PSIHIATRUL GALINA RADULEANU despre PROPAGANDA ANORMALITATII, dependentele devastatoare ale tinerilor de azi si ofensiva nimicitoare a “minunatei lumi noi”: “ASA CUM PE VREMEA COMUNISMULUI TI SE PUNEA PECETEA DE DUSMAN AL POPORULUI, ACUM TI SE PUNE O PECETE DE FUNDAMENTALIST. E ab­solut la fel: nu ai dreptul sa fii impotriva…”

“Trebuie sa spui ca noaptea este alba si ziua este neagra. Şi <<Multumim din inima!>>. E acelasi lucru [ca in vremea comunismului]. Vine nu­mai o alta comanda, dar pe acelasi mecanism de supunere neconditionata si depersonalizanta!”

Vedeti si:

“In cele din urma se va ajunge ca norma­lul sa devina anormalitate. Este o distrugere mai rea decat bomba atomica!”

“Familia ortodoxa”, nr. 2 (73)/ 2015:

Dr. Psih. Galina Raduleanu:
„O noua dictatura, ca pe vremea comunismului“

– Doamna Doctor Galina Raduleanu, avand in vedere ca in vremea noastra oamenii sufera tot mai mult, va rugam sa ne spuneti care credeti ca sunt ca­uzele principale ale afectiunilor psihice si psihologice la adolescenti, la tineri, la adulti?

– Cred ca una din cauzele care duce la dezaxari sau chiar la boli psihice este dependenta din ce in ce mai puternica de micul ecran. Aceasta dependenta — fie de laptop, fie de calculator, fie de tableta, fie de televizor — este asemanatoare dependentei de droguri: nu se mai poate trai fara ea. E o dependenta care se intinde si asupra ma­turilor, nu numai asupra tinerilor – dar asupra ti­nerilor este devastatoare. Sunt copii care isi pierd noptile, care nu mai pot sa se duca la cursuri, care ajung la insomnii cronice, copii care nu-si mai concep viata fara un mic ecran in fata — daca nu au ecran mare, au tableta, daca nu, atunci telefo­nul mobil -, care-i duce la o pierdere a oricarei vieti interioare si a relatiei cu cel de alaturi. Sunt tineri care au impresia sau pretind ca se iubesc unul pe altul, dar, cand se intalnesc, fiecare are in fata cate un calculator, si relatia lor de „impreuna” este sa se uite fiecare la calculatorul lui. La asta s-a ajuns!

Metode subtile si atragatoare

– Ati observat o scadere a empatiei, a capacitatii de a comunica?

– Fara indoiala, de vreme ce nu comunici in viu cu cel de alaturi, empatia este intr-o scadere con­tinua. Şi, de fapt, „comunici” cu cineva virtual, exact cum ai „comunica” cu o fotografie, dar nu mai ai senzatia de viu, de cald, de real. Este o pro­blema crescanda, si cred ca ar trebui – daca nu cumva este deliberat acest lucru! — sa se ridice un fel de cruciada impotriva acestei dezumanizari: pierderea vietii interioare. Viata noastra interioara este eul nostru, or tinta de pierdere a eului inte­rior este o tinta perseverent urmarita. Inainte, in vremea comunismului, era urmarita prin metode brutale; acum este urmarita prin metode mult mai subversive si mult mai acoperite – subtile si atragatoare.

Pe langa aceasta mai este un lucru care inainte nu exista: dependenta tinerilor si chiar a adultilor de jocurile mecanice si jocurile de noroc – nu de poker si de jocuri de carti, ci de jocuri mecanice. Am avut pacienti care s-au internat pentru dezintoxicare, dar nu exista nici un medicament care sa-i dezintoxice! A fost o perioada in care s-au simtit bine, s-au despatimit de acest lucru, dupa care au recazut. Isi pierd familie, isi pierd prieteni – pierd totul. Adica e un alt drog.

– Dar nu e si o problema spirituala? Poate ar trebui sa se spovedeasca – e o patima pana la urma…

– Este o patima… Iar la mine a venit recent un tanar de 18 ani, in ultima clasa de liceu, care era incapabil sa mai doarma, pentru ca ani de zile, in perioada cand invata dupa-masa, statea noptile la calculator. Şi, cand a ajuns in clasa a XII-a si tre­buia sa mearga dimineata la scoala, i-a fost im­posibil sa mai mearga — pierdea orele, absenta… Nu mai putea sa doarma, i se dereglase somnul. Şi, cand maica-sa a spus ca-i inchide calculato­rul sau ca il da din casa, a spus ca se sinucide. Se sinucide! Şi cred ca ar fi facut-o, pana acolo se ajunge. E inspaimantatoare aceasta dependenta, inspaimantatoare!

„Vei fi ca Dumnezeu!”

– Observam in zilele noastre o anumita deviatie la multi tineri: baieti tot mai feminizati si fetele tot mai masculinizate. Care credeti ca este cauza acestui fenomen?

Parerea mea este ca, atunci cand L-ai pierdut pe Dumnezeu, totul este permis, dupa cum spunea Dostoievski. Şi atunci se tinde nu numai la in­laturarea lui Dumnezeu, dar chiar la substituirea lui Dumnezeu prin vointa omului. In Rai, sarpele le-a spus primilor oameni:

„Mancati din pomul cunoasterii, ca veti fi asemenea lui Dumnezeu” (cf. Facere 3:5).

Ei, domnii acestia au ajuns la concluzia ca este mai tentant sa spui: „Vei fi ca Dumnezeu!” sau „Vei fi dumnezeu!“. Li se ofera tentatia de a fi demiurgi, de a recrea omul ca identitate de gen, chiar si constitutia anatomica a omului. Nu mai esti obligat sa-ti accepti anatomia de gen, ci tu iti alegi ceea ce vrei sa fii. Deci se ajunge la o substi­tuire a Divinitatii.

Iar in ceea ce priveste aceasta noua libertate de a-ti alege „orientarea sexuala”, este in totalitate o pierdere a sensului existentei noastre initiale. Ceea ce s-a spus: „Va lasa omul pe tatal si pe mama sa, si se va uni cu femeia lui, si vor fi un trup” (Marcu 10:7-8) este asa de simplu, incat mai mult nu se poate spune! Cine vrea „altfel” este in afara crestinatatii si in afara umanitatii. Vrem sa cream o alta lume – noi!— pe niste principii care duc la distrugere de fiinta, distrugere de familie si, in cele din urma, distrugere de omenire.

– Şi totusi multi dintre acesti tineri, saracii, sunt victime. Care credeti ca sunt mecanismele prin care un baiat, sa spunem, ajunge sa aiba un com­portament feminizat? Vedem ca tot mai multi co­pii de liceu au unghiile facute, se epileaza, isi fac sprancenele…

– Cred ca este un curent care il face pe respec­tivul sa simta ca este un „avangardist”, un „inain­tat” al vremurilor ce vor sa vina. Şi ca „vechitu­rile” acestea trebuie sa dispara, iar noua societate in care el se simte deja chemat trebuie sa incheie si cu sentimentul, si cu relatia barbat-femeie, si trebuie sa existe aceasta lume „incantator de buna“, o noua „lume noua“. La fel ca „Minunata lume noua” a lui Huxley, in care copilul se fa­cea in epubreta si nu existau decat relatii coman­date — dar culmea este ca la Huxley, in aceasta „Minunata lume noua“, n-am vazut notiunea de homosexualitate. Era un retrograd si el!

“Minoritatea dicteaza!”

Intr-o lume in care se manifesta pornirea aceasta, de a declara ca o anormalitate este, de fapt, nor­malul, in cele din urma se va ajunge ca norma­lul sa devina anormalitate. Este o distrugere mai rea decat bomba atomica! Şi nu numai atat, dar asistam la o tendinta despotica de teroare a minoritatii, care cauta sa impuna ca norma de conduita aceasta trasatura a unei minoritati si care vrea sa-l dea la o parte pe cel care gandeste altfel. Adica este totusi un fel de dictatura, ca pe vremea comunismului. Minoritatea dicteaza!

– Dar, oare, aceste minoritati nu sunt aduse in fata tocmai pentru ca altii, din spate, vor ca prin ele sa controleze masele? Pana la urma, cred ca nu homosexualii in sine sunt problema — ei sunt doar portavocea. In spate se poate constata activismul pro-homosexual, in cele mai multe cazuri format din ideologi sau politicieni heterosexuali. Şi inainte, comunistii in Romania cati erau? Erau foarte putini, dar in numele comunistilor acelora putini sau al proletarilor a fost daramata o intreaga societate, o intreaga structura… Acum credeti ca i-au inlocuit pe acesti proletari cu homosexualii?

– Intr-adevar, sistemul dictatorial este indepli­nit de catre o alta categorie, dar este acelasi. Ţi se pune o pecete: asa cum pe vremea comunismu­lui ti se punea pecetea de „dusman al poporului“, acum ti se pune o pecete de „incorect politic” sau de „fundamentalist“. Daca nu intri, si daca even­tual te opui – nici nu mai vorbesc daca ai un simt critic! -, daca te opui, esti stigmatizat, si incetul cu incetul ai si niste consecinte practice. S-a ajuns ca pe vremea comunismului: foame, frig si tot felul de actiuni aberante si antiumane, iar tu erai obligat sa spui „Multumim din inima Partidului!“. Ei, ab­solut la fel: nu ai dreptul sa fii impotriva sau sa spui ca noaptea este neagra si ziua este alba. Nu! Trebuie sa spui ca noaptea este alba si ziua este neagra. Şi „Multumim din inima!“. E acelasi lucru. Vine nu­mai o alta comanda, dar pe acelasi mecanism de supunere neconditionata si depersonalizanta!

„Daca veti alege asta, va veti pierde sufletul!”

Sa stiti ca, printr-o perseverenta a aceleiasi idei, in­cetul cu incetul, asa cum apa care roade stanca in cele din urma o sfarama, prin aceasta perseverenta si publicitate si discutii si mass-media, incepe fiecare tanar sa intrebe: „Dar nu cumva au dreptate? Nu cumva asa este?” Pe mine m-a intrebat odata un student la Teologie [Medicina n.n.], la o lansare de carte: „Ce sa-i raspund unui student la Medicina” — deci student la Medicina! – „care ma intreba daca nu cumva relatia homosexuala este perfect normala?” Deci deja incepe sa aiba roade, si in mintea omului sa apara ideea ca „Domnule, in fond, asta poate ca este chiar normal”. Pentru ca, vedeti, asa cum spunea cineva: „Calomniaza, calomniaza, ca tot va ramane ceva!” – deci persevereaza cu aceeasi idee, ca pana la urma va ramane ceva.

Daca acum patruzeci de ani ideea de cuplu necasatorit era privita cu foarte multa reprobare, acum a devenit un lucru firesc, pentru ca s-a mers permanent pe aceasta idee. Ei, eu nu stiu daca nu cumva, peste un numar de ani, ideea homosexuala nu va fi considerata perfect normala. Şi ceilalti vor fi o minoritate. Pentru ca, in America, facultatile sunt toate imbibate de aceasta idee. Si cine indrazneste sa spuna altceva este eliminat!

Or, pe mine ma mira un lucru: cum de nu exista si alte Universitati, Universitati teologice, in care sa se ia atitudine? De ce Biserica nu ia atitu­dine fatisa si directa – fara sa condamne, dar sa spuna:

„Fratilor, ceea ce faceti este un pacat pe care l-a avut Sodoma si Gomora [din] Facere! Nu va pot impiedica cu forta, dar va pun in fata, ca o oglinda, sa stiti ca asta este. Aveti posibilitate sa alegeti – dar daca veti pierde sufletul!”

Acest lucru trebuie spus, spus tare, spus cu putere, spus indiferent de consecinte, asa cum sunt atatea lucruri care trebuie spuse cu foarte multa tarie – despre spiritism, de exem­plu, Biserica n-a spus foarte tare si fatis ca este un mare pacat, si conceptia spiritista este anticrestina profunda. Multi intelectuali cred in reincarnare. Eu am colegi, oameni apropiati, care cred in re­incarnare si se mira ca eu ii combat: „Dar cum, noi suntem crestini!“. Nu se poate lucrul aceasta!

Homosexualitatea este o boala

– Ati stat vreodata de vorba cu un homosexual?

– Am cunoscut in existenta mea doua sau trei per­soane, femei, care erau lesbiene, dar care printr-un efort facut si de catre cei din jur, si de catre ele, au ajuns, prin duhovnicie, sa iasa din aceasta situatie. Şi au iesit! S-au cait si s-au pocait. Deci se poate.

La noi, la Psihiatrie, deocamdata nu ajung homosexualii, pentru ca, prin propaganda care se face, ei se considera perfect justificati, chiar foarte „inaintati” — deci intr-o anumita normalitate. Ei ar trebui sa se considere in primul rand bolnavi, dar neconsiderandu-se, n-au de ce sa ajunga la psihiatru. Dar eu, cand am invatat Psihiatria, in­tre patologiile psihiatrice erau si aceste perversi­uni. Homosexualitatea era considerata perversi­une — si este o perversiune, fara indoiala! — si era considerata o boala.

– Asta inainte de anii ’70… Dar inainte de ’70 era considerata deviatie sexuala si in ma­nualul de „Diagnostic si Statistica al Asociatiei Americane de Psihiatrie”. Deci homosexualita­tea, pana la urma, este o boala?

– Este o anomalie. Este un nefiresc — dar dupa aceea se poate s-o capeti prin imitatie, prin dorinta de a fi altceva, de a fi in mod superior celorlalti. Şi, uite, simt placere. De altfel, din punctul asta de vedere, cred ca Domnul Freud ar putea sa fie foarte bucuros, pentru ca ceea ce a propovaduit, ca “totul este sex”, indiferent ca este arta, ca este stiinta sau ca este pur si simplu… sex, totul este placere, si la asta trebuie sa recurgem, sa nu cumva sa o refulam, pentru ca altfel facem boala. Deci trebuie sa ne manifestam in a ne alege placerea — si societatea actuala face din plin acest lucru.

– De ce oare este promovata homosexualitatea? Ce o face sa fie sustinuta?

– Nu stiu… Prapastia atrage, namolul atrage, intunericul atrage… Fiecare dintre noi are si lu­mina, si intuneric, dar iata ca intunericul pune stapanire, mai ales cand lumina nu este legata de Izvorul ei. Atunci intunericul ne covarseste, si pune stapanire pe noi si pe toata lumea. Citim in Evanghelie ca

„Lumea intreaga sub cel rau zace“ (1 Ioan 5:19) ,

dar noi nu indraznim sa iesim de sub sta­panirea celui rau. Hristos spune:

„Indrazniti, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16:33),

dar noi nu indraznim, si ramanem numai la prima parte: „Lumea in­treaga sub cel rau zace“…

[…]

Legaturi: