EPISCOPUL IUSTIN al Maramuresului despre FORTA COMUNIUNII IN BISERICA si CUMPLITA incercare a SINGURATATII prin IZOLARE si solutiile duhovnicesti ale REZISTENTEI marturisitorilor din INCHISORILE COMUNISTE: “Cei care vin acum, progresistii si neomarxistii acestia de astazi SUNT GLOBALISTI, NU AU RADACINI, NU AU NEAM, n-au mama, n-au tata. ROBOT – aceasta se vrea sa fie OMUL NOU”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, rostit în Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda), 10 mai 2020:

[…]

Traim vremuri grele si este important sa actualizam [mesajul Evangheliei]. De fiecare data parintele Nicolae de la Rohia, [de la care] am invatat in tineretile mele cand uceniceam la Rohia – si am avut parinti mari, IPS Iustinian, Parintele Serafim, staretul meu si parintele Nicolae, monahul carturar si mult patimitor pentru Hristos, evreu increstinat – Parintele Nicolae spunea asa: trebuie sa actualizam, cat ne ajuta puterile si inspiratia si experienta, sa actualizam mereu Evanghelia, care are intotdeauna reverberatii si isi gaseste in actualitate situatii care seaman leit cu cele din vremea Mantuitorului.

Iata, noi traim o singuratate mare, in izolare, ingaduita de Dumnezeu, dar trimisa ca ispita de la cel rau – oricum ingaduita de Dumnezeu, ca nimic nu se intampla fara stirea lui Dumnezeu. Si singuratatea este cel mai cumplit lucru. Oricat ar fi omul de bolnav, daca are pe cineva drag langa el suferinta lui este alinata, boala este atenuata, durerea lui este mangaiata de prezenta celor dragi. Cand nu are pe nimeni insa, e de doua ori indurerat, suferinta se indoieste sau se inzeceste. Asta e expresia slabanogului din Evanghelie: N-am pe nimeni, Doamne! Si atunci a zis Hristos: Ma ai pe Mine!

Cata singuratate este in lumea aceasta! Traim in lumea virtuala, comunicam prin mesaje, prin imagini transmise, ne bucuram de tehnologie, dar nu mai traim in comuniune. Traim in comunicare, dar nu mai traim in comuniune. Comuniunea nu o da decat familia, casa, Biserica, o comunitate care traieste impreuna plenar si serveste niste cauze corecte si simte in comuniune. Nu numai in Biserica – poti sa traiesti intr-o institutie, care condusa cum trebuie poate sa aiba o comuniune deosebita. Daca suntem crestini si avem duh evanghelic vom incerca sa inspiram celor din jurul nostru bucurie, un entuziasm, bucuria de a lucra, de a munci, de a trai. Da, este foarte greu [de trait unii cu altii], dar si mai grea este singuratatea decat [conveituirea] intr-o familie. Si familiile sunt foarte dezorganizate si dezbinate si lipsite de iubire, lipsite de sinceritate si de moralitate. Nu judecam, Dumnezeu este judecatorul nostru, constatam si incercam sa luminam si sa invatam si sa corectam cat putem, asta este datoria Bisericii.

Dar Biserica constata cu durere cat de singura este lumea astazi. Si, una peste alta, singuratatea noastra a fost sporita de aceasta vreme pe care o traim si care iata, ne-a despartit de doua luni de zile. Ne-a despartit de Biserica, ne-a despartit de Hristos, ne-a despartit de Potir, ne-a despartit de cele sfinte, de sfintele icoane, de Sfintele Liturghii, de tot ce innobileaza si sfinteste, vindeca si tamaduieste viata si fiinta noastra. Aceastea sunt lucruri existentiale in Biserica, nu este un opium pentru popoare, cum au zis marxistii, adica o inselatorie, un drog. Asa li s-a parut lor, [comunistilor]. Au disparut din istorie. Vin altii, acestia sunt alta categorie. A spus Mitropolitul Bartolomeu: Se intorc, dragii mei, comunistii! Acestia sunt altfel, nu sunt ca ceilalti. Ceilalti [comunistii români de dupa anii `60 – n.n.] mai aveau patrie, erau nationalisti, aveau niste principii asa zis morale, etica lor de partid, o ideologie aparent corecta. Cei care vin acum, progresistii si neomarxistii acestia de astazi nu au patrie, sunt globalisti, nu au radacini, nu au neam, n-au mama, n-au tata, nu au familie, nu au rudenii. Robot, omul nou… Acesta se vrea sa fie omul nou. Numai ca Biserica reuseste, din mila lui Dumnezeu si prin harul si lucrarea si sustinerea Duhului Sfant si a asistentei lui Hristos care ne-a promis asistenta, reuseste ca omul nou sa fie dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nu acest om robotic pe care vor sa il creeze in lumea de astazi. Biserica reuseste.

Vorbeam de singuratate, ca am trait-o si o experimentam inca si speram ca incet incet iesim din aceasta stare. Parintele Nicolae de la Rohia ne spunea urmatorul lucru: in temnita nu mai conteaza nivelul cultural si intelectual – savant, om de cultura, poet, medic, inginer, scriitor, om simplu, taran, preot, cleric, slujitorul lui Dumnezeu – toti eram egali, insa traiam o singuratate in izolare. Am experimentat un fel de temnita in aceasta perioada, asa arata temnita, obligat sa stai la domiciliu fortat. Si atunci solutia pentru aceasta situatie este credinta in Dumnezeu. Daca esti un om credincios, in aceasta stare de singuratate si de izolare iti creezi punti de legatura cu ceilalti, comunici mental prin gand si prin rugaciune, in duh. Nu telepatic, biserica nu foloseste notiunea de “telepatie”. Parintii cu viata imbunatatita din Pateric erau vazatori cu duhul. Ii transmiteau omului pe calea Duhului ganduri bune si ce decizii sa ia prin rugaciune, daca era rugaciune impreuna. Deci atunci, in toata izolarea si singuratatea si chinul acela pe care il traiam, si depersonalizarea, si calcarea in picioare a demnitatii si a libertatii umane si a oricarei limite, incat puscaria era ceva ce nici diavolul nu si-a putut inchipui ca se poate crea. Unii au spus ca si diavolul s-a speriat de ceea ce au creat ei, de ceea ce au creat toate totalitarismele: hitlerismul, comunismul. Si diavolul s-a cutremurat. Dar cei ce au avut credinta puternica au rezistat. De ce? Cand esti credincios, te rogi pentru ceilalti si ai constiinta ca si ei se roaga pentru tine si se creeaza o punte, se creeaza o putere, o forta, nu ii zicem energie, ci o forta de har dumnezeiesc, un tunel de har dumnezeiesc intre persoane in comunitate in societate, in Biserica. Asta este starea pe care o traiesti in Biserica, ca nu ti-o poate oferi nimeni. Simti ca esti cu toti impreuna, suntem egali, de profesii diferite, de varste diferite, de nivel de educatie diferit, acolo ne simtim egali. Imparatii si saracii sunt toti impreuna. Asa si ei acolo au trait aceasta drama a singuratatii, a izolarii, a nu avea pe nimeni, ba dimpotriva, nu numai ca nu aveau pe nimeni, erau prigoniti, batjocoriti, calcati in picioare, schingiuiti, ca si Hristos la proces si pe Cruce. Si, cu toate acestea, au avut forta prin credinta sa reziste si cei ce au supravietuit gulagului comunist si lagarelor comuniste au fost foarte longevivi pentru ca s-au obisnuit cu duritatea vietii. Cand au iesit afara, pentru ei viata li s-a parut Paradis, totul a fost o bucurie.

Parintele Nicolae de la Rohia dupa ce a devenit crestin, totul era lumina, stalp de foc. Iar cand se impartasea, o data pe luna, parca avea aureola, era o bucurie totala. Desi avea o boala de intestine de care s-a imbolnavit in puscarie, avea o bucurie pentru ca L-a cunoscut pe Hristos si Hristos l-a primit in crestinism – s-a botezat si a primit darul nemuririi, al invierii si al vietii vesnice, asta a spus el. El ne spunea ca izolarea asa se depaseste.

Asa am depasit si noi. Noi, clericii, am fost la altar, am slujit, credinciosii au fost la caselor lor, izolati, n-au putut sa se apropie de biserici. Nu au fost bisericile inchise, mie nu imi place expresia aceasta. Bisericile au fost deschise. Credinciosii au fost opriti sa vina la biserica, prin sanctiuni legislative, din cauza ordinelor militare. Bisericile au fost deschise, din cand in cand s-a intrat in biserica in particular, usile nu au fost pecetluite ca mormantul Mantuitorului, Doamne fereste, inchise cu lanturi, nu. Este un fel de a spune: “Deschideti bisericile”. Nu, lasati credinciosii sa se intoarca la biserica, am spus noi, pentru ca clopotele ii cheama si Hristos ii asteapta. Asta este solutia pentru starea in care ne gasim – si Biserica este o institutie divino-umana, care lumineaza, care vindeca, care binecuvanteaza, care innobileaza, care n-a facut rau vreodata nimanui si nu a produs vreun rau, nu a imbolnavit Biserica pe nimeni, ci a luminat, a innobilat, l-a facut pe om bun, l-a transformat din om pamantesc, din om fara Dumnezeu, in om ceresc, un om nobil, un fiu al lui Dumnezeu.

Sa ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos ca sa ne intalneasca si pe noi de fiecare data si este cu noi, dar atunci cand ni se pare ca singuratatea noastra este prea mare, sa vina el la noi sa ne intrebe de ce avem nevoie, asa, ca un frate mai mare cum a zis Mantuitorul Apostolilor: Voi sunteti fratii [prietenii] Mei! Ca un frate mai mare, salvator si mantuitor al lumii si al sufletelor noastre. Amin!

Vedeti si: