“Doamne, ajuta-ma sa fiu cu gandul la Tine!” Parintele Tudor Ciocan: SA FIM ATENTI LA FORMALISM IN RELATIA CU DUMNEZEU! “Sa ne ferim de risipiri, de ‘SPECTACULOS’ si de cunoasterea mincinoasa”

Predica Pr. Tudor Ciocan la Taina Sfantului Maslu, Maternitatea Polizu – 21 martie 2019:

“(…) Ar fi bine sa reusim sa ne schimbam in fiecare clipa a vietii. Tot ceea ce faci in viata asta se va descoperi la sfarsitul veacurilor. Tot. Nici o clipa nu va ramane acoperita. De aceea, ar fi bine ca fiecare clipa sa o folosim ca sa ne apropiem de Dumnezeu.

E foarte greu sa facem aceasta, ar insemna sa fim mereu cu gandul la Dumnezeu. Asta se poate face. Dar sa fim cu gandul la Dumnezeu si constienti – nu numai undeva, o parte din mine sa ramana constienta in prezenta lui Dumnezeu, ci sa fiu mereu constient ca Dumnezeu este prezent si mai mult decat o prezenta la persoana a treia, [sa fie] o prezenta la persoana a doua, adica sa fiu intr-un dialog permanent cu Dumnezeu. Iarasi, e foarte complicat pentru ca in momentul in care voi face lucrul acesta, intr-adevar ar insemna sa nu existe un moment in care sa ma desprind de Dumnezeu in ceea ce lucrez. Bineinteles ca noi suntem oameni cu multe preocupari, cu multe probleme, cu multe framantari, cu multe griji. Avem joburi, trebuie sa mergem de colo colo, trebuie sa ne achitam diverse datorii ale noastre in familie, in societate, suntem obligati sa facem aceasta. Pentru ca Mantuitorul, intr-adevar, spune sa nu ne ingrijim de cele ce vom manca si cu ce ne vom imbraca, ca Tatal Ceresc va avea grija de aceasta asa cum are grija de pasarile cerului, dar nu uitati ca pasarile cerului se duc colo si colo si zboara si isi cauta viermisorii si painea si semintele, zboara dupa ele, nu stau locului cu ciocul deschis si asteapta sa le cada in gusa. De asemenea, nici Sfantul Pavel nu-i incurajeaza pe tesalonicenii care asteptau sa vina sfarsitul lumii [sa nu munceasca] – unii dintre ei atunci spuneau: ce rost mai are sa facem orice pentru ca oricum vine sfarsitul lumii si noi trebuie sa ne pregatim pentru asta ca sa Il intampinam pe Domnul? si atunci nu mai munceau, nu mai faceau nimic – si le spune: cine nu munceste sa nu manance. Deci nu trebuie sa cadem in extrema aceasta, a unei [convingeri] ca trebuie sa ramanem intr-o stare din aceasta de “contemplatie”, as spune prosteasca, in care noi doar asteptam, pentru ca suntem credinciosi, pentru ca “Maria partea cea buna si-a ales” si “Marto, Marto te ingrijesti de multe…”, deci eu nu ma ingrijesc, uite ca Hristos a certat-o, dar eu vreau sa-mi aleg partea cea buna. Nu putem face nici asta, sa fim realisti.

Pe de alta parte, imi dau seama foarte bine ca, de fapt, de cele mai multe ori suntem formali in legatura cu Dumnezeu. Adica nu-L cunoastem pe Dumnezeu asa cum ar trebui sa-L cunoastem. Ce inseamna formal? Inseamna ca eu am impresia ca daca pun niste forme, fie exterioare – ca vin la Sf. Maslu sau fac niste rugaciuni acasa sau pe drum – sau chiar ca spun Doamne, Iisuse, de pilda, sau Psalmul 50 sau Tatal nostru, am impresia ca daca fac niste forme este suficient ca sa fiu cu adevarat vas al Duhului Sfant. Din pacate, este natura asta a noastra cazuta si ispitele care ne vin de la lume, de la diavol si de la trup – cum spune Sf Apostol si Evanghelist Ioan – acestea ne fac, chiar in cele mai tainice lucrari ale noastre, sa devenim formali la un moment dat. Si daca devin formal, eu atunci nu ma mai raportez la Dumnezeu, ma raportez la forma respectiva. Si daca nu ma mai raportez la Dumnezeu, pierd timpul respectiv – ba chiar mai mult, mai ingrijorator, daca aceasta pierdere de vreme se face in cadrul Bisericii, avand impresia ca fac ceva. Hristos ii cearta pe farisei, nu pentru ca pierdeau forma legii, ci pentru ca pierdeau fondul legii. Si care era fondul legii? Era curatia inimii, despatimirea, bunatatea inimii. Astea le vrea Hristos, astea le vrea Dumnezeu Tatal, astea le vrea Dumnezeu Duhul Sfant de la noi. Curatia inimii, despatimirea, bunatatea inimii noastre sunt jertfa cea buna pe care o vrea Dumnezeu de la noi.

Si pentru asta trebuie sa ma straduiesc tot timpul. Nu voi putea sa o implinesc daca este doar stradania mea, va trebui sa ma rog tot timpul: Doamne, ajuta-ma sa Iti aduc cu adevarat inima mea, adancul meu sa fie cu adevarat asa cum iti place Tie! Si trebuie mereu, mereu sa fiu atent la formalism. Bineinteles, nici nu ma pot astepta sa ajung la niste stari din acestea de rugaciune asa cum citim in carti – si e bine sa citim si e bine sa le apreciem: Sfantul Ioan Scararul, Patericul, toata Filocalia, Sbornicul – sa vedem cum ar trebui sa ne rugam, dar acelea sunt foarte greu de atins, cred ca sunt de neatins chiar si pentru cei mai multi dintre monahii din zilele noastre, cu atat mai mult pentru noi. Si atunci, nu trebuie sa stau tot timpul frustrat ca eu nu pot sa fac rugaciunea asa cum ne spune Sfantul Ioan Scararul sau cum ne spune Pelerinul Rus, cu sute de rugaciuni Doamne, Iisuse, sa o lipesc de respiratie, sa o pun pe bataile inimii, pentru ca nu vrea Dumnezeu de la noi sa fim niste frustrati si niste neimpliniti. Dar trebuie mereu sa incerc sa depasesc formalismul acesta care vine si se strecoara in cele mai adanci unghere ale noastre si sa ajung la cunoasterea cea buna a lui Dumnezeu. Cunoasterea cea buna a lui Dumnezeu este cunoasterea care ma transforma, iar aceasta cunoastere o dobandesc sau mi-o intaresc in primul rand in biserica, la sfintele slujbe sau in rugaciunile pe care le fac acasa, sau lecturile evanghelice. Dar aceasta cunoastere ar trebui sa incerc sa o dobandesc in fiecare clipa.

Exista si cunoastere proasta – inclusiv a lui Dumnezeu – cunoastere inutila si cunoastere demonica. Cunoastere inutila sunt toate stirile din sport de pilda sau politice sau atatea si atatea cu care ne bombardeaza mass-media si ne umplu mintea si chiar si memoria cu tot felul de informatii de care de fapt nu avem nevoie: cum e vremea in momentul asta in statul New York sau cine a castigat nu stiu ce liga la baschet sau ce accident a avut loc in Etiopia. Si atunci, mintea mea, in loc sa stea atenta la lucrurile importante, se imprastie si se fragmenteaza pe aceste mii si mii de informatii inutile.

Si exista cunoastere demonica, cunoasterea care crede ca ma apropie de Dumnezeu, dar de fapt ma indeparteaza de Dumnezeu cel adevarat. Adica atunci cand incep sa am diverse practici spirituale care nu sunt ale Bisericii Ortodoxe. Si sa stiti ca inclusiv printre ortodocsi sunt multe astfel de practici de care nici macar nu isi dau seama. Adica ei cred in diverse, in primul rand in reincarnare, in horoscop, in bioenergie, in evlavie [exagerata] la tot felul de parinti, cautand tot felul de minuni. Cum a fost acum minunea aceasta care s-a intamplat si n-o contest, cu izvorarea de mir din icoana Parintelui Iustin si din moastele sfintilor martiri. Dar unii, vazand acestea, in loc sa se apropie de Dumnezeu, doar vad si spun: vai, ce lucru exceptional! si raman neschimbati. Si atunci nu mai e o cunoastere buna, pentru ca daca eu am evlavie foarte mare la un parinte, Iustin Parvu, Arsenie Boca, sau la un sfant sau la Maica Domnului, daca am evlavie la un astfel de sfant si nu trec de la el catre Dumnezeu, catre Hristos, atunci evlavia aceea nu imi este de nici un folos.

Din pacate, de cele mai multe ori asa suntem, asa am fost croiti in societatea asta. N-avem neaparat vina principala, dar putem sa incercam sa ne corectam. Societatea asta ne-a croit incat sa vrem sa vedem spectaculosul, inclusiv in Biserica. Or, cunoasterea autentica a lui Dumnezeu nu este spectaculoasa, in sensul acesta exterior. Este cea care ma transforma delicat, discret, foarte profund in adancul meu. Asta trebuie sa caut, asta trebuie sa dobandesc. Pentru asta postim, pentru asta facem tot ce se face in Biserica, pentru ca sa dobandesc aceasta cunoastere autentica, transformatoare, transfiguratoare, indumnezeitoare, mantuitoare. Pentru asta suntem lasati in biserica, pentru asta suntem lasati in lumea asta. Putem sa o facem! Dar trebuie sa indepartam din imprastieri, sa ne ferim de risipiri, sa ne ferim de spectaculos si sa ne ferim de cunoasterea mincinoasa.

Daca facem aceasta cu adanca smerenie, daca nu suntem formali in ceea ce facem si suntem smeriti si Ii cerem lui Dumnezeu chiar asa: Doamne, ajuta-ma sa Te cunosc! Sau cand ma asez la rugaciune: Doamne, ajuta-ma sa fac rugaciunea asta cum se cuvine! Cand vin la Sfantul Maslu, si eu ca preot, cand intru aici pe portita: Doamne, ajuta-ma sa fiu atent la Sfantul Maslu! Ca daca nu sunt [atent], el merge, el functioneaza, rugaciunile sunt standard, nu trebuie sa le improvizez. Dar daca imi fac aceasta scurta rugaciune la inceput si imi pun putin nadejdea in Dumnezeu si ridic putin gandul la Dumnezeu, atunci altfel se asaza tot sufetul meu pe aceste rugaciuni si nadajduiesc si eu ca altfel se transmite harul. Daca [insa] eu imi las mintea imprastiata si vin si imi fac doar o treaba si de fapt ma gandesc la ce mai am de facut, de platit, ce mai face [cutare sau cutare], atunci harul cumva functioneaza dar eu sunt departe de har. Asadar, cand va asezati la rugaciune, inainte de asta, cereti lui Dumnezeu: Doamne, ajuta-ma sa fiu cu gandul la Tine! Cand iesiti de aici: Doamne, ajuta-ma sa fiu cu gandul la Tine!

Si mereu fiti atenti sa nu fiti formali! Dumnezeu asta vrea de la noi, sa-I cerem lucrul acesta, sa nu fim formali si sa fim sinceri in relatia cu Dumnezeu, si celelalte se vor implini. Amin!”

Legaturi: