DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. FRANGEREA INIMII si inselarea cumplita a lui “EU NU SUNT CA CEILALTI!” Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL

4-02-2012 Sublinieri

Vedeti si postarile anterioare:

PRIMA PREDICA A SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Lc. 18,10-14)

“Iata ca au venit din nou saptamanile pregatitoare pentru Marele Post! Sa multumim Domnului, Care ne-a invrednicit sa apucam aceasta vreme mantuitoare de suflet! Sa ne rugam ca El sa ne ajute si sa ne folosim de aceasta vreme potrivit bunelor Lui hotarari privitoare la noi. In aceasta privinta, totusi, nu cred ca e nevoie sa va spun prea multe. Nu intampinati acest rastimp pentru prima oara; nu o data ati ascultat talcuirea insemnatatii acestor zile si aratarea invataturilor pe care trebuie sa le tragem din ele; nu o data, cred, ati cunoscut si cu lucrul cum sunt petrecute ele in chip ziditor si cum sunt petrecute in chip stricator. Si atunci, ce nevoie mai este de povatuiri intinse? Este indeajuns sa spunem: Frati si parinti! Faceti asa cum deja stiti, asa cum va insufla constiinta voastra si va invata cercarea [experienta], numai sa se intoarca toate spre zidirea voastra si mantuirea su­fletelor voastre.

Cu toate acestea, nu vreau, totusi, sa va las fara a va aminti cate ceva, macar in mare, spre a va calauzi la petrecerea in chip mantuitor a rastimpului care a venit.

Sunt unii bolnavi care merg sa se trateze la statiuni. Ganditi-va cum incep ei din vreme a cugeta la calatoria ce ii asteapta si cu cata grija pregatesc tot ce este de trebuinta ca sa ajunga repede si usor la apele vindecatoare si sa se folo­seasca in chip cat mai roditor de rastimpul hotarat pentru tratament. Iata ca si la noi s-a apropiat sedinta de tratament a sufletelor noastre: sfantul post. Aici si noi ne vom scalda – in apele de lacrimi ale pocaintei, si vom lua inlauntrul nostru doctoria cea multvindecatoare – Trupul si Sangele Domnului nostru. Este nevoie sa ne pregatim si noi pentru acest tratament – si pe cat e sufletul mai presus de trup, pe atata si grija noastra pentru tratamentul lui trebuie sa fie mai puternica si mai lucratoare ca la bolnavii amintiti.

Pentru prima data, nu e nevoie sa ne impovaram cu multe. Sa ne ingrijim doar a patrunde in voile Maicii noastre Biserica si sa dam nastere in noi insine asezarilor [dispozitiilor] sufletesti pregatitoare aratate de catre ea. In post sa ne ostenim pentru curatirea constiintei si indreptarea vietii noastre – iar in­trucat reusita acestor osteneli depinde de inmuierea inimii prin strapungere, iata ca Sfanta Biserica ne pregateste din vreme pentru simtamantul acesta si vrea prin felurite mijloace sa il starneasca si sa il intareasca in noi. Acum, prin pilda despre vames si fariseu, ea ne insufla ca cea mai de nadejde cale pentru a ne strapunge este nimicirea in noi insine a parerii de sine fariseice si inrada­cinarea in inima a tanguirii de pocainta a vamesului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! In duminica urmatoare, prin pilda despre fiul risipitor ea ne invata ca oricat de adanca ar fi caderea cuiva, daca cel cazut se intoarce cu inima infranta si smerita catre Domnul, strigand: „Nu sunt vrednic sa ma numesc fiu al Tau; primeste-ma ca pe unul dintre argatii Tai!“, va fi primit in bratele Parintelui Ceresc Celui Multmilostiv. Daca sufletul cuiva s-a aratat prea impietrit si nesimtitor, Sfanta Biserica, in continuare, vrea sa il franga, zugravindu-i infricosata Judecata. Iar daca cineva s-a obisnuit pana intr-atat cu starea sa cea injositoare intru pacat, ca a inceput sa il socoteasca pe acesta drept starea sa fireasca si nu-si inchipuie cele mai bune, Sfanta Biserica amin­teste pentru unul ca acesta de caderea protoparintilor, pentru a starni in inima lui intristarea pentru ceea ce a pierdut si a trezi in el ravna de a redobandi aceasta, aducandu-i in gand marimea pierderii si cat de mult merita sa ii para rau pentru aceasta si sa se osteneasca pentru a deveni iarasi stapanitor al mos­tenirii pierdute.

Iata voile Sfintei Biserici a lui Dumnezeu! Patrundeti in ele si umblati dupa cum arata Maica voastra cea grijulie!

In ziua de astazi si in toata saptamana urmatoare sa luam lectie de la vames si fariseu si sa invatam aceasta lectie. Ea este scurta: nu te nadajdui in drepta­tea ta, ci, cu toata bogatia faptelor tale bune, toata nadejdea mantuirii sa ti-o pui in milostivirea lui Dumnezeu, strigand din adancul sufletului: „Dumne­zeule, milostiv fii mie, pacatosului!

Privind la fariseu – cel dojenit, sa nu credeti ca faptele dreptatii, cucerni­ciei, binefacerii si infranarii aspre nu inseamna nimic in ochii lui Dumnezeu. Nu! Domnul l-a dojenit pe fariseu nu pentru faptele lui, ci pentru ca acesta a inceput sa se laude cu ele, pentru ca isi pusese in ele toata nadejdea sa, uitand de pacate – de care, bineinteles, nu era slobod. Deopotriva, privind la vames, sa nu credeti ca pacatele au putina insemnatate inaintea lui Dumnezeu. Nu! Domnul il lauda pe vames nu fiindca prin pacatele sale s-a pus in starea de a nu fi vrednic nici sa priveasca la cer, ci pentru ca, dupa ce s-a adus aici prin voia sa cea rea, i-a parut rau si s-a strapuns pentru aceasta, asteptand sa isi afle izbavire doar in milostivirea lui Dumnezeu – il lauda pentru aceasta intoarcere de la pacat la Domnul, pentru duhul smereniei si durerii inimii intru care striga: „Doamne, milostiv fii mie, pacatosului!

Dupa ce am luat acum ceea ce e adevarat si de la unul si de la celalalt, pri­mim lectia aceasta: osteneste-te si lucreaza Domnului cu osardie, dupa toata largimea poruncilor Lui – insa nadejdea mantuirii sa ti-o pui – toata — in milostivirea lui Dumnezeu. Niciodata nu vei ajunge sa fii indreptat in ochii lui Dumnezeu intotdeauna si in toate: de aceea, oricat ai parea de indreptat pe dinafara, nu inceta niciodata sa strigi din inima: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!

Iata lectia: pecetluiti-o in inimile voastre! Drept mijloc, iata ce sa faceti: parcurgeti repede in gand viata voastra si uitati-va daca nu sunt in ea pacate – cu cuvantul, cu fapta si cu gandul. O! Fireste, se vor gasi in ea multime de pacate! Dar daca lucrurile stau asa, cum sa nu strigam fiecare: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”?

Adunati dupa aceea toate faptele voastre bune – sau cele pe care lauda noastra de sine le socoate drept bune – si vedeti: oare multe vor iesi la socoteala? Cate am putea, si cate am fi datori sa facem in cele 365 de zile ale anului; dar ce am facut?! Si aceasta putinatate sa o scoatem la aratare, trambitand: „Nu sunt ca ceilalti!” – mai ales atunci cand impotriva ei stau pacate carora nu este numar? Fiindca din cele 24 de ceasuri ale fiecareia dintre cele 365 de zile ale anului se vor afla, oare, vreunele care sa nu fi fost insemnate prin vreun pacat? Iar de vreme ce am priceput acest fapt, cum sa nu strigam: „Dumneze­ule, milostiv fii mie, pacatosului!“?

Si apoi, oare si aceste putine fapte bune sunt curate? Oare asupra fiecareia dintre aceste neputincioase fapte bune se vede rasfrangerea slavei lui Dumne­zeu? Ostenindu-ne asupra lor, oare nu am facut mai mult pe placul nostru si al oamenilor decat pe placul lui Dumnezeu? Iar daca este asa, cum sa punem vreun pret pe ele si, privind la ele, sa ne semetim intru inselare de sine, spu­nand in sinea noastra: „Nu sunt ca ceilalti!”? Nu! Puneti, doar, faptele voastre in fata neamagitoarei oglinzi a dreptei judecati insemnate in Cuvantul lui Dumnezeu: este greu de crezut ca pe fiecare dintre voi constiinta nu-l va in­demna sa strige: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!

Poate ca intre voi nici nu sunt oameni care ar cuteza sa spuna in gura mare, laudandu-se pe sine: “Nu sunt ca ceilalti!“; insa eu cred ca rar se gaseste cineva care sa nu fi cazut in parere de sine si incuviintare de sine atunci cand prin ini­ma trec fara cuvinte ganduri ce dau nu putina insemnatate ostenelilor noastre si lucrarii noastre in mijlocul celorlalti. Nici acest simtamant al multumirii de sine nu este bun! Trebuie sa simtim, si sa simtim adanc, ca nu meritam absolut nimic si nu putem pune temei pe nimic din cele ale noastre. Temeiul nostru este unul singur – milostivirea lui Dumnezeu; iar aceste laude launtrice de sine trebuie alungate. Un sfant nevoitor, de fiecare data cand gandul ii spunea: „cutare si cutare lucru este bun la tine“, banuind ca este vorba de o lingusire a vrajmasului, raspundea: Blestemat sa fii tu cu «binele» tau!“. Asa facea sfantul parinte; cu atat mai mult se cuvine sa facem astfel noi, pacatosii.

In lucrarea duhovniceasca nu este nici un gand mai rau decat gandul parerii de sine. El navaleste pieptis asupra simtamantului smereniei si il raceste. Focul nu poate fi pus impreuna cu apa – iar strapungerea nu poate vietui impreuna cu simtamantul ca esti drept. Precum loveste paralizia organele miscarii, asa si parerea de sine taie toata incordarea puterilor omenesti spre bine. Precum roua vatamatoare strica florile minunate, asa si multumirea de sine amagitoare strica in noi tot binele – asadar, alegeti, fratilor, binele si lepadati raul!

In cantarile bisericesti, fariseul este asemanat cu cineva care pluteste pe mare intr-o corabie, iar vamesul care se urgisea pe sine – cu cineva care face acelasi lucru intr-o barca proasta. Pe cel dintai insa l-a inecat furtuna inaltarii de sine lovindu-l de stanca trufiei, iar pe cel din urma seninul adanc al urgisirii de sine si suflarea lina a suspinelor de pocainta l-au dus fara primejdie la lima­nul indreptarii dumnezeiesti. In aceleasi cantari, fariseul mai este asemanat cu cineva care merge in car, iar vamesul – cu cineva care merge pe jos. Cel din urma, insa, adaugand la strapungere smerenia, a luat-o inaintea celui dintai, care si-a pus in cale stancile laudei de sine.

Auzind asemenea indemnuri, fratilor, inteleptiti-va pentru a alerga in asa fel incat sa ajungeti la tinta. In voi mare sa fie lacrimile, luntre – defaimarea de sine, vanturi – suspinele, iar glas al vamesului – toate cele pe care le-ati randuit pentru plutire. Si fara indoiala veti ajunge la limanul milostivirii lui Dumnezeu si veti atinge grabnic tarmul indreptarii, unde veti gusta dulcea tihna a constiintei intru atotiertarea lui Dumnezeu.

Sa ne daruiasca acest mare bine noua, tuturor, preaindurata bunatate a lui Dumnezeu! Amin!

***

Teofan Zavoratul

IN ACEEASI DUMINICA

Astazi incepe Triodul. Iata, incepe sa adie a post! Trebuie sa ne pregatim de intampinarea lui – si nu doar de intampinare, ci mai ales pentru scopul in vederea caruia a fost randuit postul: pentru pocainta si indreptarea vietii celei neindreptate. Si iata ca auziti cantarea umilicioasa: „Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de viata!”

Usile pocaintei deschide-mi mie! – Dar cine le-a inchis? Ele au fost deschi­se prin cruce: stau si vor sta deschise pentru toti oamenii, atata vreme cat va dainui lumea, si pentru fiecare dintre noi, atata vreme cat mai este suflare de viata in narile noastre.

Bun, usile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise – si cine le-a inchis? Sa stiti ca la aceste usi se ajunge prin altele – usile indurerarii si frangerii inimii. Trebuie sa trecem mai intai prin acestea ca sa ajungem la usile milostivirii. Indurereaza-te si frange-ti inima, si Domnul te va primi!

„Frange-ti inima” – iar inima nu se frange; „indurereaza-te” — dar ea nu vrea sa se indurereze. Si iata ca omul este zavorat in sine prin impietrirea inimii – si neavand putere sa se biruie pe sine, striga catre Milostivul Dum­nezeu: „Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!” Usa ta este intotdeauna deschisa, Doamne; a mea insa este inchisa, si nu am pe unde sa ies! Deschide-mi mie, prin aceasta frangere, usa inimii mele impietrite, ca sa ies la Tine si sa intru prin usile milostivirii Tale!

Ia aminte Domnul la tanguirea omului necajit si ii da sa cunoasca felul in care trebuie sa lucreze asupra sa ca sa se deschida usa inimii lui. Ieri am cantat: Usile pocaintei deschide-mi mie”; acum, ca raspuns, auzim de la Domnul pilda vamesului si fariseului. In Duminica urmatoare, ca raspuns la aceeasi cantare, vom auzi pilda fiului risipitor. In continuare, cu acelasi scop, ni se va aduce in amintire privelistea infricosatei Judecati si caderea stramosilor nostri celor intai-ziditi. Domnul parca ne-ar spune: „Lucrati dupa indreptarul adevarurilor vestite voua de catre aceste istorisiri evanghelice – si poate ca veti ajunge sa vi se deschida, in sfarsit, usile inimii voastre impietrite”. Ciocanul greu, lovind piatra, o sfarama si o marunteste: la fel asteapta si Domnul ca adevarurile acestea, unul mai izbitor decat celalalt, sa sfarame in cele din urma impietrirea inimii noastre, sa scoata din ea tanguiri de pocainta si sa stoarca lacrimi de pocainta.

Asadar sa patrundem, fratilor, voia lui Dumnezeu, si sa urmam mantuitoa­relor indreptari ale Milostivului nostru Domn. Domnul preschimba inima, insa si noi trebuie sa ne imboldim si sa ne silim, si cel putin sa nu impiedicam atotlucrarea mantuitoarei bunatati a lui Dumnezeu.

Pilda de acum despre vames si fariseu arata ca piedica cea mai insemnata din noi in calea frangerii inimii este simtamantul nostru ca suntem drepti, si ne invata, izgonind simtamantul acesta, sa ne statornicim in asezarea [dispozi­tia] pe care o avea sufletul vamesului, ca sa strigam folosind cuvintele acestuia: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!” Domnul pune inaintea noastra doi oameni si parca ne spune: „Poftim, priviti – au venit la Mine doi: unul s-a apropiat cu indrazneala, incredintat de dreptatea sa si de meritele sale inaintea Mea, si indreptatire n-a primit; iar celalalt nici privirea nu era in stare sa si-o ridice catre Mine, ci numai se batea in piept si cerea mila – si l-am miluit. Mergeti si voi de faceti la fel. Lepadati aceasta haina pierzatoare a indreptatirii de sine, invesmantati-va in zdrentele mustrarii de sine — si veti fi miluiti”.

Multumirea de sine si indreptatirea de sine sunt inselarea cea mai pierza­toare, in care vrajmasul reuseste sa ii tina pe multi oameni, si inca nu dintre cei mai rai. Aceasta inselare taie picioarele si opreste din mers. Cel ce se sim­te drept ce nevoie are sa se nelinisteasca si sa caute mult mila? Scopul a fost atins – omul e drept; la ce sa se mai osteneasca? Ramane doar sa se uite in jur, sa se ingamfe, iar pe ceilalti sa ii defaime. De fapt, asta inseamna a strica prin gand ceea ce ai dobandit prin osteneala, si a te pierde pe tine insuti. Iata de ce in invataturile Sfintilor Parinti sunt repetate fara incetare lectii de smerenie si defaimare de sine, si sunt infatisate cu deosebita staruinta mustrari ale parerii de sine si inaltarii de sine.

Voi, care vreti sa destramati aceasta ceata a inselarii! Haideti sa invatam aceasta de la fariseu. Fariseul, pare-se, nu socotea ca e nevoie sa se tainuiasca: el a spus pe fata ceea ce avea in suflet, si prin aceasta a dat in vileag cursa vrajmasului, prin care acesta incurcase sarmanul lui suflet si il tinea in ama­girea de sine.

„Nu sunt ca ceilalti”. Prima inselare! Fariseul nu avea o purtare rea. Se uita la pacatosii vaditi si, bineinteles, se socotea mai bun ca ei. Dar de ce trebuia sa se uite la cei care traiau neindreptati? Sa se fi uitat la cei ce duceau viata imbunata­tita. Ar fi vazut, fireste, numerosi dintre acestia cu viata mult mai presus decat a lui – si nu ar mai fi zis aceste vorbe pierzatoare: „Nu sunt ca ceilalti oameni!”

Iata si invatatura pentru noi, fratilor: momeala vrajmasului este intotdeau­na aceeasi, acum ca si atunci. Si acum, ca si atunci, el ne insufla urmatorul lucru: „Ia uite: acela e asa, si celalalt este pe dincolo; tu, insa, esti cu totul alt­ceva!” Asculta bietul om aceste vorbe lingusitoare si chiar incepe sa creada ca el e bun – drept care se si incetoseaza la minte prin parerea de sine si se lipseste de milostivirea lui Dumnezeu. Dar de ce sa te uiti la cei ce traiesc in nepasare? Uita-te la cei ce urmeaza cu ravna si strictete virtutea si cucernicia, si lumineaza-te prin cunoasterea propriilor neajunsuri. Sau – mai bine — nu te uita la nimeni dintre cei care vietuiesc aici: caci cine e curat dintre pamanteni? Lasa-i deoparte pe toti si pastreaza in gand doar pildele pe care te indatoreaza sa le urmezi Cuvantul lui Dumnezeu. Urmatori fiind mie, precum si eu lui Hristos (I Cor. 11,1; Efes. 5,1), spune apostolul. Pilda am dat voua, ca precum Eu am facut voua, si voi sa faceti (In 13, 15), sau: Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel Ceresc desavarsit este (Mt. 5,38), spune Domnul. Iata la cine sa te uiti si cu cine sa compari viata ta! Cu virtutile Sfintilor Apostoli, cu faptele Domnului si Mantuitorului nostru, cu desavarsirile Tatalui Ceresc. Fata in fata cu acestia punandu-se, cine va cuteza sa spuna: „Nu sunt ca ceilalti!”? Nu cumva, mai degraba, vor striga din inima, acoperindu-se de rusine si coborandu-si priviri­le: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”? Aici se intampla acelasi lucru ca atunci cand cineva intra intr-o societate de inalta tinuta fara a-i cunoaste conventiile sau apare intr-o adunare stralucita cu imbracaminte nepotrivita. Asadar, a te compara cu cei mai inalti si mai desavarsiti este cea mai puternica si lucratoare doctorie impotriva parerii de sine.

In continuare, fariseul spune: „Postesc de doua ori pe saptamana, dau ze­ciuiala din toate cate castig”, adica dadea saracilor si templului a zecea parte din veniturile sale. Iata a doua inselare: a-ti privi numai faptele drepte, ascunzandu-ti de tine insuti pacatele, si in aceste fapte drepte a privi numai la partea lor cea dinafara, fara a lua aminte la simtirile si asezarile [dispozitiile] launtrice cu care acestea sunt savarsite. Asa a facut fariseul si a fost intunecat de parerea de sine. El nu si-a cercetat asa cum trebuie faptele si nu a mers in aceasta lucrare pe calea dreapta.Eu, zice, am facut cutare si cutare bine”. Dar cate prilejuri nu au fost in care nu a facut binele pe care putea si era dator sa-l faca, si cate prilejuri nu au fost in care a facut raul in locul binelui? Lucrul acesta il trece sub tacere, incercand sa-l ascunda atat de sine, cat si de Dumnezeu.

Stai, fariseule”, ar fi trebuit sa i se spuna, „adu-ti aminte si de toate cele rele ale tale – si apoi, dupa ce vei fi pus de o parte amaratul tau de bine, iar de cealalta toata gramada rautatilor tale, uita-te: ce-o sa iasa? Si se poate ghici dinainte ca de ai fi facut asa, limba nu ti s-ar mai fi rasucit in gura ca sa spui: nu sunt ca ceilalti oameni. Iar daca mai apoi ai fi stat sa judeci dupa constiinta – adica nu din slava desarta, nu din dorinta de a placea oamenilor, nici ca sa fii respectat si sa nu-ti pierzi pozitia, si nici pentru ca asa s-au brodit lucrurile, in vreme ce inima ta nu avea tragere sa faca binele – daca ai fi stat, zic, sa judeci dupa constiinta din ce imbolduri ai facut si putinul tau bine de care vorbesti, nu ti-ar mai fi ramas nimic afara de strigatul inspaimantat: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!

Nu a facut aceasta fariseul, si a cazut in cursa parerii de sine, iar pentru indreptatirea de sine a fost acoperit de Dumnezeu cu osanda.

Asadar, daca vreti, fratilor, sa scapati de primejdioasa inselare de sine, luati invatatura pe dos de la fariseu: nefacand ceea ce facea el si facand ceea ce el nu facea. Cand se va furisa vrajmasul si va incepe sa trambiteze inainte-va in inima voastra cum ca nu sunteti ca ceilalti, ca faceti cutare si cutare lucru bun, luati-va pe voi insiva si incepeti sa va perindati prin toate rautatile voastre, spunandu-va: „Dar asta cine a facut-o? Dar asta? Dar pe asta, cine? Si pe asta, cine?” Atunci se va trezi glasul desteptator al constiintei si va inabusi soapta aceasta tulbure a laudei de sine: „Nu sunt ca ceilalti!” Daca inima va continua, totusi, sa se ingamfe prin inaltarea de sine, infierati-o cu dojana cat se poate de aspra, zicandu-va: „Chiar daca a si fost facut vreun lucru bun, prin gandurile tale rele l-ai stricat cu totul si l-ai spurcat ba prin slava desarta, ba prin dorinta de a placea oamenilor, ba prin asteptarea de a impusca din acelasi foc si vreun castig; iar daca atunci cand ai savarsit aceste fapte nu aveai asemenea simtaminte, oricum le spurci acum si le rapesti toata valoarea prin faptul ca te ingamfi cu ele!” Astfel dojenindu-ne, o sa ne rapim orice temei al indreptatirii de sine, si nu vom mai avea la ce ocrotire sa alergam afara de cea a milostivirii lui Dumnezeu, catre Care sa si incepem a striga fara fatarnicie: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”

O, de ne-ar ajuta Dumnezeu sa patrundem in aceste simtaminte indreptatitoare ale vamesului si sa ne statornicim in ele! S-ar parea ca ele ne sunt foarte firesti – insa nu totdeauna si nu cu usurinta le intampinam in noi in­sine. Trebuie sa le deprindem, la fel ca pe oricare lucru bun. Sa le deprindem! Si iata ce metoda trebuie folosita cand invatam un lucru ca acesta: sa intram inauntrul nostru prin luare-aminte. Acolo avem o oglinda nemincinoasa a faptelor noastre – constiinta; oglinda este, insa, parasita, adeseori murdara. Si o scoatem in mijloc, s-o curatim si sa o limpezim prin Cuvantul lui Dumnezeu, refacand limpede in ea inscrisul tuturor cuvintelor, faptelor, simtamintelor si gandurilor pe care suntem datori sa le avem. Sa o punem apoi inaintea fetei noastre sau a constientului nostru, asa incat aceasta fata sa n-aiba unde se ascunde si nici cu ce se acoperi. Intrucat fara lumina este cu neputinta sa vedem ceva, sa luminam casa noastra dinlauntru cu frica de Dumnezeu, prin lucrarea careia toate trasaturile fetei noastre sau constientului nostru se vor vedea limpede, pana la cele mai marunte, in oglinda constiintei. Cand vom pune astfel de randuiala inauntrul nostru, negresit ca vom patrunde in simta­mantul vamesului. Nu numai faptele, ci si toate gandurile rele ce au iesit si ies din inima se vor intipari pe fata constientului, se vor rasfrange in constiinta si vor atrage judecata savarsita prin mijlocirea fricii de Dumnezeu. Vamesul, stand departe, nu indraznea sa se apropie de frica, nu indraznea sa isi ridice privirile la cer de rusinea pe care i-o pricinuiau mustrarile constiintei, si se batea in piept, fiind nemultumit de sine si necajit de uratenia chipului sau launtric: asa si in noi frica va fi inlocuita de rusine, rusinea de mustrare si mustrarea de durerea pentru noi insine. Si nu va mai fi vreme sa se nasca parerea de sine, iar aceasta, la randul ei, sa dea nastere inaltarii de sine si indreptatirii de sine: fiindca – intrucat lucrarea noastra launtrica nu inceteaza niciodata, iar inima coace tot timpul rautati – nu va mai fi clipa in care sa nu fie in noi imboldul de a ne bate in piept si a striga: “Dumnezeule, milostiv fii!” Fericita stare, care intr-adevar atrage milostivire si indreptatire de la Dumnezeu!

Avem obiceiul sa spunem: „Sunt pacatos!”, „Sunt pacatoasa!” – ce cuvinte placute lui Dumnezeu! Dar sa ne ingrijim ca ele sa nu fie doar rostite de limba, ci si simtite de catre inima. Sa ne convingem pe noi insine ca simtamantul dreptatii proprii este o abatere pe calea pierzarii – si apoi, indata ce se arata catusi de putin, sa il gonim ca pe un vrajmas cat se poate de primejdios, ce se strecoara ca sa ne rapeasca bunul cel mai scump – indreptatirea inaintea lui Dumnezeu. Pentru a nu arata slabiciune in nici o privinta fata de aceasta ispita, sa facem asa fel ca oricarei fapte si intreprinderi a noastre sa-i mearga inainte simtamantul pacatoseniei noastre, si acesta sa fie in fruntea tuturor. Dai milostenie? Da cu gandul: „Nu sunt vrednic sa primesc pentru ea mila lui Dumnezeu”. Postesti sau iei asupra ta vreo alta asprime trupeasca? Sa ai gandul: „Altii isi maresc prin  nevointa asta suma faptelor bune, iar pentru mine e canon — trebuie sa ma oste­nesc pentru pacatele mele”. Mergi la biserica ori savarsesti acasa rugaciune? Sa-ti spui: „Sa ma ostenesc, poate ca Domnul se va milostivi si-mi va ierta pacatele”. Si mai ales in lucrarea rugaciunii, cand va indreptati cu mintea si cu inima spre Dumnezeu, sa nu va vedeti altfel decat ca pe oamenii cei mai neindreptati si care au nevoie mai mult ca toti de milostivirea lui Dumnezeu, asemenea Sfantului Pimen, care spunea: „Eu ma vad ca pe un om cufundat in noroi pana la grumaz, si numai gura are ca sa strige: Dumnezeule, miluieste-ma!”

Astfel oranduindu-ne launtric, prin harul lui Dumnezeu vom scapa de inselarea parerii de sine si vom indeparta piedica cea mai insemnata din calea deschiderii usii frangerii inimii – usa prin care iesind, in cele din urma vom da si de usa milostivirii lui Dumnezeu. Amin!”

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

***

Alte predici si talcuiri pentru Duminica (Evanghelia) vamesului si fariseului:

Alte legaturi tematice, de folos:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


Categorii

Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Pocainta, Sfantul Teofan Zavoratul, Triodul si Postul cel Mare, Vamesul si fariseul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

49 Commentarii la “DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. FRANGEREA INIMII si inselarea cumplita a lui “EU NU SUNT CA CEILALTI!” Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Sf. Muceniţă Agata, cununa înţelepciunii îngereşti a mireselor lui Hristos, ceea ce cu sângele său a pecetluit mărturisirea Pietrei vieţii, rămânând neclintită pe piatra iubirii Cuvântului, şi prin cuvintele scrise pe piatră cu condei îngeresc s-a arătat slava sa înaintea Celui pe Care L-a slăvit neîncetat în cămara inimii înălţând tămâia gândurilor dumnezeieşti, cu pietrele rugăciunilor sale să întărească cetatea inimii noastre, păzindu-o de vrăjmaşii înţelegători ai patimilor.

    http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/02/paraclisul-sfintei-mari-mucenite-agata.html

  2. Pilda despre vames si fariseu, pilda despre fiul risipitor, infricosata Judecata, caderea protoparintilor, daca sunt talcuite numai pentru POCAINTA fiecarui individ, cred ca se preia prea mult din taierea voii ceruta in monahism, in timp ce cucernicia ceruta celorlalti crestini pune mai mult accentul pe mantuirea de obste, si de aici pe rolul mai mare al celor care se pocaiesc mai mult, si se smeresc mai mult, de a ajuta pe ceilalti mai mult , pentru ca de fapt ei au primit mai mult HAR, mai mult ajutor si mai multa cunostinta pentru a-si curati propriile pacate.

    De aceea se cere Fariseului implicit sa ajute pe Vames, se cere Fiului cel mare sa ajute pe Fiul risipitor, celor ce au primit mai mult sa aduca roade mai multe, lui Adam sa asume si vina Evei, adica iubire jertfitoare mai mare, pentru a fi mantuirea IMPREUNA a dreptilor si a pacatosilor.

    Sublinierea numai a rolului SMERENIEI, si a POCAINTEI, duce la aparitia, mai nou, a “vamesului-fariseu” din “meditatia duhovniceasca Razboi intru Cuvant”, daca nu se trece la recunoasterea responsabilitatii de a ajuta pe cei mai slabi a dreptilor smeriti , care desi raman pacatosi, au devenit biruitori ai pacatelor cu fapta, adica drepti cu fapta, desi smeriti, adica recunoscand ca nu biruiesc cu propria putere ci prin har, desi raman pacatosi in privinta cuvintelor si gandurilor.

    Iar ca drepti cu fapta sunt datori fata de pacatosii cu fapta CARE SE POCAIESC, in primul rand, sa-i ajute cu sfaturi, dar si fata de credinciosii pacatosi cu fapta care nu se pocaiesc, sa -i ajute mai ales cu rugaciunea, ca fata de niste dusmani ai lui Dumnezeu, pe care totusi Dumnezeu ii iubeste si doreste sa fie mantuiti TOTI.

    Talcuirea nu este completa daca nu se arata deschiderea spre impreuna pocainta, spre asumarea prin jertfa iubirii de aproapele a pacatelor celor din aceeasi parohie , asa cum suntem invatati in 2 Corinteni. Sa ma doara , si sa ma pocaiesc si eu de pacatul vecinului, ca si cum ar fi al meu, adica pentru ca acel pacat este de fapt “PACATUL NOSTRU” la judecata de OBSTE. Sufera un madular al TRUPULUI , adica al Bisericii, al parohiei, sufera TOTI MEMBRII PAROHIEI.

    Exista si talcuiri mai amanuntite,la Sf Maxim Marturisitorul, de ex., care arata ca judecata adevarata a lui Dumnezeu , pe langa cunoasterea gandurilor ascunse ale inimii, ia in considerare si influentele reciproce dintre oameni in savarsirea pacatelor, in sensul ca mai mereu sunt mai multi oameni implicati impreuna cu cel ce pacatuieste. In plus intervin trairile ce se adauga si conteaza la mantuire: daca faci BINELE, ca milostenia, se iarta multe pacate dintre cele pentru care nu te pocaiesti , se iarta pacatele pentru care te pocaiesti, apoi daca nu ierti pe cel care s-a pocait iti adaugi pacate, si alte multe situatii, care se cunosc TOATE abia la SFARSIT, la Judecata de Obste, si care au caracterul compus de pacate ale mai multora. De aici si un caracter mai pragmatic al pocaintei pentru pacatele aproapelui, ale vecinului din parohie, pentru ca in acele pacate este posibil sa ai si tu partea concreta de vina, de implicare,prin ispitire,prin omiterea unui bine cu care erai dator.

  3. “Cat de des ne mandrim atunci cand pazim postul, socotindu-ne mai buni decat cei care nu postesc;cat de des ne cuprinde slava desarta atunci cand ne ajutam cu ceva aproapele;cat de des ne admiram singuri si ne ridicam in slavi calitatile, uitand ca inaintea lui Dumnezeu suntem doar slugi nevrednice (Luca 17,10), ca la o fapta buna avem zeci si sute de fapte rele si ca de laudat n-avem de ce si nu avem cu ce! Fiecare dintre noi se socoate in adancul sufletului mai bun decat ceilalti sau, in orice caz, nu mai rau. Cat de aproape suntem in trufia noastra de fariseul din pilda de astazi(…)”

    “De ce a reusit vamesul sa traiasca adanc in templu simtamantul pacatoseniei sale si sa se curateasca? Fiindca pocainta lui incepuse cu mult inainte de rugaciunea din templu. Acolo nu a facut decat sa se intareasca si sa se prefaca in marturisire vie, din inima curata, inaintea lui Dumnezeu.”
    (Sfantul Luca al Crimeii – Predici la triod)

  4. “Doamne, nu-mi da mie sa imi inchipui despre mine insumi ca as fi mai bun decat vreunul dintre oameni, ci sa ma cred mai rau decat toti si sa nu osandesc pe nimeni, ci sa ma judec cu asprime pe mine insumi.”
    (Sfantul Ioan de Kronstadt SPICUL VIU – GANDURI DESPRE CALEA MANTUITOARE)

  5. II Timotei 3, 10- 15

    10. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă,
    11. În prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul.
    12. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.
    13. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi.
    14. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat,
    15. Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

    Galateni 3, 23- 29

    23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
    24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
    25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
    26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
    27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
    28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
    29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

  6. De remarcat mai este si faptul ca in rugaciunea sa(daca asa se poate numi)fariseului,nu cere nimic dar este atent la ce se intampla in jur.(cati dintre noi nu facem asa!),si priveste cu ochi critici pe cel ce se roaga(ca nu este imbracat cuviincios,caci insotitorii lui cei mai micii(copiii)fac galagie,ca nu a pus lumanarea unde trebuie,etc)fiind total strain de adevaratul duh al rugaciunii,rugaciunea, care nu ii desparte pe oameni,ci dimpotriva,ii infrateste,facandu-i sa priveasca nu cu severitate,ci cu dragoste si ingaduinta la pacatele asupra fratilor.In acest fel,fariseul,nu stie si nu poate sa se apropie de Dumnezeu,rugaciunea lui este lipsita de fiorul zdrobirii,el nu tanjeste dupa prezenta Divina in sufletul sau,nu isi doreste sa intre in comuniune cu Dumnezeu,ci isi expune doar meri tele.In acest fel fariseu se distanteaza de Dumnezeu in loc de a se uni cu El prin rugaciunea smerita, el crede ca nu-i lipseste nimic spre a fi desavarsit.MULTUMIREA DE SINE, denota o cunoastere superficiala iar semnul cel mai evident al marginirii sale este chiar certitudi nea in cunoastere si in ce asteapta de la Dumnezeu.
    De remarcat mai este si faptul ca Mantuitorul nu da amanunt cu privire la faptele lor,ci doar scoate in evidenta starea si atitudinea lor,aratand ca, cu aceste practici formale nu suntem vrednici de mantuire.Si cred mai degraba ca in Parabole Sale, Mantuitorul a aratat cu degetul catre femeia cananeanca,pilda de felul cum trebuie facuta rugaciunea ca sa fie primita.
    Ceea ce asteapta de la noi Dumnezeu este o credinta profunda,fara limite,care sa nu slabeasca daca cumva raspunsul Lui,intarzie.
    Doamne ajuta-ne,Milostiv fii,noua pacatosilor!Amin!

  7. Pingback: NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa fie ridicarea si intoarcerea. PREDICI EXCEPTIONALE ALE SF. TEOFAN ZAVORATUL -
  8. Pingback: DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI. Predici ale Sfantului Teofan Zavoratul in Duminica Lasatului sec de carne -
  9. Pingback: SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A doua Venire a lui Hristos -
  10. Pingback: CEI CE MANANCA DIN CARNEA APROAPELUI…. Sf. Ioan Gura de Aur, Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST, CLEVETIRE, DEFAIMARE -
  11. Pingback: Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati -
  12. Pingback: INVIEREA LUI LAZAR SI INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM. Predica si talcuirea exhaustiva a IPS Hierotheos Vlachos -
  13. Pingback: Chemare la pocainta din partea unui mitropolit grec: A SOSIT CEASUL IN CARE TREBUIE SA NE TREZIM! Noi nu credem in politicieni, ci in Sfantul Duh… -
  14. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul – sfaturi pentru LUPTA CU RACEALA SUFLETULUI, IMPIETRIREA SI IMPRASTIEREA -
  15. Pingback: Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim… -
  16. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM TREBUIE SA STAM IN BISERICA SI CUM SA DOBANDIM ASEZAREA LAUNTRICA? -
  17. Pingback: VAMESUL SI FARISEUL. Predici audio cu Parintele Hrisostom de la Putna (si text) si Parintele Ciprian Negreanu: “Sa nu cereti altceva, decat mila si iertare!” -
  18. Pingback: FARISEISMUL, NEPIERITOR… “Cei molipsiti de aluatul fariseilor sunt in dusmanie neimpacata cu adevaratii ucenici ai lui Iisus, ii prigonesc fie la aratare, fie ascunzandu-se inapoia clevetirii si smintelii…” -
  19. Pingback: Predica puternica a Parintelui Longhin de la Banceni (2011, video): LUATI-L PE HRISTOS IN VIATA VOASTRA, IN FAMILIA VOASTRA, IN DUREREA VOASTRA! -
  20. Pingback: VAMESUL SI FARISEUL. Predicile Sfantului Luca al Crimeei. “Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!” -
  21. Pingback: SF. TEOFAN ZAVORATUL – Alte predici puternice la Duminica Mariei Egipteanca: “INTARITI-VA HOTARAREA DE A REZISTA in impotrivirea fata de naravurile lumii” -
  22. Pingback: MIERCUREA MARE. Femeia pacatoasa si Iuda, ucenicul vanzator: PUTEREA POCAINTEI SI RISCUL PERMANENT AL CADERII SI TRADARII LUI HRISTOS -
  23. Pingback: EVANGHELIA PESCUIRII MINUNATE. Predica exceptionala a Sfantului Nicolae Velimirovici: “Cat de zadarnice sunt toate stradaniile ome­nesti fara ajutorul lui Dumnezeu… Dumne­zeu rasplateste mai mult ascultarea decat truda” -
  24. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  25. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT -
  26. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH -
  27. Pingback: Predica Episcopului Asterie al Amasiei la DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: Rugaciunea si virtutea fara smerenie – osteneli in zadar: “Adeseori e mai greu sa pastrezi faptele bune ce le-ai savarsit decat sa le savarsesti” -
  28. Intrebare:tocmai am citit pe un blog evanghelia apocrifa cu vamesul si fariseul, dar eu stiam ca evanghelia apocrifa nu este recunoscuta de biserica si mai are si erezii? asa e?

  29. @ Traista cu merinde:

    Ce apocrifa? Nu cunoastem. Dar daca e apocrifa, nu e canonica, deci… nu stim daca are erezii, dar nu e recunoscuta ca autentica.

  30. Pingback: INCEPUTUL TRIODULUI. Predicile Sf. Iustin Popovici la Duminica vamesului si fariseului despre PUTEREA SMERENIEI SI A RUGACIUNII. “Mandria este dumnezeul acestei lumi! Trebuie lupta pe viata si pe moarte cu acest balaur” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate