism ieftin.
    18. Ce scrie S.M. despre proiectulBlueBeam este o alta aiureala. Toate conspiratiile care implica si rusii-sovieticii in colaborare cu altii sunt false, ei s-au tinut intotdeauna deoparte si se tin in continuare. Cu toate pacatele lor (si sunt multe) la ora actuala ei sunt singurii care stau intre fiara apocaliptica si dominatia totala a planetei.
    19. Afirmatia conform acestui proiect se implanteaza microcipuri in toate animalele planetei (care mor si nasc altele in permanenta) si in toti pestii (!!!) este la nivel de basm.
    20. La http://www.oeildusfinx.com/maitre.html gasiti un p.d.v. pertinent in concluzia articolului (chiar daca restul e liberal vestic) si anume ca stilul, gramatica si punctuatia “documentului” se aseamana cu propriul stil al lui S.M. Alte persoane de ac. parere cu mine: http://www.brainsturbator.com/articles/defusing_the_apocalypse_part1/ ; si http://www.hoaxbuster.com/hoaxteam/forum_contributions.php?idForum=3152&idMess=32847

    La sfarsitul acestui imens de lung post, as vrea sa mai spun doar ca dezinformarea eficienta contine intotdeauna si adevar care poate fi verificat, numai comunistii minteau prosteste despre toate incit nimeni nu-i credea. Informatia din protoc.sau o parte din ea poate fi reala (si este), dar felul in care este prezentata si calitatea mesagerului discrediteaza mesajul. Si asta este intentia.”

  18. OFF TOPIC
    @fane
    În privinţa testelor grilă cred că greşiţi. Spre deosebire de expunerea clasică, unde cel testat are libertatea totală de a scrie orice consideră de cuviinţă, fie că e relevant sau nu, în cazul testelor grilă, prin modul de redactare a variantelor de răspuns se poate evalua chirurgical modul în care cel testat face corelaţii între diferitele segmente ale materiei, între regulă şi excepţie, între enunţuri false/răspunsuri adevărate dar incomplete şi răspunsuri corecte. Un test grilă atent făcut este infinit mai solicitant şi mai precis în evaluare decât va fi vreodată examenul clasic. Asta pentru disciplinele la care se pretează acest sistem de evaluare (exemplu negativ.. literatura). Părerea mea.. 😀

  19. @adrian

    Si noi am trecut prin etape asemanatoare de convertire si descoperire a ortodoxiei, din care un pas important a fost citirea Protocoalelor – pe care personal nu am reusit sa le parcurg in intregime.

    Important, cum spune si un comentator mai sus – nu este cine si de ce a scris aceste Protocoale, ci scopul. Toate tehnicele diavolesti din Protocoale nu au fost scrise decat cu ajutorul necuratului pentru a ne inspaimanta si mai tare. Aceste tehnici sunt vechi de mii de ani, nu doar din 1900 toamna. Poate fi bine sa le cunoastem ca sa stim cu cine avem de a face si cum sa ne aparam cerand mila si ajutorul Domnului si Maicii Sale.

    Dar nu are sens sa le dam mai multa importanta si credibilitate decat merita, pentru ca le putem amplifica efectele, facandu-le jocul. La judecata personala, care bate la usa, nu o sa ne intrebe nimeni daca stim Protocoalele si cine le-a scris, dar cu siguranta ne va intreba daca am dat un pahar de apa sau un sendvis unuia fara casa de la coltul strazii…

  20. Din ce am observat, “teoriile conspiraţiei” ajută foarte mult guvernele, conducerea statelor şi organizaţiile de calibru (cum este FMI) să-şi ascundă partea monstruoasă sau imorală, dezbinând şi fragmentând totodată masele. Astfel, cei care deja au o gândire “postmodernă/urbană/cool” îi vor ridiculiza pe cei ce îşi permit să creadă altfel decât majoritatea (sau decât “trebuie”), iar aceştia din urmă (în lipsa unei cunoaşteri a lumii actuale, prin prisma învăţăturii Bisericii şi a sfinţilor părinţi) sunt plimbaţi pe tot felul de piste greşite, ajungând până la “conspiraţionişti” ezoterici şi anticreştini, care apar la TV.

    Când văzusem titlul articolului respectiv în ziar (online), fără să citesc conţinutul articolului, mă gândeam că au avut un moment de luminare (nu iluminare). Dar slabe şanse la aşa ceva, să muşte mâna care îi hrăneşte..

  21. ” Un test grilă atent făcut este infinit mai solicitant şi mai precis în evaluare decât va fi vreodată examenul clasic. ”

    @Utzu ,

    tot timpul am apreciat calitatea comentariilor fratiei tale , indiferent de zona atinsa dar acum dati-mi voie sa ma indoiesc de ceea ce am extras mai sus din comentariu . Un test grila nu poate fi sub nici o forma mai solicitant decat metoda clasica de testare dar mai ales nu poate fi mai precis pentru ca introduce o componenta subiectiva legata exact de ceea ce pomeneam , adica de inducerea raspunsului corect . Daca veti avea in vedere teoria probabilitatilor in calculul posibilitatilor de a raspunde corect , veti vedea cat de mare este marja de eroare in cazul unui test grila . Practic , prin testul grila , este adusa in discutie insasi notiunea de
    ” noroc ” , de ” bafta ” , de “loto-prono” , eliminand , in foarte multe cazuri , efectul celebrei expresii , ” Stii si castigi ” . Mai mult decat atat , procesul de invatare , de gandire logica tinde sa se schematizeze , prin suficientizare , sa se simplifice prin eliminare iar nevoie de dezvoltare a unui subiect este complet inhibata .

    Vreti un singur exemplu ? Examenul , pe test grila , pentru permisul auto . Cati dintre cei examinati pot sa descrie ce anume se intampla intr-o intersectie si de ce rezulta ( conform legislatiei ) ca are prioritate A fata de B ? Dar au bifat raspunsul A pentru ca asa figura ca raspuns corect in chestionarul completat si rascompletat . Stiu ca exemplul este fortat ( tocmai din cauza existentei chestionarelor ) dar efectul este sensibil , acelasi .

    Cu iertare pentru fratii neinteresati de ceea ce am discutat noi si , deasemeni , iertare admin-ului pentru devierea de la subiect .

    Doamne , ajuta-ne !

  22. Poate ar fi cazul sa se inteleaga ca Teoria Conspiratiei este de fapt un surogat si o grosolana deturnare a atentiei dar si de aruncare in derizoriu si ridicol a unor observatii empirice,si a unor teorii mult mai serioase care au existat de multa vreme si care vorbesc, in esenta cam de aceleasi lucruri de care vorbeste si T.C dar de pe pozitii argumentate, academice.
    A auzit cineva de “conceptul radical de putere” sau de cele 3 dimensiuni ale puterii” ale lui Lukes? El vorbeste si exemplifica despre capacitatea unui discurs hegemonic (care este cel (neo)-liberal) de a “modela” perceptia maselor in asa-fel incit sa considere ca valori, norme si in final decizii pe care niste elite restrinse le iau strict in interesul lor sint de fapt in interesul general, public; ca ele sint de fapt standardul pozitiv, astfel impidiecindu-le sa vada care le este interesul real.

    Sau stiati ca sint o gramada de autori, mai ales in spatiul american care de multa vreme au venit cu analize si rezultate empirice clare care vorbeau de crearea unei aliante intre elitele financiare, cele politice si tehnocrati; ca se s-a demonstrat cum aceste elite aufost capabile sa instrumenteze crize financiare ca apoi tot ele sa vina cu solutiile, asa cum a fost cazul, celebru in literature asta de specialitate a New York-ului in anii 70. Autori ca Frank Fischer, Domhoff, Mill, Eakins, sau Bachrach and Baratz cu a cele doua dimensiuni ale puterii), S. Clegg(un excelent critic al modelului pluralist al puterii) si altii sint nume academice de referinta, se afla in curricul-umul studentilor de anul 1 la facultatile de stiinte politice de prin Europa.

    Ba chiar si pe UE exista un curent neo-Gramscian, format din diversi academici de pe la diverse universitati (mai ales in Marea Britanie, Belgia, Olanda, si Danemarca) care au de multa vreme au demonstrat ca UE este un proiect hegemonic destinat in primul rind capitalului transnational, ca UNiunea Monetara a fost un proiect conceput si fortat pe gitul statlor membre de catre acelasi capital care ‘goes global’ cu nepretuitul ajutor al Comisiei Europene conduse atunci de Delors (cel mult laudat). Exista studii care arata cum destramarea zonei economice foste comuniste si orientarea acesteia catre UE total in detrimentul acestor state nu-si are explicatii economice solide si intra in zona inexplicabilului,ca tipul de doctrina economica (neo)liberala impusa de UE fostelor candidate a fost de fapt creata la “sugestiile” celui mai puternic grup lobnyst de la Brussels: masa rotunda a industriasilor; ca, de fapt aceste tari (estice) au fost transformate in colonii inapoiate ale capitalului transnational.

    Aceeasi literature vorbeste despre politicile UE si FMI ca fiind de tip maltusian in sensul ca urmaresc deteriorarea unui sistem-ului de welfare din niste state, cum sint cele din Est, care de fapt nu au beneficiat niciodata de acest sistem in mod real, la nivelul celor din Vest (vezi van Apeldoorn, L. Horn, A. Beieler, Morton, etc).

    Deci repet, vorbim de o literatura ACADEMICA, aflata in curriculu-mul facultatilor care spune in esenta cam aceleasi lucruri pe care le spune si teoria conspiratiei dar cu un cu alt gen de argumente.

    Ca sa se inteleaga mai bine diferenta: este ca si cum cuiva i se spune de existenta Duhului Sfint ca parte a Sfintei Treimi, dar in loc sa fie indrumat catre dogma ortodoxa pentru a intelege acesasta, el este indrumat catre penticostali care desi afirma acelasi lucru, pentru ei intrarea in transa, vorbirea “in limbi” si manifestarile irationale si scapate de sub control(posedari) sint luate drept dovezi ale existentei si coboririi Duhului Sfint. Cam asa este si cu Teoria Conspiratiei.

    nu stiu daca m-am exprimat clar. S-ar putea sa nu.

    Ideea este ca s-a reusit nu doar discreditarea si aruncarea in derizoriu a unor idei solide dar si “acoperirea” aruncarea intr-un con de umbra a unui intreg sir de studii care demonstreaza aceste idei. In schimb s-a pus reflectorul pe TC. O deturnare foarte inteligenta intr-adevar.

    Cit despre Protocoalele Sionului….probabil ca fac parte din aceasta mascarada instrumentata dupa cum se vede de multa vreme….

  23. Imi cer scuze pentru exprimarea si scrierea defectuoasa. Dar am scris la repezeala

  24. n-am citit in viata mea “protocoalele lu peste prajit” si inca respir, le declar prin urmare irelevante in marea schema a lucrurilor.

    @petra: bine ati punctat si ma bucur ca, finally, cineva o facut-o.
    poate totusi faceti un efort si scritz un articol un pic mai elaborat unde sa faceti si trimiterile de subsol si referintele necesare pentru a putea fi un punct de plecare sanatos. eu unul as fi interesat sa citesc o abordare/analiza cu iz academic in ceea ce priveste acest subiect.

  25. n-am citit in viata mea “protocoalele lu peste prajit” si inca respir, le declar prin urmare irelevante in marea schema a lucrurilor.

    Totusi asta chiar nu e un argument!

    @petra: bine ati punctat si ma bucur ca, finally, cineva o facut-o.
    poate totusi faceti un efort si scritz un articol un pic mai elaborat unde sa faceti si trimiterile de subsol si referintele necesare pentru a putea fi un punct de plecare sanatos. eu unul as fi interesat sa citesc o abordare/analiza cu iz academic in ceea ce priveste acest subiect.

    Subscriem!

  26. Nu fac apologia conspiratiei si nici nu-s avocat al familiei Monast, dar mie nu mi se pare corect sa-i bagi in aceeasi oala cu alte sperietori, gen Iluminatii sau nazistii.
    Un om care conferentiaza inainte de 1996, in conferinte cu tilul ca Societatea tehnocrata e contra umanului, sau in Fata Noii ordini Mondiale, nu stiu daca e intrumentul acelora contra carora atrage atentia si plateste cu viata.
    Lui si sotiei sale rusoaice li s-au luat copiii de 7 si respectiv 10 ani. Oare care parinte si-ar pune in pericol copiii?
    Zice Monast referitor la Noua Ordine Mondiala, pe care o defineste ca fiind un control asupra sufletelor fiecarui om de pe planeta :
    – ca instaureaza controlul armelor ca sa slabeasca populatia, provoacand pe unii mai nebuni sa traga, ca sa se creeze un climat de violenta si instabilitate.
    – ca se ridica campusuri de concentrare peste tot in lume ca sa se elimine tulburatorii de constiinte, prea constienti de ceea ce se intampla.
    – ca se creeaza ‘’secretul’’ diabolic al OZN-urilor, ca fiind o manipulare a umanitatii de catre o rasa extraterestra mult mai evoluata, impreuna cu conducatorii politici ai lumii
    – ca se lucreaza la scandalul ‘’datoriei nationale’’, utilisat ca pretext pentru a normaliza interventiile lor socante si pentru a inlocui muncitorii cu masini electronice supuse, operationale, fara nevoi speciale 24h/24
    – ca face uz sistematic de ideea de securitatea amenintata a individului tocmai pentru a justifica intruziunile politiei in vietile private, alaturi de supravegherea electronica si delatiune, folosindu-se pretexte de genul trafic de droguri sau spalare de bani.
    Dar desigur ca subiectul nu mai are importanta acum, si desigur ca ceea ce ne foloseste noua la mantuire nu e sa stim adevarul despre Monast…
    Misterios ramane faptul ca a reusit, cat a trait, sa spuna multe, nu stiu cum i s-a permis.

  27. @admin:
    nici n-am zis ca e un argument pentru ceva. sunt irelevante in ceea ce ma priveste; consider insa ca mai de folos mi-ar fi lectura unui articol in sensul celor scrise de @petra decat “protocoalele” buclucase. 🙂

  28. Este foarte bine că ne informăm în legătură cu acest hăţiş al conspiraţiilor şi al malversaţiunilor mondiale, dar riscăm ca de la un anumit punct încolo să ne acapareze mai mult decât ar fi în interesul unei stricte şi corecte informari în legătură cu ceea ce ne aşteaptă. Dincolo de asta poate fi interesant, dar nefolositor pentru ceea ce ne interesează pe noi ca şi creştini. Suntem „îngropaţi” sub un morman de informaţie de abia mai putem respira. Suntem şocaţi de ceea ce se întâmplă, nu ne vine să credem, şi de fiecare dată avem impresia că mai rău de atât nu se poate, dar mereu „e loc” de şi mai rău. Din păcate răul se coagulează cu mai mult spor, cu o organizare ce pare a merge strună, cauzele „interne” fiind păcatele noastre, iar cele ”externe” coalizarea aproape perfectă a forţelor răului, „fraternizarea” lor în a duce lumea pe culmile disperării. Cei ce sunt motorul răului ne-au fost indicaţi încă din Sf. Scriptură, nu există dubii. Aceştia luptă pe faţă împotriva creştinismului de orice confesiune ar fi el, dar mai ales împotriva ortodoxiei, ducând lumea la limitele suportabilului rezistenţei fizice şi psiho-morale. Ne concentrăm mai mult decât ar fi spre folosul nostru pe ce fac aceşti oameni fără de Dumnezeu cu ideologiile lor cu nume schimbătoare, dar cu acelaşi mecanism ar schimbării structurale a mentalităţii oamenilor, şi cu diversiunile lor care duc lumea în derută. Şi în timp ce ei obţin sucesuri după sucesuri, lumea creştină tot face paşi înapoi, dezorganizată şi slăbită. Am ajuns în vremea lui scapă cine poate, vorba pr. Adrian Făgeţeanu. Ar fi bine dacă s-ar putea, dincolo de discuţiile de pe bloguri, să ne concentrăm pe ceea ce putem face noi în folosul nostru şi al altora, şi mai puţin pe ce fac ei, pentru a nu ne pierde timpul. Poate că în fond ăsta este şi scopul lor, acela de a ne distrage atenţia de la ceea ce e cu adevărat important, şi de a ne risipi forţele în direcţii care duc nicăieri.

