“Cred că simţiţi un DUH RECE care trece prin mijlocul poporului acestuia. AM DEVENIT CA NEAMUL DIN GADARA CARE L-A SCOS AFARA PE HRISTOS… Într-un fel de pogorâre a duhului necurat peste noi, ne credem cu toții pricepuţi, cunoscători şi NIMENI NU MAI ASCULTĂ DE BISERICĂ”. Care ne mai este nădejdea si ce ar putea urma dupa această LEPĂDARE a lui Dumnezeu? (AUDIO, TEXT)

21-10-2018 Sublinieri

CUVINTE GRELE, TARI SI DUREROASE ale Parintelui Ciprian Negreanu despre soarta neamului romanesc dupa absenta in masa de la referendum:

“Acest duh necurat [este] mut şi surd, pentru că cel care e stăpânit de el nu mai vrea să asculte alte păreri, nu mai vrea să audă alte teorii. A văzut două emisiuni, a văzut două interviuri, a citit el în două cărţi şi pe ici-pe colo a spicuit şi gata, e priceput, ştie! Ştie el cum e cu popii, ştie el cum e cu Biserica, face o distincţie clară între Biserică şi Dumnezeu, se linişteşte în privinţa asta şi nu mai ascultă. Și neascultarea aceasta a neamului [este] de Dumnezeu în primul rând şi de Biserică după aceea, prin cei prin care a binevoit Dumnezeu, prin aceşti nevrednici preoţi şi episcopi încă mai lucrează Dumnezeu. Încă mai lucrează. Neascultarea aceasta cu nonşalanţă şi faptul că fiecare om crede că este profet și se crede înţelept şi priceput, mai ales în cele duhovniceşti, acesta este semnul unei răceli interioare, lăuntrice, înfricoşătoare. Şi această lepădare lăuntrică de Dumnezeu, îndepărtare, în primul rând prin neascultarea de Dumnezeu și de Biserică prin părerea că ştii tu mai bine – aşa cum diavolul de la început a vrut să ne strecoare că <Ştii tu mai bine…! Nu trebuie să-ţi spună Dumnezeu. Mănâncă şi vei cunoaşte binele şi răul mai repede, nu trebuie să ţi-l explice El, nu trebuie să ţi-l dea El, îl afli tu!>- aceasta ne îndepărtează cel mai mult de Dumnezeu şi ne separă de Dumnezeu. S-a adâncit răul în inima noastră, foarte adânc! Suntem stăpâniţi de acest duh mut şi surd, susţinut de tot felul de fortificaţii, de gânduri, de idei, de politică, de tot felul, numai ca să nu urmăm ce ne spune Dumnezeu, ce ne spune Biserica”.

Predica Pr. Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) din 7 octombrie 2018 – in ziua referendumului nevalidat pentru familie (la Duminica a 20-a dupa Rusalii/ a invierii fiului vaduvei din Nain), dar foarte potrivita pentru Duminica vindecarii demonizatului:

“[…] La nivel vizual se întâlnesc două şiruri de oameni: unul al vieţii şi unul al morţii. De sus, dacă am fi privi, am vedea, de pe Tabor – de pe Tabor se vede Nainul, şi acum acelaşi nume îl poartă. Se întâlnesc două şiruri de oameni: unul al vieţii, un rând, un şuvoi al vieţii, în frunte cu Mântuitorul Iisus Hristos, care aducea o veste nouă, care nu mai fusese pe pământ, a milei, a îngăduinţei, a iubirii, a dragostei dar şi a dreptăţii şi a milei dumnezeieşti, şi dincolo era un convoi al morţii, având în frunte pe tânărul mort, pe mama sa care plângea, pe toată lumea care se tânguia şi ieşea din oraş. Ca rezultat al acestei întâlniri a înviat tânărul, fiul acestei văduve din Nain.

Puteau să fie alţii şi alţii, căci câţi au fost în vremea aceea care au murit și nu i-a înviat Hristos? Motivul nu era neapărat că era tânăr, motivul nu era neapărat că şi-ar mai fi trăit viaţa şi merita să mai trăiască, nu e asta, pentru că la Dumnezeu toate sunt drepte și vremea ce-i rămâne omului dincolo, în veşnicie, este infinită. Nu există nedreptate în privinţa asta. Noi aici vedem în general nedreptate, în faptul că omul nu şi-a trăit viaţa, pentru că noi, în general, socotim că doar viaţa asta este. Chiar dacă ne considerăm credincioşi, foarte greu socotim că este o viaţa dincolo cu adevărat, Viaţă, cu “v” mare, iar în comparaţie cu aceea asta este viaţă cu “v” mic. Sf. Ioan Gură de Aur spunea chiar: Nu zic ca a trecut de la viaţă la moarte, ci numesc cealaltă Viaţă adevărată, şi a trecut de la viaţă la Viaţă. Iar viaţa aceasta, în limitele ei şi în hotarele ei de aici, este ca o moarte faţă de Viaţa cealaltă, adică este atât de îngustă, atât de puţină, atât de periclitată, atât de fragilă, încât este ca o moarte.

Nu asta L-a făcut pe Hristos să-l învie pe acel tânăr, faptul că merita să-şi mai trăiască viaţa sau faptul că merita şi el să trăiască bucuriile vieţii, aşa cum zicem noi, noi, care ne-am îndepărtat mult de Dumnezeu. Zicem: Vai, nu şi-a trăit bucuriile – deşi viaţa în general, ştim noi bine, e mai mult mâhnire şi oboseală şi stres şi frică şi grijă şi prea puţin bucurie, deşi noi o numim de multe ori bucurie. Şi mai mult a făcut asta pentru lacrimile şi disperarea acelei femei. I-a văzut mama plângând şi, văzând-o cum plângea, cu disperare, văzându-i deznădejdea că era singură, că nu mai avea pe nimeni – să vă înfăţişez puţin ce se întâmpla în Israel dacă o femeie nu mai avea copii: dacă soţul ei murea şi ea avea copii, continua să trăiască în avuţia vechii lor case, cu copiii, nu avea nicio problemă decât aceea că era singură şi nu avea ajutor de la soţ. Dacă, însă, îi mureau copiii sau nu avea copii, după legea leviratului femeia aceasta trebuia să fie dată fratelui mai mare sau fratelui mai mic. Depinde ce frate sau ce rudă din familia soţului trăia trebuia s-o ia de soţie. Aşa ceva era o imensă şansă pentru multe femei, în sensul că trebuia s-o îngrijească, trebuiau să se ocupe de ea. Asta era o mare şansă pentru femeile văduve bătrâne, ăsta era rostul acestei căsătorii, nu era vorba de legături, ci de îngrijire, de faptul că se ocupa cineva de ea. O femeie în vremea aceea era foarte fragilă – şi acum! Dar atunci, în vremea aceea, era foarte greu să trăiască singură, foarte în pericol din toate părţile. Şi pentru ca să n-o lase singură în faţa haitelor care ar fi vrut şi la avuţia ei şi la trupul ei şi la orice altceva, Dumnezeu a zis ca unul dintre fraţi să o ia de soţie, să o ţină pe lângă casă, să o ajute, să o hrănească până la sfârşit, să o îngrijească, să se ocupe de ea. Dar, în general, familiile evitau legea leviratului; de multe ori nu numai bărbaţii, dar şi cumnatele, surorile, nu voiau s-o aibă în casă pe această femeie, n-o doreau, evitau, găseau soluţii şi, în general, ea era scoasă din avuţia şi din casa ei, intra cealaltă familie, a fratelui sau cine era şi ea devenea cel mult o slugă în casa lor, dacă nu cumva şi la nivel; sexual şi la toate nivelurile o slugă.

Închipuiţi-vă, deci, din perspectiva asta plânsul acestei femei! Nu numai că pierduse un fiu! Lacrimile acestei femei erau grele. iar Mântuitorul le-a văzut şi le-a cunoscut. Şi i-a zis: Nu mai plânge. Şi s-a dus şi l-a înviat pe tânăr. Dar aş zice că lacrimile acestea cu disperare au întors din morţi viaţa tânărului.

Şi parcă nu avem cum să nu ne raportăm la istoria noastră, la noi ca români. În sensul că toţi simţim că de ani buni ne îndepărtăm de Dumnezeu şi sufletul neamului nostru se răceşte şi aş zice că mai de departe de revoluţia franceză a început să se răcească sufletul neamului românesc, care se încălzise o dată la flacăra dragostei de Dumnezeu şi la flacăra credinţei în El şi răceala a început tot mai mult să răzbată şi să pătrundă în sufletul nostru. A murit partea tânără din noi, partea plină de viaţă, lujerul, mlădiţa care era a credinţei şi nădejdii în Dumnezeu, a legăturii noastre cu Dumnezeu. Moare sau a şi murit.

Nădejdea, pentru noi, dacă este să ne comparăm cu această pildă, este această mamă; adică înaintaşii noştri, ce care plâng şi suspină pentru noi înaintea lui Dumnezeu şi n-aş zice că numai mărturisitorii din închisorile comuniste, n-aş zice că numai sfinţii pe care i-am avut, toţi părinţii duhovniceşti ai secolului 20 care au cam trecut dincolo, ca părintele Arsenie Boca şi părintele Cleopa şi părintele Ilie Lăcătuşu şi cu toţii şi care pun înaintea lui Dumnezeu lacrimă şi plâng pentru noi, cu siguranţă, ci aş zice și nenumăratele familii creştine, nenumăratele mame, nenumăratele bunici, taţi, bătrâni ajunşi la măsuri patericale – cum zicea părintele patriarh Teoctist, că în satul lui din Botoşani bătrânii, când era el copil, erau la măsuri patericale, aşa de sporiţi erau, sfinţi, aşa de sporiţi erau în lumina interioară, atât de mult evoluaseră şi crescuseră, se subţiaseră, fiecare bătrân şi bătrână în parte, încât un cuvânt de-al lor valora cât un cuvânt de Pateric, căci era spus din mare credinţă, din mare nădejde. Toţi aceşti oameni, bătrâni, bătrâne, părinţi, strămoşi de-ai noştri, care au mers înaintea noastră şi sunt dincolo cu siguranţă pun lacrima înaintea lui Dumnezeu. Dacă este vreo nădejde pentru neamul acesta înaintea lui Dumnezeu, pentru lujerul, pentru mlădiţa, pentru sufletul mort pe care simt deja că-l avem… [aceasta este].

Și cred că simţiţi un duh rece care trece prin mijlocul poporului acestuia, mai cu seamă în ultimul secol, 20, cel de dinaintea celui în care suntem, cu toate grozăviile care au trecut peste noi şi cu toate războaiele crâncene şi cu toate crimele şi, mai cu seamă, în perioada comunistă în care nu numai de afară ne-a venit necazul şi năpasta, ci foarte mulţi dintre noi s-au făcut cozi de topor. Foarte mulţi dintre torţionari au fost români neaoşi, aici, la Aiud, şi la Gherla, şi la Sighet, cel puţin jumătate au fost români-români. Ne tot ameţim cu gândul că, cine ştie, or fi fost de alte neamuri, lifte străine, cum zicem, dar au fost români care credeau că fac bine, erau super convinşi că fac binele, în simplitatea lor, în superficialitatea lor credeau că fac bine, că servesc Ţării, neamului. Şi ca ei au fost alţii şi au fost informatori, şi au fost securişti şi au fost oameni care au terorizat şi ne-am terorizat unii pe alţii şi ne-am urmărit unii pe alţii şi un duh rece a trecut prin inima poporului acestuia şi a mai murit o parte din noi atunci. N-a murit numai în perioada fanariotă, n-a murit numai în timpul înfricoșătoarelor războaie, ne-am măcelărit şi i-am măcelărit şi pe alţii, ci şi în perioada comunistă.

Dar poate că mai rece şi mai crud a fost acest duh care a trecut prin inima românilor – şi se pare că n-am fost destul de maturi în credinţă ca să stăm împotriva acestui duh rece – după Revoluţie, când acest duh rece care avea acum înfăţişarea libertăţii şi a democraţiei şi a multor lucruri pe care ni le doream de dinainte ne-a captivat, ne-a prins, ne-a răpit, ne-a îndepărtat de inima noastră, de Dumnezeu, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și ceea ce cred, mai mult decât toate, este că diavolul cumva acum, la sfârşitul veacurilor, nu poate să fie original. El nu ştie să fie original, nici nu vrea să fie original, doar Îl imită pe Dumnezeu în toate, dar Îl caricaturizează, Îl batjocoreşte, face ceea ce Dumnezeu vrea să facă, dar face caricaturizat. Face aşa fel încât atunci când Dumnezeu voieşte să ne dea, noi să zicem: <Aa, ştiu asta, nu mă interesează, am văzut-o, e urâtă.> Caricaturizează lucrările lui Dumnezeu, le batjocoreşte. Şi cred că darurile Duhului Sfânt, care este făgăduinţa Tatălui peste noi, neamul creştinesc, şi pentru noi, românii, Darurile Duhului Sfânt care, aşa cum spunea Sf. Petru în predica cea mare de când s-a întemeiat Biserica, la Cincizecime, spunea că Duhul lui Dumnezeu va coborî peste oameni aşa încât tinerii vor profeţi, bătrânii vise vor visa, spunea despre o putere dumnezeiască care va coborî peste fiecare om în parte şi care le va deschide inimile, minţile, să înţeleagă lucrurile ascunse de la întemeierea lumii, care-i va uni la un loc. Şi mi se pare că diavolul face și el lucrarea aceasta; totdeauna L-a imitat pe Dumnezeu, acum Îl imită pe Dumnezeu. N-a putut s-o facă desăvârşit până cum, îmi pare că cel puţin cu noi, românii, o face acum bine. Într-un fel de pogorâre a duhului necurat peste noi, în sensul că ne credem cu toţi profeţi, ne aduce pe toți la măsura de a ne crede toţi înţelepţi, pricepuţi, cunoscători, nimeni nu mai ascultă de nimeni şi, mai ales, nimeni nu mai ascultă de Biserică. Și [nici] cei care se numesc credincioşi nu mai ascultă de Biserică. Chiar dacă se adună sinodul şi adunarea bisericească, chiar dacă o socotim stâlpul şi temelia adevărului, fiecare crede că a cunoscut el adevărul, fiecare crede că-L cunoaşte el mai bine pe Dumnezeu decât cunoaşte şi explică Biserica. Deşi Dumnezeu a spus că Biserica va păstra adevărul şi porţile iadului nu o vor birui. Dar acest duh necurat, mut şi surd, pentru că cel care e stăpânit de el nu mai vrea să asculte alte păreri, nu mai vrea să audă alte teorii. A văzut două emisiuni, a văzut două interviuri, a citit el în două cărţi şi pe ici-pe colo a spicuit şi gata, e priceput, ştie! Ştie el cum e cu popii, ştie el cum e cu Biserica, face o distincţie clară între Biserică şi Dumnezeu, se linişteşte în privinţa asta şi nu mai ascultă. Și neascultarea aceasta a neamului [este] de Dumnezeu în primul rând şi de Biserică după aceea, prin cei prin care a binevoit Dumnezeu, prin aceşti nevrednici preoţi şi episcopi încă mai lucrează Dumnezeu. Încă mai lucrează. Neascultarea aceasta cu nonşalanţă şi faptul că fiecare om crede că este profet și se crede înţelept şi priceput, mai ales în cele duhovniceşti, acesta este semnul unei răceli interioare, lăuntrice, înfricoşătoare. Şi această lepădare lăuntrică de Dumnezeu, îndepărtare, în primul rând prin neascultarea de Dumnezeu și de Biserică prin părerea că ştii tu mai bine – aşa cum diavolul de la început a vrut să ne strecoare că <Ştii tu mai bine…! Nu trebuie să-ţi spună Dumnezeu. Mănâncă şi vei cunoaşte binele şi răul mai repede, nu trebuie să ţi-l explice El, nu trebuie să ţi-l dea El, îl afli tu!> – aceasta ne îndepărtează cel mai mult de Dumnezeu şi ne separă de Dumnezeu. S-a adâncit răul în inima noastră, foarte adânc! Suntem stăpâniţi de acest duh mut şi surd, susţinut de tot felul de fortificaţii, de gânduri, de idei, de politică, de tot felul, numai ca să nu urmăm ce ne spune Dumnezeu, ce ne spune Biserica.

Si nu poate să nu răsune zi de zi în minte cuvântul ce l-a spus Dumnezeu evreilor înainte de răstignire și mi se pare că ni se potriveşte nouă, românilor, în vremea aceasta: Mă veţi căuta și nu Mă veţi găsi şi veţi muri în păcatele voastre. Nu-L ascultau. Și le reproşa asta Dumnezeu: De ce nu Mă ascultaţi?! Pe cei care v-au jumulit, pe cei care v-au făcut rău, pe cei care v-au ucis îi credeţi şi-i ascultaţi, iar pe Mine, Care v-am făcut numai bine, pe Mine nu Mă ascultaţi! De ce nu Mă ascultaţi?! De ce nu Mă credeţi?! Şi ei găseau tot felul de explicaţii. Iar El le zice: Mă veţi căuta și nu Mă veţi găsi şi veţi muri în păcatele voastre. Cred că sunt în istorie momente de alegere între Dumnezeu şi duhul lumii. Şi cred că atunci când noi alegem altceva sau vrem altceva sau nu ne dorim sau măcar nu alegem nimic sunt asemenea momente în care ne separăm de Dumnezeu sau Îl pierdem pentru o lungă perioadă de timp, dacă nu, ca la evrei, pentru totdeauna: Mă veţi căuta și nu Mă veţi găsi şi veţi muri în păcatele voastre. Vremurile grele ce urmează după îndepărtarea de Dumnezeu sau nepăsarea faţă de această chemare a Bisericii vor aduce necazuri şi încercări, dar, în aceste necazuri şi încercări, chiar dacă vom striga [ca neam sau in numele neamului, nu ca persoane – nota noastra] către El să ştiţi că vom simţi pustiu în jurul nostru. Nu cred că ne va mai răspunde El atunci. Ceea ce mi se pare înfricoşător. Înfricoşător! Aproape că se sfârşeşte o lume de când neamul acesta s-a unit cu Dumnezeu şi L-a crezut şi L-a urmat şi s-a botezat şi acum, într-un fel sau într-altul, începe o vreme a lepădării sau a separării. Am devenit ca neamul din Gadara care L-a scos afară pe Hristos din pământul lor: <Pleacă de la noi, nu ne interesează ce spui Tu!> Nu I-au făcut niciun rău, dar <Pleacă de la noi!> Cam aşa ceva. Preferăm să rămânem cu demonii Gadarei, decât să rămânem cu Hristos. Preferăm să rămânem cu aceşti demoni ai Gadarei. Dar parcă ne cam oboseşte şi ne cam plictisește El, iar noi ne vom afla într-un ţinut al gherghesenilor și al gadarenilor.

Sper ca toate cuvintele acestea să nu fie, să nu se împlinească, aş vrea să nu se împlinească, aş vrea să se audă lacrimile tuturor celor care au plâns înaintea noastră, ale tuturor celor care plâng înaintea tronului lui Dumnezeu pentru neamul acesta, ale părinţilor, ale moşilor, ale strămoşilor, ale sfinţilor, ale marilor duhovnici ai neamului nostru, care sunt sigur că sunt înaintea Tronului lui Dumnezeu acum, să se audă aceste lacrimi şi Dumnezeu, cumva, să învie iarăşi mlădiţa tânără a sufletului neamului acestuia, zicând: Tinere, ţie zic, trezeşte-te, scoală-te, înviază!, şi din nou să-l ridice.

Dar nu am prea mari nădejdi, aşa cum nici voi nu cred că aveţi, căci văd că prea adânc a pătruns în inima noastră această moarte duhovnicească, prea mult ne-am unit cu stricăciunea, prea mult am crezut-o şi i-am urmat logica, prea mult suntem stăpâniţi de acest duh mut şi surd, care nu mai aude nicio explicaţie. Și atunci va face Dumnezeu cum a făcut şi cu marele Imperiu Roman – şi asta poate fi partea rea care ar putea urma – care, la fel, se lăsase pătruns de toate duhurile putrezicioase ale păcatului şi, chiar dacă creştinismul biruise formal prin împăratul Constantin, mare parte din intelectualitate, din elită, rămânea păgână, rămânea rafinat adâncită în rău, explica răul, îl dorea, îl căuta, şi viciile, aşa încât Dumnezeu a preferat să aducă popoare migratoare crude, nepăsătoare, care au trecut peste Imperiul Roman ca peste pământ gol şi l-au întors înapoi cu 1000 de ani de civilizaţie şi au trăit neamuri păgâne de toate tipurile acolo, care habar nu aveau de Dumnezeu. Dar a preferat Dumnezeu să cureţe aşa pământul acela şi le-au trebuit 1000-1500 de ani ca să revină la civilizaţia pe care o aveau înainte, dar aceste popoare au format popoare creştine vii, viguroase, simple, naive la început, curate cu inima, nu prea ştiau mare lucru, dar L-au primit pe Hristos cu toată inima. Şi s-ar putea să păţim şi noi aşa. Peste neamurile noastre, care acum se leapădă cu explicaţii rafinate de Hristos şi cu alegeri de tip foarte rafinat şi subtil, să vină alte neamuri pe care noi acum le batjocorim şi le dispreţuim, păgâni, nepăsători faţă de Dumnezeu, dar care peste un timp, peste zeci de ani, poate veacuri, vor crede. Şi credinţa lor e mai valabilă şi mai folositoare decât o credinţă de tipul acesta la care am ajuns, să nu mai ascultăm, să nu ne mai pese, să credem că suntem mai importanţi şi mai valoroşi decât cuvântul însuşi al Bisericii.

Dumnezeu să ne ajute şi să ne ferească de acest viitor”.

 

POPORUL ROMÂN, CĂZUT, MURIBUND, ÎNCONJURAT DE VULTURI ȘI HIENE. Se va mai ridica la viață la chemarea lui Hristos? (PR. CEZAR AXINTE in duminica Referendumului)

CINE A INABUSIT SAMANTA NEAMULUI ROMANESC? Parintele Cezar Axinte: “Focul e la gardul nostru, iar noi parca suntem inerti, paralizati, sufletul nu mai poate sa vad limpede”. OTRAVA UCIGASA A IDEOLOGIEI (NEO)MARXISMULUI si faurirea “OMULUI NOU” CARE IL VA INSTALA PE ANTIHRIST IN APLAUZE (audio + text)

CUVANT GRAV SI IMPORTANT (pentru) DUPA REFERENDUM, in duh profetic, al Parintelui Cezar Axinte (Constanta): ESTE VREME DE CERNERE, DE “APOCALIPSĂ”, DE “RIDICARE A VĂLULUI”. “De acum războiul se mută într-o altă dimensiune, va fi mult mai deschis, mai descoperit. Războiul se duce împotriva lui Hristos şi a celor care Îl urmează”

Predica Parintelui TUDOR CIOCAN despre IMPLICATIILE REZULTATULUI REFERENDUMULUI (audio + text): “Va veni o perioada foarte grea pentru noi, ca Biserica. NE INDREPTAM SPRE O NOUA DICTATURA. Acum, ca popor, ne-am dezis de Dumnezeu. Dintr-un neam crestin ne-am transformat intr-o populatie”

“SABIA” REFERENDUMULUI, MOMENTUL ADEVARULUI, ZILELE CERNERII si MORTII VII de langa noi – GENERATIA CARE A ALES LEPADAREA DE HRISTOS. Apocalipsa in direct sau eliberarea Fiarei. SODOMA – PAMANT ROMÂNESC?! “Nu pot să rămân mut în fața ipocriziei: să citezi pe Iisus Hristos – Dumnezeu şi apoi să Îl arunci la coș. Nu am văzut o perfidie atât de mare de la Carantania încoace”

Omilii video si tropar la PRAZNICUL SFINTILOR ARHANGHELI. Parintele Dumitru Cobzaru (Cluj) – raspuns duhovnicesc la provocarile zilei: “CINE SE LEAPADA DE BISERICA SI DE SLUJITORII EI SE LEAPADA DE DUMNEZEU!”

FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIELE LUMII. Cum arata omul in-dreptat de Hristos?

FOCUL JERTFEI SI AL IROSIRII – INTRE DECEMBRIE 1989 SI “REVOLUTIA” #COLECTIV: “Incendiul de la „Colectiv”, simbolic vorbind, inaugureaza probabil o noua perioada in istoria poporului român. UN NOU COMUNISM SE PREFIGUREAZA A SE INSTALA IN LUME, O NOUA PRIGOANA A CRESTINILOR”

Parintele Arsenie Boca despre VIITORUL ROMÂNIEI: “O iubeste Dumnezeu? Sa se astepte la bataie!”

PARINTELE ARSENIE BOCA – pomenirea plecarii in Vesnicie a marelui mijlocitor si luminator al neamului. DARURILE si CRUCEA PARINTELUI ARSENIE. Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa!

PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA DESPRE ROMÂNIA: “România va fi inconjurata de flacari… Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne”

PARINTELE IOANICHIE BALAN, mult-ostenitorul Sihastriei, slujitorul neobosit al neamului sau: “SALVAREA NOASTRA ESTE RUGACIUNEA. LUMEA ESTE LA O RASCRUCE. Strigati mai tare, mai mult, sa auda Dumnezeu strigatul romanilor”

“Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. PUNTE DE LACRIMI, de Ziua Nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. Avertismentul PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom scoate noi pe Hristos din inima si din casele noastre”

“Scrisoarea” Sfantului Andrei catre români: VIN ZILE GRELE PENTRU VOI, NEAM CRESTIN!/ Tinerii ”bogati” in pretexte pentru a nu urma lui Hristos/ INFRICOSATORUL MARTIRIU AL SFANTULUI FILUMEN/ Despre singuratate

PREDICI la DUMINICA SFINTILOR ROMÂNI (audio, text): “Sa cerem ajutorul sfintilor români si al SFINTILOR INCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”. CUM POATE PIERI NEAMUL CAND SE STRICA “SAREA PAMANTULUI”?

Predica puternica (audio+text) de la PUTNA despre globalizare, DISTRUGEREA RADACINILOR si provocarea sfintilor români. “CAT COSTA UN SUFLET IN ZIUA DE AZI? NE VINDEM CREDINTA SI TARA PE CATIVA EURO”

SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam?

“Măi, fraţi români, noi n-am ieşit încă din PĂGÂNISMUL nostru, care se manifestă astăzi prin VRĂJITORII la nesfârşit, prin BLESTEME la nesfârşit!”

 

DEMONIZAREA LUMII la ora asaltului final. ORTODOXIA – ULTIMA REDUTĂ DE REZISTENȚĂ, CARE TREBUIE ANIHILATĂ. Oameni, porci și demoni. MĂRTURISIREA ÎMPOTRIVA RĂULUI INSTITUȚIONALIZAT, neliniștea rece a sufletului și CONDIȚIA POCĂINȚEI, pentru dobândirea PĂCII LUI HRISTOS

“A vrut sa ne arate Hristos: IATA CONSECINTA FAPTELOR VOASTRE! Nu neaparat trebuie sa fim posedati pentru ca demonii sa faca ce vor din noi; PATIMILE sunt tot atatia DEMONI pe care noi i-am invitat inauntru si aceste invitatii au consecinte…” – PREDICA PARINTELUI HRISOSTOM DE LA PUTNA (audio+text)


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea fiului vaduvei din Nain, Parintele Ciprian Negreanu, Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor (Gadarei), Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la ““Cred că simţiţi un DUH RECE care trece prin mijlocul poporului acestuia. AM DEVENIT CA NEAMUL DIN GADARA CARE L-A SCOS AFARA PE HRISTOS… Într-un fel de pogorâre a duhului necurat peste noi, ne credem cu toții pricepuţi, cunoscători şi NIMENI NU MAI ASCULTĂ DE BISERICĂ”. Care ne mai este nădejdea si ce ar putea urma dupa această LEPĂDARE a lui Dumnezeu? (AUDIO, TEXT)

  1. “Duhul rece” a luat cu asalt intreaga lume, nu numai pe noi.
    Catolicii se pregatesc pentru batalia finala: la sfarsitul lunii septembrie, Papa a chemat toti credinciosii (cati au mai ramas) sa se inarmeze cu rozariul si sa se roage zilnic.

    Papa îi îndeamnă pe credincioşii din întreaga lume să se roage zilnic, în octombrie, împotriva diavolului
    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/papa-ii-indeamna-pe-credinciosii-din-intreaga-lume-sa-se-roage-zilnic-in-octombrie-impotriva-diavolului–200909.html

    Cererea specială de rugăciune a Papei Francisc pentru luna octombrie
    “În timpul lunii octombrie, Sfântul Părinte le cere tuturor credincioşilor un efort mai mare de rugăciune individuală şi comunitară. Ne îndeamnă să ne rugăm Sfântul Rozariu în fiecare zi, astfel încât Preacurata Fecioară Maria să ajute Biserica în aceste timpuri de criză şi să ne rugăm arhanghelului Mihail pentru a o apăra de atacurile celui rău.”
    http://e-communio.ro/stire8431-cererea-speciala-de-rugaciune-a-papei-francisc-din-luna-lui-octombrie

  2. Nici o luptă duhovniceasca, nu este pierduta, atâta timp cât luptătorul (chiar cazut), nu desnadajduieste şi crede în milostivirea, iertarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Ține sufletul în Iad, şi nu desnădajdui… . E răspunsul primit de Sfântul Siluan Atonitul, de al Dumnezeu, în cel mai greu moment al încercarii sale. Fericit este (şi va fi), acel luptător, care a înțeles acest răspuns divin. Mulți socot că ştiu despre ce este vorba. Mulți cred că ştiu totul despre… . Eu nu cred că ştiu… . Mulți ştiu ce înseamnă mânuirea unei spade. Da. Pot vorbi şi scrie tratate despre… dar numai luptătorul încercat şi calit în lupte POATE, folosi în avantajul său îndemânarea şi tehnica în mânuirea spadei. Numai luptătorul simte puterea, iscusința, strategia şi şansele lui şi pe cele ale adversarului. Ortodoxia…? Dumnezeu ştie dacă mai are luptători adevarați. Luptători, care să își pună viața in primejdia luptei, care sa lupte pâna la sacrificiu suprem. Se pare că s-a stins ceva în ortodoxie… Da. Sa stins. Ce sa stins? Sa stins lupta. Avem… diplome… şcoli… erudiție… Avem soluții teoretice argumentate logic, la maximum posibil… dar nu mai avem luptători care să înspaimânte nici pe cei mai neiscusiti demoni. Nu avem luptatori care să gonească numai cu prezența lor aceşti neînsemnati şi grosolonai atacatori. Demonii nu fug doar la vorbe goale, la incantații şi ritualuri… Nu. Fug doar de puterea focului… ceresc al rugaciunii unui luptator adevarat, al unui rugator care simte cum rugăciunea şi nevoința sa este atât de vie şi de pătrunzătoare, atât de intensa şi de incandescenta încât nici o fortă din lume şi din întunericul de sub cer, nu o poate stinge… Ortodoxia a avut asemenea luptatori. Dar… astăzi? Ştie ortodoxul cum se ajunge la asa foc interior? Toți simtim primejdia. Toți gasim vinovați şi vinovații. Dar nu găsim nicăieri luptatorii aceeia. Cine ar trebui sa fie şi nu sunt? Cine ar trebui să lupte pentru mine şi ai mei? Cine? Eu… pentru ai tai… tu. Pentru ai noștri… noi. Da. Noi. Toti. Da. Dar… lupta… înseamnă jertfa. Sacrificiu. Suferință. Dumnezeu nu vrea să suferim. Da. Nu vrea. Dar nu cum întelegem noi. Dumnezeu… nu vrea să suferim în veşnicie… Clar. Noi nu vrem să suferim aici. Aici… suferinta despatimirii, a dobândirii Harului, este inenevitabilă, aici nu poți acumula Harul şi puterea de foc a rugaciunii, fără sacrificiul trudei asidue, fara milioane de clipe, de ore de zile de practica in mânuirea spadei duhovnicești. Inima. Inima e câmpul de luptă. Inima nu mintea. Inima este puterea de foc a rugaciunii sau a pierii. A dragostei sfinte sau a crimei. Nu mai este nimic din ce a fost. Sa stins enorm de mult. Nu mai este ruşine, cinste, onestitate… in locul fetei curate şi cinstite se cinsteste fundul, ruşinosul indecentul… şi chipul se face accesoriu fundului… (iertare ca o spun).
    Nu trebuie sa cautam vinovații, vinovați… luptătorii care nu mai sunt. Luptatorii trebuie sa fim noi!!!. Noi să ne aparam sufletul, familia, credința, tara… Dar nu cu vorbe… NU. Cu focul rugaciunii ce îngrozește Iadul, cu focul rugii ce nu poate fi stinsa de nimeni si de nimic. Numai asa.

  3. @ViKingRo
    Adevarat!
    “Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Matei 20:16)
    “Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi. Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne.”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/profetiile-parintelui-arsenie-boca-despre-romania-romania-va-fi-inconjurata-de-flacari-imi-pare-rau-ca-sunteti-cei-pe-urma-va-vor-cerne-%E2%80%9D/

  4. “Si a trecut de la viata la Viata.”

  5. Da, un duh rece foarte, care imi aminteste de cuvintele pr. Dimitrie Bejan: “a inceput fifornita cea mare”.
    Din “fericire” se mai incalzeste un pic atmosfera printre noi atunci cand tinem mortis sa demonstram ca avem dreptate. Atunci ies aburi fierbinti ☹

  6. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2162603064065836&id=100009484907272&__tn__=K-R

    Ieri, o mana a cuviosului Gherontie izvora mir (marturia unei familii din Craiova, care-l gazduia cand mai venea in oras).

  7. @RobertCr
    Foarte tare!
    Stând la masă, G. ne surprindea aruncând spre unul sau spre altul dintre comeseni câte o farfurie pe care împricinatul se precipita să o prindă din zbor, nu înainte de a fi întrebat de cuviosul: „Dormi? Fii treaz!”
    Când te vede că te laşi purtat de gânduri şi de reverii, G. te întreabă: „Ce stai pe gânduri ca baba între scânduri?” G. cântă iar: „Roagă‑te, Măicuţă dragă,/ Roagă‑te, Măicuţă dragă,/ Lui Hristos să nu ne piardă, Măicuţa mea”. Cineva îl întreabă: „E adevărat că milostenia ne scapă de focul veşnic?” „Aia se ştie pe de rost”, îi răspunde neîntârziat cuviosul. Şi începe să enumere – pentru a câta oară? – virtuţile: „Credinţa, căinţa, umilinţa, pocăinţa, smerenia, milostenia, bunătatea şi dragostea, care le cuprinde pe toate. Aia ne va scăpa”. Şi adaugă: „În ziua de azi mai sunt care au credinţă, dar fără fapte”. În pelerinaje e permanent înconjurat de tineri. Le reaminteşte junilor că „De când lumea s‑a schimbat, merge fata la băiat”. Pe fete le gratulează: „Mânca‑le‑ar mama de căscate, că‑s tare parfumate”. Unuia care urmează să se însoare îi prezice: „Ioi, dragă, ţi‑a cântat cucul”.
    „Furnica lucrează mereu, dar fără rugăciune. Greierele se roagă la Dumnezeu: cri, cri, cri şi în zi şi în noapte, pân’ la ceasul cel de moarte. Furnica lucrează, dar fără Domnul. De ce nu laudă ca greieraşul?” Careva dintre cei prezenţi se simte brusc furnică muncitoare, workaholică, şi îşi lasă stânjenit privirile în jos. În fuga microbuzului, G. observă că soarele şi‑a schimbat poziţia: „Până acuma sfântul soare era pe stânga. Acuma e pe dreapta, uitaţi‑vă, dragă.”
    G. s‑a aşezat în faţa icoanei Maicii Domnului şi a început să se roage în stilul caracteristic, unindu‑şi mâinile ba în faţa pieptului, ba la spate. Părintele a văzut cum candela, care stătea suspendată deasupra icoanei Maicii Domnului, a început să capete balans de la sine ca şi când o mână nevăzută ar fi mişcat‑o la stânga şi la dreapta. Odată, apropiindu‑se de câteva demonizate, demonul dintr‑una a început să strige: „G., de ce vii la noi să ne arzi?”
    In timp ce bătea metanii în faţa capului Sfântului Nectarie şi am auzit cum se ruga şoptit: „Doamne, milostiv fii mie, beţivul şi curvarul!” M‑a străbătut instantaneu un val de căinţă şi când mi‑am revenit mi‑am dat seama că, de fapt, aceasta este şi cea mai importantă rugăciune a mea.
    https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2162603064065836&id=100009484907272&__tn__=K-R

  8. Pingback: PREASFINȚITUL SILUAN, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia – CUVINTE DE MAXIMĂ GRAVITATE DUPA REFERENDUM: “A venit ceasul Săptămânii Pătimirilor Bisericii. Și noi ne apropiem de Ghetsimani-ul istoriei” | Cuvântul Ort
  9. Pingback: Părintele GHELASIE ȚEPEȘ, starețul Mănăstirii Sf. Dimitrie din Sighișoara, după REFERENDUM: “Pregătiti-vă de răstignire! Oamenii lui Dumnezeu vor fi răstigniți, dragilor! De ce suferă poporul ăsta român? E MÂNDRU, DOMNULE, MÂNDRU!
  10. Pingback: Părintele Ghelasie Țepeș despre CUTREMUR, EFECTELE ABSENȚEI DE LA REFERENDUM, neascultarea de preoți și Biserică și PREGĂTIREA DE O APROPIATĂ PERSECUȚIE: “Până acuma s-or jucat oamenii: de-a credința și de-a trăirea. Ei, acum va treb
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate