O VIAȚĂ ASCUNSĂ ÎN DUMNEZEU. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul despre PUTEREA OBIȘNUINȚEI si LIMPEZIMEA HARULUI (video, text) – predică la sărbătoarea SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN

PS Benedict Bistrițeanul: „O viață ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” |Predică în a treia zi de Crăciun

„O sa incep cuvantul de invatatura de astazi intr-un mod atipic, in sensul in care punctul de plecare nu o sa fie nici cuvantul Scripturii, nici luat din traditia Parintilor, ci pur si simplu intriga, continutul unui film pe care tocmai l-am vizionat ieri. Se numeste Hidden Life, pe romaneste Viata ascunsa. Si acest titlu trimite la un cuvant al Sfantului Apostol Pavel, foarte consistent din punct de vedere teologic – si bineinteles ca intreaga naratiune a filmului, si intriga care sta in centru, se concretizeaza in jurul acestui verset: “Voi ati murit si toata viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu“. (Epistola catre Coloseni, cap. 3 versetul 3).

Si acum, naratiunea si intriga acestui film, in putine cuvinte este cam aceasta: un taran sanatos, credincios, din Austria, dintr-un  sat din zona de munte, pe nume Franz, avea o sotie si copii si isi desfasura viata in conditiile cele mai frumoase: muncind pamantul cu mainile lui, crescandu-si copiii, orientandu-se in viata sa dupa Scriptura, dupa Evanghelie si fiind membru direct al comunitatii religioase din care el facea parte acolo. Tavalugul istoriei da si peste el, cum se intampla si peste altii, vine cel de-Al doilea Razboi Mondial si zona la care ne referim este conditionata de acel regim dusmanos, ateu, al nazismului. El, din omul simplu care isi crestea copiii si muncea pamantul, devine un pribeag si mai mult decat atat, i se pune in fata o alegere esentiala. Este chemat sa lupte in razboi. El nu vrea lucrul acesta pentru ca intelege ca orice razboi, si cu atat mai mult razboiul la care noi ne referim, nu avea o cauza acceptabila din punct de vedere moral si potrivit Evangheliei. Si nu vrea nicicum sa jure credinta acestui regim si sa se inroleze in armata in care era chemat sa lupte. In aceste conditii, este pus in inchisoare si trece prin nenumarate procese, cum se intampla, pentru ca refuza sa jure in fata liderului nazist al acelor vremuri si sa se inroleze ca si cei multi in armata. Familia lui, dintr-odata, este prigonita de catre cei din sat, pentru ca il considerau tradator, desi el era deja  in puscarie. Incep sa o duca foarte greu, iar el sufera foarte tare in inchisoare, tocmai pentru ca, asa cum se intampla si in inchisorile noastre ceva mai tarziu, nu acceptase sa slujeasca regimului. Si e un dialog frumos, o corespondenta intre el si sotia lui, prin care se incurajeaza. Sotia ii zice: „Evanghelia este pe primul loc si ea sa fie indreptarul vietii tale”, chiar daca, semnand compromisul acesta putea sa se intoarca la familia lui si sa fie toate in regula. 

Si acum, punctul central la care vreau sa ma refer este un dialog pe care il are cu judecatorul in ultimul proces, inainte de a fi si condamnat la moarte. Judecatorul, stand fata in fata cu el, intr-o intalnire privata, inainte de decizia finala, il intreaba: ma judeci? Si el ii raspunde: nu spun ca cineva e rau, iar eu am dreptate, un om poate gresi si nu poate iesi din asta pentru a-si face viata mai limpede. Si aici e punctul central: un om poate gresi si nu poate iesi din asta pentru a-si face viata mai limpede. Si va fi condamnat la moarte. Aceasta ultima atitudine socotesc ca reflecta evenimentul pe care noi il trai in aceasta zi. Si subliniez inca o data: un om poate gresi si nu poate iesi din asta pentru a-si face viata mai limpede.

Care este concluzia si cum putem sa talcuim acest raspuns? Raul, atunci cand devine obisnuinta, cand devine parte din viata noastra zilnica, ne invartoseaza inima foarte tare. Ne incranceneaza si ne impietreste si ne genereaza un comportament care nu mai reflecta nici un fel de putere de a lua atitudine in fata raului, a ne feri de rau si a urma calea binelui.

Si in Apostolul pe care tocmai l-am ascultat acum, autorul cartii Faptele Apostolilor, din care s-a lecturat, zice cu privire la poporul iudeu, cei care il inconjurau pe Stefan: Voi, cei tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, asa ii descrie. Cand te obisnuiesti in rau devii tare la cerbice si netaiat imprejur la inima, nu te mai misca nimic. De la raul mic pana la raul cel mare il faci fara sa te mai mustre constiinta, fara sa mai constientizezi ca faci rau. Bunaoara, la noi in inchisorile comuniste, cine au fost cei care i-au prigonit pe cei condamnati pentru neam si pentru credinta? Tot dintre noi, ai nostri, dar atunci cand au intrat in aceasta lucrare a raului si s-au obisnuit cu raul, si-au invartosat asa de tare inima, incat nu mai puteau reactiona nici la suferinta celuilalt si nici nu isi mai dadeau seama ca ceea ce fac nu fac bine.

Aici e punctul cel mai important la care doream sa ajung. De ce? Pentru ca lucrarea minunata care se intampla cu Stefan – desi este o singura lucrare, este vorba de doua atitudini pe care le genereaza in cei care stau in jurul lui. Unii care se obisnuisera in bine si altii care se obisnuisera in rau. Si zic de la inceput concluzia: lucrarea lui Dumnezeu si prezenta Lui aievea, directa, in  mijlocul nostru, ne intareste in ceea ce suntem noi, in ceea ce stam noi. Daca stam in bine ne face si mai buni, dar daca stam in rau si ne-am obisnuit cu raul devenim si mai rai, nu pentru ca lucrarea ar fi rea, ci pentru ca fiind atat de invartosati, lucrarea lui Dumnezeu care se face in mijlocul nostru noi o vedem ca pe ceva strain de viata noastra si reactionam negativ si in loc sa ne intoarcem inspre bine, ne adancim in rau.

Si la ce ma refer? E vorba de martiriul lui Stefan, pentru ca acesta este evenimentul care ne-a adunat astazi sa fim impreuna. El graia cu putere, in auzul tuturor: „Vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”, pe Iisus Hristos, a Carui nastere am praznuit-o acum doua zile. Acest lucru pe unii ii intareste, pe cei care erau obisnuiti in bine, dar pe altii ii intareste in raul pe care ei il traiau. Pentru ca, ne spune relatarea ca s-au invartosat, s-au tulburat si mai tare, incat au fost capabili sa faca gestul final de a-l ucide prin lapidare. Si este foarte important sa fim atenti la acest lucru: atunci cand ne obisnuim cu binele, lucrarea lui Dumnezeu care se desfasoara in proximitatea noastra si in noi ne creste spre bine, dar daca ne obisnuim in rau ne invartoseaza si mai tare, pentru ca nu reusim sa participam la Taina, la intentia buna a lui Dumnezeu de a face – asa cum se spune in raspunsul acestui taran – de a face viata mai limpede, de a intelege lucrurile mai bine. Toti ne dorim ca in aceasta lume lucrurile sa mearga mai bine, dar foarte putini ne propunem sa ne schimbam noi viata in bine. Noi suntem cei care schimbam lumea, nu lumea ne schimba pe noi. Sau poate si lumea sa ne schimbe pe noi, dar suntem chemati ca noi sa ne schimbam viata si nu lumea sa ne schimbe pe noi. Punem vina pe lume: lumea e de vina ca suntem asa sau suntem altfel, dar noi avem o Evanghelie acum si Evanghelia este cea care ne cheama inspre altceva. Si avem Biserica. Biserica este cea care ne invata o alta cale decat cea pe care o invata lumea, zicand generic, cu cele negative ale ei.

Si acum, ca sa accentuez si mai bine aceasta idee, va voi citi una dintre stihirile care pregatesc sarbatoarea de astazi, ca sa vedem cum martiriul lui Stefan, aceasta lucrare a lui Dumnezeu, provoaca reactii opuse intr-una sau alta dintre categoriile celor care erau in preajma lui atunci cand a fost ucis. “Ca o stea luminoasa astazi a stralucit intaiul mucenic Stefan, fulgerand si luminand toate marginile lumii”. Deci, pe de o parte, martiriul lui fulgera si lumineaza lumea pentru ca este ceva care ne apropie de Dumnezeu, este ceva care ne arata ca lucrarea lui Hristos in lume se continua in oamenii alesi ai lui. “Numai nelegiurirea iudeilor a intunecat-o toata, vadindu-i prin cuvintele intelepciunii, talcuindu-le din Scripturi, si adeverindu-le lor ca Iisus, Cel ce S-a nascut din Fecioara, este Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu”. Deci, pe de o parte, lumineaza lumea, iar, pe de alta parte, intuneca nelegiuirea iudeilor. Lucrarea lui Dumnezeu, vadita, directa, aievea savarsita in mijlocul nostru, pe cei care sunt obisnuiti cu binele ii creste in bine, ii incurajeaza si ii ridica la mai mult, iar pe cei care sunt obisnuiti in rau ii intuneca si mai tare, ii adanceste si mai tare in raul pe care ei il traiesc si il savarsesc.

El insa, Sfantul Stefan, straluceste in lume pentru ca, intorcandu-ma la versetul de la inceput, viata lui este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. E o exprimare atat de frumoasa care descrie viata spirituala: viata noastra ascunsa cu Hristos in Dumnezeu trimite la o viata launtrica. Si subliniez acest lucru, folosindu-ma de un cuvant imperfect pentru cadrul in care ne aflam, dar investitia cea mai adevarata, singura care ramane in aceasta viata, este investitia in cele launtrice, in viata spirituala. Ca Domnul zice ca aceasta „investitie” nu se va lua de la noi. Toate celelalte, chiar si cele exterioare pe care noi le savarsim bine, acestea vor fi luate de la noi la un moment dat. Insa investitia launtrica niciodata nu se va lua de la noi. Viata noastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu.

Si descrierea pe care i-o face cartea Faptele Apostolilor lui Stefan este aceasta: Stefan era plin de credinta, plin de putere si de Duhul Sfant. Era obisnuit in bine, era obisnuit cu lucrarea binelui si, intr-o alta stihira despre el, ni se spune ca avea mintea luminata de Harul Duhului. Este foarte importanta lucrarea harului in acest sens, pentru ca sa deslusim ce este bine si ce este rau in aceasta lume si mai ales care este Calea. Confuzia este cea care stapaneste cel mai mult aceasta lume iar confuzia nu este de la Dumnezeu, este de la cel rau, pentru ca atunci cand esti confuz nu stii bine in ce parte sa apuci. Cand viata este limpede, chiar si de ai savarsi raul, stii ca ceea ce savarsesti este rau, dar cand esti intr-o stare de confuzie sau ti se creeaza acesta stare de confuzie, nu stii pe ce sa pui mana si incotro sa te indrepti.

Si apoi, tot despre el ni se spune ca avea o stralucire dinlauntru inspre inafara si, pentru ca avea aceasta stralucire inauntru, continua imnograful, arata seninatatea sufletului. Nu e putin lucru sa vezi pe cineva care are seninatate. Suntem grabiti, suntem suparati, suntem frustrati, mahniti foarte mult in aceasta lume si cand afli un om care are seninatate pe chipul lui parca L-ai prins pe Dumnezeu de picior. Parca te-ai opri langa el, ai ingenunchea in fata lui si ai sta acolo o vreme, o vesnicie, pentru ca te odihneste omul acesta. De ce? Pentru ca are stralucirea launtrica, ca sa ma intorc la textul care il descrie pe Sfantul Arhidiacon Stefan, si stralucirea se manifesta in afara prin seninatatea sufletului. Si seninatatea sufletului, ceea ce este extrem de important in cazul Sfantului Stefan, se vede nu doar in viata, ci si in moarte. Pentru ca parca e mai usor sa fii senin cu sufletul atunci cand iti merge bine si in viata fiind, dar cand te afli in fata mortii nu sunt foarte multi care pleaca din aceasta lume cu seninatate. Dar tocmai de aceea, pentru ca el are seninatatea sufletului si in viata si in moarte se dovedeste pe deplin ca este omul lui Dumnezeu.

Sfantul Stefan este marturisitorul lui Hristos prin dragostea lui, prin rugaciunea lui si prin iertarea lui. Pentru ca atunci cand isi dadea duhul, asemeni Domnului Hristos pe Cruce se roaga zicand: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Este marturisitorul lui Hristos prin slujire, pentru ca el  a fost diacon si diacon aceasta inseamna, slujitor, si prin faptul ca I-a urmat lui Hristos, fara sa zaboveasca, fara sa se dea inapoi.

In aceasta zi de praznuire a Sfantului Arhidiacon Stefan, ne rugam pentru toti cei care sunt prigoniti pentru credinta din Asia, Africa, din Europa si din lumea intreaga si ne bucuram praznuindu-l pe ocrotitorul bisericii dumneavoastra. Amin!”

Legaturi: