AL TAU SUNT EU, MANTUIESTE-MA! – Cuvantul Protos. Hrisostom de la Putna la Duminica Mariei Egipteanca: “CE VOM ALEGE? PE DUMNEZEU SAU LUMEA? Pentru noi, prezenta lui Dumnezeu este chinuitoare, pentru ca NU NE LASA SA NE FACEM VOIA…” (video, text)
“Pentru noi, prezenta lui Dumnezeu este chinuitoare, pentru ca nu ne lasa sa ne facem voia, nu ne lasa sa petrecem mai departe in placeri si in comoditate, si atunci nu vrem sa ne uitam in fata lui Dumnezeu, vrem sa amanam cat mai mult aceasta alegere, insa nu se va putea face asta la nesfarsit”.
„Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca – Atunci când vameșii și desfrânatele ne deschid drumul spre rai” –
Predică a Protos. Hrisostom (m-rea Putna)
la Duminica a V-a din Post (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca)
Preacuviosi Parinti si frati, iubiti credinciosi,
Iata-ne ajunsi la ultimul popas din acest Post, din acest drum anevoios si totusi frumos, din acest drum in care am simtit cu totii si durerea luptei impotriva pacatului, dar si mangaierile Dumnezeului celui viu.
Daca Triodul a inceput, dupa cum va aduceti aminte, cu Duminica Vamesului si a Fariseului, in care am vazut ca vamesul s-a intors indreptat la casa lui – cel care se smerea, nesocotindu-se vrednic a intra in biserica lui Dumnezeu, nesocotindu-se vrednic a fi numarat impreuna cu oamenii, acela s-a intros indreptat la casa lui, mai mult decat fariseul care implinea toata legea -, iata ca acum, in Duminica acestui Post, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Duminica care va trona si va lumina toata saptamana urmatoare, pana la sfarsitul Postului – sfarsit care va fi odata cu Duminica Floriilor – vedem astazi cum o femeie desfranata a atins desavarsirea.
Si atunci ne aducem aminte de o intamplare in care Hristos a fost ispitit de catre farisei. Si L-au intrebat acestia, zicand: “Cu ce putere faci Tu toate acestea?“. Si Hristos i-a intrebat: “Am sa va intreb si Eu un cuvânt: botezul lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu?“. Si ei, fariseii vicleni, si-au dat seama ca au fost pusi in incurcatura, pentru ca daca ar fi raspuns “de la oameni“, poporul s-ar fi rasculat impotriva lor, pentru ca il cinsteau ca pe un proroc. Daca ar fi raspuns ca “de la Dumnezeu“, atunci n-ar fi avut ce sa raspunda lui Hristos cand i-ar fi intrebat: “atunci de ce nu credeti in el?“. Si au raspuns: “nu stim“. Iar Hristos le-a spus: “atunci nici Eu nu vreau sa va raspund voua la intrebare“. Si le-a mai spus inca ceva: “Ce vi se pare? Un om avea doi copii si i-a trimis pe amandoi sa lucreze via. Primul dintre copii a zis: “ma voi duce”, dar nu s-a dus si celalalt a zis: “nu ma duc”, dar apoi, caindu-se, s-a dus. Cine dintre acesti doi a implinit voia tatalui lor?” Si fariseii au raspuns: “cel de-al doilea“. Si atunci Hristos le-a spus: “De aceea va spun voua ca vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in Imparatia Cerurilor” – pentru ca ei au crezut in cuvantul lui Ioan. Ioan Botezatorul a venit mergand pe calea dreptatii si voi n-ati crezut, dar acestia au crezut. Vamesii si desfanatele au crezut in cuvantul lui.
Iata cum vamesii si desfranatele merg inaintea noastra in Imparatia Cerurilor. Acest cuvant poate fi inteles si prin aceea ca vamesii si desfranatele ne deschid calea catre Imparatia Cerurilor, ne arata calea, ne arata un model de urmat. Bineinteles, nu trebuie sa fim asemenea vamesilor si asemenea desfanatelor ca sa putem urma pe Hristos, nu aceste lucruri trebuie sa imitam noi la ei, ci pocainta care a urmat acestora. Ei au crezut – a spus Hristos -, in cuvantul lui Ioan Botezatorul. Care este acesta? “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor“.
