POSTUL DUHOVNICESC. Sfantul Luca al Crimeii despre lupta cu patimile si deprinderea copiilor cu postul

Vezi si:

Cuvant in vinerea primei saptamani din Postul Mare

“Postind trupeste, fratilor, sa postim si duhovniceste”. Sa patrundem în tâlcul acestor cuvinte, fiindca ele lamuresc scopul si însemnatatea postului.

De ce au fost rânduite posturile? Ca sa ne învete înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncarea satioasa si gustoasa. Dar însemnatatea postului nu se termina aici: am vorbit de postul trupesc, dar el trebuie sa fie pentru noi scoala a postului duhovnicesc.

Ce este postul duhovnicesc? Este înfrânarea de la tot ce ne vatama, de la tot ce strica sufletul nostru, adica de la patimi, ce stau la temelia tuturor pacatelor noastre. Sfintii Parinti deosebeau opt patimi de capetenie: lacomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, întristarea, deznadejdea, slava desarta si trufia. De ce patima lacomiei pântecelui a fost pusa pe primul loc? Fiindca cel ce nu biruie aceasta patima josnica, dobitoceasca, nu va putea înfrânge nici celelalte patimi. Sfintii Parinti, care au cercetat în adâncime tot ce se petrecea în inimile lor, care au înteles caile prin care pacatul se dezvolta în inima omeneasca, ne învata ca toate aceste patimi sunt legate între ele în chip nemijlocit – altfel spus, daca nu biruim o patima grosolana, aceasta naste în inima alta patima, mai subtire, iar împreuna atrag o alta si asa mai departe.

Aceasta legatura nedespartita dintre patimi poate fi comparata cu un lant greu, în care suntem cu totii strâns înfasurati si pe care trebuie sa îl rupem începând nu de la mijloc, nu de la capat, ci de la început. Postul a fost rânduit tocmai pentru ca lacomia pântecelui este începutul acestui lant, temeiul dintâi al tuturor celorlalte patimi ale noastre.

Daca omul se îmbuiba întotdeauna, daca este întotdeauna peste masura de satul, daca se îndoapa mereu cu mâncaruri gustoase, dulci, si mai ales daca bea mult vin, lacomia pântecelui atrage dupa sine curvia – iar curvia este o patima josnica si atât de scârboasa încât nici macar nu trebuie sa se pomeneasca între crestini, dupa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Efeseni (Efes. 5, 3).

Dupa ce mâncăul cade în curvie, ce se va întâmpla? Va avea nevoie de bani ca sa tina amante, si înca de bani multi. Sufletul lui va arde sa dobândeasca din ce în ce mai multe bunuri pamântesti cu care sa atraga femeile desfrânate. Cu alte cuvinte, va fi cuprins de patima iubirii de argint, a dragostei de bani – iar aceasta este, dupa cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Timotei, radacina tuturor relelor (1 Tim. 6, 10).

Iar daca omul cu burta ghiftuita, care duce o viata de curvie, îsi fixeaza drept scop dobândirea bogatiei, cade negresit si în patima mâniei, începe sa fie iritat, mânios, sa înjure, sa blesteme, sa-i urasca pe toti câti stau în calea planurilor lui josnice.

Deseori însa, ca sa-l opreasca pe un astfel de om din calea pacatului, Domnul îi trimite boli grave sau ruina financiara, îl face sa cunoasca înjosiri adânci sau moartea celor apropiati. Si atunci îsi intra în drepturi urmatoarea patima – întristarea, întristarea este marea cadere cu duhul care urmeaza dupa esecurile de tot felul suferite în viata – si daca în întristarea sa omul nu-si aminteste de dragoste, de faptele bune, de Dumnezeu, cade negresit în urmatoarea patima – deznadejdea.

Aceasta pune o pecete grea asupra sufletului. Pe om nu-l mai intereseaza nimic, i se pare ca degeaba se osteneste, înceteaza sa se mai roage, se departeaza de Biserica. Deznadejdea adânca duce nu rareori chiar la sinucidere.

Vedem ca toate aceste patimi sunt legate de trupul nostru, cu poftele lui, si ca au drept radacina patima prima si de temelie – lacomia pântecelui. Mai ramân doua patimi, cele mai pierzatoare si cele mai cumplite, ce nu mai sunt legate nemijlocit de patimile trupului, ci pun stapânire chiar si pe sufletul si inima ascetilor mari daca acestia vor dobândi parerea ca au ajuns pe culmile virtutii si piscurile sfinteniei. Acestea sunt slava desarta si trufia, care urmeaza acesteia. Chiar daca are virtuti, omul nu trebuie sa creada ca le-a meritat prin osteneala sa, ci sa vada în ele darul lui Dumnezeu.

Dar ce vorbesc eu de asceti! Patima slavei desarte e nesfârsit de felurita. Cu totii ne slavim în desert: unii cu frumusetea trupeasca, cu bogatia si luxul hainelor, cu vilele, cu forta fizica; altii cu profunzimea cugetarii, cu educatia multilaterala si cu talentele. Cel bolnav de slava desarta devine negresit trufas: el se pune mai presus de toti, i se pare ca toti sunt mai rai, mai prejos decât el, nevrednici de el, si se îngâmfa asupra lor ca asupra unor nimicnici care nu stiu nimic, care nu fac doi bani si nu vede nefericitul ca se afla în stapânirea pacatului de moarte al trufiei, cea mai cumplita dintre toate patimile, fiindca ea alcatuieste esenta duhovniceasca a diavolului si este urâta înaintea lui Dumnezeu. Urât este înaintea Domnul tot omul trufas. Nu o data ati auzit, când s-a citit Epistola Sfântului Apostol Iacov, ca Dumnezeu celor mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da har (Iacov 4, 6). Omul trufas nu va putea nicicând sa placa lui Dumnezeu, chiar daca si-ar petrece întreaga viata în asceza. Iata cât de pierzatoare e patima trufiei.

Închideti deci ochii, plecati-va capetele si îndreptati-va ochii mintii spre adâncul propriei voastre inimi, si cautati: ce patimi, ce serpi se cuibaresc acolo? Gasiti-i pe toti, si doar atunci sa cutezati a veni la spovedanie. Nimic sa nu ascundeti.

Înaintea voastra sta postul – vreme de pocainta si mântuire. Multi nu pricep însemnatatea posturilor si nu le tin. Totusi, tocmai postul trupesc ne ajuta sa ne pocaim si sa ne mântuim, fiindca, dupa cum am vazut deja, lacomia pântecelui este nascatoarea tuturor celorlalte patimi si în acelasi timp cea mai usor de biruit. Daca vom împlini aceasta porunca usoara, daca ne vom înfrâna pântecele, vom capata stapânire si asupra celorlalte patimi.

Pentru a birui toate patimile, pâna la una, avem neaparata nevoie sa deprindem înfrânarea – iar fara postul trupesc nu putem face asta.

În scoala, elevii sunt condusi treptat de la cunostintele cele mai elementare pâna la cele mai avansate, de la alfabet pâna la matematicile superioare – si înfrânarea trebuie începuta de la alfabet, de la înfrânarea pântecelui.

Iata de ce are atâta însemnatate postul – lucru pe care multi nu îl înteleg, si nici ei nu tin posturile, nici pe copiii lor nu îi învata sa le tina; si nu numai ca nu-i învata, ci le si dau exemplu rau de calcare a postului. În Saptamâna Patimilor, chiar si în Vinerea Patimilor mama îsi hraneste copiii cu carne si spune: “Mâncati, mâncati, copii, ce daca e post! Dumnezeu vede ca totdeauna ne hranim prost. Dumnezeu iarta, Dumnezeu n-o sa ne traga la socoteala pentru asta…”

Ba nu, ci o sa-i traga la socoteala pe cei care îsi strica copiii! Fiecare mama trebuie sa-si învete copiii de mici cu postul, ca în vechime, când tot poporul nostru tinea posturile.

Deci, nu subapreciati însemnatatea postului; deprindeti-va copiii cu postul de la cea mai frageda vârsta, nebagând în seama batjocurile hulitorilor. Acestia n-au decât sa râda, afundându-se în poftele lor, iar voi bine sa-L cuvântati pe Dumnezeu, Care prin Biserica Sa ne învata cum sa luptam cu patimile. Sa urmati tuturor poruncilor Bisericii, fiindca ea este mama voastra buna, curata, sfânta, care ne învata numai lucruri mântuitoare. Sa nu uitati de post, ci tineti-va de toate rânduielile bisericesti strâns-strâns, cum se tine pruncul de fusta mamei – si Domnul vă va îndrepta într-acolo unde nazuieste inima voastra: în împaratia luminii, în împaratia harului. Amin.

(24 februarie 1950)

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

Legaturi:

***