Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie, atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?
Simbolistica folosită în Pilda despre casa zidită pe stâncă şi cea zidită pe nisip poate fi folosită pentru a descrie feluritele entităţi religioase care spun că propovăduiesc Vestea cea Bună. Stânca este Sfânta Ortodoxie – Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, Trupul lui Hristos (I Cor. 12, 27), zidită de Domnul Însuşi pe Piatra Credinţei adevărate (Mt. 16, 18). Entităţile religioase, întemeiate fiind doar de câteva secole, stau pe un nisip mişcător şi instabil.
Niciodată în istoria omenirii, și îmi asum greutatea cuvintelor, nu a fost ambalat răul și moartea într-o formă mai inofensivă, mai strălucită și mai atrăgătoare „ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi [Matei 24, 24].”
Ne-am bucurat unii de alții, ne-am rugat pentru miile de mii de tineri, copii și bătrâni risipiți în toată lumea, însă bucuria întâlnirilor noastre duhovnicești a fost umbrită de întristarea cuvintelor grele cu care președintele României a caracterizat susținătorii referendumului pentru căsătorie. Da, cu mare tristețe am auzit cum însuși președintele ne consideră pe noi, adepții familiei binecuvântate de Dumnezeu, „infatuați” „care promovăm ura”. Însă ne întrebăm, oare este infatuare mai mare decât aceea de a-L sfida pe Însuși Creatorul nostru? Pe Însuși Hristos care a binecuvântat căsătoria în Cana Galileii?
Dragostea fără de măsură faţă de minorităţile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul preşedinte în agentul dispreţului dozat într-un insecticid – cred că, mai pe româneşte, aşa-i spune flitului – faţă de ‘majorităţile’ (heterosexuale). Ăsta se numeşte progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul ‘tolerant’ al omului recent.
În opinia președintelui, românii, pe care în prima parte a declarației i-a desemnat implicit ca fiind intoleranți, s-au arătat, totuși, mai presus de oamenii politici care au susținut referendumul și „i-au tratat cu flit”. Se pare că negarea căsătoriei bărbat – femeie este una dintre temele cele mai dragi președintelui, căci mereu revine la ea și în cuvinte foarte dure îi înfierează pe cei care o susțin. Prin astfel de declarații, președintele are meritul de a uni în sine contrariile: în timp ce susține că este coagulatorul dreptei, el ține sus steagul progresismului românesc, adică al extremei stângi.
Cu cât suntem astăzi invadaţi de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăceşte conţinutul comunicării, al comuniunii dintre oameni. Totul devine imagine a materialului limitat și efemer, adică ne „informăm văzând”, fără să mai realizăm că „imaginile pot înşela mai mult decât cuvintele” şi că „pentru omul văzător (şi numai atât) nevăzutul nu există”.
Au trecut trei ani de la tragicul accident de la Colectiv care a îndurerat o ţară întreagă din cauza consecinţelor dezastruoase: 64 de tineri au plecat la cele veşnice şi 140 au fost răniţi.
Printre primii ajunşi la locul tragediei în noaptea fatidică de 30 octombrie 2015 au fost Pr. Vasile Bîrleanu de la Capela ISU – Dealul Spirii din București şi echipajul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Tonul meu devine unul defetist, oare? Lasciati ogni speranza? Chiar nu avem soluții? Omenește vorbind NU! Cum, oare, credeți că s-a ajuns aici, și nu numai la noi ci în toată lumea, nu suntem nici pe departe cei mai ticăloși și apostați oameni? Prin prostia și ușurința mulțimii de a fi manipulați de cei vicleni? Evident, ea există. Prin dibăcia incredibilă și malefică a manipulatorilor? Da, și aceasta se manifestă din plin. Și totuși cele două la un loc nu ar fi de ajuns pentru a se obține rezultatele halucinante pe care le vedem, o metanoie în sens invers, noaptea minții cum se spune acum. Ci aici trebuie recunoscută puterea și lucrarea nevăzută a diavolilor, ce au resurse supra omenești imense! Cu aceștia nu putem noi oamenii lupta și birui, Ivan Turbincă și Dănilă Prepeleac sunt în basme. Și nici să te faci frate cu dracul nu spune biserica să faci, e doar o figură de stil populară. Ci singurul care poate birui aici este Dumnezeu, și desigur Maica, Îngerii și sfinții, noi păcătoșii de pe pământ nu vom putea cu mijloace omenești și lumești (civice, politice, culturale, economice, militare).
Să ne ajute Cel de Sus să ne trezim și noi până nu este prea târziu, până nu ajungem și noi morminte văruite. Dar asta implică un anume efort, o ieșire din zona de confort, o strădanie de a începe să pricepem lumea în care trăim. Putem începe cu a ne punem probleme de fond: ce vrem de la viața noastră, unde mergem, și unde îi ducem și pe ceilalți. Adormitul în fața televizorului, viața pe Facebook sau Instagram sau totala dedicare carierei ne e doar moarte, picătură cu picătură.
O neprezentare la vot ar fi un atu pentru cei ce doresc aceasta: fie că sfătuiesc şi fac diversiuni care să determine neparticiparea sau să influenţeze pe cei care nu sunt încă pregătiţi şi lămuriţi a o face, fie că politizează referendumul, fie că se încumetă la ameninţări şi diferite represalii sub diferite forme. Dumneavoastră gândiţi-vă de cine trebuie să ascultaţi: de Dumnezeu sau de Mamona? Acum credinţa vă este şi ne este pusă la încercare. Să fim mărturisitori adevăraţi ai adevărului, ai credinţei şi slujitori fideli ai lui Dumnezeu.
Episcopia Slatinei și Romanaților: Cuvântul Preasfințitului Episcop Sebastian despre Referendumul național privind definirea căsătoriei în Constituție În seara zilei de 29 septembrie, în Municipiul Slatina s-a desfășurat un marș pentru susținerea Referendumului național privind înlocuirea în Constituție, la art. 48 …
Tot Biblia ne previne că Dumnezeu a pedepsit cu foc cetățile Sodoma și Gomora pentru păcate săvârșite împotriva firii (Fc. cap. 19).
Vreți, deci, să evităm, pe viitor, mânia Domnului și să nu-L mai provocăm la astfel de pedepse?…
Atunci, votați DA la referendumul din 6 și 7 octombrie!
***** Mitropolia Banatului: Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cu privire la Referendumul din 6 și 7 octombrie Iubiţi credincioşi Dumnezeu l-a creat pe om liber, dar și responsabil. Libertatea a fost unul din darurile primite de om, pe …
În susținerea tezei prorusismului și antioccidentalismului Bisericii Ortodoxe, se tot citează – și dl Schmitt reafirmă – campaniile în favoarea familiei zisă „tradițională“, cea întemeiată pe căsătoria dintre bărbat și femeie. Logica e simplă, de – iertați-mă! – cretini, și tocmai de-aia – iarăși, iertați-mă! – prinde ca focul în pădurile încinse de veri toride: nu crezi că trebuie permisă căsătoria homosexuală, păi nici Putin nu crede, te-am prins, ești putinist! Las la o parte că acest tip de deducție este de un bolșevism pur, din acela al anilor 1930. Asemănările dintre activiștii progresismului ateu și bolșevicii exaltați ai „vîrstei de aur“ a comunismului leninist sînt frapante, uneori. Dar, în acest caz, ar trebui să ne întrebăm dacă o Biserică creștină ar putea avea o altfel de poziție.
Așadar, NU familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza Referendumului pentru Căsătorie. Prin avizul constituțional dat de CCR în iulie 2016, se arată în mod expres că „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.
Astăzi, nu mai jertfim lui Baal junghiindu-ne propriii copii, ci îi pierdem sufletește și îi sacrificăm noilor idoli ai societății postmoderne de consum! Îi lăsăm să ardă în focul patimilor aprinse de senzualitatea deșănțată a acestui veac! Îi lăsăm pradă ideologiilor de tot felul, care îi duc în robia cea mai cumplită a minții, care nu mai poate distinge ce e normal față de ce e anormal, naturalul de împotriva firii, bărbatul de femeie, viața de moarte!
Cum de ajungem aici? Pentru că pe noi înșine nu ne aducem înaintea lui Hristos. Și dacă pe noi nu ne dăruim Lui, atunci cu atât mai puțin putem aduce pe alții, fie ei și din propria noastră familie. Sacrificăm proprii copii, propria soție sau propriul soț lui Baal-Peor, pentru că noi înșine căutăm altceva în viața noastră. Vrem bunăstare, confort material, apreciere și recunoaștere în această lume, mai mult decât vrem împlinire duhovnicească și răspuns bine primit al rugăciunilor de pocăință. Ne conformăm mai mult cerințelor pe care această lume le pretinde de la noi, decât cerințelor pe care Hristos le așteaptă de la noi. Să facem acest exercițiu: să ne cercetăm și să vedem, cât efort, cât timp, cât cuvânt, câtă rațiune, câtă energie, câtă faptă cheltuim pentru a ne face plăcuți, acceptați, răsplătiți în această lume și pentru scopurile lumești, și cât efort, câtă cercetare de sine, câtă dedicare întru rugăciune și pocăință facem pentru a fi bineplăcuți lui Dumnezeu, pentru a ne simți realmente mădulare vii ale Bisericii?
Dreptul la conștiință nu se mai aplică celor care nu vor fi de acord cu grupul de gândire de tip LGBT. Convingerea că se face rău în numele transgenderismului, în special copiilor, ne va costa. Nu se acceptă nici un fel de divergențe de la linia de partid. Nici o erezie nu poate fi lăsată nepedepsită. […] Copiii sunt împinși spre protocoale de tratament, care nu au evidențiat rezultate pe termen lung în ceea ce privește siguranța și eficacitatea. Ideologia transgender este un crez intolerant, iar dogmele sale cer sacrificarea nu numai a drepturilor de conștiință, ci și a îngrijirii cazurilor disperate de copii și adulți disforici.
După cel de-al doilea război mondial, a venit însă peste poporul nostru, ca un tăvălug, comunismul ateu care i-a distrus în mare parte fiinţa modelată de credinţa sa ancestrală, cultivând în locul ei patimile contrare virtuţilor strămoşeşti: necredinţa, ura de clasă, minciuna, hoţia. După căderea comunismului, românii au fost cu totul nepregătiţi să facă faţă concurenţei economice străine care i-a distrus industria. Tot la fel, cei mai mulţi n-au fost pregătiţi să-şi asume o libertate responsabilă. Astfel migrarea în străinătate a milioane de români în căutare de lucru, ca şi natalitatea extrem de scăzută, încurajată de liberalizarea avortului (peste 20 milioane de la Revoluţie) pun în pericol dăinuirea însăşi a neamului. Populaţia îmbătrâneşte, satele sunt pe cale de dispariţie. Ne putem întreba: câtă credinţă mai curge prin sângele nostru? Dar nu-i suficient să ne lamentăm. Ce putem face fiecare pentru neamul şi ţara noastră? Bogăţia unei ţări o formează în primul rând oamenii ei. Ţara are nevoie de noi. Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise despre care Sfânta Scriptură spune că a preferat să sufere cu poporul său şi să se întoarcă în Canaan decât să aibă dulceaţa păcatului cea trecătoare a Egiptului (cf. Evrei 11, 25-26).
Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o parte, grija excesivă pentru carieră şi bunăstare materială creează mari probleme familiei, cu consecinţe grele asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod special, asupra copiilor lor. Pe de altă parte, asistăm la tendinţe tot mai agresive de a impune alte forme de convieţuire, străine familiei tradiţionale, adâncind şi mai mult confuzia şi dezbinarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze acest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.
Cu poporul rus s-a făcut un experiment monstruos care a demonstrat întregii lumi că nu poţi construi o societate fără Dumnezeu. Totuşi, chiar şi astăzi mulţi încă nu au înţeles acest exemplu şi nu se gândesc la fenomenul istoric al catastrofei ruseşti, precum şi la proiectarea acestuia asupra contemporaneităţii. Astăzi, creştinismul se confruntă cu invazia agresivă a secularizării militante în toate sferele vieţii sociale. Astăzi păcatul devine normă, pentru că în societatea de consum se pierde noţiunea de legătură între libertate şi responsabilitate.
Ce înseamnă aceasta pentru noi care trăim în diferite ţări? Ce înseamnă noi care suntem supuşi influenţelor lumii de astăzi, inclusiv cele politice? Înseamnă că noi suntem parte Bisericii cele Una şi suntem parte a comunităţii care poate dobândi acest duh al păcii, indiferent de graniţele care ne înconjoară şi de dorinţele oamenilor. Această forţă pacificatoare a Bisericii trebuie să fie actualizată în fiecare epocă şi atunci când condiţiile externe sunt prielnice, dar şi atunci când nu sunt, pentru ca să realizăm ceea ce ne-am propus. Fie ca duhul iubirii frăţeşti autentice să împărăţească totdeauna în inimile noastre. Fie ca legăturile dragostei între Bisericile Ortodoxe surori, Română şi Rusă, să se întărească continuu.
Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, [adică de minorităţile gender], nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe. Altfel spus, Biserica cu valorile propuse de ea doreşte respectul de care este firesc să se bucure.
De ajuns! Sa ne pocaim, cler și laici, pentru compromisurile si lepadarile pe care le-am facut fata de tradiția creștina, a istoriei și a limbii noastre, in fata razboiului provocator al masoneriei si al fortelor întunecate. Acestia au ca scop distrugerea institutiei familiei, care este fundamentul tarii noastre si care a dat atatia Eroi și Sfinți.
Pacatele, faradelegile, nedreptatile strigatoare la cer sunt cele care se aduna ca norii grei si negri de deasupra noastra. Si, daca ele umplu paharul indelungii rabdari a lui Dumnezeu, daca nu mai sunt atatea lacrimi de pocainta cat sa usureze povara acestor nedreptati, atunci, da, se face “agoniseala cumplita”, cum spune intr-o rugaciune, se aduna urgie peste fata pamantului. Pe care fata a pamantului traim cu totii, drepti si nedrepti, credinciosi si necredinciosi, sfinti si pacatosi, deci cu totii patimind.
Unde vom ajunge? Vom vedea noi. Dacă cei în vârstă credem că nu vom ajunge să vedem sau să primim pedeapsa, ne înșelăm. Dacă cei tineri credeți că veți scăpa să nu treceți prin momente deosebit de grele, iarăși vă înșelați. Nu criza economică, nu criza financiară sau alte crize prin care trece lumea sunt greutățile cele mai mari, ci greutățile care cu adevărat apasă asupra neamului și amenință existența lui sunt păcatele pe care noi le săvârșim, le îngăduim și le acceptăm uneori cu nepăsare.
Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos şi pe Maica Domnului şi cei care fac parte din Coaliţia pentru Familie şi care insistă să fie trecut în Constituţie faptul că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi din copilaşii lor. Fără a fi inchizitoriali şi a le vrea răul altora, care doresc să aleagă un alt mod de trai, Dumnezeu ne dă libertate absolută, dar cei care fac parte din Coaliţia pentru Familie pledează pentru normalitate.
Revenind la discursul HRP si TRU, trebuie remarcat faptul ca, de la un punct incolo, si in cazul lor este vorba de pura fictiune. Pusa corect problema, focalizarea este dezastruos de falsa. Marea problema care ne ameninta pe noi este islamizarea si atitudinea lasa a elitelor europene care nu-si apara popoarele? Ca sunt lasi si prosti? Ei bine, nu e vorba nici de lasitate, nici de prostie. Ci de agenda si de obiective. Refugiatii sunt o carne de tun, ca si localnicii, pentru o inginerie sociala cu bataie lunga prin care se incearca carpirea crizelor sistemului capitalist-hedonist. Asadar, problema tine mult mai mult de structura lumii capitaliste decat vor sa o recunoasca neoconservatorii nostri.
Păcatul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu este mai vechi decât lumea; l-a săvârșit mai întâi Lucifer, alături de ceata îngerilor lui. Împotriva rânduielilor divine s-au ridicat, apoi, protopărinții noștri, Adam și Eva, râvnind la o îndumnezeire fără El (Fc. 3, 4-5). Tot împotriva Domnului au pornit oamenii a construi și turnul Babel, la propriu (Fc. cap. 11), pentru ca apoi să o facă, în diferite forme, toți mai marii lumii care, îmbătați de putere, I-au sfidat învățătura, și toți cei care au preferat orice alte închinări străine − de la idolatria păgână, pseudolatria de orice fel și până la egolatria postmodernă.
Cei care nu mai au gândul lui Hristos uită şi nesocotesc legile şi rânduielile date de Dumnezeu oamenilor dintru începutul creerii lor, privind între altele, familia, căsătoria constituită din uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Mântuitorul a spus limpede fariseilor care veniseră „să-L ispitească întrebându-L dacă se cuvine omului să-şi lase femeia sa [să se despartă n.n.] – pentru orice pricină. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19, 3-6). Aceasta este deci familia, căsătoria rânduită de Dumnezeu: un bărbat cu o femeie şi nu un bărbat cu alt bărbat care înseamnă sodomie, păcat pedepsit de Dumnezeu cu ploaie de pucioasă şi foc, în cetatea Sodomei (Fac. 19, 24).
Înainte de Sărbători, vă invităm să urmăriți un film despre suflet, un film cutremurător, dar plin de lumină, ca un colind. Pelicula, care a fost premiată recent la Festivalul Internațional de la Terni (Italia), va avea avanpremiera extraordinară în România …
A devenit limpede oricui că s-au luat decizii care contravin rânduielilor bisericeşti şi Sfinţilor Părinţi. Dar trebuie să realizăm că, aşa cum este, credinţa ortodoxă la noi în ţară este un factor de unitate, dacă nu singurul, cel mai important! Şi e foarte important în contextul contemporan! Câţi nu s-ar bucura sa fie un scandal în Biserică, motivat sau nu! Aceasta ar fi o premisă pentru un scandal în ţară. Şi ar fi dezmembrarea tării, unii chiar s-au şi pronunţat! Vedeți câți tânjesc, din vest, din est, de peste tot.
S-a mers până acolo, încât liderii europeni (inclusiv președintele Comisiei Europene) au afirmat fățiș că poporul de rând nu știe ce e bine pentru el și de aceea „binele” trebuie să-i fie impus de conducătorii săi.
Iohannis și Cioloș au fost parașutați pentru a ne impune acest „bine” european. Și sunt gata să recurgă la orice mijloace pentru asta.
Miercuri seara, când Iohannis a acuzat trei milioane de români de fanatism religios, zâmbetul lătăreț i-a înghețat într-un rânjet prevestitor de represalii pentru oricine va îndrăzni să miște în front.
Râvna noastră, bunele noastre intenţii, chiar şi o anumită erudiţie, nu sunt suficiente. Poate şi să ni se pară că împlinim voia lui Dumnezeu, că apărăm Adevărul, şi să fim, de fapt, în mare rătăcire. Aşa cum se poate vedea şi în pericopele de mai sus şi cum putem constata din întreaga istorie a Bisericii, între semnele cele mai limpezi care ne arată că acţionăm sub spectrul înşelării se numără impulsul de a lua decizii sau de a da sentinţe imediat, ispita de a vorbi doar „limba” ultimatumurilor şi graba de a rupe comuniunea cu ceilalţi. În Biserică e nevoie să acţionăm cu multă răbdare, calm şi chibzuit, cu rugăciune şi cu multă sfătuire. Grabă să fie doar în a arăta dragoste de aproapele, în a căuta comuniunea cu el. Fidelitatea faţă de credinţă trebuie să fie dublată întotdeauna de stăruinţa de a păstra comuniunea. Nici un efort nu este prea mare când e vorba atât de mărturisirea Adevărului, cât şi de păstrarea unităţii în Biserica cea Una a lui Hristos. Amândouă sunt la fel de importante.
Este o imagine emoționantă această inversare de roluri: dacă în cele mai multe icoane pe care le vedem este reprezentată Maica Domnului cu dumnezeiescul Prunc în brațe, iată că azi avem în fața ochilor icoana Fiului ținând în brațe pe Maica Sa. Cea care L-a purtat în pântece, apoi în brațe, cea care L-a îngrijit în copilărie și I-a fost alături în toată activitatea Sa de propovăduire și vindecare este, la rândul ei, ținută acum în brațe de Hristos.
De aici, din această icoană, înțelegem și noi creștinii că trebuie să-L primim pe Hristos în sufletul și în viața noastră precum o maică primește și crește pe pruncul său. Dacă ne vom îngriji ca Hristos să rămână întru noi de-a lungul vieții noastre, atunci și El, când ni se va despărți sufletul de trup, ne va primi întru ale Sale, deschizându-și brațele într-o părintească îmbrățișare precum și noi am deschis brațele pentru a-L purta pe pământ.