Postul cel Mare a inceput cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Adam dupa ce a afacut acea neascultare, mancand din Pomul Cunostintei Binelui si al Raului, s-a suparat pe Dumnezeu si s-a intors cu spatele la El, astfel incat atunci cand Dumnezeu a vrut sa repare gresala lui Adam, a vrut sa-l intoarca pe acesta la Sine, l-a strigat, a zis: “Adame, unde esti?“, insa Adam se ascunsese de El. Si atunci Adam, pentru ca nu a vrut sa se pocaiasca, nu a vrut sa se intoarca la Dumnezeu, a fost alungat din Rai. Spun Parintii ca Adam a fost alungat de Dumnezeu din Rai pentru ca prezenta lui Dumnezeu ii devenise lui Adam de nesuportat. Adam nu-L mai suporta pe Dumnezeu, nu mai suporta mustrarea pe care o vedea, mustrarea care ii aducea mereu aminte de gresala lui si, intorcandu-se cu spatele la Dumnezeu, s-a indepartat din ce in ce mai mult.
Si iata-ne acum in fata lui Ioan Botezatorul, care zice: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor“. Spun iarasi Parintii ca acest cuvant, pe care Dumnezeu Tatal i l-a insuflat lui Ioan Botezatorul este chemarea lui Dumnezeu catre Adam cel cazut, incercarea lui Dumnezeu de a reinnoda dialogul pe care Adam l-a intrerupt in Rai. Atunci l-a strigat: “Adame, unde esti?“. Acuma striga: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor“. Imparatia Cerurilor s-a apropiat, Dumnezeu a venit catre voi, intoarceti-va, fii ai oamenilor, cu fata catre El, nu mai stati cu spatele catre El, intoarceti-va cu fata catre El si pocaiti-va, intoarceti-va acolo de unde ati plecat, de langa Tatal! Acest cuvant l-au ascultat vamesii si desfranatele si, ascultandu-l, au intrat pe calea cea stramta si cu chinuri, pe calea cea care duce in inima lui Dumnezeu.
Auzim in Apocalipsa pe Hristos care zice: “Iata, Eu stau la usa si bat, de va voi cineva sa deschida, Eu voi intra si voi cina impreuna cu El si cu Tatal Meu“. “Iata, Eu stau la usa si bat“. Cine oare ii deschide lui Dumnezeu? Nu stam oare toti intr-o asteptare plina de ezitare, intr-o asteptare vinovata?
Orice om, spun Sfintii Parinti, va fi pus odata in viata inaintea vesniciei, inaintea inevitabilului acestei vesnicii. Orice om, oricat de cazut ar fi, va avea inaintea ochilor sai, in timpul vietii, aceasta alegere: lumea sau Dumnezeu. Il vom alege pe Dumnezeu sau vom alege lumea? Il vom primi pe Dumnezeu sau vom ramane [cu] lume[a]/ [ai lumii]? Pentru ca nu se poate sa fii si [al lumii] si sa fii si al lui Dumnezeu.
Noi nu-L primim pe Dumnezeu, pentru ca noi stim, in launtrul nostru, ca daca L-am primi pe Dumnezeu, asta ar insemna sa punem capat intregii vieti pe care am dus-o pana acum, intregului sir de alegeri pacatoase, intregului sir de placeri vinovate. Daca Il invitam pe Hristos in viata noastra, asta inseamna sa punem punct vietii noastre pacatoase, inseamna sa ne lepadam de noi insine, inseamna sa ne lepadam de ceea ce este necurat, pentru ca nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor. Dumnezeu nu se atinge de nimic necurat, trupul nostru nu poate sa fie cum spune Sf. Ap. Pavel, si templu al Duhului Sfant si un trup al desfranatei. Asa incat, ce vom alege? Pe Dumnezeu sau lumea?
Vamesii si desfranatele, de care vorbeste Hristos, au ales. Pentru ei, prezenta lui Dumnezeu nu mai este chinuitoare. Ei au simtit in modul cel mai brutal cu putinta ce inseamna ca viata ta sa fie chinuitoare cu adevarat, ce inseamna ca pacatul tau sa te arda, sa te arda cu foc nestins, cu foc care nu curata, ci numai ustura. Pentru ei alegerea a fost oarecum simpla, pentru ca ei simteau deja lumea aceasta si viata lor, o simteau chinuitoare. Pentru noi, ceilalti, prezenta lui Dumnezeu este chinuitoare, pentru ca nu ne lasa sa ne facem voia, nu ne lasa sa petrecem mai departe in placeri si in comoditate, si atunci nu vrem sa ne uitam in fata lui Dumnezeu, vrem sa amanam cat mai mult aceasta alegere, insa nu se va putea face asta la nesfarsit.
De ce a vorbit Hristos despre vamesi si despre desfranate? Pentru ca si vamesii si desfranatele au un lucru comun: ei iubeau. Bineinteles, unii iubeau averile, vamesii, iar ceilalti, desfranatii, desfranatele iubeau placerea trupului. Insa au ales, au fost ca acel negustor de care se vorbeste in Evanghelie, care gasind intr-o tarina o comoara de mult pret, a vandut tot ce avea si a cumparat acea tarina. Un crestin asa intelege sa urmeze lui Hristos, sa dea, cum spune romanul, “toate pe una“, sa lase pe toate in urma si sa alerge privind inainte la tinta, care este Hristos.
Ati auzit in Evanghelia Cuvioasei Maria Egipteanca despre femeia cea pacatoasa care a spalat cu lacrimi picioarele lui Hristos si le-a uns cu mir. Acea femeie, mai inainte ca Hristos sa spele picioarele uncenicilor a spalat picioarele Stapanului, acea femeie nu contenea sa planga si sa spele cu lacrimile ei picioarele Stapanului. Ea, care nu era vrednica sa stea cu ceilalti oameni, ea, care ar fi trebuit [potrivit Legii vechi] sa fie omorata cu pietre, a indraznit si s-a apropiat de Hristos. De aceea, Hristos, cand a vazut ca Simon fariseul carteste, i-a dat pilda aceea cu camatarul care avea doi datornici, unul cu 500 si altul cu 50 de dinari, si pe care i-a iertat. Si atunci Hristos il intreaba care este criteriul dupa care judeca Dumnezeu. Deci, intreaba Hristos, care dintre acestia doi il va iubi mai mult pe camatar? Desigur ca cel caruia i s-a iertat mai mult. Vedem asadar ca Dumnezeu face tot pentru ca sa fie iubit de catre noi. El doreste ca noi sa-L iubim. Ceea ce facem sa facem din iubire, nu din datorie.
Si atunci s-a intors catre femeia pacatoasa si a zis: “Iertate sunt pacatele ei cele multe, ca mult a iubit“. Sf. Ioan Scararul talcuieste acest cuvant si zice ca aceasta femeie a putut sa schimbe toata iubirea ei trupeasca in iubire de Hristos si de aceea a primit acest dar al curatiei inimii.
Sfanta Maria Egipteanca este modelul poate cel mai bun, modelul perfect al pocaintei. Ea ne arata aceasta cale, aceasta trecere de la iad la rai. Si ea ne arata ca pocainta are doua parti. Prima parte este pocainta cea ascetica, sau, daca vreti, putem sa-i spunem pocainta psihologica. Pocainta aceea care ne indeamna pe noi, avand pacatele noastre inainte, sa ne caim inaintea lui Dumnezeu, sa plangem, sa ne nevoim pana cand il vom convinge pe Dumnezeu, prin aceste cuvinte: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“. Nu este intamplator faptul ca la inmormantarea unui calugar acest stih troneaza in toata slujba inmormantarii: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“. Pentru ca viata de manastire este viata de pocainta, spun Parintii. Asadar prima parte a pocaintei este cea in care omul se chinuie pe sine insusi, convins fiind ca pacatele lui il murdaresc in asa masura incat harul lui Dumnezeu nu poate sa mai incapa in el. Durerea pentru indepartarea de Dumnezeu si chinul, arsura pacatului, spun Parintii ca sunt acelea care sondeaza pana in adancul sufletului, asemenea unui sfredel. Aceasta pocainta, aceasta cainta de inceput a omului sapa in adancul lui pana cand ajunge la chipul lui Dumnezeu care este ascuns acolo. Si acesta este momentul in care, asa cum citim in Pilda Fiului Ratacitor, omul isi vine in sine, adica isi aduce aminte cine este, ca este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu pe care el L-a lepadat si L-a parasit. Si atunci un singur lucru mai doreste, sa se intoarca in casa Tatalui, sa fie alaturi de el. Atunci, cu adevarat, toata inima lui striga: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“. Acesta este punctul in care pocainta se transforma. De aici incolo incepe cea de-a doua parte a pocaintei, cea despre care Sf. Ioan Gura de Aur zicea ca Dumnezeu-Hristos ne-a adus-o si nu numai ca ne-a adus-o, dar o si face pentru noi, o face in locul nostru. Pentru ca Dumnezeu, care este Parintele indurarilor si Dumnezeu a toata mangaierea, nu poate sa sufere pe fiul Sau chinuindu-se. Si atunci cand aude acest cuvant din toata inima lui: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“, Hristos ii raspunde: “Fiul meu esti tu, eu astazi te-am nascut“. Si Hristos preia toata pocainta acelui om si acel om se simte unit cu Hristos in aceasta pocainta.
Daca vreti, asa cum spunea Sf. Ap. Pavel, in Epistola cate Galateni, ii distingea pe oamenii care sunt ai lui Hristos, care si-au supus viata lui Hristos, spunea asa: “Iar cei ce sunt ai lui Hristos si-au rastignit trupul impreuna cu poftele si cu patimile lor“. Aceasta este prima parte a pocaintei. Cea de-a doua parte o exemplifica tot Sf. Ap. Pavel zicand: “M-am rastignit impreuna cu Hristos si de acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” si “Eu traiesc de acum in credinta cea intru Hristos“, adica de acum inainte Hristos este cel care ma poarta si eu traiesc prin credinta in El, adica incredintandu-ma in mana lui Hristos, ca Hristos ma va duce fara putinta de ratacire la dreapta Tatalui, ma va duce in casa Tatalui. Aceasta este pocainta.
Intai sa ne lepadam de pacatele noastre, sa ne indureram pentru ca suntem departe de Dumnezeu si sa ne straduim, daca este cazul, inima, sa inteleaga si sa strige: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“. Si sa ne rastignim trupul impreuna cu poftele si cu patimile. Asa a facut Sf. Maria Egipteanca. Ea, intrand in Iordan s-a luptat cu pacatul atat de mult, incat, dupa cum marturisea ea insasi, cand venea pacatul cu furie asupra ei, amintirea pacatelor si insusi diavolul venea asupra ei, ea se rastignea cu fata la pamant si dorea mai degraba sa moara decat sa faca pacatul sau sa primeasca macar un gand. 17 ani a trait in desfranare, 17 ani s-a luptat in felul acesta cu pacatul.
Si, dupa ce a trecut aceasta perioada, atunci cand ajunsese deja la capatul drumului, Staretul Zosima a auzit-o ca vorbea din Scripturi si a intrebat-o: “Au doar, maica mea, tu ai citit din cartea lui Iov si din Psalmi, ca te aud vorbind de acolo, cunosti Scriptura?“. Si i-a raspuns: “Parinte, eu n-am avut timp sa citesc, eu m-am dedat numai pacatelor, insa cuvantul lui Dumnezeu care este viu si lucrator, vesteste cunostinta robilor Sai“. Deja Sfanta Maria Egipteanca era purtata de catre Hristos-Cuvantul, deja pocainta era savarsita in ea de catre Hristos, deja ea era desavarsita in pocainta.
Spun Parintii ca tot cel care se pocaieste cu adevarat, din suflet, va primi darul cel mare al curatiei inimii, fara de care nimeni nu poate vedea fata lui Dumnezeu, caci este scris: “Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu“. Pocainta este cea care ne aduce acest dar. Curatia inimii ni se da in dar. Noi nu ne curatim prin pocainta noastra, ci doar ne deschidem inima, noi doar ii spunem cinstit, din toata inima lui Hristos: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“. Si atunci Hristos, care este Dumnezeul indurarilor si a toata mangaierea, va mangaia inima noastra suferinda si va curata aceasta inima si o va duce la dreapta Tatalui.
Sfanta Maria Egipteanca este cea care ne arata drumul catre calea imparateasca. Sfanta Maria Egipteanca este cea care s-a ridicat deasupra iubiri pamantesti, pentru ca a stiut sa o transforme in iubire de Dumnezeu. Sa ne rastignim asadar trupul impreuna cu poftele si cu patimile lui si sa strigam lui Dumnezeu: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!“. Si credincios este Dumnezeu fagaduintei Sale, si El ne va raspunde tuturor, fiecaruia in parte, “Fiul Meu esti tu, Eu astazi te-am nascut“. Amin!
Legaturi:
Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE
Duminica Sfintei Maria Egipteanca: SFASIEREA INIMII SI RASTIGNIREA IUBIRII DE STAPANIRE
***
Sf. Teofan Zavoratul: DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!
Sfantul Teofan Zavoratul: CE PACE POATE FI INTRE CRESTIN SI LUME?
CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia?
4 Commentarii la “AL TAU SUNT EU, MANTUIESTE-MA! – Cuvantul Protos. Hrisostom de la Putna la Duminica Mariei Egipteanca: “CE VOM ALEGE? PE DUMNEZEU SAU LUMEA? Pentru noi, prezenta lui Dumnezeu este chinuitoare, pentru ca NU NE LASA SA NE FACEM VOIA…” (video, text)”