Exista un GENOCID CONTINUU AL CRESTINILOR persecutati. Cum se explica TACEREA elitelor politice si mediatice asupra acestor incalcari sistematice si brutale ale drepturilor omului?

Averea Bisericii considera ca persecutia sangeroasa a crestinilor a capatat proportiile unui “holocaust tacut”:

Adevăratul holocaust creștin se desfășoară însă în zilele noastre: în secolul 20 au fost martirizați aproximativ 40 de milioane de creștini,mai mult de jumătate din cele 70 de milioane de oameni uciși de-a lungul istoriei pentru credința lor în Iisus Hristos, conform site-ului persecution.com.

A fi creștin în Coreea de Nord este astăzi crimă împotriva națiunii. Regimul comunist nu are toleranță față de Hristos considerând învățătura lui un inamic public. Mulți creștini au fost arestați doar pentru deținerea unei Biblii, unii dintre ei fiind executați. Cu toate acestea aproximativ jumătate de milion de creștini își riscă viața regulat și se adună în comunități ilegale pentru a se ruga împreună.

În Afghanistan creștinii sunt supuși zilnic presiunii publice și guvernamentale sau sunt atacați de milițiile talibane. În Iran creștinii sunt arestați pentru prozelitism. În Arabia Saudită exprimarea publică a oricărei credințe nemusulmane este interzisă, iar convertirea la creștinism este socotită apostazie fiind pedepsită cu pedeapsa capitală. Mulți muncitori străini au fost deportați datorită credinței lor. În Somalia este anarhie și unele miliții au printre obiectivele principale eradicarea creștinismului din această țară. În Nigeria milițiile Boko Haram a pus în aplicare un adevărat genocid împotriva populației creștine. Toți cetățenii din Maldive trebuie să fie musulmani iar bisericile creștine sunt interzise, presiuni repercutate și asupra turiștilor în ultimii ani.

În Uzbekistan sau Laos a fi creștin presupune să fii pasibil oricând de amendă, să îți pierzi locul de muncă, să fii arestat fără un rechizitoriu corect, să fii ucis. În Yemen, Siria sau Irak creștinii au luat calea exodului. În Egipt, țara unde eremiții Antonie cel Mare și Pahomie au pus bazele monahismului creștin, 17% din populație mai este creștină iar bisericile sunt frecvent ținta unor atentate.

Conform istoricului Magdi Cristiano Allam la sfârșitul secolului al șaptelea 95% din populația mediteraneană din sud și est era creștină. Astăzi doar 6% dintre ei mai sunt creștini iar în doar trei ani vor mai fi doar 3%.

Există o cenzură discretă în politica și media occidentală asupra acestui aspect, sunt  subiecte evitate și considerate a fi nocive din punct de vedere diplomatic. Este o problemă când este atins un simbol al democrației corecte politic, de exemplu libertatea cuvântului în cazul Charlie Hebdo. Media rămâne însă oarbă față de zecile de mii de creștini uciși de islamismul extremist, de hindușii fundamentaliști sau comuniștii din China sau Coreea de Nord.

Chiar dacă nu o vom citi în feed-ul CNN sau BBC, este știrea crudă din Săptămâna Patimilor: în această oră unsprezece bătrâni, tineri, copii și-au pierdut în întreaga lume viața pentru credința în Hristos.

Luna trecuta, un val de atrocitati anticrestine a avut loc in Nigeria:

Luni, 52 de creștini nigerieni din Kaduna au fost uciși de militanții Fulani, o grupare de jihadiști care a devenit mai periculoasă decât Boko Haram. Fulani au executat mai multe raiduri coordonate asupra unor sate din provincia Kaduna.

Atacul este ultimul dintr-o serie care a început în această lună și care a dus numărul de victime creștine ale jihadiștilor la 120 persoane, în doar 3 săptămâni.

Am aflat asta mai mult întâmplător… pe la noi ajung greu știrile astea. Combinația de african și creștin face ca victimele să fie total „neinteresante”…

Avand loc aproximativ in acelasi timp cu atentatul din Noua Zeelanda, impotriva moscheii de la Christchurch, atrocitatile impotriva crestinilor nigerieni au fost mai degraba ignorate de massmedia centrala occidentala. Catalin Sturza remarca:

În acelaşi timp, în Nigeria, atentatele comise împotriva creştinilor sunt ceva la ordinea zilei – şi ele au loc, practic, în fiecare lună. Doar în luna aceasta, jihadiştii au ucis 120 de creştini şi au distrus 140 de locuinţe, conform Christian Post. Nu este vorba atât despre „teatrul terorii“, cât despre o campanie de intimidare şi exterminare a fermierilor creştini din nordul Nigeriei de către jihadişti. Din diverse motive, mass-media occidentale ignoră, în mare parte, aceste atentate – poate că ele nu sunt suficient de spectaculoase, în sensul de „performance crime“; sau poate că ele nu reprezintă o miză foarte mare, în bătăliile ideologice care se poartă în mass media: aceşti fermieri creştini sunt „prea creştini“ pentru a stârni interesul Stângii, şi „prea străini“ pentru a stârni interesul Dreptei.

Între timp, Open Doors USA ne aminteşte că numărul creştinilor ucişi în Nigeria, în ultimii ani, de islamiştii Fulani a trecut de 6000.

Este o soarta de care au parte, insa, multi crestini africani. Dupa cum putem citi aici:

Creștinii din Africa

Sute de milioane (!!!) de creștini africani se confrunta cu persecuție fie din partea statului, fie din partea celorlalte grupuri religioase (cu precădere musulmane), fie cu ambele forme de persecuție.

Sunt cetățeni de rangul doi. Sunt răpiți. Sunt uciși. Sunt vânați. Satele lor sunt incendiate. Bisericile lor sunt închise. La slujbele lor se comit acte teroriste. Femeile risca sa fie violate. Bărbații sa fie luați in sclavie.

Implicarea agresiva a unor state occidentale a amplificat persecuția. Cazul cel mai clar este al Libiei.

Cred ca nu se vorbește (măcar) si nu se conștientizează amploarea tragediei. In Africa se moare si se trăiește periculos doar pentru ca ești creștin.

Open Doors, Pew Research Center, Aid to the Church in Need si altii au inventariat diferite formele de persecutie anticrestina din tarile africane. Incalcari ale libertatii religioase se inregistreaza in Algeria, Egipt, Eritrea, Kenya, Libia, Mauritania, Nigeria, Niger, Somalia, Sudan si Tanzania. Cele mai grave cazuri sunt considerate a fi in Republica Africana Centrala, Egipt, Nigeria si Sudan. Pew Research separa tarile unde exista restrictii statale asupra crestinilor de cele in care exista ostilitate sociala. In prima categorie s-ar regasi state ca Algeria, Egipt, Eritrea, Etiopia, Mauritania, Maroc, Somalia, Sudan, Tanzania, Tunisia si Sahara de Vest. In a doua, Algeria, Burkina Faso, Camerun, Republica Central Africana, Congo, Egipt, Kenya, Nigeria, Somalia, Libia si Uganda.

Asadar, in unele din aceste tari, crestinii se confrunta atat cu persecutie din partea statului, cat si cu ostilitate sociala. In altele, “doar” cu ostilitate sociala. In Nigeria, crestinii sunt tratati ca cetateni de rangul doi, zeci de mii au fost ucisi, milioane transformati in refugiati. Unul din cele mai impresionante cazuri a fost cel al elevei de 15 ani, Leah Sharibu, rapita anul trecut de Boko Haram, alaturi de alte 104 colege, si care nu a fost eliberata, nici pana astazi, alaturi de celelalte pentru ca a refuzat sa apostazieze. Tot aici, in aprilie 2018, militantii Fulani au ucis in timpul liturghiei doi preoti si 17 enoriasi catolici. 

In Egipt, crestinii copti sunt supusi atacurilor multimilor si teroristilor, pot fi discriminati legal si sunt vizati de legile anti-blasfemie. Convertitii sunt supusi presiunilor sociale si legale. Eritrea, denumita Coreea de Nord a Africii, autorizeaza doar patru biserici, pe care le inchide regulat; acestea sunt asaltate si sunt arestati mii de persoane pentru credinta lor. Comisia pentru libertate religioasa internationala a SUA detaliaza “violari sistematice, teribile, ale libertatilor religioase”. Trupele guvernamentale au facut, in 2019, raiduri din casa in casa in comunitatile de crestini, aruncand sute de persoane la inchisoare, in conditii ingrozitoare, unii in containere, la temperaturi extreme. 

Etiopia a folosit o Proclamatie Anti-Terorista impotriva celor religiosi. In zonele rurale, unde musulmanii sunt predominanti, crestinii se confrunta cu discriminarea. In 2018, 4 august, in doua zile de violente multimile musulmane au vizat minoritatea crestina din regiunea somaleza etiopiana. 15 preoti ortodocsi s-au numarat printre cei ucisi. 10 biserici ortodoxe au fost incendiate, iar 9 evanghelice vandalizate si jefuite. In Kenya, membrii grupului extremist islamist somalez al-Shabab au lansat atacuri teroriste, iar guvernul si-a extins controlul asupra grupurilor religioase. In Libia, guvernele rivale au creat haos, permitand grupurilor extremiste sa actioneze, atacand crestini si alte minoritati religioase. Crestinii se roaga underground, femeile sunt expuse asalturilor sexuale, iar barbatii la munca fortata. Imigrantii crestini din alte tari sub-sahariene sunt atacati, violati, transformati in sclavi. Minoritatile religioase sunt vizate de legile care interzic insultarea Islamului si “instigarea la diviziune“. In Mauritania, cetatenia este limitata la musulmani si renuntarea la credinta islamica poate fi pedepsita cu moartea. Se aplica Sharia si legi anti-blasfemie, iar gandirea jihadista este larg raspandita.

Guvernul central din Somalia s-a prabusit in 1991, si ce a mai ramas aplica legea Sharia. Convertirea este pedepsita si interzisa. Minoritatile religioase isi practica credinta in underground. Al-Shabab si-a exprimat hotararea sa “vaneze” toti non-musulmanii in regiunile pe care le controleaza. In Sudan, minoritatile religioase sunt hartuite continuu de guvern si se confrunta cu confiscarea si distrugerea proprietatilor bisericesti. Convertitii sunt persecutati si supusi presiunii sociale; ofensele religioase sunt judecate de regula dupa legea islamica. Regimul a atacat bisericile din Nuba Mountains, unde are loc o insurgenta izbucnita mai demult. In Tunisia, potrivit Open Doors, “viata in societatea islamica se desfasoara in ostilitate si presiune zilnica”. Credinciosii se tem de intoarcerea extremistilor din Statul Islamic din Orientul Apropiat.

Aceeasi organizatie considera ca:

In timp ce violenta Statului Islamic si a altor militanti islamici a disparut din Orientul Apropiat, pierderea de teritorii inseamna ca luptatorii acestor organizatii s-au dispersat intr-un numar mai mare de tari nu doar din regiune, ci si, tot mai mult, in Africa sub-sahariana. Ideologia lor radicala a inspirat, sau s-a infiltrat prin numeroase grupuri cum ar fi Statul Islamic din Provincia de Vest a Africii, un grup mortal ce s-a separat de Boko Haram.

Implicarea SUA si a Europei de pana acum a exacerbat tensiunile. Inlaturarea lui Gaddafi a creat haos in Libia si proliferarea grupurilor islamice radicale. Sustinerea lui Al Sisi, conducatorul militar din Egipt, impus dupa esecul “revolutiei Facebook” din Cairo, care a generat o victorie electorala a Fratiei Musulmane, a izolat si expus minoritatea copta. Uneori, persecutiile sunt alimentate politic de regimuri care percep in grupurile religioase crestine, care au loialitati transnationale, grupuri de opozitie.

Cum se explica faptul ca aceasta persecutie sistematica este aproape ignorata de elitele politice si mediatice din “lumea civilizata”? Cum se explica lipsa de empatie cu aceste minoritati, intr-o lume care fac caz tocmai de drepturile minoritatilor? Cum se explica lipsa de interes fata de soarta femeilor crestine, care sunt supuse unei persecutii socante, conform Open Doors, intr-o lume a cotelor obligatorii, a lui #metoo si a denuntarii “patriarhatului”? Dar fata de imigrantii crestini din tarile africane, supusi atacurilor si transformati in sclavi, intr-o lume care face apologia imigrantilor? Cum arata corurile de bocitori si grupurile de vigilenti ai revolutiei genului care demasca “opresiunea”, “exploatarea”, “discriminarea” si “ura” in societatile prospere si rasfatate ale Occidentului in comparatie cu acesti sarmani care se confrunta zilnic cu ostilitate mortala? 

Compararea situatiei auto-proclamatelor minoritati, burdusite cu privilegii si aparate de blocuri masive mediatice si politice, din Occident, cu minoritatile religioase, cele mai multe crestine, din Africa si din alte regiuni, arata cel putin doua lucruri. In primul rand, falsitatea, dar si lasitatea discursului despre oprimare si “rezistenta” a acestor grupuri de privilegiu si de radicalism ideologic, care folosesc autovictimizarea pentru punerea in defensiva a grupurilor sociale definite drept adversare. Aceste grupuri sunt identificate in randul crestinilor traditionali. Tocmai din aceasta cauza, in al doilea rand, se trece cu vederea si se minimalizeaza tragedia crestinilor persecutati din Africa si alte regiuni. Adica tocmai pentru ca sunt crestini, ei nu merita statutul de victima si nu isi pot gasi locul in panteonul de zei, eroi si victime recunoscute politic si simbolic, puse in centrul spatiului public, panteon care are functia concreta de a produce noile fanatisme ale noilor religii seculare. Daca esti minoritar, dar crestin, nu mai esti demn de statutul de victima. La fel si daca esti femeie sau imigrant crestin. 

Revenind la crestinii din Africa, mai trebuie mentionat ca, in ultimii ani, se manifesta si o prezenta romaneasca ortodoxa in misiunea din unele tari africane. Ziarul Lumina a informat, recent, ca in Congo au loc, in ciuda persecutiilor, botezuri in masa. Exista si misionari mireni ortodocsi, cum este cazul lui Andrei Vladareanu. Trinitas TV a realizat un reportaj despre minunata misiune ortodoxa, unde exista si o implicare romaneasca, din Tanzania. Tineri africani participa frecvent la intalnirile tinerilor ortodocsi din Romania (iar acest lucru lasa urme).

Sunt fratii nostri. Sunt africani, asiatici sau arabi. Si sunt persecutati pentru Hristos, unii in fiecare zi. 

Imagine infografic: Open Doors
https://www.opendoorsusa.org/christian-persecution/