LA LOC COMANDA! Dragnea mai tradeaza o data? AMANA sine die MITINGUL PENTRU FAMILIE, EVITA ORICE DECIZIE SI ORICE CALENDAR PRIVITOARE LA REFERENDUM, in schimb “lucreaza” cu ONG-urile LGBT la LEGALIZAREA PARTENERIATULUI CIVIL!/ Se ofera in continuare tribuna MANIPULARILOR ABJECTE ale Asociatiilor MozaiQ si Accept/ Legatura dintre CAZUL “COMAN CONTRA ROMÂNIA” de la CJUE și DEFINIREA CĂSĂTORIEI ÎN CONSTITUȚIE (video)

8-05-2018 11 minute Sublinieri

Mihai Gheorghiu:

Referendumul nu va mai avea loc.

Data de 10 iunie avansată de dl Florin Iordache era doar data estimativă pentru venirea verii. Domnul Dragnea și PSD au la îndemână legea actuală a referendumului cu care pot trece la fapte. Este aceeași lege cu care au organizat referendumul pentru revizuirea Constituției României în anul 2003. Dacă atunci s-a putut, trebuie să se poată și acum. Toate partidele parlamentare pot contribui astfel la votarea inițiativei noastre în Senat și apoi la votarea legii care fixează data referendumului, conform cu textul legii referendumului nemodificate.

Dovada că referendumul nu este dorit este simpla evidență că nu este convocat și organizat.

De câte ori Liviu Dragnea declară că organizează referendumul, acesta se amână cu cel puțin 6 luni. Acum prioritatea sa a devenit legea parteneriatului civil. Este evident că referendumul este blocat.

Nu există niciun impediment de natură legislativă pentru votarea revizuirii constituționale în Senatul României. Numai cine nu vrea s-o facă, nu o face.

Hotnews:

Data mitingului PSD, incertă / Dragnea: Legea nu e promulgată, nu putem discuta un calendar / Trebuie găsită formula de legiferare a parteneriatului civil pentru comunitatea LGBT

Președintele PSD, Liviu Dragnea, nu a dorit să avanseze o dată pentru organizarea mitingului „foarte mare” pentru susținerea familiei tradiționale, pe care tot el l-a anunțat, în urmă cu o lună, argumentând că legea de organizare a referendumului nu a fost încă promulgată.

„Neavând legea (referendumului) promulgată, nu putem discuta de un calendar de acțiuni pentru ca nu avem momentul zero”, a spus Dragnea, luni, într-o conferință de presă.

„Când o să avem legea promulgată o să ne intâlnim și discutăm pe ceva concret. Așa, vorbim discuții”, a adăugat el, susținând că există doar problema datei”.

Liviu Dragnea a anunțat luna trecută că le-a propus social-democraților organizarea unui miting pentru susținerea familiei tradiționale, pentru a nu exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect

„Va fi un miting mare, foarte mare la București. Suntem pe ultima sută de metri de a adopta în senat modificările la Constituție. Dacă senatul adopta modificările cred că nu o să ne mai oprească nimeni”, a declarat Dragnea.

Legiferarea parteneriatului civil pentru comunitatea LGBT

Dragnea a pledat însă din nou pentru legiferarea parteneriatului civil în cazul comunității LGBT.

„În ce privește comunitatea LGBT trebuie găsita formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat”, a spus șeful PSD, care a cerut și legiferarea clară a situației familiilor monoparentale.

„Una nu o exclude pe cealaltă”, a comentat acesta, adăugând că „deja se lucrează cu asociații din acea zonă (a comunității LGBT)”.

Proiectul de lege privind parteneriatul civil a ajuns la PSD / Organizațiile LGBT spun că nu vor accepta un troc parteneriat civil contra referendum pentru familia tradițională

Proiectul de lege privind parteneriatul civil, realizat de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, este analizat în cadrul PSD, unde responsabil pentru acest subiect este ministrul delegat pentru Afaceri Externe, Victor Negrescu. Potrivit directorului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, PSD  a preluat în mare parte proiectul elaborat de Consiliul pe care îl conduce, în cooperare cu mai multe asociații pentru drepturile comunității LGBT, dar și a unor asociații de femei și asociații care reprezintă etnia romă. Organizațiile MozaiQ și Accept spun însă că nu vor accepta ”un soi de troc parteneriat civil contra referendum” și ”nu cred că adoptarea parteneriatului civil trebuie să fie o ramură de măslin în schimbul modificării Constituției”. Propriu-zis, potrivit proiectului CNCD, partenerii sunt asimilați soților în ce privește drepturile civile, de întreținere, moștenire, asigurări, dar nu au drept de adopție.

Președintele Liviu Dragnea a declarat, luni, că ”în ce privește comunitatea LGBT trebuie găsită formula legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat”, subliniind că a cerut și legiferarea clară a situației familiilor monoparentale.

„Una nu o exclude pe cealaltă”, a comentat acesta, adăugând că „deja se lucrează cu asociații din acea zonă (a comunității LGBT)”.

”PSD a realizat un nou proiect legislativ pornind de la proiectul de lege privind parteneriatul civil realizat de CNCD împreună cu asociațiile de drepturile omului și a rămas să se adopte o decizie în partid”, a spus Asztalos Csaba, directorul CNCD, pentru HotNews.

Asociațiile pentru drepturile persoanelor LGBTQ au confirmat pentru HotNews că au avut și au loc consultări pentru realizarea unui proiect de lege privind parteneriatul civil, însă acestea consideră că modificarea definiției familiei în Constituție afectează pe toată lumea, nu numai cuplurile de același sex și nu ar trebui să existe un ”troc” între parteneriatul civil și modificarea Constituției.

MozaiQ subliniază că ”inițiativa cetățenească de modificare a Constituției nu a respectat toți pașii procedurali și procesul în Parlament a fost viciat”, iar acest referendum nu ar trebui să aibă loc.

”Sunt discuții în curs de desfășurare. Cerem tuturor parlamentarilor să se ralieze unei forme decente cu privire la parteneriatul civil. Noi, la MozaiQ, nu vom accepta un soi de troc – parteneriat civil contra referendum sau modificarea Constituției. Noi ne păstrăm poziția că inițiativa cetățenească de modificare a Constituției nu a respectat toți pașii procedurali și procesul în Parlament a fost viciat, lucru evidențiat de o decizie a CCR în iunie 2017 care a spus că modificarea regulamentului Senatului este neconstituțională. În al doilea rând, referendumul încearcă să restrângă drepturile unor cetățeni și să marginalizeze și demonizeze comunitatea LGBT. Pe de altă parte România este una dintre ultimele țări din Europa care nu a legalizat încă vreo formă de conviețuire pentru cuplurile gay. De-a lungul timpului, noi am militat pentru legalizarea parteneriatului civil. În continuare cerem clasei politice să legalizeze cât mai repede parteneriatul civil și mai ales înaintea oricărei încercări de a ajunge la referendum”, a declarat pentru HotNews Vlad Levente Viski.

Romanița Iordache, vicepreședintele Accept, spune la rândul său că proiectul privind parteneriatul civil, realizat de CNCD, ”este un proiect care ar răspunde nevoii de legiferare privind parteneriatul civil nu numai pentru cuplurile de același sex, dar și pentru cuplurile heterosexuale, cei care care sunt foarte tineri, necăsătoriți încă sau pentru cei care sunt foarte în vârstă și nu mai vor să se căsătorească sau cei care pur și simplu nu vor să se căsătorească, dar au copii împreună”, a spus pentru HotNews Romanița Iordache, care subliniază că Accept a fost consultat și de CNCD și de partidele politice și că este nevoie de adoptarea parteneriatului civil ca lege.

În ceea ce privește intrarea proiectului pentru parteneriatul civil în circuitul legislativ, aceasta a spus că nu a fost avansat niciun calendar, ”însă declarațiile publice ale câtorva dintre liderii PSD s-a folosit formula de adoptare a legii parteneriatului civil înainte de referendum, ceea ce, strict pe procedură parlamentară, nu este posibil dacă vor să facă referendumul așa de repede”.

Deși consideră că parteneriatul civil este important pentru mai multe categorii de oameni, inclusiv pentru persoanele de etnie romă, pentru că multe dintre cuplurile necăsătorite sunt acele familii tradiționale rome, vicepreședintele Accept nu crede că ”adoptarea parteneriatului civil trebuie să fie o ramură de măslin în schimbul modificării Constituției”.

”Modificarea definiției familiei în Constituție afectează pe toată lumea, nu numai cuplurile de același sex. Afectează inclusiv familia monoparentală, familia adoptatoare, familia extinsă. A cheltui resursele statului și a transforma instituțiile statului în portavoce pentru un mesaj de excludere socială și care obligă întreaga societate să se conformeze unei definiții restrictive a familiei este inutil”, a subliniat vicepreședintele Accept Romanița Iordache.

Principalele prevederi ale proiectului CNCD, preluat de PSD:

  • Uniunea consensuală este definită drept „asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex în scopul organizării vieţii lor comune ca viaţă de familie” și “se poate înregistra la ofiţerul de stare civilă”
  • Partenerii sunt asimilaţi soţilor, în materia: asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie. În schimb, partenerii civili de același sex nu au dreptul la adopție.

Reamintim că Adrian Coman, Clai Hamilton și Asociația ACCEPT au fost audiați de Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru stabilirea definiției termenului „soți” în legislația europeană privind libera circulație pe teritoriul UE în data de 21 noiembrie 2017. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor europeni după ce opinia lor a fost solicitată de Curtea Constituțională a României, pentru a stabili dacă articolele din Codul Civil care interzic recunoașterea căsătoriilor gay încheiate în afara României sunt constituționale sau nu. 

După ce CJUE va da o hotărâre în primăvara anului 2018, cazul va reveni la CCR, pentru o decizie finală în speță. Hotărârea judecătorilor europeni este obligatorie atât pentru instanța din România, cât și pentru toți judecătorii din Uniunea Europeană.

Pe data de 5 iunie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) urmează să răspundă.

Curtea Constituțională ar urma să pronunțe o soluție în cauza Coman-Hamilton pe data de 7 iunie, scrie G4Media.ro, citând surse CCR.

Adevăratele motive pentru care Dragnea amână mitingul pentru familia tradițională.

Dificultățile logistice, riscul unui eșec în comparație cu mitingul Rezist, dar mai ales apropierea unei decizii în cazul Coman-Hamilton sunt adevăratele motive pentru care Liviu Dragnea a anunțat luni că mitingul pentru susținerea familiei tradiționale, programat neoficial pentru data de 19 mai, se amână până la o dată neprecizată, au declarat surse din partid. Oficial, liderul PSD a explicat că mitingul se amână până după adoptarea legii referendumului. “Discutăm despre miting când o să avem ceva foarte clar”, a declarat Dragnea luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, scrie Dan Tăpălagă in G4media.

Stiri pentru viata:

VIDEO. Ana-Corina Săcrieru: O eventuală decizie a CJUE favorabilă lui Coman în cazul «Coman contra România» va mări și urgenta miza referendumului

Redăm în format video cuvântul susținut la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” de av. Ana-Corina Săcrieru de la Platforma Civică pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ, care este și purtător de cuvânt al Comitetului de Inițiativă Cetățenească pentru organizarea referendumului pentru căsătorie. Evenimentul a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.


Av. Ana-Corina Săcrieru a atras atenția că o eventuală decizie favorabilă „soților” Coman-Hamilton dată de Curtea de Justiție UE nu va putea prima asupra Constituției, prin urmare în această eventualitate referendumul își va dubla și urgenta miza. Cu alte cuvinte, dacă decizia CJUE este favorabilă celor doi homosexuali „căsătoriți” în Belgia, dintre care unul este român și reclamă nerecunoașterea de statul român a „căsătoriei” sale, atunci judecătorii români vor fi obligați să ignore prevederile din Codul Civil (care spun că în România este valabilă doar căsătoria dintre un bărbat și o femeie) și să le recunoască „căsătoria”.

Dar, dacă referendumul se organizează, cetățenii se prezintă masiv la urne și se pronunță în favoarea inițiativei cetățenești de clarificare în Constituție a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie, atunci judecătorii români vor fi obligați să respecte Constituția ca lege fundamentală a unui stat suveran.

Av. Ana-Corina Săcrieru a mai atras atenția că, după ce statul român a ratificat Convenția de la Istanbul, deja ideologia de gen nu mai este doar ideologie în România, ci normă juridică. Normă juridică ce se poate transforma curând în politică publică, am putea adăuga.

Reamintim că acest document controversat al Consiliului Europei nu a fost ratificat de toate țările europene, în special cele foste comuniste obiectând la derapajele lui ideologice: sub pretextul combaterii violenței împotriva femeilor și copiilor, documentul introduce cerința ca în sistemul de învățământ copiii să învețe că genul persoanei nu depinde de sexul biologic, ci este un simplu construct subiectiv și schimbător. Convenția mai prevede instituirea unui organism suprastatal care să monitorizeze respectarea prevederilor sale.

Prezentă la conferința de la Parlament, Ludovine de La Rochère, lidera mișcării de apărare a familiei naturale La Manif Pour Tous din Franța, a explicat în ce fel ideologia de gen (gender) a condus la legiferarea parteneriatelor civile, apoi a „căsătoriei” și adopției de copii pentru homosexuali. Ultima frontieră pentru care se luptă la ora actuală activiștii gender din Franța este „dreptul” cuplurilor de lesbiene de a cumpăra spermă și al cuplurilor de homosexuali de a închiria femei purtătoare de sarcină (gestația pentru terți / mame-surogat). Pe lângă faptul că aceste practici reprezintă comerț cu însăși viața umană, un concept interzis de normele juridice internaționale, La Rochère a mai menționat că a considera drept  familie cuplurile homosexuale și copiii lor adoptați sau obținuți prin tehnici artificiale reprezintă o privare intenționată a copilului de dreptul acestuia de a avea și mamă, și tată, ambele roluri fiind, conform numeroaselor studii științifice, esențiale pentru dezvoltarea lui.

***

Ludovine de La Rochère, Președinte La Manif pour Tous, declarație de presă la București

În Franța studiile de gen s-au dezvoltat în ultimii 15 ani. Această teorie spune că, deși ne naștem cu un anumit sex biologic, nu înseamnă neapărat că suntem bărbați sau femei. Activiștii gender consideră că nu există diferențe reale între bărbați și femei, între mamă și tată. Când vine vorba de întemeierea unei familii, ei spun că nu e nicio diferență între cuplurile formate din bărbat și femeie, respectiv din două persoane de același sex. Această ideologie a pregătit terenul pentru introducerea în Franța a căsătoriei între persoane de același sex. În 2012, președintele François Hollande a legalizat căsătoria și adopția pentru cuplurile formate din doi bărbați, respectiv două femei. În ciuda protestelor aprinse din presă, din Senat și din stradă, nu a renunțat, nu a vrut să asculte, dorindu-și această lege cu orice preț. Nu a respectat democrația și trebuie să spun că a plătit ulterior prețul politic, deoarece nu a mai fost ales pentru al doilea mandat prezidențial.

Consecințele legii sunt uriașe. De exemplu, denumirile de „mamă” și „tată” au fost scoase din toate textele juridice franceze, fiind înlocuite cu „părinte”. Acum, la Starea Civilă, nu mai suntem „mamă” și „tată”, ci „părinte 1” și „părinte 2”. Iar presiunea crește pentru a legaliza procrearea medicală asistată pentru cuplurile de femei și legalizarea practicii mamelor-surogat pentru cuplurile de bărbați. Sper ca experiența franceză a acestor consecințe să fie utilă pentru România, care ar trebui să-și protejeze tezaurul: familia și democrația.

***

VIDEO. Adina Portaru, ADF International: „Legiferarea parteneriatelor civile înaintea organizării referendumului ​sabotează inițiativa cetățenească și legislația familiei”

Redăm în format video cuvântul susținut de Adina Portaru, avocat ADF International, la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.

Sophia Kuby, Director, EU Advocacy la ADF International, declarație de presă la București

Noi, la ADF International, urmărim aspecte legate de viața de familie și libertatea religioasă în întreaga lume, cu o atenție specială asupra instituțiilor internaționale și a jurisprudenței internaționale.

Suntem aici pentru că trei milioane de cetățeni români au arătat că sunt în mod profund preocupați de țara lor, de ceea ce este instituția fundamentală a oricărei societăți și de viitorul lor. Și suntem aici pentru că asistăm la un joc politic fără precedent în România. Am văzut jocuri politice care au dus la blocarea de referendumuri și în alte țări. Avem alături de noi și reprezentanți ai societății civile din alte țări, am mai văzut aceasta și am învățat din ce am văzut.

Ce ne spun lecțiile pe care le-am învățat din experiența altor țări? Cu cât cetățenii sunt mai puțin ascultați, cu cât sunt mai puțin luați în serios, cu atât mai mult va crește această mișcare a lor.

Asistăm la exprimarea democratică a trei milioane de cetățeni normali, care-și exprimă dorința de a trăi într-o societate în care vor păstrată o instituție fundamentală precum căsătoria. Nu sunt elita politică, ci doar oameni obișnuiți. Cu cât aceștia sunt mai puțin ascultați, cu atât mai puternici devin. Pentru că este vorba despre o exprimare legitimă și democratică.

Folosirea tuturor pretextelor juridice pentru a bloca acest referendum nu poate masca profunda lipsă de respect față de cele trei milioane de cetățeni și relevă dispreț pentru standardele democratice moderne și cerințele minimale ale unei bune administrații.

România face parte din Uniunea Europeană și prin urmare sperăm că se străduiește pentru a respecta cele mai înalte standarde ale democrației, pentru procese politice transparente. Ceea ce se mai observă, inclusiv de la nivel internațional, este că, din nefericire, modul în care clasa politică tratează acest referendum face ca România să nu întrunească standardele unui proces politic democratic.

Europarlamentari din 11 țări europene au transmis acest lucru într-o scrisoare deschisă semnată în luna martie a acestui an. Aceștia provin din întreg spectrul politic și urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în România. Le-au scris președintelui țării, șefilor celor două camere ale Parlamentului și șefilor de partide, cerându-le să organizeze referendumul, deoarece este inacceptabilă blocarea exprimării democratice a cetățenilor dintr-o țară a Uniunii Europene.

Dați-mi voie să fac și o remarcă finală despre acest referendum. Acesta nu reprezintă o generalizare a practicii, deoarece exersarea democrației directe în toate chestiunile ar face țara de neguvernat. Unele probleme necesită abordare strict specializată. Așadar nu e vorba de o schimbare a modului de funcționare a unei democrații. În acest caz nu avem o întrebare tehnică, ci una simplă, despre o instituție fundamentală a societății, pe care se bazează familia. Căsătoria este unirea dintre un bărbat și o femeie, iar astfel copiii lor biologici sunt crescuți de un tată și de o mamă. Întrebarea de la referendum nu este una extrem de tehnică, ce ar putea fi decisă de experți. Este o întrebare fundamentală care îi privește pe toți membrii societății. Toți vor fi afectați de rezultatul acestei consultări.

Există o mulțime de studii din întreaga lume, nu numai din Europa, care arată că, în societățile în care căsătoria, această instituție fundamentală formată dintr-un bărbat și o femeie, un soț și o soție, un tată și o mamă este abandonată, toți membrii acelei societății sunt afectați, indiferent de stilul lor de viață. Aceleași studii arată că, în societățile în care căsătoria și-a păstrat statutul intact, există un impact benefic asupra tuturor membrilor acelor societății, indiferent de stilul lor de viață. Aceasta reiese clar când te uiți la date.

De aceea, noi, ADF International, ca organizație internațională, suntem aici să vă spunem că ceea ce faceți este absolut legitim. Mai mult decât atât: vă spunem că ceea ce faceți este bun pentru societate. Păstrarea familiei intacte și a căsătoriei așa cum este de milenii este un lucru bun, cu efecte pozitive la nivelul întregii societăți, pentru fiecare cetățean, indiferent de stilul său de viață.

Declarația de presă a d-nei dr. Željka Markić, membră a comitetului de inițiativă care a organizat un referendum pentru căsătorie câștigător în Croația

Mă bucur să fiu alături de voi în frumoasa dumneavoastră țară, România. În 2013, noi am organizat primul referendum cetățenesc din Croația. Avem o lege foarte restrictivă a referendumului. Am colectat, în numai două săptămâni, peste 750.000 de semnături, care reprezentau 20% din persoanele cu drept de vot din Croația. Mișcarea noastră civică a venit ca reacție la un guvern care a vrut să introducă schimbări cataclismice în societate, legate de căsătorie și familie, fără o dezbatere publică în acest sens. De ce ar trebui să le încredințăm politicienilor, care nu pot rezolva nici măcar problema corupției și a reformelor economice, sarcina de a reforma familia și căsătoria? Mai ales că nu dădeau nici un argument pentru aceasta. Președintele țării și partidul de la guvernare au fost împotriva referendumului pentru căsătorie, însă, odată colectate semnăturile, au organizat referendumul în șase luni de la depunerea lor. Cetățenii au putut vota. Referendumul este cea mai democratică metodă de decizie. În 25 de ani de independență a Croației, a fost singurul referendum popular. 67% din cetățeni au votat pentru protecția constituțională a căsătoriei.

Și noi am trăit 45 de ani într-un regim totalitar de stânga, la fel ca și voi, în România. Și este îngrijorător să vedem un guvern care nu vrea să urmeze regulile și să audă ce îi cere poporul într-un mod foarte clar, transparent și legal. Esența referendumului tocmai aceasta este: că cetățenii se organizează împotriva a ceea ce vrea guvernul să facă. De ce s-ar organiza ei, dacă guvernul chiar ar vrea să le împlinească dorința? Așadar, esența este că, deși guvernul este împotriva dorinței oamenilor, trebuie să le permită să-și exprime dorința. Iar guvernul nu are dreptul să ne spună pe ce temă să ne organizăm. Ne organizăm cu privire la orice subiect de interes pentru noi. În acest caz, este vorba despre căsătorie și familie. Dacă azi este împiedicat un referendum pentru căsătorie, mâine ar putea fi împiedicat și unul pe altă temă care nu le-ar plăcea politicienilor.

Referendumul a fost câștigător, cu 67% din voturi în favoarea protecției constituționale pentru căsătorie, deși analiza noastră a arătat că 90% din relatările din presă ne-au fost defavorabile, astfel încât nu a existat o reflectare adecvată a problematicii în presa croată. Cu toate acestea, oamenii au votat cum au vrut. Iar la următoarele alegeri, președintele Croației, care s-a împotrivit cetățenilor, folosind-se inadecvat de puterea și de poziția sa aflată în atenția presei pentru, a pierdut al doilea mandat. Au pierdut alegerile și fostul premier și guvernul său, care s-au implicat partizan în dezbatere. Aceasta mă bucură, pentru că poporul are dreptul să-și spună dorința. Iar eu mă lupt pentru ca de acest drept să se bucure inclusiv oamenii care au opinii diferite de ale mele. Toți trebuie să aibă dreptul de a-și exprima dorința, iar politicienii trebuie să respecte aceasta.

Ana Corina Sacrieru, Sophia Kuby,
Ludovine de La Rochere, Zeljka Markic, Mihai Gheorghiu si
Daniel Burtic (de la stanga la dreapta), participa la o conferinta de presa, inaintea dezbaterii internationale “Referendumul pentru casatorie. Perspective nationale
si internationale”, joi 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului. ANDREA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

EXPLOZIE DE DIVERSIUNI SI MANIPULARI DELIRANTE IMPOTRIVA REFERENDUMULUI. Nu se (re)defineste FAMILIA, ci se pune in acord definirea CASATORIEI cu cea din Codul Civil, cu acordul CCR!/ De la fabricarea scandalului “mamicii de la Mall” pana la LINSAJUL VIRTUAL la adresa purtatorului de cuvant al Patriarhiei, RECLAMAT LA CNCD PENTRU… RASISM!/ Marota ipocrita a DISCRIMINARII si panta alunecoasa catre distopia “MINUNATEI LUMI NOI”

CUM POATE ROMÂNIA SA FACA ISTORIE. Intre referendum pentru casatorie si decizia Curtii Europene pentru cupluri homosexuale/ RAZBOIUL PSIHOLOGIC IMPOTRIVA ARTICOLULUI 48/ Platforma ”RESPECT”, o ofensa adusa cetatenilor pro-familie/ LEGE DE COSMAR IN CANADA, ONTARIO: statul iti poate lua copiii daca esti impotriva ideologiei LGBT/ Mesajul pro-familie al PS MACARIE

UPDATE: “Biserica sprijină „familia NATURALĂ, și NU «TRADIȚIONALĂ», care nu mai există”. VASILE BĂNESCU despre POZIȚIA BOR față de PARTENERIATELE CIVILE și EDUCAȚIA SEXUALĂ/ Coaliția pentru Familie: A spune ca 2+2=4 NU inflameaza societatea! IOHANNIS, VARFUL DE LANCE AL CORECTITUDINII POLITICE/ Cateva idei de la Conferinta Internationala a CpF. Prin MARIAJUL GAY catre MINUNATA LUME NOUA/ De ce este NECESAR referendumul pentru casatorie?

Florin Iordache (PSD) afirma ca REFERENDUMUL ar putea fi organizat pe 10 sau 17 iunie, insa e previzibil ca IOHANNIS VA CONTESTA INCA O DATA LA CCR pentru a tergiversa/ CURTEA CONSTITUTIONALA a respins DIN NOU sesizarile facute de USR si PNL impotriva LEGII REFERENDUMULUI. Conferinta internationala a COALITIEI PENTRU FAMILIE (Stream Live)

Daniel Gheorghe, DEPUTAT PNL: “Președintele Iohannis are datoria morală de a promulga în regim de urgență legea procedurală de modificare a Constituției. ROMÂNIA ESTE ÎNTR-UN EXERCIȚIU DE SUVERANITATE”/ Senatorul Titus Corlățean demască SEGMENTE VĂZUTE SAU NEVĂZUTE, de la Președinte până la AMBASADORI, care fac presiuni dure ÎMPOTRIVA REFERENDUMULUI: “Este şi o miză mai profundă care ţine de libertăţile noastre, este și o miză spirituală”. MINISTRU PSD: “Se apropie momentul final, «Duminica luminii»”/ IOHANNIS PARE A FACE UN PAS STRATEGIC ÎNAPOI, dar propagandiștii sistemului INSISTĂ că referendumul ar fi “IMPOSIBIL”

ASALTUL IDEOLOGIC ASUPRA NORMALITĂȚII. Vasile Bănescu și Mihai Gheorghiu in dialog la Trinitas TV (VIDEO). PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PATRIARHIEI RETRACTEAZĂ DECLARAȚIILE PRIPITE FĂCUTE ÎN CAZUL PROTESTULUI DE LA MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN: “Îmi fac mea culpa. E total inadecvat și anormal să proiectezi într-un astfel de muzeu UN FILM PRO-GAY”/ 10 motive împotriva dreptului la adopție pentru cuplurile de homosexuali/ EXERCIȚII ORWELLIENE APLICATE

Interviu cu Mihai Gheorghiu: IOHANNIS, PRINCIPALUL OPONENT AL REFERENDUMULUI. Daca cele trei milioane de romani sunt refuzati, atunci sistemul democratic românesc n-are nicio valoare/ DEMONTAREA PROPAGANDEI LGBT anti-democratice/ CALIFORNIA INTERZICE CARTILE CRESTINE CU REFERIRI ANTI-HOMOSEXUALITATE/ Ce (n-)a vazut PARISUL: Noua limba a totalitarismului gender: PARINTE 1 si PARINTE 2 in loc de MAMA SI TATA!/ Cine este cu adevarat ILIBERAL?

ESENȚIAL DE VĂZUT: Ana Săcrieru și Vasile Bănescu la Trinitas TV despre RECONSTRUIREA IDEOLOGICĂ A OMULUI prin instrumentul otrăvit al EGALITĂȚII DE GEN – normativizarea juridică a enormităților prin CONVENȚIA DE LA ISTANBUL (video)/ “Catehismul transgender este obligatoriu și nu are vârstă de consimțământ”: TRANSGENDERISMUL – NOUA RELIGIE OBLIGATORIE DE STAT sau Zorii Noii Lumi Totalitare a Absurdului și Demenței care ne va afecta RADICAL pe toți/ REVOLUȚIA PRONUMELOR DE GEN – “NEWSPEAK”-UL ORWELLIAN DE COȘMAR este deja realitate!

ZECI DE MII DE PARTICIPANTI LA MARSUL PENTRU VIATA DIN 2018. Reportaje Video si relatari/ Intrunirea de la ORADEA. Discursul lui Mihai Gheorghiu/ Ana Sacrieru la Piatra Neamt: REFERENDUMUL NU MAI E DOAR PENTRU CASATORIE, CI PENTRU FIINTA NOASTRA/ Paris: cuvintele de “MAMA” si “TATA” nu se mai folosesc in actele civile!/ CROATII PROTESTEAZA FATA DE CONVENTIA DE LA ISTANBUL (Video)

IOHANNIS, PRESEDINTELE ACCEPT, NU AL ROMÂNIEI. Presedintele respinge din nou REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE, anuntand legi pentru eliminarea TOTALA a ”discriminarii”

PARTENERIATUL CIVIL, LA TROC CU REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE? O asociatie LGBT militeaza pentru recunoasterea cuplului gay drept FAMILIE/ Sensul stigmatizarii sustinatorilor REFERENDUMULUI pentru CASATORIE: dresaj neopavlovian/ Decizie judiciara in Irlanda de Nord: CASATORIA NU ESTE UN DREPT AL OMULUI/ Scabroasa istorie a ”macelarului” din Philadelphia/ DECLINUL CONSERVATORISMULUI IN EUROPA

Nou sondaj despre REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE. 75% intentioneaza sa PARTICIPE LA VOT!/ Conferinta importanta a COALITIEI PENTRU FAMILIE/ Alfie Evans si NOUA CIVILIZATIE A MORTII din Occident. Intr-un caz asemanator, copilul s-a vindecat!/ CONSECINTA LEGALIZARII MARIAJELOR GAY – restrangerea libertatilor si drepturilor civice!/ Continua EXTINCTIA DEMOGRAFICA a României

VASILE BANESCU, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, despre parteneriatul civil: BISERICA NU POATE FI DE ACORD CU O FORMA ALTERNATIVA LA CASATORIE. Pozitia BOR NU este o noutate, ci concorda cu pozitia Sinodului din Creta

PARTENERIATUL CIVIL pentru persoanele de acelasi sex realizat de CNCD si ONG-urile GAY, posibil sa fie adoptat INAINTEA REFERENDUMULUI/ Iohannis a iesit din mutenie pentru a IRONIZA si RESPINGE implicit organizarea referendumului in mai: “Nu cred că e niciun motiv de grabă”

DRAGNEA si-a adus aminte de REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE si promite, din nou, ca se va organiza “cat de curand”. DOAR O ARMA DE NEGOCIERE CU IOHANNIS SI “SISTEMUL”?/ Votul ROMÂNIEI din ONU pe tema declararii IERUSALIMULUI capitala a Israelului/ PATRIARHUL TEOFIL: COLONISTI RADICALI CAUTA SA ALUNGE CRESTINII DIN IERUSALIM (Video)

PROIECTUL COALITIEI PENTRU FAMILIE a fost AVIZAT POZITIV in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor/ DRAGNEA SUSTINE REFERENDUMUL, DAR DESCHIDE POARTA SI PARTENERIATELOR GAY

Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, REFERENDUMUL de modificare a constitutiei pentru DEFINITIA CASATORIEI va avea loc IN ACEASTA TOAMNA! (Video)/ Presa de hazna si statii de drept reincep diversiunile

IOHANNIS, PRESEDINTELE ACCEPT, NU AL ROMÂNIEI. Presedintele respinge din nou REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE, anuntand legi pentru eliminarea TOTALA a ”discriminarii”

Reactie ferma a COALITIEI PENTRU FAMILIE fata de tentativele de blocare si deturnare a REFERENDUMULUI: „3 000 000 de cetățeni români nu sunt o masă de manevră, nu sunt o masă de iobagi”/ VASILE BANESCU despre pozitia Patriarhiei pe tema initiativei cetatenesti de modificare a Constitutiei: BISERICA ORTODOXA ROMÂNĂ ESTE PRO-REFERENDUM

RAZBOIUL IMPOTRIVA FAMILIEI – UN PLAN GLOBAL(IST) IN BENEFICIUL PUTERNICILOR PLANETEI SI AL MARILOR CORPORATII/ Curtea Constitutionala cere lumina de la CJUE in chestiunea RECUNOASTERII CASATORIILOR GAY/ Canada, Ontario: CUM ABOLESTE STATUL FAMILIA, eliminand termenii de “MAMA” si “TATA”/ Generatia “fulgilor de zapada” – NOUL VAL DE LABILI ISTERIC-INTOLERANTI

CURTEA CONSTITUTIONALA se pronunta asupra recunoasterii PARTENERIATELOR GAY incheiate in afara tarii/ Un drept la replica fata de MANIPULARILE despre initiativa COALITIEI PENTRU FAMILIE/ ILIBERALISMUL SI ANTIDEMOCRATISMUL SECULARISTILOR

Croatia revizuieste prin REFERENDUM Constitutia pentru a interzice CASATORIILE HOMOSEXUALE


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Ideologia genului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Revizuirea constitutiei, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “LA LOC COMANDA! Dragnea mai tradeaza o data? AMANA sine die MITINGUL PENTRU FAMILIE, EVITA ORICE DECIZIE SI ORICE CALENDAR PRIVITOARE LA REFERENDUM, in schimb “lucreaza” cu ONG-urile LGBT la LEGALIZAREA PARTENERIATULUI CIVIL!/ Se ofera in continuare tribuna MANIPULARILOR ABJECTE ale Asociatiilor MozaiQ si Accept/ Legatura dintre CAZUL “COMAN CONTRA ROMÂNIA” de la CJUE și DEFINIREA CĂSĂTORIEI ÎN CONSTITUȚIE (video)

  1. Lehamite , lehamite , cozi de topor vremelnice …
    Viclenie fara seaman. Albul si negrul nu e alb sau negru, e si putin mov, portocaliu si… vai aceluia care i zice binelui – rau si raului – bine.

  2. Avem nevoie de un alt pol politc si asta s-ar putea realiza doar in jurul CPF – Milioane de cetateni NU VOR AVEA CE VOTA .Sunt sigur ca PSD-ul si dragnea vor pierde baza electorala (de altfel tot mai redusa in fiecare campanie). Eu , personal voi avea grija sa le explic tuturor cunoscutilor directia prosatanista/proglobalista in care Romania este tarata de acest cal troian.

  3. erata:”pol politic”

  4. Nu stiu ce face Dragnea, problema reala este ca foarte multa lume (cel putin din experienta proprie) asociaza referendumul cu PSD, motiv pt care se gandesc sa il boicoteze prin neprezentare, problema de fond fiind trecuta in subtext. A fost o mare greseala tentativa aceea de miting cu obiectiv neclar (sustinerea psd sau a familiei?). CoF cred ca ar tr sa se delimiteze clar de orice partid, cu atat mai mult cu cat sunt si voci liberale, de ex, care sustin initiativa.

  5. @Stef
    Si ce poate face CFP ? Sa devină un partid ? Care sa preia conducerea țării la sf așteaptă ? Vor scormoni si le vor baga de vina orice . Nu e clar ce oameni vicleni ne conduc ? Meritam …
    Nu ma doare atâta pt țara mea ca e jefuita , pe cât ma doare pt viitorul ei , baza – familia ..

    @draga Doamna Doroteea
    Nu contează cine vedea referendumul cu PSD sau PNL sau … conta sa se facă , căci cu siguranța mulți ar fi votat pt definirea familiei . Ca preoți ar fi mobilizat pe la țara si oraș oameni pt a vota , așa cum sau mobilizat pt semnături . Eu cred ca de asta se tem , de votul masiv , iar varza de Bruxel ar fi împuțit in fata poporului ..
    cât despre Dragnea , numai de bine . Cine fuge după 2 iepuri , a prinde vreunu ?

  6. “Nu ma doare atâta pt țara mea ca e jefuita, pe cât ma doare pt viitorul ei , baza – familia ..” – intocmai frate Petru, intocmai. Amandoua dor, dar o durere e mai mare intre ele…

  7. @Doroteea: asta e problema acestui popor, in etapa sa actuala, cel putin. Ca ni se par importante numai mizele mici. Caldicei, cum s-ar zice.

  8. @ Lucian
    Care durere frate ?

  9. “pe cât ma doare pt viitorul ei , baza – familia ..” – durerea asta.
    Formarea copiilor sufleteasca (sa nu maii zic de aducerea lor pe lume sau nu) formeaza neamul nostru de maine si lumea intreaga de maine… intru Hristos sau dimpotriva…

  10. Lucian
    Îmi privesc copii si simt o durere amestecată cu furie . Firea mea emai mult înclinată spre manie . Văd destinul lor in viitor , destin care trebuie sa trăiască între spurcaciuni . Fetița ( am 2 copii , o fetița de 9 ani si piticu de 4 ani ) ieri a desenat marea despărțită , iar in despărțitură la pus pe Moise cu toiagul lui .. , asemenea momente nevinovate , pure , … azi a venit cu o diploma făcută de ea pt familie pt ajutorul pe care i l-am dat ieri la un proiect cu George Cosbuc … In seara asta a confecționat un caiet si a zis ca va începe sa scrie despre … Dumnezeu .. deci frate spune-mi tu mie cum sa trăiești frumos când sti ca nevinovația lor va trebui sa îndure spurcaciunile lumii . Cu ce durere ? Văd in ochi lor puritatea pierdută a celor mari ..
    De aceea când văd ca baza asta – familia ..ma cuprinde disperarea si furia . Am tot sperat , ma gândeam ca avem ceva rugatori in țara si in cer , dar nu știm câte păcate sa avem noi ca nație ..
    Ce sa mai zic , mila Domnului ..

  11. Petru – intocmai. La fel simt si eu despre fetita mea si viitorul ei. Al lor, al tutror…

  12. Al lor, al tuturor…

    https://i.pinimg.com/564x/27/23/42/272342e6fb4b0e0870afcd5df91d032f.jpg
    https://i.pinimg.com/originals/e5/d2/c3/e5d2c3ea158c4909737d0a2e162490a6.jpg

    http://4.bp.blogspot.com/-dflkgYI5fEg/Ua8mgvX0YLI/AAAAAAAAI4M/2q_-t29DuEE/s1600/Traditional+Romanian+clothing.jpg

    https://i.pinimg.com/originals/89/01/fc/8901fcc49d7f1acf7cc99cd6dc85989b.jpg

    https://i.pinimg.com/originals/e7/1a/24/e71a24500b3bc85783e59bafee157284.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/09/5a/9b/095a9b0497ec544a0f49c2c578d00abc.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/1c/1f/73/1c1f7380f05e9a23b9dfdf4d9bed20cc.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/78/80/5b/78805bec1b81c85f3640d9fbc8df4d04.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/a5/82/9b/a5829b3b3edc6e48410d459ad08abb1d.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/fe/85/88/fe8588e45d6ee0b325ebdb3dc661a389.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/7a/bc/07/7abc07e6d0f4978754b140315609391a.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/fd/8f/84/fd8f84f713fb5bbffa1f2e420282cf8a.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/38/5a/d4/385ad40303975e275154cb1faf475220.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/0d/a8/8b/0da88bf90f3b44a6fc28ef3688c8d20a.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/cb/d0/c2/cbd0c2e3132b767e919e3f4e7dace392.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/d1/f6/6f/d1f66fc4e82c684af4b25621087f25d9.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/87/43/ca/8743cac845d70568930e7a8449e057d2.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/c3/8a/76/c38a7686a0e734459117aa88149aa948.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/1c/2c/8f/1c2c8fd84c5bfd473c90c6198215384b.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/a1/7d/79/a17d7959e225286a8ee39ed75b375f9b.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/d6/85/c7/d685c7d3da5b068335855a127665a7d4.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/74/d1/f7/74d1f7607661735b41f64a4d475a5d95.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/92/0e/f3/920ef32f7d97c0c39f2cf46f3fbe0b70.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/e9/2d/e0/e92de02f6abd5e87601b25db192ec351.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/98/f4/31/98f431b81292db47b3fa5ae1b65c55ce.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/f5/e5/25/f5e525a63cfd37e91ae72a77ca60c117.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/f2/2d/31/f22d317eecce781c24a6c7b66b671474.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/fa/bb/6e/fabb6e6f8b629ae34ea7ba517d7d5c40.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/60/bb/37/60bb37ea289cdd568038902f61d1d451.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/00/ab/93/00ab9341402c34682b49391a5f7939ca.jpg

    https://i.pinimg.com/564x/3e/36/a4/3e36a4ffc815ab0154ae77a03ddfe376.jpg

    “Arde focu-n paie ude…”

    Ne vom intoarce intr-o zi
    (Radu Gyr)

    Ne vom intoarce intr-o zi,
    Ne vom intoarce neaparat.
    Vor fi apusuri aurii,
    Cum au mai fost cand am plecat.

    Ne vom intoarce neaparat,
    Cum apele se-ntorc din nori
    Sau cum se-ntoarce, tremurat,
    Pierdutul cantec, pe viori.

    Ne vom intoarce intr-o zi.
    Si cei de azi cu pasii grei
    Nu ne-or vedea, nu ne-or simti
    Cum vom patrunde-ncet in ei.

    Ne vom intoarce ca un fum,
    Usori, tinandu-ne de mani,
    Toti cei de ieri in cei de-acum,
    Cum trec fantanile-n fantani.

    Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
    in toate dragostele noi
    Si-n cantecul pe care si-l
    Vor spune altii, dupa noi.

    In zambetul ce va miji
    Si-n orice geamat viitor,
    Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
    Ca o samanta-n taina lor.

    Noi, cei pierduti, re-ntorsi din zari,
    Cu vechiul nostru duh fecund,
    Ne-napoiem si-n disperari,
    Si-n rani ce-n piepturi se ascund.

    Si-n lacrimi ori in mangaieri,
    Tot noi vom curge, zi de zi,
    in tot ce maine, ca si ieri,
    Va sangera sau va iubi.

    “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

  13. ”Liviu Dragnea a fost crescut de Traian Băsescu și trimis la PSD ca să îl distrugă din interior/ îmi pare rau că s-au adus în conducerea PSD metodele, oamenii și limbajul lui Băsescu.”
    ”Și sunt convins că la un moment dat și PSD va scăpa de Gașca de pedisti de la Teleorman!”, a mai scris Ponta, pe Facebook.
    https://www.stiripesurse.ro/reac-ia-lui-victor-ponta-dupa-ce-dragnea-l-a-facut-obolan-arata-un-singur-lucru-frica-a-a-ca-e-semn-bun_1266933.html

    Înainte de a intra în politică, Dragnea era inginer mecanic auto pe la Craiova. Nu se ştie cum, dintr-odată s-a întors în Teleorman şi a devenit chiar lider local al Partidului Democrat, unde a stat exact cît acest partid s-a aflat la Putere cu CDR, timp suficient însă ca partidul să-l trimită la o specializare administrativă în Italia.
    Imediat după alegerile din anul 2000, cînd PSD a revenit la cîrma ţării, Adrian Năstase i-a făcut cu ochiul şi, ţîşti!, Liviu Dragnea a sărit în barca lui! Baletul graţios pe care l-a făcut în jurul liderilor PSD (căci are omul ăsta un talent la pupat!) l-a propulsat rapid şi în conducerea acestui partid, devenind chiar coordonatorul campaniilor electorale, funcţie pe care a avut-o şi în PD, alături de… – aţi ghicit! – Vasile Blaga!
    Cine are memoria bună îşi poate aminti că Liviu Dragnea a condus PSD la toate dezastrele electorale: alegerile din 2004, cînd Adrian Năstase a pierdut prezidenţialele în favoarea lui Traian Băsescu, iar PSD a intrat în opoziţie, în 2008, cînd PSD a pierdut alegerile şi era pe punctul de a se destructura, în 2009, cînd Mircea Geoană a pierdut la mustaţă prezidenţialele, oferindu-i al doilea mandat lui Băsescu, în 2014, cînd, convingîndu-l pe Victor Ponta să-l înlăture pe Crin Antonescu şi să participe el la prezidenţiale, a reuşit să-l facă să piardă în favoarea lui Klaus Iohannis!
    https://www.cotidianul.ro/liviu-dragnea-si-a-adus-aminte-ca-a-fost-membru-pd-partid-care-l-a-facut-om/

  14. Pingback: Foarte grav: CURTEA DE JUSTITIE EUROPEANA obliga România sa recunoasca mariajul gay in limitele dreptului la libera circulatie. LOBBY-UL GAY SI PRESSTITUTA DE SISTEM CONFIRMA URGENTA REFERENDUMULUI
  15. Fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg spune ca in America lui Trump este ca in Romania lui Dragnea.

    “There is now more tolerance for dishonesty in politics than I have seen in my lifetime.”
    “The only thing more dangerous than dishonest politicians who have no respect for the law is a chorus of enablers who defend their every lie.”
    https://www.zerohedge.com/news/2018-05-12/billionaire-bloomberg-blasts-epidemic-dishonesty-obama-left

  16. Robert Turcescu confirma cele de la postarea 13.

    Robert Turcescu, a declarat în discursul său de la Congresul extraordinar că PMP a colaborat cu PSD în Consiliile Locale şi Judeţene, spunând că aceste alianţe trebuie denunţate.
    “Una dintre marile erori este decizia de a colabora cu PSD în Consilii Locale sau Consilii Judeţene. Aceste alianţe ar trebui să fie denunţate cât mai rapid.”
    https://www.stiripesurse.ro/scandal-monstru-intre-robert-turcescu-i-traian-basescu-cei-doi-i-au-aruncat-vorbe-grele-la-congresul-pmp_1271248.html

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare