“O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită”. PĂRINTELE ELIE RAGOT ne dă o posibilă CHEIE ESHATOLOGICĂ de înțelegere a PANDEMIEI CORONAVIRUSULUI

23-03-2020 Sublinieri

„Criza noastră actuală, provocată de activitatea umană, este poate ultima șansă care ne este dată pentru a ne întoarce la Tatăl, după ce ne-am hrănit steril cu roșcovele porcilor din dramaticul nostru exil, unde am risipit moștenirea noastră!”

***

Român Ortodox în Franța:

Cuvânt neclintit în credință al Arhim. Elie, de la Mănăstirea Schimbării la Față, Franța, despre vremurile pe care le trăim

În 1978 comunitatea mănăstirii athonite Simonos Petra, număra printre membrii ei 3 călugări de origine franceză: Părintele Serafim, Părintele Elie și Părintele Placide Deseille – mult mai cunoscut publicului din România și prin scrierile sale. Ei erau dispuși fie să rămână în Sfântul Munte, fie să se reîntoarcă în Franța, după cum urma să decidă starețul mănăstirii de la acea vreme, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul. Acesta însă le-a dat binecuvântarea să se întoarcă în Franța pentru a crea metocuri (dependente) ale mănăstirii Simonos Petra.

Părintele Elie Ragot a fondat astfel Mănăstirea Schimbării la Față, unde a fost ținută și predica ce urmează, de foarte mare actualitate și folos pentru omenire.

Predică în Duminica Sfântului Grigorie Palama, 15 martie 2020:

În lume, în acest moment, un singur subiect alimentează toate conversațiile: coronavirusul. Atrage atenția până în punctul de a fi uitate alte flageluri atât de dramatice și de a ascunde altele, precum ar fi noua criză economică în care ne afundăm sau invazia imigranților, pe care președintele turc vrea să o lanseze la atac asupra Europei.

Nu vă temeți, nu voi lătra și eu cu lupii, nu vă voi reface conectarea cu recomandările și nu vă voi predica angelismul. Dimpotrivă, aș dori să ieșim din acest cerc infernal. Spun infernal, sau mai exact satanic! În mintea noastră deja este demult perioada în care a ars catedrala Notre-Dame de Paris. Observasem atunci, în felul spectaculos în care se răspândea focul, că puteam percepe degetul diavolului care împingea inteligent focul unde dorea, chiar împotriva legilor firii!

Dacă evoc distrugerea bisericii Notre-Dame, este pentru că văd același deget diabolic care lucrează în fenomenul pandemiei care ne afectează, împreună cu criza economică în care ne afundăm, precum și dramele umanitare, care au ca scop, printre altele, și de a aduce biruința altui dumnezeu asupra Dumnezeului nostru, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Vremurile sunt grele, desigur, dar, spiritual vorbind, sunt pătimitoare: Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Nu pot să citesc aici pentru voi întregul capitol 12, din Apocalipsa Sfântului Ioan, unde vedem balaurul dezlănțuit împotriva femeii care a născut (Maica Domnului, Biserica) și lupta pe care o duce acesta cu Arhanghelul Mihail. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită: persecuții, războaie, genocide, infanticide în masă, distrugerea templelor, închisoare, și reducere la tăcere a „disidenților”, încurajarea apostaziei. Totul există! 

Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt… va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi… Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. (Mt 24, 15, 21-22)”

și

În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).

Apocalipsa lui Ioan ne arată și biruința finală a lui Hristos asupra Fiarei și asupra profeților mincinoși, în capitolul 19, iar Diavolul, Satana înlănțuit și definitiv învins. Deci, să nu ne pierdem curajul, acestea sunt ultimele zile de domnie a Celui Rău!

Priviți rezultatul manevrei diabolice: revelează absența credinței, nu numai a statelor – dar nici nu este rolul republicilor democratice de a promova sau a menține credința într-un Dumnezeu viu, bun, milostiv, aproape de oameni și care se interesează de ei! Dacă am avea credință în El, ne-am grăbi să-L chemăm, am fugi să-L întâmpinăm cu certitudinea că suntem mântuiți și vindecați. Departe de asta, republicile atee și chiar mai mult, anti-creștine, profită de (sau provoacă?) psihoza generală pentru a separa credincioșii de bisericile și de sfinții lor. Chiar și autoritățile bisericești le urmează exemplul cu servilism. Este o trădare, este o apostazie! Parcă retrăim episodul „sans-culottes”, când aceștia adorau prostituata ce trona, ținând loc de icoană a Zeiței Rațiunii, și în fața căreia slujea „diavolul șchiop”, care îi aducea o slujire blasfemiatoare, ca în zilele lui Nero sau ale lui Caligula! Creștinii s-au lăsat atunci măcelăriți, arși, sfâșiați, răstigniți pentru a nu participa la această închinare murdară!

Deci sunt statele care transfigurează lumea, sau Duhul Sfânt din Biserică este Cel care iluminează locuitorii statelor? Este paiul care aprinde focul, sau flacăra care aprinde paiul? Este lumina care generează clorofila sau clorofila care creează lumina? Lumea este pe dos astăzi! „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii” (2 Cor 11,14). Auzim, citim: „Nu mergeți la biserică, este periculos!”. „Atenție la împărtășanie; există riscuri semnificative!”. “Urmăriți la televizor slujba sau Liturghia, dar nu vă duceți la parohii pentru slujba duminicală (mai tolerăm mănăstirile – dar cât timp?! – și totodată sfătuim sau chiar interzicem credincioșilor să ajungă acolo!)”. Bine pentru televiziune, dar atunci să servim imagini cu diferite feluri de mâncare suculentă ca mâncare la masa acestor predicatori de soluții umane bune, așa cum ne servește nouă presa în mod constant, în locul meselor consistente și cu care lumea noastră occidentală s-a obișnuit și s-a săturat, uitând că acest lucru nu este cazul pentru marea majoritate a populațiilor de pe toate continentele. Credeți că imaginile hamburgerilor, fripturilor și șerbeturilor vor hrăni populația? Nu, desigur! Atunci, cine ne-ar putea face să credem că spectacolul televizat al unei Liturghii sau al unei slujbe ne va uni cu Hristos, ne va împărtăși slava Lui și a Tatălui și va realiza unitatea de iubire între toți membrii Trupului pentru a ne conduce în Împărăția pe care Domnul ne-a făgăduit-o? Trebuie să fi căzut foarte jos în ateismul pragmatic pentru a pretinde așa ceva!!! Desigur, acestea sunt discursurile oficiale pe care „gândirea bună” și alinierea cu lumea forțează să fie pronunțate; dar, din fericire, există voci discordante, în special în rândul oamenilor cu credință simplă, drepți și liberi, „săracii după Dumnezeu”. Și cu toate acestea, avem credința că Dumnezeu salvează lumea, chiar și dincolo de moarte!

Cu toate acestea, de câte ori Dumnezeu n-a protejat oamenii prin credința pe care o manifestau? Căci știm din Evanghelii, înainte de a interveni pentru a vindeca oamenii, Iisus cere întotdeauna un act de credință:Crezi tu că te pot vindeca?”, „Du-te, credința ta te-a mântuit” etc. Uitați-vă, de exemplu, de la aparițiile Fecioarei la Lourdes, la fiecare jumătate de zi, în apa piscinelor care colectează apa miraculoasă a izvorului, sute de bolnavi care suferă de tot felul de afecțiuni, uneori contagioase, sunt cufundați fără a se schimba apa, unii chiar bând din ea (a fost un timp, era chiar generalizat) și nimeni nu a fost niciodată contaminat. Era o minune permanentă. Astăzi, ca măsură de precauție, bazinele sunt închise la ordinul ierarhiei ecleziale. Și chiar sanctuarele!

Mulți preoți pot depune mărturie că au dat Sfânta Împărtășanie prin intermediul „linguriței” liturgice unor grav bolnavi, care sufereau de SIDA sau hepatita B – care sunt totuși boli fatale! -, și nu s-au contaminat. Împărtășania dă Viață, nu moarte, dacă este primită cu smerenie și credință!

Cu toate acestea, Iisus a dat oamenilor de credință mijloacele de a rezista în suferințele și bolile care i-au copleșit. Dar trebuie să ai credință și să-L întâlnești acolo unde El se manifestă. Avem Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi. Mulți s-au vindecat din bolile lor, mulți au revenit la viață, datorită lui Dumnezeu, prin intermediul ei. Am cântat acum câteva minute în urmă, în cadrul Sfintei Liturghii: „Toată grija cea lumească să o lepădăm”, “ca pe Împăratul păcii să-L primim”. Oare nu-i timpul să facem să înceteze temerile noastre raționale și științifice pentru a avea încredere în Dumnezeu? Partea reală a vieții noastre, adevăratul nivel al existenței noastre nu este situat pe pământ, ci „în cer”, încă de acum, și, în același timp cu învelișul nostru carnal, este pe pământ. Toată grija cea lumească să o lepădăm”, am cântat, „ca pe Împăratul păcii să-L primim”, aici și acum – am putea să adăugăm. Suntem bine plasați să credem că Dumnezeu vrea binele nostru și că El ni-l poate dărui. Evident, dacă nu credem asta, este pentru că nu credem în Dumnezeu și atunci, efectiv, mai bine să rămânem acasă … unde, apropo, orice fel de virus poate să ne găsească.

Vedeți cât de bun este Domnul și ne propune binele, chiar și atunci când suntem ispitiți să nu mai credem. Nu ne abandonează niciodată în timpul încercărilor cu care ne confruntăm.

O să vă spun o istorioară foarte recentă. S-a întâmplat în aceste zile în Grecia – o țară teribil de încercată prin ateism, de o guvernare „bruxelleză”, de invazia imigranților, de o economie dezastruoasă de ani buni și de boala actuală. Deci, în 1890, un anume Tzanakakis s-a născut lângă Chania, în Creta și a devenit coafor. Dar a contactat teribila boală Hansen, altfel spus, lepra. Leproșii la acea vreme petreceau izolați pe insula Spinalonga, din cauza contagiunii. (Poate asta vă amintește de alte situații similare…). Pentru a scăpa de această izolare, a plecat în Alexandria unde și-a reluat profesia. Acolo boala s-a agravat. Un preot ortodox, însă, l-a ajutat să ajungă pe insula Chios, unde exista o leprozerie. Avea 24 de ani când a ajuns acolo. Acolo, într-o capelă, se afla o icoană a Maicii Domnului numită „Ascultătoarea”, pe care a îndrăgit-o în mod special. A devenit călugăr sub numele de Nichifor. Trăia într-o ascultare desăvârsită față de părintele său duhovnicesc și boala nu înceta să se răspândească pe tot trupul. El a avut ca ascultare grădinăritul, dar se ruga mult noaptea, cu multe mătănii. Era, de asemenea, protopsalt în corul din bisericuță și, când boala l-a lăsat aproape orb, a cântat pe de rost slujbele. În 1957 a ajuns la o clinică din Atena, deoarece leprozeria din Chios tocmai se închisese. Niciodată nu s-a plâns, deși era acoperit de răni și suferea mult; chiar consola și le aducea bucurie celorlalți suferinzi, harismă cu care Dumnezeu l-a înzestrat ca răspuns la răbdarea și credința sa. Spunea mereu: „Fie Numele Domnului binecuvântat!”. La 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. De atunci, a făcut nenumărate minuni. A fost canonizat pe 3 decembrie 2012 și pomenirea lui este păstrată sub numele de Sfântul Nichifor cel lepros.

Și acum unde vreau să ajung, spunându-vă pe scurt viața lui: în urmă cu câteva zile, Sfântul Nichifor cel lepros s-a arătat cuiva din Grecia și i-a spus: „Toți cei care suferă de coronavirus să mă cheme cu credință, și eu îi voi vindeca”! Deci, ne vom teme? Oare nu ne arată Dumnezeu că El nu ne abandonează?

Am pus la închinare, de asemenea, icoana sfântului chirurg și episcop Luca de Simferopol din Crimeea. Sfântul Luca, care a trăit sub jugul bolșevic, care l-a persecutat de-a lungul vieții sale, a murit în 1961 și este un contemporan al Sfântului Nichifor. El operează și astăzi credincioșii care îi cer mijlocirea, atunci când chirurgii nu mai pot face nimic. Avem mărturie directă despre acest lucru de la un prieten al mănăstirii care a beneficiat de intervenția sfântului!

Atunci, trebuie să fugim de prezența lui Dumnezeu? „Dătătorul vieții” ne va transmite oare boala și moartea, dacă ne apropiem de El prin împărtășanie și prin „adunarea” noastră? Vă reamintesc că cuvântul „Ekklesia” din greacă a dat “Eclesia/Eglise”- „Biserică” și înseamnă „Adunare” și este semnul vizibil al Trupului lui Hristos și locul manifestării harismelor Sale!

Spre deosebire de ceea ce se face, ar trebui să mergem la biserici și să implorăm Creatorul și Domnul nostru să ne cruțe și să ne ajute să depășim încercările care ne așteaptă. Si El va face asta!

Acestea fiind spuse, aș dori să mai adaug câteva precizări:

Pe de o parte: Dumnezeu „știe” ce face, sau ce permite, îngăduie; nimic nu-I scapă și nimic nu-I este străin. De asemenea, TOT ce se întâmplă, știm și credem, slujește lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, pentru „venirea Împărăției Sale”, care, trebuie să amintim, „nu este din această lume”. El este a spus asta! Si situația de astăzi nu face excepție. Dumnezeu nu trimite răul sau suferința, dar Cel Rău vrea să distrugă oamenii separându-i de Dumnezeu, pentru moartea lor. Rezistența la rău și suferință trece prin rezistența față de Cel Rău, de care cerem să fim eliberați în rugăciunea Domnească „Tatăl nostru…”. Deci eliberarea de rău este condiționată de pocăința noastră, de hotărârea noastră de a ne încredința lui Dumnezeu, de a urma rânduiala creației așa cum El a gândi-o pentru îndumnezeirea noastră. Cum ar putea o lume care Îl exclude pe Dumnezeu, în care uciderea a milioane de nevinovați, de victime ale războaielor, sclavii de tot felul, ce sunt arătate ca idealuri, cum ar putea, deci, o astfel de lume să aducă armonie și fericire? Prin acestea chemăm molima asupra capului nostru, nu ca pedeapsă divină, ci ca o consecință a faptelor noastre, ca rezultat al autoîndumnezeirii noastre, al căutării satisfacției noastre doar în „lucrurile acestei lumi”, ignorând fericirea celuilalt! Criza noastră actuală, provocată de activitatea umană, este poate ultima șansă care ne este dată pentru a ne întoarce la Tatăl, după ce ne-am hrănit steril cu roșcovele porcilor din dramaticul nostru exil, unde am risipit moștenirea noastră!

Chemarea mijlocirii Sfântului Nichifor sau a Sfântului Luca, participarea la Sfanta Liturghie – în timpul căreia noi suntem martorii strălucirii pe pământ, asupra noastră și în noi, a Slavei lui Dumnezeu, iar nu confruntați cu boala, cu suferința și cu moartea -, apoi arma rugăciunii și a postului în biserică, cererea iertării dumnezeiești prin pocăința noastră lăuntrică și mărturisirea credinței adevărate, împreună cu cea a păcatelor noastre – acestea constituie leacul bolilor noastre fizice, psihice și economice. Să nu ne fie frică, ci să fugim la Domnul! Și anáthema celor ce gândesc că-și pot găsi refugiul în mijloacele acestei lumi și în progresul științific!

În orice caz, mântuirea noastră se află în înălțarea la Celălalt nivel al existenței, în intrarea în Împărăția Cerurilor, în care ne introduce a doua naștere a morții. Deci, la urma urmei, dacă nu este vorba despre grăbirea sosirii ultimei noastre zile în învelișul nostru trupesc, momentul plecării nu va fi o catastrofă, ci o eliberare. În acea zi vom cunoaște o bucurie de nedescris, cea pe care ne-o promite Evanghelia. Atunci, dacă acest moment nu este cauzat de „Curățătorul* [Kärcher-ul] pentru bătrâni”, care este Covid 19, după cum spun unii, nu este un cataclism. Poate fi momentul providențial de a repune moartea la locul său potrivit în viața noastră, și de a reconsidera modul nostru de asumare al acesteia!

Pe de altă parte, atâta timp cât Dumnezeu lasă la dispoziția noastră să recurgem la mijlocirea sfinților prin rugăciune, prin închinarea la sfintele lor icoane, prin lumânările pe care le aprindem înaintea lor – pentru că lumina este chipul „Luminii lumii” care este Hristos -, nu trebuie totuși să folosim sfinții, sau icoanele lor, sau moaștele lor, ca amulete. Acestea nu sunt fetișuri, făcătoare de farmece, purtătoare de noroc, care ar acționa în mod magic. Închinarea la sfinți și icoanele lor nu are nicio legătură cu superstiția! Trebuie să existe o parte de credință pe măsura fiecăruia, dar reală! Iată de ce Sfântul Nichifor adaugă: cei care mi se adresează cu credință”. Este o relație de la inimă la inimă, o comuniune vie și o comunicare vitală, chiar dacă psihic este puțin conștientă.

În cele din urmă, episcopii ortodocși din Republica Cehă, Slovacia, [Georgia] și Creta refuză cu curaj și credință să se supună ordinelor ateiste de a interzice participarea credincioșilor la Liturghie și de a se împărtăși cum se obișnuiește la ortodocși. (În conformitate cu aceste ordine, unii ajung până la a sfătui ca lumea să-și aducă lingurița de unică folosință pentru a se împărtăși; și mai apoi unde o aruncă? Am văzut la Paris golirea apei, teoretic sfințite, dintr-o cristelniță, în cea mai apropiată canalizare de pe drumul public! Am putea să ne întreabă ce crede cel care face aceasta, din caracterul sfințitor al acestei ape numită „binecuvântată”!). Suntem solidari cu acești ierarhi disidenți și sperăm că mulți vor urma exemplul lor, până la cele mai înalte sfere ierarhice ale Bisericilor noastre. Sunt amenințați cu închisoarea, dar sunt hotărâți să își asume riscul. Sunt curajoși; sunt hotărâți „pentru Hristos”. De asemenea, ne putem pune întrebarea care este miza reală a acestei crize, ajungându-se până în punctul în care trebuie să amenințăm cu închisoarea pe contravenienți!!! Unanimitatea autorităților și determinarea lor lasă să ne gândim la planuri ascunse. Viitorul ne va răspunde rapid – și tardiv!

Trebuie să conchid că, atât ca măsură de precauție, cât și ca ascultare, trebuie să respectăm și măsurile de igienă recomandate de autorități, asupra cărora nu trebuie să revin, deoarece toate radiourile, toate ziarele, toate revistele, toate „autoritățile” civile și religioase, toți bărbații și toate femeile politice, indiferent de ce parte se situează, le afirmă „în buclă”, la fiecare oră ce trece. Fie ca ei să fie auziți, dar să fie auzită și vocea sfinților și a Cuvântului lui Dumnezeu! Căci Lui se cuvine Slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor!

N.B. În această omilie, nu pun la îndoială realitatea pandemiei cu care ne confruntăm și nici nu mă opun măsurilor de protecție igienică recomandate și, desigur, tot ceea ce v-am spus nu judecă în niciun caz persoanele care, în mod conștient, nu pot merge la biserică, deoarece sănătatea, vârsta sau neputințele lor nu le permit. Nu protestez decât împotriva lipsei de credință a celor care nu ne lasă libertatea conștiinței pentru a găsi mângâiere și mântuire în Sfintele Taine și în sărbătorirea obișnuită a Zilei Domnului, Care este Dătătorul vieții, chiar și celor care ignoră asta. Dacă virusul nu este eradicat de acum până la Paște, ce vom face pentru a sărbători Învierea, fără de care „credința noastră este în zadar”??? Vorbim despre o izolare de 40 de zile, Paștele este în cinci săptămâni: 35 de zile!

Arhimandritul Elie

Mănăstirea Schimbării la Față/ Terrasson – la Ville Dieu

Duminică, 15 martie 2020, Duminica Sfântului Grigorie Palama

Sursa – Traducere de Român Ortodox în Franța după Ortodoxologie: Homélie de Père Elie dimanche dernier

(*) Kärcher – aparat care face ca apa sa iasă cu presiune, pentru a curăța diferite suprafețe

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Dragon_attacks_Woman_(c.1370-90).jpg

Legaturi:

MITROPOLITUL ATANASIE DE LIMASOL (Cipru), ucenic al Sfantului Paisie Aghioritul, despre ABORDAREA DUHOVNICEASCA A PANDEMIEI CORONAVIRUSULUI: “Acestei crize ii vom putea tine piept doar prin rugaciune. AVEM NEVOIE DE MULTA, DE FOARTA MULTA RUGACIUNE. Viata noastra este tragedie fara Sfanta Biserica; fara Hristos nu poate trai omul; FARA LUMINA LUI DUMNEZEU, INTUNERICUL ESTE DE NERABDAT” (audio, traducere)

MITROPOLITUL NEOFIT: “Vreti sa va spun un Sfant care se va arata ca mare aparator impotriva acestei molime? SFANTUL NICHIFOR LEPROSUL”/ Avva Anania Koustenis: “SA LE TRANSMITI OAMENILOR SA NU SE TEAMA DE CORONAVIRUS!” (video)

IPS NEOFIT, mitropolitul cipriot de Morfou – despre CORONAVIRUS: Care sunt CAUZELE REALE ALE EPIDEMIEI si ale altor CATASTROFE care vor veni si CE PUTEM FACE NOI, ORTODOCSII, pentru a diminua raul? POCAINTA SI RUGACIUNE INTENSA! “In urmatoarele luni, episcopii care nu vor putea sa stea in fata lumii nu vor fi de trebuinta Bisericii. SPUNE-LE SA FACA PARACLISUL SFANTULUI HARALAMBIE!”

MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: „Vreti sa rezistati in aceste vremuri grele care deja ne-au ajuns, in fata slabei credinte si a imputinarii sufletesti? DEVENITI MARTURISITORI!”. Apel la RUGACIUNE PENTRU CEI SLABI IN CREDINTA SI INFRICOSATI in perioada epidemiilor (VIDEO)

PATRIARHUL ILIA al GEORGIEI – mesaj de incurajare in criza pandemica: “AM AVUT O VIZIUNE despre cum omul poate sa infranga CORONAVIRUSUL, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Sfintei Cruci”

MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: “Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO)

PREASFINTITUL MACARIE despre reactia duhovniceasca la CRIZA CORONAVIRUSULUI – MESAJ IMPORTANT DE INCURAJARE SI INTARIRE in credinta si dragoste in ZILE DE CERNERE: “In vremuri de incercare trebuie SA STRANGEM RANDURILE. Orice s-ar intampla, noi, păstorii va suntem alaturi, va slujim si nu va abandonam!”

“SFINTELE TAINE sunt realitati, nu simboluri. Este o PROFANARE sa ne gandim sau sa ne apropiem de ele ca si cum ar fi realitati biologice obisnuite, perisabile” – Marturisirile limpezi si puternice ale unor EPISCOPI ROMÂNI (PS MACARIE, IGNATIE si IUSTIN) despre SEMNIFICATIA SI PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII, in contextul “ISPITEI de a dori sa modificam DUPA BUNUL PLAC randuiala liturgica statornicita in Biserica”

Cuvant important al PS MACARIE catre PREOTII din Episcopia Europei de Nord, in mijlocul CRIZEI PANDEMIEI de coronavirus: “SUB NICIO FORMĂ NU VA ÎNCETA SĂVÂRȘIREA DUMNEZEIEȘTII LITURGHII. De la această slujire nu trebuie să ne dea înapoi nimeni și nimic. Sub nicio formă nu putem să închidem ușa Bisericii sau poarta inimii noastre semenului suferind”

“ESTE O VREME A CERNERII. Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu”. NOI MESAJE ARHIEREȘTI ÎN CONTEXTUL AGRAVĂRII MĂSURILOR RESTRICTIVE IMPUSE BISERICII în urma declarării stării de urgență pentru EPIDEMIA DE CORONAVIRUS

CREDINȚA și BISERICA în vremea (de început a) noului CORONAVIRUS. Mesaje de încurajare, mângâiere și îndemn ale unor ARHIEREI ortodocși români: “Epidemia care încearcă lumea în această vreme este cu siguranță O CHEMARE LA POCĂINȚĂ pe care Dumnezeu ne-o adresează tuturor”

RUGACIUNI SPECIALE PENTRU VREMEA DE EPIDEMIE! Cele mai puternice si mai… adevarate in continut RUGACIUNI DE POCAINTA pentru izbavirea de plaga CORONAVIRUSULUI: “Opreste bataia cea pe dreptate adusa asupra noastra…”

Viața liturgică a BISERICII ORTODOXE pusă la mare încercare de măsurile extreme luate de autorități. GRECIEI I SE REFUZĂ LITURGHIA, FIE ȘI SUB FORMĂ ”PRESCURTATĂ”. În Cipru, mitropoliții Atanasie de Limassol și Neofit de Morfou fac DIZIDENȚĂ liturgică/ În Bulgaria liturghiile se țin ca și până acum, în Georgia se fac procesiuni publice

PATRIARHIA ECUMENICĂ își închide toate bisericile și încetează toate slujbele!/ IPS NATHANIEL, Episcopia Ortodoxă Română din SUA (OCA) a suspendat TOTAL liturghia și toate slujbele bisericești!/ Sinodul Bisericii Rusiei – decizie CONTROVERSATĂ privind dezinfectarea linguriței euharistice/ Biserica Georgiei NU SCHIMBĂ rânduiala slujbelor și a împărtășaniei, rezistând presiunii publice/ SFÂNTUL MUNTE, închis pentru pelerini

”RELIGIA ȘI CONSERVATORII RĂSPÂNDESC CORONAVIRUSUL”. Cum stigmatizează massmedia grupurile religioase, pelerinajele și ceremoniile plecând de la cazul unui cult milenarist din Coreea de Sud

Criza epidemica a coronavirusului, intre LILIECII din China si ”ULIII” care ar planui lansarea VACCINURILOR ADN experimentale. CINE SI PENTRU CE AR AVEA NEVOIE DE DECLANSAREA UNUI RAZBOI BIOLOGIC MASCAT SUB O PANDEMIE? (I)

Epidemia de coronavirus intre EXPERIMENTELE DARPA in domeniul armelor biologice si omniprezenta “vizionara” a magnatului BILL GATES – de la SIMULAREA RECENTA A UNEI PANDEMII DE… CORONAVIRUS, la PREVIZIUNILE CATASTROFICE a milioane de morti si pana la FINANTAREA DEZVOLTARII UNUI VACCIN. Nicio legatura cu preocuparile mai vechi privind… REDUCEREA POPULATIEI MONDIALE, inclusiv prin VACCINURI (si VIDEO)

CUM AR ARĂTA O LUME ÎNTREAGĂ PUSĂ SUB CARANTINĂ? Și dacă noua EPIDEMIE de CORONAVIRUS din CHINA este (și) un MARE EXPERIMENT SOCIO-POLITIC care preînchipuie și “testează” DICTATURA VIITORULUI? (si video)

 

***

DEZ-AMĂGIRILE NECESARE ALE REFERENDUMULUI “PICAT”. Părintele Ciprian Grădinaru (Belgia) în revista “Familia ortodoxă” (I): “Constatăm o întunecare a conştiinţei greu întâlnită la o asemenea scară în istoria omenirii până astăzi. E CU ADEVĂRAT UN RĂZBOI AL SFÂRȘITULUI LUMII. S-ar cuveni să ne trăim cu mai multă durere și cu trezvie viețile”

PREASFINȚITUL SILUAN, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia – CUVINTE DE MAXIMĂ GRAVITATE DUPA REFERENDUM: “A venit ceasul Săptămânii Pătimirilor Bisericii. Și noi ne apropiem de Ghetsimani-ul istoriei”

INTREAGA LUME E UN NOU COLOSSEUM. Predica puternica a Parintelui GHERASIM de la Putna despre PERSECUTIE, MARTURISIRE si CRUCE – CONDITIA CRESTINULUI AUTENTIC dintotdeauna VS. PACEA SI DRAGOSTEA MINCINOASE ALE FALSILOR INVATATORI, “care raman in afara arenei”, nesuferind prigoana (VIDEO, TEXT)

PĂRINTELE DAN DAMASCHIN (Iași) – predică trezitoare de ÎNVIERE despre RĂZBOIUL NEBUN AL OMENIRII CU HRISTOS, căutând zadarnic OMORÂREA LUI DUMNEZEU din lume. “Fără o înviere reală, sufletească, din răutatea și patimile care ne copleșesc, moartea rămâne prezentă în noi și riscăm să devenim noi înșine UCIGAȘI DE DUMNEZEU”

Predica importanta a PR. FLORIN STAN (Targu Lapus) despre “LUPTA DE GEN”, RAZBOIUL SECOLULUI XXI si modelul de sacrificiu al SFINTILOR INCHISORILOR. Imbogatirea in Dumnezeu si renuntarea la “averile” noastre pentru Hristos. TALCUIREA APOCALIPSEI despre PRIGOANA DIN URMA A CRESTINILOR: “Sa nu ne culcam pe o ureche ca va fi mai usor, ci sa fim pregatiti pentru o lupta si mai grea si pentru MARTURISIRE, poate chiar cu pretul vietii”


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Pandemia Covid-19, Portile Iadului, Prigoana impotriva crestinilor, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la ““O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită”. PĂRINTELE ELIE RAGOT ne dă o posibilă CHEIE ESHATOLOGICĂ de înțelegere a PANDEMIEI CORONAVIRUSULUI

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Amin!
    PS – foarte rar sau deloc nu am judecat decizile ierarhiilor bisericesti. Pentru ca pur si simplu am crezut ca nu e de mine sa fac chestia asta, nu aveam calitatea necesara pentru asa ceva, ACUM insa spun: sint socata usurinta extraordinara cu care aproape toate patriarhiile au acceptat: 1. pentru prima oara de la crestinare sa opreasca Liturghia in biserici , ba mai mult, IN POSTUL PASTELUI!!! 2.acceptarea fara ridicarea nici macar a unei obiectii a acestei decizii care practic expune intreaga lume preluarii satanice. Pentru prima oara s-ar putea sa avem un Paste in care nu se mai sarbatoreste Invierea Domnului – si bisericiile au acceptat fara lupta asa ceva! Fara opozitie, nici cea mai mica – cu exceptiile de rigoare. Iar noi, astia care ne batem in piept ca mergem la biserica, ce facem? Multimea aia mare de crediniciosi care umple bisericile in Romania, Grecia sau si aici in Anglia – ei ce zic? Ei cred ca asa e bine?? E bine sa nu mai ai acces la biserica ca sa nu te infectezi de un virus?Si totul fara aproape nici cea mai mica lupta….asa, a decis Patriarhia. Deci ne supunem. Acum 100 de ani _au rasculat pentru problema schimbarii calendarului – o chestie mult mai insignifianta decit ce se intimpla acum. Iar acum s-a intimplat ceva atit de grav, ceva unic si aproape nimeni nu protesteaza, contesteaza etc. Este, repet, infiorator! Lumea este lasata fara harul Liturghiei. Efectiv la cheremul diavolului! O duminica faraLIturghie sau BUnavestire sau pur si simplu fara slujba de Pasti – este inadmisibil. Si totusi biserica a acceptat cu usurinta!

  2. Pingback: PARINTELE MILEA DE LA BUZAU - Cuvant cu putere in Duminica Sfintei Cruci, la ultima Liturghie cu credinciosi din perioada PANDEMIEI: "CÂND VA ÎNCETA LITURGHIA VA ÎNCETA ROMÂNIA! Dragii mei, sunt vremurile din urmă. NE CEARTĂ DUMNEZEU" (VID
  3. Frumoasa predica si cu adevarat marturisitoare pentru vremurile astea,dar ce ne facem cu expunerea minunilor papistase de la Laurdes,Franta…adica duhul ecumenist ramane la astfel de ierarhi?!

  4. Acum ei, mai-marii, nu vin în biserică să dea pe copiii mei afară de la Liturghie, de la Hristos, mă pun pe mine s-o fac – PERVERS LUCRU!
    Se repetă cele petrecute cu Apostolii, când Apostolii au fost băgați la închisoare de arhiereu și de ai lui, pentru că predicau Evanghelia și făceau minuni. Pe Apostoli mai apoi Îngerul Domnului i-a eliberat, zicându-le ca pe mai-departe să predice Evanghelia.
    Din nou i-au prins oamenii arhiereului și i-au adus iarăși înaintea lui, iar el I-A CERTAT că nu au ascultat de interdicția pusă de el ca să nu mai predice. “Iar răspunzând Petru și ceilalți Apostoli, au zis:
    TREBUIE A ASCULTA MAI MULT PE DUMNEZEU DECÂT PE OAMENI” (FA.5:29)
    NU AM CE CĂUTA SĂ ÎNCHID UȘA LUI HRISTOS, care zice “Flămând am fost și nu mi-ați dat să mănânc!”
    Afară copiii mei? Afară Hristos, afară și eu!

    Ne-au dat afară din biserică pe toți? Am ieșit, nu s-au mulțumit cu asta. Acum au zis să rupă trupul mistic al lui Hristos, păstorii de oi și mielușei, zicându-ne să le dăm de mâncărică pe Hristos numai dacă sunt pe moarte. Perversă treabă! Asta este persecuție deja, Cezarul ne cere ce este al lui Dumnezeu.

    În supermarket nu vine nimeni cu distațorul între clienții din magazin, ca să-i țină la un metru – doi unul de altul, ci li se spune din când în când (adică sunt reaponsabilizați clienții), iar afacerea continuă.

    ACUM se împlinește cuvântul din Pateric: “Prima oară, taci. A doua oară, taci. A treia oară fă-te sabie!”
    PRIMA oară a fost când ne-au dat afară din biserică pe toți. A DOUA OARĂ a fost când (poruncind) ne-au separat de turmă în rugăciune. Păi nu spune Hristos: “Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu în mijlocul lor”, ori creștinii noștrii nu sunt bezpopovți (eres ce nu recunoaște ierarhia) să se adune la rugăciune fără popă așa că zice unul sau altul.
    A TREIA OARĂ este acum, când ne cer să spunem că Biserica ne-a mințit zicând că din Sfântul Potir ni se dă cu lingurița hrana vieții veșnice, Hristos Domnul și Dumnezeul nostru, Cel Care a zis că Pâinea aceasta euharistică este Trupul Lui, iar Vinul acesta euharistic este Sângele Lui, la Cina cea de Taină. Până aici!
    Vreți să știți cine sunt? Unul care a murit o dată cu copilul lui, dar este viu cu el în Hristos! Copilul meu face minuni: ia durerea de nesuportat prin chemarea în rugăciune, atingerea cu fotografia ei, și altle cunoscute ca lucrând prin ele Sfinții. În continuare vă prezint momentul zero:

    De pe fb parintelui Dumitru Patra. Axios!

  5. Oare chiar noi sa fim cei de pe urma?

  6. “Uitați-vă, de exemplu, de la aparițiile Fecioarei la Lourdes, la fiecare jumătate de zi, în apa piscinelor care colectează apa miraculoasă a izvorului, sute de bolnavi care suferă de tot felul de afecțiuni, uneori contagioase, sunt cufundați fără a se schimba apa, unii chiar bând din ea (a fost un timp, era chiar generalizat) și nimeni nu a fost niciodată contaminat. Era o minune permanentă. Astăzi, ca măsură de precauție, bazinele sunt închise la ordinul ierarhiei ecleziale. Și chiar sanctuarele!”

    Ortodoxia nu recunoaste aparitiile Fecioarei de la Lourdes, Fatima, Medjugorie. Sa intelegem ca Parintele Elie Ragot, desi s-a format ca ortodox in Sfantul Munte, le accepta ca reale? Asta pare sa sugereze, in fragmentul de mai sus…

  7. @Petra si pe mine m-a deranjat faptul că ierarhia nu a arătat nici cea mai mică obiecție la închiderea bisericilor, măcar un cuvânțel cât de mic, ba mai mult parcă au anticipat ce le vor cere autoritățile și le-au luat-o înainte… Cum nu-i mustră conștiința să mai spună că Biserica nu ascultă de autoritățile din această lume când tocmai ei au luat coroana de pe capul lui Hristos și au pus-o pe capul guvernului.
    Atitudinea pe care a avut-o Pr. Pavel din Chișinău(la care a dat Romil un link la un alt subiect) este atitudinea pe care aș fi vrut să o aibă măcar unul dintre episcopii noștri!

    @Menumorut toți marii duhovnici și sfinți(români, greci, ruși) din ultima sută de ani au spus clar că suntem cei de pe urmă și vom prinde ultimile evenimente ale istoriei. Rabinii din Israel susțin că mesia lor este deja printre ei și acum trebuie să se arate omenirii… Și am un sentiment care i-mi spune că închiderea bisericilor acum de Paști(mai ales la Sf. Mormânt) stă în legătură cu apariția lui Antihrist(dacă nu în politică încă, atunci actul posedării). Vom vedea… Doamne ajută!

  8. @ Petra, Denis:

    Sa facem putina rabdare, sa avem putin mai multa incredere si sa acuzam mai putin. Cum ne cere si Mitropolitul Neofit. In acest moment, cred ca a fost decizia inteleapta spre a se evita raul mai mare, iar ultimele luari de pozitii foarte categorice de la Baia-Mare si Constanta, plus apelul de ieri al Patriarhiei (vedeti pagina de stiri/recomandari de la noi) mi-au intarit increderea si nadejdea ca nu suntem parasiti, cum si noi aveam tendinta sa credem initial, si ca exista trezvia necesara si hotararea de a nu se trece de o linie rosie, chiar daca aceasta a fost impinsa la limita. S-a dat un sah total Bisericii, urmatoarea mutare fiind de MAT imparabil si… definitiv, daca nu se accepta aceasta… remiza, sa-i zicem, fortata de amenintarea concreta cu INTERZICEREA LITURGHIEI ABSOLUT PESTE TOT si, practic, cu linsarea totala, cu desfiintarea Bisericii. Scenariul horror care se pregatea nu se rezuma la amendarea si arestarea clericilor nostri, ci la transformarea BOR in tap ispasitor pentru infectiile mortale de coronavirus din Romania! Si inca primejdia nu a trecut. Azi se descopera un caz de parohie bucuresteana cu doi preoti si doi diaconi infectati de femeia de la pangar. Dar se va exploata in sensul de care ziceam de catre „binevoitori”.

    Lupta se da pe o muchie de cutit foarte subtire si ascutita, totul e foarte complicat si acum mai mult ca oricand e nevoie de rugaciunea si de solidaritatea noastra duhovniceasca intreolalta. Pentru noi toti, perioada asta trebuie asumata ca un CANON de ispasire, fiindca nimic nu se intampla fara ingaduinta lui Dumnezeu si fara un sens mantuitor. Este o suferinta care trebuie convertita in pocainta, la modul cel mai concret si serios, DACA vrem ca acest timp de robie sa fie cat mai scurt si daca vrem sa ne putem lua proviziile duhovnicesti necesare pentru a putea duce Crucea si mai grea care va urma dupa asta si care, da, va include si necesitatea MARTURISIRII DESCHISE de catre toti, asumarii pretului ultim. Acum mai avem macar un timp de pregatire pana la urmatorul val de prigoana. Care va veni! Deocamdata asa este mai chibzuit. Sa facem lant de rugaciune si sa ne unim fortele, sa stam in transee, legati unii de altii, ca soldatii pe front, de veghe cu rugaciunea si cu tot ce ne putem sprijini unii pe ceilalti si mai ales pe cei mai slabi dintre noi!

  9. @ Adrian, Eugen:

    Cred ca nu are sens sa ne legam de aspecte colaterale ale cuvantului. Chiar daca sunt greseli, cred ca putem avea maturitatea si discernamantul sa le (dis)cernem si sa trecem cu noblete mai departe, alegand cele bune si nesmintindu-ne. Nu inseamna ca parintele Elie (care, apropo, NU este ierarh, ci arhimandrit) este ecumenist. Sunt influente si scapari si la case (mai) mari.

  10. @ menumorut:

    Acuma cred ca e evident… Doar ca de acum incolo or sa tot fie valuri de cernere si fizica, si duhovniceasca. Nu inseamna ca vom ramane chiar pana la urma urmei… Eu unul chiar nu mi-o doresc deloc si nadajduiesc sa aiba mila Domnul de noi toti in sensul si sa ne izbaveasca de vederea lui Antihrist. Care se pregateste sa apara si de aceea are nevoie de incetarea Sfintei Jertfe. Deocamdata nu o sa-i izbuteasca, dar a izbutit deja o imputinare a ei pe tot pamantul, ca sa poata creste puterea intunericului. De aceea si Dumnezeu este de asteptat sa aiba un raspuns… cat de curand si cat de puternic. Sa stam cu bine, sa luam aminte!

  11. Pingback: Reacție-avertisment a PS IUSTIN, episcopul Maramureșului și Sătmarului: „Revino-ți popor român! Întoarce-te la Dumnezeu! Cinstește Sfânta Biserică și rânduielile ei!”/ Răspunsul ARHIEPISCOPIEI TOMISULUI dat agresiunii DSP Constanța
  12. Pingback: MESAJ PUTERNIC AL PARINTELUI EPISCOP MACARIE, de Bunavestirea indoliata, “in zilele cand vestile rele ne coplesesc”: “BISERICA A DEVENIT UN CONVENABIL TAP ISPASITOR IN ACESTE VREMURI DE CERNERE. Credem cu tarie ca IMPARTASANIA din acelas
  13. Ministrul sănătății al Israelului este convins că “mesia” lor o să apară înainte de Paști(evreiesc – 9 aprilie) și o să-i ajute în rezolvarea problemei epidemiei:
    https://www.breakingisraelnews.com/147317/israels-health-minister-i-am-sure-the-messiah-will-arrive-before-passover/

  14. Pingback: “SINGURA SOLUTIE este SA NE TOPIM IN RUGACIUNE catre Dumnezeu si catre Maica Domnului. Orice altceva este insuficient! ACUM SE VOR CERNE LUCRURILE…” – Predica PREASFINTITULUI DAMASCHIN DORNEANUL de praznicul Buneivestiri, in vreme
  15. @admin, nr. 8
    Mulțumim din toată inima pentru această necesară lămurire. M-am liniștit acum, după ce am înțeles gravitatea pericolului și contextul în care s-au luat deciziile de către ierarhi.

    În plus, am mai primit astăzi și acest mesaj pe WatsApp, pe care l-am copiat și postat mai jos. Este în plină desfășurare un nou experiment Pitești la nivel mondial, dar cu ținta directă pe România. Cred că Multmilostivul Dumnezeu pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților, a îngăduit aceste lucruri pentru ca să ne apropiem mai mult de El, și unii de alții, să ne ieșim din rutina zilnică, astfel încât să nu ne găsească evenimentele viitoare total nepregătiți.

    ,,Citiți #integral cu atenție și #distribuiți. În România, situația se agravează pe zi ce trece dat fiind demersurile guvernului, autorităților și a celor care nu vor să înțeleagă ce pericol aduce, defapt, cu sine, această presupusă pandemie de COVID-19.
    1. România este printre puținele țări care a cerut și a obținut de la Consiliul Europei derogarea de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe durata nedeterminată a stării de urgență. Asta înseamnă că, doar cu excepția dreptului la viață, interzicerea torturii, interzicerea sclaviei și a pedepsirii fără bază legală, în România, s-a anulat orice alt drept al omului. Doar Letnonia, Armenia și Republica Moldova au mai făcut acest lucru. Nicio altă țară europeană aflată în stare de urgență sau în carantină nu a mai facut asa ceva. Este extrem de suspect acest demers, mai ales că nu ne aflăm într-un asemenea pericol astfel încât oamenii să riște expunerea la orice, pe motivul unei amenințări incerte. Chiar și comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a declarat că drepturile omului trebuiesc respectate inclusiv în perioada de combatere a COVID-19. Dincolo de problema în sine, gravitea constă în faptul că NIMENI nu a adus la cunoștința cetățenilor acest lucru, respectiv NIMENI nu a explicat de ce a facut România acest demers și care sunt efectele pentru cetățeni. Ce ni se pregătește de oficialii noștri au făcut o asemenea mișcare?
    Articol complet: https://tinyurl.com/wmb6k3w

    2. În același timp, guvernul României, la propunerea Ministerului Justiției, adoptă proiectul de OUG de modificare a Legii 286/2009 privind Codul penal.
    OUG-ul prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de așa zisă zădărnicire a combaterii bolilor.
    Ceea ce rezultă din acest OUG este că, sub specularea motivului de pandemie, statul ne-ar putea dezbina, izola, cenzura, monitoriza, injecta forțat cu orice v●●●ccinuri sau/și chiar supune la alte proceduri medicale testate sau netestate, nesigure, poate chiar distructive. Ne-ar putea îndepărta de la ceea ce se întâmplă cu adevărat dincolo de pereții caselor noastre, ar putea intra oricând și sub orice pretext peste noi în spațiul privat, ne-ar putea tăia orice mijloc de comunicare, ne-ar putea ridica oricând ca să ne ducă oriunde, ne-ar putea obliga să acceptăm orice în numele “siguranței”, mai ceva ca la Auschwitz sau pe vremea lui Stalin.
    Articol complet: https://tinyurl.com/w6fvk8e

    3. Pe 23 martie, potrivit ordonanţei militare din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19, încep proceduri, verificări și sancțiuni dure pentru oamenii care vor să iasă pe stradă sau să socializeze, chiar să participe la slujbe. De ce este atât de important ca oameni să stea închiși între 4 pereți? Ce se întâmplă, defapt, afară?
    Articol: https://tinyurl.com/ujnf4jg

    Suntem mințiți zi de zi legat de numărul real de îmbolnăviri și decese de coronavirus din întreaga lume și din țară. Se pompează panică pe toate canalele de comunicare, astfel încât oamenii să fie cuprinși de îngrijorare, să cedeze și să ceară măsuri represive și tratamente, indiferent de riscuri asociate sau efecte secundare. Nu avem dovezi fiabile cu privire la câte persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2 sau câte continuă să fie infectate.
    Se iau măsuri draconice în ciuda faptului că pandemia s-a disipat deja în China și absolut nimic nu le justifică.

    4. Pe 22.03.2020, Ministerul Sănătății ne anunță primul deces de coronavirus. Pacientul avea cancer în stadiu terminal. Din nou: cancer în stadiu TER-MI-NAL. Vă lăsăm mai jos un link să citiți ce înseamnă cancer în stadiu terminal:
    https://cancer360.ro/cancer-terminal/
    Ce caută acest deces pe lista celor cauzate de coronavirus?
    Link postare Min. Sănătății: https://tinyurl.com/worwxzp

    5. Între timp, doctorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, ne anunță că, în România, va sosi prototipul unui vaccin pentru a fi supus testării și cheamă voluntari sănătoși la testare. Nu ne-am mira să se ofere în curând și bani pentru asta deoarece știm foarte bine ce înseamnă să accepți așa ceva împreună cu riscurile asociate. Așa cum veți vedea mai jos, Comisia Europeană alocă bugete impresionante României pentru așa zisa situație de criză “cauzată” de coronavirus.
    Articol cu declarația domnului Rafila: https://tinyurl.com/vdbmdkg

    Deputatul PNL Ovidiu Raetchi, care nu are nici dreptul și nici specializarea să vorbească despre proceduri medicale forțate, spune că “nu vom învinge pandemia dacă nu soluționăm ACUM problema vaccinării universale. „
    Articol cu declarația domnului Raetchi: https://tinyurl.com/t3det33

    Domnul Streinu Cercel de la Institutul de Boli Inventate Matei Balș, ne oferă cel mai bun manual de fabricare a epidemiillor din pix și parafă așa cum putem alfa din acest articol: https://tinyurl.com/wo3b2f7

    Tot domnul Cercel nu știe exact ce capacitate de testare au instituțiile medicale din România. În schimb, cifrele îmbolnăvirilor se vehiculează de către autorități, presă și media ca la loto.
    Articol: https://tinyurl.com/ryqx5x3

    Și, din nou, tot domnul Cercel ne anunță că România va face parte din țările care vor testa un vaccin împotriva coronavirusului chiar la Institutul Matei Balș. Putea să rateze dânsul să o asemenea ocazie de a folosi oameni sănătoși în șoareci de laborator pentru legitimarea unui v●●●in experimental?
    Articol: https://tinyurl.com/w7fnn5l

    Politicieni din toate partidele precum și alte figuri publice influențează opinia publică susținând că acest coronavirus este “apocalipsa” și, pe fondul ei, trebuie impusă v●●●inarea obligatore, precum și testarea și aplicarea unui v●●●in pentru COVID-19.

    6. Concomitent cu aceste anunțuri amintite mai sus și cu adoptarea de către guvern a unor demersuri abominabile, Comisia Europeană direcționează către România peste 1 MILIARD DE EURO, pentru “criza” generată de coronavirus. Nu se justifică absolut deloc, având în vedere că România nu se confruntă decât cu același număr de morți ca anul trecut, doar că anul acesta ei sunt consemnați pe caz de coronavirus.
    Dar guvernul, care plănuiește să-și transforme cetățenii în cobai, angajații Big Ph●rma plus alți influenceri din România care fac lobby pentru v●●●inarea obligatorie de ani de zile, domnul Mihai Craiu, Streinu Cercel, Ovidiu Covaciu, Ana Maiță & Co. trebuie să-și primească partea pentru munca depusă în campaniile de v●●●inare și mințire a populației. Să nu credeți cumva că banii ăștia vor merge altundeva.
    Articol despre sponsorizarea comisiei europene pentru COVID-19 în România: https://tinyurl.com/t829t5c

    De ce a devenit comisia europeană atât de generoasă cu noi? Deoarece guvernul și autoritățile pun România pe harta primelor țări de testare a unui v●●●in anti coronavirus într-un context în care încearcă să-și priveze cetățenii de drepturile fundamentale și adoptă ordonanțe cu consecințe represive. Acest miliard de Euro nu este altceva decât mită la nivel înalt, pentru expunerea românilor la niște riscuri enorme pentru legitimarea unui v●●●in de care nu este nevoie deoarece acest coronavirus nu este decât o gripă un pic mai contagioasă decât cea sezonieră.
    Unica diferență dintre ele este rapiditatea de răspândire așa cum ne explică un cadru medical și în acest video: https://tinyurl.com/ufevhwj

    7. Următorul pas pentru prevenție este ID2020, inițiativă pornită de Microsoft (Bill Gates) și Rockefeller Foundation: un cip implantat în organism, care ar reține date medicale pe el: ai avut covid, ești vaccinat covid, șamd.
    Articol: https://tinyurl.com/wb3ss8g
    Despre ID2020: https://id2020.org

    8. Iată ce se întâmplă afară, în Italia, cât oamenii sunt ținuți în casă. Se instalează turnurile 5G! Pentru că acest 5G asigură conectivitatea dintre ID2020, adică cipul, cu absolut tot ce înseamnă sistem.
    Video filmat la Milano: https://youtu.be/6_KFuxxeRxU

    Nu ar fi prima dată când România este păcălită, vândută și abuzată de un grup de interlopi care joacă Poker cu natura, resursele și oamenii acestei țări, după bunul lor plac. Însă, de data asta, îi vedem făcând cel mai mare uz de putere și mijloace să genereze contextul din ce în ce mai grav în care ne aflăm.

    Așadar, vă îndemnăm cu insistență să vă apărați drepturile de ființe libere, să NU acceptați nicio procedură medicală, nicio testare și niciun v●●●in.
    #SHARE Distribuiți acest articol pentru a avertiza cât mai multă lume.”
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  16. Pingback: PS IGNATIE despre MINCIUNA PROPAGANDISTICA si "CIUMA" FALSURILOR aruncate in vreme de criza, pentru EXPLOATAREA FRICILOR OAMENILOR (video, text)/ MOLIMA HRISTOFOBIEI IN VREME DE PANDEMIE - raspuns polemic atacurilor inversunate ale ACTIVISTILOR
  17. Pingback: SE DAU SPERANTE PENTRU SLUJBA INVIERII, iar ceremonia pogorarii Sfintei Lumini la Ierusalim este posibil sa aiba totusi loc!/ BULGARIA, APARATA DE CORONAVIRUS DE SFANTUL NICHIFOR CEL LEPROS SI DE... CREDINTA MARTURISITOARE A PRIM-MINISTRULUI SAU, BOYKO BO
  18. Pingback: “In numele cui se fac toate astea?” PARINTELE HOLBEA ne ofera INDICIILE ESENTIALE de care aveam nevoie PENTRU A DEOSEBI si a DEMASCA DUHURILE in CRIZA CORONAVIRUSULUI. Cine ne aduce FRICA si ne infatiseaza, idealizant, IZOLAREA drept virtute? CINE
  19. Pingback: SFANTUL NICHIFOR CEL LEPROS – VIATA SI MINUNILE (video). RUGACIUNI si PARACLIS al SFANTULUI VINDECATOR SI IZBAVITOR DE CORONAVIRUS (audio, text) | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Ministrul Sănătății din Israel: Ne rugăm și sperăm ca „Mesia” să apară înainte de Paște
  21. Pingback: Alte articole interesante | Mărturie creștin-ortodoxă
  22. Pingback: VREMEA STRIGATULUI mantuitor catre Dumnezeu. “Fa cu noi semn spre bine! Doamne, am nevoie de Tine! Acum, Doamne, vino in viata noastra!” – ALT CUVANT DE MANGAIERE SI INCURAJARE PENTRU CEI DE ACASA din partea Preasfintitului Benedict (si
  23. Pingback: CRIZA BISERICII CA URMARE A CRIZEI CORONAVIRUSULUI - Reflecții mature de maximă gravitate ale unui arhiereu ucrainean (din Patriarhia Moscovei): "BISERICA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU DEZASTRE MARI și pentru a da răspunsuri la REALITATEA AP
  24. Pingback: “S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună… ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI A UNSULUI SĂU” – Gânduri din zilele tot mai apăsătoare ale înstrăinării | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: O poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFERĂ DE PANICĂ
  26. Pingback: În sfârșit, o poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFE
  27. Pingback: PANDEMIA viruseaza TEOLOGIA? Jean-Claude LARCHET isi schimba la 180 DE GRADE convingerile legate de IMPARTASANIE si se aliniaza CONFORMIST tezelor oficiale ale IZOLARII, prin care se justifica INCHIDEREA BISERICILOR. Intrebari si reflectii CRITICE la acuz
  28. Pingback: Parintele Hariton de la Petru Voda despre DRUMUL DE GOLGOTA AL CRESTINULUI SI AL BISERICII in aceste vremuri, AVERTISMENT IMPOTRIVA ACCEPTARII PECETLUIRII si CHEMARE LA VIATA LAUNTRICA: "Cine va avea lucrarea interioara din inima, acela va birui pute
  29. Pingback: STAREȚUL ATHONIT PARTENIE de la Sfântul Pavel crede că “se pregătește PECETLUIREA OAMENILOR”. “Nu îi forțați pe creștini! DESCHIDEȚI BISERICILE, lăsați lumea să iasă afară, scoateți icoanele, îngenuncheați… NU VĂ
  30. Pingback: Sa recitim proorociile, nu sa le dispretuim (I): “SFANTA LITURGHIE sau Jertfa cea de-a pururi este aceea care OPREȘTE SĂ SE ARATE ANTIHRIST”/ “Lucifer va interzice prin lege IMPARTASANIA. Vor fi Sinoade care vor decide MODIFICARI ALE T
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate