Da, într-adevăr, nu George Soros însuși se află în spatele tuturor acestor acțiuni. În spatele lor se află o întreagă rețea creată de Soros, cu mai mult sau mai puțin sprijin din partea National Endowment for Democracy, USAID, Rockefeller Brothers Fund, Biroul pentru Democrație și Drepturile Omului din Departamentul de Stat, plus pleiada de organizații și institute înființate de, deja, o întreagă generație de activiști creată cu migală de Open Society în ultimele decenii.
La un nivel ceva mai profund, spectacolul de la Adunarea Generală ONU din acest an ne relevă noul mod de a face politică atunci când democrația nu-i mai încape pe liderii actuali: este politica ce nu suportă critică, politica spaimei (a spaimei ecologiste, a spaimei de celălalt – rus, chinez, american, ”ciuma roșie”, corupt, ”penal”), politica care exclude prezumpția de nevinovăție, politica în alb și negru, fără nuanțe, politica demonizării și bazată pe ”character assassination”. Cine se arată critic față de această direcție (fie ea ecologistă, anticoruptie, neoliberală) va fi arătat cu degetul și pus la zid pentru că îndrăznește să contrazică și, mai rău, că ia în derâdere un copil de 16 ani. Lupta pentru putere bazată pe argumente și dezbatere tinde să dispară, iar în locul ei apare misionarismul (ecologist, anticorupție, liberal și antiliberal, european și antieuropean).
Asociatia jurnalistilor LGBT a instituit o adevarata stare de veghe si de monitorizare a emisiunilor tv populare pentru a nu fi inregistrate “derapaje”. Aceeasi asociatie a transmis redactiilor un “kit de folosit” care contine toate argumentele pro si care educa jurnalistii ca acestia “sa evite discriminarea, ierarhizarea sexualitatilor si invizibilizarea persoanelor LGBT”. Co-fondatoarea asociatiei a admis, de altfel, ca “trebuie intr-un mod foarte explicit sa facem presiune”, desi in kitul pus la dispozitie redactiilor asociatia considera ca actiunile sale nu se incadreaza la lobbying.
Incendiul nu a provocat colapsul WTC 7 pe 9/11, contrar concluziilor Institutului Național al Standardelor și Tehnologiei și a firmelor de ingineri private care au studiat colapsul. Concluzia secundară a studiului nostru este că colapsul WTC 7 a fost o avarie globală implicând avarii aproape simultane ale fiecărei coloane a clădirii.
Vine, așadar, un irlandez și ne spune că într-un peisaj deșertic, toxic, lipsit de suflet și de omenie, el mai găsește pâlpâind viață doar la noi, în România. Și că dacă nu suntem atenți, dacă nu suntem conștienți, dacă nu ne trezim, această pâlpâire fragilă de viață se va stinge și ea. Irlandezul o știe, chiar dacă el nu e „apocaliptic” în discurs, ci reținut și lasă doar să se întrevadă, uneori, printre vorbele frumoase, perspectiva prăbușirii totale. Perspectiva în care și această mică licărire, mic izvoraș, se stinge, seacă, lăsând total gol deșertul sufocant în care s-a transformat civilizația europeană. Suntem, oare, cu adevărat receptivi la acest mesaj?
Documentul, cunoscut şi ca ”Pactul Communazi” (asociere a termenilor ”comunism” şi ”nazism”), cuprinde trei clauze, respectiv împărţirea Finlandei şi a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), o clauză privind Polonia, ce prevede inclusiv posibila ei dispariţie ca stat independent, şi una privind Basarabia.
Maica Domnului și pe noi ne admonestează și ne spune: nu îmi place ceea ce faceți voi, nu-mi place să văd atâta vrajbă, atâta neînțelegere între voi oamenii. Plânge Maica Domnului pentru multe și cred că un lucru pentru care plânge este și faptul că așa de mulți dintre românii noștri au emigrat, aproape 5 milioane. La început au mers din motive obiective, că nu aveau de muncă aici, dar apoi s-a creat un curent și credem că prin rugăciunile Maicii Domnului vor veni parte din ei acasă. Maicii Domnului îi sunt motive de supărare și de plâns.
Pentru că ce-am văzut săptămâna asta a fost prostie, a fost inconştienţă, a fost trădare, a fost incompetenţă, a fost tot ce vreţi, bătaie de joc, de aceea nu mai crede nimeni nimic. La Dumnezeu ne-a mai rămas credinţa şi rugăciunea, cu această convingere am făcut apelul la rugăciune de astăzi şi vă mulţumesc celor care aţi venit să vă rugaţi împreună cu mine şi cu părinţii!
Moș Dincă nu e decât un bouncer, un pălmaș, o brută, nu e nici pe departe capul acestei operațiuni monstruoase. Într-un oraș mic dintr-un județ mic, polițiștii, sri-știi, jandarmii, judecătorii, etc, se cunosc între ei și se acoperă între ei (aduceți-vă aminte de cazul polițistului pedofil: acționa în plină zi pentru că se simțea sigur pe el, protejat). Se transferă dintr-o parte în alta. Ce s-a întâmplat la Caracal era cunoscut de tot ce înseamnă autoritate de forță în județ. Fără discuție. Mai ales că Oltul e județ mic, unde toată lumea știe pe toată lumea, dar și pentru că există multe antecedente legate de traficul de persoane: nu m-ar mira ca una dintre motivațiile pentru care factorul politic să fi lăsat lucrurile să meargă așa să fie că e sursă de venit pentru județ.
A trebuit să moară o fată nevinovată să începeți și voi să înțelegeți că sistemul este preocupat de un singur lucru: să ia puterea și să se bucure de privilegiile sale. Să-i aresteze pe cei care nu sînt de acord cu ei, să facă dosare inventate și poliție politică. Nimic altceva. Putere și privilegii și persecuții.
„Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut”, a afirmat Simona Halep. „Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc”. „Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!”, a încheiat campioana.
E deja timpul, dacă nu a și trecut, ca conservatorii sociali creștini din SUA și alți tovarăși de drum să se debaraseze de fundamentalismul lor reflex al „pieței libere” și să înțeleagă că acest Capitalism al Vigilenței Culturale este dușmanul. Guvernul polonez se opune imperialismului cultural multinațional. Bravo lor. Compară partidul Lege și Dreptate cu Republicanii noștri muți și lipsiți de curaj, care pun preț pe marile companii în defavoarea unei categorii de cetățeni ce sunt tot mai disprețuiți de elitele culturale și corporatiste care nu se vor lăsa până nu-și vor înfige politice culturale în fiecare sferă a vieții. Dar nu știu cât timp vor reuși să reziste și ei.
Au câștigat! Acum doar curăță ograda. Însă vor curăța-o, pentru că rezistența nu poate fi tolerată. Trebuie să învățați să-l iubiți pe Big Brother-ul Transexual! Și asta implică să-i urâți pe toți cei care nu-l iubesc, până vor capitula.
Aceleași vorbe dulci si pentru Ursula von der Leyem, de data aceasta din partea ziarului La Stampa. Ideile ei economice ”sunt puțin cunoscute, însă este prezentată mereu ca o federalistă convinsă”. ”Aspirația mea este să construim Statele Unite ale Europei. Nu îmi imaginez Europa nepoților mei ca o uniune vagă de de state prinse în capcana intereselor lor naționale”, este citată von der Leyen.
O enoriasa in varsta, inestetica, anosta, singura, in total contrast cu tipatorii participanti ai Marsului Diversitatii, si care pune acele intrebari esentiale la care nu se poate raspunde decat prin intoarcerea spatelui pentru ca te obliga la adevar. Evident, tanarul ar fi sperat sa iasa bine din confruntare. Sa dea peste un exemplu de „hate”, de ura, sa dea peste cineva incrancenat sau macar peste cineva neinspirat si, astfel, sa demonstreze superioritatea sa morala si intelectuala. Nu a fost cazul. Cat despre adevaratele intentii si iubirea de diversitate manifestata la Parada Gay, pancarta care criminalizeaza familia traditionala spune totul. Evident, aici nu e vorba de „ura” si de „instigare”.
După introducerea “pateneriatului civil” nimic nu va mai fi la fel în România noastră “creștină”. Deși, pentru mulți “creștini”, aparent nu se va schimba mai nimic. Doar că, eventual, se vor simți tot mai îndreptățiți să ceară factorilor în drept, atât în Biserică, cât și în Stat, să facă demersurile necesare (inclusiv prin mijloacele legii penale) pentru a face creștinismul românesc cât mai puțin “homofob”, mai “tolerant”, mai “modern”, mai “european”, mai “liberal”. Într-un cuvânt, cât mai antihristic.
Redus la esență, FMI și BNR vor să pună pe butuci modelul de dezvoltare „wage growth” aplicat de guvernarea PSD-ALDE și explicat de Catalin Socol deseori. Ce mă irită e ipocrizia și fariseismul BNR și FMI. Nu au curajul să spună că vor să fie mai puțin venit la muncă și mai mult la capital, așa că vin ipocriți să plângă pe umărul pensionarilor și al săracilor, care, vezi Doamne, vor suferi din cauza inflației, căci consumul alimentează deficite, inclusiv cele comerciale. Sigur, nici prin gând să reparăm aceste deficite prin a cumpăra ceapă și cartofi din România, nuuuuuuu, ferească Dumnezeu! Ceapa olandeză trebuie să fie importată în continuare, nu facem niciun fel de rabat de la liber-schimbism.
Cele trei vizite ale Papei în România n-au stat sub semnul unei vizite de stat, ci sub semnul unui turneu de misionariat într-o ţară ortodoxă. La fel Papa Francisc, sub semnul obiectivului său de a restabili întinderea Bisericii Catolice în lume, tot mai redusă şi din cauza unor slăbiciuni interne, a făcut călătorii apostolice în ţări în care catolicii sînt minoritari. Că şi-a propus şi a realizat asta din plin în România nu mă miră. Să ne imaginăm că venea Patriarhul Rusiei în ţara noastră. Ar fi beneficiat el de atîte facilităţi în privinţa misionariatului ortodox? Fireşte că nu. Patriarhul Rusiei ar venit dinspre Răsărit, unde nu mai sînt Stăpînii României. Papa Francisc a venit dinspre Vest. Şi tot ce vine dinspre Vest e primit la noi, în Babuinia, cu entuziasm.
Noi, românii, avem acest mare dar pe care nici un popor nu îl are: noi îi primim pe toţi, ne rugăm pentru toţi, îi luăm în braţe pe toţi. Eu aşa fac. Şi musulmanul l-am luat în braţe. Am fost în Kosovo cu ajutoare, am dat la ortodocşi şi la catolici şi la musulmani, am fost peste tot. Aceasta este Ortodoxia. Eu îi respect pe toţi, stau de vorbă cu toţii, dar NU negociez credinţa ortodoxă, care este unică, este inspirată, este dumnezeiască, este jertfelnică, este mărturisitoare. Avem acest mare tezaur. De aceea, să ne bucurăm că suntem ortodocşi şi să-i respectăm pe toţi, indiferent ce credinţă are, dragii mei să fim solidari în orice faptă bună pe care o săvîrşesc, în orice act de creaţie literară să ne sprijinim, dar când e vorba de Ortodoxie, aceasta nu se negociază dragii mei, ea este unică, inspirată de Dumnezeu.
Nu am făcut aceste observații plecând de la premisa unui plan deliberat. Pur și simplu observ cum se manufacturează consensul majoritar necesar menținerii sistemului de putere actual: prin anatagonizări în societate, demonizări, hiperbolizări ale dușmanilor. Cine crede că acest mecanism a fost inventat doar pentru Dragnea este un naiv. Cine va fi următorul dușman al poporului? Poate că răspunsul scurt este că mâine îți va veni și ție rândul, într-o formă sau alta.
Săptămîna asta în 28 de state europene are loc primul test serios al nivelului de acceptanță publică la ideea federalizării Europei prin abolirea statelor naționale. Oferta e Statele Unite ale Europei sau Europa națiunilor suverane. Federaliști vs suveraniști.
În 1984, „telescreenurile” actuale aveau rolul de dispozitiv de transport și de supraveghere a informațiilor, precum și de a umple spațiile publice și private cu camere și microfoane monitorizate de guvern. În 2019, telefoanele inteligente au preluat acest rol, acționând atât pe fereastra noastră către lumea digitală, cât și pe mijloacele prin care numeroase companii private, de la brokeri de date la companii de social media, supraveghează fiecare mișcare. Cu toate acestea, lumea noastră de azi depășește cu mult imaginația lui Orwell, în care fiecare dispozitiv – de la ceasuri și până la frigidere, de la termostate și până la prăjitorul de pâine- este din ce în ce mai conectat la Internet și transmite un documentar în timp real al vieții noastre către toate aceste imperii private de supraveghere.
Astăzi cinstim memoria martirilor români din temnițele comuniste. În temnițele de la Aiud, Gherla, Târgu Ogna, Pitești, Canal, Baia Sprie, Jilava martirii au suferit bătăi, umilințe, torturi fizice și psihice, în numele poporului român și în numele tradițiilor noastre creștine. Tineri, bătrâni, elevi, studenți, intelectuali sau simpli țărani, bărbați sau femei, nici unul nu a scăpat de furia torționarilor și, în chinuri cumplite și de neimaginat, au mărturisit Adevărul și nu au cedat presiunilor de nici un fel. Astfel, ei ne sunt modele pe care ar trebui să le urmăm permanent. Modele pentru familie, modele pentru neam și societate și, nu în ultimul rând, modele pentru dreptate și justiție.
Știu că toate acestea sună a păcăleli de 1 aprilie și aș vrea să zic că asta sunt; dar NU sunt. Să ne mai mirăm, așadar, că în România se poartă actorașii și „jurnaliștii” care prezentau odinioară vanghelioane în fruntea listelor de la europarlamentare? Acesta pare să fie trendul, în toată lumea: politica a devenit, pe față, actorie, reality show, comedie. Măcar nu ne mai ascundem după deget să pretindem că această politică liberală (progresistă) a spectacolului spre care ne îndreptăm ar putea să aibă vreun conținut moral – iar politicienii-actori, vreun conținut.
Crede cineva că această piață nu este controlată și protejată? Eu unul, în nici un caz. Dimpotrivă, nu mi se pare străină de oameni din Poliție și din SRI. Și chiar din primării. Dacă fostul primar al Cluj Napocăi controla inclusiv locurile de vînzare a pepenilor, nu văd de ce Untoldul, cu cheltuieli enorme pentru municipalitate și cu vagoane de nervi pentru localnici, nu s-ar termina decît cu niște beneficii contabile pentru acționari?
La ce proporții a ajuns consumul de droguri în România? De ce statul român nu face mare lucru pentru a-l diminua? Mă văd obligat să iau în calcul și ipoteza că banii din afacerile cu droguri ajung în cîteva ministere importante, se preling și în Poliție și servicii și, unii, chiar spre lumea politică.
Noul totalitarism este dezintegrant față de cele vechi. Oricât de violente și distructive în fond, totalitarismele sec. XX aveau un „plan”, propuneau o „construcție”, iar partea de construcție a angrenat și mobilizat societatea pe scară nemaivăzută. Noul totalitarism se distinge prin faptul că domină prin dezintegrare. Marile mituri ale revoluției comuniste și ale Reich-ului rasist s-au prăbușit. Suntem, din acest punct de vedere, post-hiliaști. Da, avem comuniști printre noi. Mai sunt și ceva colonialiști sau rasiști. Dar, să fim serioși, nu se pune problema să existe cineva, astăzi, care să mai poată crede religios în revoluție sau în reich așa cum s-a întâmplat în secolul trecut. De aceea, ce trăim acum este dizolvant, destructurant. Noile religii, transumanismul, transgenderismul, etc., sunt forțe care nu reușesc să creeze „revoluția”, ci doar să pregătească, cel mult, calea pentru cineva care va veni cu un nou și, cel mai probabil, ultim mit totalitar „constructiv”. Am o idee despre cine ar putea inventa așa ceva dacă mă gândesc la ultima carte a Bibliei.
Si e si vremea lor, a acestor „pui de naparci” care ne promit ca vor arunca hotii in puscarii si care ne improasca neobosit cu false alerte in numele, culmea ipocriziei, a adevarului si a combaterii „stirilor false”. A celor care si-au facut capital politic, cultural si material afisand anticomunismul, dar imbratisand vartos executantii odioaselor ordine ale Securitatii. A celor care, in orbirea lor incrancenata cu care se pornesc asupra cate unui ciot care-i impiedica, sunt gata sa se lepede de orice decenta, onorabilitate (inclusiv orice urma de umanitate) si sa se inchine la Cezarii acestei lumi carora nu stiu cum sa le vanda mai grabnic totul – si pe ei insisi, si pe semenii lor.
Astăzi trăim vremurile unui alt fel de totalitarism, mai subtil decât celălalte, dar cu o forţă similară de impunere: este totalitarismul progresiştilor care aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile supreme tradiţionale: credinţă, familie şi cultură conectată la trecut şi actualizată fidel cu ceea ce conferă demnitate, stabilitate, nu relativism moral şi fluiditate biologică. Sub masca falsă a toleranţei şi a respectării diversităţii se instaurează lupta drepturilor de grup în defavoarea drepturilor naturale ale persoanei umane.
Prin Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea vieţii celei depline. Această bogăţie de viaţă o simţim întrucâtva în zilele Sfintelor Paşti. De ce, însă, nu dobândim acest duh de viaţă pe deplin? De ce, oare, pierdem şi puţinul acesta de-a lungul anului? Răspunsul este unul singur: pentru că nu suntem oameni ai Învierii. O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine.
Iubite frate, iubită soră, trăim în vremuri în care iluziile se năruiesc una după alta. Mulți dintre înțelepți vorbesc despre lipsa de sens existențial a omului contemporan, despre starea de alienare în care trăiește și despre angoasa pe care i-o stârnește înstrăinarea tot mai mare pe care o resimte față de direcția în care merge lumea. Omul, în aceste vremuri tulburi, trăiește o criză spirituală, dar și socială și culturală a cărei cauză de profunzime este respingerea moștenirii sale creștine, adică respingerea fundamentului însuși pe care s-a clădit civilizația noastră europeană. Prin acest gest de respingere, omul își taie rădăcinile, își reneagă trecutul, își alterează prezentul și își refuză viitorul.
Evident, un alt exemplar eșec al pariurilor americane făcute aiurea în lume. Degeaba mușchii militari, degeaba instituirea stărilor de urgență, degeaba chiar și autocefalia. Poroșenko a pierdut lamentabil, în fața unui actoraș complet lipsit de experiență politică.
Acest caz este încă o dovadă că nu mai vorbim de „acceptare” sau de „toleranță” – vorbim despre „celebrare”, care devine obligatorie, indiferent de credința, de opinia sau de conștiința fiecărui individ. Și care merge, iată, nu doar împotriva credinței religioase și a opiniei unui tânăr jucător de top – ci pare să meargă chiar împotriva regulamentelor FIFA.
Notre Drame e că uităm să fim creștini, că ne rușinăm să fim creștini, că nu mai știm să ardem de iubire pentru aproapele și pentru Dumnezeu. Notre Drame e că devenim ridicoli cerând în cor spitale – nu catedrale – pentru ca apoi să plângem pentru o Notre-Dame văzută oricum, mai puțin ca pe o catedrală. Notre Drame e că umblăm cu sufletele sfâșiate și că ne este greu să căutăm și să acceptăm că avem nevoie de vindecare duhovnicească.
Sistemul, îl vedeţi acum clar şi limpede în toată goliciunea şi disperarea lui: este şi acum speriat şi terorizat de acelaşi incredibil de puternic Iulius Filip. Viaţa lui Iulius Filip şi suferinţele lui continue îi devoalează pe toţi. Aceasta este puterea lui fantastică. Firul roşu al acestei situaţii ce se întinde pe o perioadă de aproape 40 de ani, cronologia, implicaţiile îngrozitoare pe viaţa acestui singur om efectiv îi omoară şi îi scurtcircuitează pe toţi. Rând pe rând, participant cu participant, implicaţie cu implicaţie, rotiţă cu rotiţă, ipocrizie cu ipocrizie, minciună cu minciună, mecanismul ce odată a fost uns în tot ansamblul său.
Evoluţia în paralel a acestor 2 personaje, Filip (Fodor denumit de Securitatea disperată şi speriată) şi Muşat aka voluntarul Miron, developează perfect evoluţia României. Turnătorul, ofiţer greu de Secu din Aiud, a ajuns cel mai bogat avocat al României, cu o avere incomensurabilă, un păianjen transpartinic, influent, placă turnantă pentru Sistem, executantul sinistru comunist al Securităţii din Aiud a ajuns Procuror General al României iar omului cinstit şi simplu, lăcătuşului Filip nici acum nu i-au dat casă, e bolnav, aproape părăsit într-un azil.
S-au gasit 3921 articole care sunt afisate in 113 pagini. Va aflati in pagina 7.
