Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social.
La peste două mii de ani, creștinii din lumea întreagă au sărbătorit Învierea cu bisericile închise, păzite sau verificate de jandarmi, polițiști sau militari; cu slujitori fricoși, prudenți sau responsabili pentru a nu fi acuzați, pe drept sau pe nedrept, (mai ales de progresiștii de serviciu, care, paradoxal, în ziua de Paști rostesc ipocrit urarea: “Paște fericit” sau “Hristos a înviat”) de complicitate la multiplicarea virusului; cu o Înviere fără comunitatea credincioșilor, adevăratele mironosițe ale bucuriei Învierii; cu o elită religioasă a seculariștilor, care au răspândit fake news-ul că virusul nimicitor îi preferă nemijlocit pe ortodocși și că el se propagă cu viteza fulgerului, prin lumânarea pascală și prin pâinea binecuvântată, doar de Înviere și nu mai târziu.
Să ne iertaţi pentru toate nedesăvârşirile şi păcatele noastre, ale slujitorilor. Să ne iertaţi că în această perioadă de criză, vă transmitem credinţa şi bucuriile ei prin mediile digitale, care niciodată nu vor putea înlocui frumuseţea nemijlocită şi inepuizabilă a întâlnirii personale dintre noi. Este o stare de excepţie, nu de normalitate.
În vremuri dificile este esenţial să nu abandonăm Liturghia, slujirea Tainei Sfintei Euharistii, care este unica raţiune de a fi a Bisericii. Fără Împărtăşanie, aşa cum ne spune Hristos în Evanghelie, nu avem cum să moştenim viaţa veşnică, care este îndumnezeirea noastră. Să ne ierte toţi oamenii în vârstă, care nefiind familiarizaţi cu consumul de medii digitale, sunt pur şi simpli blocaţi în casele lor, desigur spre binele lor, dar poate în multe situaţii vulnerabili în faţa unor stări depresive, pentru că sunt privaţi de unica lor bucurie sufletească: de a participa, dimineaţa şi seara, la slujbe, de a se întâlni şi a mai schimba o vorbă de duh şi încurajare între ei.
În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi și ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca și cum viața de aici ar fi veșnică. Pe de altă parte, neliniștea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.
Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiși într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți.
Dar ceea ce șochează este distanța de la cer la pământ dintre Larchet din 2020 și Larchet din 2009, din timpul altei pandemii decretate de OMS, atunci de gripă „porcină” (sau fake-pandemii, așa cum avea să se dovedească), care protesta ferm, categoric, față de ideea renunțării la lingurița comună euharistică, în contextul respectiv. Pe atunci, astfel de idei erau denunțate de Larchet drept: „cuvinte şi atitudini care atacă inima credinţei noastre”. Ce s-a întâmplat din 2009 până în 2020? Cum de au devenit idei care în 2009 atacau inima credinței simple practici rezonabile de iconomie liturgică? Un teolog cu statura sa ar fi trebuit să explice, cel puțin, de unde această diferență de viziune.
De asemenea, surprinde felul în care Larchet minimalizează problema închiderii bisericii. El etichetează pe cei care au denunțat aceste măsuri drept persecuție ca fiind nimic mai puțin „extremiști” care aderă la „teorii ale conspirației”.
Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.
Grele și amare sunt lacrimile ce curg pe altarele Bisericii lui Hristos, în aceste momente de grea încercare a întregii umanități. Sunt lacrimi de tristețe pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar și lacrimi pentru că, poporul lui Dumnezeu, nu poate participa așa cum se cuvine la sărbătoare sărbătorilor. Săvârșirea Sfintei Liturghii fără participarea poporului lui Dumnezeu, denotă o imagine greu de descris în cuvinte, iar îndemnul lui Hristos: Pace tuturor! rămâne parcă fără răspuns.
Deși este o încercare grea, vedem învierea Fiului lui Dumnezeu ca având astăzi un înțeles și mai profund, conștienți fiind de faptul că fără învierea Lui, omul se îndreaptă către nicăieri. El, Lumina lumii, vine astăzi în maximă apropiere de omul aflat în suferință, prin lumina învierii, lumină ce străbate întunericul păcatului, a bolii și a morții, oferindu-ne speranța că vom trece împreună cu Dumnezeu peste întunericul suferinței pe care o trăim, și curând vom vedea iar lumina restaurării tuturor în Hristos.
Astăzi plângem că viața a fost pusă în mormânt. Într-adevăr, astăzi, viața a fost pusă în mormântul carantinei. Astăzi plângem că însăși plângerea noastră a fost pusă sub interdicție. Oare poate cineva să pună lacrimile sub lacăt? Nu, dar poate să te lipsească de mângâierea de a fi alături de Cel pus în mormânt. Ura celor care L-au răstignit pe Domnul a fost atât de mare, încât nici atâta mângâiere nu le-a fost lăsată mironosițelor și ucenicilor, de a prohodi cum se cuvine pe Învățătorul lor iubit. Pentru că, dragii mei, noi aveam nevoie de acest prohod, iar nu Domnul. Cine nu respectă moartea omului, cine nu respectă actul de demnitate al îngropării și al plângerii și al doliului, acela nu respectă nici viața.
Să nu se tulbure inima noastră, așadar, atunci când vedem că vrăjmașii Bisericii sunt triumfători, când vedem că creștinismul este făcut de ocară și ostracizat, când vedem că suntem scoși afară din cetate, ca niște răufăcători, deși Biserica a făcut doar bine fiilor săi. Să nu se tulbure inima noastră și să nu se înfricoșeze când vedem bisericile închise, căci acestea trebuie să vină, însă cu noi este Dumnezeu…
Pe fata pamantului se produce un scenariu viclean prin care mai marii lumii acesteia zic: haideti sa-i ocrotim pe oameni, haideti ca nu cumva sa se intample sa se imbolnaveasca si sa moara, sa gasim solutii de tot felul. Si ce-au facut? Au inchis bisericile. Si ce-au facut? Au omorat batranii. Si ce-au facut? Au dat legi ca acesti copii nevinovati, care reprezinta sursa de rugaciune vie in fata lui Dumnezeu, sa aiba parte de educatie sexuala in scoli. Iata ce s-a intamplat! Sub infatisarea binelui s-au scos foarte multe rele care apartin intunericului.
Dacă Biserica adoptă „orice ni se spune, vom face” ca poziție doctrinară a acesteia de a răspunde la problemele sociale, atunci în viitorul apropiat, autoritățile din diferite țări vor putea să ne închidă bisericile și să îi priveze pe credincioși de Liturghie sub orice pretext umanitar – o pandemie, pericolul unui război nuclear, schimbările climatice, etc. Credincioșii din Ucraina, iar acum și din Muntenegru, au înțeles foarte bine în ce fel politica modernă, folosind aceleași capcane umanitariste, poate încerca să strice și să distrugă comunități bisericești puternice, de mai multe milioare [de credincioși], folosindu-se de pârghia aceasta. Acest lucru nu adaugă optimism situației. Și trebuie să fim astăzi pregătiți pentru realitățile Bisericii în astfel de condiții. A urma orbește îndrumarea celor aflați la putere va avea ca rezultat ruperea.
Ar trebui cu totii sa fim mai atenti la slabiciunile celor din jurul nostru: nu toata lumea are aceeasi rezistenta sufleteasca, in primul rand, pentru ca nu toti sunt pregatiti sufleteste la fel, nu toti semenii nostri au aceeasi rezistenta psihica. Criza trece, dar ce vom face cu psihozele acestea in masa, cu problemele psihice ale fratilor nostri, pe care nimeni la ora actuala nu le evalueaza si nu incearca sa gaseasca niste solutii pentru ele?! (…)
Cea mai serioasa problema dintre toate, pe langa dezastrul economic, este si aceasta de ordin psihologic. Pentru ca SUNTEM INTR-UN PLIN RAZBOI PSIHOLOGIC. Iar astfel de razboaie multi oameni le pierd, la nivel individual, chiar daca la nivel global, paradoxal, parca omenirea s-a mobilizat la un nivel fara precedent in istoria omenirii. (…) Dar de aici plecand, trebuie sa intelegem ca lucrurile acestea, daca nu sunt folosite corect de catre autoritati, ele pot degenera in alte si alte probleme. Nu poti sa privesti o societate numai la modul acesta, ca stai acasa si te-ai ferit de virus! Trebuie sa vezi si ca omul, stand acasa, nu stie ce sa faca. Si, din pacate, televiziunile si mass-media, in general, in zilele acestea, nu au luat o nota buna. Foarte multi oameni au nevoie de o altfel de abordare, o abordare a credintei, dar si sa vedem lucruri pozitive, de calitate, de educatie. [pentru moralul oamenilor]. Dupa toata nenorocirea aceasta, va trebui sa ne punem mai serios intrebarea: CE FACEM CU SEMENII NOSTRI MAI SLABI DECAT NOI? Daca nu cumva vrem sa facem [din lume] o turma de vite pe care sa o manam intr-o anumita directie…”
Primul text de mai jos este scris dintr-o perspectivă lutherană, de unde și anumite limite teologice (spre exemplu, în ceea ce privește rânduiala liturgică a împărtășirii). Dar valoarea sa constă în faptul că subliniază nevoia de comunitate eclezială pentru a putea subzista în această epidemie… a disperării cauzate de viața insuportabilă produsă de un regim al carantinei generalizate. Păcat că teologii noștri „subțiri”, care și-au mobilizat resursele retorice pentru a îndreptăți regimul carantinării, inclusiv atunci când acesta suprimă viața bisericească, nu s-au gândit și la acest aspect. Pentru a avea și o perspectivă din spațiul ortodox, am adăugat un articol critic al unui autor grec față de recentele măsuri de închidere totală a bisericilor din Grecia.
V-am scris aceste lucruri pentru a Vă conştientiza că suntem responsabili de drama unui popor de oameni hăituiţi şi depresivi. Nu avem voie, ca Biserică, să îngăduim acestui regim antihristic să lovească în comuniunea poporului român cu Hristos!
Ne supunem și atât, nu creăm și noul cult ortodox al supunerii. Facem și penitență și ascultare, este în tot ceea ce se întâmplă și o judecată a lumii și a noastră înșine, ca creștini păcătoși și de atâtea ori fariseici, ne supunem, pentru nu vrem să fim pentru nimeni pricină de suferință, dar atât.
SUNTEM IN INCHISOARE, dar o inchisoare totusi mai usoara, pe masura noastra. Slava lui Dumnezeu! Dar daca stam aici inchisi si patimim, ne framantam, ne zbuciumam, ne zdrobim, daca suspinam si tanjim de dor – toate PENTRU NUMELE LUI, nu ne va ramane dator! VA VENI LA NOI! Daca suntem pregatiti sa ne impartasim, NE VA IMPARTASI EL, NEVAZUT. Am aceasta incredintare. Daca ne facem vrednici de a primi Lumina, tocmai prin plansul nostru dupa El, o vom primi in inimi cum n-am primit-o, poate, decat in primii nostri ani de credinta, in perioada harului dintai! Ne vom intalni cu El cand nici nu gandim, ca mironositele! Trebuie doar sa stam asteptandu-L si pandindu-I venirea, exact ca Fecioarele intelepte. Cred ca acea parabola a Saptamanii Mari este profetica mai cu seama legat de ceea ce traim noi azi. Acum e timpul sa ne umplem candelele. PRIVEGHEATI SI VA RUGATI!
Omenirea pare să aibă un singur plan de luptă împotriva epidemiei: închidem tot, punem lacăt pe țară, ne baricadăm și noi în case și așteptăm ca niște cârtițe în hibernare. Rămân activi doar medicii și vardiștii. Unii vindecă, alții veghează cu arma în mână aplicarea stării de urgență. (…) Chiar și după dispariția sa, COVID-19 va continua să macheze dramatic viața umanității. Societatea viitorului va fi după chipul și asemănarea hâdă a Coronavirusului.
Românii se pregătesc acum de un Paște care, peste două săptămîni, va avea loc cu bisericile goale. Cum situația în care ne aflăm aduce cu o recluziune forțată în care fiecare fierbe în suc propriu între patru pereți, analogia dintre noi și deținuții politici nu e deloc deplasată. Trăim o detenție la care sîntem siliți în numele protecției noastre. Sîntem protejați cu de-a sila, cu sîrguința cu care un părinte își oblăduiește niște copiii care sînt prea necopți ca să priceapă actul de binefacere la care sînt supuși.
Printre mese întinse și pline, simbol de netegaduit al fibrei creștine tradiționale, ne prefacem că înțelegem.
Că simțim.
Că trăim.
De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Îl luăm în derâdere de sute de ani.
L-am scos din case și din școli.
L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe.
Ne folosim de El doar când ne e greu.
Astfel, pocăința noastră va deveni scut de apărare al Duhului Sfânt în noi. Va deveni o umbrelă invizibilă și de neînvins pentru apărarea noastră… Zdrobirea inimilor noastre va activa in noi prezența Duhului Sfânt și ne va umple de lucrarea Lui activă. El ne va alina, ca un Mângâietor, oferindu-ne roadele prezenței Sale, adică „iubire, bucurie, pace …”, pe care le vom experia în noi „întru cunoştinţă şi întru orice pricepere”. Acest dar reprezintă și criteriul incontestabil al autenticității pocăinței noastre…
Și îi rog, din suflet, pe credincioșii din Bucovina: Nu vă pierdeți nădejdea! Cu noi este Dumnezeu, așa cum cântăm în Postul Mare! Se fac rugăciuni în toate mănăstirile și bisericile pentru voi! Chemați și voi în rugăciune pe Maica Domnului, pe toți sfinții și pe sfinții care ocrotesc Bucovina: Sfântul Voievod Ștefan, Sfinții Ierarhi Leontie și Iacob Putneanul, Sfinții Cuvioși Daniil Sihastru și Sila, Paisie și Natan. Ei vor mijloci pentru noi înaintea Domnului! Cu smerenie, dragoste și nădejde unul pe altul întărindu-ne, birui-va, încă o dată, Viața!
Fake news-urile au în spate o strategie foarte bine gândită.
Este o întreagă structură ideologică care se ascunde în spatele acestor ştiri mincinoase, propagandistice, tocmai pentru a-i determina pe oameni să creadă într-o realitate care nu există.
Această realitate este atât de bine cosmetizată şi organizată încât oamenii chiar cred că este adevărat ceea ce li se livrează.
Fake news-urile sunt ca o adevărată ciumă”.
Preasfinţia Sa a arătat că una din caracteristicile principale ale ştirilor false de acest gen este că exploatează fricile oamenilor…
Și pentru noi preoții e situație de urgență. Ce se va intampla dacă toți medicii se vor infecta (ex Suceava) cine va mai tamadui? Preoții domnule doctor, căci atunci când de la medic nu mai ai șanse, vii la Dumnezeu și dacă ai credință de vei tamadui! Haideți să lucrăm împreună! Noi cu Împărtășania și Liturghia, voi cu toată doctoria și astfel împreună să ne rugăm și să ne dorim ca toți cei din spitale să meargă acasă la familiile lor iar noi preoți și medici să ne îmbrățișăm și să cadem în genunchi mulțumind lui Dumnezeu că împreună am reușit. Încă nu e târziu, dar va fi.
Mai mulți părinți athoniți au îndemnat prin mesaje care s-au viralizat pe social media ca și mănăstirile din România să se alăture făcând priveghere, de asemenea, și credincioșii să se alăture Muntelui Athos făcând Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului și al Sfântului Haralambie.
„Icoana făcătoare de minuni de la Madona Dudu n-a mai fost scoasă din biserică din vremea epidemiei de ciumă, pe la 1800 şi ceva… E un eveniment istoric, din păcate, nefericit, dar un eveniment istoric cu nădejde la Maica Domnului să ne mântuiască şi să ne izbăvească de boala asta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preotul Ioniţă Apostolache, reprezentant al Mitropoliei Olteniei.
Au fost mai multe experimente şi studii care sugerează că împărtăşirea dintr-un potir comun contaminează vinul şi potirul. Însă, nu a fost documentat niciodată un caz de boală cauzat de împărtăşirea din potir şi care să fie menţionat în literatura de specialitate.
Se ridică întrebarea de ce chiar dacă se contaminează vinul și potirul, nu se îmbolnăvesc persoanele credincioase care se împărtășesc?
Dragii mei, ne ceartă Dumnezeu! Atâția ani am avut biserica deschisă, Liturghie. Trăgeau clopotele și nu veneam. Și de astăzi vom duce dorul să intrăm în biserică și iată, că nu putem!…
Dar dacă facem pocăință adâncă, cu lacrimi, și ne cerem iertare pentru păcatele noastre, necredința noastră, indiferența noastră, nepăsarea noastră, dragii mei, nu ne lasă Dumnezeu!
Acuma plătim acele păcate: “vrem spitale multe, nu catedrale” – și ne-a dat Dumnezeu multe spitale, care se vor construi pentru necredința noastră!
A fost vremea să ne ducem la Referendum, să păstrăm familia ortodoxă – bărbat și femeie – și nu ne-am dus. Ne-au spus mai-marii: “stați acasă!”. Și iată, acum stăm acasă, să ne plângem păcatele noastre, indiferența noastră, răceala noastră!
Șeful Centrului pentru Combaterea Bolilor, Amiran Gamkrelidze, s-a întâlnit cu sinodalii, punându-le în vedere că adunările publice mari în spații închise sunt periculoase, dar ierarhii georgieni au decis să nu se schimbe nimic în rânduiala Bisericii. Cu toate că îndeamnă credincioșii la respectarea recomandărilor Ministerului Sănătății, ierarhii georgieni au precizat că nu pot interzice credincioșilor participarea la slujbe, sfătuind instalarea unor sisteme de sonorizare pentru ca slujba să poată fi ascultată și de afară. De asemenea, ierarhii georgieni au explicat că decizia Patriarhiei Ecumenice nu are efecte asupra Bisericii locale, dat fiind sistemul de organizare autocefal al ortodoxiei.
Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!
Basilica: Starea de urgență este o stare specială de prevenire a extinderii epidemiei, nu o stare de panică și descurajare Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat luni un cuvânt de încurajare şi speranţă în contextul în care pe teritoriul României …
Biserica este Trupul lui Hristos, deci este un organism viu care de-a lungul timpului a supraviețuit persecuțiilor și vremurilor de clandestinitate, epidemiilor, războaielor, cataclismelor, sfârșitului imperiilor și al civilizațiilor. Porțile iadului de o vor lovi, Biserica nu se va prăbuși! Aveți încredere! Aveți nădejde! Toate se pot prăbuși, state, societăți, însă Biserica rămâne vie! Vie prin noi, mădularele sale! Așadar, în acest liman netulburat, să rămânem statornici în credință, până ce va trece și această încercare.
Aceasta ar trebui să facă păstorii Bisericii şi acum, în condiţiile apariţiei molimei coronavirusului, să îndemne poporul la post şi rugăciune. A interzice slujbele sâmbăta şi duminica este o mare eroare. Autorităţile civile nu au dreptul să facă acest lucru, pentru că nici nu ştiu ce fac. Nu poţi închide bisericile ca să nu se facă slujbe. Hristos trebuie să se jertfească pe Sfântul Altar. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să avem în vedere igiena personală, respectarea regulilor de igienă, după cum sunt şi indicaţiile Patriarhiei Române, pentru ca să nu îmbolnăvim pe ceilalţi. Să avem în vedere că dacă suntem răciţi şi bolnavi să rămânem acasă. Asta nu înseamnă că trebuie să interzicem slujbele. E bai când interzici slujbele.
Orthodox Christianity: ILIA PATRIARHUL ILIA al GEORGIEI: am avut o viziune despre cum omul poate să înfrângă CORONAVIRUS Tbilisi, 4 martie 2020 În predica sa de duminică, Prea Fericitul Catolicos Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei i-a îndemnat pe credincioși …
Unii pot cădea în ispită și, astfel, să evite să vină la Biserică din cauza fricii de a fi infectat prin atingere, prin Sfânta Împărtășanie, sau prin prezența în adunare. Mass-media secularistă poate hrăni, de asemenea, ideea de a evita mersul la biserică, folosind sistematic insinuări frecvente și provocatoare de frică, prin mijloace diverse cum ar fi filmele, animațiile, adăugate bombardamentului zilnic cu idei care ne împrăștie gândurile și distrug familiile. Umanitatea a devenit prizonieră unui plan demonic, fiind controlată prin frică și panică.
În acest caz, ne reamintim de cuvintele Sfântului Petru: „Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.” (Ioan 6, 68).
“Impartasania nu e un bufet suedez in care fiecare se serveste după cum pofteste”
Profitând de o imaginară epidemie provocată pasămite de nuș’ce virus încornorat, puterile iadului s-au dezlănțuit cu forță asupra Sfintei Biserici a lui Hristos, folosindu-și, bineînțeles, slugile cele supuse și râvnitoare. Problema a fost propusă la fel de subtil cum i-a fost propusă problema răstignirii Domnului Hristos lui Pilat: (atunci) “Dacă nu Îl răstignești pe acest infractor nu ești prieten al cezarului”, (acum) “Dacă Îl distribuiți oamenilor nu sunteți prieteni ai sănătății lor”! Vedem că mereu se cere același lucru, răstignirea Domnului, completa Sa eliminare din societate, pe motiv că El, Iisus Hristos, deranjează mereu câte un cezar mai vechi sau mai nou.
Acceptând schimbarea unei reguli liturgice a Bisericii Ortodoxe care, fără a fi veșnică, durează oricum de peste nouă secole, se creează un precedent periculos. Dacă eliminăm reguli în Biserică la presiunea străzii, ce ne garantează că “strada” nu va pretinde și alte schimbări în cultul nostru bi-milenar?… Ce ne garantează nouă că nu ni se vor atinge și alte tradiții născute împreună cu credința creștină și legate indisolubil de ea?… Nu știu de ce, dar de când am aflat de declarația oficială a domnului Bănescu, îmi revin mereu în minte ca un refren de care nu mai pot scăpa cuvintele Mântuitorului nostru: “Nu aruncați mărgăritarele în gura porcilor, nici cele sfinte la câini, ca nu cumva, călcându-le în picioare, să se întoarcă și să vă sfâșie”! Porcii și câinii la care Se referă Domnul nostru nu se mulțumesc niciodată cu puțin. Ei vor să profaneze TOT, iar când vor reuși să facă lucrul acesta, vor vrea să-i sfâșie în bucăți pe cei care le-au oferit pe tavă “cele sfinte”…
