AGENDA ACTUALITĂȚII (pagina 6)

Soumya Swaminathan, MD, om de știință și director in cadrul programelor OMS, a confirmat că nu se cunosc multe aspecte legate de siguranța vaccinului, deoarece supravegherea vaccinării nu este adesea ceea ce ar trebui să fie. Dr. Swaminathan a spus: „Cred că nu putem neglija deloc faptul că într-adevăr nu avem sisteme foarte bune de monitorizare a siguranței în multe țări, iar acest lucru se adaugă comunicării greșite și neînțelegerilor, deoarece nu suntem în măsură să oferim răspunsuri clare atunci când oamenii pun întrebări despre decesele care s-au produs din cauza unui anumit vaccin…”

Rețineți o idee pe care o tot reiterez: NU LĂSĂȚI STATUL SA VĂ UCIDĂ LIBERTATEA, având ca pretext aceste manipulări ordinare! NU reacționați ca o turmă! E un război psy-ops în care se urmărește și reacția, pe lângă predispoziția maselor de a-și lăsa viața în mâinile Statului.

Așadar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a jertfit și a murit pe Cruce pentru noi cu brațele deschise, îmbrățișându-ne, pentru a ne deschide tuturor brațele părintești în cer. Să Îl iubim și să Îl urmăm pretutindeni pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: la grajd și la templu, în binecuvântare și în prigoană, în libertate și în exil și mai cu seamă pe Golgota părăsirii și a pătimirii pentru mântuirea noastră.

“Impartasania nu e un bufet suedez in care fiecare se serveste după cum pofteste”

Profitând de o imaginară epidemie provocată pasămite de nuș’ce virus încornorat, puterile iadului s-au dezlănțuit cu forță asupra Sfintei Biserici a lui Hristos, folosindu-și, bineînțeles, slugile cele supuse și râvnitoare. Problema a fost propusă la fel de subtil cum i-a fost propusă problema răstignirii Domnului Hristos lui Pilat: (atunci) “Dacă nu Îl răstignești pe acest infractor nu ești prieten al cezarului”, (acum) “Dacă Îl distribuiți oamenilor nu sunteți prieteni ai sănătății lor”! Vedem că mereu se cere același lucru, răstignirea Domnului, completa Sa eliminare din societate, pe motiv că El, Iisus Hristos, deranjează mereu câte un cezar mai vechi sau mai nou.

Acceptând schimbarea unei reguli liturgice a Bisericii Ortodoxe care, fără a fi veșnică, durează oricum de peste nouă secole, se creează un precedent periculos. Dacă eliminăm reguli în Biserică la presiunea străzii, ce ne garantează că “strada” nu va pretinde și alte schimbări în cultul nostru bi-milenar?… Ce ne garantează nouă că nu ni se vor atinge și alte tradiții născute împreună cu credința creștină și legate indisolubil de ea?… Nu știu de ce, dar de când am aflat de declarația oficială a domnului Bănescu, îmi revin mereu în minte ca un refren de care nu mai pot scăpa cuvintele Mântuitorului nostru: “Nu aruncați mărgăritarele în gura porcilor, nici cele sfinte la câini, ca nu cumva, călcându-le în picioare, să se întoarcă și să vă sfâșie”! Porcii și câinii la care Se referă Domnul nostru nu se mulțumesc niciodată cu puțin. Ei vor să profaneze TOT, iar când vor reuși să facă lucrul acesta, vor vrea să-i sfâșie în bucăți pe cei care le-au oferit pe tavă “cele sfinte”…

Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie, atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?

Este o parodie, deoarece domeniile în care judecătorii CEDO își exercită activismul judiciar sunt tocmai cele mai sensibile din punct de vedere politic, care ar trebui decise în mod corespunzător de politicienii din parlamentele alese sau prin referendumuri, si nu de o casta de elită a unor activisti. Aceste domenii includ libertatea de exprimare, azilul, drepturile LGBT, condițiile de detenție, drepturile minorităților și așa mai departe. Folosindu-și libertatea de a formula legea, judecătorii CEDO au aplicat de-a lungul deceniilor o nouă viziune a omului, care este opusul intenției inițiale a Convenției, și anume de a proteja ființele umane și familiile acestora de puterea abuzivă a statului. Acum CEDO își petrece cea mai mare parte a timpului cerând mai multă putere de stat pentru o cauză sau alta la modă.

Până în prezent, studiile multicentrice și metaanalizele nu au validat carantina ca metodă eficentă profilactică. Cu toate acestea ea este utilizată fără masură. De ce? Specialiștii (chiar și cei care nu cred în ea) o recomandă (“nu face rău și ne protejează – nimeni nu o să ne acuze că nu am luat toate măsurile”), populația se simte protejată, iar autoritățile publice se justifică spunând “așa recomandă știința”. Aceste măsuri înseamnă de fapt tirania științei. Știința care încearcă o tiranie prin intermediul statului. Știința care necontrolată devine o armă seculară, un crez care este impus prin amenzi și închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi și statute și care este răspândit nu de pelerini, ci de polițiști.Problema științei oficiale este aceea că ea pe masura ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Dacă există oamenii cărora le pasă de adevăr și încearcă să obiecteze, ei sunt îngrădiți, marginalizați, boicotați și împiedicați prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere.

Cred că creștinii tradiționali sunt nebuni dacă nu sunt capabili să citească semnele vremii și să ia decizii politice pe baza a ceea ce văd. Și, după cum am scris în „Opțiunea Benedict” și voi descrie mai detaliat în următoarea mea carte (în septembrie 2020), cred cu tărie că creștinii tradiționali ar face bine să înceapă să se pregătească mai atent ei înșiși, familiile lor și comunitățile locale pentru îndelungatul război spiritual ce-i așteaptă. Aleksandr Soljenițîn a spus: „Există întotdeauna această convingere greșită: „Aici nu o să se întâmple; aici, astfel de lucruri sunt imposibile”. Din păcate, tot răul secolului XX este posibil oriunde pe pământ.” Ar fi bine să-l credeți.

Un aspect care atrage atenția e că sunt bolnavi în Italia care nu au fost niciodată în China și nici nu au intrat în contact cu persoane care au călătorit acolo recent.

Încă de vineri seara au început să fie impuse restricții în 12 localități, dar s-ar putea să fie în curând mai multe. Locuitorii sunt sfătuiți să rămână la domiciliu pentru o perioadă de o săptămână. Au fost închise școli, baruri, au fost anulate evenimente, meciurile de fotbal, carnavalurile din acest weekend, tocmai pentru că nu se știe cum au fost infectați acești oameni.

Guvernul a pus la dispoziția cetățenilor un număr, în caz că au simptome. În niciun caz nu trebuie să meargă la spital, cetățenii cu simptome vor fi preluați direct de acasă și transportați în condiții speciale la spital. Multe localități sunt pur și simplu pustii, tocmai pentru că oamenii respectă aceste sfaturi.

Pe 11 februarie, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că focarul de coronavirus din China reprezintă o „amenințare foarte gravă pentru restul lumii.” El a cerut crearea unei foi de parcurs pentru a accelera dezvoltarea medicamentelor și vaccinurilor „în jurul cărora se vor alinia cercetările și toti donatorii”.

Cu toate acestea, deși multe dintre aceste teorii sunt în mod clar speculative, există, de asemenea, dovezi verificabile cu privire la interesul recent al unei agenții guvernamentale americane controversate, pentru noile coronavirusuri, în special cele transmise de la lilieci la oameni. Agenția respectivă, Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării de la Pentagon (DARPA), a început să cheltuiască milioane pentru o astfel de cercetare în 2018, iar unele dintre aceste studii finanțate de Pentagon au fost efectuate [în] laboratoare militare americane pentru arme biologice cunoscute, situate la granița cu China, și au avut ca rezultat descoperirea a zeci de noi tulpini coronavirus, chiar în luna aprilie a anului trecut. În plus, până în prezent, legăturile dintre principalul laborator de arme biologice al Pentagonului și un institut de virusologie din Wuhan, China – unde se crede că focarul actual a început – nu au fost raportate până acum în mass-media în limba engleză.

Nu mai sunt admiși, de circa 10 ani, în marile corporații, decât specialiștii formați în sistemul din care face parte respectiva corporație, iar această situație se dezbate la nivel de experți în HR. Dacă până acum consideram că este nevoie de studii aprofundate, indiferent de universitatea la care se fac, pentru a avea acces la locurile de muncă din domeniul în care ne-am pregătit, ar trebui să luăm în considerare aceste dezbateri din HR, pentru că deja se pune problema altfel: nu mai contează nivelul de pregătire profesională, ci doar acceptabilitatea. Iar această acceptabilitate ține de încadrarea în paradigma pe care o reprezintă grupul – care poate fi corporația. Practic, în HR se ia în calcul mai mult felul în care gândesc angajații, viziunile, opiniile politice, preferințele sexuale, raportarea la religie, nu valoarea profesională. Pornind de aici, putem înțelege că George Soros nu alocă degeaba un miliard de euro pentru a finanța universități și cercetarea în științele socio-umane, ci își pregătește viitorii lideri care vor conduce corporațiile, guvernele și lumea, în ansamblul ei.

Cazul e de o mie de ori mai grav decât bătăliile pe justiție din ultimii ani. E cu atât mai grav cu cât toate partidele parlamentare au arătat și au și făcut pași înspre privatizare. E foarte grav și că avem acum un guvern care vrea să grăbească nepermis lucrurile, să le aducă la o  scară mare, care face privatizarea IREVERSIBILĂ.

Tudor Gheorghe a făcut spectacolul “30 de ani degeaba”, iar vermina tefelistă a venit cu un test. Un test, atât, un test. Un test dat poporului român – testul “Ia să vedem noi cât putem întinde elasticul neomarxist!” Tefeloazele au văzut că suntem (prea) îngăduitori și ne încearcă, atacând la gleznele tradiției, la simbolistică. Au rafinat terorismul. Nu dau în noi cu bombe, ci cu “glicerină stomacală” (Tudor Arghezi).

Ce nu înțelegeți? Neomarxiștii îl urăsc pe Tudor Gheorghe, fiul unui deținut politic, și îl iubesc pe Mihai Șora, care a slugărit-o pe Ana Pauker.

Trebuie să fii un nesimțit să critici un spectacol pe care nu l-ai văzut. Mangafa e fiul militanților comuniști care pozează acum în mare apărător al democrației. “Au făcut copiii noștri dinți / Mușcă din bunici si din părinți / Mușcă din văzduh si din pământ / Mușcă din morții din pământ…!” e fix portretul lui minicaramitru și al extremiștilor care i se aseamănă.

Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri care afectează zeci de milioane de oameni pentru că sunt bolnave câteva mii pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. Iar în acest material, CNN pune punctul pe i: aceste măsuri extraordinare au fost posibile pentru că vorbim despre China, o țară în care puterea este centralizată. Doar că și ei o spun mai degrabă admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, o asemenea putere exemplară ar comporta niște riscuri. Și, într-adevăr, liderii Partidului Comunist Chinez par deciși să ia această provocare ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic.

”Vă spun că vom ajunge să ne obișnuim să fim numiți ”extremă dreapta” și să fim insultați de politicienii progresiști și de liderii instituțiilor când vom încerca să protejăm integritatea familiilor noastre și drepturile noastre ca părinți, drepturi care sunt anterioare apariției statului. Anul trecut, la Budapesta, am intervievat un cuplu, oameni care au fost educați în anii 1950-1960. Mi-au spus că propaganda de atunci era concepută pentru ca oricui era credincios și păstra traditiile să-i fie rușine de religia lui și de el însuși. Vedem că asta se întâmplă acum în Spania (…). Sunt lucruri ce vin direct din manualul comunist, totul în numele progresului”, scrie Rod Dreher pentru American Conservative. ”Iar dacă te împotrivești și îți aperi familia, esti denunțat ca ”extremă dreapta” și propagator al urii. Și contul Twitter îți este suspendat”.

Este evident că ne aflăm într-un proces de edificare treptată a unui sistem de supraveghere global cu potențial totalitar, și că noile acte electronice sunt unul din instrumentele folosite în acest scop. Opoziția față de ele este o datorie civică și morală, deci și religioasă. Însă ar fi o greșeală să reducem preocuparea față de apariția ultimului totalitarism la cipuri și date biometrice. Acestea trebuie văzute mai larg, ca parte a procesului de naștere a unei noi utopii tehno-feudale, un nou totalitarism soft în care nu doar statul e important, ci și noul capitalism digital bazat pe giganții internetului. Și ar fi o greșeală și mai mare să ne raportăm la toate acestea doar cu priceperea noastră omenească. Taina fărădelegii se lucrează și întru cele nevăzute, acolo unde duhul antihristic al acestei lumi poate amăgi chiar și pe cei aleși. Ne trebuie spirit civic și conștiință creștină, dar, mai ales, trezvie duhovnicească.

România lui 2019 a dovedit mai mult ca Româniile din toți anii postdecembriști că democrația e doar o fațadă de sorcovă pentru o realitate de plumb. Teoretic, avem alegeri libere și corecte, presă independentă, pluralism politic, instituții definitorii ale statului de drept, precum Parlament, Justiție, Avocatul Poporului, Guvern, Președinție. Practic avem o dictatură a Sistemului instituțiilor de forță. Acest Sistem, predat lui Klaus Iohannis la cheie de către Traian Băsescu, făuritorul care n-a mai avut timp, ca președinte, să-l folosească, și-a spus cuvîntul în tot ceea ce noi, românii, luînd în serios basmul cu trecerea de la dictatură la democrație după decembrie 1989, am crezut că e rezultatul bătăliei între partide, al concurenței din presă, al goanei după profit, al prestației unei Justiții independente…

„Oamenii astia sunt sfinti, sfinti in adevaratul sens al cuvantului. Sunt blanzi, plini de o intelepciune nativa, cuminte, frumoasa. Nu am vazut oameni asa intelepti nici macar printre profesorii universitari. Ei sunt tot ce are mai frumos aceasta tara.”

Leru-i, Doamne, ler, Eu cu drag din cer
Vin pe orice ger lângă cel stingher,
Leru-i, Doamne, ler…

Este cel mai dement buget din istoria recentă, care demonstrează, la fix 30 de ani de la moartea tinerilor pentru Libertate, că marele câștigător al schimbării a fost Securitatea, care s-a predat, cu arme și bagaje, mai ales în ultimii 15 ani, totalitarismului globalist al NOM.

România este un cobai pe care îl pun să alerge în roată după ce-i amputează picioarele; un spectacol grotesc, spre amuzamentul elitelor corporatocrate.

Așadar, Maya, care este o feministă, pentru că preferă să-și păstreze libertatea de a denumi sau considera persoanele potrivit realității lor biologice, este o nedemnă membră a societății democratice, viziunile sale fiind respingătoare, iar ea vrednică de a fi concediată pentru mesajele „ofensatoare”. Un adevărat dușman al poporului… În toată această discuție despre cei „30 de ani de la revoluție”, poate realizăm că mergem spre un totalitarism față de care comunismul o să pară o glumă.

Conservatorii conduși de Boris au câștigat în fiefuri laburiste în care aceștia dominau de zeci de ani, așa-numitul „Zid Roșu”, compus din orașe miniere, orașe post-industriale, sau care includeau circumscripții în care din 1970 nu mai câștigase vreodată un conservator. Or, acest lucru arată că clasa muncitoare s-a regăsit mai mult în mesajul simplu al lui Boris Johnson, care le-a transmis că voi respecta opțiunea voastră pentru Brexit, decât în turnura justițiarist-vigilentă a lui Corbyn, liderul eșuat al laburiștilor: „În toată țara, clasele muncitoare au abandonat Partidul Laburist, pentru că Partidul Laburist le-a abandonat. A rânjit disprețuitor la ele când au votat pentru Brexit; le-a privit de sus valorile lor culturale; le-a etichetat drept rasiste și xenofobe pentru critica adusa Uniunii Europene și grijilor făcute pentru migrația în masă.”

Paradoxal, tocmai Celui care dă „toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit” îi refuzăm încrederea. Suntem suspicioși pe Cel care și-a dat viața pentru noi, ne ferim de Cel care ne-a vindecat rănile, scăpându-ne din mâinile tâlharilor, Îl acuzăm pe Cel care „pe mâini ne înalță ca nu cumva să împiedicăm de piatră piciorul (Psalm 90, 12)” și Îl scoatem afară din viața noastră pe Cel care vrea să ne aducă la El așa cum își „adună pasărea puii săi sub aripi” (Luca 13, 34). Tocmai față de El ne ascuțim spiritul critic și-L arătăm cu degetul. De ce? Pentru că ne deranjează, pentru că „ne pune înaintea feței noastre păcatele” și ne arată răutatea.

E 1 Decembrie 2019, 101 ani de când ne-am regăsit cu toţii, de când stăm la aceeaşi masă. Atunci luptam umăr la umăr şi-i împingeam afară din ţară pe duşmani. N-aveam arme, n-aveam mâncare, n-aveam de niciunele. Dar aveam o ţară şi-aveam fraţi. Acum suntem toţi cu ochii împăienjeniţi de ură, alergând după bani precum câinii vagabonzi după mâncare. Nu mai vedem nimic în faţă, nu mai avem părinţi, copii, bunici. I-am uitat pe toţi şi ştim doar a urî.

Din ură ne-am pus iar domn străin, din ură am acceptat să dăm puterea toată alogenilor. Din ură credem că ne răzbunăm pe ceilalţi şi, de fapt, ne răzbunăm pe noi. Din ură lăsăm trădătorii să-şi facă de cap şi-apoi urlăm că nu mai avem ce face. Ne plângem neputinţa după ce am avut puterea să ne facem singuri rău. Când vom înţelege toate acestea?

Orwell își exprimă gândirea cu ajutorul unui roman. Folosește ficțiunea. Dar SF-ul său nu mai este ficțiune; a devenit știință. Acel tele-ecran care ne supraveghează în permanență există astăzi în realitate. Orwell a inventat lucruri legate de controlul și invizibilitatea puterilor. Exact asta deosebește vechiul totalitarism de cel de astăzi. Înainte, puterea avea un chip identificabil. Dar, astăzi, cine decide?Unde sunt oamenii care fac posibile aceste lucruri?

Securitatea stă în spate și conduce, cum le place românilor să fie conduși, prin dictatură. Românii n-au chef de democrație. Sînt prea supuși, prea docili. Să gîndească alții în locul lor. Să fie cineva acolo sus care să-i manipuleze, să le răspîndească emoție în creier, de preferință emoții negative. Pe cine să urîm azi, stăpîne? Pe cine să scuipăm și disprețuim și muim, dom’ comandant? Pe cine să dăm vina pe post de țap ispășitor?

Trucul este, ne arată Chesterton prin acest eseu, acela de a introduce o erezie sau un argument pentru lucruri inacceptabile moral și pentru crimă sub nume noi și atent alese, care să sune atrăgător și măgulitor. Când cineva dorește să pornească un război social împotriva moralității, primul lucru pe care-l face este să găsească un termen artificial care să sune relativ acceptabil și decent. Este, în esență, un truc comercial, un truc de marketing, ne spune Chesterton. Dacă acești activiști și nihiliști ar prezenta viciul ceea ce este, acest fapt ar stârni oprobiul public și ar duce la respingerea agendei respective. În zilele noastre vedem cum această tactică este aplicată nu doar pentru promovarea parteneriatului civil, despre care vorbește Chesterton – ci pentru promovarea tuturor obiectivelor războiului cultural, de la avortul la cerere la homosexualitate, eutanasie și eugenie.

Simbolistica folosită în Pilda despre casa zidită pe stâncă şi cea zidită pe nisip poate fi folosită pentru a descrie feluritele entităţi religioase care spun că propovăduiesc Vestea cea Bună. Stânca este Sfânta Ortodoxie – Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, Trupul lui Hristos (I Cor. 12, 27), zidită de Domnul Însuşi pe Piatra Credinţei adevărate (Mt. 16, 18). Entităţile religioase, întemeiate fiind doar de câteva secole, stau pe un nisip mişcător şi instabil.

Cand vizitezi o casa traditionala romaneasca de la Muzeul Satului, te cuprinde aceeasi senzatie ca atunci cand intri intr-o bisericuta de lemn sau de piatra veche de cateva sute de ani. Ce-i drept, copiii nu mai fac zarva in pridvor, oalele nu mai bolborosesc pe plita si nu se aude larma animalelor din batatura. Dar chiar fiind constienti de aceste diferente, indemnul catre odihna, pace si rugaciune este intr-atat de limpede, de parca hotarul dintre spatiul sacru si cel profan s-ar fi estompat. Ne-am adus aminte de sentimentul acesta atunci cand arhitectul Adrian Paun (www.case-frumoase.ro) ne-a contactat printr-un e-mail in care ne recomanda sa scriem un articol despre modul in care sunt interconectate credinta si arhitectura. Sa fi stiut cei batrani taina constructiei caselor care predispun la rugaciune? Sau casele moderne ne creeaza stari sufletesti nepotrivite pentru lucrarea launtrica de apropiere de Dumnezeu, pe care trebuie sa ne caznim ca sa le depasim? Intrucat subiectul era peste puterile noastre si nu ar putea fi cuprins intr-un simplu articol, am ales sa publicam dialogul purtat pe e-mail, fara pretentia ca ar putea “rezolva” aceasta taina.

Niciodată în istoria omenirii, și îmi asum greutatea cuvintelor, nu a fost ambalat răul și moartea într-o formă mai inofensivă, mai strălucită și mai atrăgătoare „ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi [Matei 24, 24].”

Filosofia de bază a proiectului de formare și dezvoltare personală, deci a conferințelor SuperTeach, aparține IDP, care este reprezentantul local al Institutului Arbinger (USA), „lider mondial în schimbarea de mentalitate”, cum se afirmă pe siteul oficial al reprezentanței. Specializat în cultură organizațională și consultanță în afaceri, Institutul Arbinger este fondat de C. Terry Warner, profesor la Brigham Young University (din Utah) și membru al sectei mormonilor. De altfel, Institutul-mamă este condus în prezent tot de un mormon – James L. Ferrell, și, din informațiile noastre, vorbitorii din partea Arbinger la conferințele SuperTeach din 2019 sunt tot mormoni. Printre „fețele” Arbinger se numără și foști membri ai armatei SUA cu experiență în zona serviciilor secrete americane.

Pentru oricine are o credință, de departe cel mai important aspect al practicării acesteia este transmiterea acelei religiei propriilor copii. Nu e dar mai mare pe care să-l putem da copiilor și nici mai mare dovadă de dragoste. Dacă guvernul intervine în acest proces, asistăm la o monstruoasă invadare a libertății religioase.

“E-atat de minunat cum a lucrat Dumnezeu… M-a ferit – prin boala – de atatea lucruri rele, exact in perioada asta de adolescenta. Si-am vazut atatea lucruri… Ce minunat! Am inteles si eu, in sfarsit, ce-i cu lumea asta si ma bucur tare mult! Daca nu era boala, eram muuult mai saraca! Sigur eram altfel! Imi pasa mult mai mult de ceilalti si vreau sa ma gandesc mereu la cei in suferinta. [Tatal: – Niciodata nu i-am inteles pe cei care spuneau ca in suferinta au castigat foarte mult.]. Nici eu! Dar chiar e minunat! […] Imi doresc tare mult sa ajut si eu, sa fac copiii fericiti. “