PS IGNATIE despre MINCIUNA PROPAGANDISTICA si “CIUMA” FALSURILOR aruncate in vreme de criza, pentru EXPLOATAREA FRICILOR OAMENILOR (video, text)/ MOLIMA HRISTOFOBIEI IN VREME DE PANDEMIE – raspuns polemic atacurilor inversunate ale ACTIVISTILOR PROGRESISTI impotriva clerului BOR pentru FOLOSIREA LINGURITEI EUHARISTICE

PS Ignatie – predică la duminica Sfântului Ioan Scărarul (29.03.2020):

PS Ignatie: „Minte-mă frumos!” – Tirania fake news-urilor în vreme de criză

În Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. Slujba a fost transmisă live pe pagina de facebook a Episcopiei Hușilor   https://www.facebook.com/episcopiahusilor.ro/

Ierarhul Huşilor a vorbit, la începutul cuvântului de învăţătură, despre actualitatea realităţilor spirituale transmise de Sfântul Ioan Scărarul:

„Această duminică, din punct de vedere liturgic, este dedicată Sfântului Ioan Scărarul, un părinte care ne-a lăsat spre moştenire o carte extrem de folositoare pentru trăirea unei credinţe mai profunde, mai conştiente şi mai responsabile.

Sfântul Ioan Scărarul a trăit la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea.

La solicitarea egumenului Ioan din Rait, o mănăstire care se afla în apropiere de Marea Rosie, Sfântul Ioan Scărarul redactează această lucrare extrem de populară, mai ales printre călugări, o lucrare gândită în treizeci de capitole sau trepte.

Se numeşte «Scara» pentru că Sfântul Ioan, care a fost, în ultima parte a vieţii, egumen la Mănăstirea Sinai, a gândit viaţa spirituală ca un urcuş pe mai multe trepte. 

M-am gândit să mă opresc asupra unei trepte din această Scară a urcuşului duhovnicesc care este extrem de actuală pentru lumea în care trăim.

Este interesant că această treaptă este la mijlocul Scării. Este treapta a douăsprezecea. Este vorba despre păcatul minciunii. Păcatul de a nu spune adevărul  sau, mai precis, de a falsifica adevărul.

Nu putem ajunge la capătul Scării dacă undeva, aproape de mijlocul ei, nu ne vom debarasa de păcatul minciunii”.

Părintele Episcop Ignatie, pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Scărarul: «Focul se naşte din piatră şi fier, minciuna din vorbă multă şi din gluma prostească. Minciuna înseamnă pieirea dragostei, iar jurământul mincinos tăgăduirea lui Dumnezeu», a vorbit despre efectul distructiv al minciunii ambalată ca ştire:

„Sfântul Ioan Scărarul ne transmite că minciuna poate să constituie un obstacol extrem de serios în urcuşul nostru spiritual.

Ea trebuie înlăturată pentru a ne putea bucura de comuniunea deplină cu Dumnezeu.

De ce am subliniat că acest cuvânt, al Sfântului Ioan Scărarul, despre minciună este unul extrem de actual?

Aşa cum puteţi constata cu foarte mare uşurinţă, în vremurile de criză circulă foarte multe minciuni, foarte multe falsuri. De ce?

Oamenilor le este frică, şi atunci, pentru a mai diminua din intensitatea fricii – mai ales a fricii de moarte, este nevoie să fie alimentaţi cu aceste minciuni sau ştiri gândite într-o manieră propagandistică.

Este ceea ce se numeşte, în termeni tehnici, fake news-uri.

Nu este vorba atât de ştirile false, care sunt de multe ori nevinovate. Poate cel care le aruncă pe piaţă nu este suficient de informat, nu consultă mai multe surse.

Fake news-urile au în spate o strategie foarte bine gândită.

Este o întreagă structură ideologică care se ascunde în spatele acestor ştiri mincinoase, propagandistice, tocmai pentru a-i determina pe oameni să creadă într-o realitate care nu există.

Această realitate este atât de bine cosmetizată şi organizată încât oamenii chiar cred că este adevărat ceea ce li se livrează.

Fake news-urile sunt ca o adevărată ciumă”.

Preasfinţia Sa a arătat că una din caracteristicile principale ale ştirilor false de acest gen este că exploatează fricile oamenilor:

„O revistă de cultură a avut drept tematică «minciuna». Tema a fost formulată astfel: «Minte-mă frumos!».

Aşa se întâmplă şi cu fake news-urile cu care suntem bombardaţi.

Nu fac altceva decât să strecoare panică, nicidecum să diminueze intensitatea fricii.

Este o iluzie, devenim şi mai panicoşi, mai stresaţi şi mai angoasaţi de ceea ce ni se trimite.

Unele dintre ele, dacă nu suntem suficient de inteligenţi şi nu avem un spirit foarte fin al discernământului, ne vor anestezia, le vom îngurgita ca «medicamente» care ne anesteziază o durere.

Sfântul Ioan Scărarul ne spune că la originea oricărei minciuni stă făţărnicia şi viclenia. Cu alte cuvinte, cei care lansează şi pur şi simplu confecţionează minciunile propagandistice, fake news-urile, sunt făţarnici şi foarte vicleni.

Cei care confecţionează aceste minciuni propagandistice, care sunt mult mai grave decât ştirile false, nu fac altceva decât să transmită că ei înşişi sunt stăpâniţi de frică.

Omul nu minte decât numai din frică.

Frica este unul din motivele esenţiale pentru care omul minte. Îi este frică să nu suporte anumite consecinţe în urma adevărului pe care îl va spune.

Pentru a deveni cât mai credibilă, minciuna exploatează frica omului”.

Totodată, Ierarhul Huşilor a motivat de ce Sfântul Ioan Scărarul enumeră vorbăria şi glumele proaste între sursele fake news-urilor:

„Sfântul Ioan Scărarul ne spune răspicat că minciuna vine şi din vorbă multă şi din glume prosteşti. Este foarte adevărat.

Dacă ne gândim la ce primim pe reţelele de socializare, la toate imaginile, la toate textele care circulă cu rapiditate – şi noi contribuim la distribuţia acestor texte, vedem că sunt foarte multe glume de prost gust, lipsite de conţinut inteligent.

Sigur că ne distrăm, avem nevoie de această supapă a glumelor, pe care le considerăm o formă de destindere din tot acest vacarm şi stare de apăsare sufletească.

Glumele proaste merg mână în mână şi favorizează climatul transmiterii fake news-urilor”.

Preasfinţia Sa a insistat asupra realităţii că în spatele minciunilor propagandiste se află un duh rău, viclean, care ambalează perfid neadevărul într-o imagine atractivă:

„Minciuna este cea care diminuează dragostea dintre oameni. Nu mai avem capacitatea de a ne iubi unul pe celălalt.

Însuşi Hristos ne spune că «tatăl minciunii este diavolul».

Diavolul nu înseamnă dragoste. Înseamnă ură, dezbinare, sciziune foarte multă.

Unde este minciună, fake news, este dezbinare, ură.

În spatele acestor minciuni propagandistice sigur stă un duh rău care îi inspiră pe cei care le lansează.

Sfântul Ioan Scărarul ne spune că pe lângă făţărnicie este şi viclenia.

Viclenia te ajută să îmbraci o minciună într-o manieră perfectă, ca să devină cât mai vandabilă şi mai credibilă.

O minciună prost ambalată nu este crezută de nimeni. O minciună perfectă, frumos ambalată, care are în spatele ei viclenie, devine şi are şansele să fie cât mai credibilă”.

„Cum am putea discerne? Care este limita dintre un adevăr despre o anumită realitate şi toate aceste minciuni propagandistice? Este extrem de greu”.

„Tocmai de aceea aceste minciuni propagandistice sunt aruncate în spaţiul public, pentru a ni se diminua simţul discernământului şi a fi aruncaţi într-o mare a confuziei.

Întotdeauna o minciună subminează, dinamitează autoritatea.

Noi, atunci când vrem să transmitem un adevăr sau faptul că noi credem în ceva din tot ceea ce am auzit, ne gândim cine spune acel lucru.

Cu cât ni se pare mai credibil cel care stă în spatele acelei informaţii, cu atât încărcăm cu autoritate acea informaţie.

Sfântul Ioan Scărarul ne avertizează să fim foarte atenţi”.

***

Molima hristofobiei în vreme de pandemie – a fost descoperit „vaccinul” împotriva coronavirusului –

Text semnat de Părintele Episcop Ignatie al Hușilor, apărut pe pagina www.marginaliaetc.ro în data de 30 martie 2020:

În plină pandemie, scotocind grijuliu în garderoba ideologică, prin care sfidează şi îi înjosesc infatuat pe creştini, şi negăsind ceva potrivit, designerii secularişti au recurs la o variantă stilistică imprevizibilă şi de ocazie: s-au înveşmântat ipocrit şi ostentativ cu haina evlaviei care, cred ei în aroganţa lor, poate aduce salvare neamului şi chiar întregului mapamond. Cu alte cuvinte, toţi plesnesc de evlavie.

Cine spune că pandemia nu face şi minuni, se înşală amarnic. Suntem martorii unor „schimbări de paradigme” nemaiîntâlnite în societatea postdecembristă. Aproape că suntem vrăjiţi şi riscăm să rămânem blocaţi într-o contemplaţie perpetuă în faţa unor asemenea schimbări radicale.

Mai concret, despre ce este vorba? Un filosof, despre care, sincer, nu mai ştiam absolut nimic (şi chiar regret această neglijenţă), s-a metamorfozat în fratele întru credinţă: este vorba de „profeticul” Emil Moise. Instantaneu şi aparent fără nicio memorie a parcursului construirii identităţii sale publice, a început să se îngrijoreze până la insomnie şi anxietate de sănătatea „episcopilor, preoţilor şi a dascălilor din subordinea BOR”. Brusc şi fără prea mult răgaz pentru a putea pricepe minimal metamorfozarea, Biserica devine relevantă din punct de vedere social pentru domnia sa.

Ceea ce m-a impresionat, într-un mod cu totul aparte, este că a glisat grijuliu această preocupare „legitimă”, în vreme de contaminare iminentă, şi către dascăli (către cantori, cum se spune în Ardeal). Astfel, îmbrăţişarea este completă şi indiscutabil legitimată: nimeni nu este privat de o asemenea dragoste integratoare şi „revigorantă”, cu glazură de progresism stângist radical.

Exceptând tendinţele tâlhăreşti şi simţul profetic, am convingerea că în atitudinea fratelui nostru întru credinţă Emil Moise s-a „reîncarnat” un personaj celebru din romanul „Crimă şi pedeapsă” scris de F.M. Dostoievsky. Raskolnikov, că despre el aducem vorbire, după o perioadă de spitalizare, de pe la mijlocul Postului Mare până în Săptămâna Mare, relatează un vis pe care l-a avut: peste omenire s-a abătut o ciumă, care îşi avea originile în „străfundurile Asiei” şi care pătrundea vertiginos înspre Europa. Microbul ciumei conţinea „inteligenţă şi voinţă”, atacându-i, cu precădere, doar pe anumiţi oameni. Aceştia, odată contaminaţi, deveneau nebuni şi posedaţi. Atins de boală, fiecare om în parte, se considera „inteligent şi sigur că stăpâneşte adevărul”. Întreaga lume s-a transformat într-un haos de nedescris. Scăpau de această molimă cumplită doar cei aleşi, puţini la număr, „meniţi să fie începutul unei noi omeniri şi al unei noi vieţi, să înnoiască şi să cureţe pământul” (Crimă şi pedeapsă, Polirom, 2011).

Păstrând proporţiile şi eliminând orice adjectiv infamant, fratele întru credinţă Emil Moise este pătruns de convingerea că virusul, care ne tulbură liniştea şi cutumele, îi preferă, în mod predilect, pe slujitorii Domnului: „În acest context este clar că preoţii ortodocşi din România au fost cea mai expusă categorie de persoane la contaminarea cu virusul Cov-19”. Aceştia, adică preoţii, pentru a fi în spiritul totalitarismului progresist, sunt nebuni şi posedaţi. Singurii vrednici de a scăpa de această molimă şi de a regândi lumea din temeliile ei sunt cei care au beneficiul incandescenţei becului iluminismului şi sunt branşaţi la energia marxismului cultural.

Şi pentru ca visul să fie perfect, fratele nostru întru credinţă Emil Moise, împreună cu alţi confraţi de ideologie egalitaristă, au făcut un pas măreţ înainte şi au identificat responsabil şi obsesiv protector agentul patogen al acestei pandemii: linguriţa de împărtăşanie.

Pentru a face faţă cu brio pandemiei, acest „amplificator de viruşi”, care este linguriţa euharistică, trebuie eliminat imediat pentru a nu atenta la siguranţa sănătăţii publice a conaţionalilor noştri.

În ceea ce priveşte stoparea pandemiei, aproape că nici nu mai este nevoie ca oamenii de ştiinţă să inventeze antidotul la coronavirus, pentru că leftiştii totalitari români au dat deja lovitura de graţie: distrugeţi toate linguriţele cultice şi aşa veţi scăpa de virusul mortal.

Dacă mi se îngăduie o mică ironie şi recunoscând riscul unei asumate forţări, putem crede că soluţia s-ar afla tot în ograda Bisericii, nu în laboratorul atotputernicului zeu al ştiinţei, care aşteaptă legat de mâini şi de picioare până vine soluţia salvatoare de neam şi criză medicală de la leftiştii radicali români. Tot aşa precum nu s-au gândit nici în cel mai „frumos” coşmar al neomarxiştilor că veni-va vremea ca Biserica să ajute spitalele, chiar dacă marota iluminiştilor moderni era „vrem spitale, nu catedrale”. [Întreb între acolade ca nu cumva să se simtă ofensat fratele nostru întrucredinţă Emil Moise că devin intruziv în ceea ce priveşte activităţile civice ale domniei sale: care este partea de contribuţie financiară a Asociaţiei sale la atenuarea crizei medicale cu care ne confruntăm?]

Unii au nevoie şi de justiţie pentru a scăpa, „conform legii”, de inamicul numărul unu al naţiei române în vreme de molimă: linguriţa de împărtăşanie.

Ceea ce mă îngrijorează până la exasperare este că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pur şi simplu, ignoră cu bună ştiinţă această măreaţă realizare a membrilor mişcării neocomuniste şi neomarxiste române. Un asemenea boicot, în plină criză medicală şi umană, este impardonabil şi demonstrează un cumplit dispreţ faţă de întreaga umanitate, începând din Asia, trecând prin Europa, Australia şi terminând cu America.  

Este de la sine înţeles că „prietenii” Bisericii, prin această viclenie progresistă şi profund intolerantă (vai, am recurs la un abuz de am îndrăznit să îi etichetez pe „apostolii” toleranţei şi ai diversităţii de opinie şi  de credinţă cu un asemenea adjectiv care este „genetic” şi exclusiv „predestinat” doar creştinilor) vor să ne convingă că ideologia dă viaţă, iar credinţa ucide. Din fericire, istoria umanităţii ne demonstrează, cu vârf şi îndesat, altceva: întotdeauna ideologiile totalitare (fascismul, comunismul şi toate ismele), inclusiv corectitudinea politică, ucid, în mod sigur şi fără preferinţe, în numele unei vieţi noi, în numele omului nou şi în numele unor concepte noi de gândire.

Fratele întru credinţă Emil Moise şi partizanii săi din ramura ideologică recent statuată şi mincinos autodefinită prin referendum intern ca fiind „de centru dreapta modern” cred în valoarea libertăţii religioase pentru orice altă credinţă şi mai puţin pentru cea ortodoxă. Mai precis, aceasta nu poate fi aplicată niciodată pentru „clericii Bisericii Ortodoxe Române (preoţi şi călugări)”, ca să citez din textul unui denunţ deja celebru, prin absurdul lui, şi care a identificat antidotul la coronavirus: scoaterea, prin decizie de tribunal, a linguriţei de împărtăşanie din cultul Bisericii.

Niciodată nu m-am gândit – probabil pentru că nu am putut anticipa duhul vizionar-oniric al hristofobilor –  că se poate intra în şoc anafilactic, cu spasme ideologice şi cu răspândire naţională, ca urmare a unei alergii severe, care s-a radicalizat, în aşa măsură, încât, în subsidiar, nu mai contează linguriţa, cât Cine este în linguriţă: Hristos, Doctorul trupurilor şi al sufletelor. Contează că cei mai gălăgioşi, fricoşi şi precauţi, ca într-un teatru absurd, nu sunt cei care se împărtăşesc în mod curent, ci cei care nici măcar în coşmarurile cele mai înfricoşătoare, ca cel al lui Raskolnikov, nu se vor împărtăşi nici măcar cu Hristos, darmite din aceeaşi linguriţă cu toţi credincioşii.

Cred că acţiunea virusopatică a moleculelor organice din ADN-ul progresiştilor totalitari ţinteşte în această direcţie: deformându-l structural prin ideologie şi tâlhărindu-l pe creştin de Împărtăşanie, de Liturghie, de fapt, îi provoacă infarct miocardic şi îl deposedează de însăşi raţiunea de a fi în Biserică: împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Ca să mă exprim sentenţios, îi asigurăm pe salvatorii neamului de molima care ne bântuie că „nu mor caii când vor câinii”.