Prinsi in haosul Marelui Diversionist, intre fumul petardelor si menghina “reformatoare” a cioclilor de la capataiul Romaniei… CE NE MAI RAMANE?

Despre DIVERSIUNEA REUSITA cu Regele Mihai si Antonescu versus adevarata miza despre care aproape nimeni nu (mai) vorbeste: ROMANIA SCOASA LA TARABA

“Nu se cuvine ca o tara intreaga sa danseze dupa cum pofteste un singur om, fie acesta chiar seful statului” (Alin Fumurescu)

Marele Diversionist, tatal minciunii, cum este numit diavolul de Insusi Mantuitorul, a iesit la semanat. Si seamana cu sarg, pentru oricine, caci oferta sa este generoasa – pentru europenisti si pentru nationalisti, pentru regalisti si pentru republicani, pentru secui si pentru romani… Totul cu scopul ca lumea sa intre in acea stare de haos, de tulburare, de confuzie si anulare a discernamantului, a propriului sine, sa fie dusi de curentele care strabat vazduhul opiniei publice ca praful rispit de vant.

Asa se face ca, in prag de noua criza mondiala, in context geopolitic tot mai tensionat si in pragul unor decizii care vor restructura (=destructura) Romania din temelii, majoritatea dintre noi ne lasam dusi de ”subiectele zilei” cum se lasa naivul dus de nas. Ti-e si frica, parca, sa iti dai cu parerea prea ferm cu privire la ce se intampla acum si ce s-ar preconiza ca ne asteapta, intr-un asemenea context, cand totul pare a fi teatru, petarda, inselatorie si scamatorism. Si totusi. Ce e important si ce nu e in tot acest vârtej?

Dupa umila noastra parere, scandalul care a facut agenda ultimelor zile, ”regele Mihai – tradator si sluga la rusi” versus “Antonescu – eroul nedreptatit”, creat de afirmatiile presedintelui Basescu, este o diversiune de zile mari (nici nu ar conta prea mult daca e premeditata sau nu, desi este foarte stravezie strategia de manipulare pusa la cale impreuna cu Ion Cristoiu, la B1TV). Este aproape socant sa constati ca toata lumea ia subiectul in serios, ca il transforma in ”dezbatere nationala”, ”necesara”, cum se pronunta cu citate si evenimente istorice, il rostogolesc ore in sir, transformandu-l in tema zilei. Asta cand? In timp ce se NEGOCIAZA in culise, intre formatiuni politice, insasi soarta Romaniei, cand se pune pe taraba si se negustoreste nimic mai putin decat integritatea teritoriala a tarii! Asadar, masura institutionala care va da peste cap toata organizarea administrativa a tarii este trecuta cu vederea, dar parerile grobiene ale unui conducator megaloman aruncate ca un scuipat in directia regelui Mihai razbat taman pana la Washington Post. In mod cert, unii o fac interesat, strategic. Altii, o fac din cauza jurnalismului hamsterizat, gregar si isteric, care lasa prea putin loc reflectiei si analizei rationale.

Si macar de ar fi ramas la nivelul regelui discutia… Insa a fost atins, in acelasi timp, un altul, mult mai grav! Exploziv, chiar, in context: holocaustul... Ca sa… ce? Ca sa avem, in acest moment, inca un motiv pentru a ne autodesfiinta istoria, identitatea proprie si, daca tot nu avem capacitatea de a ne autoguverna, suveranitatea nationala, aceea amarata care a mai ramas?

Acest vertij nebunesc in care a fost aruncata opinia publica, acest mod de a vantura usuratic, incoace si-ncolo, subiecte mari, grave, ce tin de o agenda reala, in acelasi timp cu alte subiecte fara nicio miza institutionala (cel putin aparent) este starea noastra psiho-sociala in care ne gasim, ca natie, inaintea demararii unor procese capitale pentru viitorul imediat. Regionalizarea sau reorganizarea administrativa nu trebuie inteleasa ”doar” ca o metoda de a faramita Romania, si nici macar nu tine ”doar” de dobandirea, de catre maghiari, a autonomiei – fie varianta maxima (HarCov si Partium), fie cea ”minima” (HarCov), desi acest aspect este simptomul cel mai grav al acestei masuri. Insa doar un simptom.

Simptom a ce? A noii ordini institutionale care se coace, in acest moment, in Romania. Tara aceasta, buna rea, alta nu avem, functiona intr-un anume fel. Prost, repetam, dar functiona in cadrul anumitor institutii, organizari, cu anumite categorii sociale. Or vedem limpede (daca stam putin si dam la o parte perdeaua de fum) ca de cativa ani, de la semnalul crizei mondiale, mai precis de la acordul decisiv cu FMI-UE din 2009, noi ne aflam sub presiunea masiva a unei agende care poarta numele de cod ”reformarea” si ”modernizarea” (urgenta si fortata) a Romaniei. O reformare menita desfiintarii sau subrezirii a cel putin doi piloni fundamentali – statul social si statul national.

Statul social. Ideea de baza a acestei ”modernizari” a statului roman este ca ”statul social” care a fost pana acum Romania este falimentar si ca trebuie taiate cheltuielile care depasesc veniturile bugetare. In primul rand, e greu sa afirmi despre Romania ca a fost vreodata un adevarat stat social, comparabil macar si la o scara mai mica cu cele europene, occidentale, unde s-a si lansat conceptul… In al doilea rand, mitul propagandistic al eficientizarii guvernarii este doar atat – un mit. Sensul masurilor ”austeritatii”, alt nume virtuos dat unor decizii vicioase, este simplu: prea multe cheltuieli cu pensionarii, bolnavii si saracii, profesorii si medicii, etc. Asta nu este eficientizare, ci gandire malthusiana sau, asa cum arata economistii care chiar au o acceptie libertariana asupra guvernului minimal, o varianta mafiot-eurocrata care se prefigureaza acum, o modalitate prin care accesul la resurse este interzis unor categorii sociale in favoarea anumitor privilegiati. Si, intr-adevar, asa cum am mai spus-o deseori, accesul la resurse trebuie cat mai mult restrans, informatizat, controlat, monitorizat. Si, in final, conditionat!

Statul national. In mod oficial, regionalizarea face parte din exact aceeasi agenda de ”reformare” si ”modernizare” grabnica si violenta a Romaniei. Si, intr-adevar, ea nu poate fi inteleasa la adevarata ei dimensiune decat plasata in acest context, in aceasta agenda de “restructurare” (a se citi: destabilizare, disolutie) radicala, sistemica, din temelii, la care este supusa tara. De aceea, rezultatul autonomiei este ”doar” un simptom, e adevarat, unul dintre cele mai grave, al acestei boli care macina trupul tarii. Sensul, de aceasta data, este de a fragmenta, de a rascoli tara din punct de vedere administrativ, si de a pune fraiele deciziilor capitale in mainile strainilor si aliatilor lor locali, romanilor de rand ramandu-le praful de pe toba din propria tara. Pentru ca directia pare a fi deja trasata – regionalizarea (ca se face acum, ca se face mai tarziu, mai vedem) e facuta pentru fondurile regionale europene, dar Comisia Europeana tocmai analizeaza posibilitatea sa gestioneze DIRECT aceste fonduri, deci… sa guverneze tara, practic, prin intermediul acestor structuri.

Asadar, aceasta agenda de reformare si reorganizare administrativa, va arunca in aer asezarea actuala a Romaniei pentru a face loc uneia cu totul aventuriere… Ca sa fim blanzi. De aceea se are in vizor si Constitutia, de aceea se doreste, ca si in Grecia, modificarea principalelor institutii politice ale tarii. Nu este ceva nou in istorie. Destructurarea din radacina a unei societati a fost si metoda prin care sovieticii, comunistii, au preluat controlul asupra unor tari care nu aveau cum sa primeasca de bunavoie comunismul. Restructurare care a insemnat inclusiv uciderea, in proportii aproape stiintific trasate, a populatiei, care a insemnat desfiintarea unor categorii sociale, care a insemnat inclusiv lichidarea institutiilor administrative vechi si inlocuirea lor cu altele noi.

Dar putem sa mergem si mai in urma cu istoria. Inclusiv regimul Romaniei moderne, creatia, in principal, a pasoptistilor masoni, a insemnat o restructurare – e drept, incomparabila cu cea de tip comunist – a societatii traditionale romanesti. Insa principiul a fost acelasi: distrugi celulele si tesuturile vitale, organice, ale unei natiuni, pentru a construi, a implementa fortat, un model strain, ideologic, o agenda iluminist-masonica. Asadar, “reorganizarea” inseamna modalitatea prin care instaurezi o noua ordine institutionala asupra unei societati, dezmembrand-o in fibrele sale sociale si nationale pentru a o controla in mod total, eficient.

Acum traim o a treia distrugere a Romaniei, a treia ”retusare”, si ultima din istoria ei. Deocamdata, o restructurare agresiva spre dictatoriala. Promite sa devina si un ultim totalitarism. Tot de inspiratie masonica, insa in hainele albastre ale Uniunii Europene, prin satrapul local care a devenit presedintele tarii. Pentru ca da, pana la urma aceasta agenda, mult prea masiva si mult prea generalizata ca sa ne ocoleasca, poate fi totusi aplicata mai lenes asupra unui popor, sau macar partial, sa pastreze o reminiscenta de ceva, de umanitate sau de romanism, asa cum a fost, totusi, cazul, in perioada pasoptista si interbelica. Dar datele problemei se schimba cand intr-un astfel de context, la o astfel de presiune, ai la centrul de comanda politic al tarii un om nemilos, anti-roman si anti-uman, profund dispretuitor fata de propriul popor si, cum spunea un jurnalist, ”in stare sa faca orice”. Dar si stapanirea unui astfel de om crud, de noi ales, este tot un simptom, nu doar o cauza. Ne sta in fata propria noastra cruzime, meschinarie, grosolanie, nesimtire. Ne sta in fata propriul pacat si ne batjocoreste, scuipandu-ne, si, cine stie, pregatindu-se sa ne calce de tot in picioare. E o restructurare care, de aceasta data, promite sa fie un fel de ”solutie finala” la … chestiunea romaneasca. Caci, nu-i asa, suntem un popor inapoiat, cu mentalitati ”invechite”, incapabil sa se guverneze, lenes, betiv, care a facut fapte rele cu minoritatile si care, in general, incurca modernizarea si progresul prin simpla lui existenta pe acest pamant.

Si, bineinteles, aceasta operatie gigantica a de-structurarii a unei tari, a unui popor, se poate face mult mai bine in conditiile in care este aruncata o pacla deasa diversionista peste ea. La adapostul careia sa se implementeze agenda reala si, in acelasi timp, la adapostul careia sa misune sobolanii diversiunilor mai mici sau mai mari, mai revolutionari sau mai anti.

Ce ne mai raman in aceste conditii? Trei lucruri: credinta, nadejdea si dragostea. Dintre care dragostea e cea mai mare.

***

Vezi si:

• Voxpublica (Alin Fumurescu): …Romani, va ordon, treceti prostia!

(…) cand o tara intreaga se impleticeste bezmetica, trecand de la un subiect la altul, dupa cum pofteste presedintele, mi se pare tragic. Am incetat sa mai incerc a descifra adevaratele intentii ale lui Basescu – si, tare mi-e teama, presedintele a renuntat si el. Se prea poate sa fie o orchestrare inteligenta a vreunei agende ascunse (s-a sugerat, bunaoara, ca atacul la Rege era, in fapt, un atac la Duda ca potential premier din partea opozitiei, ceea ce mi se pare usurel absurd, dar la o asa opozitie nimic nu-i imposibil). Poate si sa nu fie nimic. Poate asistam la un sir de rabufniri lipsite de coerenta logica. Nu-i treaba mea. Nu-i treaba noastra. Sau n-ar trebui sa fie. Nu se cuvine ca o tara intreaga sa danseze dupa cum pofteste un singur om, fie acesta chiar seful statului, fie el inteligent politic sau incoerent. Pur si simplu nu se face. Aici nu mai vorbim despre o agenda publica, vorbim despre o gaina alergand fascinata dupa margele colorate: unicameral sau bicameral, 8 regiuni sau 12, 8 +1, 8 + 2, Regele Mihai, sluga la rusi, deconcertatele, etc. Doar pentru a ne trezi intr-un sfarsit ca am alergat in cerc. O agenda publica presupune structura, proiecte clare si fezabile, negocieri transparente si dezbateri consistente. (…)