  29. Nu-mi vine să cred! Tocmai am amintit de pr. Adrian Făgeţeanu. Ieri m-am gândit la el, şi să văd acum pe pagina de Acasă vestea trecerii sale la Domnul.
    Dumnezeu să-l aibă în paza Sa!
    Anul acesta ne-au părăsit trei mari oameni, trei mari exemple de adevăraţi creştini trăitori.

  30. @ Antuza:

    Anul acesta ne-au părăsit trei mari oameni, trei mari exemple de adevăraţi creştini trăitori.

    4, cel putin… si cu Parintele Petroniu Tanase, care a si fost apropiat si iubit de parintele Adrian.

  31. @admin,

    da, aşa este. Îmi pare rău că am uitat să-l amintesc pe pr. Petroniu Tănase stareţul Mănăstirii Prodromu.

  32. @Alin 7, @adm. Da, voi reveni cu mai multe detalii.

    @Antuza ai foarte mare dreptate.
    totusi acuzatiilor de teoria conspiratiei este necesar sa li se raspunda intr-un fel care sa-i exonereze pe cei care vin cu analize cu adevarat bune (vezi cazul acestui site) si care pot fi demolate cu acuzatii de acest gen.Este necesar sa stim ce sa raspundem si sa rupem cercul periculos al vulgarizarii T. Conspiratiei care, cine stie, s-ar putea curind sa devina o acuzatie incadrabila penal!

  33. @adm
    Felicitari pt. articol si comentarii!

    Totusi,pt.toti cei interesati de subiect,se poate ajunge la o viziune si la o explicatie si mai inalta decat cea prezentata.Imi pare rau ca nu am timp sa comentez mai mult.

  34. @petra,

    Hmm, … multe ar putea deveni încadrabile penal într-o “bună” zi …
    Da, este foarte bine pentru cei care au timpul şi energia necesare pentru a se ocupa cu analize pertinente şi care să arate adevărata faţă a lucrurilor. Eu însă, din lipsă de timp, am ajuns să citesc despre aceste lucruri pe diagonala diagonalei, dar pentru cei mai puţin informaţi şi lămuriţi, aceste analize sunt foarte utile. Trebuie să încercăm să păstrăm însă un echilibru, pentru a nu fi prea mult acaparaţi de aceste realităţi paralele, care vor să se intersecteze cu viaţa oamenilor.

  35. Da, exact ceea ce spuneam mai devreme. Probabil ca vor fi multi cei care vor vedea doar indemnurile de a ne chivernisi viata, de a pune la baza vietii morala si etica. In spatele lor insa, stau aceleasi idei exprimate intr-o alta forma de cei asemeni lui.
    O alta Marie cu aceeasi palarie. Vom trai si vom vedea, mai ales ca abia si-a inceput propaganda. Nu reusesc insa sa am acces la datele biografice. Poate mai tarziu.

  36. Pingback: PSEUDO-TRADER (?!) LA BBC: Fiti pregatiti, urmeaza colapsul. Nu guvernele conduc lumea, ci Goldman Sachs
  37. Pingback: Noua ordine mondiala, elite, crize artificiale, institutii supra-nationale: o alternativa academica la "teoria conspiratiei"
  38. Pingback: PRESEDINTELE BILDERBERG IN ROMANIA: Vicontele Etienne Davignon despre UE si criza datoriilor suverane, la o conferinta patronata de BNR si Mugur Isarescu!
  39. Pingback: ARHITECTII ZONEI EURO AU PREMEDITAT CRIZA, pentru formarea STATELOR UNITE ALE EUROPEI! - articol in Wall Street Journal
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare