“Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile”. Pr. CEZAR AXINTE – cuvant cu putere multa despre MARTURISIRE vs. LASITATE si ISPITELE DINAUNTRUL UNEI COMUNITATI unde se pierde smerenia si se raceste iubirea

PLUS: Predica PS TEOFIL DE IBERIA – Cluj-Napoca, 2018:

MUCENICIE, DRAGOSTE ȘI CREDINCIOȘIE (ASCULTARE) ÎNCEPÂND DE LA PORUNCILE “MICI”

(Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul-de-biruinta – icoana de Gabriel Toma Chituc)

Va mai recomandam in mod special:

***

Părintele Cezar Petru Axinte (Capela Tinerilor din Mamaia) – predica la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, 23 aprilie 2018

(transcriere partiala):

Doar pentru vremea aceea se punea problema marturisirii, a primirii cununii muceniciei si ca numai odata, pe cand Biserica era prigonita, atunci se cuvenea sa marturisim?

Toata cresterea asta minunata la care se afla astazi Biserica a fost posibila datorita marturisirii pietrelor vii, pietrelor vorbitoare: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. Iata ca pietrele au strigat si Biserica s-a zidit cu “pietrele” acestea, pana astazi.

Sigur ca nu ne mai aflam intr-o perioada ca la inceputul Bisericii, ci sunt mai degraba niste semne ale sfarsitului. Dar nu este sarcina noastra sa stabilim cand este timpul si vremea. Trebuie sa spunem insa ca la inceput, crestinii se impartaseau in fiecare zi sau cand puteau, stiind ca, in momentul cand ieseau din catacomba sau dintr-o casa sau dintr-un loc de rugaciune, se putea sa nu mai ajunga acasa, pentru ca erau prigoniti, erau dati la lei, erau sfartecati in fel si chip, pentru ca nu slujeau idolilor – si il considerau idol si pe cezar, ceea ce era o infractiune de lezmajestate, o infractiune impotriva imperiului si impotriva imparatului, care se facea pe sine zeu. Cum si astazi se intampla lucrul acesta, ca unii se fac pe sine zei.

In timpurile acestea nu mai suntem persecutati asa cum se intampla in Biserica primara, chiar pana mai incoace, pana in secolul XX, cand diavolul inca nu intelesese ca, pe masura ce bobul de grau cade in pamant si moare, din el va rasari un spic care va aduce si mai multa roada. Dar in ultimele decenii, vrajmasul mantuirii si-a schimbat total tactica. Desi pare neinteresant acest razboi pentru cei mai multi dintre romani, chiar dintre crestini, trebuie sa spunem ca oferta pe care o aduce vrajmasul este foarte-foarte seducatoare. Una dintre modalitatile prin care reuseste sa ne ia toate foloasele este si aceasta: ca noi, din pricina rusinii, a prejudecatilor si a putinei credinte, nu mai marturisim. De cate ori nu ni se intampla sa fim la locul de munca sau la o adunare, la o petrecere in neamul nostru sau in alta parte si sa ne fie rusine, de exemplu, sa spunem ca postim, fiindca este post? Sigur, sub masca aceasta inselatoare a faptului ca trebuie sa ai dragoste si sa te smeresti, sa te ascunzi, sa nu stie stanga ce face dreapta ta, sub acest ambalaj, de cele mai multe de ori ne ferim sa marturisim ca suntem crestini, ca este timp de post si noi nu mancam. Sigur, ca am putea sa stam acasa si sa nu ne ispitim, dar sunt momente, sunt obligatii de serviciu sau de alt fel de la care nu ne putem sustrage si atunci este necesar sa participam. Si de multe ori ne vine foarte greu sa ne facem o cruce inainte sa ne asezam la masa sau sa nu mancam o mancare de dulce – fara sa epatam cumva, fara sa exhibam aceasta lucrare pe care o traim in inima. Dar, de cele mai multe ori, RUSINEA ne face sa-L tagaduim, sa ne lepadam de Hristos, sa ne rusinam de Hristos: “De cel care se va rusina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri“.

Iar aceasta stare in care am ajuns s-a produs din cauza contaminari, a unei infectii care vine pe linia aceasta ideologica, a formarii omului nou. Noi suntem dintre aceia care am fost crescuti, educati in aceasta pepiniera a omului nou – noi si parintii, poate si bunicii nostri. Spun aceasta pentru ca se vede ca una din trasaturile cele mai vizibile [astazi], in poporul nostru, care este eroic bimilenar, ca urmare a acestei educatii pe care am primit-o, este frica, lasitatea. Acestea sunt caracteristicile cele mai vadite. Complianta, disponibilitatea de a ne apleca spatele, de a fi de acord cu ce vine de la centru, cu ideologia oficiala, cu parerea oficiala, chiar daca este in raspar sau impotriva credintei noastre. Si spunem ca astazi nimeni nu ne mai primejduieste viata, asa cum era in timpul lui Diocletian. Ati auzit in viata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, cum el fiind dregator si un ostas neinfricat si avea doar 20 de ani, auzind ca fratii lui vor fi prigoniti pe nedrept, a stat in fata imparatului si, netinand cont de niciun privilegiu si de niciun risc pe care si-l asuma, el a spus: eu sunt crestin si nu ma pot inchina idolilor tai care toti sunt demoni, iar gandul tau este nedrept si vei fi judecat de Dumnezeu…

[…]

Noi insa, din pricina faptului ca ne-am slabanogit cu totul, pentru ca abia palpaie credinta noastra, pentru ca suntem atat de contaminati si avem disponibilitatea de a ne plia dupa cei ce au puterea, dupa cei ce “conduc destinele” poporului – carmuitorii tarii noastre sau ai lumii – si, dintr-o data, suntem dispusi sa acceptam orice, de dragul de a ne pastra linistea, pacea, confortul. Acestea le facem fiindca ne-am invatat cu compromisul, cu dublu-ganditul, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile, cu adevarurile strambate, care sunt stricatoare de minte si de inima; ne-am obisnuit cu ele, le cugetam… Si pentru ca [in plus] il si judecam in fiecare clipa pe aproapele nostru, harul se departeaza, se instaleaza frica si devenim lasi si nemarturisitori.

Marturisirea nu inseamna sa iesi pe strada si sa strigi ca esti crestin, nu inseamna sa provoci. Ca sa poti sa marturisesti, in primul rand trebuie sa ai discernamant. Nimeni niciodata nu L-a vazut pe Mantuitorul Iisus Hristos “sa darame vreo usa” (la figurat), sa mearga la cineva nepoftit in casa sau la masa cuiva. (…)

Discernamantul este una din virtutile cele mai inalte in Ortodoxie. Parintii Bisericii spun ca mai mare este harisma discernamantului decat de a invia mortii. (…) Pana la discernamant insa, nimeni nu poate ajunge acolo pana nu trece prin smerenie. De aici vine si toata frica, de aici vin si toate suferintele noastre, pentru ca nu avem smerenie! Noi nu stim sa ne smerim, nu putem sa ne smerim, nu intelegem ce este smerenia! Sigur ca este nebunie sa vorbesti despre smerenie, nu poti sa vorbesti despre ceva ce nu stii. Dar un lucru am invatat, cel putin, in anii acestia, de cand sunt in Biserica: nu exista smerenie fara zdrobire de inima! Nu esti smerit pana nu ai inima zdrobita. Si bine spunea o maica de aici, cu care mai vorbesc, ca in Ortodoxie, competitia se da pentru ultimul loc, sa fii cel mai zdrobit, cel mai umilit. Si atunci inima incepe sa se smereasca si incepe sa inteleaga si Sfintele Patimiri ale lui Hristos, si Invierea, si toate celelalte inima le primeste de la Duhul Sfant. Dar numai o inima smerita, o inima zdrobita! Cand vorbim de zdrobire, vorbim chiar de durere, cu lacrimi si chiar lacrimi de sange. Cum spune Sf. Ap. Pavel: “In lupta voastra cu pacatul nu v-ati impotrivit inca pana la sange“. O inima care nu se zdrobeste, care nu se impotriveste pacatului pana la sange nu poate sa cunoasca smerenia; si daca nu poate sa cunoasca smerenia, nu poate ajunge nici sa marturiseasca. Sigur, la masura la care suntem noi.

Cel mai important este sa pornim de aici: in primul rand, sa-l rabzi pe celalalt! Si chiar in comunitatea aceasta mica, am observat ca, desi suntem putini, am inceput ca foarte-foarte greu sa ne rabdam unii pe altii (…). Acolo unde Dumnezeu vede ca incepe sa se lucreze ceva, incepe sa se miste ceva, ca o comunitate mai mica sau mai mare, incepe sa intre in seceris, sa puna inceput bun in lucrarea duhovniceasca, acolo Dumnezeu ingaduie si ispitele. Si pentru ca nu exista smerenie si pocainta, bineinteles ca vrajmasul isi face, mai intai, o mica fisura, dupa care largeste, largeste, largeste, pana darama (totul)… Ati vazut cum este o casa, mai intai sa fisureaza un pilon, apoi o grinda fisura tot creste, tot creste, fundatia incepe sa pocneasca, se stramba intr-o parte, tensiunea se descarca nesimetric pe cladirea aceea si pana la urma se prabuseste. Asa se intampla si cu casele acestea duhovnicesti pe care le zidim noi. Si cand ma gandesc la Biserica, nu zic ca Biserica este numai o zidire, ci este si o traire, si atunci noi zidim o Biserica, pentru ca nu am venit sa facem Biserica, ci sa NE facem [pe noi insine] Biserica. Ei, atata timp cat nu putem sa ne rabdam, sa ne ingaduim unii pe altii, aici, in Biserica, unde este Imparatia lui Dumnezeu, unde avem Sfanta Liturghie, unde venim si facem exercitii de lepadare de sine, de smerenie, de pocainta, si daca totusi nu reusim, inseamna ca suntem inca departe de a zidi o Biserica si departe de a fi luminatori in lume. Sigur, ca toate acestea se pot indrepta, dar cum vom ajunge noi sa marturisim in lume si sa ne implinim rostul ca oameni, ca preoti universali ai lui Dumnezeu, cum ne vom implini misiunea si lucrarea de a lumina celorlalti si a-i aduce la cunostinta adevarului, cand noi insine nu putem sa vedem bine? Fiindca orb pe orb va calauzi la prapastie. Ei bine, e foarte important, in primul rand, sa marturisim cu viata noastra, cu vietuirea noastra.

V-am spus si altadata, cel mai mare compliment pe care mi l-a facut cineva a fost cel de la un om care a venit aici, “intamplator”, odata, la o Sfanta Liturghie si nu a mai plecat, a ramas in aceasta biserica, “pentru ca am vazut ca oamenii se iubesc, au dragoste intre ei”. Ei bine, atunci temperatura duhovniceasca era fierbinte, dar acum iata, incepem sa ne racim. Pentru ca Dumnezeu a facut minuni mari, foarte mari cu noi, dar pentru ca a facut multe si mari minuni in fiecare zi, am inceput sa ne obisnuim cu ele. Ca un copil razgaiat caruia parintii ii dau de toate, nimic nu-i lipseste, iar el, chiar daca vede pe strada un copil chinuit, flamand si dezbracat, nu-i va da aceluia ciocolata lui, pentru ca el asa s-a obisnuit, ca toate i se cuvin si ca pentru oarecare pricini legate de virtutile lui primeste toate acelea. Asa suntem si noi, ca niste copii razgaiati, ca niste copii foarte-foarte alintati, incepand cu mine. Foarte mult ne-a alintat Dumnezeu. Foarte multe minuni a facut Dumnezeu cu noi, minuni mari si, din aceasta pricina, ca ne-am obisnuit cu ele, de-acum este ceva [banalizat] si noi nu mai stim sa ne smerim, noi nu mai stim sa il ingaduim pe celalalt. Ca si cum cele pe care le-am lucrat noi a fost ca sa primim o diploma, o medalie sau un rang sau ca sa primim aplauze de la oameni. “Slava de la oameni nu primesc“, spunea Mantuitorul. Va dati seama ca nu pentru aceasta vrea Dumnezeu sa lucram noi, ca Dumnezeu “nu se ingrasa cu boii nostri”. Pe Dumnezeu Il bucura un singur lucru: “Bucurie se face in cer pentru un păcătos care se pocăieşte” si lasa Dumnezeu pe 99 de drepti si se duce dupa cel care vrea sa se intoarca. De aceea, si linia pe care mergem noi, lucrarea duhovniceasca pe care am cerut-o de la Dumnezeu este una misionara – capela misionara. Asta inseamna marturisire cu orice chip! Lucrarea noastra trebuie sa porneasca de la simplu la complex. Iar cel mai simplu lucru acesta este: ca trebuie sa ne ingaduim unii pe altii. Aceasta este porunca lui Dumnezeu: Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Bineinteles, sa ajungem la masura aceasta este un scop foarte inalt, dar este posibil. Insa pana sa ajungem acolo, ca sa ne punem sufletul pentru aproapele nostru, sa incepem macar sa ne rabdam unii pe altii.

In ultimul timp, dupa cum stiti foarte bine, ca dupa atatea daruri si atatea minuni pe care ni le-a facut Dumnezeu, ca sa vada ca suntem si noi de-acuma [mai mari], nu mai avem dinti de lapte si nu mai mancam doar hrana pasata, ci putem sa mancam si noi putina hrana consistenta si sa pornim la treaba, vrea sa ne lase Dumnezeu sa si pasim pe picioarele noastre, si atunci a ingaduit cateva foarte mici ispite. Dar iata ca… noi nu am trecut acest test, pana acum nu l-am trecut. Este totusi bine sa invatam ceva din asta, pentru ca daca noi ne pastram asa cu cerbicie, ca noi suntem ceva, ca noi facem ceva... Intr-adevar, exista ispita aceasta in viata duhovniceasca, atunci cand Dumnezeu randuieste si-ti da o sarcina, o misiune, adica esti un privilegiat, ca te lasa sa lucrezi pentru El, sa marturisesti pentru El. Atunci vine si ispita asta de la diavol si iti sopteste ca tu esti ceva, ca uite ce lucru minunat ai facut, ca uite, iti dai sangele tau ca sa traiasca cineva… Dar, oare, e al tau? Dar, oare, poti sa respiri o gura de aer fara binecuvantarea lui Dumnezeu, dar, oare, mai rasare soarele fara dragostea lui Dumnezeu pentru om?

Cum spunea atat de minunat Petre Tutea: “nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!“. Nu facem noi cinste lui Dumnezeu ca facem ceva! Doamne fereste, gandul asta e de la vrajmas! Ce frumos a spus la Evanghelie: “Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” Si, in primul rand, va uraste demonul. Si demonul uraste iubirea, implinirea poruncii iubirii a unora fata de altii, de aceea si da ispite. Dar fiindca iubirea noastra este fundament, vrem sa iubim de la noi, pentru aplauze, din acest motiv, iata ca Dumnezeu ne calibreaza imediat, ingaduie vrajmasului ca sa ne cearna si sa vedem cine suntem. Si cu asupra de masura, ca sa vedem cine suntem, ne lasa Dumnezeu sa ne smerim pana la iad, asa cum spunea Sfantul Siluan Athonitul. (…)

[Pana la a ajunge la masura suferintei mucenicesti, de a fi alesi sa marturisim pentru Hristos], stim ca avem o porunca: sa iubesc pe aproapele meu. Si daca vreau mai mult, cine doreste sa fie desavarsit, acela sa iubeasca pe vrajmasul sau. Dar daca aici unde suntem frati, si nu frati biologici, ci mai mult decat atat: frati duhovnicesti… ca ne impartasim… Va dati seama? Ne pune Dumnezeu sange din sangele Lui fiecaruia si noi suntem uniti prin sangele acesta, ca si cum in sangele tau ar curge si sangele meu si in sangele meu ar curge si sangele tau, si tot acest sange este unit cu sangele lui Hristos Cel Inviat, care ne inviaza si pe noi… Deci daca noi, frati duhovnicesti suntem si nu ne putem ingadui pentru niste copilarii, de fapt, niste orgolii copilaresti, inseamna ca nu am pus inca inceput bun si nu intelegem ce se intampla acolo, pe Sfanta Masa, nu intelegem cum se jertfeste Hristos…. (…).

Aceasta inseamna sa marturisim, in primul rand sa ne iubim unii pe altii, asa cum El ne-a iubit!

***

PS Teofil – Dragostea fierbinte față de Hristos naște mucenici – 23 aprilie 2018

Cuvânt de învățătură al Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, arhiereul vicar al episcopiei Spaniei și Portugaliei , rostit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, luni, 23 aprilie 2018.

Legaturi:

Cuvinte grave ale Părintelui Cezar Axinte la SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI (2017) despre timpul critic pe care îl trăim: “NU NE PREDĂM! Sunt vremuri de vijelie și asta e doar “puiul”. O să vedem și lucruri mai mari decât acestea, trebuie să ne pregătim!”/ SFINȚII SACRIFICIULUI și ZEUL CONFORT

SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI – omilie profetică despre VREMURILE LUI ANTIHRIST și starea lumii pregătită a-l primi: “Oamenii vor căuta cu asiduitate SĂ-ȘI MOTIVEZE CĂDEREA, iar răul, CA O MOLEȘEALĂ MALIGNĂ, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa DULCEȚII COMPROMISULUI şi a păcatului”

PILDA SFANTULUI MUCENIC NICHIFOR (9 februarie) – sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala

Din predica PS Timotei Prahoveanul la SFANTUL MARE MUCENIC MINA: “Traim acum o perioada a unei APOSTAZII TACITE, fiindca in felurite moduri NE LEPADAM de Mantuitorul Hristos si NU AVEM CURAJUL sa marturisim”

APOSTAZIA TACITA A CRESTINILOR DE AZI si MODELUL MARTURISIRII SFANTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE – predica audio a PS Timotei Aioanei: “NE LEPADAM DE HRISTOS si nu gasim timp sa marturisim. Avem timp pentru orice, dar NUMAI PENTRU LUCRURI ESENTIALE NU GASIM TIMP”

SFANTUL INTAI MUCENIC STEFAN, arhidiaconul marturisitor in Duhul Sfant. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea marturisirii? TOATA LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI USOR DE CONTROLAT! “Nu dobandim CURAJUL atunci cand ne negam FRICILE, ci cand le INFRUNTAM” (video, audio)

“BAT VREMURI DE PRIGOANĂ ȘI LA PORȚILE ȚĂRII NOASTRE și ni se va cere o mărturisire reală”. PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, despre CUM SE FACE MĂRTURISIREA ADEVĂRATĂ A CREDINȚEI ORTODOXE, pornind de la lupta cu NOI ÎNȘINE. Pilda muceniciei Sfântului Haralambie și a trăirii Părintelui Iustin (VIDEO + TEXT)

RESPONSABILITATEA MARTURISIRII NE-RUSINATE A CREDINTEI in vremurile noastre de “CRISTOFOBIE SI ANTICRESTINISM”, in care noile ideologii cauta SA DINAMITEZE FAMILIA si VALORILE: “Nu mi-e rusine de Hristosul meu, nu mi-e rusine de Biserica mea, oricat ar fi ea de injosita astazi”. CUVINTE ARZATOARE ale Preasfintitilor IGNATIE MURESEANUL si DAMASCHIN DORNEANUL (video si text)

Predica importanta a PR. FLORIN STAN (Targu Lapus) despre “LUPTA DE GEN”, RAZBOIUL SECOLULUI XXI si modelul de sacrificiu al SFINTILOR INCHISORILOR. Imbogatirea in Dumnezeu si renuntarea la “averile” noastre pentru Hristos. TALCUIREA APOCALIPSEI despre PRIGOANA DIN URMA A CRESTINILOR: “Sa nu ne culcam pe o ureche ca va fi mai usor, ci sa fim pregatiti pentru o lupta si mai grea si pentru MARTURISIRE, poate chiar cu pretul vietii”

DEMONIZAREA LUMII la ora asaltului final. ORTODOXIA – ULTIMA REDUTĂ DE REZISTENȚĂ, CARE TREBUIE ANIHILATĂ. Oameni, porci și demoni. MĂRTURISIREA ÎMPOTRIVA RĂULUI INSTITUȚIONALIZAT, neliniștea rece a sufletului și CONDIȚIA POCĂINȚEI, pentru dobândirea PĂCII LUI HRISTOS

MARTURISIREA SI APOSTAZIA in istoria Bisericii si in vremurile noastre. Intre RUSINAREA DE HRISTOS si PROVOCAREA CU DINADINSUL A PERSECUTIEI

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si PENTRU A NE PREGATI DE INCERCARILE CARE VOR VENI?

Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“

“Să nu credem că putem alerga după căpătuire în această lume, dar să fim bine și cu Dumnezeu, că putem fi puțin ortodocși, dar și puțin sincretiști” – CHEMAREA PS MACARIE LA CURAJ, FERMITATE, SMERENIE ȘI MILĂ: ”Nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci, mai degrabă, osândiți-le pe față” (VIDEO, TEXT)

Parintele Cleopa despre FUGA DIN FATA PRIMEJDIILOR

PĂRINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONEȘTI pentru “FAMILIA ORTODOXĂ”, despre lucrarea de MĂRTURISIRE întemeiată pe VIAȚA LĂUNTRICĂ: “Nu putem învinge puterile răului prin forţele proprii. Singura soluţie este soluţia harului, soluţia Duhului Sfânt. Nu avem altă armă”

“E NEVOIE, LA ORA ACTUALĂ, SĂ NE DĂM MÂNA UNII CU ALȚII ca într-o unitate de duh şi de simţire”. PĂRINTELE AMFILOHIE despre UNITATEA ROMÂNILOR și înțelegerea IUBIRII DE ȚARĂ ȘI DE NEAM în lumina lui Hristos: “Dumnezeu nu a învins lumea ca un mare comandant, ca un mare luptător, ci printr-un act de smerenie. Nu cu puterile omeneşti vom soluţiona ceva” (și VIDEO)

CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stapanit de o INSOLENTA DEMONICO-LUCIFERICA si, in esenta, sa-si promoveze propriile patimi”

CÂND COMODITĂȚILE, PLĂCERILE ȘI PĂCATELE “MICI” AJUNG SĂ NE DEA RĂZBOI MARE: “Cel mai teamă să ne fie de noi înşine şi de PUTERILE ÎNTUNERICULUI CARE SUNT ÎN NOI, HRĂNITE DE MULT TIMP… Vă daţi seama, dacă la nişte lucruri micuţe nu renunţăm, ce să mai zicem de cele mai mari?” – Predică a Pr. Ciprian Negreanu la SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR

CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACATE “MARUNTE” CARE NE SLABESC VOINTA SI NE TOCESC SENSIBILITATEA CONSTIINTEI

SFANTUL PROOROC DANIEL IN GROAPA CU LEI pentru marturisirea Dumnezeului Celui Viu. Cum suntem noi ispititi SA NU MAI TINEM INTREG POSTUL si, in general, SA LEPADAM LEGEA LUI DUMNEZEU de dragul “lumii”?

In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, “CA SA NU SMINTIM”?

SF. MACARIE DE LA OPTINA – sfaturi ortodoxe pentru “incepatori”: SE POATE MANCA DE DULCE IN POST? SA NE FACEM SEMNUL CRUCII IN LUME?

Cum trebuie facut SEMNUL CRUCII? “MANCAREA FARA CRUCE si fara rugaciune POATE DEVENI OTRAVA”. Asumarea crucii, respingerea categorica a raului si NE-RUSINAREA DE NUMELE LUI HRISTOS: “Credinciosul nu-si apartine”

“SALTUL MORTAL” AL LUI ZAHEU CEL POCAIT sau SFANTA NE-RUSINARE DE HRISTOS: “Cati dintre noi sunt cu adevarat pregatiti sa se lepede de iubirea de slava si sa se faca de rasul lumii pentru Domnul?”

Dand la o parte FRICA INROBITOARE DE PAREREA LUMII si DEPENDENTA INJOSITOARE DE APROBAREA OAMENILOR, pentru a ne urma constiinta si a ajunge sa STAM INAINTEA DUMNEZEULUI CELUI VIU. Reflectiile Mitropolitului Antonie de Suroj la ZAHEU VAMESUL: Curajul de a ne lasa PRIVITI DE HRISTOS

“Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi” – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU

SĂ NE VĂRSĂM VIAȚA CA UN MIR LA PICIOARELE LUI IISUS și să nu Îl vindem sau să Îl părăsim, precum IUDA, pentru SLAVA ACESTEI LUMI! Ce înseamnă “să-ți urăști sufletul în această lume”? (Predici minunate, slujbe și cântări străpungătoare la Sfânta zi de Miercuri a Săptămânii Pătimirilor)

ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI”

“Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica

PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “UNDE ESTE SMERENIA, ACOLO VINE DUMNEZEU”

SMERENIA – CONDITIA ABSOLUTA A MANTUIRII si cea mai desconsiderata virtute in lumea de astazi. CAND AJUNGE SA NU NE FIE DE FOLOS FAPTUL DE A FI ORTODOCSI?

“SA NE SMERIM, FRATILOR, SI DOMNUL NE VA ARATA TOATE!”. Cuvintele Sfantului Siluan Athonitul despre SMERENIE si TANJIREA DUPA DUMNEZEU (si audio)

Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima si sclavul ei, atunci INVATA SA PLANGI”

TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII”

ULTIMUL LOC

“Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU

PARINTELE STARET MELCHISEDEC (Man. Putna) in revista “Familia ortodoxa”: “Mai avem nevoie de discernamant in ziua de astazi?”

DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om”. SI DRAGOSTEA ARE NEVOIE DE INTELEPCIUNE

Sfantul Varsanufie de la Optina ne impartaseste din TAINELE ESENTIALE ALE LUPTEI PENTRU MANTUIRE

Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR

EXERCIȚII DE DRAGOSTE… ÎN PAROHIE ȘI ÎN FAMILIE, cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot al Parohiei “Toți Sfinţii” din Belgia. CUM TREBUIE SĂ FIE UN PREOT ȘI UN DUHOVNIC? Riscul grav al derapajelor intelectualiste si psihologiste

CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos?

Vindecarea slăbănogului… nostru suflet lăsat în părăsire: VOIEȘTI SĂ TE FACI SĂNĂTOS?