PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video)
“Orice cuvant se rastalmaceste foarte usor in ziua de azi, acum iti vine parca nici sa nu mai vorbesti…”
“PENTRU TOATE VOM DA RASPUNS…”
“Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant!”
Cititi si:
Ieromonahul Savatie Bastovoi, marti, 13 martie 2012, la Libraria Sophia
– cuvantul de la lansarea cartii “Fuga spre campul cu ciori – Amintire dintr-o copilarie ateista“ –
(extrase)
“[…] Pana la urma este o carte despre cat putem noi intelege din celalalt. Pentru ca, daca fiecare dintre noi este chemat sa se inteleaga mai intai pe sine, in aceeasi masura suntem chemati sa-l intelegem pe celalalt. Nefericita intamplare cand oamenii, cautand acelasi lucru, totusi nu se inteleg. Principala cauza pentru care oamenii nu se inteleg intre ei ramane mandria. Mandria este o stare in care omul crede ca este mai drept, mai bun, mai destept decat celalalt. Iar varful mandriei este cand omul se crede chiar mai bun decat Dumnezeu si mai indreptatit sa hotarasca si sa actioneze cu privire la sine si la alti oameni in aceasta viata. Cea mai mare pacoste in lume este mandria si cel mai rusinos si mai – pana la urma- neindreptatit pacat. Sunt fel de fel de pacate pe lumea asta, care se nasc din porniri firesti, care se imbolnavesc, dar pacatul mandriei n-are nici un fel de indreptatire. El face rau fara vreo iertare si vreo nevoie pe care s-o aiba omul.
Si cred ca despre asta este cartea asta pana la urma: despre cum iti poti cheltui viata zadarnic, slujind niste ganduri mincinoase, care nu te reprezinta, dar si despre aceea cum dragostea acopera o multime de pacate.
Mult m-am gandit daca este loc sa vorbesti despre lucrurile astea. Dar, pana la urma, cred ca este pentru ca, in viata asta, fiecare avem de dat o marturie mai potrivita, mai putin potrivita, mai de folos pentru altii, sau pentru tine, dar fiecare trebuie sa se priveasca pe sine asa cum este el. Si cred ca nu avem sa daruim unii altora nimic [altceva] decat experienta iubirii noastre.
Si aceasta carte este o impartasire de acest fel, cu multe metehne desigur, dar asta este la aceasta etapa a vietii.
Ma bucur ca noi ne intalnim, ca putem vorbi. Astazi s-au inmultit cuvintele mai mult ca niciodata in lume […]. Pentru ca orice cuvant se rastalmaceste foarte usor in ziua de azi, acum iti vine parca nici sa nu mai vorbesti. Parca lumea s-a sucit, s-a intors, si pacostea asta de internet si comunicarile astea ale noastre, gen “telefonul stricat” [“telefonul fara fir”, n.n.]: cutare a zis, cutare a adaugat la ce a zis altul, ca nu mai stii de unde a pornit vorba, dar dragostea se strica.
Cred ca daca trebuie sa facem ceva azi este sa purtam raspundere pentru cuvintele noastre. Nicaieri nu te poti ascunde de propriile tale cuvinte, fie ca sunt puse sub semnatura ta, fie ca ti-ai gasit un nume fals pe internet, pentru toate vom da raspuns. Si mai ales vom da raspuns pentru stricarea dragostei, prin vorbe nechibzuite. Sa ne intoarcem la vremea cand, pentru un cuvant, oamenii puteau plati si cu viata. Sa stiti ca si acum platim cu sufletele noastre atunci cand scriem cuvinte nepotrivite care, mai ales, strica dragostea in biserica, intre frati. Si multe cuvinte de ale mele au fost rastalmacite. Probabil au fost pricini sa fie intelese altfel, desi nu am avut eu gandul asta. Si-mi pare rau ca am dat acest prilej, iar pe altii ii indemn sa nu mai intram in jocurile astea. S-a ajuns cam departe cu criticile, cu comentariile, cu destaptaciunile astea alea noastre. Prea multi “teologi“, prea multe stim si stricam dragostea.
Nu vedeti ca daca se aduna trei crestini sa faca o revista, peste doua luni sunt certati toti si despre asta stie toata Romania. Si stiu toate pacatele lor de cand erau mititei. Si am vorbit la telefon si mi-ai spus tu, si te stiu… Mai mare rusinea de noi! Sa descoperi slabiciunile aproapelui tau! Si mai ales s-o descoperi in public, a unui om care a fost aproape de tine si ti-a descoperit sufletul tau. Ei, asta s-a intamplat cu foarte multi, si voi stiti, ca multi dintre voi ati asistat in ultimii ani la aceste intamplari, foarte triste pana la urma. Stiti? Daca fiecare la randul lui se va opri cate oleaca din valul asta, eu cred ca lucrurile se pot pune la loc.
Cred ca trebuie sa ne intoarcem la carte asa cum este ea. Care este farmecul acestei carti spre deosebire de o postare pe blog? Nu cate comentarii o sa incapa pe ea sa le scrii; o citesti si tot ce este se contine acolo. Nu ne mai provocam [unii pe altii], nu ne mai dam destepti. Ne place, ne place; nu ne place, nu ne place.
[…]
Vedeti ce frumosi sunt crestinii nostri, cat sunt de rusinosi … Ia sa fi fost pe internet, sa fi vazut cate intrebari erau. S-au dezobisnuit oamenii sa vorbeasca fata catre fata.
[…]
– De ce titlul asta?
– Cand eram mic, cel mai mult ma chinuia faptul ca oamenii trebuie sa moara. Si cand Dumnezeu nu exista, nu mai este nici o sansa. Si am aflat eu ca cel mai mult traiesc, in partile noastre, ciorile. Am aflat eu ca traiesc vreo 300 de ani. Si pentru mine asta era o vesnicie. Si atunci cand le vedeam pe camp, ca erau foarte multe ciori acolo, erau foarte multe campuri acolo de unde vin eu, era grau, erau toate – colhozul acolo era in floare – si foarte multe ciori. De fiecare data le vedeam dimineata, la amiaza le vedeam, cand veneam cu autobuzul de la scoala si tot imi venea sa sar, sa prind vreuna s-o tin acasa. E un fel de taram al vesniciei, intr-o copilarie ateista. Nu era nimic mai vesnic si mai de dorit decat acesti 300 de ani ai ciorilor. Desi, imi dadeam seama ca nu-i mare lucru sa traiesti 300 de ani daca esti cioara, dar totusi… Totusi e mai mult decat ce are omul fara Dumnezeu.
– […] Daca este internetul un rau necesar?
– Mai bine n-ar fi relele astea necesare! Sigur ca in lumea in care Biserica de vreun secol si ceva a fost lipsita de caile de a comunica in masa – pentru ca am fost foarte izolati – si mai ales in tot imperiul sovietic care este o jumate de lume, Biserica pana acuma nu iesea in masa. Internetul este un prilej unde pe alte cai nu s-ar fi ajuns. […] In rest, sigur ca el este o unealta si pana la un punct s-au aflat multe lucruri. Desi, daca stau si ma uit bine, noi am castigat una, dar am pierdut alta. Noi am castigat undeva, intalnirea sa zicem, a unui frate din Serbia cu unul din Grecia [sau/si] cu unul din Rusia, cu unul de aici, unul de dincolo, asta este un mare castig, pentru ca nu ne-am fi intalnit altfel. Dar, mi se pare, pe de alta parte, ca noi am pierdut ritmul vietii duhovnicesti, care este mai aproape de carte. Citim prea repede, prea iresponsabil si cautam prea des sa ne schimbam calitatea informatiei si cantitatea ei. Adica omul de azi citeste intr-un ceas despre 20 de subiecte si la niciunul din ele nu mediteaza. Dar omul de odinioara, omul duhovnicesc se ducea o data pe an, sau la jumatate de an, cerea un sfat de la parintele sau si restul timpului se gandea ce-a vrut sa-i spuna. Ei, noua, internetul ne pierde acest ritm si inclinatia fireasca si necesara spre contamplare. Ca nu-i destul sa afli multe, trebuie sa si le mesteci, sa le rumegi, si sa scoti inteles de acolo.
Asta e raul internetului: ca ne desparte! Si pana la urma nu trebuie sa cadem in roata asta, sa avem ce avem de acolo, si sa stim ca este un spatiu in care din cand in cand trebuie sa mai aruncam lemne pe foc. Asa trebuie sa ramana ca un foc mocnit, mai arunci un lemn, iti mai vezi de treaba, nu sa ardem toate lemnele deodata, ca pe urma se aprinde si casa.
– Cum vedeti viitorul pe termen scurt, 1-3 ani, al Romaniei?
– Sincer nu imi mai pun problema ce va fi peste un an, peste doi, peste trei. Mie mi se pare ca noi am intrat intr-o vreme in care lucrurile deja se intampla, si ceea ce trebuia sa se intample a inceput cu cativa ani in urma, nu peste un an, doi, trei…
Suntem intr-o etapa, nu stiu cat va dura. Una stiu: ca niciodata nu dureaza mai [mult], totdeauna, nu stiu cum le reuseste, [reusesc] mult mai repede ceea ce-si pun in cap. Iar ceea ce si-au pus acum in cap e sa ne obrazniceasca pe toti. Sa fim niste copii obraznici, prosti, grabnici la manie, sa nu putem asculta unul de altul, mandri si, daca se poate, sa vorbim tot timpul. Sa vorbim tot timpul, sa vorbim, sa scriem tot timpul, si sa avem o casca in ureche. Nu mai poate omul normal, tanarul de azi, daca-l lasi sa astepte cinci minute troleul, trebuie sa-i bagi ceva in ureche. Cinci minute nu poate sta cu el singur, cu sine, nu se mai suporta. Acum, in tren, ii e groaza sa mearga 3 ceasuri si sa nu asculte muzica, ca el innebuneste sa-l lasi singur trei ore; asta-i o vesnicie.
Asa ca asta cred eu ca e raul etapei pe care o avem acuma: sa fim ca niste nebuni, sa nu mai stim ce vrem. Si dupa asta… o sa ne spuna ei ce trebuie sa facem. Daca nu stim noi ce trebuie sa facem o sa vina ei in etapa urmatoare, ne vor spune ei exact, si foarte rigid, si foarte categoric, si fara drept la replica. Ni se va spune clar ce avem de facut, dupa toata faza asta de buimaceala. Acuma suntem in faza de buimaceala.
– Cum comentati starea mass-media ortodoxe?
– Sunt foarte multi oameni care vor sa faca lucruri bune, unii le si fac… Mie imi place revista asta, “Familia ortodoxa”: frumusica, curata, se vede ca oamenii se iubesc, a iesit oleaca din sfada asta a noastra de care v-am mai pomenit. Mai sunt si alte reviste in care oamenii incearca sa marturiseasca adevarul, asa cum il inteleg. Cel mai trist mi-e mie ca fratii astia uneori nu se pot intelege. E destul ca unul sa apara si sa faca, sa ma iertati, dar este o vorba, ca o oaie murdara – murdareste toata turma, stii…
[…] Oamenii sunt patimasi, oamenii sunt bolnavi si diavolul ii ispiteste. Chiar daca vei face tu sa spunem, o revista, o gazeta, foarte buna cu foarte mare audienta, tu esti un om si foarte usor poti cadea in ispita asta: ca pe tine se tine Biserica, ca tu faci treaba…. a intri intr-un fel de opozitie cu Sinodul, cu Episcopii si incepi a suferi de metehne, care pana la urma vor aduce mai mult rau.
Eu nu zic ca nu sunt bune anumite replici spuse la timpul potrivit, dar m-am uitat ca totusi, pe termen lung, credinciosii nostri nu sunt pregatiti. Suntem prea fara caracter, prea ne imbolnavim usor de critica, si se transforma in carteala. Este un duh al cartirii care e foarte urat de Dumnezeu. Ati vazut ce pateau iudeii cand mergeau prin pustie, pentru cartire. Mureau cate 20.000 cand se supara Dumnezeu pe ei. Deci nu faceau alta treaba decat spuneau: “Eeeh, decat sa fi mers noi prin pustia asta, mai bine ramaneam in Egipt, aveam mancare, aveam si cazane cu carne acolo“, “ce daca munceam toata ziua acolo, dar aveam carne, mancam cat voiam“, “ce ne-a adus pe noi Moise in pustia asta sa murim aici!?” Si pentru astfel de vorbe ii lua Dumnezeu, cate 20.000 intr-o zi ii secera, ca sa le arate cat de neplacuta este cartirea inaintea lui Dumnezeu. Ei, anumite lucruri, cred eu, ca se invecineaza cu cartirea. Si, desigur, ca oameni, noi vedem o gramada de lucruri cu care nu suntem de acord. Daca nu suntem sfinti, am putea fi bolnavi. Dar, asa cum nu prea ne paste sfintenia, asa chiar peste noapte, vedem defectele celorlalti, inclusiv si la cei mai de sus. Si toate lucrurile astea cred ca, desigur trebuie coordonate cu mai multa chibzuinta si rabdare, de sus, de la ierarhi, ca ierarhul este capul. Si presa adevarata acolo ar trebui… sa fie mai sensibili la reactiile astea si la domeniile care apar. De ce face omul o revista, stiti? Pentru ca i se pare ca va spune in revista lui ceea ce nu se spune in altele. Va spune niste adevaruri ascunse, va rasturna el lumea. Ei, eu cred ca sunt suficienti oameni acolo prin Sfantul Sinod [Parintele e foarte optimist :), n.n.], care si… presa, Slava Domnului, coscogeamite aparat de presa are Patriarhia Romana, cum n-are nici Patriarhia Rusiei, care este mult mai bogata. Si cred ca toate aceste puseuri, reactii, imature cumva, ca ele sunt in stare de fierbere, de revolta, de cautare – care este fireasca pana la urma – formuleaza niste raspunsuri; si atunci va fi o stare buna a presei ortodoxe. Deocamdata cred ca e o cautare asa, mi se pare mie un fel de opozitie, ceea ce in Biserica e bun pana la un timp, dar, daca asta devine de acuma o stare de fapt nu mai este buna.
