Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, PARCA PACEA S-A LUAT DE PE PAMANT, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. Sa fim UNITI in fata potrivnicului!” (audio)

“SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENICI!”

“Pentru a iesi din aceasta stare in care ne aflam, si in care se afla omenirea, indemnul nostru nu este altul decat acela de a ne curati prin Taina Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii dar, mai intai de toate, printr-o intoarcere inlauntrul nostru, prin venirea in sine – atat cei mari, cat si cei mici. Atat cler [cat] si popor, indiferent de rang, sa isi vina in sine, sa se trezeasca…“

***

Vedeti si:

***

Predica Arhim. Melchisedec, staretul Man. Putna, la Duminica a 27-a dupa Rusalii (a femeii garbove) (8 decembrie 2013):

“Poate, mai mult ca niciodata asistam astazi la o criza de discernamant… Crestinii nostri nu mai sunt atenti la aceste ispite, si se lasa foarte usor prinsi“

“Preacuviosi Parinti si frati, iubiti credinciosi, se cuvine sa multumim Preabunului Dumnezeu ca iata, ne-a dat sanatate si putere, ca sa ne apropiem cu pasi grabiti de praznicul cel mare al Nasterii Domnului Iisus Hristos. Si ne-a dat sanatate si putere ca sa participam la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie din ziua de astazi. E o zi de duminica, am spune noi, deosebita. Nu ca ar fi ceva mai deosebit ca in celelalte duminici din cursul anului, dar totusi astazi, Mantuitorul Hristos ne-a grait noua prin cuvantul Evangheliei, ce s-a rostit astazi aici, si cuvantul Apostolului, despre garbovirea aceea, despre neputinta trupeasca, dar noi, crestinii, trebuie sa ne ducem cu gandul la garbovirea cea duhovniceasca. Garbovire duhovniceasca este atunci cand omul robit de patimi, robit de pacate, nemailuand armele pe care Hristos i le-a dat, pe care Hristos i le-a dat la indemana, se lasa biruit si se garboveste mai mult.

Si am zis – mai sunt doua saptamani si jumatate pana la praznicul Nasterii [Domnului] -: e vremea ca intreaga crestinatate sa iasa din aceasta garbovire sufleteasca, caci, vedeti dumneavoastra, necazurile si ispitele s-au inmultit parca mai mult ca oricand. Oriunde te-ai uita pe fata pamantului, parca nu mai gasesti pace si liniste. Crestinii sunt prigoniti, crestinii care tin cu adevarat buna randuiala si buna vietuire nu mai sunt vazuti cu ochi buni. Clerul este si el, mereu, de la o zi la alta, parca tot mai impins deoparte. Iata, manastiri distruse, cum se intampla in Siria in ziua de astazi, Manastirea Sfintei Tecla din Siria, care a fost distrusa aproape in intregime. Maicile de acolo, in jur de vreo saisprezece, maici, impreuna cu stareta lor, au de suferit. Au fost luate, inchise, persecutate. Iata, parca pacea s-a luat de pe pamant.

Si, vedeti dumneavoastra, parca in ultimii ani, ispite tot mai mari sunt in perioada de pregatire fie pentru Postul mare, fie pentru Postul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos; in perioada de pregatire pentru marile sarbatori. Noi intelegem, noi crestinii ne dam seama foarte bine de ispitele si incercarile pe care potrivnicul le seamana si le aduce dar cred eu ca, parca in mod deosebit, crestinii nostri nu mai sunt atenti la aceste ispite, si se lasa foarte usor prinsi de unele si de altele. Si, in felul acesta se ajunge la acea garbovire sufleteasca – nu numai la o garbovire trupeasca, nu numai la o uratire a vietii si a chipului pe care Dumnezeu ni l-a dat, ci la o uratire a sufletului, de acum, prin patimi si pacate. Si omul nu mai are discernamant. Caci, poate, mai mult ca niciodata asistam astazi la o criza de discernamant. Parca din intreaga lume s-a luat discernamantul, adica dreapta socoteala, buna chibzuire, buna randuiala, buna vietuire, de care avem atata nevoie.

De aceea, pentru a iesi din aceasta stare in care ne aflam, si in care se afla omenirea, indemnul nostru nu este altul decat acela de a ne curati prin Taina Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii dar, mai intai de toate, printr-o intoarcere inlauntrul nostru, prin venirea in sine – atat cei mari, cat si cei mici. Atat cler [cat] si popor, indiferent de rang, sa isi vina in sine, sa se trezeasca, sa isi dea seama fiecare de locul pe care il ocupa, de rangul pe care il are, de misiunea pe care o are, si sa se aseze in propria-i matca, sa se aseze in fagasul acela al normalitatii, al dragostei fata de valori, al dragostei fata de valorile sfinte, bune si curate.

L-am auzit pe Mantuitorul Hristos graind prin Apostolii sai cuvant deosebit de intarire:

“Priviti la inaintasii vostri cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta“.

De ce in Biserica noastra, in sinaxarul Bisericii noastre, sunt pomenii atatia sfinti? Iata, astazi, un Sfant Cuvios Parinte, Patapie, ale carui sfinte moaste se pastreaza undeva in sudul Greciei – intr-o pestera a trait el. Ieri am avut-o pe Sfanta Filoteea de la Curtea de Arges. Cu o zi mai inainte pe bunul Nicolae, pe Sfantul Nicolae, cel din Mira Lichiei, care a stiut sa faca daruri si care a stiut sa apere dreapta credinta. Ei bine, peste cateva zile, in ziua de doisprezece, vom avea pomenirea Sfantului Ierarh Spiridon, un alt aparator al adevarului si al dreptei credinte, un alt aparator al valorilor, al valorilor credintei noastre sfinte. De ce fac referire la acestia? Pentru ca ei sunt ca niste stalpi, si la ei trebuie sa alergam. Ei sunt modele, si cand cineva nu mai are model in viata lui, acela nu merge bine pe calea cea buna.

Mai intai de toate Evanghelia ne sta noua ca indemn si povata, cuvintele parintilor, vietie sfintilor, cuvintele inaintasilor nostri. Iata, vom intra in anul care urmeaza [s-a spus in 2013, n.n.] in Anul Sfintilor Brancoveni, care au stiut sa marturiseasca si sa pazeazca credinta cea dreapta. Ei bine, acestia toti ne sunt noua modele si la aceste modele trebuie sa tindem. Un model este atunci cand el straluceste, cand cineva straluceste prin viata, prin virtutile, prin tot ceea ce a facut si a lasat el. Pentru ca valoarea unui om consta in cuvantul si fapta sa, valoarea unui om sta in ceea ce a lasat el urmasilor pozitiv. Caci vedeti, in ziua de astazi sunt si multe exemple rele, sunt si multe exemple negative de care trebuie sa ne pazim.

Ei bine, pentru a iesi la lumina si pentru a trai pentru lumina, am auzit astazi foarte frumos cuvantul Apostolului de la Efeseni, capitolul 6, versetele zece pana la saptesprezece, cum trebuie sa luam toate armele lui Dumnezeu. Si acolo au fost mentionate armele care ne sunt noua date, pentru ca fiecare arma de acolo are simbolismul si puterea ei, si coiful marturisirii, al marturisirii adevarului, si puterea de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu. Veti spune: “dar nu-mi este dat mie“. Fiecare dintre noi trebuie sa fim niste misionari, si fiecare dintre noi suntem niste misionari prin fapta si cuvantul pe care noi il rostim.

O data, un episcop al Romei, ii spune ucenicului sau – daca nu ma insel Papa Silvestru -, ii spune ucenicului sau:

“Astazi sa mergi la propovaduire!“.

“Cum, eu, ce sa spun cetatii?“

“Mergi dintr-un capat in altul al cetatii, cu viata ta, cu pasii tai“.

Si a mers dintr-o parte intr-alta.

Si numai prin gesturile noastre, prin faptele noastre, prin comportamentul nostru, putem sa ridicam sau putem sa daramam, putem sa sprijinim sau putem sa nimicim pe cineva. Un simplu gest al nostru, o simpla privire a noastra, un gest de dragoste, este mai mult decat oricare alta fapta a noastra, caci dragostea biruieste.

De aceea, fiind in aceasta perioada a Postului Craciunului, cand iata, vor rasuna si au inceput deja sa rasune in bisericile noastre colindele, vestea Nasterii [Domnului] – si mai inainte, acum cateva minute in urma, am auzit aici cantandu-se “Veseleste-te, gateste-te Betleeme, veseleste-te, impodobeste-te iesle, adevarul a venit, umba a trecut“. Oare a trecut cu adevarat umbra, a trecut oare umbra din sufletele crestinilor nostri? Sau umbra regimului de trista amintire inca mai persista in sufletele multora, caci faptele o dovedesc pe deplin, caci din visteria inimii graieste omul si savarseste omul. De aceea sa luam aminte, sa ne pazim viata noastra curata si intreaga, sa stim sa fim lumina pentru cei din jur, sa stim sa fim exemple bune pentru ce din jur, pentru ca viata trece, se duce, dar faptele raman.

Ce a ramas de la Maria Sa Stefan? Cetati, cateva pe ici, pe colo. A zidit atatea biserici si manastiri, a zidit atatea cetati, dar din cetatile si casele domnesti ale Mariei Sale pe ici, pe colo, gasim cateva ruine. Dar Casele lui Dumnezeu au ramas, ceea ce a daruit lui Dumnezeu a ramas. Crucea ramane, pentru ca este semn al biruintei, pentru ca noi pe cruce il avem pe Hristos. Crucea noastra nu este goala, ci este impodobita cu sangele si cununa de spini a lui Hristos. Noi nu ne inchinam si nu veneram un semn gol. De aceea crucile raman, crucile de pe bisericile noastre, de pe lacasurile sfinte, raman. Si acestea toate vor dainui, pentru ca Dumnezeu este cu noi, Hristos este cu noi si a fagaduit ca este cu noi pana la sfarsitul veacurilor. De aceea, dragii mei, sa ne imbarbatam, sa ne incurajam unii pe altii, sa ne sprijinim unii pe altii, sa fim uniti spre cele bune, sa fim uniti si sa ne sprijinim pe calea ceea buna, batatorita de sfintii nostri stramosi, de inaintasii nostri.

Cat de frumos Maria Sa Stefan a stiut sa impodobeasca intreaga-i tara cu lacasuri sfinte, pe care noi trebuie sa stim sa le pazim si sa mergem de la una la alta, inchinandu-ne si chemand numele Lui Dumnezeu. Caci aceasta inseamna viata: a avea viata inlauntrul nostru. A avea viata inseamna a avea pe Hristos. Si nu ne este teama atunci cand il avem pe Hristos. Cu Hristos vom birui si cu Hristos ne vom arata biruitori asupra pacatului, si vom iesi din garbovirea aceasta in care parca satana ne atrage de la o zi la alta.

Frumos a spus Parintele [Hrisostom] in cuvantul sau despre garbovire, ca diavolul se bucura, asta este bucuria diavolului, cand il vede pe om daramat, cand il vede pe om asezat la pamant, cand il vede pe om adus catre cele de jos si nu catre cele de sus, cand il vede pe om biruit. Aceasta-i bucuria satanei, caci pacatul, si slujirea pacatului, este hrana si slujba a diavolului – asa cum am mai spus aici, si cum lucrul acesta este aratat limpede, clar, in canoanele si randuielile, in pravila bisericeasca.

De aceea, dragii mei, timpul vietii noastre este timp sfant. Sa stim sa-l pretuim, sa stim sa-l dam lui Dumnezeu, sa stim sa-I oferim lui Dumnezeu ceea ce este mai bun. Mintea si inima noastra, sunt lacasuri ale lui Dumnezeu. Sa nu le facem vase pline de necuratie, sa nu ne lasam robiti de pacat, care nu inseamna altceva decat garbovire sufleteasca.

Faca Bunul Dumnezeu ca perioada aceasta in care noi traim, sa ne fie noua de trezire a constiintei noastre, a constiintei si a vietii noastre celei intru Hristos Iisus, Domnul nostru! Si, daca vom fi treji, limpezi, atunci vom sti ce avem de facut, atunci viata noastra va urma un curs limpede si clar. Si cat de bine este cand il avem pe Hristos Domnul! In felul acesta, pregatiti, vom ajunge la praznicul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos si atunci si mintea si inima noastra va fi pregatita, asa cum indemna cantarea: ca un Bethleem. Bethleem nu inseamna altceva decat casa a painii, casa a binefacerii. Ei bine, ce frumos este ca sa ai mintea si inima ta, ca sa faci din mintea si din inima ta o casa a painii. Adica, acolo, sa fie permanent, sa se salasluiasca bunatatea si blandetea, dragostea, care, acestea, nu sunt altceva decat gandirea si dorirea lui Dumnezeu! Dumnezeu gandeste binele si doreste binele. Noi, infaptuindu-l, nu facem nimic altceva decat sa implinim aceasta dorinta a Lui Dumnezeu. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca dorirea Lui sa fie si dorirea noastra, ca simtirea Lui sa fie si simtirea noastra! Si va fi, de vom sti sa ne smerim, de vom sti sa ne marturisim, si de vom sti cum sa primim Sfintele si Dumnezeiestile Taine! Caci spune Sfantul Nicolae Cabasila, atunci cand ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hrisos, trupul meu se face una cu Trupul Lui, sangele meu se face una cu Sangele lui, si atunci, daca il am pe El, nu vom avea nici o teama, caci Dumnezeu este cu noi pana la sfarsitul veacurilor. Amin!

Iubitii mei, intrucat am anuntat acum cu, daca nu ma insel, vreo saptamana jumatate, doua, in urma, – pentru ca sunt vreo cateva cazuri de crestini care au diferite probleme de sanatate -, in zilele acestea ce urmeaza, in toata saptamana aceasta ce urmeaza, de maine, de luni, si pana sambata inclusiv, vom savarsi Taina Sfantului Maslu dupa Sfanta Liturghie, aici, la noi. In jur de ora noua va incepe, in fiecare zi, mai devreme sau mai tarziu, imediat cum se va incheia Sfanta Liturghie, iar Parintii slujitori ai Manastirii s-au organizat in asa fel incat in fiecare zi sa fie cate sapte preoti, asa cum cer si randuielile si canoanele Bisericii noastre. Deci daca dintre dumneavoastra cineva doreste sa participe, are un bolnav, are pe cineva, are un copil, are pe tata, pe mama, pe cineva, daca poate sa participe este foarte bine, iar daca nu, poate sa trimita acolo un pomelnic pentru rugaciune ca sa fie pomenit la Taina Sfantului Maslu. Iar la Taina Sfantului Maslu, atunci cand mergeti, luati si un pic de untdelemn si un pic de faina, si la sfarsit, dupa Taina Sfantului Maslu, sa le luati inapoi la casa dumneavoastra, daca veti binevoi, si acolo sa pui si in candela, si sa iti faci acolo si o bucata de paine, o turtita din faina respectiva, cu untdelemnul de la Sfantul Maslu, caci prin acestea ne sfintim si ne hranim, si primim sanatate de la Dumnezeu, Mantuitorul Nostru. Am vazut pe multi care au primit vindecare, si multi s-au folosit de rugaciunile preotilor si slujitorilor sfintelor noastre biserici si manastiri, doar numai atat, sa stii cum sa iei, sa stii cum sa ceri de la Dumnezeu, caci Dumnezeu da celor care cer de la El. Deci cine doreste ca sa participe este binevenit. Inger de pace la toata lumea si bucuria manturii!

Va mai amintesc, am spus de Sfantul Spiridon, pomenirea Sfantului Spiridon este pe doisprezece. De aceea va mai retin si cu aceasta un pic. Moastele lui, ale Sfantului Ierarh Spiridon, sunt intregi, in insula Kerkyra. Papucii Sfantului Spiridon sunt schimbati in fiecare an, stiti asta o parte dintre dumneavoastra. De ce? Pentru ca, asa spune in viata lui, atunci cand cineva il cheama, Sfantul pleaca si il ajuta si de aceea i se rod talpile papucilor lui. Si in fiecare an papucii din picioarele Sfantului Spiridon sunt schimbati. Eu am vazut cu ochii mei, si am primit si eu o bucatica din vesmantul din care se confectioneaza papucii Sfantului Spiridon. Am spus aceasta ca sa va castig, pentru a citi acatistul Sfantului Ierarh Spiridon. Care va putea sa participe, noi cred ca avem priveghere aici la noi, cine va putea sa participe la biserica este foarte bine, cine nu a putut, acolo, un pic de timp, zece minute, cincisprezece minute, douazeci minute, cat iti ia Acatistul Sfantului Spiridon, citeste-l, caci va veni si te va sprijini si nu te va uita! Amin!”

***

Cuvant al Parintelui Melchisedec Velnic, staretul Manastirii Putna, la Duminica a XXVII-a dupa Rusalii si praznicul Sfintei Mucenite Filoteea (7 decembrie 2014):

“Să ne întărim cu toții în râvnă și în dragoste, și să fim uniți!”

“Preacuviosi părinți și frați, iubiți credincioși, a trecut și sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, iată-ne în această Duminica, numită a XXVII-a după Rusalii, când Evanghelia ne-a pus nouă în fața ochilor acea minune săvârșită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu acea femeie care era plină de o neputință a ei trupească. Astăzi este și pomenirea Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, un Ierarh deosebit al Bisericii noastre, care a fost ales din rândul credincioșilor. Nu era până în momentul când a fost ales episcop, el nu intrase încă în cler, nu era nici diacon, nici preot. Si a fost ales direct episcop datorită virtuților sale și calităților sale pe care el le avea. Așa cum și Sfânta Mucenița Filoteea, o copilă de doisprezece ani, cum se arătă în viața ei, din frageda copilărie, și într-un moment, aș zice eu, de taină și de dăruire a Lui Dumnezeu, a primit cununa muceniciei din mâna tatălui ei. Iar Apostolul care s-a citit astăzi ne-a îndemnat pe noi “să ne îmbrăcăm cu toate armele dreptății lui Dumnezeu, pentru a putea sta în picioare“. Foarte frumos, și expresia aceasta spune foarte mult, “pentru a putea sta în picioare în vremea cea rea“ și se încheie Apostolul de la Efeseni, lucrând înăuntrul nostru cuvântul lui Dumnezeu.

Dragii mei, gândindu-ne și la minunea Mântuitorului, și la viața Sfântului Ambrozie, și la viața Sfintei Filoteia, și ținând cont și de minunea, cuvântul pe care l-a spus Mântuitorul Hristos prin gura Apostolului Pavel de a sta drepți pentru frica lui Dumnezeu, având mijloacele noastre încinse cu puterea adevărului, și având cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre – ținând cont de toate acestea-, se cuvine ca și noi să ne întărim sufletește și să ne silim în a pregăti inimile noastre pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu. Și o cântare din aceste zile care s-a rostit și aici la noi, la slujba de aseară, și se va rosti până în ajunul Nașterii [Domnului], spune în felul acesta: “Gătește-te Betleeme, împodobește-te iesle“. Cred eu că în această zi se cuvine ca noi toți să ne îndreptăm cu mintea și inima noastră spre ceea ce suntem noi, să ne vedem, să ne cunoaștem, și să încercăm să devenim mai buni, și să pregătim cu adevărat inima noastră, făcând-o iesle cu adevărat pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu. Canoanele, rânduielile bisericești, spun că Postul Nașterii Domnului este pentru primirea Dumnezeiescului prunc. Așa cum poporul iudeu s-a pregătit pentru a primi Tablele Legii, și acelea scrise pe piatră, noi trebuie să ne pregătim pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu, prin înscrierea Numelui Său în inimile noastre. Și dacă reușim în viața noastră să facem lucrul acesta, acesta e cel mai de preț lucru, să înscrii în inima ta Numele Domnului Hristos. Și va spune cineva că e greu. E greu, intr-adevar, când omul nu vrea, și când omul nu nu se smerește. Dar într-o inimă înfrântă și smerită, Hristos, îndrăznesc să spun, rapid își face loc pentru că El vede că noi vrem. E ca și atunci când un copil întinde mâinile către părintele său, către mama sau către tata, ca să îl ia în brațe, și mama, și tata, se grăbesc pentru a îl prinde și a îl lua în brațe. Așa este Dumnezeu cu noi, când ne întindem mâinile către El, El se grăbește în a ne ieși nouă în întâmpinare.

Așa a făcut cu Sfânta Mucenița Filoteia, și Sfânta Mucenița s-a grăbit să facă și ea așa cu neamul nostru. Ca știți foarte bine – a amintit și Părintele despre viața sa în cuvântul său -, știți foarte bine cum nu s-a lăsat ridicată de la pământ, până ce nu a fost pronunțat numele Țării Romanești și cetatea Curtea de Argeș. Și cum s-au pronunțat acestea, ea s-a lăsat ridicată de jos, și au ieșit părinții noștri împreună cu Domnul Țării, și sfetnicii, și au întâmpinat-o. Aș zice iată, și aici o grabă, Sfânta se grăbește să vină spre noi, dar și noi, românii, valahii, ne grăbim să îi ieșim în întâmpinare. Si iată o fericită întâlnire, și împreună locuire, și împreună sălășluire, căci de atunci și până acum, fericită Filoteia rămâne ca maică ocrotitoare. Ea, o copilă, rămâne maică ocrotitoare a tuturor acelora care aleargă către ea și în nevinovăția și curățenia ei îl primește și îl întâmpină pe tot cel care aleargă și cheamă numele ei intru ajutor. Sfânta Filoteia este grabnic ajutătoare. În troparul ei, pe care îl cânta părinții de la Mănăstirea Curtea de Argeș până în ziua de astăzi, se spune: “care și acum pe cei bolnavi tămăduindu-i“. Am văzut de multe ori la Sfânta Filoteia, în anii din urmă, cum foarte mulți bolnavi alergau la Sfânta Filoteia, mame cu pruncii lor, și acolo găseau alinare, pentru că ea s-a grabit să vină în întâmpinarea noastră, dar iarăși spun, și noi ca popor, ca neam, ne-am grăbit să îi ieșim în întâmpinare. Ei bine, dragii mei, această grabă să nu o lepădam niciodată, în a ieși înaintea lui Dumnezeu și a îi spune lui Dumnezeu pasul, necazul, bucuria, frământarea noastră, și Dumnezeu va ieși și El în întâmpinarea noastră și va asculta și necazul și păsul și problemele noastre pe care le avem. Dar pentru aceasta trebuie să ne silim.

În viața noastră monahiceasca se spune că monah este cel ce se silește, adică în fiecare zi se silește pe sine să fie mai bun și să facă, să își împlinească pravila, canonul pe care îl are de făcut. Iată, Mănăstirea noastră s-a îmbogățit, la această sărbătoare, la praznicul acesta al Sfântului Nicolae și al Sfintei Filoteia, la îngemănarea aceasta, întâlnirea dintre sărbătorile acestea, s-a împodobit biserica noastră, mănăstirea noastra, cu nouă viețuitori, cu nouă monahi. Ei bine, aceștia datori sunt să aibă mereu înaintea ochilor pe Hristos, Cuvântul. Cuvintele Sfintelor Evanghelii trebuie să devină cuvintele lor. De aceea au primit în mâini Sfânta Evanghelie, Noul Testament, căci cuvintele Noului Testament trebuie să fie permanent pe buzele lor, așișderea și chemarea Numelui Domnului Iisus, căci a chema Numele Domnului Iisus este o bucurie, și trebuie să fie bucurie pentru fiecare. Și nu numai pentru ei, ci absolut pentru toți, a chema Numele Domnului, a te desfăta cu această cunoaștere a cuvântului lui Dumnezeu, este un izvor de multă bucurie pentru noi, creștinii și în mod deosebit, și mai mult pentru monahi, este o preocupare, este preocuparea de zi cu zi. Trăirea prezenței, cum spunea Părintele Arsenie Papacioc, sau cum spunea Părintele nostru Iachint, “eu mă silesc să îl am pe Dumnezeu înaintea ochilor“. Când unul din părinți i-a zis că “uite, astăzi eu am reușit să citesc câteva catisme sau un acatist acolo“, sau se plângea că nu a reușit să le citească, Părintele a zis acest cuvânt, “eu mă silesc să îl am pe Hristos înaintea ochilor“. Și dacă îl ai pe Hristos înaintea ochilor, ai absolut totul.

Dragii mei, facă Bunul Dumnezeu ca această zi de duminică și această sărbătoare a Sfintei Mucenițe Filoteia să ne fie nouă spre întărire în râvna și dragostea noastră către Dumnezeu. Nimeni să nu dea înapoi. Și mulțumim și Părinților slujitori, și Părintelui Meletie [Ierod. Meletie Shattahi, din patriarhia Antiohiei, Siria – n.n.] care a venit. L-ați văzut în zilele trecute, pe treizeci, și pe întâi, l-ați văzut la Patriarhie cu Părintele Ioan, și acum a venit aici la noi, și astăzi am liturghisit împreună și am rostit și ectenii și cântări, așa cum ați auzit, în limba arabă.

Să-i pomenim și să ne rugăm pentru ei, căci și ei la vremea lor s-au rugat pentru noi, căci acolo în Siria, care este și care a fost un leagăn al creștinismului, acolo este mormântul Sfântului Ioan Botezătorul, acolo este casa lui Anania, acolo este turnul unde a fost închis Sfântul Apostol Pavel, coșnițelele în care el a fost slobozit din turn și lăsat în afara zidului, și stâlpul Sfântului Simeon Stâlpnicul, de care ați auzit și care este zugravit aici, la baza acestui stâlp din partea stângă a dumneavoastră – dreaptă a noastră -, stâlpul Sfântului Simeon, locul unde a trăit Sfânta Muceniță Tecla, muntele ce s-a despicat să îi facă ei loc ca să nu fie prinsă de tatăl ei, izvorul Sfintei Tecla, și atâtea, și atâtea locuri, acolo, sfinte. Să ne rugăm pentru creștinii care sunt acolo, care trec acum prin clipe destul de grele. Știți foarte bine, Patriarhia noastră a făcut apel în primăvara acestui an, căci acolo de mai bine de un an de zile sunt grele încercări, și cum am mai amintit aici, Mitropolitul Pavel de Alep, nici acum nu se știe nimic de el, de un an și ceva de când a fost răpit, de când a fost luat de către necredincioși, de către păgâni. Ei sunt mucenici, foarte mulți dintre ei sunt mucenici. Cunosc cazuri de mărturisiri când tineri, care au fost obligați să se lepede de credința creștină, și speriați de moarte, au zis crezul acela musulman. Si când a văzut că tot degeaba este, că i-au zis musulmanii: “voi, creștinii, vă întoarceți înapoi la Hristosul vostru“, el atuncea a început să rostească iarăși Crezul. Si rostind Crezul, Simbolul Credinței noastre, așa s-au năpustit asupra lui și i-au luat zilele – și aceasta acum, în vremurile acestea, ale noastre! Deci aceasta e situația reală cu creștinii noștri ortodocși. Si acolo ei sunt puțini la număr. Noi suntem majoritari, dar acolo ei sunt puțini la număr, 5-7 %, mai mulți nu sunt. De aceea să vă rugați pentru ei, pentru Patriarhul Ioan dimpreună cu întregul Sfânt Sinod și toți creștinii din Biserica Siriei, pentru că sunt frații noștri. Și nu numai din Siria, ci și din celelalte țări arabe, musulmane, unde creștinii sunt prigoniți. Dar să știți că nu a fost perioada în istoria noastră a creștinismului când să nu sufere într-o anumită zonă, într-un anumit colț al pământului, creștinii, urmașii lui Hristos.

Facă Bunul Dumnezeu ca să ne întărim cu toții în râvnă și în dragoste și să fim uniți! Un popor dacă este unit, este tare. Un popor dacă este unit, atunci este tare în fața potrivnicului, căci și Hristos este acolo, în unitate. Acolo este Dumnezeul nostru, unde sunt doi sau trei – a zis El. Dar, altminteri, atunci când ne silim mai mult și ne unim inimile și cugetele noastre! În această putere care vine de la Hristos stă toată virtutea și tot urcușul nostru. Facă Bunul Dumnezeu ca noi toți să reușim să urcăm, și pace, și bucurie tuturor, Înger păzitor, și Dumnezeu Preabunul să asculte rugăciunile noastre, ale tuturor! Amin! […]“

Legaturi:

***

*