Ati observat dumneavoastra, si Sfintii Parinti mai ieseau… Erau Sfintii Parinti, e adevarat! Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant! Spunea Parintele Rafail odata: ”Noi foarte usor numim pe cineva eretic, uitand ca Sfintii Parinti numeau eretic in Duhul Sfant si rezultatul era ca omul acela se intorcea”. Asa ca gandurile noastre, criticile noastre, cred ca ar trebui totusi sa inceapa a-si gasi un fagas care sa sfarseasca in pace si in adevar, ca daca ne vom harjoni asa tot timpul, eu sincer va spun eu de-acuma ma cam tem. Ca hu-hu, cu greu veti mai gasi unul care sa spuna bombe de-astea. Si m-am uitat eu: nu-i mare folos din ele. Irosire, pana la un punct, de… minte, de… nici nu stiu de ce, de… suflet. Trebuie sa cautam dragostea, mai multa intelegere. Asezate toate la loc, parghiile sunt, totul e sub forma cum e asezata, ai radio, ai televiziune, ai gazete, acuma trebuie mintile astea care cauta, sa faca ceva bun, puse la treaba si mintile respective sa se inhame la jugul lui Hristos, nu sa tragem singuri asa. Au rusii o vorba: unul pe campul de lupta nu e soldat, nu faci armata cu un singur ostas, nu poti purta razboi, trebuie stransi gramada.
[…]
– In legatura cu presa scrisa, ati pomenit si de criticile – care unii cred ca numai ei pot sa scrie, ca in revistele lor ceea ce nu se vorbeste in alta parte. V-ati inclus aici si pe Sfintia Vostra atunci cand ati spus de critici incomode?
– Da, am facut-o si eu pe desteptul de ce sa o ascund?! Am facut-o in vazul lumii, ca n-am facut-o pe ascuns. N-am semnat nimic cu pseudonime. Cum am crezut, asa am spus. Si ma uit in timp, va spun, daca ajung la o concluzie ajung pe pielea mea. Sa stiti ca atunci cand, trebuie sa porti o …n-ai cum sa nu le simti, trebuie sa fii dobitoc ca sa nu simti anumite lucruri, dupa ce le scrii. Si uneori raman acolo: parca-i drept, stii? Parca-i drept, dar folosul nu-i asa de mare… Te-ai dat oleaca destept…dar … Probabil daca o sa-mi dea Dumnezeu inca viata, o sa inteleg si mai mult din cuvintele astea… Numai ca, Slava Domnului, imi trece repede. Sii cum se zice, ma supar si-mi trece repede si mi se usureaza sufletul, dar cateodata ma gandesc ca daca trebuiau spuse asa, sau nu chiar asa… Mai este un lucru: lucrurile trebuie spuse din incredintare. Si nu toate lucrurile pe care le-am spus, le-am spus din incredintare. Si la lucrurile alea ma gandesc. Sa nu fi gresit acolo. Eu nu stiu, poate n-am gresit, dar nu admit ca nu as fi putut gresi. Pentru ca nu le-am cercat, nu stiu pana la capat ce s-a intamplat. Nu-s vazator de suflete. Ei si acolo daca taci, te faci mai intelept. Asa cred.
[…] Mai scurt, din toate lucrurile astea cu copilarii-necopilarii, s-a ales si o treaba buna. Am facut eu Patericul ala pentru copii: Micul Pateric, si acuma le-a venit idea unor oameni sa-l inregistreze sa-l poata asculta si copii cu diverse ocazii si prilejuri. Si am ascultat si eu vre-o doua, si suna bine. Cred ca el o sa apara prin aprilie, sa vedem ce experiment mai este si asta, pentru ca ne impresoara lumea noastra cu internet si telefoane din toate partile, si ne cam rapesc sufletele cele mai curate, in care mai incape inca foarte multa iubire si nadajde.
[…]
Nota noastra:
Multe din rostirile parintelui Savatie trebuie amestecate si digerate, pe indelete, una cate una, adancite si retinute, nu citite sau ascultate in graba, printre altele, pentru a mai bifa la “audiat” inca o conferinta a cunoscutului parinte-scriitor. Adica, practic, cel mai important dintre toate ni se pare sa urmam sfatul sau de a ne re-cauta ritmul vietii duhovnicesti, de a nu-l lasa programat dupa ritmul informational impus de mediul internetului, acest rau totusi necesar, prin care si acum comunicam, dar despre ale carui pericole am atras si noi atentia, din destul, chiar aici.
Un amendament am aduce totusi spuselor parintelui referitoare la problema internet: critica adusa anonimitatii.
In primul rand, anonimitatea nu este legata strict de internet. Ea exista de cand exista scrierea. Exista autori anonimi care au transmis scripturi, scrieri filocalice adnotate sau scrieri duhovnicesti de-a dreptul. Pelerinul rus este o astfel de scriere anonima celebra. Prin urmare, anonimitatea nu inseamna nici iresponsabilitate. Ea este o conditie asumata din motive obiective, dintre care doua sunt de capetenie: protejarea fata de slava desarta a celor care nu voiau sa fie mai mult decat niste copisti, sau decat transmitatori ai unor realitati duhovnicesti sau necesitatea asigurarii unei anume libertati a exprimarii atunci cand conditiile nu sunt cele mai favorabile unei libere discutii pe teme sensibile. Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu si altii au semnat texte foarte importante pe teme religioase folosind pseudonime, ca sa exemplificam. Pe de alta parte, iresponsabilitatea poate sa existe foarte lesne si cu nume si prenume, eventual adresa si CNP :). Avem exemple foarte recente de mari autori teologi care au deraiat puternic. Vizibilitatea, faima de autori nu i-a ajutat, ci dimpotriva, i-a impins atat de tare incat erau cat pe ce sa iasa cu totul din Biserica, tarand si “audienta” dupa ei.
Asta nu inseamna ca nu e parte de adevar in legatura dintre anonimitate-iresponsabilitate-internet, ci doar ca nu sunt puse toate nuantele. Pentru ca, in al doilea rand, ceea ce amplifica iresponsabilitatea este, din toata aceasta ecuatie, mai ales internetul. Prin el, scrierea si anonimitatea s-au democratizat. Si de fapt aici e intreaga problema. Acum oricine poate fi autor anonim pe orisice tema teologica sau nu. Internetul iti creeaza o falsa perceptie ca ai inteles, ca te pricepi si ca te poti pronunta, internetul te face ca in acel banc cu betia, sa fii prima oara inger, apoi leu si, daca te mai trezesti, sa descoperi ca de fapt erai doar un porc beat de propria importanta. Asadar, internetul e un mediu care poate amplifica o serie de slabiciuni si care incurajeaza iresponsabilitatea ce se manifesta si prin aceasta forma a anonimitatii. Insa anonimitatea e destul de relativa. Nimeni nu este anonim in zilele societatii noastre orwelliene, de fapt. In fata stapanitorului acestei lumi si in fata lui Dumnezeu nu suntem anonimi.
Si aici este, de fapt, esentialul: iresponsabilitatea este o stare a inimii sau a caracterului, o alunecare a persoanei, a omului, nu ceva constitutiv in sens determinist al mediului internet.
Insa adevaratele teme importante de meditatie, dupa noi, sunt altele… Probabil sunt/vor fi si cele mai ocultate?
Legaturi:
- UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI? (VIDEO)
- DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
- “Biserica se teme de dezbinari si de schisme, care au ca baza demonicul egoism”
- DRACUL-TEOLOG si inselarile care dezbina Biserica “in numele Domnului”
- “A DEZBINA CINEVA BISERICA este un rau la fel de cumplit ca A CADEA IN EREZIE. Nici sangele muceniciei nu poate spala acest pacat!”
- SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL ACTUAL: “Smintelile dintre noi sunt armele cele mai puternice pe care le dam vrajmasilor ca sa ne lupte pe noi”
- “…si ne omoram noi intre noi”
- PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA
Despre lipsa de responsabilitate sau cum să iei focul cu mîini străine
“În ultima perioadă am asistat la nişte schimburi de replici şi de atitudini între oameni care se declară a fi credincioşi şi care susţin că urmăresc scopul de a îmbunătăţi situaţia Ortodoxiei. Aceste ciocniri îşi vor arăta cît de curînd roadele. Partea mai grea a situaţiei este că jucătorii în aceste jocuri periculoase şi-au făcut buzdugane din duhovnicii importanţi ai României. Se creează impresia că nimeni nu-i mai poate opri pe cei ce s-au aruncat în lupta ocărilor şi a declaraţiilor trufaşe, nici chiar duhovnicii de la numele cărora afirmă că vorbesc.
E uşor să iei focul cu mîini străine, în cazul dat cu mîinile şi aşa destul de lovite ale martirilor care au mai rămas în viaţă după chinurile închisorilor, dar această uşurătate are şi ea partea ei de foc cu care te poţi arde.
Oricine încearcă să poarte o discuţie normală este declarat duşman şi scos din joc, aşa încît cercul luptătorilor pentru puritatea Ortodoxiei se micşorează văzînd cu ochii. Dar cu cît armata credincioasă devine mai mică, cu atît ea devine mai dreaptă, mai adevărată şi mai responsabilă de soarta Bisericii. Această logică riscă să ne arunce într-o paranoia care va ucide şi cea mai mică fărîmă de smerenie şi autocritică.
Cu mulţi ani în urmă părintele Adrian Făgeţeanu i-a zis unui monah cărturar de la Antim un cuvînt care trebuie să devină dreptar pentru oricine ajunge să vorbească şi să se nevoiască în numele Bisericii lui Hristos. Părintele spunea că cea mai mare ispită în care poate să cadă cineva este aceea de a ajunge să creadă că pe el se sprijină Ortodoxia. În timp am înţeles că nu trebuie să faci mare lucru pentru a te crede important pentru Biserică. Ispita aceasta îi paşte şi pe cei mai umili.
Oricine intră într-o polemică, trebuie să se aştepte la replică. Oricine critică, trebuie să suporte critica. Observăm însă că cei care vorbesc în ultimatum-uri, nu sînt capabili să suporte un reproş. Dezbinările produse de un cuvînt nu se mai repară. Nu mai este loc pentru smerenie, unitate şi măcar puţină dragoste. Cuvintele sînt reci şi amare, iar feţele ne sînt acoperite. Cei mai mulţi dintre noi nu ne cunoaştem, nu am mîncat pîine împreună şi nu ne-am împărtăşit neputinţele. Ne încredem doar în ceea ce vedem pe ecranul computerului şi nu suferim atunci cînd ne jignim.
Mi s-a făcut dor de vremea cînd episcopul se ducea de la Chişinău la Bucureşti cu carul şi o scrisoare făcea luni de zile pînă ajungea la celălalt. Atunci cuvintele erau mai drămuite şi oamenii trăiau întîlnirea ca pe o sărbătoare. Eu încă mai cred că pentru orice cuvînt vom da seama, chiar dacă, din pricina mulţimii lor, acest lucru poate să pară imposibil“.
“Desi corabia se scufunda, cearta pentru intaietate ii mai preocupa inca pe pasageri… Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirata, nu ajunge sa-i impace, nici traditiile apostolilor. Una este conditia pentru a le castiga prietenia: sa li se vorbeasca magulitor. O nepotrivire de pareri este de ajuns (a constitui) motiv pentru dusmanii“.
“Dacă ar exista o sobornicitate reală, nu simulată, foarte multe lucruri s-ar rezolva. Neaşteptat de multe lucruri s-ar limpezi în Biserică, în sufletul nostru, în familiile noastre, la locul de muncă. Nu ne sfătuim între noi. Nu ne ascultăm între noi. Lucrul acesta arată că, în fond, nu avem o gândire şi o trăire ortodoxă. În momentul în care acceptăm dialogul cu celălalt, acceptăm să fim deschişi, să fim în mod real soborniceşti; trebuie atunci să acceptăm şi faptul că putem greşi. Revin la duhul mândriei care ne stăpâneşte pe toţi: nu vrem să recunoaştem că greşim şi, de aceea, lucrurile nu pot merge bine (…) Există, desigur, atacuri din exterior împotriva Bisericii, însă ele nu ar fi atât de periculoase dacă am şti să trăim în sobornicitate si în dragoste“.
***
- Noi boli digitale: INSOMNIA electronica, diminuarea EMPATIEI si incapacitatea distingerii intre BINE si RAU, SMOGUL INFORMATIONAL si CYBERUTOPISMUL (STUDII)
- Social Media SCHIMBA MINTEA OMULUI, pregatindu-l pentru participarea la MAREA SCAMATORIE [infografic]
- Cyberscepticism sau alte semnale de alarma asupra… ‘EFECTELOR SECUNDARE’ ALE VIETII PE INTERNET
- INTERNETUL – MIZA ESENTIALA PENTRU MAI-MARII LUMII
- HACKERI-SPIONI: inca o dovada ca internetul e impanzit de agenti ai serviciilor secrete…
- “Suntem in plin razboi informational”/ DIN NOU DESPRE CAPCANELE RETELELOR SOCIALE SI ALE ACTIVISMULUI INTERNAUTIC
- MEGA-CAPCANA CARE NI SE INTINDE ASTAZI, PRIN PROVOCAREA DISPERARII SI A REVOLTEI
- Despre succesul POVESTILOR SI ZVONURILOR VIRALE aruncate pe internet
- EPIDEMIA PIETISMULUI SI A CLIPURILOR “VIRALE”. Atentie la surogatele de traire ortodoxa! (Recomandari religioase de Rusalii)
- La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut?
***
- CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
- “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?”
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre cei care tulbura Biserica cu atitudini extreme, sub pretextele “dreptatii”
- CA ALBINA SAU CA MUSCA? Cuviosul Paisie Aghioritul: “Mi-au spus unii ca se smintesc pentru ca vad multe lucruri strambe in Biserica…”
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
- Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”
- FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite
- VLADICA AVERCHIE TAUSHEV (34 de ani de la adormire) DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU “ORTODOXIA ADEVARATA”. BIRUINTA CEREASCA
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate?
- Reeducarea azi: DUHUL BOLSEVISMULUI, LA LUCRU PRINTRE CRESTINI SI INSELAREA IDEOLOGIZARII “SISTEMICE”
- “Sminteala pentru evrei si nebunie pentru…” zelotistii de tip Barabas?
- SE POATE REEDITA IN ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA PENZA, LA O SCARA MULT MAI MARE?
- CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!”
- Aduse cu posta electronica (2): Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (I)
- Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
- Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
- Sfantul Nectarie de Eghina despre ravna cea inselata si ravna cea adevarata
- Dreptatea adevarata si zelul cel nebun. De la Avva Isaac Sirul
- INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: “Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau”
- Ieromonahul Metodie de la Optina raspunde despre LUCRAREA DIABOLICA A SCHISMEI IN BISERICA: “CRED CU TARIE CA TOATA ACEASTA MISCARE ESTE DECLANSATA DE CATRE FORTELE ASCUNSE ANTI-CRESTINE, CARE SUNT AVIDE DE A SUBMINA BISERICA”
- Parintele Arsenie Boca despre DUHUL SECTARIST, FANATIC, INGUST SI ANARHIC
- BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
- UNDE L-AU ASCUNS PE HRISTOS? (Cugetare duhovniceasca)
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Judecata Iubirii parintesti – “adanca pana in adancul inimii noastre”. DAR NOI… AVEM INIMA DE FII? ALEGEM INCREDEREA SAU INCRANCENAREA?
Mai mult decat liberalismul [libertinajul, n.n.], mai mult decat trairea poftelor fratelui celui mic si mai mult decat toate ratacirile, incrancenarea intr-o rigoare, zelotismul intr-o incredere doar in propria credinta si in propria dreptate poate sa desparta pe om de Dumnezeu, poate sa il faca pe om a se vedea singurul tezaur al dreptatii, singurul tezaur al adevarului, fara sa-si dea seama ca si in acestea putem gresi.
Iata, apostolii s-au dus ca cumpere ceva de mancare si cand s-au intors, l-au gasit pe Hristos vorbind cu o femeie samarineanca. Femeia samarineanca era in timpul acela ceea ce ar fi pentru noi un sectar, un eretic, cu care de obicei nu prea ai ce vorbi, pentru ca oricat ai vorbi nu o scoti la capat. El o tine pe a lui, tu pe a ta si cateodata e mai bine sa nu vorbesti. Iata ca Dumnezeu vorbea cu ea, pentru ca vedea in ea nu o credinta ratacita ci un om care avea un suflet mare, si care putea sa depaseasca blocajul acesta intr-o credinta mincinoasa pana la urma, ca Dumnezeu i-a descoperit ca nu era nici ea in dreapta credinta. Dar, dincolo de asta Dumnezeu cauta sa ajunga la sufletul omului. Noi insine trebuie sa ajungem la adancul din noi. Judecata va fi infricosatoare si va fi dreapta, dar, iubiti credinciosi, iata pilda de astazi ne da o veste buna, Judecata va fi adanca pana in adancul inimii noastre. Daca noi am avut incredere in Dumnezeu si-n oameni, chiar daca acestea au fost rastalmacite, chiar daca acestea au fost batjocorite de multe ori, Dumnezeu va culege acea incredere si dragoste, acea investitie de incredere precum o perla dintr-o scoica. Sa cultivam aceasta incredere si dragoste in sufletele noastre.
parintele Savatie face radiografia situatiei in care se gaseste lumea astazi cu exactitatea unui chirurg:
-“Mie mi se pare ca noi am intrat intr-o vreme in care lucrurile deja se intampla, si ceea ce trebuia sa se intample a inceput cu cativa ani in urma, nu peste un an, doi, trei…”
-“Iar ceea ce si-au pus acum in cap e sa ne obrazniceasca pe toti. Sa fim niste copii obraznici, prosti, grabnici la manie, sa nu putem asculta unul de altul, mandri si, daca se poate, sa vorbim tot timpul. Sa vorbim tot timpul, sa vorbim, sa scriem tot timpul, si sa avem o casca in ureche”
-“Si dupa asta… o sa ne spuna ei ce trebuie sa facem. Daca nu stim noi ce trebuie sa facem o sa vina ei in etapa urmatoare, ne vor spune ei exact, si foarte rigid, si foarte categoric, si fara drept la replica. Ni se va spune clar ce avem de facut, dupa toata faza asta de buimaceala. Acuma suntem in faza de buimaceala.”
Infricosatoare aceste cuvinte ce fac referire la realitatea noastra imediata…
Este foarte duhovnicesc acest parinte pe care nu m-am invrednicit sa-l vad fata catre fata niciodata.Spune lucruri atat de importante,din inima,incat trebuie sa te opresti si sa meditezi(asa cum el insusi afirma) asupra fiecaruia.
Consider ca sunt cateva aspecte punctate de el,care sunt neclare pt.multi din cei care pot intra in contact cu aceste cuvinte ale lui,si care ar trebui comentate si clarificate.
Sper sa revin cu o alta postare spre a arata macar 1-2 cuvinte din cele la care m-am referit.Acum sunt foarte stramtorat cu timpul.
Multumiri parintelui pentru rabdarea si dragostea cu care a semnat pe fiecare carte !
@ Mihai:
Nu, pentru ca parintele ne cunoaste, fata catre fata si dupa nume si pentru multi dintre cei de buna-credinta din biserica suntem cunoscuti. Iar ceea ce facem este cu binecuvantare, nemaivorbind ca am explicat in nota ce ni s-a parut necesar. Se refera, insa, la postaci din acestia care imprastie otrava rautatii, asa cum o faci tu aici. Da, chiar la acest gen de anonimi se refera, care fac provocari si improasca rautati, pentru a strica pacea si a aduce dezbinare.
Sunt vinovat, Doamne Iisuse
C’am învâţat Cuvântul Tău,
Că-l ştiu, ba’i şi învăţ pe ceilaţi
Dar nu-l pazesc. Şi-s tot mai rău.
Sunt vinovat, Doamne Iisuse
C’am învăţat ortodoxia,
Ca să acuz şi ca să judec,
Şi să cultiv făţărnicia.
Să mă arăt profund în vorbe
Şi plin de’naltă cunoştinţă
Dar, fără post şi fără rugă
Fără trăire în credinţă.
Mă străduiesc pe orice cale
Să-mi dovedesc ortodoxia,
Convingător, duhovniceşte
Doar…, cultivându-i teoria.
Dar vai şi vai Doamne Iisuse
Că deşi ştiu…, nu pot ierta.
Nu pot să tac, să cer, să sufăr.
Nu pot s’ascult. Nu pot răbda.
Nu-i clipă fără de ispită
Şi poftă fără de cădere.
Nu-i vorbă să nu mă rănească
Şi rău să nu aibă putere.
Ani de lecturi, studii şi slujbe
S’au consumat fără răspuns
Findcă ma-m limitat la ele
Şi nu m’am nevoit Iisus.
M’am învăţat! să’nvăţ pe alţii
Şi să-mi arăt credincioşia
Prin scris, prin vorbe şi prin critici
Şi-n ce’angajează teoria.
Sunt vinovat Doamne Iisuse
Că nu sunt vrednic şi cinstit
Şi că vorbesc întotdeauna
Tocmai de ce nu am trăit.
Un ortotodox curatşi sincer
I’un sfânt. I’un lepădat de sine,
Care nu minte, nu înşeală
(Şi nu se’nşeală nici pe sine).
E’nvăţătorul care’nvaţă
Din ce-a trăit şi-a practicat
Şi doctorul ce’ntîi pe sine
(Bolnav fiind), s-a vindecat.
Azi eu (şi ortodocşi ca mine)
Ne’ngrămădim să…, “vindecăm”
Să izbăvim de înşelare
Cu ce, chiar noi ne înşelăm.
Cu argumente ne trăite,
Bazându-ne pe instruire
Pe faptele exterioare.
Şi…, ne’adâncim în rtătăcire.
Ne înşelăm, (ortodoxeşte)
Că îi slujim Lui Dumnezeu
Slujind ne lăpadaţi de sine
Şi ascultând (subtil) de “eu”.
Sfinţii părinţi ştiind aceasta
S’au lepădat complet de lume
Şi au lucrat pe dinăuntru
Smeriţi şi lepădaţi de sine.
Şi’au construit ortodoxia
Prin Tine şi prin Duhul Sfânt
Ne’ânşelndu-se prin “fapte”
Exterioare şi cuvânt.
Noi ne înşelăm cu’acele fapte
Văzute şi enumerate,
Cu teoria ne trăită,
Cu tot ce-i cu publicitate.
Că-n mii de forme ne vânează
Şi “eu”- l şi înşelăciunea,
Când nu ne lepădăm continuu
De “eu”, de…,ce iubeşte lumea.
Şi’s vinovat că fac să crească
Şi-i dau putere toriei,
Şi faptelor ce schimbă duhul
Şi căile ortodoxiei.
……………………………………….
Trăim ortodoxia altfel,
Dar mulţi ne socotim smeriţi,
Unii mai iscusiţi ca cilalţii.
(Şi poate ca sfinţii părinţi).
Multe lucrări ne recomandă.
Mari milostenii, multe fapte
Care se văd că’s ortodoxe,
Cinstite şi adevărate.
De peste tot vorbe înalte,
Activităţi…,duhovnicie,
Oameniti traţi…,cultură…,artă…
Sfinţenie…, diplomţie.
Duhovnicie’naltă, fină.
Cuvinte’artistic intonate
Rafinament, inteligenţă,
Ţinută şi…, sobrietate.
Paza imaginii e artă.
(E “cruce” şi-n duhovicie)
De când “zidim” pe dinafară
Şi ne bazăm pe teorie.
Dar naturalul şi firescul
Nu se mai simte nicăieri,
Deşi-l mimăm cu iscusinţă
Şi-l căutăm din răsputeri.
Ochiul citeşte. Duhul simte,
Că dedesubt ceva-i ascuns,
Când faptele se dau vederii
(Şi nu-s, cum ne-a cerut Iisus).
Multe’n lăuntru ard şi strigă.
Multe, nu par adevărate,
Dar vin de “sus” cu argumente
Extrem de fin justificate.
Probleme mari ori cruciale
Aşteaptă ani şi ani răspuns.
Însă efectele’s spun tainic
Că, a fost dat în chip ascuns.
Diplomaţia şi credinţa
Mereu mai fin se împletesc
Şi tot mai rari sunt ortodocşii
Care le simt şi le citesc.
“Iubirea”-i tot mai insistentă Mai “cultivată”, mai vocală,
Dar prin ce’arată şi-n ce este
Nu prea s’arată naturală.
Desigur, Dumnezeu ne’o cere
Răspuns, chemării mântuirii.
Dar cine o are fără crucea
Şi luptele despătimirii ?
Cu-i vrem să arătăm iubirea,
De n’o trăim închip ascuns ??
Sau ne’ndoim că-i observată
Şi percepută de Iisus ?
De când “implementăm” concretul
Şi “viul” faptelor iubirii
Trăim emoţia (şi…, plata) .
Nu trudele despătimirii !
Dacă trăim duhovniceşte
Prin…, maniere elegante…,
O mască râde, şi’una plânge,
Dar, ambele sunt vinovate.
Foarte folositoare si adevarate cuvintele parintelui. Traim toti in buimaceala, in imprastire si in grija de multe. Toata viata nostra se desfasoara intr-o mare viteza si din pacate tot mai putin ne facem timp sa ne oprim, sa ascultam, sa tacem, sa plangem, sa iubim. Nu mai stim(sau nu mai vrem) sa ne indreptam atentia si asupra noastra, asupra pacatelor noastre, asupra sufletului nostru, poate pentru ca ne e frica de ce-am putea descoperi. Adevarul este de multe ori incomod si doare. Si in loc sa identificam toate neputintele si patimile noastre, sa strangem toata durerea si sa le punem pe toate inaintea lui Hristos, rugandu-l sa ne miluiasca si sa ne tamaduiasca precum vrea, preferam sa traim in ignoranta, in superficialitate si nepasare. Primim totul de-a gata iar mustrarile constiintei le trecem repede cu vederea ca nu cumva sa ne amarasca prea tare si sa pierdem aceasta asa zisa stare de bine pe care o afisam peste tot si care e doar una de suprafata. Si ironia e ca in goana asta halucinanta dupa nimic, ne simtim plini de viata, in timp ce sufletul nostru se stinge incet.
Rolul “postacilor”: SA OTRAVEASCA DEZBATERILE ONLINE
Inca o dovada ca internetul e impanzit de agenti ai serviciilor secrete…
E adevărat? http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=UL7l9gec1BI#!
@Un crestin-ortodox:
Of, frate, asta ai inteles dupa ce ai citit cuvantul parintelui Savatie?
Despre ce intrebi am mai raspuns.
1. Insasi ideea de a face un astfel de clip video-audio pentru denigrarea si raspandirea unor vorbe care nu au nicio legatura cu realitatea, este o idee marsava si ticaloasa.
2. Parintele Arsenie Boca are si unele greseli, chiar mari, in reprezentarile iconografice, in pictura sfintiei sale. Nu e infaibilil, asadar. Dar sfintii nostri sunt sfinti pentru viata lor, nu pentru infailibitatea lor… Parintii respectivi nu au facut caz, in viata lor, din cate stim, de aceste pareri, pe care nu credem sa le fi raspandit ei in popor, pentru a face sminteala si dezbinare, cum fac astazi cei “prea ravnitori”… Iar originea multor “informatii” despre Parintele Arsenie Boca este extrem de probabil ca era masinaria de diversiuni a Securitatii. Si parintii Ioanichie Balan si Arsenie Papacioc erau oameni, la randul lor… In acelasi timp, Valeriu Gafencu, Ianolide, dar si parinti precum Iustin Parvu, Amfilohie si multi altii aveau/au mare evlavie la Parintele Arsenie Boca. Iar faptele sale minunate, inclusiv de convertire tulburatoare, sunt marturisite de multi oameni de o credibilitate neindoielnica. Am dat destule dintre ele in postarile de pe site dedicate p. Arsenie Boca.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/03/01/curtea-suprema-din-sua-decide-ca-parintii-nu-mai-au-dreptul-de-a-da-in-judecata-producatorii-de-vaccinuri-prilej-de-refletie-asupra-mega-capcanei-care-ni-se-intinde-astazi-prin-provocarea-disperarii/
Am updatat postarea si cu noi legaturi si citate, unele macar merita (re)vizitate, pentru cine are timp si dorinta.
Mulţumesc.
Am înţeles: să nu judecăm prin prisma noastră că noi nu suntem infailibili. Mulţi sfinţi au fost contestaţi la vremea lor.
Iertaţi-mă fraţilor!
@Un crestin ortodox:
Noi nu suntem infailibili, dar avem un dreptar infailibil: predania Bisericii, care cuprinde un intreg format din invatatura de credinta, canoane, traditie, vietile sfintilor etc.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/01/31/cand-secretul-e-doar-discret-agenda-de-modelare-sociala-si-centralizare-globala-este-acum-la-vedere/
Ei, da…’din cuvintele tale te vei indrepta, din cuvintele tale te vei osandii’, nu?!
Cuvintele sunt vii si vom raspunde pentru urmarea lasata ca o dara in sufletele si mintile celor de langa noi pentru ca, s-a spus ‘cel ce va zice aproapelui raca (adica nebun) vrednic se face de gheena focului’ adica – cuvintele sunt trimise sa-si faca ‘treaba’ pentru care au fost trimise DAR pentru aceasta vom raspunde mai tarziu sau mai devreme; d-apoi, cum sa nu lovim cu ele cand sufletul iti este fie revoltat, fie exaltat?!
Cum in vremurile noastre datorita nedreptatilor, faradelegilor… ‘dragostea multora (majoritatii, as spune eu….) se va (fi) raci(t)’ nici nu (ma) mai mira tavalugul murdar al unui limbaj neadecvat lumesc, necum duhovnicesc…nu-l aprob dar il inteleg fiindca ramane ca singura arma impotriva mitocaniei si a rautatii fara de margini de pe la noi; spre exemplu – o baba ‘cojita de materie’ (vorba Pr.Arsenie Boca) cum sa nu te ajunga blestemul spus din rarunchi impotriva unui(a) care – crezandu-se nemuritor si in putere – isi permite sa se comporte in asa fel incat sa atraga blestemele dupa el. Ca baba – la randu-i – daca este cre(s)tina si ‘dusa la Biserica’ – in ciuda dreptatii sale (‘ca o carpa lepadata’) ar trebui sa se spovedeasca si sa spuna pacatul blestemului, pricina neputintei sale, nerabdarii sale…
In al doilea rand, daca esti desfacut de lumea asta, si te-ai alipit bine de Hristos, ar trebui cum iti este lauda asa si ocara – sa nu te ‘atinga’ dar..cum suntem nedesavarsiti si patimasi, si mandria ne da ‘de lucru’, cuvintele ne lovesc, ne ofenseaza, ne dor…
Iata si alt aspect!
Referitor la Judecata Finala, pentru dreptatea (de-aici) ofensata, murdarita…spune atat de clar si de obiectiv Pr.Arsenie Boca in ‘Cuvinte vii’ despre urmarea folosirii cuvintelor intr-un anume fel:
“Iar pentru o dreptate deplina, care sa ni se faca fiecaruia, trebuie sa vie toti martorii si parasii nostri, si sa fim o zi, convinsi de dreptatea dumnezeieasca.
Caci faptele noastre, gandurile, cartile scrise, CUVINTELE, AU URMARI NEMURITOARE si numai TAINA POCAINTEI poate indrepta ce-i de indreptat din ele. Deci toate urmarile, ramase neindreptate, vin de fata: pentru noi sau impotriva oamenilor, sau impotriva noastra si in folosul oamenilor”.
Are dreptate Pr.Savatie Bastavoi cand spune ca, nici nu-ti vine sa mai vorbesti; datorita inmultirii mintii, a unor cunostinte (lumesti sau teologice) am ‘deprins’ boala contrazicerii in cuvant, adesea dupa o logica lumeasca, nebuneasca…pentru ca celalalt/cealalta indrazneste sa nu fie dupa ‘chipul’ si ‘asemanarea’ noastra din(in) gandire 🙂 e de ‘ras’ dar ASA ESTE!
Am o mare “slabiciune” pentru Parintele Savatie, pentru ca prima oara cand am intrat pe un forum ortodox,a fost cel al parintelui, in 2002. Chiar am schimbat cateva e-mailuri cu sfintia sa, la aceea vreme, cand nu era asa de cunoscut :-), de care ma folosesc si astazi.
Cred ca, in esenta, ceea ce spune parintele este sa vorbim mai putin si sa ne iubim intre frati mai mult !
Crestinismul nu se vorbeste, ci se traieste. Si a trai crestinismul inseamna a iubi, a ierta si a-ti purta crucea in orice situatie, punandu-ti nadejdea in Dumnezeu.
Asta este Credinta, nu vorbe sforaitoare care ucid sufletele mai slabe !
Doamne miluieste-ne !
Slava lui Dumnezeu ca ne-a dat preoti purtatori de”Cuvant cu putere multa”,care ne trezesc,in cuda ametitoarei confuzii ce domneste in lume,si ne dau cel mai bun raspuns cu privire la faptul ca si astazi Evanghelia poate fi aplicata si extinsa,ca virtutea poate fi atinsa.
Constiinta libera si inima ce iubeste nu intra in calculator,iar identitatea crestina nu ingaduie integrarea noastra intr-o masa amorfa.
Viata noastra trece prin vietile tuturor celorlalti.Omul se implineste numai in masura in care ii cuprinde in sine pe ceilalti,lasandu-se cuprins de ei,in care ii intelege,lasandu-se inteles,adica numai prin impreuna lucrare in dragoste si in Hristos.Relatia sa cu ceilalti este “indicatorul”starii sale si al adevaratei lui relatii cu Dumnezeu.Epoca noastra are mai multa nevoie ca oamenii sa fie mai strans legati intre ei.O singuratate rece ii aduce in intristare pe crestini,facandu-i sa nu se mai poata bucura de vechea valoare a comuniunii cu semenii lor.Indemnul meu este,pe cat putem, sa ne indepartam de masini!
Sa nu ingaduim ispitei flecarelii sa ne asedieze,individualismului sa ne”ocupe”si egoismului sa ne izoleze.
Dumnezeu urmareste toate greutatile cu care ne confruntam.El este atat de mare incat nu poate fi impiedicat de nimic,decat numai de indaradnicia refuzului nostru.Necontenita razvratire a omului,i-a adus acestuia caderea,tulburarea si durerea bolilor si a neputintei.
Lumea nu este atat de respingatoare inteleptului urmator al lui Hristos,Cel Care slobozeste si ne imblanzeste inima.
Postul Pastelui este in primavara,iar pocainta e inmiresmata floare,cum spun cantarile noastre…Supararea si intristarea dau inapoi,facand loc fericitei intristari,de bucurie aducatoare…
Intrarea intr-o chilie,spre spovedanie,sau intr-o biserica,poate sa insemne inceputul unei vieti pe care multi au trait-o si din care biruitori au iesit numerosi sfinti!
Indrazniti sa imbratisati Lumina si invatati caile lui Dumnezeu!…
Biserica nu inceteaza a tamadui in taina sufletele indurerate sau sufletele ce se pocaiesc,spre a vadi biruinta lui Dumnezeu asupra pacatului si a mortii.
(M.M.Aghioritul-Viata duhovniceasca…)
Parintele Savatie este un erou al zilelor noastre. Rugati-va pentru el, si altii ca el, tineri marturisitori (Parintele Amfilohie de la Diaconesti, Monahul Moise, Parintele Nicodim de la Iasi si alstii de care nu m-am invrednicit sa ii cunosc), sa nu ni-i ia Dumnezeu prea devreme, ca avem mare nevoie (sper ca Parintii sa nu vada mesajul meu).
Sa rezistam, fiecare cu armele noastre, in contextul nostru, sa facem o marturisire. De la o sora din Canada, Bev Cooke cuvintele-marturisire in video-ul de raspuns la niste acuze pe youtube asupra Bisericii:
http://www.youtube.com/watch?v=TJFSKMgtLk0In contextul ei, America de Nord, sint foarte potrivite, vor rezona in inimile tinerilor (a copiilor ei intii). Cinste lor.
(Bev este de la Parohia “All Saints of Alaska and Saint Arseny of Canada”, Victoria, BC, http://www.allsaintsofalaska.ca/, autoare a “Royal Monastic – Conciliar Press, August 2008”, tradusa in romana la Sophia: “Printesa si Monahie” – Maica Alexandra, Printesa Ileana de Romania, se vede cartea in spatele Parintelui Savatie la Libraria Sofia, si “Keeper of the Light”, despre prigoana de 300 ani, si mai ales despre Sf Macrina, bunica Sfintilor Vasile, Sf Macrina, Sf Grigore de Nyssa, etc.) – Conciliar Press, June 2006).
Doamne ajuta!
Hristos a inviat!
Intre dreapta credinta (si propovaduirea ei) si ecumenism este o diferenta enorma. Dreapta credinta NU inseamna târguiala ca la piata : mai dai tu, mai las eu – ca si in cazul ecumenismului! In privinta dreptei credinte NU exista negociere!
Problema (pentru mine) este insa cât este LEGAL si cât este MORAL in ceea ce se discuta / petrece in jurul acestor concepte. Canoanele date de oameni (si pe care nu le tagaduiesc!) oare sunt imuabile? Ma gândesc de exemplu la intâlnirea lui Iisus cu femeia adulterina. Canoanele umane (legale) ar fi spus: condamnare la moarte pentru aceasta femeie sau la ani buni de canon si oprelisti – in zilele noastre. Domnul nostru insa nu a osândit-o si a lasat-o sa plece (doar cu o “recomandare” (“Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.”). Deci in fata Dreptatii merg Mila si Iubirea.
~
Mai exista doua intâmplari interesante in Sfânta Scriptura. Una este pilda talantilor, când celui lenes si viclean i se ia talantul si i se da altuia. Dupa Sfintii Parinti cel cu un talant are doar botezul ortodox si care in schimb nu a facut nicio fapta buna. Aceasta tâlcuire ma lasa sa ma gândesc ca Dumnezeu Atotputernicul SI vrea dar SI poate sa mântuiasca si pe cei nebotezati dupa dreapta credinta dar cu fapte. Judecata e la El si nu la mine!!
~
A doua povestioara din Evanghelii este cea despre Pescuirea minunata. Corabia, dupa tâlcuirea Sfintilor Parinti, reprezinta Biserica. Oare ce inseamna: “Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie”? Cuvântul “Semn” apare in cele mai multe locuri in Scripturi cu alta semnificatie (e.g. Semnul lui Iona). Oare ce inseamna “cealalta corabie” si ce inseamna “semn”? In Sfânta Scriptura nu e nimic spus / scris la intâmplare ci doar neinteles (de multe ori) pentru noi. Oare a doua corabie era fara semn si cei din prima i-au dat semn!?
~
Ce are Dumnezeu in planul Lui despre fiecare NU STIM! Dar sa ne exprimam cu fermitate despre o erezie sau o cadere a cuiva si sa-l stigmatizam / judecam cu convingerea ca avem dreptate mi se pare mult prea … pamântean. Despre batrânete poti vorbi (din experienta) doar dupa un numar de ani, iar despre sfintenie poti vorbi critic doar daca esti cel putin sfânt in devenire.
~
Oamenii au in general trei categorii de discutii: despre idei, despre fapte si despre oameni. Spun iarasi Sfintii Parinti ca singurele inaltatoare sunt discutiile despre idei, despre credinta, despre mântuire, despre cruce,…, iar cele mai rele sunt despre oameni. Discutiile despre fapte sunt bune când se ajunge la niste concluzii despre idei sau cugetari inalte. In niciun caz când se ajunge la osândire!
~
Când fac ceva care priveste / impacteaza si pe altii incerc sa ma gândesc care e utilitatea si care e finalitatea acelei actiuni. Oare e bine sa critic pe cineva si sa insinuez ca are, de exemplu, tendinte eretice? Cui ii foloseste? Parintele Cleopa spunea ca daca vezi un preot beat in sant sa-l ridici si sa-l duci in ascuns acasa, sa nu-l judeci si sa nu-l spui nimanui.
Un prim indiciu al calitatii unui lucru / idei este senzatia de bine, sau de rau, sau de tulburare pe care ti-o provoaca o vorba a cuiva, o parere, un lucru. Asta (spun iarasi Sfintii Parinti) este constiinta pusa in noi de Dumnezeu si care ne “vorbeste”. Depinde de noi daca o ascultam sau nu.
Imi vine in minte Memorialul Durerii de la Sighet. De când ai intrat si pâna iesi de acolo ai lacrimi in ochi, sufletul ingreunat si un nod mare in gât. Durerea faptelor si a trairilor care dainuieste intre ziduri nu poate fi estompata de trecerea timpului.
~
Intre a face un rau sau a nu face un bine pe care poti sa-l faci nu e prea mare
diferenta! La fel cum tacerea e de aur, o vorba buna si potrivita e de argint!
Doamne, iarta-ne si ne miluieste!
De multe ori m-am apucat să scriu câte un comentariu la un articol, de cele mai multe ori atunci când eram revoltat, ori de artcolul în sine ori de de unele comentarii, și mai mereu nici nu apucam să-mi termin gândurile că și renunțam.
Eu cred că părintele ne îndeamnă la smerenie. Ne roagă să ne liniștim. Smerenia este o virtute esențială în mântuirea noastră, fără de ea nu se poate să fim mântuiți. Ce folos am eu dacă-mi etalez cunoștințele într-un război cu aproapele meu. Și pe mine mă deranjează atitudinile celorlalți frați din Biserică care se fac pe sine teologi și încep să ne explice anumite ”lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare”. Am cunoscut și monahi care sunt cuprinși de mândria asta teologală și mireni care-și asumă rolul de procuror duhovnicesc. Am fost revoltat de exemplul lor, ba uneori am și rabufnit cuprins de mânie egocentrică, dar nu am fost câștigat niciodată mai mult decât atunci când am tăcut. Avem cine să se facă sabie cu două tăișuri, nu trebuie să ne reprezinte persoane care nu și-au exersat darul credinței sau care sunt chiar învățăcei în rânduiala Bisericii.
Mă bucur că există în tot noianul ăsta distructiv un site ca acesta pe care scriu. Mă bucur pentru că frații de aici au ales să fie anonimi, că părerile sau notele lor sunt întotdeauna dublate de trimiteri la părinți contemporani sau chiar la sfinții părinți, mă bucur că există cineva care a ridicat posibila ispită a mândriei de pe umerii mei și și-au asumat-o într-un mod care, cel pușin până acum, mă face să-i recomand cu căldură.
Mi-a placut mesajul lui Gopo, adevar graieste, gandurile acestea le-am avut si le mai am si eu, intr-o oarecare forma. A nu se confunda totusi o stare de impartasire duhovniceasca a experientelor si cunostintelor proprii cu aproapele tau, lucrare ziditoare de suflet atunci cand e facuta cu bucurie si smerenie, fata de apostolatul de pe o pozitie superioara catre ceilalti.
Parintele Savatie cred ca e cel mai apropiat de tinerii din vremurile acestea cuprinse de tehnologie. E aproape in sensul ca este chiar in mijlocul nostru. Ce a spus a spus ca urmare a experientei proprii si in blogging si cu facebook si cu altele…
Adevar a grait in tot ce a spus. Cu ajutorul Domnului, poate ajung sa-i cumpar cartea!
Doamne, ajuta!
Multumiri ostenitorilor la acest site, dar am o sugestie. Textele sunt prea incarcate de sublinieri, fonturile sunt ba boldate, ba italice, ba rosii, ba albastre, unele mai mari, altele mai mici, rosii pe fond galben, albastre pe fond galben,etc., este o exuberanta a coloritului care face citirea foarte dificila. Dupa un parcurgerea unui text redactat asa iesi epuizat, e ca un maraton. Lasati cititorul sa inteleaga singur mesajul, nu insistati sa-i aratati mereu ce este (sau ce vi se pare editorilor) mai important.
Un aspect mai simplu, dar ordonat ar atrage mult mai multi cititori.